EDUCATIA - Pagina de biblioteca

 

 

·         Abraham Lincoln: ”Toate lucrurile pe care vreau sa le aflu se gasesc in carti.Cel mai bun prieten al meu este acela care imi aduce o carte pe care nu am citi-o.

·         Abushokur Balkhi: „Când copacul este mic, grădinarul îl îndreaptă încotro pofteşte; dar nu mai reuşeşte să-i îndrepte arcuirile şi îndoiturile atunci când a crescut.”

·         Academia Romana, Comunicat: ”Punctul de vedere al Academiei Române privind unele aspecte ale învăţământului preuniversitar din România Recentele constatări date publicităţii, referitoare la procentajul ridicat al elevilor români afectaţi de analfabetismul funcţional, dar şi îngrijorarea produsă de analfabetismul primar (cauzat de neputinţa şcolarizării tuturor copiilor de vârstă şcolară) şi de abandonul şcolar, determină Academia Română să propună un set de măsuri, reieşite din experienţa celui mai înalt for de consacrare a valorilor intelectuale şi de cercetare din România. În plus, în contextul fixării unui număr mai mic de ore pe săptămână pentru învăţământul preuniversitar, există riscul reducerii timpului alocat unor discipline şcolare clasice.Până la adoptarea unei noi legi a educaţiei naţionale, menită să fie stabilă şi să cuprindă, mai mult principii decât date concrete (acestea trebuie să fie detaliate în statute şi regulamente), este nevoie de un set de măsuri care să stabilizeze şcoala românească şi să-i confere perspective bune de dezvoltare, fără a ceda în faţa unor presiuni conjuncturale, derivate dintr-o percepţie pripită asupra schimbărilor din societatea contemporană şi lipsită de o analiză profundă şi riguroasă. În acest sens, semnalăm şi propunem următoarele:1. Presiunea nejustificată de a introduce noi discipline şcolare trebuie să fie oprită, prin crearea, în cadrul materiilor existente, a noi conţinuturi care să răspundă dinamicii societăţii contemporane. Astfel, protecţia mediului, combaterea poluării se pot studia la Geografie, educaţia financiară şi bancară la Ştiinţe sociale şi la Istorie (în liceu), educaţia civică şi constituţionalismul la Istorie, nutriţia sănătoasă, educaţia igienică şi educaţia sexuală la Biologie, circulaţia pe drumurile publice la Dirigenţie etc. Practic, nu există discipline şcolare actuale în cadrul cărora să nu se plieze temele stringente pentru actualitate. Propunerile de a introduce discipline noi şi de a le elimina sau diminua pe cele vechi - verificate de la Renaştere încoace - sunt lipsite complet de realism şi de spirit pedagogic. De asemenea, ideea de a avea mai multe discipline încheiate cu medii semestriale şi anuale şi derulate în câte o oră pe săptămână este lipsită de orice fel de fundamentare psiho-pedagogică. Disciplinele de o oră pe săptămână au cea mai slabă eficienţă în procesul de predare-învăţare. 2. Presiunea prin care se cere eliminarea sau reducerea drastică a teoriei în favoarea susţinerii deprinderilor practice are, de asemenea, un grad mare de periculozitate. În şcoală, teoria şi practica trebuie să fie îngemănate într-o sinteză armonioasă, fără de care rezultatele ajung să fie dezastruoase. Fără cunoştinţe teoretice temeinice, acumulate în memoria elevilor, deprinderile practice ajung să fie fără fundament. De aceea, ştiinţele fundamentale şi cele ale naturii trebuie să fie studiate în continuare, începând cu bazele lor teoretice. Cercetarea fundamentală rămâne şi ulterior, în învăţământul superior, baza oricărei cercetări aplicative şi tehnice.3. Presiunea prin care se cere reducerea numărului de ore de la disciplinele umaniste şi de ştiinţe sociale este, de asemenea, lipsită de realism şi de previziune pentru viitor. Digitizarea devine tot mai mult o metodă universală de viaţă şi un mod de a acţiona în toate domeniile, dar omul modern nu poate trăi şi acţiona în viaţă fără cunoştinţe lingvistice, istorice, geografice, etnografice, filosofice, etice etc. Dimensiunea istorică a existenţei noastre individuale şi de grup rămâne esenţială. Nu putem transforma conştiinţa socială în tabula rasa - ştergând întreaga experienţă de viaţă a omenirii -, ca să construim noi identităţi iluzorii. Europa Unită are şanse să existe în continuare şi să se fortifice nu prin încercările de destrămare a identităţilor etnice, ci prin făurirea unui concert al naţiunilor libere şi dornice să trăiască împreună. Pentru aceasta, este nevoie:- de o cunoaştere aprofundată a limbii şi literaturii române- de studierea temeinică a gramaticii, inclusiv în anii de liceu, la toate profilurile, în maniere adaptate şi specifice- de exerciţiul insistent al lecturii, deopotrivă din cărţi tipărite sau pe suport digital; unul din doi elevi se concentrează pe recunoaşterea literelor, a silabelor şi pe reconstituirea cuvântului în sine, fără să-i mai poată percepe semnificaţia- cultivarea literaturii române în manieră diacronică, pe curente şi mişcări literare, din Evul Mediu până astăzi- cultivarea serioasă a limbilor străine şi a literaturii universale; combinarea scriitorilor români cu cei străini, pe teme mari, fără nicio pregătire prealabilă a elevilor nu face decât să creeze confuzie şi haos în minţile tinere- învăţarea literaturii prin prisma istoriei literaturii dă rezultate foarte bune, verificate de sute de ani, iar scriitorii nu trebuie studiaţi după gustul profesorului, ci după necesităţile interne ale disciplinei. Prin urmare, dacă, de exemplu, Nicolae Filimon reprezintă o treaptă în romanul românesc, iar Ion Heliade Rădulescu, prin "Sburătorul", un reper în poezia românească, ei trebuie studiaţi dincolo de preferinţe, în spiritul canonului. Nici Shakespeare, nici Cervantes şi nici Goethe nu exprimă, prin creaţiile lor, spiritul din "Harry Potter" ori din "Stăpânul inelelor" şi, totuşi, creaţia lor nu e repudiată. Creaţia lor conţine valori perene, fără de care nu se înţelege evoluţia literaturii; canonul literar şi operele clasicilor rămân puncte importante de reper pentru studierea literaturii - separarea studiului limbilor de gramatică şi de literatură este lipsită de sens; comunicarea corectă în societate se face nu prin ocolirea regulilor de gramatică şi prin ignorarea operelor literare în favoarea oralităţii şi a limbajului colocvial, a acelui din reportaje sportive, din texte administrative, jurnalistice; disciplina "limbă şi comunicare" nu are niciun sens, din moment ce limba română are menirea de bază să asigure comunicarea între români. Comunicarea corectă nu se învaţă punând între paranteze textele literare, ci, dimpotrivă, prin cultivarea, explicarea şi aproprierea lor. Limba română armonioasă se află, în primul rând, în literatura română, care, odată studiată, garantează exprimarea corectă în mass media, în sport, în IT, în tehnică etc. - ideea reducerii orelor de istorie cu scopul asigurării educaţiei globale şi pregătirea viitorilor "cetăţeni europeni" este absurdă; identitatea europeană nu se poată obţine prin distrugerea identităţilor naţionale, ci, dimpotrivă, prin fortificarea lor; un român care ştie cum şi de ce este român îl va înţelege şi preţui pe un francez, leton sau suedez; diminuarea studiului istoriei înseamnă condamnarea noastră la ignoranţă şi izolare (pe de o parte, va creşte în societate ponderea dacopaţilor, autohtoniştilor şi tradiţionaliştilor, iar pe de alta, a mondialiştilor şi detractorilor, care exhibă nimicnicia poporului român, condamnat - după opinia lor - să rămână la coada lumii); studiul organizat al istoriei conferă cultură generală solidă, care ne ajută, în călătoriile tot mai dese pe care le facem, să înţelegem de ce Notre-Dame este o biserică gotică, de ce Constantinopolul se cheamă azi Istanbul sau cum de Praga se cheamă "Oraşul de Aur"; educaţia prin istorie înseamnă educaţie pentru viaţă - acelaşi rol îl are şi geografia ca disciplină şcolară, pentru că ne ajută să ne plasăm în spaţiu, să nu confundăm meridianele cu paralelele şi să ştim ce deosebire este între Ecuator şi Ecuador! - limba latină, studiată cel puţin un an, de preferat în clasa a VIII-a, are un dublu rol: mai întâi ne ajută să înţelegem latinitatea căreia îi aparţinem; în toate ţările civilizate, latina a rămas obiect de studiu, iar în Germania, marile universităţi tehnice, care pregătesc ingineri, oferă latina drept curs alternativ (opţional) pentru studenţi; în al doilea rând, gramatica latinei, ca şi gramatica românească, disciplinează mintea elevilor, aduce rigoare şi logică în exprimare. Latina serveşte, în mod direct sau indirect, viitoarelor profesiuni de filolog, de jurist, de inginer, de farmacist, de medic, de informatician etc.; aproape 80% din termenii englezi de pe prima pagină a Word-ului de pe orice computer sunt de origine latină (file, delete, table, insert etc.); din această perspectivă, ar fi de mare utilitate reînfiinţarea unor clase cu profil de studii clasice în liceele (colegiile naţionale) importante ale câtorva oraşe mari din România. Pentru ca toate acestea să se poată înfăptui, este nevoie de îndeplinirea foarte multor condiţii, între care profesorii buni şi manualele bune, dar şi schimbarea percepţiei greşite despre şcoală, insinuate tot mai mult în spaţiul public în ultima vreme: programele şcolare sau curricula (curricula este pluralul de la cuvântul latinesc curriculum, substantiv neutru de declinarea a II-a) - prin urmare, termenul nu se poate folosi ca şi cum ar fi singular feminin! - trebuie să fie, în mod categoric, simplificate, la toate materiile; mulţi profesori preferă încă să predea mult şi neinteligibil, în loc să predea mai puţin şi înţeles de toţi elevii - manualele trebuie să aibă forme coerente şi să nu se schimbe an de an; manualele digitale vor înlocui, probabil, în viitor, manualele tipărite, dar scrisul de mână are încă un rol important în societate; preocuparea pentru cantitatea mare de informaţie trebuie să fie înlocuită cu preocuparea pentru informaţie clară, echilibrată şi corectă - elevii nu ajung, totuşi, analfabeţi funcţionali, fiindcă reţin prea multă informaţie şi pentru că sunt copleşiţi de teorie - cum se insinuează în anumite medii actuale - ci, dimpotrivă, pentru că nu reţin mai nimic; ideea că memoria nu trebuie cultivată în şcoală şi că elevii nu au nevoie de cunoştinţe, ci de metode de aplicabilitate practică este complet greşită; ca să aplici cea mai bună metodă, trebuie să ai capacitatea de a compara datele, de a cântări alternativele, iar pentru aceasta cunoştinţele proprii sunt esenţiale; memoria este o componentă fundamentală a inteligenţei, iar necultivarea sa face să scadă drastic gradul de inteligenţă. - în şcoala contemporană, ca şi în societate, în general, se diminuează în mod îngrijorător cultul muncii şi se impune ideea minimei rezistenţe; o parte dintre elevi sunt supraîncărcaţi, dar nu numai din vina şcolii, ci şi a părinţilor, şi sunt copleşiţi de multe activităţi inutile; matematica, fizica, limbile şi literaturile, chimia, istoria, geografia, biologia etc. nu se pot însuşi fără muncă; nu ajunge nici să-i auzim predând pe profesori, nici să aruncăm o privire pe Google, ci este nevoie de fixare, de recapitulare, de repetate exerciţii etc. Şcoala are de secole întregi filosofia ei şi aceasta nu poate fi eludată de dragul modernizării sau al simplificării vieţii. Şcoala nu trebuie redusă la o instituţie de prestări de servicii care livrează ocupanţi de locuri de muncă robotizaţi, limitaţi. Şcoala trebuie să-i dea absolventului sentimentul că viaţa sa are un sens, o motivaţie culturală, care se concretizează într-o armonie a identităţii personale şi a celei naţionale, cu apartenenţa la cultura europeană şi la cea planetară. Şi, din această perspectivă, studierea limbii şi literaturii române, a limbilor străine, a limbii şi culturii latine, a istoriei, geografiei etc. devin extrem de importante pentru viitor. De asemenea, schimbările dese şi mărunte din cadrul sistemului de educaţie din România nu fac decât să creeze dezorientare, instabilitate şi să conducă la o pregătire precară, superficială şi nepotrivită exigenţelor lumii contemporane. Academia Română este gata să colaboreze cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării pentru găsirea celor mai bune soluţii aplicabile şcolii româneşti. Convingerea noastră - aidoma mesajului din motto-ul pus la intrarea unui faimoase universităţi - este că o naţiune nu moare în urma atacurilor cu rachete balistice intercontinentale, ci în urma distrugerii sistemului ei de învăţământ, de educaţie în general.

·         Ada Diac: ”Iată de ce are dreptate Dana Budeanu când spune ca Sistemul trebuie schimbat ! Părerea unui profesor :“Cu tot respectul, alături de motivația financiară, care lipsește cu desăvârșire, mai e un lucru care deranjează. Mult. Faptul că dai examenul de titularizare, iei 10 și ai post de 1 an. Astfel ca anul viitor mai înveți și mai dai un examen. Și tot așa, de ți se acrește. Asta în timp ce unii intra prin sistem cu note sub 5, sunt niște nulități, dar cu timpul capătă post pe perioada nedeterminata. Abia asta ar trebui să deranjeze mult mai mult, sau la fel de mult ca salariul. Ca trebuie să fie al naibii de frustrant sa iei, în cel mai fericit caz, aceiași bani(de multe ori mai putini) cu o putoare analfabeta adusa pe pile. Uneori, banii contează mai puțin, dar deja când te simți umilit.... E prea mult… mediocritatea nu are ce sa caute în învățământ. Când ești la catedră, în fața elevilor, trebuie să fii doxa de carte. În primul rand. Apoi sa fii în stare sa transmiți ce știi elevilor....Salariul trebuie să fie cel puțin decent, pentru cei care iau note mari la titularizare, pentru cei care își fac treaba cum trebuie, duc copiii la concursuri, furnizează olimpici. Dar nu cred ca aceștia, pe care i-am menționat, trebuie să fie plătiți la fel cu analfabeții puși pe pile. E înjositor și frustrant pentru dascălii adevărați “

·         Adolphe Ferrière: ”CE TREBUIE SĂ ȘTIE UN OM EDUCAT. Cheia de boltă a luptei naționale este educația pentru că doar un popor educat este cu adevărat suveran. Cu toții auzim în jurul nostru oameni nemulțumiți de calitatea vieții lor care însă rămân mereu cu nemulțumirea deoarece nu știu ce să facă pentru a-și schimba în bine viața. De cele mai multe ori motivul principal al aceste neputințe civice și politice este lipsa de educație. Această secțiune se adresează tuturor celor interesați să trăiască mai bine și care astfel poate deveni un factor activ în îndreptarea României. Aici veți afla ce anume trebuie să schimbați la propria persoană dacă vreți să aveți succes în viața personală și prin acest succes să urcați nivelurile piramidei nevoilor așa cum a fost ea prezentată de psihologul american Abraham Maslow în 1943 în lucrarea sa ”Despre Motivație în Umanitate”. Așa cum veți vedea, în fiecare moment al vieții suntem cu toții prizonierii unui anumit grad de dezvoltare pe scara lui Maslow și progresul este obținut doar dacă prin efort propriu reușim să progresăm de la o etapă la alta. Conform lui Maslow acțiunile fiecăruia dintre noi sunt motivate de nevoi și deciziile pe care le luăm sunt influențate de aceste nevoi. 1. Apă, hrană, adăpost. Nevoi primare. Fără satisfacerea nevoilor de bază am muri. 2. Siguranță și securitate personală. Un venit anume, o pensie, un loc de muncă sigur. 3. Nevoi sociale și de apartenență. Familie, prieteni,organizații profesionale, grupuri religioase 4. Nevoia de recunoaștere socială. Poziția în societate, acceptarea în societate 5. Autorealizarea, dezvoltarea personală. Împlinirea potențialului, hobby-uri diferite, nevoi spirituale avansate. Deși Maslow acceptă că unele nevoi superioare pot apărea și la oameni aflați încă pe niveluri inferioare acesta recunoaște că este extrem de greu, dacă nu imposibil, să se dedice unui obiectiv aflat mult deasupra nivelului lor și de aceea extrem de puțini dintre aceștia evoluează până în vârful piramidei. Acesta este motivul pentru care elitele vor să mențină populația în ignoranță pentru că astfel oamenii își vor trăi întreaga viață luptându-se cu nevoile primelor două niveluri, cel primar, apă, hrană, adăpost și cel imediat superior, un loc de muncă și un venit oarecare, fără a avea timp, energie și dorință de a mai lupta pentru un loc de cinste în societate, nevoi spirituale și implicit pretenția de a reforma societatea. Din acest motiv un obstacol major pentru noi toți este cel referitor la noi înșine, noi care vedem că trăim într-o societate strâmbă însă nu putem să ajutăm în niciun fel pentru că suntem prizonierii propriei neputințe. Hai atunci să vedem cum putem schimba această situație, ce trebuie să facem pentru a avea șanse să urcăm nivelurile lui Maslow în așa fel încât să ajungem atât de sus încât să putem emite pretenții reale la o societate așa cum o dorim. Veți înțelege acum de ce mulți dintre voi aveți opinii politice, vedeți nedreptăți dar viața vine din urmă și nu vă dă timpul necesar să vă ocupați și de altceva în afară de muncă, muncă și iar muncă, și atunci de unde să mai aveți interes și pentru civism și pentru politică. Ei bine, secretul progresului pe scara Maslow se află în studiul unui subiect complet ignorat și greșit înțeles de uriașa majoritate și anume ”ce trebuie să știe un om educat?”. Cei dintre voi care vor înțelege aceste concepte și le vor pune în aplicare în mod practic au cele mai mari șanse de progres și deci de a ajunge îndeajuns de sus pe scara Maslow încât să se preocupe și de binele cetății adică de civism și de politică. Pentru a aborda cu adevărat subiectul educației trebuie să vorbim despre educația la care au acces elitele și nu simulacrul de educație la care are acces poporul în școlile finanțate de elite.Dacă mergeți pe modelul tradițional  vândut vouă de elite atunci veți răspunde listând disciplinele, multe, multe, pe care le studiați cu toții în școală, limba română, matematică, fizică, biologie și chimie iar dacă absolviți cu note maxime aceste școli considerați că sunteți ”educați”. Ei bine, deși aceste discipline au semnificația lor pur tehnică, în viața reală succesul depinde de cu totul alt set de abilități pe care elitele le studiază intens dar despre care acestea nu vorbesc niciodată cu voi și în niciun caz nu le introduc în școlile frecventate de copiii voștri iar motivul este simplu, interesul școlilor controlate de elite este de a produce servitori loiali pentru afacerile lor și nu lideri care gândesc independent. Iată așadar ce învață elitele și asta vreau să învățați și voi pentru că altfel elitele vor rămâne elite iar voi veți rămâne cu ochii la ele și doar cu visul unui trai mai bun. CE TREBUIE SĂ ȘTIE UN OM EDUCAT Abilitatea unei persoane de a contribui pozitiv la viața cetății, de a adăuga valoare vieții proprii și a semenilor săi, este strâns legată de nivelul de educație atins. Cu toate acestea, răspunsul la întrebarea ”ce trebuie să știe cu adevărat un om educat” este cu totul neașteptat, și din ce în ce mai multe voci confirmă o listă total diferită de cea promovată de sistemul de învățământ tradițional. Dincolo de disciplinele impuse de programa de studiu au existat mereu alte abilități care, odată dobândite, asigură succesul în viață pentru cei ce le stăpânesc. Aceste abilități nu se pot studia în școală, cheile acestor învățături fiind de obicei transmise în familie de la cei învățați către noua generație. Abordarea cea mai potivită ia în considerare nevoia de a obține succesul în toate domeniile noastre de interes. Cele mai importante sunt fără îndoială sănătatea fizică și mentală, familia, prietenii, educația și banii. De îndată ce acestea sunt obținute progresul personal ne permite să ne implicăm activ în societate și să obținem și succesul comunitar care ne plasează astfel pe nivelurile superioare ale piramidei lui Maslow. La loc de cinste printre elitele economice, militare și politice a stat întotdeauna educația clasică reprezentată de așa numitul TRIVIUM, un set de trei discipline studiate încă din vechime și anume gramatica, logica și retorica. Gramatica definește obiectele și informațiile percepute cu ajutorul celor cinci simțuri, logica descrie mecanica și analiza informațiilor primite în timp ce retorica reprezintă abilitatea de exprimare pentru a convinge pe cei din jur. Aceste trei discipline cunoscute drept primele arte liberale erau urmate de QUADRIVIUM, celelalte patru arte liberale și anume aritmetica, geometria, muzica și astronomia. Acește șapte discipline luate împreună compuneau educația clasică. În zilele noastre școlile au eliminat complet elementele fundamentale de gramatică, logică și retorică precum și derivatele acestora legate de natura umană și de inteligența emoțională adică exact punctele forte pe care elitele se sprijină în permanență pentru a-și exercita autoritatea asupra poporului needucat.Iată acum o asemenea listă de abilități care definesc un om educat după tiparele celor mai de succes familii din lume și care, veți vedea, sunt ignorate aproape în totalitate de școala modernă: • Abilitatea de a înțelege natura umană și de a folosi legile sale în interes propriu • Abilitatea de a identifica trăsăturile umane cerute de o anume activitate • Abilitatea de a stabili, menține și dezvolta o rețea de contacte utile pe termen lung • Abilitatea de a controla propriile emoții și de a le înțelege pe ale celor din jur. • Abilitatea de a face diferența dintre adevăr și neadevăr indiferent de sursa de informație•  Abilitatea de a evolua permanent Următoarea listă se menține în același spirit însă adaugă sfaturi concrete: • Asimilarea informației – cum să găsești și să înțelegi esențialul din noianul de informații disponibile• Comunicarea în scris – cum să-ți comunici în scris gândurile și ideile în formă clară și  concisă• Comunicarea verbală – cum să-ți comunici verbal gândurile și ideile în formă clară, concisă și cu încredere de sine• Calculul matematic – cum să folosești conceptele de bază din aritmetică, algebră, geometrie și statistică pentru a rezolva probleme în viața de zi cu zi• Luarea deciziilor – cum să identifici problemele esențiale, cum să stabilești priorități, să te concentrezi, să recunoști falsele piste, să eviți greșelile obișnuite și să te descurci în situații neclare• Relațiile cu ceilalți – cum să interacționezi cu cei din jur în așa fel încât să te placă, să aibă încredere în tine și să te respecte• Rezolvarea conflictelor – cum să anticipezi posibile surse de conflict și să rezolvi disputele imediat ce apar• Planificarea – cum să identifici pașii necesari pentru atingerea unui obiectiv, cum să calculezi de ce ai nevoie și să te pregătești pentru necunoscut și pentru inevitabilele schimbări prin folosirea planurilor de rezervă• Conștiința de sine – cum să-ți identifici și să-ți stăpânești propriile stări emoționale, printre care lipsa de energie, de voință și de concentrare.• Deprinderea unui lucru nou – obișnuința de a aplica metode simple și clare în procesul de învățare încât să devii competent prin descompunerea proceselor complexe în pași simpli. Din punct de vedere practic totul se reduce la abilitatea de a lua decizii în mod rațional și de a controla pe cât posibil influența emoțiilor. Viața este un șir lung de decizii iar calitatea acestora determină succesul sau eșecul nostru în viață. Cu toate acestea școala și societatea ignoră complet educarea controlului emoțiilor. Iată elementele care ar trebui stăpânite de fiecare dintre noi: - Cunoașterea de sine este esențială. Abilitatea de a identifica fiecare emoție pe care o simțim. - Controlul acestor emoții. Abilitatea de a controla fiecare stare emoțională înainte ca aceasta să ne afecteze procesul decizional. - Auto motivarea. Abilitatea de a găsi resursele necesare pentru a duce la bun sfârșit un proiect chiar dacă întâmpinăm greutăți sau eșecuri. - Empatia. Abilitatea de a ne pune în pielea altora, de a înțelege cu adevărat ce simt semenii noștri. - Relațiile interpersonale. Abilitatea de a comunica, a dezvolta și a menține relații cu cei din jurul nostru. Este deja demonstrat științific faptul că cei care învață să își înțeleagă și să își controleze emoțiile ajung mult mai departe în viață decât cei care se sprijină exclusiv pe coeficientul lor de inteligență. Așa cum cheia cunoașterii de sine este înțelegerea propriilor emoții tot așa cheia cunoașterii celor din jur este dată de înțelegerea naturii umane. Și acest subiect de studiu este complet ignorat de școală. În cercurile elitelor lumii se cunoaște că doar 20% din succesul personal se poate atribui inteligenței intelectuale (IQ) în timp ce restul de 80% depinde nemijlocit de inteligența emoțională (EQ) care însă este complet ignorată de școală. Iată elementele care ar trebuie studiate pentru înțelegerea naturii umane: - Abilitatea de a vedea dincolo de masca pe care o poartă un om - Determinarea tăriei sale de caracter - Conștientizarea mândriei de sine și a invidiei unui om - Cunoașterea limitelor cuiva- Gradul de supunere în fața influenței unui grup. Studiul emoțiilor și al naturii umane sunt subiecte esențiale și ar trebui să constituie fundamentul educației oricărei persoane înainte de orice altă disciplină. Din toate cele de mai sus se desprind trei mari concluzii foarte importante legate de procesul educativ: 1. O persoană educată cu adevărat are abilitățile necesare pentru a putea rezolva noianul de provocări zilnice, mici sau mari, la care este supusă. Aceste calități sunt cele mai importante în viață. 2. Educația este un efort constant și foarte diferit de programa impusă în școli și universități care de obicei conține materii mult mai ușor de verificat tehnic însă fără eficiență în educația propriu-zisă. 3. Cine pornește pe drumul acestui fel de educație trebuie să investească timp, efort și resurse pentru a deprinde aceste calități pe cont propriu, în afara sistemelor de învățământ tradiționale pentru că în lupta sa pentru succes în mod cert va concura cu elitele care au tot interesul să blocheze accesul la cunoaștere oamenilor obișnuiți. Iată de ce educația nu ține neapărat de accesul în universități faimoase ci de un efort constant pentru a înțelege lumea și mecanismele care o pun în mișcare precum și a punctelor slabe ale caracterului individual, puncte care trebuie întărite. Doar abordând educația în acest fel veți avea șanse egale cu elitele și veți putea începe să emiteți pretenții la o viață mai bună.

·         Adrian Toader-Williams: ”Periculos chiar! Absolut adevărat mai cu seamă când ne referim la elevii de gimnaziu și liceu. Toți cei care au avut note către 10 pe linie, de care personal cunosc sau chiar am întâlnit, din păcate au devenit pe termen lung submediocri și asta din toate punctele de vedere.Aroganța, în primul rând, le-a devenit mare stăvilar în dezvoltarea personală, relațiile sociale inclusiv de familie, pe linie profesională, pe plan economic și financiar alături de o sănătate șubredă ce poate include aspectul fizic, în general obezitatea fiind prezentă cu mici excepții. Aroganța cu ignoranța merg mână în mână, un parteneriat autodistructiv.În unele situații observate, succesul imediat e incontestabil dar pe termen scurt și mediu. Pe termen lung, picajele au fost destul de abrupte, unele povești de groază, greu de crezut. În ceea ce privește dezvoltarea spirituală aici situația devine extrem de complexă. Echilibrul este cheia. Permite Sinelui să existe. Orice exagerare, exces, duce la una sau mai multe carențe, lipsuri.

·         Adriana Galatâr: ”Parca suntem in razboi cu Rusia, nu devenim noi Rusia.... Sau, e si aceasta idee de draft... Si de fapt suntem deja Rusia, dar nu stim? Stire de ieri:"numărul celor înscriși la Bacalaureat este cel mai  mic din istoria postdecembristă, iar scăderea este de-a dreptul dramatică” Despre aceasta stire nu discutam? Asta nu conteaza, nu? Doctoratul lui Ciuca cere interventii imediate, nu ratarea unei generatii intregi de elevi.  Eu nu mai inteleg nimic din ce fac oamenii astia... Voi mai intelegeti ceva? :)) Parca traim intr-un matrix cu 2 lumi paralele.*** Generatia mea a avut un sistem de invatamant prost, neadaptat vremurilor si neadpatat viitorului.Un sistem care te invata sa tocesti, nu sa generezi noi rationamente cand esti adult.Baza de toceala, nu e baza pentru a face fata vietii, cu toate problemele ei complexe, iar asta se vede azi cu ochiul liber...Generatia mea are acum copii care merg la scoala.De ce ne mira faptul ca acesti copii nu au baza educationala adaptata vremurilor?De ce ne mira ca elevii refuza un sistem care oricum nu ii prea ajuta in viata, la fel cum nu i-a ajutat nici pe parintii lor (altfel stiau sa isi educe macar copiii, pe langa jobul ala de 8h, cu care se lauda la intalnirile de 10 ani)?E normal ca adultii prost educati de sistem, sa nu faca fata educarii noii generatii, absolut de intelesConcluzia?Presiunea se pune Doar pe sistem, ca sa nu mai avem generatii de copii inadaptati educational la varste adulte.*** Scoala completeaza cei 7 ani de acasa, nu ii inlocuieste. Fara limite sociale, fara limite verbale, fara igiena exterioara si interioara, fara repere sanatoase de bine-rau, fara cultivarea ambitiei in mod rational, nu pe recompense si pedepse, etc.....scoala poate scoate maxim niste teoreticieni buni in domeniul lor de activitate, nu si cetateni/ oameni buni si inteligenti social, nu profesional. *** In ultimii ani, inegalitatea sociala a crescut alarmant in toata lumea. Care e solutia pentru o societate mai corecta, mai justa social? Majoritatea raspundem: Educatia. Ceea ce este partial adevarat....dar... Daca cresti in #saracie, oportunitatile tale educationale sunt mult mai limitate datorita aspectelor materialeVeniturile si cheltuielile sunt un factor priotitar in evolutia noastra sociala, pe urma  educatia, dupa care siguranta mediului de locuit. (casa, masa,etc) Dar mediul in care locuim este la randul lui strans legat de castiguri si de cheltuieli pe cap de locuitor. Oricum o luam, ca sa reusim in viata trebuie sa pornim de la venituri decente, care sa ne permita aroganta reusitei. Degeaba investim in invatamant, daca inegalitatea sociala creste in fiecare an si multora le e foame de mai bine.

·         Adriana Stoicescu: ”Analfabetul funcțional va deveni istorie. Prostul absolut îi va lua locul ***”Eliminarea din lista concursurilor și olimpiadelor exact materiile de bază: limba română și Istoria, constituie o gafă a ministerului Educației peste care cu greu se poate trece, cu atât mai mult cu cât în societate această decizie se resimte ca un act de agresiune, ca o încercare de ștergere a propriei identități. Judecătoarea Adriana Stoicescu a comentat revoltată pe pagina sa de Facebook această decizie a ministerului Educației. Ea schițează un viitor în care „analfabetul funcțional” va fi înlocuit de „prostul absolut”. Vă prezentăm postarea judecatoarei Adriana Stoicescu. „Scoateți, mă, limba română și istoria din școli! Definitiv! Nu vă opriți la olimpiade, un mizilic.Ce nevoie avem de ele?Într-o țară plină de „academicieni analfabeți și doctori în hoție, ne încurcă de-a dreptul.E plină patria de expertiza lor, întru prostirea poporului care se uită tâmp în gura intelectualilor, colegi ai Elenei Ceaușescu. Ce nevoie avem de Tolstoi și Eminescu? Ardeți, naibii, cărțile, că ocupă loc și adună praf.Dărâmați statuile și ridicați cârciumi, căci mațul nostru, stăpânul nostru.Faceți din muzee hub uri gastronomice, pe bune! Nici dracul nu mai are nervi să viziteze niște vechituri în care sunt expuse chestii care nu țin de foame. Și cum să te lauzi pe Instagram că ai vizitat un muzeu? Doar nu am înnebunit…Despre biserici am stabilit: dărâmate, tată, rapid, că încurcă rău.Scoateți de îndată istoria din școli!Sclavul nu trebuie să își cunoască trecutul. El trebuie să știe să silabisească numele firmei de transport care îl duce la cules de sparanghel și, eventual, să numere până la zece ca să nimerească autocarul.În rest, veselie maximă, distracție super, sărbători magice, patru ore pe Valea Prahovei că asta-i România.Analfabetul funcțional va deveni istorie și vom lăcrima discret după el. Prostul absolut, cu privire goală, dar fericit, îi ia locul, încet, dar sigur.În timp ce alții ascultă Bach și Strauss, noi stăm cu ochii lipiți de un tv uriaș, privind cohortele de dame de prost gust unduindu-se desculțe pe ritmuri de manele.Adorăm lanțul de aur gros de la gâtul unui rapsod cu banii lipiți de frunte și ne mândrim cu vocația noastră europeană, de executanți lași și fără coloană vertebrală, fără prea multe întrebări existențiale dar pricepuți la toate.Distrugeți complet școala!Dați-i lovitura de grație, nu o mai lălăiți!Băgați la greu educație sexuală pentru cele 42 de genuri, că de educație sanitară nu e nevoie.Învățați-i să procreeze precum amoeba, ca să nu fie nevoie să îi mai învățați să se spele pe dinți.Chemați-o pe Greta să ne învețe să salvăm planeta și pițigoii în timp ce stăpânii se plimbă cu elicopterul pentru 30 de km.Digitalizați, fraților, tot ce mișcă pentru ca funcția rinichilor să fie ajustată dintr-un buton, ca să nu mai fim nevoiți să ne deplasăm la privata turcească din fundul curții.Nu, nu avem nevoie de cultură și nici de educație.Ne suntem suficienți.Și ne merităm soarta.”
Alin Bogdan: ”Analfabetism funcțional înseamnă să nu-ți pui întrebări atunci când, pentru prima dată în istorie, pentru o viroză respiratorie, se schimbă definiția omului bolnav astfel încât să-l cuprindă și pe „asimptomatic”. Analfabetism funcțional înseamnă să nu-ți pui întrebări atunci când statistica infectărilor este alcătuită pe baza unor teste care au o rată de eroare fals pozitivă de 30%, a căror eficiență în acest circ mondial este contestată chiar de către inventatorul lor.Analfabetism funcțional înseamnă să nu-ți pui întrebări atunci când gradul de pericol al virusului este stabilit prin decese declarate ca avându-l drept cauză,  deși autopsiile sunt interzise (tot o premieră istorică!), și în ciuda faptului că decedații sunt, în majoritate, oameni cu boli care prezintă risc de moarte și care își dau duhul în secțiile de terapie intensivă, nu cad pe stradă ca în făcăturile de PR pandemistic de anul trecut.Analfabetism funcțional înseamnă să nu-ți pui întrebări cu privire la mitul periculozității virusului atunci când statisticile arată un risc vital de 0,2-0,4% dintre cei infectați și să continui să țipi, precum o găină speriată, că e nevoie de mai multe restricții.Analfabetism funcțional înseamnă să susții această aberație pseudo-științifică (dar 100% politică) cu argumente cu valoare epistemologică (asta e partea de filozofie care se ocupă de cunoaștere) zero, de tipul „vărul Gigel știe el pe cineva care are un cuscru care a murit de covid pentru că făcea dializă”. Analfabetism funcțional înseamnă să nu te întrebi de ce percepția asupra gradului de pericol al virusului este construită prin propagandă susținută guvernamental și bazată pe răspândirea panicii, în condițiile în care, într-o lume normală, a oamenilor cu oarecare dram de înțelepciune, în cazul unui virus periculos, guvernele și mass-media ar trebui să evite panica. Analfabetism funcțional înseamnă să susții mai multe restricții cu argumentul imbecil „și alte țări fac la fel”, ignorând faptul că sunt și „alte țări” care nu fac la fel și, după un an de demență mondială, potrivit statisticilor, sunt tot pe-acolo și la infectări, și la decese. Analfabetism funcțional înseamnă să porți mască atunci când ești singur pe stradă nu de frica - firească - de amendă, ci din convingerea că te protejezi pe tine, sau, mai grav, că îi protejezi pe ceilalți. Analfabetism funcțional înseamnă să te lași păcălit de o minciună care, prin însăși formularea ei, arată că ăia care ți-o vând te consideră un imbecil: „scapi de restricții dacă te vaccinezi cu un vaccin aflat în stadiu experimental, care nu imunizează, ci doar oferă șansa unei forme mai ușoare a guturaiului, care nu previne răspândirea virusului, fapt pentru care nu vei scăpa de restricții, dar va trebui să umbli prin crâșme și prin lume cu un pașaport de vaccinat, ca un câine”. Analfabetism funcțional înseamnă, în fine, să nu-ți pui întrebarea-cheie, întrebarea-corolar a dilemelor de mai sus: „Nu cumva măsurile astea, care cică îl combat, fac mai rău decât virusul în sine?.” Acestui tip de analfabetism funcțional îi prefer oricând înțelepciunea ultimului cocalar din Ferentari care, cu toată lipsa lui de școală ori de maniere, încă își conduce viața după o brumă de bun-simț comun ce îl împiedică să se lase păcălit. Și, mai ales, îl împiedică să dezvolte o obsesie de a schimba lumea, de a-i vedea pe toți ceilalți îmbotnițați mintal după schema de-o descrisei aici-șa

·         Adriana Trigiani: ”Una dintre cele mai puternice amintiri ale copilariei oamenilor este mirosul casei bunicii. 

·         Al. Odobescu: „Datoria cea dintâi a şcoalei noastre este de a învăţa bine limba ţării copiilor noştri, de a-i face s-o cunoască, s-o iubească, s-o preţuiască.” ***„Găsim pe dascăl rânduit, prin poziţiunea sa socială tot aşa de jos, precât menirea lui umanitară îl ridică de sus.” ***„Şcoala e trei lucruri totdeodată: o casă – o carte -un dascăl.” *** „Şcoala este pentru viitorii cetăţeni mai mult decât un izvor de cunoştinţe folositoare în viaţă; ea devine Iordanul în care ei primesc adevăratul botez al patriotismului.” ***.”   „Şcoala este pentru viitorii cetăţeni mai mult decât un izvor de cunoştinţe folositoare în viaţă; ea devine Iordanul în care ei primesc adevăratul botez al patriotismului.”

·         Al. Stănciulescu-Bârda: ”Plagiatul – sport de performanță la români?! De câțiva ani buni auziți mereu de cazuri de plagiat. Se discută la televizor, la radio, puteți citi în ziare pe primele pagini, pe internet etc.  Nume sonore ale unor oameni din  cele mai înalte instituții ale statului sunt puse în legătură cu un astfel de păcat. Unii sunt dați afară din serviciu, altora li se retrag titlurile științifice și academice, despre alții nu se mai vorbește nimic după câteva zile de mare zarvă. Nu voi da astfel de nume, fiindcă numai justiția este în măsură să stabilească, dacă cineva este cu adevărat vinovat sau nu. Așadar, vom discuta despre păcat, respectiv despre infracțiune, ci nu despre păcătoși sau infractori propriu-ziși. Pentru unii dintre Dumneavoastră lucrurile sunt clare, pentru alții sunt învăluite în ceață. Nu v-ați întâlnit cu acest cuvânt decât în ultimii ani, mai ales după Revoluție. Pentru ca să spunem lucrurilor pe nume, precizez că plagiatul în vobirea omului de rând se traduce prin hoție, prin furt. Despre un astfel de nărav nu mai e nevoie să vă spun eu ce este. Știe fiecare dintre Dumneavoastră. Oricare ați furat în viață un strugure, un măr, o pară, o cireașă sau altceva din  bunătățile pământului. Nu v-ați putut abține când ați trecut pe un drum, pe o potecă și v-ați astâmpărat setea și pofta cu o fructă oarecare, chiar dacă aceasta era în proprietatea unui alt consătean. Vi s-a părut întotdeauna că, deși e un păcat, nu e chiar atât de mare, atât de grav. Cu toate acestea, mulți dintre cei ce se află pe pat de moarte, în anii grei ai bătrâneții, își scotocesc conștiința și amintirile și încearcă să se debaraseze de o greutate imensă care îi apasă: furtul unui măr din grădina vecinului în anii tinereții sau ai copilăriei…! Încerc să cred, că nu sunt printre Dumneavoastră dintre cei care au pătruns noaptea în casa semenilor lor, nu au bătut, nu au torturat și nu au ucis pe alții pentru a le smulge banii sau bijuteriile sau altceva. Încerc să cred, că nu sunt printre Dumneavoastră dintre cei care au falsificat acte și au furat case, pământuri și alte bunuri sau drepturi ale semenilor; încerc să cred că nu sunt printre Dumneavoastră dintre cei care au depus jurământ strâmb în instanță și nici nu s-au folosit de martori mincinoși pentru a smulge fraților, sau rudelor, sau semenilor cine știe ce bunuri. Ferească Dumnezeu să avem așa ceva în parohia noastră! Hoția sau furtul este interzis  de Însuși Dumnezeu prin porunca a opta a Decalogului: ,,Să nu furi!” Nu se face nici un fel de comentariu, nu se fac nuanțări. ,,Să nu furi!”, așa cum spune ,,Să nu ucizi!” și cu asta a spus totul. Noi am nuanțat păcatul, făcându-l mai ușor sau mai grav, în funcție de tot felul de împrejurări. Hoția a fost prezentă întotdeauna printre năravurile multor popoare și persoane. Au fost perioade în care ea a devenit politică de stat  în unele locuri și s-au furat mișelește regiuni sau chiar țări întregi de la alții, uneori trecându-i pe adevărații stăpâni prin foc și prin sabie, ducându-i în robie, deportându-i în masă, ori ucigându-i, pur și simplu. Au fost înșelați politicieni creduli și proști de alții mai versați și mai șmecheri și s-au furat  unor țări bogățiile solului și ale subsolului, pe care Dumnezeu le dăduse ca zestre localnicilor, ca să se hrănească din ele ei și strănepoții strănepoților lor. S-au furat multe și de toate, în toate timpurile și în toate locurile! Între timp, cuvântul propriu-zis de ,,hoție” sau ,,furt” a început să deranjeze, să jignească pe cei în cauză. Atunci i-au schimbat numele, dar păcatul/infracțiunea a rămas aceeași. Bunăoară, când bunul furat a fost produsul minții celuilalt, hoția a fost numită plagiat. Imaginați-vă că cineva dintre Dumneavoastră copiază o poezie a lui Eminescu și o… semnează cu propriul său nume, bătându-se apoi în piept în fața celorlalți că el a compus-o, că este poezia lui, că el este poetul. Despre  adevăratul autor, respectiv Eminescu, ,,poetul” de ocazie nu suflă nici un cuvânt. Eventual, dă o listă cu poeții care au reușit să mai scrie poezii la fel de bune ca ,,a lui” de-a lungul timpului și, undeva, în coada listei, îl trece și pe Eminescu. Alții fură ideile dintr-un articol, dintr-un studiu, dintr-o carte, pe care le îmbracă, așa cum îmbracă o păpușă, cu alte haine, adică înlocuiește cuvintele, spunând același lucru. Spre exemplu, dacă despre Gheorghe se spune într-un articol că este mincinos, eu, cel care plagiez articolul respectiv, spun că Gheorghe ,,vehiculează adevărul”, ,,jonglează cu cuvintele”, ceea ce e, de fapt, același lucru. Plagiatul începe din școală. Încă de timpuriu, mulți elevi își fac un titlu de glorie din a copia la teze, la lucrări, de la colegi, din cărți sau caiete. În ultimii ani copiază de pe internet. Este mult mai practic, mai ușor și nici nu mai muncesc să scrie cu mânuța lor. Ating două butoane, ,,copy” și ,,past” și textul, care poate fi o carte de sute de pagini, trece din buzunarul semenului în propriul buzunar. Munca noului ,,autor” este aceea de a semna ,,opera”. Mulți profesori sunt mulțumiți că elevii lor fac lucrări bune, iau note bune, ei înșiși sunt cotați ca profesori merituoși. Părinții sunt mândri de copiii lor, fiindcă au note mari. Se ajunge la examene importante, capacitate, bacalaureat, admitere, licență, masterat, doctorat, repartiție etc. Dacă se înăsprește supravegherea, protestează toată lumea: elevi, profesori, părinți. ,,-Auzi, domnule, să streseze copiii, să nu-i lase și pe ei să se inspire!” Profesorii supraveghetori încep să aibă orbul găinilor, se întrerupe curentul în școală și camerele de luat vederi nu mai funcționează, se transmit bilețele  scrise mărunt-mărunt cu subiectele rezolvate, se folosesc telefoanele și alte aparate foarte sofisticate. Mai nou, se implantează cip-uri în urechi, adică niște aparate foarte mici, prin care i ,,se șoptește” concurentului ce trebuie să spună sau să scrie de  la zeci de kilometri. Se fură apoi articole, studii, cărți, pentru care adevărații autori au muncit din greu mulți ani de zile. Hoții le preiau în câteva clipe și le semnează. Autorii adevărați sunt de cele mai multe ori marginalizați, trimiși să păzească oile(sau caprele!), în timp ce hoții, dacă mai beneficiază de rude la Ierusalim, rugători la Athos și argați în parlament, se cațără până la vârful piramidei sociale. Dacă hoții-plagiatori sunt prinși, sunt nițel bălăcăriți, retrogradați de ochii lumii pentru câteva luni, după care sunt propulsați mult mai sus, ca să poată recupera, sărmanii, pierderile suferite! În felul lor sunt niște adevărați ,,campioni”. Sunt ,,campioni” într-un sport de proporții, pe care toți îl arătăm cu degetul, îl criticăm, îl dezaprobăm, dar  vedem dintr-o zi în alta că tot mai mulți îl practică tot într-o veselie. Cel mai dureros este când vezi tocmai statuile imense că se prăbușesc, fiindcă aveau picioare de lut. Copiii și tinerii au nevoie de modele, ba chiar vârstnicii. Te uiți, în mod firesc, la cei mai de sus, la cei mai din vârf și afli la un moment dat că aceia nu erau, de fapt, decât niște hoți! Pardon, niște plagiatori! *** ”Școala muncii. Titlul acesta a fost cândva, înainte de războiul din 1944, titlul unei cărți scrisă de un mare savant român, Simion  Mehedinți. Acolo se vorbea de o metodă extraordinară folosită din vechime de familia română pentru creșterea și educația propriilor copii. Metoda era pe cât de simplă, pe atât la îndemâna fiecărei familii. Au folosit-o cu bune rezultate sute de ani familiile române. Rezultatul acestei metode se poate socoti în sutele de savanți și artiști de tot felul pe care i-a dat poporul român, în milioanele de oameni puternici, care au făcut față tuturor greutăților vieții și vitregiilor istoriei, de la coarnele plugului până la reduta de pe linia întâia a frontului. Oamenii rezultați din această ,,școală a muncii” au avut tăria sufletească și trupească să supraviețuiască vremurilor de criză, de lipsuri și de secete, de război și de ,,eliberare”, de canal și de ,,reeducare”, de pușcării și de ocne. Mulți dintre ei și-au lăsat osemintele în morminte știute sau neștiute, dar au fost foarte mulți care au supraviețuit. Cei ce au beneficiat de această educație au avut un ideal în viață și au luptat pentru el. Toate celelalte trebuințe materiale și spirituale s-au subordonat acelui ideal. Copiii erau obișnuiți de la vârstă fragedă  cu munca și cu greul. E adevărat, că de multe ori se făceau și excese, de multe ori se sărea peste cal, ajungându-se la adevărată  exploatare a  copilului, dar nu despre astfel de cazuri vorbim aici și acum. Vorbim despre acei părinți care împărțeau munca cu copii lor. Ei luau partea cea mai mare și cea mai grea, dar știau întotdeauna să lase și copiilor o părticică, fie ea cât de mică. Întotdeauna se găseau astfel de munci și pentru copii: pășunatul vitelor era pe primul plan. Nenumărați vârstnici își amintesc cum au crescut după oi, ,,la coada vacii”, cu cartea în mână. Nu era o rușine să mergi cu vitele, ci dimpotrivă. Nu era o rușine ca o fetiță să învețe să mulgă o vacă sau niște oi, să strecoare laptele, să închege și să facă brânză. Nu era rușine pentru un copil sau fată să-și  ajute mama să înăvădească și să oardă, să dea prin spată și prin ițe, ca să țese apoi pături, covoare, oprege, dimie și multe altele. Nu era rușine pentru un copil să meargă la fântână cu ulciorul și să aducă apă rece pentru toți ai casei. Nu era rușine să plivească la porumbi sau la grâu, să pună pologi pe legături la secerat, să adune spice. Nu era rușine să ducă boii de funie la arat ori la rarițat, ori să facă cine știe ce alte munci ușoare, potrivite vârstei. Doar la prânz și seara, până pregătea mama cele cuvenite pentru masă, copiii ieșeau în drum, la joacă…. Activitățile de care am vorbit și altele asemănătoare ajutau copilul să se dezvolte fizic. Devenea un om puternic, robust, capabil apoi să facă și munci grele, așa cum era nevoie în viață. Activitățile acestea îl întăreau însă sufletește pe copil. Îl obișnuiau cu o anumită ordine sau rânduială, o anumită disciplină. Dacă le plăceau muncile respective, copiii aceia deveneau buni gospodari, ori meseriași neîntrecuți în lumea satelor. Dacă nu le plăceau muncile de la țară, învățau ,,pe rupte” carte, ca să fugă de ele, să se pregătească pentru munci intelectuale, de funcționari. De multe ori am întâlnit bărbați și femei, care-mi spuneau că în copilărie, de câte ori se rugau, nu uitau să adauge și vorbe ca acestea: ,,Ajută-mă, Doamne, și pe mine să învăț carte și să pot să-mi câștig și eu pâinea în viață fără sapă!” Munca îl solidariza pe copil cu familia, cu părinții, cu frații, cu consătenii, îl lega de sat și de locurile natale. Copilul se înfrățea cu satul, cu localnicii, cu câmpul, cu codrul, cu potecile, cu fiecare pom și cu fiecare moviliță. Le iubea pe acestea, fiindcă în ele sădea o părticică din sufletul lui de copil și astfel începea să-și iubească țara.Mulți dintre bârdenii noștri își amintesc de Gheorghe Trocan, pe vremea când era muncitor necalificat la combinatul de prelucrarea lemnului din Severin, cum, în pauza de masă, cu o mână ducea mâncarea la gură, iar cu alta ținea cartea și învăța. A ajuns ministru…! Îmi amintesc de o poveste de Andersen sau Frații Grimm. Era vorba de un împărat, care-și obligase copilul încă din pruncie să învețe o meserie. Copilul învățase meșteșugul împletirii de rogojini. Împrejurările au făcut ca la vremea tinereții, fiul de împărat să fie răpit de dușmani în vremea unui război și să fie băgat în temniță. Acolo s-a cerut fiecărui deținut să lucreze ceea ce știe mai bine. Fiul de împărat a cerut să i se dea material ca să împletească rogojini. A făcut multă vreme rogojini atât de frumoase, încât toți erau uimiți. Rogojinile confecționate de el au ajuns să fie vândute la curtea tatălui său. Când tatăl celui întemnițat, împăratul, a văzut o astfel de rogojină, a putut citi în ornamentele ei un mesaj de la fiul său, în care acesta îi spunea unde se află. Împăratul a organizat un atac-surpriză asupra închisorii și astfel fiul său a fost eliberat. O meserie neînsemnată, învățată din copilărie, i-a scăpat fiului viața și i-a redat libertatea. Mde!Mai ales după 1989, educația copiilor în familie s-a îndepărtat mult de cea tradițională, strămoșească. Majoritatea famiilor au mers pe principiul: am pătimit noi, să nu mai pătimească copiii. Să aibă ei de toate, să fie fericiți. E frumos, e lăudabil, dar nu întotdeauna este de folos copiilor. După douăzeci de ani de ,,educație” prin odihnă, vedem copiii și tineri foarte piperniciți trupește. Unii parcă ar fi scăluși. Munca te fortifică, odihna fără măsură te fleșcăiește, te ofilește. Organul folosit intens se învârtoșează; cel nefolosit se atrofiază, se usucă. Așa se întâmplă cu mușchii organismului nostru. Copiii noștri fac prea puțin sport la școală și prea puțină mișcare acasă. Sunt luați cu mașina la școală și aduși cu mașina acasă. Mersul pe jos era un medicament de înaltă clasă. Vin acasă, mănâncă, unii se culcă, alții trec în fața televizorului sau al calculatorului. Este strigător la cer, spre exemplu, când, în vacanțe, vezi bunici de 75-80 de ani ducându-se cu vitele, iar nepoțeii stau la televizor, ori trag mâța de coadă acasă. Și nepoțeii sunt elevi de liceu sau la gimnaziu în ultimele clase…! Vine seara, când îi vezi împingând vântul pe uliță până noaptea târziu, în alte sate îi vezi la discoteci, baruri etc. Copiii aceștia vor fi peste câțiva ani oameni maturi. Sunt ei pregătiți pentru viață? Oare, tot așa de trandafirie va fi viața și după ce vor zbura din cuibul părintesc capitonat cu puf? Societatea va fi tot așa de indulgentă, de grijulie, de drăgăstoasă, ca mami, ca tati, ca tataie sau mamaie? Mă îndoiesc. Mulți dintre copii noștri nu au învățat nimic din activitățile părinților lor în gospodărie. Meseria de țăran este subapreciată, dar adevăratul țăran este un adevărat savant. Despre aceasta vom mai vorbi curând. Revenim la copii. Școala nu-i mai învață meserii, mulți nu reușesc la facultăți, iar cei care termină o facultate nu câștigă mai mult decât o hârtie. Ce vor face?  E greu să iei viața de la capăt la 25-30 de ani și să recuperezi ceea ce n-ai făcut în copilărie. În primul rând e greu să-ți recapeți respectul pentru muncă, să recapeți cultul muncii. Unii se vor duce în străinătate. Acolo se muncește cu adevărat. Nefiind obișnuiți cu munca, nu vor rezita. Unii vor cădea în disperare. Nu e de mirare că se aude tot mai des de sinucideri. Sunt tineri care dau piept cu viața și cad înfrânți, fiindcă nu sunt pregătiți. Viața e o luptă și trebuie să ne luptăm cu ea. Pentru asta trebuie să ne pregătim încă din copilărie. Școala muncii era cea mai înaltă universitate, care forma oameni. Cine are urechi de auzit, să audă! *** ”Băscuța. Nu știu câți ani aveam, dar nu eram la școală. Era toamna și treburile erau numeroase. Părinții nu aveau posibilitatea să plătească mâna de lucru, așa că le făceau ei pe toate. Cineva trebuia să meargă cu vitele. Acel ,,cineva” eram eu. Și asta zi de zi, de prânz și de amiază. Într-o zi a fost mămica la oraș. Când a venit, mi-a adus o băscuță. Eram în culmea fericirii. Era albastră, cam mare, ce-i drept, turtită la margini și bine apretată. Costase cincisprezece lei, o avere, nu alta. Mi-a pus-o pe cap și m-au admirat, că-mi venea bine. Am crezut și am fost țanțoș, nevoie-mare. Nimeni nu era ca mine. Am plecat de îndată cu vitele, atât pentru că venise vremea de amiază, cât și pentru ca să mă vadă lumea cu bască nouă. Din cauza secetei și a mulțimii vitelor din sat, iarba era puțină, locurile de pășunat din apropierea satului parcă era pârjolite. Trebuia să mergi cu vitele cât mai departe, ca să poți să le saturi. Părinții m-au îndemnat să mă duc cu ele pe Dealul Mare, la mai bine de doi kilometri de sat. Puțini de-ai noștri din Bârda se duceau pe acolo. Am ajuns cu vitele în Dealul Mare, de acolo la Hoit. Am stat cât am stat de unul singur, până am văzut vitele malovicenilor undeva către Greaca, pe la Greieruș. Le-am mânat și pe-ale mele într-acolo, ca să ajung și eu la copii. Am ajuns. Erau toți mai mari decât mine, băieți și fete. M-au primit în ceata lor, mai ales că unul, nea Fane, cel mai în vârstă dintre ei mi-a ținut parte, m-a luat de după cap și a zis că sunt prietenul lui. Ne-am jucat câte toate. Îmi plăcea. Când era pe la chindie, au inventat un joc nou: zburăturitul cu basca. Aproape toți băieții aveau bască pe cap. Ce-i drept, ale lor erau vechi și mototolite, numai a mea era nouă. Regula jocului era simplă: trebuia să aruncăm basca în sus, toți în același timp și astfel vedeam care dintre ele se ridică cel mai mult. Nu aveam eu mare putere, așa că nea Fane mi-a venit în ajutor. Dădea el cu basca mea și de fiecare dată a mea urca mult mai sus decât ale celorlalți. Eram tare bucuros și mulțumit de așa performanță. Ne-am jucat până a asfințit soarele. Atunci nea Fane mi-a pus basca pe cap și mi-a spus: ,, – Du-te repede caută-ți vitele și pleacă acasă, că te prinde noaptea!” Avea dreptate. Din Greaca până acasă erau în jur de trei kilometri. Am căutat vitele, dar nu le-am mai găsit. M-am împăcat cu gândul că au plecat acasă. Întunericul se lăsase repede, așa că am renunțat să le mai caut. Am luat-o spre casă, atent în dreapta și în stânga, poate – poate le-oi vedea. Treceam pe lângă lanurile de porumbi, pe lângă bucățile de lucernă și speram că doar-doar oi găsi și eu cele două vaci și cele trei sau patru oi ale mele. Până am ajuns în sat se întunecase bine. Nu era lună de cu seara, așa că doar stelele erau luminătorii. Am ieșit pe Drumul Mare. Pe la Lena Badii m-am întâlnit cu mămica. Plecase după mine, îngrijorată pentru așa întârziere: ,, – Gelule, mamă, unde sunt vitele?” ,, – Nu veniră acasă?” am întrebat eu bâiguit. ,, – Nu veniră, mamă! Tu le pierduși! Spune-mi cum făcuși, ca să știm pe unde o luăm după ele!” I-am povestit până am ajuns acasă. Mi-a dat repede ceva să mănânc și m-a pus să mă culc. Tăticu era leu-paraleu de supărare. Puțin a lipsit să nu mă bată. Cred că doar intervenția mamei m-a salvat. M-am culcat imediat, atât ca să-i ascult, cât și pentru că eram rupt de oboseală. Părinții au plecat să caute vitele. Toată noaptea au rătăcit pe Dealul Mare, pe Greaca și pe Negară. Nu le-au găsit. Dimineața, în revărsatul zorilor, mămica a venit acasă, iar tăticu s-a dus în Malovăț. Întreba în dreapta și în stânga pe fiecare cu care se întâlnea, dacă nu cumva a văzut sau a auzit de vitele noastre. Într-un târziu, a dat de urma vitelor. Le închisese Gică Pleșan. Le găsise în via lui din Dealul Mare. Avea acolo plai de vie altoită. Culesese toată ziua cu oameni la vie. Umpluse carul și-l adusese acasă, dar îi rămăseseră în vie câteva panere cu struguri, urmând să plece peste noapte cu ele la oraș, la piață. Vacile noastre găsiseră panerele, mâncaseră din ele cât mâncaseră, iar restul de struguri îi stricaseră, așa că numai la vin îi mai putea pune. Îl cunoștea pe tăticu. Gică Pleșan fusese om de frunte al Malovățului. Fost căpitan în armata regală, avea pământ mult și era bun gospodar. Îl duseseră însă la Bărăgan cu soția și fiica, iar gospodăria i se irosise. În casa lui se instalase primăria, miliția și nu mai știu ce altă instituție a comunei. El locuia cu familia în fostul grajd. ,, – Mă nea Gică, auzii că ai găsit vacile mele în vie. Ți-au făcut pagubă, eu îți plătesc cât face. A fost copilul cu ele ieri pe Dealul Mare, că am avut noi de muncă și s-a dat la joacă cu copiii până le-a pierdut!” Gică Pleșan era om dintr-o bucată, trecut prin multe. A dat din cap și a zis: ,, – Mă, Nicolae, pagubă mi-au făcut destul de mare. Mi-au stricat două panere de struguri aleși pentru piață. S-a întâmplat. Mă, îți dau vitele, dar să nu bați copilul! Dacă bătea piatra, mai luam ceva? Mi-au luat ăștia tot, mă, stau în grajdul vitelor cu familia, ce mai contează două panere de struguri!? Acum după cules îmi iau și via din Dealul Mare…!” I-a dat vitele lui tăticu, nu i-a luat nimic despăgubire, dar n-a uitat să-i mai spună de vreo două ori: ,,Mă, să nu bați copilul!” Dimineața, când să-mi iau basca pe cap, nu mi-a venit să-mi cred ochilor. Nu mai era basca mea. Era una veche, plină de unsoare de tractor, cu o gaură mare în locul sfârcului. Nea Fane, prietenul meu care-mi ținuse parte, mi-o înlocuise. O reținuse pe-a mea și mi-o pusese pe-a lui pe cap, când mă trimisese după vite… Azi e un moșulică cu părul nins și râde ori de câte ori îi aduc aminte de ziua aceea și de băscuța mea năzdrăvană!

·         Albert Edward Wiggam: ”Inteligenta pare sa fie lucrul care ii permite unui om sa mearga mai departe in viata fara educatie.Educatia ii permite unui om sa mearga mai departe fara a face uz de inteligenta sa.

·         Albert Einstein: ”Educatia nu reprezinta invatarea de date, ci sa ajuti mintea sa isi exerseze gandirea.*** Nu imi invat niciodata studentii; tot ce fac este sa le creez conditiile pentru ca ei sa invete. *** Nu vi se pare ciudat ca eu, care am scris doar carti nepopulare, sunt un tip asa de popular. ***Scoala trebuie sa urmareasca tot timpul ca tanarul sa paraseasca bancile ei nu ca specialist, ci ca o personalitate armonioasa.***”Educația este ceea ce rămâne după ce ai uitat tot ceea ce ai învățat în școală.” ***Scopul educaţiei ar trebui să fie pregătirea unor oameni care să acţioneze şi să gândească independent şi care, în acelaşi timp, să vadă în slujirea comunităţii realizarea supremă a vieţii lor. –***toti suntem genii. Insa, daca judecam uun peste dupa abilitatea de a se urca in copaci, el va trai toata viatacu impresia ca este un idiot.*** ”Singurul lucru care interfereaza cu invatatura mea este educatia mea. -

·         Aldous Huxley: ”Cuvintele sunt ca razele X daca le folosesti cum trebuie.Vor patrunde orice.Citeste si vei fi patruns.

·         Alex Narcis Dima: "În școli, lipsește cu desăvârșire educația patriotică, formarea sentimentului de stimă ca popor."
Alexandre Dumas: " Cum se face că copiii mici sunt atât de inteligenţi şi adulţii atât de proşti? Educaţia trebuie să fie de vina".

·         Alexander Baumgarter: ”Facţiuni rivale se lupta acumulând bogăţie numai pentru a se putea înfrunta. Partidele se destramă, după ce cad de la putere, pentru că în spatele lor nu stau idei. Aceasta înseamnă o ţară cu mulţi boieri, dar fără un divan comun, nici macar unul ad hoc. Ceea ce face ca un asemenea tip de luptă (pe care noi îl calificăm azi sub numele de nepotism, baronat etc.) să nu fie încă unul politic este absenţa sau extrema fragilitate a unui teritoriu cu valoare de universal pe care să se dea lupta. Căci este absolut natural ca facţiuni rivale să se lupte pentru a ajunge la putere, dar absenţa unui teren cu reguli precise, cu eleganţă şi principialitate, cu transparenţă şi aristocraţie, cu discuţie şi societate civilă, conduce toată comunitatea de contribuabili la o instabilitate de popor migrator înăuntrul propriilor valori. Am redus catastrofal orele de logică din licee, religia şi literatura sunt încă predate sub formă de ideologie naţională, filosofia şi limbile clasice sunt pe cale de dispariţie. Am realizat masificarea învăţământului universitar şi am politizat universităţile (prin infiinţarea câte uneia în fiecare centru de interes politic, indiferent de nivelul ei academic). Aceste lucruri s-au întâmplat în anii 2000 şi rezultatul se vede acum: o populaţie care citeşte de 7-8 ori mai puţin ca în Polonia sau în Ungaria, aservită „imbecilizării prin televiziune”, care priveşte tâmp în camera de filmat din spatele protagoniştilor unui show mediatic, o populaţie care, în genere, nu are nimic de spus, pentru că nu are nici un exerciţiu critic, ale cărei reacţii nu trec dincolo de smile-icons, ridicându-se măcar la nivelul literei cursive carolingiene. O populaţie hrănită intens cu subcultură mediatică, care trăieşte sub iluzia întreţinută mediatic că tot ce vede şi aude are într-adevăr o natură de eveniment. Ceea ce rămâne de făcut este să ne numărăm şi să ne preţuim cele câteva măsuri guvernamentale ale anilor foarte recenţi, care ne-au dat o brumă de universalitate şi credibilitate: transparenţa evaluărilor internaţionale, păstrarea unei ierarhii cinstite a universităţilor, un bacalaureat cu proporţii de reuşită plauzibile pentru nivelul real al candidaţilor, respect pentru puţinele surse de cultură universală şi formatoare pe care le avem. Acestea pot duce la apariţia politicianului cult, reflexiv, critic, capabil să ia măsuri chiar împotriva sa, când binele public diferă de binele clanului din care face parte.

·         Alexander Pope: ”Unii oameni nu vor intelege nimic, niciodata, tocmai pentru ca inteleg totul prea devreme.

·         Alexander Sutherland: ”Scoala trebuie adaptata la copii si nu copiii adaptati scolilor.

·         Alexandra K. Tranfor: "Cei mai buni profesori sunt cei care te învaţă încotro să te uiţi, dar nu îţi spun şi ce să vezi."

·         Alexandru Amititeloaie: ”ÎN LOC DE „CĂȚELUȘ CU PĂRUL CREȚ”, „EDUCAȚIE SEXUALĂ”?! Se întâmplă de peste 34 de ani anumite lucruri cărora nu le dăm importanță, eventual, le ironizăm sau, pentru că nu ne interesează și nu fac parte din preocupările noastre, ne sunt, pur și simplu, străine și necunoscute. Însă, după cum am să vă explic, ele nu sunt nici pe departe chiar niște acțiuni nevinovate ale unor semeni de-ai „noștri”.  Pe multiple canale de comunicare, inclusiv cele publice, care beneficiază de mai multă credibilitate, apar din când în când anumiți indivizi, care cică ar fi formatori de opinie („influencer” ?!), și expun fel de fel de răstălmăciri ale poveștilor, legendelor, obiceiurilor, tradițiilor, proverbelor, snoavelor, ghicitorilor etc. care fac parte din patrimoniul nostru spiritual și care, potrivit acestor noi interpretări, ar fi nocive pentru o educație sănătoasă. Prin urmare, ele ar trebui eliminate din programele școlare și chiar din întregul proces educațional. Poate nu observăm, dar multe dintre aceste valori, care au osificat structura morală a poporului român și care au fost transmise din generație în generație ca pilde de învățătură au și dispărut de prin manuale. Este limpede că aceste „reforme” au fost precedate de acele răstălmăciri, menite să justifice și să tempereze eventuale reacții de împotrivire. Cred c-ați auzit că, potrivit acestui curent „novator” în educație, poezia „Cățeluș cu părul creț” n-ar mai trebui învățată de către copii, pentru că i-ar ispiti la furat. Unii chiar au și găsit în nevinovata poezie cauza acestei metehne, atribuită cu multă „larghețe” românilor. În timp ce românii mai căscă gura la aceste „tâmpenii” țara le fuge de sub picioare și nu mai sunt atenți la ce jaf îi supun tocmai „moraliștii” care vor să-i ferească de influența nocivă a acestui „cățeluș cu părul creț”. Așa-i că vă vine să râdeți? Ar fi de râs dacă acest fapt l-am privi izolat. Însă în conexiune cu alte acțiuni, la fel de „ciudate”, vom constata că nu-i deloc o banalitate.  Din păcate, am întâlnit atitudini de acceptare a acestei misterioase interpretări, de uimire chiar la aflarea „interesantei” descoperiri, însă nu și reacții de respingere, de atenționare că ceva necurat e la mijloc. Păi, când mesajul poeziei este unul de avertisment, în sensul că cel care fură va fi până la urmă prins și pedepsit, cum să ajungă unii atât de creduli încât să se uite în gura acestor activiști ai apocalipsei și să accepte că poezia le-ar putea altera copiilor profilul moral și comportamental? Mă înspăimântă naivitatea unor tineri părinți, care, dintr-un exces ocrotitor pentru odraslele lor, cad în capcana acestei manipulări. Vai, s-au trezit unii să constate că groaznicul sfârșit al lupului din „Capra cu trei iezi” le-ar putea afecta copiilor echilibru emoțional, instigându-i la gesturi și reacții agresive. Nu exemplul cum ar trebui pedepsiți răufăcătorii este de luat în seamă din cunoscuta poveste ci grozăvia pedepsei. Și ajungem și la voievozii noștri care, nu-i așa, au fost „aprigi la mânie”, săvârșind acte de cruzime și deci poveștile și legendele care îi înălțau în memoria noastră ca pilde de vrednicie, cinste și dragoste de neam ar trebui să fie rășluite și ele de prin manuale. Și cu ce-ar putea fi înlocuite toate aceste teme de învățătură și educație? V-ați prins, nu ?! Cu educația sexuală, care, nu-i așa, ar fi absolut necesară pentru evitarea sarcinilor nedorite. Păi dacă actul sexual se explică în detaliu, după cum sunt deja concepute manualele, nu la practicarea lui se ajunge, chiar înainte de a se fi învățat alfabetul și tabla înmulțirii? Desigur e mai plăcut și mai ispititor decât poeziile cu furtișaguri și poveștile cu grozăvii înspăimântătoare. Îmi amintesc de un articol mai vechi din presa ieșeană în care se spunea că învățământul ieșean ar fi controlat de clubul Rotary, membrii săi fiind infiltrați în funcții de conducere și didactice la toate nivelurile. Printre cei nominalizați în articol era și d-na Camelia Gavrilă, fost inspector general, deputat, președintele comisiei de învățământ din Camera Deputaților în legislatura trecută, ea navigând de la stânga la dreapta, sau invers, după cum îi dictează volatilele sale conceptele politice. Clubul Rotary, care magnetizează tot felul de neica nimeni cu pretenții elitiste, cică ar fi baza piramidală a masoneriei. Cam aici, zic eu, ar fi și misterul poziționării partizane a unor cadre didactice în legătură cu introducerea educației sexuale în școli, devenind chiar înfocați activiști ai acestui proiect. Dacă avem în vedere că printre inițiatorii și susținătorii proiectului de lege prin care s-a introdus educația sexuală în școli, asta întâmplându-se în plină pandemie, s-a aflat, alături de ministrul educației de atunci, Sorin Câmpeanu, și d-na Camelia Gavrilă, parcă misterul începe să se limpezească. Pentru cei care mai stau la îndoială cu privire la scopul acestei controversate „educații” vă pot spune, din cercetările ce le-am făcut, că adevăratul scop urmărit nu-i cel declarat, adică prevenirea bolilor cu transmitere sexuală și a sarcinilor nedorite, ci sexualizarea de timpurie a copiilor, pentru diminuarea capacității lor de procreare când vor ajunge la maturitate și, totodată, să-i facă pretabili la recrutarea de către rețelele de pedofilie. Lucruri groaznice se întâmplă în școli, violuri, perversiuni sexuale, gesturi obscene chiar față de profesori și reacțiile din partea opiniei publice sunt anesteziate, nici măcar semne de îngrijorare nu se mai manifestă. Interesul major e focalizat pe traiul zilnic, cât mai izolat posibil față de ceea ce se întâmplă în afara egoului. Iar acum, pentru că se apropie alegerile, asistăm la noi „promisiuni de schimbare”, la noi „momeli” cu un „bine” ce țintește tot în zona interesului egoist minimal. Că toate aceste nenorociri sunt consecința directă a modului cum este administrată țara și că agenții acestui rău se prezintă acum cosmetizați în salvatori, nu mai interesează pe nimeni și nici măcar faptul în sine nu mai este conștientizat. Stimați părinți și bunici, dacă aceste ființe dragi, copii și nepoți, cărora le-ați dat viață și pe care-i creșteți, ocrotiți și educați să se maturizeze sănătos și să-și urmeze un destin fericit și onorabil și în care investiți mult suflet și nădejde, vreți să n-ajungă în capcanele unor pedofili care să-i transforme în jucării de desfătare a monstruoaselor lor instincte carnale, nu permiteți ca în școli să se introducă ore de educație sexuală, nu vă lăsați copii să participe la aceste laboratoare de comportamente dezaxate. Sub aparența de educație, li se stimulează instinctul sexual, mult prea devreme, ceea ce le tulbură grav comportamentul. Nu lăsați copii pe mâna acestor monștri!!!!!*** ”Legile învățământului au trecut, în procedură de urgență, prin parlament și au ajuns la promulgare, atribut pe care-l are președintele României. Poate vă întrebați de ce în „procedură de urgență”. Răspunsul este unul singur, in timp ce profesorii cer salarii mai mari, procesul deromânizării învățământului continuă indiferent de justificările pe care le invocă reprezentanții legislativului. S-a tot amânat includerea pe ordinea de zi a acestor proiecte, deși ele au fost lansate încă de acum 7 ani, pentru ca să se ajungă la o așa zisă criză de timp, dat fiind apropiatul nou an școlar. „Procedura de urgență” face ca proiectul legii să treacă prin comisii mai repede, termene foarte scurte, care nu mai permit o examinare serioasă și profundă a conținutului și, mai ales, să se identifice acele prevederi care lezează valorile, pe care, cică, legea le-ar promova și apăra. Vorbim de comisiile de specialitate, pentru că deputații și senatorii, aproape în totalitate, nici dacă ar fi vrut să citească aceste proiecte n-ar fi avut nici timp și, după cum se știe, nici capacitatea să le înțeleagă. Așa s-au adoptat cam toate legile care au distrus și înstrăinat tot ce-a fost de valoare în România. Inclusiv codurile, care au produs haos în domeniul juridic, au fost adoptate prin asumarea răspunderii guvernului și nu prin procedură parlamentară.  Acum să vă dau doar un exemplu de viclenie legislativă, având ca scop deromânizarea învățământului, fapt aproape insesizabil la o lectură superficială.  Constituția României precizează la art. 32, alin. (2) că „învățământul de toate gradele se desfășoară în limba română” și că „în condițiile legii, învățământul se poate desfășura și într-o limbă de circulație internațională”. Apoi, prin aliniatul următor, se garantează „persoanelor aparținând minorităților naționale de a învăța limba lor maternă...” Noua lege a învățământului preuniversitar chiar la art. 1, alin. (1), încălcând prevederea constituțională, mai sus citată, precizează că învățământul nu se mai desfășoară doar în limba română ci și ”în limbile minorităţilor naţionale, în limba semnelor române şi în limbi de circulaţie internaţională”. Deci, dacă prin constituție se garanta dreptul minorităților naționale „de a învăța limba lor maternă”, legea le dă acum dreptul „de a învăța în limba lor maternă”. Vedeți cum un singur cuvânt, o conjuncție, la „în” mă refer, schimbă conținutul textului de lege?! A învăța „în” limba lor maternă înseamnă că toate materiile se vor face în această limbă și ea nu va fi învățată doar ca o disciplină ca toate celelalte. Și încă ceva, dacă și în actuala lege istoria românilor este tratată ca o materie secundară, în schimb minorităților li se garantează dreptul de a învăță propria lor istorie, peste care se suprapune „istoria evreilor. holocaust”. Protestați, dragi profesori, să vă crească salariile, dar nu băgați de seamă cum ignoranța voastră devine complice la vicierea identițății naționale și cum tinerii români sunt condamnați la pribegie, pentru că țara lor, cu istoria și valorile ei, le dispare din suflet și le devine, pe zi ce trece, tot mai străină.”

·         Alexandru Bogdan Duca: ”Se pare că nu se înțelege faptul că: 1. A fi un profesor nu este o vocație. Este o meserie. Și încă o meserie dificilă, căci trebuie să lucrezi cu cele mai nefinisate variante ale speciei umane, copiii. Dacă scoți din cap prostii gen poeziile ”Dascălul” și ”Dăscălița” sau ”Domnul Trandafir” și te uiți la concretul vieții de dascăl, e imposibil să nu vezi că nu e nimic poetic în a lucra cu 25-30 de copii sau, mai grav, adolescenți.Chestia cu vocația profesoratului ține de mediul academic, când faci seminarii cu studenți pe ideile care vă frământă și duceți gânduri mai departe. Deși și universitățile au devenit învățământ de masă și bună parte din universitari au ajuns să predea, de nevoie, cursuri de nivel liceal, ca să poată compensa cultura generală șchioapă a studenților lor. 2. Profesorii de acum sunt preponderent slabi pentru că: a) cei care ar putea fi profesori buni nu au motivația financiară să o facă. Fără smerenii false, aș fi un profesor peste medie într-un liceu din România. Însă dacă aș alege această profesie, care nu îmi displace în sine, aș avea o problemă financiară mai mare decât o am acum. b) profesorii actuali nu au motivația să fie mai buni, din rațiuni financiare. Un salariu de profesor nu este motivant și nici nu îți permiți să faci performanță. Mai ales că problema nu e atât salariul de încadrare - hai să spunem că ai fi dispus ca proaspăt puștan absolvent de facultate/master să începi cu un salariu mai mic decât cel de librar la Cărturești. Problema este perspectiva: aceasta este aceea că, la sfârșitul carierei tale nu vei avea dublul salariului de la începutul carierei, chiar dacă ai făcut performanță, ai și doctorat, toate gradele, ba chiar și ”salariu de merit”. Or asta este sfârșitul oricărui vis. Ești dispus să începi o carieră modest, dar și la sfârșitul vieții să trăiești tot modest? 3. În cele mai multe situații profesorii nu pot face și altceva. Nu toate materiile sunt căutate pentru meditații. Din contra, pentru majoritatea materiilor nu se fac meditații. De asemenea, nu există timpul fizic să faci altceva. Decât dacă, vara, te duci să vinzi porumb fiert pe plajă, ca să îți ”umpli” vacanța profitabil....

·         Alexandru Calinescu: ”Mi-a placut foarte mult sa lucrez cu studentii si am investit ce aveam mai bun in activitatea didactica.

·         Alexei Acsinte: "Dacă toate lecțiile ar fi ca atunci când avem inspecție, școala ar fi mult mai frumoasă. Profesorii sunt în general foarte prefăcuți" concluzia unui copil pe care-l admir pentru franchețe ... Asta au făcut părinții noștri în comunism: au permis ca alimentara să fie plină doar atunci când venea inspecția de partid. Au permis prin tăcere.Dacă nu vrem să îmbolnăvim de ceaușism generațiile care n-au prins acele vremuri, ar trebui să scoatem ceaușismul din școli:- Inspectorii școlari de astăzi să nu mai facă inspecții de formă (eu nu cred că nu sunt conștienți de diferența dintre o lecție pentru inspecție și una obișnuită, cum nici aparatul de partid nu era străin de penuria generalizată)- Profesorii să știe că mai importanți decât inspectorii sunt copiii și, dacă tot știu să susțină lecții interesante și dinamice, s-o facă tot timpul.- Noi, părinții, să strigăm mai tare atunci când vedem metehne vechi perpetuate astăzi în școli.P.S. copilul acela pe care-l admir pentru tot ceea ce este, e fiica-mea. Copilul iubește natura - așa că a fost limitat la 4 pereți. Nu poate să stea ore întregi fără să se miște - așa că libertatea de mișcare a fost redusă la minim. Îi place să lucreze cu mâinile - iar ei au început să-i dea teorii și lecții să le învețe pe dinafară. Iubește să vorbească sincer - dar a fost învățat să tacă și doar să asculte. El caută să înțeleagă - dar a fost învățat să memoreze. Vrea să se descopere și să-și folosească cunoștințele sufletești - dar a fost pregătit pentru locuri de muncă. Prin toate acestea , copiii au învățat ceea ce nu ar fi trebuit niciodată : au învățat să nu pună întrebări și să se adapteze. Au furat pentru todeauna natura și firea umană.

·         Alfred North Whitehead: ”Educatia este dobandirea artei de a utiliza cunostintele.

·         Alina Mungiu Pipidi: ”Cînd jumătate de milion de oameni iese pe străzi în Ucraina de spaimă că va pierde pentru totdeauna ocazia de a intra în Europa, ce ispravă faci dacă nu eşti bun de nimic atunci cînd intri este probat de România în fiecare zi lucrătoare, adică atunci cînd lumea nu e liberă să se zgâiască la tancuri, rachete sol-aer şi Kalaşnikovuri ca duminica trecută de 1 decembrie, arătându-şi nivelul de dezvoltare cognitivă- sub 12 ani şi sub 2 la matematică în testul PISA, tocmai publicat de OECD. Ai crede că aceste două teme fundamentale, eşecul statului de a educa oamenii suficient pentru a extinde cea mai slabă economie din UE şi cel de a absorbi banii practic gratuiţi redistribuiţi de UE în scopul dezvoltării noastre ar trebui să aibă efectul unui duş rece care să adune pe şefii partidelor parlamentare plus şeful statului să facă urgent o înţelegere asupra cîtorva măsuri de bază fără de care ţara se duce pur şi simplu de râpă. Că nu există ţară care să reziste să piardă studenţii buni la matematică şi ştiinţe, mult mai puţini ca media OECD, de altfel, către alte economii mai dezvoltate, şi să piardă anual sute de milioane educând mii de doctori pentru alte economii mai performante, cu bugete sociale de sute de ori cât noi.  *** E ridicol să spui că faci reforma educaţiei după model finlandez, când finlandezul plăteşte tot ce are (adică 60%) pentru bugetele sociale, cele mai mari din Europa, iar noi le avem pe cele mai mici (şi proporţional, şi pe cap de locuitor). Institutia invatamantului este abandonata si trebuie reinventata cu masuri politice coerente. Sa raspundem nevoilor reale pe care le au oamenii si vom merge cu certitudine inainte. Trebuie reevaluat intreg corpul profesoral.*** Deocamdată, şcoala nu reuşeşte să aducă măcar la nivel mediu jumătate din elevi la matematică, română şi ştiinţe. Întreb din nou: cînd creăm o şcoală în care să pregătim pe toată lumea, în care sistemul de evaluare să fie treptat, nu concentrat pe un BAC final, inadecvat şi modelat după PISA? Albania şi Polonia au progresat. Noi am făcut doar reforme, din acelea care pierd din vedere pădurea din cauza copacilor şi, ca atare, nu am schimbat nimic. **

·         Allan David Bloom: ”Educatia este miscarea din intuneric spre lumina. -

·         Alvin Toffler: ”Analfabetii secolului XXI nu vor fi cei care nu stiu sa scrie si sa citeasca, ci aceia care nu pot invata, dezvata si reinvata.

·         Ambrose Bierce: ”Invatare, substantiv comun.Un tip de ignoranta specific celor studiosi. *** Liceul este o şcoală modernă unde copiii se adună să fumeze.

·         Anatole France: 90% din educatie este incurajare. *** Intreaga arta a instruirii consta in capacitatea de a trezi curiozitatea naturala a mintilor tinere cu scopul de a-si satisface aceasta curiozitate ulterior.***”Educaţia nu este cât de mult ai memorat, nici măcar cât ştii. Este capacitatea de a diferenţia între ceea ce ştii şi ceea ce nu ştii

·         Andre Gide: ”Un bun profesor are aceasta grija statornica: ii invata pe discipoli sa se lipseasca de el.

·         Andrei Luca POPESCU: ”Cercetătorii români se alătură demersului Gândul pentru PUBLICAREA ONLINE a tezelor de doctorat. „Plagiatul este răspândit la scară mare. Dacă ridicăm un pic preşul, cred că vom fi speriaţi". Cea mai importantă asociaţie a cercetătorilor români, "Ad Astra", se alătură demersului gândul care cere publicarea online a tezelor de doctorat de către universităţile din România. Asociaţia îndeamnă toate universităţile din România să facă acest lucru, în contextul lipsei de reacţie a Ministerului Educaţiei, pentru a îndepărta astfel suspiciunile de plagiat şi lipsa de transparenţă. Cercetătorul doctor Mihai Miclăuş, membru al Consiliului director al Ad Astra, spune că "plagiatul este răspândit la scară mare şi dacă ridicăm un pic preşul, cred că vom fi speriaţi", iar lumea academică din România a trăit până acum într-o cvasiinconştienţă în ce priveşte normele academice de citare şi de realizare a unei lucrări de nivel doctoral. Pentru o mai mare transparenţă şi grad mai ridicat de detectare a fraudei academice, Gândul a solicitat publicarea online, pe site-urile universităţilor, a tuturor lucrărilor de doctorat şi verificarea lor cu softul anti-copy/paste. Demersul Gândul nu are în vedere o generalizare, ci o curăţare a mediului academic din România, astfel încât asupra celor care au muncit cinstit să nu planeze nicio urmă de îndoială. Alăturaţi-vă solicitării Gândul pentru a le da înapoi românilor care au muncit cu mintea lor pentru titlurile universitare prezumţia de cinste. Asociaţia cercetătorilor români "Ad Astra" a anunţat că se alătură campaniei gândul, prin care cerem publicarea online a tuturor celor peste 33.000 de teze de doctorat din România ultimilor 25 de ani şi verificarea lor cu un soft anti-copy/paste. Demersul gândul nu are în vedere o generalizare, ci o curăţare a mediului academic din România, astfel încât asupra celor care au muncit cinstit să nu planeze nicio urmă de îndoială.Alăturaţi-vă solicitării gândul pentru a le da înapoi românilor care au muncit cu mintea lor pentru titlurile universitare prezumţia de cinste. După ce trei rectori ai unora dintre cele mai prestigioase universităţi din România -Universitatea Bucureşti, ASE şi Medicină - au anunţat că susţin această campanie de transparentizare a doctoratelor, Ad Astra a anunţat că solicită tuturor rectorilor români să procedeze la fel. "Asociaţia Ad Astra salută poziţia rectorilor de la Universitatea Bucureşti, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” şi Academia de Ştiinţe Economice privind publicarea online a tezelor de doctorat din România şi se alătură demersului gândul iniţiat în acest sens. Considerăm că dreptul la informare al publicului larg este îngrădit prin nerespectarea art. 168, alin. 9 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, care atribuie tezei de doctorat statutul de document public şi obligă Ministerul de resort să publice textul integral pe un site propriu", arată cercetătorii de la Ad Astra."Publicarea online a tezelor de doctorat facilitează accesul celor interesaţi la text, îl supune procesului de evaluare colegială şi poate înlătura (sau confirma) orice suspiciune privind plagiatul. În lipsa unei platforme online pusă la dispoziţie de către Minister, îndemnăm universităţile să publice tezele pe site-urile proprii", mai arată Ad Astra. Gândul a dezvăluit recent că fragmente importante din teza de doctorat a baronului PSD de Mehedinţi, Adrian Duicu, sunt copiate cuvânt cu cuvânt, fără citare sau cu citare necorespunzătoare, din alte lucrări. Mihai Miclăuş: Plagiatul este răspândit la scară mare şi dacă ridicăm un pic preşul, cred că vom fi speriaţi să vedem ce găsim sub el Mihai Miclăuş, cercetător doctor la Institutul de Cercetări Biologice Cluj Napoca şi membru în Consiliul Director al Ad Astra, a explicat pentru gândul că demersul de publicare a tezelor de doctorat pe internet este o măsură care ar pune presiune pe sistemul academic şi pe autorii lucrărilor "#Plagiatul este răspândit la scară mare şi dacă ridicăm un pic preşul, cred că vom fi speriaţi să vedem ce găsim sub el. O bună parte a mediului academic din România nu cred că este conştient de normele pe care ar fi trebuit să le aplice. Există o parte a mediului academic care a protejat plagiatul cu bună ştiinţă, dar există şi o parte a studenţilor cărora nu li s-a spus nimic despre cum ar trebui să citeze. La nivel de doctorat, într-adevăr această scuză nu trebuie să existe", spune pentru gândul Mihai Miclăuş. Cercetătorul susţine că în România ar trebui aplicat sistemul folosit atât în SUA, cât şi în Europa, prin care studentul doctorand îşi dă acordul privind publicarea tezei sale de doctorat pe internet, de către universitate sau ministerul Educaţiei. Tocmai din această cauză, măsura de publicare a celor 33.000 de teze de doctorat deja existente ar putea să ridice probleme, însă dacă vreun doctor s-ar opune acestei măsuri, teza sa ar deveni automat suspectă. "În sistemul american există un 'publishing agreement' pe care îl semnează studentul înainte de terminarea doctoratului, sistem care ar putea fi implementat şi adaptat în România. Chiar dacă ar începe să fie publicate tezele de doctorat pe internet, nu ştiu dacă măsura ar putea fi aplicată retroactiv, la cele 33.000 de teze existente, pentru că nu a existat un acord cu studentul. Dar dacă ar exista această iniţiativă, iar unii care şi-au dat deja doctoratul s-ar opune, acest lucru ar ridica suspiciuni despre teza lor. S-ar pune o presiune", explică Mihai Miclăuş. O altă problemă, ridicată chiar de lumea academică, este că mulţi doctoranzi vor să îşi publice, ulterior susţinerii tezei, lucrarea sub formă de carte sau ca articol ştiinţific. Publicarea tezei pe internet ar împiedica acest lucru, însă există soluţii şi pentru acest neajuns, care nu poate fi o scuză pentru cvasisecretizarea doctoratelor, existentă în acest moment în România."Avem colegi din ştiinţele umaniste care au perfectă dreptate când spun că nu se poate publica teza lor, pentru că urmează să fie publicată în următorii doi-trei ani sub forma unei cărţi. Deci nu putem nici sări în cealaltă parte, cerând prea mult. Trebuie însă mers pe acest sistem nord-american şi european, în care există acest acord şi în care poate fi introdus un embargou de un an în care teza să nu poată fi publicată, timp în care poate apărea în reviste de specialitate", spune cercetătorul de la Ad Astra. Până la constatarea plagiatelor trebuie să existe însă măsuri de prevenţie academică, iar primul filtru în calea fraudei academice este însuşi profesorul coordonator al doctoratului. Pentru un ochi antrenat, detectarea unui plagiat nu este prea dificilă şi nu implică nici un software costisitor."Profesorul coordonator are obligaţia şi eu sper că citeşte teza de doctorat. Când citeşti un text de genul acesta, care are o structură, îţi dai seama când există deviaţii. Înţeleg că nu eşti la zi cu toată literatura de specialitate publicată în lume, dar îţi dai seama când stilul studentului tău, pe care îl ştii de atâţia ani, deviază de la o structură generală a textului. Nu poate fi exonerat de vină profesorul coordonator, el ar fi trebuit să fie primul care să detecteze plagiatul", mai spune Mihai Miclăuş.
Legea educatiei: Guvernul a modificat Legea Educației pe gustul grupurilor de intereseMajoritatea amendamentelor aduse Legii Educației Naționale de Guvernul Ponta,  .prin ordonanța de urgență adoptată joia trecută, în secret, sunt criticate de profesori. Doar reprezentanții sindicatelor par a fi mulțumiți de noile prevederi. Legea Educației Naționale în vigoare acum a fost asumată de Guvernul Boc în 2010 și a intrat în vigoare la începutul lunii ianuarie 2011. Asumarea a venit la capătul a mai bine de șase luni de dezbateri intense, inclusiv în Parlament. Ministrul de atunci al Educației, Daniel Funeriu, a lansat chiar și un site special dedicat promovării proiectului de lege. Chiar și așa, opoziția de atunci (PSD, PNL și PC) și reprezentanții sindicatelor au criticat îndelung modul de adoptare a legii și au apelat chiar și la arbitrajul Curții Constituționale pentru a lămuri dacă Executivul avea sau nu dreptul să-și angajeze răspunderea pe acest proiect. Acum, Guvernul Ponta a „rezolvat“ problema mult mai simplu: a adoptat o ordonanță de urgență, al cărei conținut a putut fi consultat de presă doar după publicarea în Monitorul Oficial. Pe site-ul Guvernului, doar cu multă perseverență, poate fi găsită acum, la o săptămână de la ședința de guvern, nota de fundamentare a ordonanței. Pe pagina ministerului păstorit de Remus Pricopie, nici atât, cu atât mai puțin să fi fost postat, spre dezbatere publică, proiectul ordonanței. Și să nu vă imaginați că sunt doar două-trei modificări. OUG nr. 49/2014 conține nu mai puțin de 99 de modificări la Legea Educației Naționale, unele dintre ele de așa amploare încât oameni din sistem nu se feresc să spună că ar fi, practic, o nouă lege *** Liber la prăduirea patrimoniului universităților private Poate cea mai gravă dintre modificările aduse Legii Educației Naționale de Guvernul Ponta, în ședința din 26 iunie, este cea referitoare la modul în care pot fi înființate universitățile private. De acum încolo, acestea se vor înființa și la inițiativa unei persoane fizice sau a unui grup de persoane fizice. Având titlul de fondator, persoana fizică poate decide desființarea universității și, mai departe, dispune de patrimoniul acesteia (patrimoniul inițial, dar și cel dobândit ulterior, din taxele plătite de studenți). Evident, mecanismul se poate repeta apoi la infinit. Un detaliu important privește faptul că facultățile private au, potrivit legii, asemenea celor de stat, caracter nonprofit și sunt de interes public. Or, acest caracter le aduce unele beneficii, precum neplata impozitului pe profit, TVA și altor taxe aplicabile comerțului, chiar dacă încasează sume frumoase de la studenți. În cazul desființării universității private, în loc ca patrimoniul dobândit să revină statului, el va reveni fondatorului sau fondatorilor. În 2012, când PSD a încercat printr-un proiect de lege introducerea unei prevederi similare, surse din sistemul privat de învățământ susțineau că ar fi în joc mai mult de un miliard de euro, constând în terenuri și clădiri acumulate de universitățile particulare. Fiind vorba în 2012 de un proiect de lege, după adoptarea de către Parlament actul a putut fi atacat la Curtea Constituțională de către președintele Traian Băsescu. Judecătorii CCR au decis că proiectul nu corespunde Legii fundamentale și au vorbit de „o dublă expropriere a instituțiilor de învățământ superior particulare și confesionale în favoarea fondatorilor“. Potrivit Curții, toate bunurile dobândite ulterior înființării sunt în proprietatea universității, ca persoană juridică, iar fondatorii pot pretinde, la desființare, doar restituirea părților sociale inițiale. Acum, în cazul OUG nr. 49/2014, Curtea Constituțională se va putea pronunța târziu sau chiar deloc. Spre deosebire de proiectele de legi, ordonanțele de urgență au alt regim: după adoptare, pot fi atacate la CCR doar de Avocatul Poporului. Adică, de Victor Ciorbea, recent instalat tocmai grație susținerii pe care i-a acordat-o premierul Victor Ponta. Chiar și după ce ajung spre aprobare în Parlament, ordonanțele de urgență pot fi atacate doar prin intermediul legii de aprobare a lor. Adică, trebuie parcurs tot traseul legislativ (prima Cameră sesizată, apoi a doua, comisii, plen etc.) și, de abia la final, parlamentarii pot sesiza Curtea Constituțională. Este binecunoscut însă că, în funcție de interes, unele ordonanțe zac cu anii prin Parlament înainte de a fi aprobate printr-o lege. Asta în cazul în care sunt aprobate, pentru că există și situații de ordonanțe uitate definitiv. Alte modificări aduse În facultate, fără bacalaureat: Un alineat nou-introdus permite absolvenților de liceu „care nu au susținut/nu au promovat examenul de bacalaureat național“ să urmeze cursuri de pregătire. Cursurile vor putea fi organizate la nivelul liceelor, dar și al universităților. Sumele necesare vor fi asigurate de stat din „finanțarea de bază sau din alte surse de finanțare“, iar singura condiție impusă elevilor se referă la faptul că aceștia pot beneficia doar o dată de finanțare pentru a participa la cursurile de pregătire. A treia sesiune de bacalaureat: Guvernul Ponta a decis ca, „în cazuri temeinic justificate“, să poată fi organizată și o sesiune de bacalaureat specială, aprobată prin ordin al ministrului Educației Naționale. Adică, o a treia sesiune. Rămâne de văzut ce poate însemna „cazuri temeinic justificate“, deoarece ordonanța nu dă nici un indiciu în acest sens. Postliceală la facultate: Ordonanța permite organizarea nivelului de învățământ postliceal și în cadrul universităților, sub forma colegiilor (pe lângă deja existentele școli postliceale cu personalitate juridică sau structuri în liceele tehnologice). Senatele universitare vor decide cifra de școlarizare și o vor comunica Ministerului Educației Naționale. Ca excepție, pentru anul școlar 2014-2015, colegiile din universități vor putea organiza învățământ postliceal „doar finanțat integral de către solicitanți“. Doctorat la „fără frecvență“: De acum încolo, organizarea programelor de doctorat va fi doar „de regulă“ (adică, nu obligatorie) la forma de învățământ cu frecvență. Cu alte cuvinte, studiile de doctorat se vor putea organiza și la forma de învățământ cu frecvență redusă. Obligațiile referitoare la frecvență și frecvență redusă vor fi stabilite de către conducerile universităților. De menționat că, în cazul fără frecvenței, granturile multianuale nu includ cuantumul burselor individuale. Culmea e că, anul trecut, majoritatea USL a respins în Parlament un proiect de lege care viza tocmai posibilitatea ca studiile de doctorat să fie organizate și la frecvență redusă. Nu mai este obligatoriu masterul didactic: Ordonanța de urgență adoptată de Guvern ușurează și viața studenților și absolvenților de învățământ superior care vor să devină cadre didactice. Aceștia nu vor mai fi obligați să absolve cursurile unui master didactic cu durata de doi ani, ci vor putea opta pentru programe de formare psihopedagogică de nivel I, respectiv II. Aceste programe pot fi urmate simultan cu studiile universitare de licență. Primarul și șeful de CJ, băgați în CA: Până acum, în consiliile de administrație ale unităților de învățământ preșcolar și primar putea fi întâlnit un reprezentant al primarului. De acum încolo, primarul însuși poate face parte din CA al școlii. Totodată, OUG 49/2014 a extins sistemul și la unitățile gimnaziale, doar că din CA va putea face parte președintele Consiliului Județean sau al Consiliului General al Municipiului București (CGMB). Dacă nu dorește, ordonanța îi lasă posibilitatea să-și desemneze un reprezentant, pe lângă reprezentantul deja existent al Consiliului Județean sau al CGMB. La ședințele CA nu va mai participa decât ocazional (dacă „se dezbat aspecte privind elevii“), cu statut de observator, un reprezentant al elevilor, fiind în schimb convocați reprezentanți ai organizațiilor sindicale. În fine, președintele CA va fi automat directorul unității de învățământ (până acum, membrii CA își alegeau președintele din rândul cadrelor didactice). Terenuri și clădiri, trecute la CJ-uri: Potrivit ordonanței, terenurile și clădirile în care își desfășoară activitatea palatele și cluburile elevilor, cluburile sportive școlare (ale căror cheltuieli se finanțează de la bugetul de stat) vor putea fi trecute din domeniul public al statului în domeniul public al unității administrativ-teritoriale, la cererea Consiliului Județean, a CGMB sau a consiliului local, după caz. Ce spun specialiștii și sindicatele Dragoș Ciuparu: Legea trebuie contestată la Curtea Constituțională Fost profesor la Yale University, aflată în top 10 al celor mai bune instituții de învățământ din lume, Dragoș Ciuparu a condus Autoritatea Națională pentru Cercetare Ştiințifică. El spune că niciunde în Occident, în state unde se doresc cercetarea și progresul științific, universitățile nu organizează doctorate la formele de învățământ cu frecvență redusă. Prevederea ca Ministerul Educației să poată suplimenta cifra de școlarizare a unei universități, cu 10% din capacitatea stabilită de ARACIS, încurajează învățământul de proastă calitate, crede cercetătorul. „Cifra maximă impusă de ARACIS este calculată pentru a asigura standardele minime de calitate în respectiva universitate. Anterior, în cazul în care se descoperea că o universitate a înscris mai mulți studenți decât a impus ARACIS, unitatea de învățământ în cauză își pierdea acreditarea“, a declarat, pentru România liberă, Ciuparu. Acesta critică și articolul care dă voie persoanelor fizice fondatoare să revendice patrimoniul universităților. „Ar trebui contestată (ordonanța de urgență – n.r.) la Curtea Constituțională. Membrul fondator revendică în fond clădirile construite din banii studenților care au plătit ani de zile taxe de școlarizare“, este verdictul lui Dragoș Ciuparu. Ștefan Vlaston: Este a patra oară când Guvernul măcelărește Legea Educației Profesorul Ștefan Vlaston, președintele asociației EDU-CER, scoate în evidență faptul că este a patra ordonanță de urgență care măcelărește Legea Educației adoptată în 2011, în mandatul de ministru al lui Daniel Funeriu. Modificarea Legii Educației nu era o urgență, ca să fie schimbată din nou peste noapte, spune profesorul care a analizat pentru România liberă principalele modificări aduse legii. Legat de faptul că o persoană fizică poate fi de acum înainte fondatoare a unei universități private, iar în urma desființării instituției respectiva persoană va prelua patrimoniul, Vlaston atrage atenția că este un abuz: „Nu îți poți însuși o clădire pentru care, atât timp cât făcea parte din infrastructura universitară, tu nu ai plătit taxe și impozite“. Legat de posibilitatea universităților de a organiza doctorate și la formele de învățământ cu frecvență redusă, Vlaston crede că poate fi o idee bună dat fiind faptul că mulți oameni lucrează și urmează o facultate în același timp: „Pericolul constă în posibilitatea ca acea lucrare să fie un plagiat sau să nu aducă nici un plus științific“. În opinia acestuia, o greșeală o reprezintă și decizia de a muta concursul pentru ocuparea postului de director de la școală la inspectorat. „Caietul de sarcini va fi făcut tot de către inspectorat, care l-ar putea întocmi cu dedicație pentru anumite persoane. Așa se naște politizarea școlii”, ne-a mai spus Vlaston. Marius Nistor: Ordonanța repară legea lui Funeriu Președintele sindicatului Spiru Haret, Marius Nistor, spune că ordonanța Guvernului corectează abuzurile instituite împotriva școlii românești și a părinților prin Legea Educației. „Noile prevederi sunt cele cerute de sindicate. Spre exemplu, e vorba de organizarea concursului de titularizare la nivel național, reintroducerea funcțiilor de educator și educatoare, redefinirea categoriilor de personal didactic, acordarea vechilor drepturi personalului auxiliar, modificarea cvorumului în consiliile școlare. Legea Educației a fost o lege impusă, ea nu a fost negociată cu părinții sau cu cadrele didactice, ceea ce este inacceptabil“, ne-a precizat Nistor. Raluca Pantazi: "Prima luare de pozitie fata de lovitura data Educatiei de Guvern. Mircea Miclea: Este un pact national anti-educatie, readuce impostura in doctorate, rectorii pot fi pe viata, universitatile private isi fac regulile. Este o grozavie Ordonanta de Urgenta prin care Guvernul Ponta modifica Legea Educatiei "este un pact national anti-educatie". O spune Mircea Miclea, fost ministru al Educatiei, primul care ia pozitie fata de lovitura data Educatiei de Guvern, in cele doua zile care s-au scurs de la publicarea actului in Monitorul Oficial. Mircea Miclea a explicat pentru HotNews.ro care sunt cele mai nocive prevederi ale ordonantei. De la crearea unui sistem paralel pentru universitatile private - care nu mai trebuie sa respecte legea in atributii, mandate si structura -, crearea modalitatii ca rectorii de la stat sa fie in functie pe viata, posibilitatea ca o persoana fizica sa fondeze o universitate in mainile careia sa se intoarca apoi patrimoniul acesteia, reintroducerea doctoratului la frecventa redusa si pana la politizarea sistemului preuniversitar si intarirea sindicatelor - totul "este o grozavie", spune Miclea. Panouri Solare la Super Pret tocmai.ro/Panouri+Solare Panouri solare din Toata Romania. Noi si Second Hand. Cumpara Acum! Guvernul Ponta a adoptat in sedinta de joi, 26 iunie, o Ordonanta de urgenta care aduce 97 de modificari la Legea Educatiei Nationale . Luni, 30 iunie, "Ordonanta de urgenta nr. 49/2014 privind instituirea unor masuri in domeniul educatiei, cercetarii stiintifice si pentru modificarea unor acte normative" a fost publicata in Monitorul Oficial. OUG prevede, printre altele, organizarea unei a treia sesiuni de BAC, pregatirea elevilor fara bacalaureat la facultate, posibilitatea trecerii terenurilor cluburilor elevilor in domeniul autoritatilor locale, organizarea de doctorate la formele de invatamant cu frecventa redusa Vezi aici textul OUG comparat articol cu articol cu Legea Educatiei Una dintre prevederile OUG introduce pregatirea in facultati, pe banii statului, a absolventilor de liceu care nu si-au luat Bacalaureatul sau care nici nu au fost la BAC. Aceasta modificare aduce aminte de un proiect de lege initiat in 2011 de Ecaterina Andronescu , care a fost criticat atunci de rectori si respins in cele din urma in Parlament . Contactat de HotNews.ro, Mircea Miclea - fost ministru al Educatiei, fost presedinte al comisiei prezidentiale pentru educatie care a elaborat legea educatiei nr. 1/2011, psiholog si profesor la Departamentul de Psihologie din Universitatea Babes-Bolyai - a declarat urmatoarele: “Daca acesti absolventi nu au beneficiat de cursurile tot gratuite oferite de stat pana la Bacalaureat, adica de scoala, la ce bun sa le mai platesti alte cursuri? Nu vad aici deloc valoare adaugata. Cred ca ar fi fost mult mai bine sa fi fost indrumati spre scoli postliceale. Platesti aceste cursuri daca vrei neaparat cat mai multi absolventi cu Bacalaureat ca sa avem cat mai multi studenti pentru fabricile de diplome. Acesta nu este un interes dictat de piata muncii, pentru ca atunci ar fi vazut ca este o criza de muncitori cu studii medii, de absolventi de scoli postliceale”. “Sunt multi pasi pe loc si multi inapoi in aceasta Ordonanta de Urgenta. Sunt multi pasi pe loc pentru ca se detaliaza aici lucruri care puteau fi foarte clar obiectul unor ordine de ministru sau al unor hotarari de guvern, nu al unei ordonanta de urgenta. De exemplu, Ordonanta de Urgenta modifica un articol din Legea Educatiei si pune in loc de ‘olimpiade si concursuri’ termenii de ‘competitii scolare, extrascolare si extracurriculare’. Sau se spune ce se va intampla cu finantarea colegiilor in 2014-2015 si in 2015- 2016. Nu se pun astfel de lucuri intr-o lege organica. Deci se detaliaza aici lucruri care nu erau de lege, care nu aduc valoare adaugata” , a explicat Mircea Miclea. Fostul ministru al Educatiei si presedinte al comisiei prezidentiale care a elaborat Legea Educatiei Nationale nr. 1/2011 a explicat pentru HotNews.ro ca prin aceasta OUG se blocheaza complet descentralizarea sistemului scolar si se re-centralizeaza “excesiv” sistemul scolar: “Legea educatiei nationale spunea ca organizarea concursurilor pe post, angajarea si concedierea personalului didactic era facuta la nivelul scolii, pe baza unei metodologii elaborate de Ministerul Educatiei. Dar scoala era autonoma si avea puterea de a decide asupra cadrelor didactice. In cazul in care Consiliul de Administratie considera ca un profesor nu isi face datoria, il putea concedia, pentru ca parintii semnalau acest lucru si directorul putea sa il concedieze pentru ca tot el l-a angajat. Cum concursul de angajare era la scoala, tot scoala il putea si concedia ”. “Acum, concursul se organizeaza la nivel national, exact ca inainte de Legea Educatiei Nationale nr.1/2011. In consecinta, tu, ca director, esti doar repartizat la scoala si scoala nu face decat sa te angajeze in baza repartitiei primite de la inspectoratul scolar judetean. Deci scoala nu te mai poate concedia. Daca parintii ii semnaleaza directorului ca un profesor are o prestatie didactica proasta, directorul si Consiliul de Administratie nu ii mai pot face nimic, pentru ca el nu a fost angajat de scoala ”, a declarat pentru HotNews.ro Mircea Miclea. Acesta a afirmat ca, “de acum incolo, orice ar face un profesor, el nu poate fi concediat de scoala, indiferent cat de proasta e prestatia lui. El este angajatul sistemului, deci in cel mai rau caz pentru el este scos din activitatea didactica, dar inspectoratul este obligat sa ii gaseasca o alta scoala la care sa predea ”.Miclea a explicat ca “atunci cand am scris legea, am incercat sa descentralizam unitatile de invatamant tocmai pentru a pune competitie intre scoli. Scolile stiu cel mai bine care sunt profesorii buni, nu inspectorii. Daca tu iti angajezi profesori de buna calitate, automat vei avea elevi mai multi, iar prin finantarea per elev ai mai multi bani. Deci totul era legat. Ori acum s-a luat acest drept, toate concursurile didactice sunt organizate la nivel national de inspectoratele scolare judetene, deci scolile nu mai au nicio putere in angajarea sau concedierea personalului. Pot fi dati afara de inspectoratele scolare doar daca fac ceva extrem de grav, dar altfel nu pot, pentru ca ei au castigat un concurs. S-a re-centralizat sistemul si inclusiv concursurile organizate in scolile particulare trebuie supervizate de inspectoratele scolare judetene. Deci daca inspectoratul nu este de acord, nu poti face nimic, chiar si ca scoala privata ”. Un alt pas inapoi este la nivelul conducerii. “Directorii de scoli erau alesi de Consiliul de Administratie pe baza unui concurs si a unei metodologii stabilite la nivel national, dar scoala era cea care organiza concursul, ei decideau. Acum, inspectoratul scolar judetean organizeaza concursul. Deci inspectoratul scolar judetean organizeaza concursul pentru director si directorul poate fi demis pe baza deciziei “motivate” a consiliului de administratie al inspectoratului scolar. In consecinta, inspectoratul scolar te poate da oricand vrea jos si tot inspectoratul scolar este cel care evalueaza activitatea directorului. Pana acum, activitatea directorului era evaluata de scoala. Deci inspectoratul scolar organizeaza concursul de director, inspectoratul scolar te evalueaza si inspectoratul scolar, pe baza unei decizii motivate, te poate concediate. Din nou e o re-politizare totala a scolii ”, a afirmat pentru HotNews.ro fostul ministru al Educatiei. Ordonanta de Urgenta stabileste ca, de acum inainte, la invatamantul superior doctoratul se poate organiza si in regim de frecventa redusa . “Daca va uitati la toti cei cu imposturi la doctorat, toti au facut doctoratul in regim de frecventa redusa. Eu am scris in legea educatiei ca doctoratul se face exclusiv in regim de zi. Atunci sansa de a frauda era mica, pentru ca asta este ceea ce faci, te duci la doctorat pentru ca ai o vocatie. Nu sa te trezesti ca esti parlamentar sau altceva si spui: ia sa imi si eu un doctorat sa mi se spuna doctor. De asta am zis ca se face doar in regim cu frecventa. Din nou se deschide poarta de a face teze de doctorat foarte proaste, pentru ca majoritatea covarsitoare a tezelor proaste sunt facute de cei de la forma de invatamant cu frecventa redusa, care nu au vocatie ”, a declarat Mircea Miclea. Fostul ministru al Educatiei a avertizat ca probleme va genera si articolul referitor la mandatele rectorilor. “In Legea Educatiei am scris ca un rector poate sa aiba maximum 2 mandate si nu poate fi rector mai mult de 8 ani, indiferent de perioada in care s-au derulat mandatele si de intreruperile acestora. Acum, ei spun ca ‘o persoana nu poate ocupa functia de rector la aceeasi institutie de invatamant superior pentru mai mult de doua mandate succesive, complete'. Daca esti la al doilea mandat si te-ai suspendat 2 zile din functia de rector, poti sa intri la al treilea mandat pentru ca nu a fost complet al doilea mandat. Faci al treilea mandat, te suspenzi iar 2 zile, candidezi a patrea oara samd . Aceste cazuri au fost inainte de intrarea in vigoare a Legii Educatiei in 2011, la Timisoara. Tocmai avand in vedere aceasta situatie, am modificat legea. Dar acum, dupa OUG, poti sa fii rector cat vrei, pentru ca este vorba de doua mandate succesive complete. Poti sa fii rector de cate ori vrei, doar sa te suspenzi pe o perioada scurta ca sa nu fie complet al doilea mandat ”, explica Miclea. In ceea ce priveste universitatile particulare, OUG modifica articolul 227 din Legea Educatiei astfel: “Structurile universitatilor particulare si confesionale particulare, atributiile, durata mandatelor, precum si alte considerente legate de statutul acestora sunt stabilite de Carta universitara, avizata de fondatori si aprobata de senatul universitar. Deciziile in acest sens apartin universitatii ”. Mircea Miclea sustine ca “asta este o greseala, pentru ca in Legea Educatiei scria ca universitatile particulare isi pot stabili structurile, atributiile, durata mandatelor ‘cu respectarea stricta a prevederilor prezentei legi ’. Anume ca sa nu creez doua tipuri de organisme paralele, am zis ca trebuie sa se respecte strict prezenta lege. Ori OUG taie exact respectarea legii. Deci daca faci o universitate particulara, nu mai trebuie sa respecti prevederile actualei legi privitoare la durata mandatelor etc, decizia apartine numai universitatilor. Universitatile vor putea decide la ce varsta sa fie o persoana rector, cat e durata mandatelor, pentru ca totul e la decizia lor. Universitatile particulare pot face tot ce doresc ele ”. Ordonanta de Urgenta spune si ca universitatile pot fi infiintate si de persoane fizice . “Este extrem de riscant”, avertizeaza Mircea Miclea, care explica faptul ca in Legea Educatiei Nationale “am spus ca universitatile pot fi fondate numai de fundatii sau asociatii, nu tu ca persoana fizica”. Amintim ca primii care au incercat sa modifice legea in acest sens au fost Petru Filip si Catalin Croitoru (ambii fosti parlamentari PDL, ulterior trecuti la PSD), iar Curtea Constitutionala a decis in 2012 ca modificarea Legii Educatiei Nationale care faciliteaza trecerea patrimoniului universitatilor private in mainile fondatorilor este neconstitutionala . Ulterior, in iunie 2013, Comisia pentru revizuirea Constitutiei a adoptat un amendament care prevede ca universitatile isi gestioneaza "direct si nemijlocit patrimoniul" Mircea Miclea a explicat ca dupa adoptarea acestei ordonante “eu, ca persoana fizica, infiintez o universitate privata, pot sa imi fac reguli fara sa tin cont de lege, din banii din taxe maresc patrimoniul, pe care nu platesc impozite in regim normal, cer desfiintarea universitatii si patrimoniul ramane al meu. Este un business extrem de bun ”. OUG mai prevede si ca masterul didactic nu mai este obligatoriu pentru studentii care vor sa devina profesori . Ei pot sa faca un program de formare psihopedagogica chiar in timpul studiilor universitare de licenta. Miclea sustine ca, astfel, “masteratul didactic este desfiintat, practic ”. Mircea Miclea a explicat pentru HotNews.ro ca “exista un intreg raport al Fundatiei McKinsey reluat acum in care sunt analizate sistemele de invatamant si se arata ca cele mai performante nu sunt cele in care se baga foarte multi bani, nici cele in care salariile sunt foarte mari, ci cele in care pregatirea profesorilor se face prin masterate didactice dedicate . Adica ai facut proba ca iti pasa de invatare si apoi faci acest master, in timpul caruia poti face si o a doua specializare. Acestea sunt date stiintifice. Daca vrei sa faci o pregatire de buna calitate, trebuie sa faci masterat dedicat. Dar cui ii pasa domne’ de date stiintifice in tara asta? In momentul de fata, daca esti in facultate si ai jumatate din examene picate, tu obtii diploma de a preda in invatamantul preuniversitar. Tu, prin propria ta activitate, dovedesti ca nu iti pasa, dar noi iti dam diploma ca poti preda. Si apoi vedem la titularizare note de 1, 2, 3 si 4. Sunt exact acesti oameni. Cercetarea spune ca pregatirea de buna calitate a cadrelor didactice se face prin masterat. Ei zic: nu, sa ramana la formarea initiala in cursul anilor de studiu. Si pe nicio baza, ca asa cred ei. Este o ignorare totala ”. “Aceasta ordonanta de urgenta re-centralizeaza sistemul, politizeaza excesiv sistemul, vulnerabilizeaza sistemul de doctorate, universitatile particulare nu se mai supun in mandate legii, nu mai este vorba de 8 ani - esti rector cat vrei. Este o grozavie ”, a declarat pentru HotNews.ro fostul ministru al Educatiei. Mircea Miclea a precizat ca aceasta ordonanta de urgenta “este un pact national anti-educatie, tacit, nescris, care este mult mai tare decat pactul national de educatie, care a fost semnat de toate partidele parlamentare si de sindicate ”. In ceea ce priveste sindicatele, Miclea a explicat ca prin aceasta modificare a legii ele “castiga foarte tare in putere. Peste tot, in toate Consiliile de Administratie, sindicatele sunt prezente, si la nivel de preuniversitar, si la universitate. Este o sindicalizare totala. Aceasta putere o vor folosi in favoarea lor, vor cere iar bani de la toti profesorii, pentru ca profesorii stiu ca daca te pui bine cu sindicatul, e ok, pentru ca ei sunt in consiliul de administratie al scolii, deci sunt pe langa director, sunt in consiliul de administratie al inspectoratelor -consiliu care poate printr-o decizie ‘motivata’ sa concedieze un director ”. OUG prevede si ca Ministerul Educatiei va putea suplimenta cifra de scolarizare a unei universitati, cu pana la 10% din capacitatea stabilita de ARACIS. “Este o modalitate prin care Ministerul Educatiei poate sa redistribuie resurse si locuri pentru cei catre care doreste, pentru cei loiali ”, a explicat pentru HotNews.ro fostul ministru al Educatiei Mircea Miclea. Andrei Niculescu: ”O falsă problemă a școlii românești: noile discipline. Extravaganțele acestei veri buclucașe continuă. De vreo săptămână, un site de știri menține în prim plan anunțul despre o nouă materie școlară care ar putea să fie predată începând cu anul 2022 în școlile din România: educația cinematografică. Aceasta „ar putea aduce beneficii incredibile asupra dezvoltării copiilor”. Evident, ar putea să fie și așa, dar de la dorință până la putință este cale lungă. Propunerea nu este singulară și a mai fost făcută, separat sau în contextul predării celorlalte arte în școală. Este greu de imaginat cultura generală necesară oricărui elev fără cunoștințe elementare de muzică, arte plastice, teatru etc. De ce nu și cinematografie? Din păcate, cu toată marea importanță a artelor în viața omului, în învățământul general nu se poate pătrunde foarte mult în detaliu, pe de o parte, iar specializarea elevilor de la vârste prea fragede este riscantă, fiindcă obturează tocmai pregătirea de cultură generală, pe de altă parte.  Nu este prea greu să ne amintim ce propuneri de noi materii școlare s-au făcut în ultimii ani în România. S-a cerut imperativ, nu demult, educație sexuală în toate școlile, extinsă pe o perioadă de 12 ani sau chiar mai mult, pentru că elevii nu au cunoștințe în acest domeniu, pentru că-și încep viața intimă prea devreme sau prea târziu, pentru că trăiesc în promiscuitate, pentru că au copii la vârste adolescentine, pentru că nu deosebesc sexul de gen. S-a cerut educație financiar-bancară, fiindcă azi oricine are raporturi cu băncile, cu monedele, reale sau virtuale. Și mai importantă li se pare unora educația antreprenorială sau managerială, pentru că, în lumea de azi, oricine trebuie învățat de la o vârstă fragedă cum să deschidă o afacere, cum să dirijeze un grup de oameni, cum să facă o investiție și cum să obțină profit. Peste toate vine – în viziunea altora – protecția mediului înconjurător, combaterea poluării, a încălzirii globale. Ni se atrage atenția că degeaba știm să procreăm, să scoatem bani de la bancomat, să înființăm și să conducem întreprinderi lucrative, dacă lăsăm planeta de izbeliște, dacă tăiem irațional pădurile, dacă nu reciclăm deșeurile. Chiar dacă s-ar realiza la modul optim toate acestea, fără rezolvarea problemei unei nutriții sănătoase nu facem nimic. În consecință, o disciplină nouă legată de hrana noastră cea de toate zilele, de pericolele care ne pândesc (inclusiv alcoolul, drogurile) ar fi fundamentală în școli, deoarece elevii mănâncă nesănătos, preferă mâncare plină de conservanți, devin supraponderali. În fine, alții propun materii precum circulația pe drumurile publice (în România avem cei mai mulți accidentați și morți din Uniunea Europeană), igienă personală și publică (suntem cam certați cu apa, săpunul sau pasta de dinți), etică (dezvoltă simțul moral), estetică (formează gustul pentru frumos), șah (pentru gândirea logică), tehnici digitale (doar avem și un minister al digitalizării, pentru că lumea va trăi de-acum înainte tot mai mult online, în forme virtuale) etc. Toate acestea sunt bune și frumoase, dar, dacă facem un calcul simplu, ajungem la concluzii complet nerealiste. Aceste noi discipline școlare (în număr de 12-13), propuse și enumerate aici fără epuizarea listei, odată acceptate toate – ele au toate o rațiune de a fi – ar conduce la 12-13 ore pe săptămână (dacă am socoti că o singură oră săptămânal este de ajuns) sau la 24-26 de ore pe săptămână (dacă fiecărei materii i s-ar rezerva câte două ore). În prima variantă, ar mai rămâne câteva ore săptămânal pentru materiile clasice, care ar urma și ele să se rezume la câte o singură oră pe săptămână. În varianta a doua, cu 24-26 de ore deja ocupate, ar trebui renunțat la matematică, limba și literatura română, limbi străine, fizică, biologie, chimie, istorie, geografie, educație fizică etc. Unii ar spune că nu ar fi nicio pagubă, că doar aceste materii sunt depășite, inutile, de prisos. Ce rost mai are să știe absolvenții teorema lui Pitagora, volumul sferei, scrisul și cititul, Creangă și Eminescu, franceză ori spaniolă, mecanisme simple și vectori, compoziția chimică a materiei, viața plantelor și animalelor, Renașterea și umanismul, marile descoperiri geografice, deosebirea dintre Munții Alpi și Munții Anzi sau dintre limba latină și America Latină? Educația fizică s-ar salva, totuși, dar semnificația maximei latine „minte sănătoasă în corp sănătos” s-ar pierde. Există mulți oameni astăzi, mai ales dintre reprezentanții noilor generații, care nu simt nici un fel de handicap în lipsa lor de cultură, în ignoranța lor, în mintea lor vidată în mod intenționat și care – educați pentru contingent și obișnuiți cu trăirea clipei – vor ca în școală să se dobândească nu cunoștințe, ci numai deprinderi, numai tehnici de viețuire și de supraviețuire, numai modalități de adaptare la mediu.  În esență, opoziția dintre planurile de învățământ considerate clasice și aplicate încă (în oarecare măsură) astăzi și programele școlare propuse recent este una falsă, aparentă. Contrapunerea, de exemplu, a istoriei față de protecția mediului este total lipsită de logică, fiindcă cele două realități se completează și, uneori, se suprapun. Cunoașterea prezentului oamenilor care au trăit în trecut (adică învățarea istoriei) înseamnă pentru orice elev dobândirea experienței de viață, în cadrul căreia intră și protejarea planetei, a apelor, a pădurilor, a aerului. La istorie se învață cum și de ce a început poluarea mediului, când s-au văzut primele semne negative, ce măsuri s-au luat, unde s-a ajuns până astăzi cu tulburarea echilibrului natural. La fel se întâmplă cu toate celelalte „educații” propuse așa de imperativ: educația „sexuală” începea odinioară de foarte timpuriu, în familie și în școală, încă de când elevul de clasa a cincea învăța la botanică înmulțirea plantelor, a celulelor, apoi la zoologie, înmulțirea animalelor, la anatomie, înmulțirea omului; tot aici se dobândesc și cunoștințele elementare de igienă. Adaptarea omului la viața curentă pe care o trăiește nu s-a făcut niciodată prin discipline practice care să le excludă pe cele considerate „teoretice”, ci prin teorie serioasă care să explice bine viața cotidiană. De aceea, a spune că matematica este inutilă, fiindcă elevii nu vor folosi niciodată în viață integralele sau limitele este un nonsens. Matematica este prezentă în toate fibrele omului contemporan, în toate evenimentele vieții cotidiene, dar ea trebuie studiată în școală ca să poată fi folosită. Altminteri devin problematice chiar măsurarea unui teren, exprimarea unui procentaj, regula de trei simplă sau transformarea hectarelor în kilometri pătrați. Veți spune că toate astea le face acum computerul. Fals! Le face omul cu ajutorul computerului, iar dacă omul face acest lucru în mod mecanic, fără să înțeleagă și să poată explica ce face, atunci omul contemporan a ajuns deja un mecanism, încetând să mai fie om.  Din punct de vedere practic, pedagogic și metodic, orice disciplină școlară care are alocată o oră pe săptămână (sau, mai rău, o oră la două săptămâni) înseamnă doar pierdere de vreme. A-i asculta pe elevi și a le încheia medii la o materie cu o oră pe săptămână este o formă fără fond. La o oră pe săptămână, nu se poate face nici fixarea cunoștințelor și nici recapitulare, ceea ce îndeamnă la superficialitate și la formalism. Informația intră pe-o ureche și iese pe cealaltă. Iar a avea materii cu cel puțin câte două ore pe săptămână înseamnă a te rezuma la maxim zece discipline (mult mai puține la clasele mici). În cadrul acestor discipline – a căror utilitate și justețe a fost verificată cel puțin de la Renaștere încoace – se pot introduce orice fel de conținuturi (teme) care să le adapteze celor mai stringente nevoi actuale. De exemplu, la literatură, un elev nu mai poate citi toate romanele importante ale omenirii sau ale românilor și nici nu mai acceptă să preia mecanic opiniile criticilor și istoricilor literari și să le învețe pe de rost. Dar asta nu-i dă cuvânt să spună că literatura secolului al XIX-lea – de exemplu – este desuetă și să pretindă în programele școlare texte sportive, reportaje despre catastrofe naturale, regulamente și instrucțiuni etc. în locul textelor literare. Lectura clasică se poate completa cu filmul inspirat din literatură (și se poate îmbina arta literară cu arta cinematografică). În locul textelor plicticoase din criticii consacrați, se pot face dezbateri și se pot ghida elevii spre descoperirea de către ei înșiși a sensurilor unui text literar. Dar nu se poate înlocui textul literar cu textul banal! Comunicarea – despre care se tot vorbește azi – nu are nevoie să fie materie în sine. Comunicarea se învață la toate materiile și mai ales la limba și literatura română, în cazul nostru. Iar a crede că o limbă se poate învăța temeinic fără gramatică este ca și cum ai spune că un chimist nu are nevoie de laborator și de experiențe în cercetările sale sau că un istoric se descurcă fără izvoare, dacă are imaginație. Toate acestea sunt elucubrații, ivite din necunoaștere, din teribilism (prelungit la unii dintre noi și la vârsta senectuții), din dorința de a epata, de a fi original, de a arunca tot ce este vechi la lada de gunoi a istoriei.  Școala are rosturile sale care vin de demult și care se primenesc mereu, dar nu-și schimbă esența. A crede că disciplinele „clasice” trebuie acum abolite sau reduse drastic, pentru că ne obligă la aceasta modernitatea, societatea trepidantă în care trăim, schimbările năucitoare, reprezintă cel puțin o mare naivitate. Dar reprezintă câteodată și o lipsă acută de logică. Școala noastră nu are nevoie acum neapărat de schimbarea numelui materiilor, de introducerea de noi discipline încheiate cu medii trimestriale (semestriale), de cruțarea memoriei elevilor, ca să le fie mintea odihnită. Dacă crede cineva că fetele minore nasc înainte de vreme sau că își încep viața sexuală prea repede sau că nu respectă igiena sau că sunt surprinse traversând strada în afara trecerilor de pietoni etc. pentru că nu învață la școală nimic despre sex, despre nașteri, despre curățenie sau despre circulația pe drumurile publice, se înșală amarnic. Ele fac toate aceste lucruri fiindcă provin – în mare măsură – din familii dezorganizate, pentru că nu merg deloc la școală sau pentru abandonează școala după o clasă sau două. Adică pentru că nu beneficiază deloc de educație organizată. Aici este tragedia școlii noastre românești. Avem localități și medii sociale în care 20-30% dintre copii nu merg deloc la școală. Aceștia nu știu literele și nu pot să scrie și să citească, adică sunt analfabeți propriu-ziși. Apoi avem peste 40% analfabeți funcționali, adică din aceia care citesc cu oarecare greutate, dar nu știu ce citesc. Ignoranța provine din lipsa de exercițiu, din gramatica puțină și prost făcută (fapt pentru care se concentrează prea mult asupra recunoașterii literelor, silabelor, cuvintelor), dar și din necunoașterea noțiunilor. Prin urmare, prima grijă a noastră ar trebui să fie școlarizarea tuturor copiilor și prevenirea abandonului școlar. Altă grijă ar trebui să fie asigurarea tuturor școlilor cu învățători și profesori buni, bine pregătiți. Cum să fac limba și literatura română cu un „profesor” care abia și-a luat bacalaureatul, dacă l-a luat? Cum să aibă profesorul și directorul de școală un statut respectat în comunitate, dacă primarul îl amenință, în fața elevilor și părinților, cu destituirea?  Aș zice că școala noastră are nevoie – înainte de înlocuirea materiilor vechi cu unele noi – de măsuri drastice organizatorice, de reașezarea ei pe un făgaș normal, bine arătat nouă de Spiru Haret, de Petru Poni și chiar de Mihai Eminescu (care a fost o vreme inspector școlar). Firește, anii au trecut și școala este obligată să țină pasul cu viața, dar nu aruncând peste bord valorile reale în favoarea unora iluzorii. Iar programele europene, naționale sau locale de educație sunt foarte importante, dar nu de ele ducem lipsă în primul rând, ci de aplicarea legilor existente, de scoaterea educației din statutul de cenușăreasă, de tratarea cu seriozitate a școlii. Altminteri, vom distruge fără bombe și pandemii, dar pas cu pas, acest popor.

·         Andrei Pleșu: ”Ne lăudăm cu elevi eminenţi, foarte bine calificaţi la felurite olimpiade internaţionale, dar ştim cu toţii că învăţământul autohton e în criză, că profesorii s-au descalificat, că şcolile sunt delabrate şi salariile sunt mici.***Nu există, cred, componentă mai eficientă într-un proces formativ reușit decît capacitatea de a stîrni și de a întreține admirația. Un profesor bun e cel care livrează suficientă materie umană pentru a fi admirat, iar un elev bun e cel care e capabil să admire. Restul sunt anexe... Sau răsturnări ierarhice contraproductive: profesorul – partener de hîrjoană, iar elevul – autoritate cu liber-arbitru...

·         Andrew Carnegie: ”Da unui om un peste si il hranesti o zi. Invata-l sa pescuiasca si il hranesti pentru toata viata.

·         Andy McIntyre: „Daca ai impresia ca educatia e scumpa, atunci incearca sa vezi cum e ignoranta.”

·         Ann Landers: ”Nu e vorba despre ceea ce faci pentru copiii tai, ci despre ce i-ai invatat sa faca singuri pentru ei insisi.Astfel vor deveni oameni de succes. -

·         Anna Freud: ”S-a stiut intotdeauna ca mintile creative supravietuiesc oricaror sisteme proaste de educatie.

·         Anonim: ”Aminteste-ti sa ai vise mari, sa gandesti pe termen lung, sa castigi in fiecare zi cate putin si sa faci pasi de bebelus.Aceasta este cheia succesului pe termen lung. *** Atentia si mediul pe care i le oferi copilului tau vor influenta dezvoltarea creierului copilului pentru intreaga viata. *** Banii sunt un subiect de baza.Ca apa, mancarea, aerul si adapostul, afecteaza totul, dar totusi din nu stiu ce motiv, lumea academicienilor crede ca este un subiect sub pozitia lor sociala.***  Calificarile academice sunt importante si la fel este si educatia financiara.Sunt amandoua importante, dar scoala uita de una dintre ele. ***Cam astea au fost cele 50 de citate despre educatie si invatatura, care cu siguranta te vor pune pe ganduri si de la care ai ce lua drept invatatura.Sper ca iti vor fi de folos. -Cand citesti iti hranesti mintea, iar cand cand gandesti o sculptezi si o rafinezi. *** Cei mai buni profesori sunt cei care iti spun unde sa te uiti, nu si ce sa vezi. Cei mai de succes oameni sunt cei care pun intrebari.Ei invata in permanenta.Ei se dezvolta in permanenta.Ei isi depasesc limitele in permanenta. *** Cele mai bune raspunsuri se gasesc in inima, nu in minte. *** Copiii au nevoie de libertate si timp pentru joaca.Joaca nu este un lux.Este o necesitate. *** Daca ti-ai pornit propria afacere, fa cat mai multe oferte.Dupa ce vizitezi un potential client lasa intotdeauna o oferta.Nu se stie niciodata.Lasa si o portita de scapare.De exemplu: "Afacerea trebuie aprobata si de partenerul meu." Acest partener poate sa fie chiar propria pisica. *** Daca vrei sa fii puternic in viata, educa-te.Este o ecuatie atat de simpla. ***Este mai important sa-ti cresti veniturile decat sa-ti scazi cheltuielile.Este mai important sa cresti spiritual decat sa renunti la visele tale. *** Exista numai doua lucruri pe care le poti investi: timpul si banii.Dintre cele doua, timpul este mai important. ***Expertul in orice subiect din lume a debutat ca un incepator***Inainte de a-ti putea transforma portofelul din sarac in bogat, trebuie sa-ti transformi mintea din saraca in bogata. ***Invatandu-l pe altul il faci mai bogat, fara ca tu sa devii mai sarac. *** Joaca produce acele personalitati libere, active, care incearca si isi asuma lucruri de care vom avea nevoie in viitor. *** Mergem la scoala pentru a invata sa muncim din greu pentru bani.Eu scriu carti si creez produse pentru a-i invata pe oameni cum sa faca banii sa lucreze din greu pentru ei. *** Multor oameni le este frica sa spuna NU adevarului.Aici intervine taria in joc.Taria nu inseamna a fi un terorist, inseamna a avea coloana vertebrala. *** Nu invata pentru ca trebuie.Invata pentru ca aceasta cunoastere reprezinta putere.Pentru ca nu poate sa-ti ia nimeni ceea ce stii.Invata pentru ca vrei sa stii mai mult.Studiaza pentru ca astfel cresti. ***Nu mai face ceea ce faceai.Ia o pauza si lamureste-te ce functioneaza si ce nu.Definitia nebuniei este sa faci mereu acelasi lucru asteptand rezultate diferite. ***Orice copil este la o distanta de un adult grijuliu si iubitor de a deveni o poveste de succes. ***Prima zi de scoala? Intotdeauna un show de moda.Restul anului scolar? O petrecere in pijamale. ***Profesorii care iubesc sa predea ii invata pe copii sa iubeasca invatatura. ***Profesorii nu doar predau, ei ii inspira pe elevi.***Profesorii incurajeaza mintile sa gandeasca, mainile sa creeze si inimile sa iubeasca. ***Profesorul meu a crezut ca sunt mai inteligent decat eram.Asa ca am devenit mai inteligent. ***Sa fii profesor este cel mai mare act de optimism. ***sa-ti placa si colectia noastra de citate despre educatie. ***Singura diferenta dintre un om bogat si unul sarac este modul in care isi folosesc timpul. ***slujba este doar o solutie pe termen scurt la o problema pe termen lung. *** Spune-mi si voi uita.Invata-ma si imi voi aminti.Implica-ma si voi invata. ***Trebuie sa ai vise mari, sa gandesti pe termen lung, sa castigi in fiecare zi cate putin si sa faci mici pasi inainte.Aceasta este cheia succesului pe termen lung. ***Tu si numai tu esti responsabil pentru alegerile si deciziile tale.*** Urmeaza cursuri si cumpara casete audio si video.Investeste in tine insuti.Prietenii s-ar putea sa-ti spuna ca irosesti banii de pomana: nu-i crede. *** ,,Analfabeții secolului XXI nu mai sunt cei care nu pot citi sau scrie. Sunt cei care nu se pot dezvăța de minciunile pe care au fost antrenați să le numească „adevăr”.Sunt cei care se simt inteligenți în timp ce repetă sloganuri.Sunt cei care nu pun niciodată la îndoială credințele cu care au fost programați.Analfabetismul de astăzi este mental, nu gramatical. Este incapacitatea de a gândi singur, de a pune la îndoială ceea ce a fost acceptat ca dogmă.Este lipsa de curiozitate, renunțarea la cercetare, respingerea viscerală a oricărei informații care nu a trecut prin canale aprobate.Cei care închid ochii la ADEVĂR doar pentru că nimeni nu le-a spus la știri că sunt analfabeți în gândire.Și nu știu că adevărul nu strigă, ci șoptește.Iar pentru a-l auzi este nevoie de tăcere, curaj și voința de a nu te supune... de a fi autentic, de a te redescoperi pe tine însuți.*** Ceea ce scrie un profesor pe tabla vietii nu poate fi niciodata sters.  *** Ghid pentru a recunoaște un analfabet funcțional: Nu poate defini contextul unei acțiuni viitoare;Pentru că nu poate defini corect contextul deciziilor sale, percepe nătâng sau deformat realitatea. E în ceață. Nu vede bine la distanță.  Neagă realitatea până în pânzele albe și e în stare să te convingă cu orice preț că are dreptate. Doar el vede bine. Tu ești în ceață. Realitatea e una singură, a lui. Nu acceptă sfaturi sau ajutor. Pentru că nu vede bine, e nesigur pe el. Nu știe că e pe marginea prăpastiei și e gata să cadă în gol.Se înconjoară de miopi ca el care îi împărtășesc orizontul de vedere limitat. Sau îngust. Se simt mai bine laolaltă, băgați unul în altul. Dacă tot nu văd bine, măcar să se miroasă. Dacă le spui că greșesc și că ceea ce nu văd nu e ceea văd e prăpăd. V-am spus, ei iubesc miopii, se înconjoară de ei. Plus că gândesc mereu ierarhic ca să supraviețuiască: cel din față are dreptate că vede mai bine. O iluzie, evident. Sunt toți la fel de miopi cu privire la “în față”. Nu pot judeca binar. Sunt cu terț inclus mereu. E și albă, și neagră, în același timp. Un fel de liberal de stânga sau un socialist de dreapta. Vă spuneam, nu văd bine și până la capăt. Nu fac niciun plan. Că nu pot să vadă în față. Sau văd, dar neclar sau deformat. Și atunci… se descurcă ei atunci.Nu știu ce se întâmplă dacă o iau la dreapta sau dacă o iau la stânga. Pentru ei calea de mijloc e mereu mai bună. Oricum, de unde să știe cum e după dreapta sau după stânga dacă ei și cotitura o văd în ceață. Mai bine le încearcă în același timp pe amândouă și… se descurcă ei.Nu sunt niciodată de vină pentru greșelile lor. E normal, au o scuză. Nu văd la distanță. ***Liceul arata mult mai cool la televizor. ***Prima zi de scoala e intotdeauna ca un show de moda.Restul? O petrecere in pijamale. *** sunt 110% de acord să aducem ultima jumătate de secol de literatură în programă și în manuale. Sunt autori minunați, care le plac copiilor, dacă ajung să-i citească. (Îmi amintesc de elevii mei care, acum vreo 20 de ani, se adunau la școală cu jumătate de oră înainte de începerea cursurilor ca să le citească o colegă din cea mai nouă carte a lui Mircea Cărtărescu, pentru că citiserăm împreună un fragment în clasă). Dar nicăieri în lume școala nu renunță la autorii clasici. Englezii nu renunță la Shakespeare pe motiv că „elevii nu înțeleg limbajul acela învechit”, francezii nu renunță la Voltaire, Diderot sau Rousseau pentru că „pe cine mai interesează pe azi”. (E o discuție separată aici, nu avem cum s-o rezolvăm într-o postare de Facebook).  CUM AR TREBUI SĂ ARATE PROGRAMA?  Ei bine, aici, câte capete, atâtea păreri. Nu contează absolut deloc ce cred eu, prietena mea sau profesorul universitar X. De aceea ar fi important ca un eventual nou curriculum, CORELAT cu examenul de bac și cu Evaluarea Națională, să fie conceput cu un consens cât mai larg de specialiști în limbă, literatură, pedagogie, profesori care chiar văd elevul față în față la clasă. Iată VALORILE ŞI ATITUDINILE pe care le vizează actualmente liceul în România (pe hârtie, citez din curriculum național): Cultivarea interesului pentru lectură, a plăcerii de a citi şi a gustului estetic în domeniul literaturii. Stimularea gândirii autonome, reflexive şi critice în raport cu diversele mesaje receptate*Formarea unor reprezentări culturale privind evoluţia şi valorile literaturii române * Cultivarea unei atitudini pozitive faţă de comunicare şi a încrederii în propriile abilităţi de comunicare * Abordarea flexibilă şi tolerantă a opiniilor şi a argumentelor celorlalţi***Cultivarea unei atitudini pozitive faţă de limba română şi recunoaşterea rolului acesteia în dezvoltarea personală şi pentru îmbogăţirea orizontului cultural * Dezvoltarea interesului pentru comunicarea interculturală. Cred că adevărata întrebare este cum facem o școală, inclusiv un Bac, care să ne ducă în direcția asta. Pentru că până acum nu am reușit ***sa se  introduca scolile de reeducare pentru corectie ***Pila bate nota la scoala*** Invatamantul romanesc e canalizat pe propria supravietuire *** la nasol, scoala-i fabrica de sclavi iar profesorii vinovati de serviciu*** pe timpul comunismului, sistemul de învăţământ românesc ajunsese să fie recunoscut la nivel internaţional... Se vorbeşte adesea cu mult regret despre acele timpuri, şi la TV şi în şcoli. Iar acel sistem era, bănuiesc, sub influenţa puternică a statului. Învăţământul acela este urcat pe un piedestal şi nu vrea nimeni să îl dea jos... Ceea ce nu se spune este că şi în prezent România are studenţi/elevi care fac performanţă prin străinătate (şi chiar prin ţară). Iarăşi, ceea ce se spune mai rar este că se întâmplau şi multe lucruri de neconceput prin şcolile acelor vremuri... Cred că problema de fapt este că nu se mai promovează la scară largă în prezent performanţele actuale ale elevilor. Nu se mai scot în evidenţă şi lucrurile bune, iar oamenii ori nu au timpul ori nu au dorinţa să le caute. Se promovează alte lucruri, mult mai rele sau nocive şi inutile... totul în spiritul "libertăţii". Mă confrunt adesea cu imaginea aceasta de titan pe care o are comunismul. E greu să combaţi ceva clădit pe propagandă, pe un idealism agresiv. E incomparabil mai greu să realizezi lucruri măreţe dacă nu apelezi la FORŢĂ brută, nemiloasă, fără compromisuri, fără ruşine, fără Dumnezeu... O problemă masivă este că prea puţini înţeleg ce este libertatea... spre exemplu, celebrul: "Libertatea ta se termină unde începe libertatea altora" e... de domeniul fantasticului. Câţi respectă acest principiu simplu?... Am ajuns să cerem ca cineva (statul) să vină să ne forţeze să ne respectăm libertatea proprie şi pe a celorlalţi. Lucruri măreţe se pot face şi astăzi. Pentru început, trebuie să se vrea.*** Scoala romaneasca, industrial, produce tampiti***"Anul școlar începe, ca de obicei, cu Șerban Iosifescu și Constanța Mihăilă în funcție". Da, ei se ocupă de "calitatea" educației, poate să vină orice ministru, poate să nu mai fie niciun ministru. Ei au "schimbat" până acum 17 miniștri și zeci de secretari de stat. Cred că n-am fost clar. Acești doi oameni se ocupă de 15 ani de calitatea educației (Agentia Română pentru Asigurarea Calității în Învățământul Preuniversitar - ARACIP), timp in care au căzut copii în wc, școli de stat funcționează fără autorizații, profesorii pică la grămadă titularizarea, procesul numit pompos "de învățământ" produce pe bandă analfabeți funcționali, regăsiți în statisticile internaționale"*** "un sistem bine gândit poate face dintr-un elev obișnuit, unul excepțional.*** Tinerii plimba oile in loc sa mearga la scoala.*** Am redus catastrofal orele de logică din licee, religia şi literatura sunt încă predate sub formă de ideologie naţională, filosofia şi limbile clasice sunt pe cale de dispariţie. Am realizat masificarea învăţământului universitar şi am politizat universităţile (prin infiinţarea câte uneia în fiecare centru de interes politic, indiferent de nivelul ei academic). Aceste lucruri s-au întâmplat în anii 2000 şi rezultatul se vede acum: o populaţie care citeşte de 7-8 ori mai puţin ca în Polonia sau în Ungaria, aservită „imbecilizării prin televiziune”, care priveşte tâmp în camera de filmat din spatele protagoniştilor unui show mediatic, o populaţie care în genere nu are nimic de spus pentru că nu are nici un exerciţiu critic, ale cărei reacţii nu trec dincolo de smile-icons, ridicându-se măcar la nivelul literei cursive carolingiene. O populaţie hrănită intens cu subcultură mediatică, care trăieşte sub iluzia întreţinută mediatic că tot ce vede şi aude în are într-adevăr o natură de eveniment. *** analfabetul viitorului nu e cel care nu stie sa citeasca, ci sa inteleaga  *** ar trebui o lege sa le dea voie sa fie profesori***Cine stie sa scrie se poarta mai bine, cunoasterea il face mai stilat. Dar cine nu stie prea multe ofera o atractie unica prin jocul nestierii.***  cu scolile trimitem moara la sac punand pe drumuri o tara intreaga decat cativa profesori***daca in invatamant am propus elasticitatea examenelor, si cu legile este la fel. pentru a avea legi putine trebuie sa dam foarte multe fiindca romanii sunt prea inapoiati sa le inteleaga sau prea corupti sa le aplice. ridicarea nivelului de civilizatie le va face apoi inutile. cand oamenii invata ce trebuie sa faca, va fi inutil crucea sf andrei la calea ferata fiindca masinile se vor opri singure, va fi inutil sa punem politai sa amendeze pe cei care arunca pe jos chistoacele fiindca le vor arunca toti in cutia cu gunoi*** Educatie nu inseamna sa spui unui copil, el este educat de ce vede si intelege.*** educatorii sa fie apropiati de copii*** Elevii au intreite sarcini de invatare: cultura teoretica, cultura tehnologica si cultura practica.  *** elevilor români nu le place şcoala, ei vin la şcoală dar nu învaţă. Altfel spus, cei mai mulţi dintre elevii noştri sunt analfabeţi funcţional: citesc şi nu înţeleg, nu fac conexiuni cu ceea ce ştiau dinainte, nu-şi pot formula un punct de vedere cu privire la textul lecturat şi nu sunt în stare să-şi exprime opinia. *** In scoli se face o uniformizare a elevilor si nu se stimuleaza individualizrea si creativitatea. Elevii nu se pot armoniza cu strictul, ca intra in contradictie interioara. *** Invatamantul superior are 30.000 cadre si 37.000 invatatori si educatori. In invatamant se cere simplificarea programelor scolare dupa cerinta clientului /elevilor. , apropierea dintre profesor si elev, sa se puna accent per dezvoltarea personalitatii elevului, sa-l invete sa argumenteze  si sa nu se inhibe, sa li se stimuleze creativitatea, sa se renunte la relatia actuala bazata pe autoritate. Avem o mentinere si crestere a paradigmei cpomuniste a invatamantului. In R. lipsesc formele cu fond. Bulai: Sa li se scada nota la purtare? Cu ce-I ajuta? V-a intrebat cineva vreodata de nota la purtare? In scoli sa se faca educatie sexuala: ea sa ia pastile, el sa ia prezervativ! Trebuie sa-I scoatem sanatosi din scoli si sa-I invatam unde sa caute informatia de care are nevoie in viata.  (eu: as adauga ca trebuie invatat cum sa foloseasca informatia, nu doar sa o caute). Menirea educatiei e sa salvam copiii sa nu intre in anturaje. E nevoie de permanenta consiliere scolara. educatorii sa fie apropiati de copii*** invatatorii sunt numiti cenusareasa invatamantului. *** Liceele care au promovabilitate slaba sa fie transformate in scoli profesionale. *** Liceele gresesc cerand memorare prin ridicarea stachetei recompensa/pedeapsa.*** mai putini elevi la liceu = mai putini profesori = mai multi bani pentru salarii si cheltuieli.*** nu se respecta curba lui gauss: 30pica, 30% trec, 30% genii.*** Partea din mine pe care o iubesc cel mai mult este alcatuita din:rabdare,empatie,daruire. Uneori,cand lucrurile nu merg asa cum as dori, uit cine sunt si viata pe care doresc sa mi-o aleg si ma simt obosita...Atunci incerc sa ma opresc din ritmul alert al vietii, ma intorc in interiorul iubirii sufletului meu si atunci toate evenimentele devin "lectii de viata". Am suficienta fericire pentru a fi un om bun, suficiente dovezi pentru a fi puternica, suficienta durere pentru a avea empatie, destula speranta pentru a fi fericita. UN ADEVARAT PROFESOR NU E CEL CARE STIE CAT MAI MULTE, CI CEL CARE-I FACE PE CEI MAI MULTI SA STIE! *** Să se știe! Mulți dintre plagiatorii României, hoții de proprietate intelectuală sunt absolvenți ai universităților neacreditate. Una dintre ele, Danubius din Galați, în 2009 era cotată "cu grad de încredere limitat", fără drept de organizare a studiilor masterale. La o simplă căutare, sute de doctori profesori universitari, avocați, juriști.*** Scoala are 4 piloni: te invata sa stii, sa faci, sa fii si sa traim impreuna. ***Trebuie mai multe trasee educationale, acum avem doar unul, liceul. *** instruieste, dar nu si educa. Daca parintii nu se implica pentru ca nu stiu, n-au timp sau nu vor, daca psihologii si nici proFesorii scolilor nu se implica in educatie celor care au nevoie de educatie, cum se formeaza ei? *** Educatia e ceea ce ramane dupa ce uiti ce ai invatat la scoala.***  referendum pentru inghetarea anului scolar incepand cu 9 dec 2013, daca nu se vor mari cu 50% salariile debutantilor, educatia nu va primi 6% din PIB si nu va aparea „statutul cadrelor didactice”. *** profesorii care ii jignesc pe elevi, ii dau afara de la ora sau ii pun la colt risca amenzi intre 1000-2500 lei ***  mai bine imi las copilul sa vada un film violent decat chestii din lumea reala!***  testele internaţionale (PISA, PIRLS, TIMSS) evaluează în ce măsură elevii folosesc cunoştinţele în situaţii de viaţă reală, au competenţele necesare pentru a învăţa şi aplica ceea ce învaţă.***  20 de lucruri pe care nu o sa le inveti la scoala 1. Nu poti influenta lumea prin a incerca sa fii precum este ea. 2. Intelepciunea provine din experienta de viata, nu din manuale. 3. Imaginatia este mai valoroasa decat cunoasterea. 4. Fa opusul a ceea ce ti s-a predat in scoala. 5. Pune-ti toata inima in orice faci. 6. Iti poti antrena creierul pentru a vedea binele in fiecare om sau lucru. 7. Niciodata nu te indoi de instinctele tale/flerul tau. 8. Cu cat te joci mai mult, cu atat va fi mai bun lucrul. 9. Oamenii vor uita ce spui, dar nu vor uita niciodata cum ii faci sa se simta.10. Pune la indoiala fiecare lucru, si nu considera stabilit nimic. 11. Nu te scuza sau plange; asta te impiedica de la accesarea deplinului tau potential. 12. Daca te simti blocat, cere ajutorul . 13. Nu este niciodata prea tarziu pentru a o lua de la capat. 14. Nu deveni atasat de ceva. 15. Daca crezi ca poti, o vei face. 16. Ai incredere in proces. 17. Esti chiar acolo unde ai nevoie sa fii.18. Concetrarea ta iti determina propria ta realitate. 19. Magicul se petrece in afara zonei tale de comfort; du-te acolo zilnic. 20. Nu exista nici o destinatie; calatoria este rasplata. *** Am avut în facultate un coleg care, după cursuri, dădea o raită prin cămine impresionându-și colegii cu știința lui. ”Ce nu știi asta băă!? Păi e foarte simplu: fii atent aici...” și explica mândru, trăgând cu ochiul să se-ncânte de cum cad toți pe spate. ”Eu nu învăț băăă, eu n-am nevoie. Sunt atent la cursuri! Atât.” plusa el pentru ca vraja să fie deplină. Friedman aproape că devenise o legendă ”Mamăă ce deștept eeee... și nu învață deloc.” Asta a durat până în anul II când am aflat că, după ce făcea turul prietenilor prin cămine, se ducea acasă și rupea cartea până târziu după miezul nopții. Friedman nu era căminist, el locuia în oraș și venea pe la noi doar pentru a-și lua doza de fudulie. L-a trădat un prieten de familie care ne-a povestit cum colegul nostru învăța sârguincios, nu doar după ore și la sfârșit de săptămână, dar inclusiv în vacanțe și de sărbători. Mitul elevului sau studentului care nu învață dar știe tot este, din păcate, mult prea răspândit și stă la baza multor erori pe care le facem atunci când judecăm școala. În primul rănd elevul obișnuit, chiar cu performanțe bune, se descurajează și se complexează, mai ales la materiile reale, având impresia că el este mai prost decât alții atunci când dă peste chestiuni abstracte, care cer mult efort pentru deslușire și chiar mai mult efort și exercițiu pentru a deveni operaționale. ”Nu înțeleg...” își spune cu tristețe în sinea lui ”matematica nu e de mine...” – sau fizica, sau gramatica, sau chimia, informatica, logica, etc. Mai apoi părintele suferă și începe a trage la răspundere sistemul, profesorii și pe toată lumea. Lui i-ar plăcea – cum am vrea cu toții – ca odrasla să șadă cu burta la soare și profesorul să-i toarne-n cap știință. ”Școala este plină de profesori incompetenți”, ”Nu-i învață să gîndească!”, ”Învățământul românesc se bazează pe memorie”, ”Se învață doar lucruri nefolositoare”, ”Copiiilor nu le este stimulată creativitatea!” – corul minților încețoșate de Mitul lui Friedman este neobosit. Li se mai alătură și corul frustraților, al celor care au lenevit dulce toată viața lor, n-au ajuns din punct de vedere academic dincolo de genunchiul broaștei, habar n-au cu ce se mănâncă școala, dar se pricep la dat sfaturi. Păreriști de ocazie, specialiști în discuții pe grupuri de feisbuc. Toți aceștia uită că pentru a ști trebuie să înveți și pentru a căpăta deprinderi, de orice fel, este nevoie de efort. Mult efort! Nu vă mai îmbătați cu iluzia unei școli așa zis ”eficiente” care face minuni cu mintea învățăcelului ce vine fluierînd la școală, se joacă una bună, se distrează un pic și gata, iese om întreg, cu mintea brici, bine educat și gata să ocupe un post bine plătit. (Așa ceva nu se poate decât, cel mult, în sistemul finlandez!) Învățământul are un caracter puternic extensiv: ca să știi mai mult, trebuie să înveți mai mult. Nu există altă cale. Formula este simplă: Zile mai puține de școală x ore mai puține de studiu pe zi = educație mai puțină” Să discutăm despre educaţie...Observ că majoritatea dintre voi aţi înţeles greşit sensul, scopul şi funcţia educaţiei, ca să nu mai vorbim despre procesul în cadrul căruia se desfăşoară ea cel mai bine. Este o afirmaţie uriaşă şi am nevoie de ajutor ca să o inţeleg. Majoritatea rasei umane a decis că sensul, scopul şi funcţia educaţiei sunt de a oferi cunoştinţe; că a educa pe cineva însemnă a-i da cunoştinţe - în general, cunoştinţele acumulate de către familia, clanul, tribul, societatea, naţiunea şi lumea cuiva. Cu toate acestea, educaţia are foarte puţin de-a face cu cunoştinţele. Măi să fie! Era cat p'aci să mă las păcălit şi să zic că are. Aşa e, cum îţi spun. Şi atunci despre ce este vorba? ***  lezelevu’ stă smirna***pentru o tara normala la cap: Directorul unei scoli din Singapore le-a trimis parintilor elevilor sai, inaintea unei sesiuni de examene, urmatoarea scrisoare: Dragi parinti. Examenele copiilor dv. vor incepe curand. Stiu ca va ganditi cu teama daca copiii se vor descurca. Dar va rog sa va amintiti ca, printre elevii care vor da acest examen se afla un artist, care nu are nevoie sa inteleaga matematica...Este un antreprenor caruia nu-i pasa de istorie sau literatura engleza...Este un muzician, ale carui note la chimie nu conteaza...Este un atlet, pentru care pregatirea fizica este mai importanta decat fizica...Daca copilul dv. ia note mari, este grozav! Dar daca nu, va rog nu le rapiti increderea in sine si demnitatea. Spuneti-le ca este in ordine, este doar un examen! Sunt facuti pentru lucruri mult mai marete in viata.Spuneti-le ca, indiferent de ce nota vor lua, ii veti iubi si ca nu ii veti judeca.Va rog, faceti asta si, cand o veti face, copilul dv. va cuceri lumea. Un examen sau o nota proasta nu le va fura... visele sau talentul. Si va rog sa nu considerati ca doctorii si inginerii...sunt singurele fiinte fericite de pe Pamant.*** un prieten îmi povestește cum a folosit împreună cu fiica sa de clasa a VIII-a chatGPT pentru un comentariu al unei poezii de Nicolae Labiș. Comentariul scris de robot este impecabil și prietenul meu exclamă încântat: asta e moartea educației bazată pe memorare! Inteligența artificială dă o lovitură cruntă învățământului românesc. După ce că în toți acești ani post-1989 elevii au fost demotivați să învețe fiindcă "țara i-a vrut proști", acum vor realiza foarte iute că școala este inutilă și dintr-un alt motiv: roboții te surclasează indiferent cât tocești. Iar următorul pas va fi când vom realiza că însuși scopul școlii actuale - faimoasa integrare pe piața muncii - devine ridicol, fiindcă, ei bine, nu va mai exista o piață a muncii. Pas cu pas se va întâmpla. În raport cu ultimele noutăți din știință și tehnică România educată a lui Iohannis este atât de înapoiată precum un manual de construit zeppelinuri în epoca dronelor zburătoare. Proiectele de lege ale educației ar trebui aruncate în coșul de gunoi, pe cinstite. Nu doar că reduc calitatea învățământului actual, dar nu au nici o legătură cu provocările viitorului imediat, cu sensul pare-se pierdut al educației.*** ”BĂ, PROSTULE, TU ȘTII CINE E TATA? / Noi, care am purtat cravate roșii / Și teniși chinezești, dar și ghiozdane / De unșpe lei, făcute din cartoane, / Azi am ajuns să ni se spună „moșii”! / Noi care-o luam pe jos până la școală / ( Și nu era asfalt ci, humă udă ), / Știam că nu e bine să fim rudă / Cu ce nu fierbe-n propria ta oală! / Noi, care am mâncat salam cu soia, / Am fost copiii lui „magiun pe pâine”. / Ce rămânea dădeam bietului câine, / Iar de citit ...noi nu citeam doar joia. / Noi, care am purtat și uniformă, / Cea cu matricola pe mâna stângă, / Nu vom lăsa acele vremi să plângă! / Era și rău dar...liniște enormă! / Când alergam spre școală, pe picioare / Nu îndrăzneam să luam ceva cu japca / Și rareori uitam să scoatem șapca / La întâlniri cu doamna-nvățătoare! / Noi nu eram copiii de „bani gata”! / Noi salutam femeia de serviciu, / Voi, cei de azi, nu toți, aveți un viciu... / Bă, prostule, tu știi cine e tata? ***”Remus  Pricopie executa ce viseaza noaptea ponta ***”Vi se vor spune multe despre educatia voastra, dar stiti, o amintire oarecare minunata, sfanta, pe care omul o pastreaza din copilarie, este poate cea mai buna educatie. Daca omul pastreaza multe asemenea amintiri, acesta este salvat pentru toata viata. *** adevaratii experti in eeducatie sunt cei 237400 de profesori. invatatori si educatori ***  -Doamnă, ce înseamnă să fii educat?-Să fii educat înseamnă să îi suporți cu răbdare pe cei needucați.***Trebuie sa ai vise mari, sa gandesti pe termen lung, sa castigi in fiecare zi cate putin si sa faci mici pasi inainte.Aceasta este cheia succesului pe termen lung. 

·         Anonymous: ”Școala în comunism: Reguli de purtare pentru elevi Chiar a scos comunismul elevi pregătiţi? Şcoala comunistă nu a scos decât câţiva enciclopedişti, o droaie de icompetenţi şi muncitori calificaţi! La partea cu muncitorii calificaţi, se stătea bine şi ieşeau destul de bine pregătiţi, mai bine decât astăzi! În restul aspectelor însă, dezastru total. Cei mai incompetenţi profesori, ce mai incompetenţi angajaţi din sectorul public, şi în general cei mai inadaptaţi oameni din socioetatea de astăzi sunt cei crescuţi în comunism. Cei care vor ca statul să le dea şi azi bani, eventual si apartamente, doar pentru că aşa se dă dea. Şcoala comunistă a născut proşti fără persoalitate în cea mai mare parte, nişte lighioaie care astăzi fie au rămas papiţoi pe nişte posturi, şi încă nu au învăţat să deschidă calculatorul, fie stau şi cer de la stat ajutoare sociale că nu-i angajează nici dracu! De ce? Pentru ca sunt incompetenţi! Sunt depăşiti de tineri la toate capitolele: tinerii sunt mai optimişti, sunt capabili să se adapteze şi să înveţe continuu (chiar dacă nu îi interesează cine a fost Arghezi), sunt capabili să-mi rezolve problemele complexe cu care se confruntă zi de zi, fără să vină să mă întrebe, sunt siguri pe ei, sunt persuasivi, concurenţiali şi cel mai important, merită să-i plătesc. Când am preluat firma care o conduc acum, aveam 27 de salariaţi şcoliţi în comunism şi restul tineri. DIn cei 27, după câteva teste am rămas cu doi pe care îi felicit. SIngurii care au reuşit să se adapteze. Apoi am angajat tineri, cu aceleaşi salarii, însă productivitatea lor este aproape dublă! ce rezultă de aici? ILUZIA ŞCOLII COMUNISTE şi faptul că tinerii nu sunt proşti, aşa cum sugerează unii pe aici. Iar la interviuri, chiar îi urmăresc mereu pe cei în vârstă cu dorinţa de a-i angaja, însă până acum nu am găsit nici măcar unul care să mă convingă să-l plătesc! De ce? Pentru ca nu au reuşit să se adapteze tehnicii şi dinamicii capitaliste! Multă sănătate şi să vă luaţi cu şcoala voastră comunismă şi să vă tot duceţi! *** scoala rosie :))) Cravata mea unde o fi ea :) . Ce sa va zic scoala a avut si ea partile bune dar dar dupa revolutie acesti domni distinsi culti educati etc etc . Maturi la care copil fiind ma uitam cu respect si admiratie ... dupa revolutie sa vazut capacitatea lor de a nu face nimic si a lasa o tara prada hotilor.Problemele lor sunt istoria caligrafia greselile de gramaticale.... de ce nu declara falimentul lor ca oameni neputinciosi.. eu unul am incercat sa schimb ceva dar degeaba esti nebun daca strigi in gura mare daca le arati fratilor tai Romani ca nu se mai poate asa... esti nebun daca declari in mod deschis razboi coruptiei razboi instituutilor disfunctionale... mai bine lasam copii sa moara de foame sa moara batuti mai bine acceptam sa ne vanda tzara la fier vechi... eu am plecat ma uit de peste gard la Romania mea plang agramat si scuip de nervi ... cum dracu putem accepta atatea.. Domnilor faptul ca suntem educati e o iluzie suntem animale deoarece am acceptat nu numai hotia sau umilinta celor nevoiasi ... chiar trebue sa va zic eu ce era de facut? Cum sa educi o societate? ! indiferenta neglijenta a avut urmari ***Anonymous, regulile in scoli pentru cei care confunda regulile cu comunismul, cred ca se face o grava greseala ... regulile exista de cand lumea si trebuie respectate daca vrem sa fim drepti di sa fim tratati corect in viata...ca de haosul, nedreptatea si confuzia care exista in "noua democratie", avem pana peste cap ! Suntem plini de lipsa de respect, dezordine si rautate. Pentru a trai intr-o lume normala nu avem nevoie de Ceausescu (si asa cand era, nu ne conducea el ca habar n-avea ci cei din umbra lui) ci de reguli juste si aplicate inca de la gradinita !*** cate aberatii pe metru patrat... Eu am facut 9 ani de scoala sub Ceausescu si nu confirm nici macar 10% din aberatiile pe care le posteaza fel de fel de cretinoizi pe aici... Incep sa cred ca sunt nenorociti platiti special ca sa denigreze comunismul. Comunismul a avut intr-adevar o multime de lipsuri, dar dracul nu era chiar atat de negru (in nici un caz, nu asa negru cum e acum). Scoala era asa cum era, cine invata, bine, cine nu, nu. Cine invata ajungea la un liceu bun, la facultate, intr-un job bun, cine nu, avea o multime de alte optiuni, de la carat cu carca pe santier pana la scoli profesionale. Pe mine ma deranja un singur lucru la scoala comunista: ca trecea clasa toata lumea, fiindca asa erau indicatiile de sus.***Fetele erau puse sa lucreze in atelierul de croitorie sa lucreze ore intregi pe zi, pana isi stricau vederea, ca sa faca norma. In scolile gerenerale, copiii erau dusi pe camp din septembrie pana la sfarsitul lunii octombrie, dusi in sere, in gradini, pe camp la cules. Mergeau pe camp la adunat macese toamna, musetel, tei, ciulini, menta-primavara. In octombrie incepeau cu adevarat anul scolar, si, pentru ca materia sa fie parcursa, profesorii le predau mai multe lectii de o data. La liceu trebuia sa porti numar matricol. Daca un tovaras se intalnea cu un elev fara numar matricol in oras, iesea un adevarat scandal. Mita si "atentiile " erau obligatorii pt tovarasi, care le cerau pe fata copiilor. La admiterea in facultate, intrau mai intai copiii si rudele celor din Comitetul Central, apoi oamenii simpli si copiii cu adevarate note bune obtinute.***Esti paralel..... Habar nu ai ce balmajesti tu acolo...Vorbesti probabil din povesti nemuritoare ascultate si reproduse la a saptea mana....Dincolo de toate prostiile pe care le insiri si pentru care nu-mi pierd timpul sa le combat ( esti pierdut pentru societate, nimic nu te mai poate salva), pun doar o simpla intrebare.... Cati analfabeti produc scolile acum si cati analfabeti cu "diploma de studii superioare" produc facultatile acum? in prezent, unuia care a terminat un liceu pana in 1989, abia daca ii corespunde unul cu doua facultati si un master absolvite in ziua de azi.. Asa ca mai bine du-te si culca-te sau mai bine mai pune mana pe carte...***Cunosc copii cu pile care au picat la facultate si destui care si-au vazut de treaba si au intrat. Cei care vorbesc despre intrat pe pile la facultate sunt frustrati, care nu isi asuma vina de a nu fi pus mana pe carte ca lumea.***scoala pe vremuri cine voia sa invete, invata pe vremuri. cine nu, nu. Si acum este nevoie de muncitori necalificati. Mi-e scarba de cei care isi cumpara diplome si nu stiu cu ce se mananca ce scrie in ele. In ziua de azi e haos in invatamant.***Si eu am facut scoala pe vremea comunistilor si nu mi s-a intamplat sa ma chinuie ,sa ma hartuiasca sau sa ma simt umilita de profesori.Am facut practica si in atelier de tamplarie si in fabrica si am invatat cat m-a dus capul si cat am vrut. Exagerari exista peste tot dar reprezinta exceptiile de la regula. Parintii de azi ar trebui sa sa zbata sa le asigure copiilor o educatie morala in primul rand si sa-si aduca aminte de,,lungul nasului"si in privinta lor si a copiilor lor. ***Scoala in comunism (varianta mea), reguli: 1. Stai in banca ta ! 2. Educatia se face prin bataie, nu conteaza motivul. 3. Afirmarea personalitatii si dezvoltarea acesteia - Ce e asta?, Esti un cacat cu ochi! Se aplica regula 1. 4. Nu conteaza varsta si ideiile tale - esti bun de munca, oriunde, oricum ! 5. La atelier (lacatuserie, tamplarie etc) Dumnezeu este maistru' ( om care stie meserie, fara sa invete vreodata ceva, deoarece el fiind D-zeu, le stia), se aplica regula 2. 6. Premiul 1 - doamna Ionescu, care vine des la scoala cu plocoane la tovarasa invatatoare. Premiul 2 - copilu; lu maistru. Premiul 3 copilu' lu tovarasa etc. Restu' -nu conteaza ! 7. Defilari, careuri, cuvantari, pozitie de drepti. 8 Ora de sport - in clasa, ridicai maini, te deplasai usor stanga dreapta de se ridica un praf in clasa de ziceai ca esti in sahara. 9. Restul orelor, un pic de bataie de la mult prea inteleptii dascali.***eu am terminat in 1967 , pe atunci se punea pret pe cultura, sa ramai cu ceva dupa terminarea liceului , mi-au ramas multe date in memorie chiar dupa atatia ani ,azi ramai stupefiat ca absolventii de liceu nu stiu anii de nastere nici a marilor personalitati , eminescu, creanga sadoveanu sau date istorice importante, domnia lui stefan cel mare sau rascola lui horea closca si crisan . la matematica se faceau meditatii la scoala gratuite, nu mai vb de carti la inceput de an gratuite .cat despre regulament, se cereau lucruri normale de bun simt , nu erau permise extravagantele , se cerea sa te prezinti cu infatisare de elev nu ca azi . ***Si cuce te ajuta sa stii ca cutarescu sa nascut "nu stiu cand, toamna" sau "nu stiu cand, vara"? Iti creaza o societate civila mai dinamica si mai pregatita sa isi apere drepturile? Ii face pe xenofobi mai deschisi la multiculturalitatea din Romania? Ii fac pe homofobi mai deschisi fata de ignoranta lor?***i'auzi "somnu' natiunii naste monstrii" - invatata in perioada comunista. Pot sa-ti spun doar atat: stai in pace cu ignoranta ta, dar nu incerca sa imi spui ca "societate civila mai dinamica si mai pregatita sa isi apere drepturile" se bazeaza pe inculti si ignoranti. Ti-as cita cateva vorbe despre trecut, dar mi-e teama ca nu le vei intelege.***Din pacate, odata cu moartea comunismului, au murit si respectul, bunul simt si patriotismul.***din pacate in zilele noastre din pacate in zilele noastre NUMAI drepturi sint nu si obligatii ***Putina comparatie C-D:La inceputul fiecarui an scolar:10kg.de plante medicinale (frunze uscate)10kg.de macese.La alte scoli se cereau zdremte (descurcaretii ii plateau pe cei ce cautau prin gunoaie sa le adune).Adunati acum 10 kg.de macese. Per capita.Luati-o pe coclauri dupa.macese. Din clasa I pana in clasa a VIII-a am avut un profesor ce batea la noi de ne sareau capacele. In clasa a V-a,la lucrari practice am fost trimisi la atelierul de tamplarie.Copii de 10 ani.Lucram. la abricht si la circular.Pe un perete trona un afis"Elevi!V-ati nascut fara piese de schimb!".Eu am fost numit sef de atelier.O grupa prelucra tablia bancii,iar cealalta o monta pe cadrul metalic.In clasele a VII-a si a VIII-a am lucrat la subsolul unei cladiri,de unde trebuia sa scoatem molozul.Tot la lucrari practice.N-am primit nici macar un multam.La culesul recoltei (care mergea la export-a se citi URSS)cel mai greu ni se parea a fi la telina.Daca pamantul era tare,n-o puteam smulge din pamant.Ce sa facem?Cand mergeam la telina ,ne incaltam cu bocanci si loveam varful pana ajungea la nivelul solului,apoi o acopeream cu pamant.La sere era mai usor,dar trebuia sa rezisti caldurii.Odata pe saptamana elevii de serviciu trebuiau sa bata covoarele din clasa.Venea femeia de serviciu pe coridor si striga:"Covoarele in curte!".Le caram de la etajul doi.In curte nu era batator si le bateam pe garduletul de metal ce inconjura terenul de sport.Daca a fost si o parte frumoasa?Nu stiu daca e bine sa citeasca si actualii elevi.Cea mai cocheta si spatioasa sala de clasa din scoala era la parter.Era rezervata copiilor de stabi.Noi eram in clasa a V-a,ei in clasa a VII-a.Ne mai ajutam cand trebuia sa ducem covoarele la batut.Intr-o zi,baiatul unui sef de la securitate vine la scoala cu o minge de fotbal"Artex".N-am mai vazut asa ceva.e=Era pacat de ea s-o stricam afara.Unde sa jucam?In cea mai frumoasa si spatioasa sala de clasa.Jucam doi la doi.Intai se facea curatenie intr-o clasa,apoi pe rand mergeam la un joc.Desigur,trebuia sa pastram secretul.Oricum,de baiatul cekistului nu se atingea nimeni.Aranjam bancile pe margine si , incingeam un" campionat" pana pe la ora 16.*** Să nu plătești niciun fel de taxă pentru frecventarea cursurilor; Să primești manuale școlare gratuite pe care să nu trebuiască să le restitui la terminarea anului școlar ca să-ți poată fi de folos la pregătirea examenului de admitere în liceu/școala profesională, de bacalaureat și de admitere la facultate; Pentru familiile cu mulți copii sau cu venituri reduse să primești și rechizite gratuite (caiete, creioane, instrumente pentru geometrie, atlase , ghiozdan..) fără obligația de a le restitui; Pentru cei care urmau învățămînt profesional sau de cooperație, după caz: uniforme școlare, salopete de lucru, încălțăminte... gratuită sau la prețuri modice pentru cei care aveau o mai bună situație materială acasă; Bilete de călătorie gratuite pentru tren sau autobuz pentru fiecare vacanță școlară pentru cei care aveau domiciliul în altă localitate decît în cea care studiau. Pentru aceștia se mai oferea cazare gratuită cu supraveghetor (pedagog) plătit de stat, hrană la cantina școlară la prețuri mici , iar pentru cei nevoiași hrană gratuită; Pregătire suplimentară gratuită neobligatorie (meditații) pentru elevi dar obligatorie pentru profesori, pentru pregătirea tezelor, a concursurilor (olimpiade) de specialitate sau pentru absolvire și pregătire pentru o formă superioară de învățămînt; etc. etc..... si alte chestii si paltoane de iarna, ghete groase, un loc la caminul scolii, un loc in caminul fabricii ( mai pe nimic - am stat si eu), servit masa la cantina liceului de langa camin (pret de nimic) si mai departe, garsoniera pentru o persoana si apartament pentru familie (am primit eu) si or mai fi.***Este muuuuult mai bine acum,elevii pot fuma ,injura,lipsi cu lunile de la scoala si mai ales sa-si ia bac-ul cu spaga,deci cu mult mi multe drepturi. bunul simt si respectul de sine, nu a injosit nicio generatie .Mai trist este ca se doreste dezradacinarea, insufland o libertate falsa, celor "capitalizati " in mod artifical. astazi unelev si parintii lui inteleg prin drepturi a intirzia la ore a veni imbracat ostentativ si provocator sa fie lipsiti de respect sa vorbeasca urit cucei din jur si altele .Daca acestea sunt drepturile unui elev atunci e de preferat regulamentul scolar din regimul comunist***Ati creat niste Ati creat niste roboti...nimic mai mult...niste marionete cu care faceti voi ce vreti...niste adulti frustrati si lipsiti de libertate. Cine suntem noi sa i invatam pe altii ? ce sa i invatam ,in primul rand ?Lasati i pe ei sa invete...din propriile lor experiente...asa vor deveni adevarati oameni..Noi toti stim ce e mai bine pycopiii nostri.Este doar o impresie.Fiecare are visul lui.Bun,rau...ce conteaza...e visul lui.Noi vrem doar copii cuminti,ascultatori ,ptr ca sunt usor de manevrat.Dar nu uitati !acestia nu vor fi in stare sa spuna ce si doresc cu adevarat.Vor face mereu ce le dicteaza altii,fie ca i bine ,fie ca i rau ***Copiii erau puși să stea cu mâinile la spate ca și cum ar fi avut cătușe imaginare la mâini, și să nu se miște în bănci, deși e prin natura lor să se miște tot timpul ***Care drepturi??? Aveai un singur drept şi anume să respecţi obligaţiile. Învăţaţi draqu să aveţi respect față de profesori şi față de restul societății... Aveţi în cap numai manele şi alcool.... Vai de capul vostru de retrași

·         Anthony J D’Angelo: ”Fa-ti o pasiune din invatare.Daca faci asta nu vei inceta niciodata sa cresti. -

·         Antoine de Saint Exupery Toti oamenii mari au fost mai intai copii (dar putini dintre ei isi mai aduc aminte ***Copilul este ca o oglinda care te ameteste putin.Sau ca o fereastra.Totdeauna copilul te intimideaza ca si cand stie el ce stie.Nu te inseli, pentru ca spiritul lui este puternic, inainte ca tu sa-l pipernicesti. -

·         Anton Ligov: ”Nimic nu este atat de ferm amintit de elevi ca greselile profesorilor lor.

·         Anton Pavlovici Cehov: ”Universitatea dezvolta toate aptitudinile, inclusiv si prostia.*** "Oamenii educați, după părerea mea, întrunesc următoarele condiții:Ei respectă alți oameni, de aceea sunt întotdeauna condescendenti, blânzi, politicoși… Lor le este milă nu doar de săraci și pisici. Pe ei îi doare sufletul pentru ceea ce nu poate fi văzut de oricine…Ei respectă proprietatea altora, de aceea își achită datoriile.Ei au inima curată și se tem de minciună ca de foc. Ei nu mint nici în privința lucrurilor neînsemnate. Minciuna este ofensatoare și îl face vulgar pe cel ce o spune. Ei nu încearcă să fie altcineva în lume, sunt aceeași ca și acasă… Ei nu sunt guralivi și nu se bagă cu vorbele lor acolo unde nu sunt întrebați… Iar din respectul față de alte urechi, ei mai mult tac…Ei nu se distrug pe sine doar cu scopul de a genera compasiunea și ajutorul altora. Ei nu cântă la strunele altor suflete, pentru ca în schimb să fie dădăciți. Ei nu spun: nu sunt înțeles!…Ei nu sunt zadarnici. Ei nu sunt cuceriți de diamante false precum cunoașterea unor celebrități, entuziasmul unei întâlniri în Salon’e, faima după portrete…Dacă au un talent, ei îl respectă. Ei jertfesc, în numele talentului, liniștea, femeile, vinul și vanitatea…Ei educă în ei estetica. Ei nu pot adormi îmbrăcați, privi pereți cu pânze de păianjeni, respira un aer insuportabil, păși pe o podea unde s-a vomitat…***”Educația bună nu înseamnă să nu verși sosul pe fața de masă, ci să te faci că nu observi când i se întâmplă altcuiva.

·         Anton S. Makarenko: ”Educatia consta in faptul ca generatia mai in varsta transmite experienta, pasiunea, credintele lor generatiei mai tinere. *** ”Copiii vad in parinti trecutul, parintii vad in copii viitorul.

·         Apostol Doru: ”S-au mărit și salariile profesorilor de la cele 53 de licee care nu au niciun absolvent la bacalaureat?

·         Ariel si Will Durant: ”Educatia reprezinta transmiterea civilizatiei. -

·         Aristofan: ”Racul nu mai trebuie învățat să meargă înapoi.

·         Aristotel: ”Cei care educa copiii merita mai multa onoare decat cei care le dau viata; de aceea pe langa viata, daruiti copiilor si arta de a trai bine, educandu-i. ***Cei care stiu, fac. Cei care inteleg, invata pe altii. ***Educarea mintii fara cea a inimii nu este educatie deloc. ***Educatia este un decor in fericire, iar in nefericire este un refugiu.*** Educatia este un ornament in prosperitate, si un refugiu in vremuri vitrege. ***Este un semn al mintii educate sa poti nutri un gand fara sa-l accepti. ***Oricine s-a gandit la arta de a gestiona oamenii este convins ca soarta imperiilor depinde de educatia tinerilor. ***Profesorii, carora copiii le datoreaza educatia, sunt mai respectabili decat parintii: unii ne ofera doar viata, in timp ce altii o viata buna.***Radacinile educatiei sunt amare, dar fructele sale sunt dulci. -

·         Arnold Schwarzenegger: ”Cred cu tarie in educatie, pentru ca in perioada in care am trait in Austria am avut profesori nemaipomeniti. -

·         Artin Side: ”Fața nevăzută a școlii. Voi nu aveți idee ce se întâmplă de fapt în școli... iar cei mai mulți oameni încă mai trăiesc cu iluzia că școala formează caractere. Nu prieteni... școala distruge caractere! Așa este școala construită; să rupă spiritul uman. Pentru asta a fost făcută școala obligatorie: ca să distrugă spiritul de libertate al omului.Haideți să vă spun o poveste interesantă dintr-una dintre școlile unde am învățat eu. Aveam o învățătoare care avea o plăcere sadică să lovească cu rigla palmele elevilor. Nu-mi amintesc exact din ce motiv, dar într-o zi a avut proasta inspirație să mă pedepsească și pe mine. Mi-am ferit palmele, pentru că îmi văzusem deja colegii suferind. Știam că lovește tare. Asta a enervat-o la culme și a început să mă lovească unde nimerea. Când mi-a văzut maică-mea vânătăile, a făcut o criză de nervi. A doua zi era la școală și făcea sesizări împotriva învățătoarei. Conducerea școlii a încercat s-o intimideze pe maică-mea și să mușamalizeze cazul. Așa că maică-mea a ajuns cu mine de mână la inspectorat. Aici... exact aceeași problemă: intimidare și mușamalizare. Ei bine, dar cu taică-meu nu era de glumit! Taică-meu a zburat direct la judecătorie și a dat școala și învățătoarea în judecată. De data asta lucrurile s-au împuțit cu adevărat! Era în perioada comunistă și au început să apară presiuni pe linie de partid să renunțăm la plângeri... Dar nici taică-meu, nici maică-mea nu erau membrii și nu le-a păsat. Până și judecătorul a insistat pentru o soluție de compromis. E absolut uluitor cum ticăloșii au susținere și protecție la cele mai înalte niveluri... Dar părinții mei erau furioși și au mers până la capăt. Învățătoarea aceea a fost sancționată și mutată disciplinar la o altă școală. Mă întreb dacă s-o fi lecuit de plăcerea sadică de a lovi cu rigla la palme. Nu știu. Dar cred că nu... De fapt, problema nu a fost rezolvată, ci doar mutată la o altă școală.Și pe mine m-au mutat părinții la o altă școală... unde taică-meu avea niște relații. Altfel conducerea fostei școli s-ar fi răzbunat amarnic pe mine. Aici mie mi-a fost ceva mai ușor... datorită relațiilor și, nu în ultimul rând, datorită reputației de luptători a părinților mei. Uneori observam cu satisfacție că învățătorii și profesorii se temeau puțin de mine. Dar credeți că la noua școală era mai bine???Haideți să vă spun o altă poveste. Nu s-a întâmplat în clasa mea... dar am aflat cu toții întâmplarea. Un elev a cerut voie la toaletă. Învățătoarea pur și simplu i-a spus să stea în bancă și să rabde până la sfârșitul orei. După câteva minute de chin, elevul a cerut disperat voie să-și facă nevoile. De data aceasta învățătoarea l-a certat și l-a amenințat pe bietul copil, pentru tupeul de a întrerupe ora. Copilul a făcut pe el... și - evident - a început să miroasă în clasă. Ce-a făcut învățătoarea? L-a pălmuit pentru că nu a fost în stare să se abțină! Părinții elevului au fost chemați la școală să l-i se reproșeze că elevul tulbură orele. Iar părinții acestuia, având un caracter slab și intimidabil, au crezut varianta conducerii școlii... și și-au certat copilul. Vă vine să credeți? Toți știam despre acest abuz... dar nimeni nu sufla o vorbă. Pentru că acea învățătoare avea influență în școală și era susținută de către conducere. Repet: habar nu am cum se face că ticăloșii au aproape mereu parte de protecție.Credeți că acum... după 35 de ani de așa-zisă democrație e altfel??? Pun în secțiunea de comentarii un video ca să vă convingeți că nu s-a schimbat nimic. Credeți că în alte părți ale lumii e altfel??? Nu prieteni... chestiile astea se întâmplă peste tot. Pentru simplul fapt că așa este școala făcută să fie! Eu am avut noroc cu niște părinți protectori și luptători. Poate de aceea am crescut și eu luptător și sfidător în fața încercărilor de intimidare. Însă alți copii nu au avut acest noroc. Școala i-a învățat o lecție dură: că dacă nu te supui autorității... vei avea numai de suferit. Asta e, de fapt, menirea școlii: să învețe copii să se supună. În mod inconștient, învățătorii și profesorii participă la acest proces de distrugere a spiritului de libertate. Ei cred că educă oameni... În realitate, ei distrug oameni și creează roboți sociali obedienți. Cum adică să ceri voie să mergi să-ți faci nevoile??? E o necesitate fiziologică! De ce să ceri voie pentru asta? E o nebunie... Dar pe care astăzi toți o acceptăm ca fiind normală. Iar învățăirii și profesorii au ajuns să creadă că e normal să controleze aproape toate aspectele din viața elevului. Nu! Nu e!În Grecia Antică (cu excepția Spartei) școala era un concept aproximativ și opțional. Părinții plăteau un mentor pentru educația copilului. În situația în care copilul nu era tratat cu considerație și respect... mentorul nu primea bani! Ulterior, dacă voiai să-ți continui studiile, îți alegeau tu un mentor... de regulă un filosof cu reputație. Dacă nu-ți plăcea ce învățai sau modul cum erai tratat, te ridicai și plecai! Nu exista nicio constrângere. Sistemul acesta de educație a format niște oameni cu un puternic spirit de libertate. Însă tocmai de acest spirit de libertate se teme sistemul actual! Nimeni nu vrea oameni liberi! De aceea, școala actuală este construită pe un sistem autoritar. Spiritul de libertate al oamenilor este frânt încă de la cele mai fragede vârste. Din acest motiv, nu prea mai vedem revolte sociale. Nici măcar proteste. Aduceți-vă aminte cât de puțini au protestat împotriva abuzurilor incredibile din perioada recentei false pandemii. Școala e pe cale să-și atingă obiectivul de a transforma omul într-un robot obedient...

·         Auras TEREACA: ”tinerii fug de microfon, nu sunt in stare sa spuna doua vorbe!

·         Aurel Pop: ”Ce rost mai are să știe absolvenții teorema lui Pitagora, volumul sferei, scrisul și cititul, Creangă și Eminescu, franceză ori spaniolă, mecanisme simple și vectori, compoziția chimică a materiei, viața plantelor și animalelor, Renașterea și umanismul, marile descoperiri geografice, deosebirea dintre Munții Alpi și Munții Anzi sau dintre limba latină și America Latină ? Există mulți oameni astăzi, mai ales dintre reprezentanții noilor generații, care nu simt nici un fel de handicap în lipsa lor de cultură, în ignoranța lor, în mintea lor vidată în mod intenționat și care – educați pentru contingent și obișnuiți cu trăirea clipei – vor ca în școală să se dobândească nu cunoștințe, ci numai deprinderi, numai tehnici de viețuire și de supraviețuire, numai modalități de adaptare la mediu. Adaptarea omului la viața curentă pe care o trăiește nu s-a făcut niciodată prin discipline practice care să le excludă pe cele considerate „teoretice”, ci prin teorie serioasă care să explice bine viața cotidiană. De aceea, a spune că matematica este inutilă, fiindcă elevii nu vor folosi, niciodată, în viață, integralele sau limitele este un nonsens. Matematica este prezentă în toate fibrele omului contemporan, în toate evenimentele vieții cotidiene, dar ea trebuie studiată în școală ca să poată fi folosită. Altminteri, devin problematice chiar măsurarea unui teren, exprimarea unui procentaj, regula de trei simplă sau transformarea hectarelor în kilometri pătrați. Veți spune că toate astea le face acum computerul. Fals ! Le face omul, cu ajutorul computerului, iar dacă omul face acest lucru în mod mecanic, fără să înțeleagă și să poată explica ce face, atunci, omul contemporan a ajuns, deja, un mecanism, încetând să mai fie om. La literatură, un elev nu mai poate citi toate romanele importante ale omenirii sau ale românilor și nici nu mai acceptă să preia mecanic opiniile criticilor și istoricilor literari și să le învețe pe de rost. Dar asta nu-i dă cuvânt să spună că literatura secolului al XIX-lea – de exemplu – este desuetă și să pretindă în programele școlare texte sportive, reportaje despre catastrofe naturale, regulamente și instrucțiuni etc. în locul textelor literare. Lectura clasică se poate completa cu filmul inspirat din literatură (și se poate îmbina arta literară cu arta cinematografică). În locul textelor plicticoase din criticii consacrați, se pot face dezbateri și se pot ghida elevii spre descoperirea de către ei înșiși a sensurilor unui text literar. Dar nu se poate înlocui textul literar cu textul banal ! Firește, anii au trecut și școala este obligată să țină pasul cu viața, dar nu aruncând peste bord valorile reale în favoarea unora iluzorii. Iar programele europene, naționale sau locale de educație sunt foarte importante, dar nu de ele ducem lipsă, în primul rând, ci de aplicarea legilor existente, de scoaterea educației din statutul de cenușăreasă, de tratarea cu seriozitate a școlii. Altminteri, vom distruge, fără bombe și fără pandemii, dar, pas cu pas, acest popor.

·         B.B. King: ”Cel mai frumos aspect al educatiei este ca nu poate sa ti-o ia nimeni. -

·         B.F. Skinner: ”Educatia este ceea ce supravietuieste dupa ce tot ce a fost invatat a fost uitat.

·         BACALAUREATUL: ” la proba de competenta pc la bacalaureat 832 absolventi de liceu din r n-au stiut sa dea drumul la calculator!*** ”rezultatul bac arata ca statul a chetuit banii degeaba***Simulare bac: 40% au picat, 75 % au picat la matematica.***Simulare. anul trecut promovabilitate 40,5% *** 122 note de 10. *** corectorii bac primesc 3 lei/lucrare*** n-au intrat in examen la bac 40.000 elevi ***din 4400 s-au inscris la bac 3118 elevi. anul trecut au promovat 51%*** Situatia dezastroasa de la bacalaureatul de anul acesta: 40 de licee cu grad de promovabilitate “0” / “zero”!!! sau la 55000 contestatii aproape 53000 au fost modificate notele, chiar cu pana la 5 puncte !!! sau anul acesta au fost in jur de 100 de note de 10, fata de anul anterior cu peste 300; deci cresterea incompetentei atat la nivelul profesorilor, cat in mod deosebit al elevilor; aceasta, apropo de proiectul de suflet “Romania Educata”, promovat de 7 ani si inca in discutii cu factorii responsabili iar mai nou promitandu-se “cioara de pe gard”, respectiv 3.6 miliarde de euro prin Planul National de Redresare si Rezilienta, bani care vor veni probabil in toamna iar investitiile se vor face la “timpul potrivit”, mai exact: ca si pana acum; n- “Siguranta cetateanului” in conditiile in care ministerul lui Bode este in colaps; lipsa de profesionalism, mai exact incompetenta multor reprezentanti din aceasta institutie este evidenta fata de evenimentele petrecute si nerezolvate din ultimele luni; 

·         Bakunin: “Omul cucereste libertatea si demnitatea prin ştiinţă şi muncă. Omul nu ajunge cu adevarat om, decat izbutind să rupă lanţurile sclaviei, pe care natura exterioară le face s-apese asupra tuturor fiinţelor vieţuitoare. Orice educaţie rationala nu-i, în fond, nimic altceva, decât această jertfire progresivă a autoritaţii în folosul libertăţii, ţinta finală a educaţiei trebuind să fie numai aceea de a forma nişte oameni liberi şi plini de respect şi iubire pentru libertatea altora.”

·         Barbara Tuchman: ”Cartile sunt carausii civilizatiei.Fara carti, istoria e muta, literatura nu are glas, stiinta paralizata, iar gandirea si meditatia suspendate. -

·         BB King: ”Educatia este cea mai puternica arma pe care o puteti folosi pentru a schimba lumea. -

·         Bertrand Russell: "Înainte de a ne gandi cum sa educam, ar fi bine sa lamurim ce rezultate am vrea sa obtinem. *** A fi constient ca esti ignorant este un mare pas spre educatie. -

·         Bill Ayers: ”Copiii tai au nevoie mai mult decat orice sa-i iubesti pentru ceea ce sunt, nu sa-ti consumi tot timpul incercand sa-i corectezi. -

·         Bill Beattie: ”Scopul educatiei ar trebui sa fie acela de a ne invata cum sa gandim, mai degraba decat ce sa gandim sa ne ajute sa ne imbunatatim gandirea astfel incat sa devenim capabili sa gandim penru noi, decat sa ne incarcam memoria cu gandurile altor oameni.

·         Bob Talbert „E bine să înveți copiii să numere, dar cel mai bine e să îi înveți ce contează.”

·         Bobo Baczur: ANALFABETISMUL FUNCȚIONAL este cuiul care ține sicriul numit România!

·         Bogdan Chirieac: ”Scoala la ce foloseste, va-ntreb si io, asa...? azi, in Romania, sa ai 7 clase facute pe bune, nu e putin! *

·         Bogdan Glavan Sistemul de învățământ are cu 2 milioane de elevi mai puțin decât în 1990. Sute de școli au fost închise. În același timp în București unele școli funcționează cu aproape 40 de copii în clasă, în 3 schimburi. De ce această discrepanță dintre cerere și ofertă? Din două motive: 1) statul este îngrozitor de rigid în fața schimbărilor din societate, chiar și după 30 de ani. Nu a construit școli acolo unde era necesar, nu a valorificat activele vechi acolo unde au devenit inutile. Banii au fost furgăsiți. 2) S-a pus frână din toate puterile inițiativei private. De ce în domeniul gogoșilor, al telefoanelor sau al automobilelor nu vedem asemenea discrepanțe dintre cerere și ofertă? Fiindcă acolo piața este lăsată să funcționeze. În educație e invers. Câțiva antreprenori, unii profesori mai talentați au reușit să deschidă școli, after school-uri, grădinițe în zonele nou urbanizate sau acolo unde există cerere. Dar prea puține, costă sute de mii de euro să deschizi o școală mică și asta nu e puțin într-o țară săracă. Nu primești nici un ban de la stat o lungă perioadă de timp, deși impozitele părinților merg în continuare la buget. Ești umilit de dinozaurii care trăiesc pe cârca ta. Dacă educația ar fi fost liberalizată nu am mai fi asistat azi la școli unde se învață în 3 schimburi. Nu am fi avut nici blocajele rutiere din prezent; în loc ca 10 profesori să se deplaseze spre școală, azi avem sute de copii care se deplasează în mașinile părinților către vechile școli, alea cu 3 schimburi. Este greu să schimbăm ceva dacă nu schimbăm mentalitățile. Aceiași oameni, eșalonul 2 din PCR, aceleași structuri, același popor anesteziat de prostiile rostite de prim-miniștri analfabeți la deschiderea anului școlar. Aceeași Românie, la periferia civilizației, din care milioane de părinți și copii au plecat, sictiriți."

·         Bogdana Simionescu: ”Avem generații nu doar de analfabeţi funcţional, dar şi de anafectivi care nu-și mai plâng morții, ci smartphone-urile rămase fără baterie."

·         Brad Florescu: ”Primul pas spre analfabetism e să citești cărți proaste.”

·         Brian Herbert: ”Capacitatea de a invata este un dar.Dorinta de a invata este o alegere.

·         Brigham Young: ”Cand educi un barbat, educi un barbat.Cand educi o femeie, educi o generatie. 

·         Bruce Lee: " Suferinţele, durerile din viaţa noastră sunt unul dintre cei mai buni educatori pe care îi avem. Omul poate vedea printr-o lacrimă mult mai departe decât ar putea cu un telescop."

·         Burrhus Frederic Skinner: Educatia este ceea ce supravietuieste dupa ce tot ce a fost invatat a fost uitat

·         C. Georgescu: „Şcoala este pârghia cea mai puternică, pe care se reazimă existenţa şi înălţarea neamurilor.”

·         C. Georgescu: „Şcoala este pârghia cea mai puternică, pe care se reazimă existenţa şi înălţarea neamurilor.”

·         C.S. Lewis: ”Obiectivul unui profesor modern nu e acela de a defrisa jungle ci de a iriga deserturi. 

·         Camil Petrescu: ”Scrisul corect este painea profesorilor de limba romana.

·         Carl Jung: ”Ne amintim cu apreciere de stralucitii nostri profesori, insa cu gratitudine de acei profesori care au atins simtamintele noastre umane.Lucrurile ce trebuie a fi invatate sunt in mod necesar o materie bruta, insa caldura este elementul vital pentru cresterea plantelor si a sufletelor copiilor. 

·         Carmen Stoica, profesoară de Limba şi literatura română la Şcoala Generală nr. 99 din Bucureşti, explică faptul că vina pentru notele care se vor afişa la Evaluarea Naţională 2014 este a sistemului de învăţământ şi nu a elevilor. Aceasta acuză baremul de corectare, unul inflexibil în opinia sa. Iată scrisoarea profesoarei: “Dragii mei prieteni, Nu știu dacă interesează pe mulți dintre voi examenul de la sfârșitul clasei a opta, dar pentru că n-am vreun blog, ziar sau emisiune TV, vă scriu vouă, poate transmiteți mai departe… Ar trebui să schimbăm ceva, cât încă se mai poate. Aud mereu discursuri despre cât de bine și de mult învățam noi sau alții mai în vârstă decât noi pe vremea comunismului și despre cum nu învață generațiile actuale, care nu au moral și prințip… De fapt, generațiile actuale sunt mult mai inteligente decât noi și e vina noastră, părinți și profesori, că nu le oferim ce le trebuie. Priviți-vă copiii, să nu-mi spuneți că nu știu mult mai multe decât știați voi la vârsta lor Să mă întorc însă la proba de română de la examenul de luni. Sunt profund dezamăgită de subiecte și de barem. Mă gândesc de două zile la copiii mei care au muncit foarte mult anul acesta și la cât o să fie de dezamăgiți. La Gloria, Tudor, Lidia, Laura, Oana, Antonela, Cristina sau Andrei și la mulți alții, care, probabil, vor lua note sub așteptările lor și mai mici decât nivelul lor real. De ce? Din vina celor care au conceput subiectul, baremul, din cauza viziunii celor care conduc învățământul sau, mai bine zis, a lipsei lor de viziune. Concluzia va fi, sunt sigură, că suntem mai proști decât cei din Occident și că profesorii sunt slab pregătiți, că nu știu să-i învețe, dar nu-mi spuneți că nu știți copii care, în orice parte a Europei s-ar fi dus, nu s-au înscris într-o clasă superioară celei din România. Avem, de fapt, probleme cu marea cantitate de informații, cu subfinanțarea învățământului, nu cu deșteptăciunea copiilor noștri. Eu cred că guvernanții noștri ne spun „proști” pentru că așa suntem mai ușor manipulabili. Așadar, copiilor li s-a dat să-și spună părerea despre mesajul unui text liric, la prima vedere – Rânduri pentru Anul Nou, de Minulescu. Textul era mult peste nivelul de vârstă și capacitatea de înțelegere a unui copil de 14 ani, iar eu am în programă o singură oră pe an în care îi învăț să-și exprime opinia în legătură cu o temă oarecare. Cei care fac asemenea subiecte nu știu asta? Textul nu avea prea multe figuri de stil, ca să le poată comenta, lucru pe care copiii l-au învățat. Așadar, viața mea depinde de înțelegerea unui text al unui poet simbolist. De-aș fi avut un pastel, măcar o poezie de dragoste, ceva ce pot „vedea”, înțelege… Apoi, li s-au dat sinonime… pentru „fiindcă”, copilul a scris „deoarece”, dar și „pentru că”. Numai că această expresie nu apărea în barem și multe profesoare nu au luat răspunsul în considerare, „pentru că e locuțiune”. Baremul ar trebui să epuizeze toate variantele de răspuns, nu să lase profesorul să aleagă. Eu le-am dat punctele, alții nu. La fel, pentru „cer”: în barem apăreau „solicit”, „pretind”, dar, judecând contextual – „Ai auzit ce-ți cer?” –, copilul a scris „vreau”, „te rog”, cum mi se pare și firesc. În fond, nu soliciți de la Anul Nou să fie neprihănit… A rămas, din nou, ca profesorul să aleagă. Eu am dat punctele, alții nu.Următorul exercițiu le cerea să prezinte rolul virgulei, iar explicația era că apărea „o construcție în cazul vocativ”. Dar mulți copii au scris „construcție incidentă”. N-au luat cele 6 puncte, deși, conform Gramaticii Academiei, pe care cei care fac subiectele n-o consultă, construcția incidentă cuprinde vocative! Se scrie asta, negru pe alb, la pagina 741, vol. 2.Al treilea item se referea la măsura versurilor. Dacă n-ai numărat corect silabele o dată în viața ta, ai pierdut 6 puncte, mai mult decât valorează singurul exercițiu de morfologie, pe care o studiem 8 ani, în sute de ore…Și, dacă tot veni vorba, dacă n-ai scris un adjectiv propriu-zis, nu iei nimic, pentru că nu știi să le diferențiezi pe acestea de cele provenite din participiu. Dar, în aceeași Gramatică mi se spune, la pagina 141, vol. 1, că adjectivele propriu-zise includ și participiile și gerunziile adjectivizate. Ce facem!? Mie mi se pare important ca un copil știe să recunoască adjectivul, prepoziția, dar eu nu pot să-i dau nimic, nici măcar amărâtul ăla de punct, dacă n-a scris „prepoziție simplă”!La subiectul al doilea apare un text nonliterar scris de Corina Zorzor. I-or fi cerut acordul ca să-i folosească textul? Cerințele nu privesc înțelegerea textului, așa cum ne lăudăm că o facem, având ca model testele PISA, ci, poate, atenția. Foarte mulți copii n-au formulat enunțuri corecte, pentru că au fost induși în eroare de întrebare. Ei, ne mai încurcăm cu chestii de-astea…La al cincilea item erau două subordonate care puteau fi interpretate diferit. Prima, temporală sau condițională, dar și ultima, indirectă sau de scop. Îmi amintesc scandalul de acum doi ani, când propoziția a fost clar subiectivă, dar s-a corectat, până la urmă, în două feluri. De ce nu și acum? Merge, la fel de bine, „îl încurajează pe cititor la…” ca și „îl încurajează pentru a înțelege”.Tema compunerii libere a fost nemaipomenită. Cât or fi stat să se gândească la asta? Copilul să prezinte o întâmplare petrecută în timpul participării la o întâlnire cu un scriitor contemporan! Cei mai mulți copii n-au scris cele 10-15 rânduri necesare. S-au întâlnit cu scriitorul contemporan fără nume, celebru, Dan Puric, idolul mamei, Andrei Pleșu/Pleșa, Mircea Dinescul cu fular alb, Andreea Esca, Mircea Cărtărescu, Nichita Stănescu – o ea!! –, dar și cu Mihai Eminescu, Creangă, și i-au pus întrebări și au fost emoționați. Ce-ar fi putut spune mai mult? Am găsit o singură lucrare în care apărea un șoricel la prezentarea cărții marelui scriitor, sedus de mirosul de cașcaval al unei cărți culinare. Vina nu e a lor că nu știu niciun nume de scriitor – unii mai știu –, pentru că cei care apar frecvent la televizor nu sunt scriitorii, oamenii de cultură etc., ci oameni de un cu totul alt gen. E, așadar, vina noastră, a celor mari, că tolerăm un astfel de sistem și suntem parte a lui, și eu îmi cer iertare față de Cristi, Alberto și toți ceilalți copii „ai mei” că nu i-am învățat altceva, nu știu nici eu ce, care să le fi adus o notă mai mare la un examen atât de important pentru ei. Îmi cer iertare în fața inteligenței lor, a zâmbetului lor, a ochilor înlăcrimați cu care vor privi notele. O să-i privim și pe aceștia plecând în alte țări, care nu-i vor considera proști, ci buni de muncă. Vor fi și doctori, și ingineri…Și astea n-ar fi decât câteva probleme legate de acest examen. Sper că nu v-am plictisit. Nu-mi spuneți că nu vă interesează, pentru că și copiii voștri o să crească.

·         Carter G. Woodson: ”Simpla impartasire a informatiilor nu inseamna educatie! -

·         Catalin Dan Carnaru: ”În copilărie avem o curiozitate și o dorință de a învăța fantastice. Și de aceea punem întrebări... Cel mai adesea întrebările inocente ale copiilor sunt incomode pentru adulții trăind într-o societate imorală... Și de aceea s-au stabilit odată cu programele de învățământ de ciclu primar un conținut foarte bogat de materii total inutile viitorului adult, și o serie de reguli sociale pe care copilul învățând să le respecte se trezește în scurt timp cu aripile de înger tăiate... orice copil pune din ce în ce mai puține întrebări incomode pe măsură ce avansează în școală și în același timp are din ce în ce mai puțină inițiativă și creativitate... Astfel că la terminarea școlii, devenit tânăr viitor adult, este total lipsit de curiozitate și creativitate și constată în același timp că aproape nimic din ce a învățat în lungii ani de școală nu-i este folositor în viață. De fapt menirea școlii nu-i să ne educe învățându-ne principii tehnico-științifice destinate evoluției societății și bunăstării noastre ci este să ocupe inutil timpul copilului pentru a-l împiedica să vadă tot ce-i incorect și imoral în societate și mai ales pentru a-i distruge spiritul de independență care ar putea duce la revoltă împotriva tuturor nedreptăților unei societăți imorale..***Pe vremea aia învățământul era acela al unui stat care clădea o țară, nu care o jefuia... Pe atunci interesul era ca toți să știm să realizăm ceva... să producem plusvaloarea care rezultă din construcția reală a societății prin lucrul făcut cu mâna ta... nu cea iluzorie a furtului și înșelăciunii.. Atunci materiile erau, studiul materialelor, economie, tehnologie, mecanică, geologie, ateliere practice... materii care stăteau la baza construcției, nu ca azi când se studiază știința de a înșela clienții zisă pompos marketing, sau istoria poporului de hoți care a înființat sistemul bancar global și capitalismul speculativ și distructiv... pe atunci însăși presa era axată pe educația tehnico-științifică încă din fragedă copilărie, nu pe cea a furtului și înșelăciunii...

·         Catalin Predoiu: "şcolile au devenit piaţă de desfacere a drogurilor, consumul de alcool şi tutun stimulând violențele între elevi, pe fondul lipsei de autoritate a profesorilor"

·         Catherine Gueguen: ”Ce s-ar intampla daca cresterea copiilor in blandete, in afectiune, in empatie i-ar face pe oameni mai pacifisti si mai iubitori si ar transforma lumea. *** relatie armonioasa, empatica, de sustinere permite creierului copilului sa se dezvolte frumos. -

·         Călin Duma Carp: ”Copiii institutionalizati: Primăria Sectorului 4 vrea să permită Asociației „Noii Zori Păgâni” acces la copiii instituționalizați sub pretextul „monitorizării”. Cosmin Olteanu, șeful „păgânilor”, a fost liderul unui cult satanist Primăria Sectorului 4, condusă de Daniel Băluță (PSD), a inițiat o hotărâre prin care dorește asocierea dintre dintre Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 4 și Asociația „The New Pagan Dawn (Noii Zori Păgâni)” și alte două ONG-uri, „în vederea apărării și promovării interesului superior al minorilor aflați în centrele de tip rezidențial, publice”. Conform proiectului de hotărâre publicat pe siteul Primăriei Sectorului 4, scopul asocierii se manifestă „prin efectuarea vizitelor de monitorizare anunțate sau inopinate în toate centrele de tip rezidențial, publice, destinate copiilor și tinerilor, aflați cu măsura protecției speciale dispusă în baza Legii 272/2004 cu sau fără dizabilități de pe raza de competență DGASPC Sector 4”. Protocolul prevede că DGASPC trebuie să faciliteze accesul reprezentanților organizațiilor semnatare în centrele de tip rezidențial publice, la facilități, dar și „la informațiile referitoare la numărul copiilor și tinerilor” din aceste centre. Tot DGASPC se obligă să faciliteze „întrevederi cu copiii și tinerii aflați cu măsura protecției speciale” pentru reprezentanții asociațiilor semnatare, în prezența unui reprezentant DGASPC. Nu în ultimul rând, Primăria lui Băluță se angajează să ofere „sprijin financiar” partenerilor. Acordul dintre Primăria Sectorului 4 și Asociația „Noii Zori Păgâni” este semnat, din partea ONG-ului, de către președintele Cosmin Olteanu. Cei care au grijă de copii, parteneri cu sataniștii și activiștii LGBT Asociația „Noii Zori Păgâni” își propune să combată „ferm” doctrinele „promovate de cultele monoteiste”, după cum informează siteul său oficial. În 2017, „Noii Zori Păgâni” a stabilit parteneriate cu „Religia Satanistă RM” și Order of The Avalonic Blood”. Satanismul este menționat și la capitolul „Organigramă” al organizației, acolo unde găsim departamentul „Demoloatrie”. Pe lângă satanism, Asociația „Noii Zori Păgâni” promovează activ și homosexualitatea. Astfel, „partenerul strategic” al păgânilor care urmează să monitorizeze copiii instituționalizați din sectorul 4 este „International Lesbian, Gay, Bisexual, Trans and Intersex Association” (ILGA), una dintre cele mai mari asociații pro LGBT din Europa. Tot la capitolul parteneri strategici intră și „Transgender Europe”, care se ocupă cu „reprezentarea comunității trans” din peste 46 de țări. Un alt „partener strategic” al păgânilor este Asociația „Vocea Copiilor Abandonați”. Acest ONG a fost creat de către frații Virgil și Vișinel Bălan. Vișinel Bălan este un homosexual care a fost până de curând vicepreședinte cu rang de secretar de stat al Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopții (ANPDCA). Surpriză, Vișinel Bălan este un apropiat al președintelui „Noii Zori Păgâni”, Cosmin Olteanu. Nu este clar dacă a fost și un partener al acestuia, având în vedere că ambii sunt homosexuali. Nesurprinzător, Asociația lui Virgil și Vișinel Bălan este și ea nominalizată pentru parteneriatul cu Primăria Sectorului 4 pentru „monitorizarea copiilor”Vișinel Bălan – Cosmin Olteanu. Sursa foto: redactiaropaganism.eu Cosmin Olteanu – De la satanism la „drepturile copiilor” și Parlament Președintele Asociației „Zorii Noii Păgâni”, Cosmin Olteanu este și „Patriarhul” acestei organizații, așa cum apare pe siteul său. Olteanu scrie negru pe alb că a fost acuzat de către presă că încerca să racoleze copii pentru cultul „Bucuria lui Satan”, în 2014. Olteanu recunoaște acest lucru chiar pe siteul unde își prezintă drept candidat independent la alegerile parlamentare din 2024. În 2016, el trimitea un mail către SpyNews, în care cerea să fie intervievat pentru a povesti adevărul despre el și membrii cultului său și „entitatea pe care o venerăm: Satan”. El își încheia mailul cu următoarele cuvinte: „In nomine Diaboli, Domine Universorum, voluerit redimere eam dabit Antichristum spiritu immundo desiderio salutis Patri vestro dare vobis ira bona facientibus Satanas de calice bibat” (În numele diavolului, lordul universului, dacă vrea să-l mântuiască, Antihristul o va face cu un spirit necurat și o dorință pentru salvare) (foto). În 2019, Cosmin Olteanu publica pe siteul propriu articolul „Am început lucrările de lansare a Satanismului în România”. Tânărul satanist este bine văzut în cercurile înalte. Acesta și organizația „The New Pagan Dawn” (Noii Zori Păgâni) au fost invitați la Ministerul Justiției, pentru „consultări publice” pentru modificarea OUG 26/2000. după cum relata SpyNews. La vremea respectivă, titularul postului era Cătălin Predoiu (PNL). Este vorba despre același ministru acuzat în trecut că a girat scăderile drastice de pedepse pentru pedofili și alți abuzatori, în Codul Penal. Astăzi, Cosmin Olteanu și organizațiile din constelația sa sunt văzute drept „protectori ai copiilor instituționalizați” de către Primăria Sectorului 4. In ultimii ani propaganda satanista este prezenta in Romania prin trupele de metal care promoveaza blasfemia si ura fata de crestinism. In trecut festivalurile de rock/metal de la noi nu promovau trupe sataniste, daca erau prezente, era o exceptie. Festivalul Rockstadt a inceput sa aduca sistematic in ultimii ani trupe sataniste. Din pacate si festivalul Artmania, a adus astfel de trupe la ultimele doua editii. E vorba de trupe ca Mercyful Fate, King Diamond, Samael, Emperor, Rotting Christ, Behemoth, Satyricon, Dimmu Borgir, Moonspell, Gorgoroth, Venom, Mayhem, Deicide, Impaled Nazarene, Cradle of Filth, Belphegor, Marduk, Taake, 1349, Destroyer 666, Watain, Dark Funeral, Sado Sathanas. Sunt si trupe care nu promoveaza satanismul in mod explicit, insa incurajeaza ura fata de crestinism si crestini si atitudinea antireligie prin versuri si imagini blasfemiatoare. Este promovat si nihilismul, pornografia si perversiunile sexuale, anarhismul, comunismul, nazismul, paganismul, magia si ocultismul. Printre trupele romanesti nu prea exista o orientare satanista, decat cateva din underground cum sunt Argus Megere, Belzebut, Inbreed Aborted Divinity, Marchosias. In Grecia si Polonia a fost scandal cu trupele Rotting Christ si Behemoth datorita urii pe care o promoveaza mediatic impotriva crestinismului. Membrii acestor trupe Sakis Tolis si Nergal sunt liderii promovarii satanismului in tarile lor. Biserica satanica e legala in mai multe tari din vest, se pare ca si in Ucraina. In Scandinavia membrii unor trupe de black metal au dat foc la biserici si au facut crime. Norvegia e tara cu cele mai multe trupe care promoveaza satanismul si ura fata de crestini.

·         Cezar Adonis Mihalache: ”Copy/paste pe draftul propriilor improvizaţii. Poate exista ceva mai facil decât săvârşirea de către un politician al impardonabilului gest neacademic al plagiatului de tip doctoral? Da, minciuna orală sfruntată… Vehicularea unor improvizaţii pe marginea dublului discurs. Pentru că, în vreme ce plagiatul impune, totuşi, un minim efort intelectual pentru preluarea şi, eventual, adaptarea muncii altuia, minciuna orală („Verba volant, scripta manent”, nu?!) este o revărsare aproape neimputabilă intelectului. Iar decât să faci pe masterandul şi „dottorelul” de mucava, mai ales după ce ai fost prins, este mai uşor să slobozi vorbe. Să promiţi, dar să şi ameninţi! E drept, pare că Victor Ponta a pus punct dublului limbaj cu Europa, întorcându-şi eczemele oratorice spre propriul partid. Pe care încearcă să-l pună la zid apelând la concepte din tenebrele istoriei. În fond, dintre toate ideile pe care le-ar putea plagia, „dottorelul” se poate folosi, fără a se teme că îi vor fi imputate drepturi de proprietate intelectuală, tocmai pe acelea cu aer sumbru. Căci, nu vor veni fantomele istoriei să-i reproşeze actul de plagiator de tip codoi! Astfel, pe principiul adoptat fără a se simţi măcar o clipă vexat, „Cine nu e cu noi, e împotriva noastră!”, Victor Ponta încearcă să-şi facă ordine în partid dezlegând o oratorie ameninţătoare. Cine va comenta deciziile, pleacă! (Adevărul e că a mai spus el asta şi în timpul grevei parlamentare a PSD, când i-a ameninţat pe aleşii partidului că dacă nu îşi donează indemnizatiile zboară din partid; bineînţeles că nu a „zburat” nimeni, pentru că, fie ei şi social-democraţi, nu sunt decupaţii chiar din cocorii albaştri de mai agârţ ai lui Mircea Geoană!). Și nici nu o să-i arunce pe „răzvrătiţi” în temniţe (nu pentru că n-ar fi o soluţie, dar nu poate!), dar drumul acestora tot acolo se va termina. Doar nu o să-i ţină sub șahul unor astfel de ameninţări pe cei ce nu au probleme penale! Ci pe acei „baronii” care nu îşi pot risca risipirea acoperirii politice sub vântul justiției. Şi tot pentru a ţine partidul între sforile care s-au cam descusut pe la colţurile guvernării, acest mic „Pilat din Pont(a)” aruncă nade către cei ar putea avea gânduri de dezertare până la alegeri (apropro de parafraze, a observat cineva că nimeni nu-l mai alintă pe Victor Ponta cu titulatura de „micul Titulescu”?; dar el oare a observat?). Iar pe textura unui mimetism, culmea!, un fractal de ilogică cules parcă din pânza de păianjen a Cotrocenilor, premierul, tot mai „paste” parcă, azvârlă momițe şi spre partiduleţele fomiste care nu ştiu încă la care grămadă să meargă pentru a scormoni după seminţe de locuri eligibile. Vizate, oricât de mătrugănoase ar fi grămezile de aviară parlamentară, sunt partidele (pseudo)ecologiste. Pe care le-a ofertat „in corpore”, nu pentru a prinde taxe reduse pentru masina lui hibrid, ci pentru a ecologiza eşichierul din dreapta buruienilor politice de deşeurile în aşteptare. Premierul a promis dară tuturor formaţiunile „verzi” o colectare neselectivă pe listele parlamentare ale PSD, aparent fără a ţine cont că, dacă le-ar număra, ar trebui să dea la recilat jumătate din partid pentru a le face loc acestora. Pentru că luptătorii (politici) ecologişti sunt, într-o ţară plină de PET-uri şi pungi, câtă frunză şi iarbă. Nu, nu i-a numărat pentru că momeala se aruncă „fără număr”. Iar important este să-i capteze înainte ca iniţiativa de prima la dreapta a lui MRU să alerge fără suflare după ei. Mai ales după ce Ungureanu, Neamţu şi Pavelescu nu au reuşit să aglutineze, în locul piciorului drept pierdut la groapa de gunoi a PDL-ului, decât o mişcare şchioapă de două partide şi o formaţiune nedefinită juridic. Asta după ce partidul lui Mihail Neamţu a fost pârât de partizanii dreptăţii juridice ca fiind neînregistrat juridic. O eroare de organizare a lăstărului politic de dreapta peste care Victor Ponta chiar îşi poate flutura mândru captura cu vegetale ecologice. Desigur, ecologiştii nu vor primi locuri eligibile nici măcar cât să strângă de un serveţel parfumat. Pentru că, după ce se va fi folosit de ei, suficient timp pentru ca formaţiunile ecologiste să nu mai poată sări în barca repeticită a luntrei de dreapta, le va arunca o singură plasă (neecologică) pentru a se sufoca reciproc.P.S.: Tot cu minciuni „de serviciu” tratează Victor Ponta şi obligaţiile pe care şi le-a asumat guvernul faţă de FMI. Pentru că minciuna împlinirii sale politice nu poate fi apărată decât cu preţul altor şi altor minciuni! Şi este interesant cum Ponta foloseşte exact „tacticile” pe care Traian Băsescu le utiliza, ca ministru al transporturilor, pentru a „închide” grevele de la metrou. Marota transferului metroului de la minister către primărie, aşa cum stau lucrurile în toate oraşele europene. Metroriştii şi inclusiv agitatul lor lider sindical fesenist-pedeserist-pesedist ştiau însă ce înseamnă asta: pierderea sporurilor şi a gratuităţilor specifice angajaţilor feroviari! Astăzi, prin trecerea metroului de la Ministerul Transporturilor la Primăria Bucureştilor, salariaţii metrorex îşi pierd tocmai calitatea de angajaţi de cale ferată, iar guvernul se poate lăuda că a respectat impunerea FMI, lepădând din structura cfr-ului sute de salariaţi care stăteau în gâtul fondului. În plus, cum Bucureştiul este capitală balcanică, dar nu şi europeană, iar primăria nu are fonduri să suporte nici măcar lucrările de întreţinere, falimenul metrorex este ca şi garantat. Un faliment care va duce spre privatizarea unei noi surse ispititoare. Pentru că bucureştenii au nevoie de transport ca de pâinea zilnică…*** Cu „bac”-ul prin cataractele învăţământului…Este rezultatul pe care şi l-a dorit Traian Băsescu pentru a ne demonstra că „şcoala românescă scoate tâmpiţi pe bandă”. Este rezultatul de care agramatul ministru Funeriu avea nevoie pentru a deveni un geniu prin comparaţie. Chiar dacă, personal, nu s-a „compensat” nici la capitolul studiilor echivalate, nici la cel legat de stăpânirea limbii române, şi nu cea academică!, ori a demonstrării capacităţii de a gândi singur şi nu prin mesaje şoptite din „foaierul” conferinţelor de presă.Este rezultatul de care avea nevoie întreg guvernul pentru a putea poza, nu ca adunătură de indivizi cu finaluri educaţionale dubioase, ci în formula de „vârfuri” neapreciate. Rezultatele de la examenul de bacalaureat de anul acesta sunt într-adevăr catstrofale. Dar sunt în parte şi îndoielnice, în primul rând din cauza contextului general dubios în care trăim de un mandat şi ceva încoace.Sunt rezultate îndoielnice „a priori”, pentru că nimic din ceea ce întreprind miniştrii lui Emil Boc (o altă catastrofă educaţională, dar nu ca limbaj, ci, mai grav, ca logică profesorală) nu mai poate fi scos din tabloul aplecării slugarnice spre alte interese, inclusiv săre terfelorea şi desfiinţarea a tot ceea ce se leagă de fiinţa românească.De aceea, aceste rezultate catastrofale puteau constitui un reper al neputinţei şi al nepriceperii, al îndobitocirii prin manelizare, doar dacă ne doream un examen naţional de selecţie, nu unul de absolvire.Este drept, nici nu era prea dificil pentru ministrul semianalfabet să aducă aceste rezultate la dimensiunea necesară demonstraţiei cotroceniste. Aceea a existenţei unei putrefacţii în fiecare cotlon al fiecărui sistem pe care, cum-necum, România s-a bazat şi şi-a format valori decenii întregi.Nu era greu să se ajungă aici. Cu un corp profesoral timorat şi chiar înspăimântat pentru ziua de mine, un corp profesoral gata să se transforme, pentru propria-i supravieţuire, într-o masă de oameni de ordine. Pentru că, spre asta ne îndreptăm. Generalizarea potenţei de acţiune a oamenilor de ordine în orice domeniu, inclusiv prin transformarea benevolă a profesioniştilor din fiecare sistem în rotiţe părtaşe braţului de opresiune (iată, acum şi intelectuală!) aflat la dispoziţia ocârmuirii.Desigur, doar transformarea supraveghetorilor în cerberii care, din nevoia de-şi demonstra aplecarea în faţa sistemului pentru a avea asigurată ziua de mâine, au exagerat în prea multe cazuri, nu era suficientă. Mai era nevoie de ceva… De mici ajustări ale subiectelor, de întocmire a acestora cu ciuda şi patima profesorului-dinozaur, care nu crede că altcineva merită să meargă mai departe, de mici artificii azvârlite ico-colo, prin subicte insuficient explicate sau greşit repartizate.Să nu uităm şi un alt aspect important. Au fost prea multe cazuri în care elevii au fost daţi afară doar pentru gesturi aparent legate de tentaţia copierii. Ceea ce, mai departe de a vea legătură cu onorabilitatea examenului de bacalaureat, se potriveşte unui rost pe care Traian Băsescu se străduieşte să-l genralizaze. Acela în care, dincolo de omniprezenţa oamenilor şi forţelor de ordine (statul semipoliţiensc), „prostimea” să înţeleagă că nu doar fapta se pedepseşte, ci şi tentativa ori chiar doar gândul prezumat.Astfel, o acţiune în care, pentru câteva ore, supraveghetorii au devenit echivalenţii membrilor tribunalelor poporului care, acum mai bine de 50 de ani, decideau, de la vârful cozorocului abia şters de unsoare, cine este intelectual ori nu, vinovat ori ba, este chiar formula generalizată pe care preşedintele-jucător încercă să o aşeze peste toate reperele.Dar, dincolo de lecţia pe care trebuie să o fi învăţat elevii care au picat lamentabil „bac”-ul în acest an, rămân şi prea multe semne de întrebare legate de rostul tranformării examenului de maturitate într-unul de selecţie. De scoatere din firescul logicii educaţionale a rostului selecţiei acolo unde se impune, pe parcursul anilor de liceu şi la admiterea în învăţământul superior. Pentru că, prin lovitura aplicată preuniverstariului, vizat este sistemul universitar.De altfel, de prea multe luni se observă tendinţa puterii de a nivela şi uniformiza învăţământul, dorita desfiinţare a unora dintre universităţii neavând loc însă abia de acum înainte, prin lăsarea facultăţilor fără candidaţii, ci ea fiind parte a unui proces deja iniţiat. Să nu uităm intenţia ministerului de a forţa unificarea universităţilor din oraşe în megacentre, dar nici proiectul trecut deja de senat prin care se desfiinţează locurile cu taxă de la învăţământul de stat.Aşa că, ne reformăm… Fie şi cu de-a sila. Dar, mai întâi, dă-i poporului mâncare, şi abia după aceea pune-te cu băţul pe el pentru a-i corecta „deficienţele”, pentru a-i alunga fantomaticele „tare”. Adu-le copiilor părinţii înapoi din exilul impus pentru o bucată de pâine, reîntregeşte familiile şi după aceea poţi reclama dreptul la perfecţiune.Dar aşa, cu o societate sărăcită, pauperizată de-a dreptul, care nu mai are nici un fel de repere, în care identtatea îi este distrusă prin alte măsuri paralele, dar nu rupte de cele aplicate învăţământului, pe cine vrei să educi? Nu s-a gândit nimeni că într-o societate deja bulversată, cu reperele scăpate de sub control, cu generaţii de elevi ce au aplecaţii spre suicid (o problemă de pshilogie de masă mascată sub genericul „generaţia emo”), cu tineri care se aruncă, nu în vâltorile vieţii, ci în cele ale râurilor, o asemenea măsură coercitivă va aproduce efecte dezastruoase?În asemenea condiţii, nu poţi să nu priveşti felul de organizare a acestui bacalaureat, nu doar ca o măsură de protecţie pecuniară (un mercantilism în care să se reducă masiv apăsarea pe bugetul de şomaj prin reducerea numărului de absolvenţi de liceu, adică a posibililor şomeri cu drept de plată) exact în formula pe care o exprimă acum. Genocid. Un alt genocid necesar în condiţile în care „reformele” din sănătate nu au reuşit să omoare destui români.

·         Cezar Avramuta: ”Teoria educațională – ce și cum să facem pentru a atinge perfecțiunea sau – cum să facem revoluție în educație. Precizez de la bun început că tot ceea ce voi prezenta în continuare în acest material/articol reprezintă punctul meu de vedere/convingerile mele, înțelegerea la care am ajuns în urma vieții și a studiilor mele, Parafrazându-l pe Bonaparte, ”în mintea fiecărui elev se află ascuns un geniu” sau ”în ghiozdanul fiecărui elev se ascunde un premiu Nobel”! – vezi și articolul ”Fiți geniali în tot ce faceți” .Problema nu mai este de mult dacă un copil, orice copil, poate fi genial, ci cum facem ca un copil, orice copil, să ”scoată afară” geniul adânc ascuns în mintea și în inima lui. Răspunsul este, după mine, unul foarte simplu: ”dându-i o educație corectă”! Ușor de zis, aproape imposibil de făcut – veți zice cu toții. Și totuși. În primul rând trebuie bine înțeles faptul că adevărul/cunoașterea eliberează. Isus o spune direct: ”Cunoașteți adevărul și adevărul vă va face liberi”! Iar dacă în trecut această afirmație era privită mai degrabă ca o afirmație filozofică, ultimele secole, dar mai ales ultimele decenii, ne-au dovedit caracterul foarte practic/”material” al acestei afirmații. Numărul imens de descoperiri în toate domeniile au eliberat literalmente omenirea de o mare parte dintre constrângerile materiei, spațiului și timpului. Am putea spune, pe bună dreptate, că, prin comparație cu oamenii de acum câteva secole, oamenii de astăzi au ”puterile unor zei”. Așadar cunoașterea eliberează și, în mod similar, necunoașterea/ignoranța ne face sclavi. Cunoașterea Adevărului ultim, al Lui Dumnezeu, este cea care eliberează deplin omul de orice neputință (așa cum diversele cunoașteri ale unor domenii eliberează omul de neputințele lui din acel domeniu), dându-i puterile Lui Dumnezeu. După cum afirmă Isus ”Cine crede în Mine va face și el ce am făcut eu, ba chiar lucruri și mai mari”. Bunăoară omul a ”inventat”/descoperit/cunoscut roata, carul, mașina, avionul și racheta și, pe măsură ce cunoașterea lui creștea în domeniul a crescut și libertatea de a fi într-un alt loc mai repede. Putem cuantifica cunoașterea unui chestiuni/domeniu de la 0 la 10, unde 0 înseamnă, evident, o necunoaștere totală a domeniului, iar 10 ar însemna o cunoaștere perfectă a respectivei chestiuni. O cunoaștere superioară a chestiunii, evaluată undeva peste nota 8, înseamnă în opinia mea o bună cunoaștere a legilor/principiilor materiei/ domeniului respectiv. Bineînțeles că și calitatea cunoașterii respectivelor principii/legi poate fi notată de la 0 la 10. O cunoaștere superioară a principiilor /legilor unui domeniu înseamnă o cunoaștere care este aplicată curent și continuu în practică/viața de zi cu zi. De exemplu, când înțeleg că sticla este ușor casantă nu voi mai lăsa să-mi scape un pahar de sticlă pe ciment, iar când înțeleg cu adevărat efectul pârghiilor și roților nu mai car în spate un sac de 60 kg (pe o distanță mare). Când înțeleg faptul complex că ”ceea ce dai aia primești” sau ”cu ce măsură măsori, cu aceia ți se va măsura” – legea cauzei și efectului -, comportamentul meu va exprima această înțelegere printr-o mare și adevărată curtoazie, bunătate și compasiune față de semeni, și nu numai. Revenind la problema noastră, aceea de a da copiilor o ”educației corectă” pentru ca aceștia să poată manifesta geniul din ei (iminent în orice ființă) aș începe cu afirmația binecunoscută ”problema bine/corect pusă este pe jumătate rezolvată”. Ori vedem că noi chiar ”am pus problema bine” și anume ”a da copiilor o educației corectă pentru ca aceștia să poată manifesta geniul din ei”. Așadar accentul cade pe recunoașterea potențialului existent în orice ființă și pe faptul că educația nu trebuie să acopere/”strice” acel potențial. Vezi și articolul ”Fiți geniali în tot ce faceți”  Dacă punem împreună cele două idei expuse mai înainte – ”cunoaște adevărul și adevărul te va face liber” și ”cunoașterea unui domeniu înseamnă cunoașterea principiilor/legităților acelui domeniu” – vom trage concluzia că eliberarea educațională care vine din înțelegerea educației ceea ce presupune înțelegerea principiilor educației. Și asta deopotrivă pentru educatori/părinți și pentru copii. Cine înțelege principiile educației le practică și va putea în scurt timp să învețe foarte bine orice domeniu și să exceleze în orice domeniu. Va putea face performanță în scurt timp în orice domeniu, în funcție de calitatea înțelegerii acestor principii. Educația corectă este, în opinia mea, educația care îi face pe copii/elevi să înțeleagă, deci să practice în viața de zi cu zi, principiile educației. În urma cercetărilor de mai bine de 30 de ani a domeniului am sintetizat 4 principii fundamentale ale educației, și anume: Principiul potențialului infinit. Toate ființele, și evident și omul, sunt copiii lui Dumnezeu (de la natură ne naștem perfecți). Principiul învățării. Orice comportament la om este învățat (totul la om este învățat, fără a învăța nu știm nimic). Principiul atenției. Esența învățării/ practicii/exersării este atenția (calitatea atenției ne dă calitatea învățării). Principiul virtuții/moralității. Esența atenției este ”virtutea”: adevărul, dreptatea, bunătatea (calitatea virtuților ne dă calitatea atenției). Bineînțeles că înțelegerea cu adevărat a acestor principii – care înseamnă, așa cum am spus, aplicarea lor continuă în fiecare aspect al vieții – presupune și necesită un efort/studiu adecvat. Totuși aș remarca faptul că ușurința demersului este direct proporțională cu nivelul de conștiință/ conștiență al individului măsurată pe scara conștiinței elaborată de David Hawkins – o gasiti pe net …Putem observa că dacă, pentru unii oameni principiile nici nu reprezintă un obiect de interes întreaga lor viață, pentru alții, care ”au noroc” de părinți înțelepți, studiul principiilor este esențial de când sunt mici, în timp ce unii, foarte puțini, ”se nasc cu principiile în sânge”. Aș mai sublinia și faptul că, suprema educație este dată prin exemplul personal. Marea majoritate a celor care au făcut performanță într-un domeniu au avut un ”maestru” de la care a învățat/”a furat” meseria sau un părinte care i-a iubit enorm. Pentru că iubirea adevărată – a se vedea Corinteni 1.13 – reprezintă manifestarea deplină a celor 4 principii si este definiția lui Dumnezeu însuși. Acum să explicăm un pic aceste principii, înțelesul lor. Trecem peste discuțiile despre karmă/destin, care în mod cert au influența lor în viața noastră. Ocazia pe care o avem să venim în contact cu aceste principii și dorința de a le cunoște/înțelege depind și ele de karmă/ destin. Principiul potențialului infinit. Toate ființele sunt copiii lui Dumnezeu. Evident că acest principiu, pentru a fi bine înțeles, presupune existența lui Dumnezeu, bine/corect înțeles. O să explic, atât cât o pot face ținând cont de limitările mele dar și a cuvintelor, ce înțeleg prin Dumnezeu. Acest principiu poate fi înțeles și de cei care spun/pretind că Dumnezeu nu există (în fapt ei doar își închipuie asta; ei pot eventual să pretindă că ei înșiși nu există, ceea ce nu ar face existența lor să se transforme în inexistență). Numai că, consider eu, înțelegerea acestui prim principiu nu ar putea fi la fel de profundă. Asta totuși nu înseamnă, pe de altă parte, că cei ce pretind/își închipuie că Dumnezeu există au o concepție corectă despre Dumnezeu. Concepția noastră este dovedită, în definitiv, de faptele noastre. În fapt cu cât concepția/înțelegerea noastră asupra lui Dumnezeu – care reprezintă principiul suprem/ultim, care înglobează toate principiile – este mai corectă, cu atât suntem ”mai spirituali”, mai conștienți, și mai apți de a înțelege orice foarte repede. Bineînțeles că Dumnezeu ”nu poate fi explicat” (în cazul în care este Cunoscut), ”nu încape în cuvinte”. Încerc însă să aduc ”un argument” pentru evidența existenței lui Dumnezeu. Să luăm o mașină ultra-performantă, de ultimă generație, care trece în viteză pe stradă. Dacă o vede un om primitiv, care nu a avut nici un contact până acum cu ”civilizația”, sau un animal sălbatic, cu siguranță că nu va avea nimic din ceea ce este mașina aceea de fapt. Un copil ar înțelege foarte puțin, ceva mai mult vor înțelege cei care au utilizat mașini în viața lor, dar înțelegerea lor se referă la ce poate face o astfel de mașină, mai puțin cum și mai ales de ce. Bineînțeles că toți vor putea emite păreri despre mașina în cauză, fără mare efort. Acum pentru cei care înțeleg cu adevărat câte cunoștințe din câte domenii sunt necesare, și câte milioane de operațiuni sunt necesare pentru a realiza o astfel de ”creație” este evident că aceasta nu se putea naște singură, ”de la sine”/de la natură, printr-o mutație genetică. Această pretenție o poate avea însă cei care nu au cunoștințe temeinice. Ori dacă pentru un obiect ”atât de simplu” comparativ cu o celulă vie, este nevoie de cunoștințe imense, adunate de o omenire întreagă în decursul a mii de ani, câte cunoștințe sunt necesare pentru ”a concepe” și ”realiza” un organism uman -50 triliarde de celule funcționând la unison-, care crește și care schimbă sute de mii de celule pe secundă și fiecare celulă făcând milioane de operațiuni pe secundă? De câtă inteligență este nevoie pentru crearea unui organism cu un potențial complet nelămurit de știință, dar presupus a fi infinit? Dară-mi-te pentru crearea a miliarde de specii care trăiesc corelat cu întreg pământul, care este în corelație intimă cu funcționarea întregului univers? Concluzia este foarte simplă: doar o inteligență de neînchipuit poate crea un asemenea sistem atât de infinit de complex! Acestei ”inteligențe” îi spun eu Dumnezeu. Scopul suprem al vieții omului nu poate fi altul decât cunoașterea lui Dumnezeu, a Principiului Ultim, a Adevărului Suprem. Pentru a atinge acest scop este esențială înțelegerea principiilor educației. Primul principiu ne spune că toate ființele sunt perfecte la naștere și au toate capacitățile necesare pentru a ajunge la Dumnezeu. Depinde în mod esențial de educația primită dacă aceste capacități vor fi folosite și mai ales gradul lor de folosire și scopul în care sunt utilizate, până într-atât încât unele ființe devin îngeri și alții demoni. Calitatea învățăturii primite depinde de calitatea mediului în care trăiește și de la care primește această învățătură. Iar calitatea mediului se referă evident la calitatea părinților, prietenilor, profesorilor, colegilor, antrenorilor etc., calitate măsurată pe scara conștiinței lui Hawkins. Două aspecte sunt esențiale în acest principiu, și anume: Eu sunt copilul lui Dumnezeu și deci sunt capabil de orice performanță, în orice domeniu, și chiar pot ajunge, dacă cunosc Adevărul, să fiu capabil de orice minune. Aceasta este baza corectă a încrederii în sine. Oricare alt copil (și ființă în general) este copilul lui Dumnezeu și are potențialul lui Dumnezeu în inima lui. Și aceasta este baza corectă a smereniei. Aceaste două aspecte bine înțelese duc la o înțelegere corectă a locului nostru în Univers, și la relații pline de iubire cu tot ce ne înconjoară. Când cineva devine conștient continuu de acest principiu este foarte aproape de a cunoaște tot Adevărul. Aici introdus Eckhart Tolle. Principiul învățării. Orice comportament la om este învățat. Mersul, vorbitul, cititul, scrisul, cântatul la pian sau la alt instrument muzical, condusul unui automobil, practicatul unui sport, practicarea unei meserii, toate presupun multă ”muncă” din partea noastră, multe exerciții, repetări, într-un cuvânt multă învățare. Orice deprindere sau comportament complex necesită multă învățare. Pentru a ajunge la performanță în orice domeniu este nevoie de mult efort. Majoritatea performerilor din toate domeniile sportului, științei sau artei au afirmat răspicat că ”transpirația înseamnă 99% din performanță, iar inspirația doar 1%”. Din bătrâni știm și că ”repetiția este mama învățării” iar ”nevoia este tatăl învățării”. Cei care, profesor, părinte sau elev, înțeleg corect acest principiu, când văd pe cineva nepriceput la ceva știu că asta se datorează lipsei de exercițiu în acel ceva, iar când văd pe altcineva foarte priceput într-un domeniu, indiferent care, înțeleg exact că asta se datorează exercițiului îndelungat în domeniul respectiv. Oricine vrea să exceleze într-un domeniu trebuie să exerseze/învețe mult acel domeniu. Așadar excelența depinde de învățare și nu de talent, talentul nefiind nimic altceva decât o anterioară învățare. Principiul atenției. Esența învățării/ practicii/ exersării este atenția. Cu toții am auzit părinții sau profesorii cerându-ne de nenumărate ori să fim atenți sau reproșându-ne că nu suntem atenți. Atenția este acea capacitate a oricărei ființe de ”a fi prezent”, a fi ”cu mintea/gândul” la obiectul învățării și nu ”în altă parte”. Este cea care determină în mod decisiv rezultatele învățării. Cine ”este atent” învață foarte repede și foarte ușor orice, cine nu este atent nu înțelege nimic. Atenția este foarte strâns legată/depinde de motivație. Motivația este un concept mai puțin material, ”eteric” legat de dorințele noastre profunde, cu care, într-un fel ”venim pe lume”. Dar și ea depinde într-o foarte mare măsură de educația primită. Caracteristica principală a celui care este foarte atent este nemișcarea. Cu toții am văzut o pisică la pândă sau un animal care simte un pericol: devine nemișcat. Alte caracteristici ale celui foarte atent este încetarea /diminuarea folosinței simțurilor: nu mai văd și nu mai aud nimic în afara a obiectului/subiectului care mi-a captat atenția. Calitatea atenției ne dă calitatea învățării. Capacitatea de a fi atent, de a te concentra asupra unui subiect, devine esențială pentru oricine vrea să facă performanță. De fapt marii inițiați, sfinții în general, excelează în a fi atenți, a fi conștienți. Atenția totală, cred eu cu tărie, ne dă posibilitatea de ”a învăța pe loc”/”a ști” orice. Așadar această capacitate este esențială pentru om. Exercițiile de sporire a capacității/calității atenției ar trebui să fie unul dintre punctele de interes ale oricărei învățări, mai ales în școală. Principiul virtuții. Esența atenției este ”virtutea”: adevărul, dreptatea, bunătatea, altruismul, compasiunea. Acest principiu l-am înțeles/ descoperit recent, pe când căutam care este fundamentul atenției. Tocmai făcea o problemă de matematică cu nepotul meu Rareș, aflat atunci în clasa a 2-a; stăteam uimit și urmăream mintea ”ca un fulger” a lui Rareș. Eu însumi fusesem foarte bun la matematică (eu chiar mă credeam cel mai bun. Și atunci ”mi-a picat fisa”. Dintr-o dată mi-a devenit evident faptul că rapiditatea minții lui este dată de ”iubirea” lui, de bunătatea lui, calitate pe care o sesizasem anterior ca urmare a comportamentului lui delicat față de fratele lui mai mare. Aceasta poate fi confirmată de oricare dintre noi: copiii ”buni” se pot concentra cu ușurință, pe când copiii ”răi” au mari probleme cu atenția. Asta pentru faptul că, copiii ”răi” – adică cei egoiști – au foarte multe ”gânduri” care-i bântuie (suferă pentru că nu sunt apreciați și nu sunt iubiți, și în definitiv primesc doar ceea ce dau – egoism) și care le distrage atenția, pe când copiii ”buni” – adică cei iubitori, altruiști – sunt mult mai puțin tulburați de gânduri și atunci le este foarte ușor să fie atenți (și ei primesc ceea ce dau și se simt iubiți). De asemenea putem cerceta și descoperii că toate geniile, toți marii oameni din trecut și din zilele noastre au fost/sunt oameni deosebit de onești, drepți, integrii, într-un cuvânt buni și cu toții au o mare capacitate de concentrare a atenției. Când ”ești bun/corect/onest/integru” te poți concentra cu ușurință și atunci poți învăța repede orice. Când înveți ușor ”te simți deștept” și ești apreciat de cei din jur ceea ce te motivează și mai tare să înveți, creând un cerc virtuos al învățării. Și vice-versa: dacă ”ești rău/egoist”, nu te poți concentra, înveți greu, nu ești apreciat din cauza asta și te simți prost, ceea ce te va face să nu-ți placă învățatul, creând un cerc vicios al învățării. Ceea ce te va determina să fi și mai rău/egoist. Copiii ”răi” sunt copii născuți ”buni” care au primit o educație greșită, egoistă, pornită de la părinți care la rândul lor au primit o educație profund greșită și nu au reușit să iasă din ea. Vina profesorilor este însă și mai mare, pentru că ei ar trebui să fie ”specialiști” în educație. Putem da vina pe karmă/destin pentru această combinație letală de părinți și profesori ignoranți, dar știm că în cele din urmă noi suntem autorii acestui destin/karmă. Copiii ”răi” nu au auzit niciodată primul principiu al educației, care constituie în fapt primul principiu al vieții, pentru că, putem spune asta acum, omul este educația pe care o primește. Din contră, copiii ”răi” au primit o educație complet opusă primului principiu, și anume că lumea este materialistă, și dacă altcineva are ceva, eu nu-l mai pot avea, așa că noi suntem în luptă pentru aceleași resurse limitate. Ceea ce îl va determina să fie egoist. Așadar ”răutatea” copiilor, deși reală, ar putea fi ușor schimbată dacă ar primi o educație corectă, care să-i arate ”cum stau lucrurile cu adevărat” – el este copilul lui Dumnezeu, este în stare de orice dar trebuie să muncească pentru a ajunge acolo, și pe lungul drum al învățării va primii exact ceea ce dă: egoism sau iubire. Copiii ”buni” și copiii ”răi” nu sunt decât aceiași copii care au primit educații complet opuse. Așadar ”virtuțile” ar trebui să fie țelul oricărui sistem serios de învățământ. Iar virtuțile se vor dezvolta cu rapiditate dacă copiii ar primi o educație corectă, bazată pe cele 4 principii fundamentale ale educației, predată de profesori care să le înțeleagă. Omul virtuos, care ”stă neclintit în adevăr”, care este deplin drept, bun, altruist, plin de compasiune, a ajuns ”la capătul Căii”, a ajuns la Dumnezeu! Pentru el este evident că Totul este Dumnezeu și că noi toți suntem Copiii Lui; primul și al patrulea principiu al educației sunt același lucru pentru el.

·         Charles Caleb Colton: ”Ar trebui sa ne alegem cartile la fel cum ne alegem partenerul de viata: pentru valoarea pe care o ascund in interior. -

·         Charles-Louis de Second Montesquieu: ”De obicei, este vointa noastra sa le oferim copiilor nostri cunostintele noastre; si chiar mai mult, sa le dam pasiunile noastre. -

·         Charles-Maurice Talleyrand: ”Metodele de educaţie sunt maieştrii maieştrilor.

·         Christopher Morley: ”Avem ghinion cu copiii nostri.Cu totii ajung sa se faca mari. -

·         Claude Adrien Helvetius: ”Educatia ne-a facut ceea ce suntem. -

·         Coco Chanel: "Educația este precum eleganța - dacă nu o ai, nu te poți preface!"

·         Comenius: ”Didactica este arta de a invata pe altii bine. *** Exista copii cu o minte ascutita si curiosi, dar salbatici si incapatanati.De obicei, sunt urati in scoli si sunt aproape intotdeauna considerati fara speranta; cu toate acestea, de obicei, oameni extraordinari ies din ei, asta daca sunt instruiti corespunzator.

·         Confucius: ”Da-i unui om un castron cu orez si-l vei hrani o zi.Invata-l cum sa-si creasca propriul orez si ii vei salva viata. *** Educatia hraneste increderea.Increderea hraneste speranta.Speranta hraneste pacea. ***Natura ne aseamana. Educatia ne deosebeste.

·         Conrad Hall: ”Mereu esti un student, niciodata un maestru.Trebuie sa mergi inainte.

·         Constantin A. Rosetti: ”Lumineaza-te si vei fi.

·         Constantin Gheorghe: ”Vouă vi se pare că lumea, în România, înțelege care este miza confruntării din Ucraina, și care ar putea fi urmarea celor ce se întâmplă acum? Generația mea și-a trăit traiul, și-a mâncat mălaiul. I-a fost și bine, i-a fost și rău. Nu contează cum dă colțul: într-un spital în care personalul încearcă o imensă durere în cur față de pacienți, sau într-o explozie nucleară. Explozia fiind de dorit, pentru că pune capăt instantaneu chinurilor!Pe mine mă sperie lipsa de reacția tinerilor, care chiar au ce pierde! Iar asta este rezultatul inculturii, și manipulării realității. Când 48% dintre românii până la vreo 38 de ani, dacă am reținut eu bine, sunt analfabeți funcționali, la ce să te aștepți? Să aibă spirit critic? Să încerce măcar să înțeleagă complexitatea lucrurilor?Acum e adevărat că nici cei aflați la butoane și ne bagă pe toți în bucluc nu mai înțeleg, și nici măcar nu mai vor să admită existența ei. Totul a fost redus caricatural la câteva sloganuri și etichete, cu care se construiește o nouă realitate, la ani lumină de complexitatea realității în care trăim.Tot căutăm conspirații, care să explice ceea ce ni se întâmplă. NU este nicio conspirație! Este prostie, pură și simplă! Trăim, cum spuneam de mult, în dictatura acționariatului. Care a înlocuit dictatura proletariatului. Motorul acestei societăți contra naturii umane este maximizarea cu orice preț a profitului, adică dezumanizarea. Este o goană absurdă a câtorva după bani, cât mai mulți bani, și atât! Când se recunoaște cinic că, de fapt, miza actualului conflict este scoaterea de pe piața energiei (petrol, gaze, electricitate) a Rusiei, și înlocuirea ei cu SUA, se termină și valori, și principii, și tot!Este așa o veselie tălâmbă peste tot în tefelismul european, că ucrainenii omoară la ruși pe bandă rulantă. Asta vine dinspre oameni care n-au văzut un rus în viața lor, nu știu să-ți arate pe hartă, fără Google, unde e Rusia, nu știu NIMIC despre istoria ei, despre istoria Ucrainei, despre istoria complicată a continentului.Greșim dând vina pe Internet și pe rețelele de socializare. Ele au în spatele lor oameni. Ticăloșia lor ne-a adus unde suntem. Ele, tehnologiile, nu au nimic ideologic în sine. Noi facem din ele un pericol pentru umanitate, folosindu-le cu rea-credință.De fapt, este rezultatul crizei în care a intrat sistemul de educație în lumea occidentală. Când contează mai mult lucruri exterioare și nu calitățile intelectuale ale persoanei, intrăm în zona contra-selecției elitelor!Ceea ce nu se înțelege de către cei care vor mai mulți bani este faptul că banii lor depind esențial de capacitatea „sclavilor” de a inova, de a crea, de a produce lucruri de calitate. Nu-ți tai craca de sub picioare distrugând educația, și investind în armament și în jocuri tembele pe Burse! Astea NU crează valoare! Doar distruge! Această paralizie civică este înspăimântătoare! Și de la ea ni se va trage! Dar, mă rog, ce știu eu? Poate că și tăcerea este un răspuns, o formă de protest. Dacă la altceva nu ne duce capul, bine și așa…*** "România educată: 6 din 10 copii care încep școala nu depășesc nivelul celor opt ani de studii. Covârșitoarea majoritate sunt din mediul rural, și din urbanul mic. Dar nu fac excepție nici anumite zone din urbanul mare, inclusiv din București. Motivul principal al abandonului școlar? Economic! Pur și simplu nu dispun de mijloacele necesare pentru a merge la școală. Dar nici nu pot intra pe piața muncii, din cauza nivelului precar de educație! Poți găsi loc de muncă într-o economie a bunurilor simbolice, bazată pe cunoaștere, intensiv intelectuală? De fapt, economia României nu mai există! A distrus-o piața, în absența unei planificări strategice, pe termen lung! Ideea că forța de muncă este ca un fel de piesă de lego, faci ce vrei cu ea, s-a epuizat! Ca să construiești ceva cu piese Lego ele trebuie să fie identice, să se ”pupe” perfect unele cu celelalte, adică să aibă același nivel de educație și de pregătire profesională, de preferat cât mai mare. Ați fi uimiți să aflați cât de mare este precizia de execuție a unei astfel de piese! Avem deja o generație pierdută, care nu-și găsește locul nicăieri! Nici pe piața muncii, nici în procesul de educație! Este mediul perfect de cultură pentru violență, criminalitate organizată, trafic de persoane, prostituție. Coșmarul societății românești abia începe! Dacă aplicăm, cum ne spune Cîțu, regulile economiei capitaliste, generația asta intră în concurență cu restul, pentru resursele tot mai puține ale societății. Iar membrii ei nu au nimic de pierdut, restul, da! Cu un stat deja capturat de crima organizată, iată și statul care nu se mai poate apăra pe sine. Așa e când citesc economie politică securiști cretini! Aplică mecanic regulile economiei de piață! Și rezultatele se văd! Să trăiți bine!

·         Constantin Noica: ”Visez o scoala in care sa nu se predea, la drept vorbind, nimic.Sa traiesti linistit si cuviincios, intr-o margine de cetate, iar oamenii tineri, cativa oameni tineri ai lumii, sa vina acolo spre a se elibera de tirania profesoratului.Caci totul si toti dau lectii.Totul trebuie invatat pe din afara si pe dinafara, iar singurul lucru care le e ingaduit din cand in cand e sa puna intrebari.Dar nu vedeti ca au si ei de spus ceva, de marturisit ceva? Si nu vedeti ca noi nu avem intotdeauna ce sa le spunem? Suntem doar mijlocitori intre ei si ei insisi… Stari de spirit, asta trebuie dat altora; nu continuturi, nu sfaturi, nu invataturi.Filozofia ca donjuanism.Pe langa ea, oamenii de specialitate fac simple casnicii burgheze.Esentialul e sa cuceresti.Nu sa accepti.Nu sa stii. –

·         Constantiniu: Din nefericire, guvernantii post-decembristi si-au batut joc de invatamantul romanesc, supus la tot felul de „reforme” si „programe” inepte si distructive. Daca, din randul elevilor sau studentilor, au iesit elemente de valoare, ele sau au plecat in strainatate sau au disparut in mediocritatea din tara. 

·         Constantino: Mass media prezinta efectele unui mod de viata infantil. Atitudinea noastra fata de viata este nepotrivita. Educatia, informatia de care dispunem nu ne invata cum sa ne bucuram de viata, ci cum sa ne veselim… Nu ne arata cum sa cautam intelegerea, ci cum sa ne impunem, cum sa ne ,,descurcam. Tratam simtomele - nu cauza bolii - cu cheltuieli mari, ineficient. Risipim timp, energii, resurse…

·         Corina Mules: ”Pe lângă toate aceste neajunsuri care în final se răsfrâng asupra copiilor (caiete speciale, că nu avem bază materială, deci ghiozdane grele, mobilier, perdele, uși, termopane etc. din banii părinților), nu am auzit pe nimeni (profesori) să refuze cadouri, aranjamente florale, carduri cadou și chiar bani Cash. Noi, părinții, ce să zicem? Ideea este că unele practici nu pot fi stopate in tara asta. Ar trebui să nu se pună problema pentru așa ceva nicăieri. Nu e nimic personal aici, dimpotrivă, dacă vrei să-ti arăți recunoștința pentru cineva, fa- o personal, nu la școală, la spital, la birou etc. Și, da, uneori se dă și lista cu părinții care au contribuit

·         Cornel SABOU: ”Avertisment Qanon: O altă diversiune ocultistă se pregătește în prezent! Subiect: „Greva profesorilor”! Conținut: Sindicatele profesorilor (toate sindicatele, întotdeauna, au fost controlate de Ocultă!) cer măriri de salarii și amenință că nu vor încheia anul școlar pentru elevi! Urmări: - Varianta bună: vor anula greva, vor continua discuțiile, negocierile etc (indiferent de rezultat) și vor închide anul școlar fără să afecteze copiii, așa cum e și normal să se întâmple. - Varianta rea: vor face greva, nu vor încheia situația școlară a elevilor, vor „îngheța” anul școlar, elevii vor repeta cursurile sau vor „recupera” în vacanța de vară (care astfel se cam anulează). Profesorii primesc ceea ce cer, elevii sunt sacrificați - Varianta și mai rea: Profesorii blochează anul școlar, elevii pierd un an și profesorii nu primesc nimic.  Semnalul nostru: Există un INTERES SUPERIOR al copilului și NOI îl apărăm cu orice preț! Nici profesorii și nimeni de pe Planetă nu are voie să lovească în copii pentru a-și apăra interesele (drepturile)! Negocierile salariale trebuie să aibă loc fără afectarea în nici un fel a interesului legitim al copiilor! PPQ EXCLUDE ca formă de luptă șantajarea Guvernului cu copiii puși în față ca „scut uman”! Asta dovedește lipsă crasă de umanitate și empatie pentru soarta celor nevinovați (copiii). Nu plângem soarta profesorilor cum plângem soarta copiilor! Drept urmare, un astfel de „protest”, dus cu asemenea „arme” (sacrificarea copiilor ca să le crească lor salarul) nu beneficiază de sprijinul patrioților români!”

·         Cornelia Funke: ”Unele carti ar trebui gustate, altele devorate, insa doar cateva ar trebui mestecate si digerate pe indelete. 

·         Corneliu Vadim Tudor:  nu se cere scuze, ci se prezinta.  Vadim crede ca exista viata dupa moarte. zice ca este incorect sa zicem „trecerea in nefiinta”, ci „trecerea in eternitate” sau „trecerea la cele vesnice”.*** Ignoranta ne costa mai scump decat educatia.

·         Costache: meseria de invatator e meseria lui Iisus

·         Costel Zagan: Scoala este locul unde copilaria se termina in fiecare zi.

·         Costi Rogozanu: ”M-a mai enervat un expert in educatzie. Sunt vreo 20 de milioane: "Cum să aștepți educație de top când ai peste jumătate din salariații României cu venituri sub consumul minimal pentru un trai decent? Poți umple școala de genii didactice, nu poți avea educație completă cu elevi care trăiesc precar, care nu văd acasă decât zbatere de supraviețuire, nu părinți cât de cât liniștiți și siguri pe viețile lor. Sunt nenumărate probleme în sistemul de educație, dar cea mai mare e lejeritatea unui Cîmpeanu, șeful nostru, vorba aia, în a accepta și a promova fix cele mai mari banalități cu care se erodează, nu se ajută, sistemul public de învățământ. Am tot făcut cursuri și cursulețe, am tot citit cărți de specialitate, e o întreagă vrie „antreprenorială” de modificare a învățământului. Toată lumea gândește „TED”, știți conferințele alea smart-cool, însă viața e mai complicată decât două glumițe TED și trei panseuri de autodezvoltare. Ce e cu aversiunea față de clasici? Cum să fie „Moara cu noroc” problema? De ce ar fi un text literar realist foarte bun problema? Că nu e „actual”? Păi e despre un cârciumar care e încântat de banii unui antreprenor-interlop-porcar și-și distruge familia și tot, din cauza asta. Se bagă în „combinații”, e șantajat, se adâncește în compromis, pierde tot. Eu ceva mai actual de atât n-am auzit. Practic, poți să iei toate poveștile cântate de manelele ultimilor 30 de ani și să le înșiri pe schema narativă din „Moara cu noroc”. Poți să iei și cele mai spectaculoase dosare DNA și să le înscrii în algoritmul poveștii lui Slavici. "

·         Cristian Lica: " Am fost educat ca un comunist fanatic de către școală și ca un anticomunist fanatic acasă. Nu exista cale de mijloc. Am recitat poezii patriotice lungi pe care, din nefericire, încă le rețin și am participat la ceremonii complicate, dedicate comunismului, concept care între timp a fost invalidat și condamnat. Mai abitir mi-a fost inoculat naționalismul (un paradox pentru universalitatea comunismului, dar mai contau pe atunci detaliile astea?) și mi s-a indus frica de dușmanii din afară, care vor bucăți din trupul țării. Am fost crescut urând din tot sufletul întreg poporul german din cauza lui Hitler și a nazismului înainte de a deschide prima carte de istorie. Mă bucuram sincer atunci când un neamț, orice neamț, murea în chinuri într-unul dintre filmele întunecate despre anii de război. Am fost îndobitocit la școală cu mii de lucruri de care nu m-am lovit niciodată în viață. După vreo 15 ani irosiți în bănci scrijelite, am sfârșit prin a rămâne la nivelul de cunoștințe solicitat de clasa a IV-a. Aproape toate cunoștințele mele utile și superioare clasei a V-a le-am descoperit singur, prin studiu individal. Toate comentariile literare copiate de la alții, logaritmii, integralele și derivatele pe care le-am tocit nu mi-au adus nimic în viață. Din 6 ani de chimie am rămas cu formula apei și niște nume de halogeni, care nu știu ce sunt de fapt. Am fost educat cu multă violență. Am fost educat cu bătaie, pedepse, urlete și amenințări. Ultimatumul reprezentat prin afișarea palmei, însoțită de întrebarea retorică de intimidare: „O vezi?” era decisiv. Am învățat din acest gest că a-ți susține punctul de vedere înseamnă suferință iar acceptarea nedreptății este opțiunea mai puțin dureroasă. Am fost educat cu bătaia acasă, la școală și pe stradă. Am primit bătaie pentru nerespectarea unor reguli care nu au fost niciodată discutate democratic, ci mereu mi-au fost impuse cu forța. La școală am înțeles că niște oameni angajați să mă ajute să-mi dezvolt aptitudinile sunt foarte inventivi în perfecționarea și diversificarea metodelor de tortură, la adresa mea. Am primit palme, am fost tras de perciuni, mi s-a trecut gumă de șters prin păr, am primit lovituri cu dunga riglei la palmă și am fost lovit cu manuale cartonate în cap de către acești oameni, numiți pedagogi, special angajați și plățiți să se ocupe de educarea mea. Ajunsesem să-l ocolesc pe unul dintre neanderthalienii profesori de sport, pentru că era știut că se putea enerva oricând, din senin, iar atunci arunca cu un maldăr greoi de chei după copii. Am fost educat incompetent. Mereu mi s-a cerut mai mult decât am putut. Nici măcar cel mai bun dintre noi nu se putea mândri prea tare cu poziția de matematicianul clasei, ci trebuia să se compare cu întreg orașul, județul sau țara. Niciodată nu aveam senzația ca am făcut suficient, că m-am achitat de toate responsabilitățile. Sistemul educațional a încercat transformarea mea într-un animal de povară ambițios și mi-a cerut curaj, dedicație și disponibilitate nelimitată, pe care nimeni nu le poate oferi. Am tocit teorie pură care, în lipsa practicii, nu avea niciun sens. În tinerețe înțelesesem că viitoarea mea carieră depinde exclusiv de relațiile pe care tu și familia ta le aveți iar la muncă trebuie doar știi să delegi responsabilitatea pentru a-ți ascunde incompetența. Modelele mele erau incompetenții de mare succes, nicidecum competenții fără relații. Am fost educat iresponsabil. Toți mai trăgeau câte ceva la măsea și se urcau fără probleme la volan. Toată lumea din jurul meu fura de la stat, într-un fel sau în altul, toți profitau de poziție pentru a face abuz în serviciu sau primeau foloase necuvenite. Reparațiile erau improvizate, piesele de Dacie funcționau legate cu sârme iar meșterii care lucrau prin casă erau mai mereu turmentați atunci când umblau la panoul de curent sau la gaze. Nu cunoșteam pe nimeni fără greșeală și am înțeles astfel că toți suntem obligați la greșeală, nicidecum doar sortiți greșelii. Toți adulții întârziau fără probleme la întâlniri, la fel ca profesorii la ore, invocând sfertul academic, o impolitețe tradițională interpretată prost. Am fost educat sexual pe stradă. În plus, pornografia a vândut întregii mele generații o variantă nerealistă a sexualitații, care încă îi mai frustrează pe contemporanii care invocă blazarea, rutina sau lipsa diversității. Nici familia și nici școala nu s-au preocupat de acest aspect al dezvoltării mele. Astfel, am învățat să nu respect fetele și să mint pentru a profita sexual de ele. Educația sexuală stradală mi-a indus câteva caracteristici specifice, respectiv să fiu mârlan, libidinos, măgar, mitocan, porc sau prefăcut și am fost convins că aceste atitudini sunt cheia reușitei mele. Am crescut rănind, jignind și dezamăgind deliberat foarte multe fete, fără cel mai mic sentiment de culpă. Am fost educat misogin crezând că locul femeii este la cratiță. Mi s-a indus că femeile nu sunt capabile să fie lideri, dacă nu sunt puternice în sensul masculin al termenului. Bărbatul era mereu șoferul care conduce mașina, femeia nefiind capabilă de activități atât de complicate. Societatea m-a învățat că feminitatea este un tabu iar fustele acoperă întotdeauna genunchii. Am evoluat la fel de misogin când le-am etichetat automat, în mod denigrator, pe fetele care purtau fuste scurte. Înțelesesem, fără să mă gândesc prea mult, că bărbatul este superior femeii, pentru că toată lumea din jur credea la fel și nimeni nu s-a străduit să-mi explice serios varianta egalității. Am fost educat rasist. Mi s-a explicat de la bun început diferența între țigani și români și am crezut-o atât de tare, încât, adult fiind, am explicat-o și eu copiilor mei. Deși cuvântul umanist de ordine era toleranța, am considerat că categorisirea și descrierea țiganilor este încă o necesitate în educația propiilor copii. Am învățat să generalizez, să pun etichete și să disprețuiesc grupuri întregi pentru erorile câtorva membri. Am învățat să strig după oamenii de culoare de pe stradă și să fac ca maimuța când îi văd, așa cum făceau toți copiii din cartierul meu. Am fost educat antigay și am ajuns să-i disprețuiesc sincer pe homosexuali. Am învățat să urăsc ceea ce este diferit de majoritate. Am fost educat să acuz și să fiu dezgustat de viața altor oameni, chiar dacă nu interferau cu a mea, pentru a rămâne în categoria privilegiată a majorității mincinoase. Aș fi fost capabil să lovesc un alt om doar pentru că este gay, însă din fericire nu am avut ocazia. Am fost încurajat să lovesc animalele, atât de oamenii de pe stradă, cât și, mai profund, de sadicii proprietari de câini legați și torturați periodic. Am văzut pisici aruncate de pe bloc, zeci de câini otrăviți și sute de cai biciuți cu cruzime. Am văzut la zoo Băneasa animale sălbatice, rahitice și triste care zăceau bolnave și înfometate în spații înguste și murdare. Babele și moșii iubitori de animale erau niște ciudați care înghesuiau patrupede gălăgioase pe balcon iar noi făceam mișto de ei. Compasiunea față de alte ființe era apanajul unei înguste minorități de oameni ciudați. Am fost educat să fiu umil, să-mi calc singur pe demnitate. Am fost forțat să mărturisesc lucruri în public, am fost judecat și pedepsit, am stat la colț și am învățat să scap mai ieftin prin umilință. Am înțeles că umilința funcționa și în fața oricărui angajat public, de la polițist la vânzătorul de la aprozar, și în fața băieților mai mari care-mi confiscau mingea. Apoi, am învățat să mă afirm și eu jignind sau umilind alți oameni. Am învățat să judec și să judec aspru. Pe stradă am învățat să fiu parșiv, să-mi ating scopul prin orice mijloace și să calc pe cadavre. Am fost educat să mă simt vinovat. Eram vinovat pentru nefericirea părinților pe care eu o generam în mod repetat. Eram vinovat pentru eșecul echipei clasei mele la fotbal. Eram vinovat că am dorințe și eram vinovat de cheltuirea unor sume ridicole de bani pe lucruri care se strică imediat. Eram vinovat că sunt român, vinovat că sunt sărac, vinovat că sunt timid. Alții erau vinovați că sunt orfani sau că au părinți divorțați, că nu sunt buni la un sport sau că sunt handicapați, că s-au născut într-o anumită zonă sau că cineva din familia lor făcuse vreo prostie. Cel mai des m-am simțit vinovat de o lipsă de înzestrare: credeam că ar fi trebuit să știu, chiar dacă nimeni nu îmi spusese. Am fost educat religios și m-am umplut de frici teribile de la cea mai mică vârstă. M-am temut de iad, de bătaia lui Dumnezeu, de biserici și de popi, de întuneric. Mi s-a spus specific și repetat să cred fără să cercetez. Mi s-a explicat răspicat că ortodoxia creștină reprezintă adevărul și am crezut memele ei. Am dezvoltat o compasiune pentru chinezi, indieni sau africani care se închinau către niște mitologii greșite și ridicole. Am recitat, seară de seară, timp de 20 de ani, o rugăciune confuză, ba mai pios, ba pe fast-forward. Am fost educat să-mi înhib creativitatea, să fac ce fac și alții și să aleg mereu calea sigură și bătătorită. Am învățat să mă abțin atunci când voiam să vorbesc, să tac și să înghit, să învăț să acumulez frustrare și să accept nefericirea ca fiind uneori necesară. Am fost sfătuit să stau în rând și să am încredere în superiorul ierarhic incompetent, fără să-i comentez deciziile. Am fost încurajat să repet ce au spus alții și să-mi asum adevărul lor că și când ar fi fost al meu. Am fost educat cu frică. Nuiele șuierătoare și palme amenințătoare mi s-au prezentat ca instrumente ale educației mele încă dinainte de a putea lega o propoziție. Apoi mi s-a indus frica de injecții și implicit frica de doctor. Au urmat frica de a fi ascultat la școală, frica de a mă face de râs, frica de a fi judecat la tot pasul, frica de a fi etichetat cu un atribut sau o poreclă denigratoare. Frica de eșec, frica de sărăcie sau frica de Dumnezeu mi-au fost induse mult mai dramatic decât contemporanilor mei din Occident. Aș putea enumera probabil câteva sute de frici, însă mă concentrez pe cele mai evidente: frica de diversitate, frica de creativitate, frica de a ieși în evidență, frica de prieteni trădători sau frica de autoritate, cea generată probabil de frica de a nu putea face față abuzului acesteia. Am fost educat să fiu politicos și am fost într-adevăr un copil foarte politicos, însă am evoluat firesc către un adolescent rebel și anarhist. Am învățat să refuz, din politețe, prăjitura oferită, deși îmi curgeau balele după ea. Am fost inițiat într-un lung și inutil proces de exprimare prin bune maniere și am evoluat timid și inhibat. În principal, o atitudine prietenoasă și volubilă în grupuri de oameni noi trebuia evitată, pentru a nu fi interpretată ca lipsă de respect. Am fost învățat să accept ce spune cineva doar pentru că este mai în vârstă, chiar dacă era greșit pentru mine. De fapt, am înțeles că trebuie uneori doar să mint, sugerând respect și performând un ritual de politețe, la adresa unor oameni pe care nu dădeam doi bani. Am învățat să fumez și să beau la 14 ani. Am fost convins că sunt metode de îmbunătățire a imaginii personale, asemănatoare cu modele de succes pe care le-am admirat. Am făcut excese de alcool și am ajuns de câteva ori inconștient. Am fost lăudat, admirat și încurajat de anturaj iar poveștile bețiior noastre erau foarte populare. Ulterior, mi s-a întâmplat să mă uit dimineața pe geam pentru a vedea dacă venisem cu mașina acasă, în seara precedentă. Spre norocul generație mele, drogurile erau mult mai puțin răspândite decât sunt acum, așadar, personal, m-am limitat la excesele clasice. Am fost învățat să trișez pentru a mă putea descurca mai ușor. Am învățat să mint și să manipulez, am învățat să copiez la teze și să câștig trișând la jocuri. Am ajuns să mă bucur sincer pentru succese nemeritate. Am fost învățat să înjur și să jur strâmb, pe viața mamei sau mai abstract. Am învățat să mint până în pânzele albe, să nu-mi asum faptele și să dau mereu vina pe altceva sau altcineva. M-am specializat în a invoca contextul nepotrivit pentru a-mi explica eșecurile. Știam că scopul scuză mijloacele cu mult înainte să fi auzit de Machiavelli. Am învățat să nu respect proprietatea altora și am înțeles că nu gestul de a fura este problema principală, ci valoarea prejudiciului. Am înțeles că a fura puțin nu este chiar o mare problemă, prin urmare este acceptabil. Au ajuns să mă revolte doar furturile de amploare și să fiu prea indulgent, uneori amuzat chiar, de cele mărunte. Creativitatea metodelor de fraudă ale semenilor mei o găseam fascinantă pentru că ea era aclamată peste tot în jurul meu. Am înțeles că onestitatea este doar o virtute teoretică și că în practică esențial este să te descurci. Am dezvoltat deci o admirație sinceră pentru cei care se descurcau. Am învățat să fac combinații, să dezvolt scheme, să dau țepe și să mă laud cu ele. În compensație, am învățat să fiu foarte precaut cu proprietatea personală: să încui bine ușa, să nu cumva să pierd cheia, să stau cu ochii pe valiză și să dorm cu lucrurile valoroase sub pernă, în tabără. Am ajuns să am o obsesie în a număra restul primit și o teribilă teamă că pot fi furat la tot pasul. Am fost educat pentru o lume plină de hoți și am ajuns excesiv de precaut în tren, pe plajă, la restaurant sau în metrou. Mă simt și acum prost, în medii safe, din strainatate, când îmi observ reflexe vechi și inutile de supraveghere excesivă a lucrurilor proprii. Am fost educat să nu am încredere în oameni, să judec oamenii după aspect și să-i privesc pe unii dintre ei cu suspiciune, atribuindu-le o neargumentată prezumție de vinovăție. Am fost educat ca patriot, naționalist, carne de tun pentru dușmanii poporului. Am fost sedus cu minciuni despre niște înaintași mediocri transformați în genii aspiraționale. Mi s-au elogiat niște nume de oameni, de la Eminescu la Ceaușescu, asupra cărora nu mi-a fost permis să emit nici măcar o părere neutră, să nu mai vorbesc de critică. Am suferit cu lacrimi când echipa românească încasa goluri jucând prost și am fost încurajat să tolerez incompetența sau indolența conaționalilor mei, dând mereu vina pe arbitru sau pe orice alt factor exterior. Am fost educat xenofob și am privit străinii ca pe niște dușmani profitori și parșivi. Societatea m-a convins să fiu antimaghiar, în pofida originii maghiare a mamei mele, aspect care chiar m-a frustrat în copilărie. Am fost mințit deliberat că avem cea mai frumoasă țară din lume, cu oameni deosebit de inteligenți și capabili. Am fost mințit că străinii sunt răi și vor să ne fure țara. Mi s-a indus un patriotism ieftin, clădit pe metafore goale, și am fost îndemnat să mă simt mandu că sunt român, cu niște argumente slabe. Am fost învățat să nu am încredere în stat. Am fost educat să nu am încredere în polițiști, în doctori, în judecători, în politicieni. Personal, nu am întâlnit oameni care să-mi inspire integritate totală, toți aveau slăbiciuni și vulnerabilități. Am fost învățat să fur de la stat ca din proprietatea nimănui, la fel cum făcea toată lumea. Am fost îndrumat să sar gardul și să fur colaci de sârmă, fusuri de tricotat și alte lucruri inutile doar pentru că erau păzite superficial. Am fost învățat să distrug, să sparg, să stric și să îmi bat joc de proprietatea publică. Am fost educat să fiu sărac și am evoluat invidios și zgârcit. Am învățat să poftesc, să refolosesc și să rabd. Am învățat să nu împart ce am cu nimeni și să fiu egoist. Am învățat să mănânc de pe jos, să beau apă de la furtun și să mestec bucăți de chewing gum găsite în bancă. Am învățat să mă simt vinovat atunci când mănânc dulciuri, să nu port hainele bune și să nu mă bucur de bani și de confort. Am fost educat să fiu modest, să nu am ambiții și să nu îndrăznesc. Această educație am primit-o din partea societății în ansamblul ei, la o vârstă la care nu aveam încă discernământ. Ce a ieșit se vede în jurul nostru, eu și colegii mei de generație, cu educație similară, suntem cetățenii de astăzi. Personal, consider că am avut noroc de părinți buni, a căror educație deschisă m-a încurajat să-mi oblojesc majoritatea traumelor educaționale la vârsta maturității. Totuși, calitatea educației de acasă a compensat doar într-o măsură destul de mică ororile pe care școala și strada mi le-au imprimat pe caracter. Iar acum mi se cere să fiu umanist. Acum lumea s-a schimbat, valorile actuale sunt toleranța, compasiunea sau acceptarea diversității. Educația mea a fost un dezastru! Către valorile umaniste de astăzi, tot părinții, săracii, trebuie să-și îndrepte copiii, întrucat școala s-a schimbat mult prea puțin, iar efectul toxic al educației de pe stradă a fost parțial preluat de online. Totuși, majoritatea copiilor din generația mea nu au avut probabil niciodată curiozitatea de a-și valida educația primită în copilărie, la vârste adulte. Iar ei sunt nucleul societății românești actuale și motorul educației copiilor lor."

·         Cristian Presura: ”Cadoul de ziua mea este reluarea „Lectiilor de fizica” pe youtube, dupa cartea „Fizica povestita”. Ieri, intr-o intalnire cu studentii de la Maastricht, mesajul lor cel mai clar a fost ca educatia din Romania trebuie sa se mute din directia „eu stiu, tu asculta ce iti spun eu” catre „uite cum am putea intelege amandoi ce se intampla”. Iar "lectiile de fizica" de pe youtube asta vor incerca sa faca. M-am oprit cu ele dupa zece episoade, intr-un moment cand am simtit ca subiectul devenea din ce in ce mai specializat, iar efortul mai mare. Eram pregatit sa explic principiul invariantei la transformarile de etalonare locale, un principiu de baza al teoriilor cuantice de camp, pe cat de important pentru tesatura realitatii in care traim, pe atat de fascinant. Cum fizicienii, folosind doar acest principiu si observatii experimentale minimale, au dedus corect, din prima, teoria cromodinamica a quarcilor, caramizile din care trupurile noastre sunt construite. Nu s-a intamplat decat in cateva cazuri, cu studenti de la fizica. Iar eu intre timp m-am axat pe subiectele de interes popular ajungand, la limita, in zona pseudostiintei, incercand sa corectez perceptii gresite. Am ramas insa cu un sentiment al lipsei de constructie a acelor subiecte fundamentale care m-au facut sa scriu „Fizica povestita”: care este structura matematica adanca a realitatii? De ce este necesar ca electronul sa mai „cuantificat” odata („a doua cuantificare”)? De ce este nevoie de antimaterie pentru a nu viola cauzalitatea? Pe masura ce anii au trecut, lipsa acestor subiecte specializate din discursul meu a crescut. A inceput sa se simta ca o pierdere in sufletul meu. Ceva ce as putea sa dau generatiilor care vin si care n-am dat decat prin carte. De aceea m-am hotarat, de ziua mea, sa continui „Lectiile de fizica” pe youtube, trecand prin toate subiectele din „Fizica povestita”, incluzand subiectele de mai sus. E un proiect major, care se va intinde pe multi ani si pe care il fac deoarece continui sa cred in puterea educatiei. Daca se intampla sa puteti ajuta astfel de initiative educationale, daca vreti sa ii sustineti pe cei care vor beneficia de rezultatele acestui efort comun, va puteti alatura comunitatii dedicate sustinatorilor acestor noi lectii de fizica, pe care am creat-o la www.patreon.com/. Contributiile vor fi folosite la adunarea de materiale si editarea videourilor, la sistematizarea intrebarilor primite si constructia de raspunsuri. In plus, unele contributii vin cu beneficii personale: veti primi lunar, personal, cate un raspuns audio sau video la intrebarea voastra (sau a copiilor, de la varste oricat de mici), din partea mea. In cazul in care cunoasteti firme care ar sustine un astfel de proiect educational, este un alt ajutor binevenit. Acum, pe masura ce anii nu se mai aduna, ci se scad, nu mai cred in schimbari bruste, dar continui sa cred ca, prin alegeri intelepte si juste, societatea se mai poate directiona. Educatia ramane parghia principala. Pentru ca stiinta este o metoda impartasita de cunoastere a lumii, care se da mai departe in primul rand prin viu grai (in al doilea prin creion), ca pe vremea sezatorilor, de la un suflet la altul.”

·         Cristian Terhes: Planul neomarxistilor pentru controlarea societatii si a generatiilor viitoare 1. DISTRUGEREA EDUCATIEI. Neomarxistii doresc sa-i indoctrineze pe copii la scoala cu ideologia de gen, facandu-i confuzi si/sau nesiguri daca sunt baieti sau fete, pentru ca acestia sa nu mai aiba energie pentru cautarea si aprofundarea cunoasterii care sa le dezvolte si sporeasca capacitatea de rationare critica (critical thinking).  In loc sa invete cum sa gandeasca, rationeze, scrie, citeasca si socoteasca, fetele vor fi invatate ca pot fi baieti, iar baietii ca pot fi fete.  2. VICTIMIZAREA COPIILOR PRIN SUPRASEXUALIZARE. Copiii, tot la scoala, vor invata pozitii pentru acte sexuale, cum deja se intampla in SUA sau in alte tari, si vor putea face avort ori tratamente hormonale pentru schimbare de sex in voie si fara acordul parintilor.  Scopul este de a-i deposeda pe parinti atat de drepturile naturale pe care le au fata de copii, lasandu-i eventual doar cu obligatii (responsabilitatea cresterii), cat si chiar de copii, daca statul considera ca parintii le dau o altfel de educatie copiilor decat cea dorita de autoritati.  Pe scurt, in aceasta noua paradigma, copiii "sunt ai statului". Acesta e si motivul pentru care tot mai multi copii din diverse tari vestice sunt "confiscati" din familiile lor naturale de autoritati si dati altor familii.  Ca o paranteza, am propus un amendament in Parlamentul European in care am spus ca sunt ingrijoratoare "recomandarile unor specialisti si ONG-uri" care promoveaza scaderea varstei de consimtamant pentru actul sexual la copii, ceea ce in fapt conducerea la legalizarea pedofiliei, si am solicitat tarilor membre UE sa nu dea curs unor asemenea recomandari. Amendamentul a cazut la vot in plenul Parlamentului, inclusiv cu votul majoritatii romanilor.  3. LEGALIZAREA DROGURILOR La cele de mai sus adaugati "legalizarea drogurilor", dorita de USR+ si de unii din PNL, droguri care au ca efect distrugerea sinapselor neuronale si distorsionarea modului de a gandi si a se comporta a unei persoane, iar reteta dezastrului pentru generatiile viitoare e asigurata.  Un om iesit dintr-un sistem educational care nu-l mai face sa rationeze critic, un om victimizat de faptul ca statul i-a ales familia sau i-a asigurat tratamente hormonale ori de schimbare de sex ireversibile cand inca el nu era major, un om care nu mai are sinapsele necesare sa judece in urma consumurilor de droguri, e un om usor de controlat si manipulat. Un om care nu rationeaza, care nu chestioneaza, care nu se indoieste, care nu pune intrebari, care nu cerceteaza, ci ajunge sa creada si sa execute tot ce-i spune propaganda statala, nu are cum sa fie un om liber. Acesti oameni, insa, vor putea VOTA! Iar votul lor va fi pentru partide si politicieni care ii vor indopa cu asemenea ideologii ce-i vor victimiza si, implicit, controla si mai mult. Aceste partide neomarxiste, apoi, odata ajunse la putere, vor promova in societate acte normative care sa-i controleze pe cat mai multi, dupa cum vedeti ca deja se intampla. Va spun aceste lucruri pentru ca le-am vazut puse in aplicare in California. Daca societatea americana, insa, si-a dezvoltat in timp anticorpi la aceasta propaganda, desi vedeti ce lupta mare e si acolo, in societatea romaneasca aproape nimeni nu vorbeste despre aceste lucruri, de aceea foarte multi romani idee nu au ce li se pregateste lor si copiilor lor. Lupta noastra, de aceea, este pentru libertate si prezervarea drepturilor fundamentale! Nu trebuie sa dam nici un pas inapoi, fiecare dintre noi avand datoria de a apara inocenta copiilor si de a lupta pentru a le asigura o buna si solida educatie. Doar asa vom avea atat generatii viitoare puternice si libere, cat si o Romanie puternica, prospera si suverana. Orice politician sau partid care promoveaza ori sustine indoctrinarea copiilor in scoala cu ideologia de gen, suprasexualizarea copiilor ori legalizarea drogurilor, nu vrea ca romanii sa fie liberi, ci cat mai usor de manipulat si controlat!

·         Cristian Tudor Popescu: ”Care pe care, domprofesor? „Ține minte, mă băiete, cine apucă puterea o folosește pentru el, nu pentru cioloveci”. După 33 de ani trăiți în dictatură și 33 în democrație, n-am cum să nu-i dau dreptate tatălui meu. Căci n-am văzut niciodată, nici înainte, nici după `89, un politician, un ins cu grad sau funcție înalte, și/sau cu bani grămadă, căruia să-i pese cu adevărat de oameni. De fapt, n-am văzut un om al puterii care să fie un om bun.Căci scopul  pătrunderii în înalta societate nu e să faci să le fie bine celor mulți, ci să te sui tu peste ei. Ca să te bucuri de vile, gipane, haine și localuri de lux, călătorii la vârf în străinătate, trebuie să existe niște săraci pe care să-i disprețuiești, să-i expediezi din gâtul mâinii când se milogesc, sau să le dai ceva cât să nu moară de foame și să-ți zică „Să trăiți!”. Așa te vei simți bine. Pe când, dacă toți profesorii ar putea să se bucure de sejururi șic pe glob, din Japonia în Patagonia, ca ale președintelui fost profesor, ele și-ar pierde gustul pentru dl Iohannis și consoartă. Și profesorii mai au ceva ce îi face foarte buni de umilit. Ei sunt cei care le dădeau note mici viitorilor politicieni, cei care îi dojeneau că nu știu una-alta, că nu cunosc limba română și nici nu vor s-o învețe, că pun decât în loc de doar și care în loc de pe care. Și le spuneau: „N-o să se aleagă nimic de capul tău”. Acum, când sunt ștabi cu doctorate de partid și de stat, e o dulce răzbunare să îi aibă la mână pe amărâții de belferi, zbătându-se pentru un bănuț în plus la un salariu de mizerie – „Care pe care, domprofesor?”. Chiar dacă mâine li s-ar mări salariile („Im-po-si-bil”, le-a spus prof. Iohannis), așa cum le mărește Bode polițiștilor, probabil ca să intre mai hotărât în cadrele didactice dacă se vor încăpățâna să rămână în stradă, prețuirea meseriei de profesor în România rămâne praf. Aș vrea să văd un sondaj printre elevi: câți visează să devină profesori? Sau n-aș vrea să-l văd, căci m-ar umple de tristețe. Tot mai mulți sunt cei care se fac dascăli, cu chiu cu vai, fără vreo chemare, fără să-i intereseze școala sau elevii, în lipsă de ceva mai bun. Cu speranța că vor scoate bani din meditații la negru. Gata oricând să-și ia tălpășița din meserie. Cercul vicios se închide implacabil: cu cât prestigiul școlii scade, cu atât incompetența și dezinteresul profesorilor cresc, consolidând scăderea prestigiului. Asta nu se rezolvă nici prin dictatură, nici prin democrație, nici de către stânga, nici de dreapta, nici la un loc – e o problemă de miez al ființelor omenești dintr-o țară. După 33 de ani, nu mai pot să pretind că știu o soluție.

·         Cristina Canepa: ”In film e clasamentul pe tari la numarul de medalii de aur castigate (cumulativ, incepand din 1959) la Olimpiada Internationala de Matematica (OIM). Romania se situeaza pe locul 6 ca numar de medalii de aur castigate in 60 de ani de Olimpiada. Avem 77 de medalii de aur pana in 2019, avand in fata tari super mari precum China, SUA, Rusia/URSS, si Ungaria si Coreea de Sud la mica diferenta. Scoala romaneasca a reusit sa formeze elite in unul din cele mai grele obiecte de studiu si cercetare si continua sa formeze, in pofida tuturor reformatorilor si a fanilor PISA. Sa descoperi talentele din matematica, sa le cresti, sa le indrumi, sa iei copii isteti si sa ii transformi in cercetatori de valoare si in profesori dedicati presupune o munca enorma, timp de ani de zile, atat din partea elevilor cat si a profesorilor. Pozitia a sasea ca numar de medalii de aur in 60 de ani de OIM arata succesul scolii romanesti si faptul ca romanii au gene excelente, muncesc pe rupte si stiu sa isi inmulteasca talantii! Unde este Finlanda în acest top? Sau când a fost în acest top ? Niciodată... Unde este Estonia?***  Solidari cu dna invatatoare din comuna Axintele Oare dna Anisie, profesoara de limba romana, nu cunoaste nuvela "Domnu Trandafir"? Cata diferenta intre modul in care s-a comportat dna ministru Anisie cu dna invatatoare de la Axintele si ministrul care l-a inspectat pe dl Trandafir! Ministrul de odinioara l-a rugat pe dl invatator, daca este bun, sa ii arate scoala si apoi sa fie bun sa faca o lectie, "de curiozitate". Ministrul de odinioara nici nu a spus ca este ministru, nedandu-se mare cu functia sa. Ministrul de acum a dat navala in sala de clasa, in timpul orei, fara macar sa bata la usa, incat si un copil a exclamat la asa o descindere ca in filmele cu gangsteri: "aoleu!". Ministrul de odinioara a venit insotit doar de inspector, ministra de acum a venit insotita de o banda de reporteri, filmand fara sa ceara voie si disturband actul educational. Ne intrebam cum au mai decurs orele in acea zi, dupa asa o vizita "importanta"? Ministrul de odinioara isi dadea seama ce mare insemnatate are pentru intreaga tara munca invatatorilor de la sat. Acorda atentie in primul rand la ce invatau copiii, nu la toaleta din curte, nu la material, ci la spiritual. Ministrul actual a jignit o invatatoare de la sat in fata intregii natiuni, la tv, s-a preocupat de toalete si de papucii copiilor si nu a acordat nicio atentie cunostintelor acelor elevi. Pare ca este ministru peste toalete, nu peste invatamant. Daca dnei ministru Anisie i-ar fi pasat cu adevarat de toaletele scolilor de la sate, ar fi cerut fonduri mai mari de la buget pentru invatamant si ar fi construit toaletele din acesti bani. Dna Anisie insa nu a gasit nimic de facut cu acele fonduri, refuzandu-le. Prefera sa arate cu degetul la primari, in loc sa rezolve problema. Cine pierd? Copiii, bineinteles, si societatea in ansamblu. Sadoveanu, Creanga, Slavici, Rebreanu, Marin Preda si atatea alte nume mari ale culturii romane cu siguranta au invatat la o scoala de sat cu toaleta in curte. Ce au devenit ulterior a fost insa pe veci marcat de invatatorul de la sat caruia i-au pastrat toata viata o dragoste si-o pretuire deosebita. Respect si multumiri tuturor doamnelor si domnilor Trandafir fara de care Romania educata nu ar avea viitor. "Domnu Trandafir se uita la straini; strainii se uita la domnu Trandafir. – Ma rog, ce doriţi dumneavoastra ? – Apoi, uite ce e… daca eşti bun… Am vrea sa vedem şcoala…[..] -Ma rog, fii bun şi fa o lecţie… aşa, de curiozitate… Şi Domnu face o lecţie, uite aşa, cum o facea el totdeauna, întreaba pe baieţi, vorbeşte şi el; spune lucruri care şi pe el îl mişca şi-l ajung la inima. Şi iata ca oraşenii îl privesc cu ochii dintr-odata încalziţi, întreaba şi ei pe copii, asculta o poezie, Domnu îşi loveşte uşor diapazonul de colţul catedrei: laaa ! şi clasa raspunde într-o adiere uşoara de glasuri tinere, şi toţi canta, canta aşa, de-i place şi lui domnu Trandafir şi zice şi el la urma: „Brava, baieţi !”***„Educaţia fără religie va produce doar diavoli inteligenţi“

·         Cristina Elena Raducanu: ”Profesor nu este doar directorul de liceu numit de partid, liderul de sindicat, angajatul unei școli sau al unui liceu de top din buricul orașului. Profesor este și acela care lucrează în mediul rural. Vorbim despre mii de persoane. Zilnic, mulți dintre ei fac naveta în sate și cătune aruncate pe coclauri, indiferent că plouă, ninge, ori e codu roșu de vânt. In timp ce unui justițiar de Facebook i se strâmbă tastatura de la cât a bătut înjurături în ea la adresa cadrelor didactice, o profesoară așteaptă într-o gară infectă un tren sau un microbuz, la fel de mizerabile, să o transporte la școala unde lucrează. Și nu are mâinile în buzunare, ci cară ditamai geanta cu materiale didactice cumpărate din salariul ei "impresionant". Doamna profesoară se trezeste in creierii dimineții, să nu piardă mijlocul de transport, călătorește o oră, poate și două, coboară, merge și pe jos, că deh, școala nu-i buză-n buză cu gara. Străbate de multe ori niște drumuri neasfaltate, pline de praf cand e vreme bună și de noroi când plouă. Ajunge deja obosită, într-o școală dărăpănată, cu wc turcesc în curte, o scoală unde iarna, încălzirea se face cu lemne. Și doar nu credeți că bagă madam "Marș la clasă!" butuci în sobă, să găsească doamna profesoara și copiii camera încălzită. Și nici nu utilizează madam Budeanu wc ul turcesc, la comun cu elevii, elevi care uneori își fac nevoile și pe lângă și unde miroase de nu poți respira. De multe ori doamna profesoară își suflecă mânecile de la paltonul cumpărat de la second-hand și bagă lemne pe foc căci găsește soba călâie (deh, încalzirea la țară se face cu porția, căci n-are Primăria bani de lemne) și mai e puțin și vin copiii. Copii dintre care, unii sunt de etnie romă. Și să "moară mama lor", dacă îndrăznește "doamna" pe care de multe ori o strigă "fă"!, să nu le acorde notă de trecere. Doamna profesoara aranjează materialele, susține lecția, are grijă de elevi să nu-si spargă capetele nici la oră și nici în pauze, înfruntă de multe ori ifosele și pretențiile absurde ale unui director care îi face zile fripte.Își întocmește planul de lecție pentru ziua următoare, completează planificarea și alte documente școlare. La sfârșitul programului face cale întoarsă pe același drum prăpădit pe care și-a rupt deja câteva perechi de încălțăminte și merge spre gară, unde așteaptă trenul care să o ducă acasă. Petrece numai câteva ore în sânul familiei, căci a doua zi o ia de la capăt cu naveta și școala. Iar la sfârșitul lunii se roagă să aibă Primăria bani, să-i deconteze cheltuielile cu naveta suportate din salariul ei "impresionant". Profesoară este și doamna care predă în învățământul preșcolar. Doamna care după ce a terminat o facultate, poate și un master, este tratată de către părinți și de societate în general, ca o bonă. Să fii profesor pentru învățământul preșcolar în aceste timpuri în care a explodat numărul copiilor cu tulburări de comportament, al copiilor cu ADHD și diverse alte deficiențe este o piatră de încercare.Aș vrea sa văd câți dintre cei care beștelesc profesorii ar  rezista într-o clasă cu 25 de copii de grupă mica. După cinci minute, ar rupe ușa. Este un zgomot ca la balamuc, copiii mici trântesc, lovesc cu jucăriile, se lovesc între ei, au crize de nervi, plâng din orice. Răspunderea profesoarei/educatoarei este uriașă. Trebuie sa fii un excelent pedagog ca să poți tine în frâu atâția copii, iar la sfârșitul zilei să-i predai părinților fără nici cea mai mică zgârietură, căci deh, părintele se uită câș și te ia la rost. El nu e în stare să stăpânească un singur copil, acasă, are nevoie de cărți de parenting și tot nu se descurcă, dar de la "bona" din învățământ are niște pretenții... Deh, "bona" are o bagheta magică și tot ce nu reușește părintele acasă, cu un singur copil, trebuie să reușească ea în clasă cu atâția. Aș vrea să o văd pe madam Budeanu intr-o astfel de clasă, cu doi trei copii cu cerințe speciale care aleargă agitați de colo dincolo și își lovesc colegii, cu unul care cere batistă căci îi curg mucișorii, altul care te trage de mânecă fiindcă vrea apă, doi care cer la toaletă, cinci se tăvălesc pe covor și țipă ca-n junglă, iar colac peste pupăză un băiețel începe să urle din senin că vrea acasă.Iar pe acești copii trebuie să-i educi, cu ei faci activități, conform unei programe și a unei planificări, trebuie să le atragi și să le menții atenția, să reușești să intervii la timp pentru preveni și aplana conflictele care la vârsta asta izbucnesc din orice. Acestor copii le ștergi năsucul, îi ștergi uneori și la fund. În grădinițele de stat nu există suficient personal de îngrijire. Fac ei diverse boli, faci și tu, ba mai duci și acasă la propria familie toți streptococii și stafilococii. După un program de cinci ore în care ți-ai epuizat toate resursele și fizice și psihice, pleci acasă cu capul baniță și nervii în batistă. Dar ziua nu se termină, căci scriu părinții căcățișuri pe grupul de WhatsApp, iar tu trebuie să le răspunzi. - Nu găsim mașinuța si maimuțoiul cu care Matei a venit la grădi. - Știți cumva, ce a pățit Ioana? Iar ție îți sare inima din piept când citești. Părintele tastează furios în continuare. - Are o pată mare pe bluziță. Îți faci cruce, oftezi și le răspunzi politicos, vei căuta jucăriile lui Matei a doua zi, iar Ioana s-a murdărit când a mâncat, la prânz. După ce potolești părinții, te apuci de proiectele de lecție pentru a doua zi, de confecționarea materialelor didactice. Materiale, cumpărate pe banii tăi, din salariul "impresionant". Decupezi, tai, lipești pana îți vine sângele pe nas de oboseală. Și credeți ca munca unui profesor pentru învățământul preșcolar se oprește aici?Nicidecum. Trebuie sa participe la cursuri de perfecționare, la cercuri pedagogice, să întocmească o tonă de documente școlare, fise de progres, planificare, rapoarte de activitate etc. Și pe ce salariu?  Cum? Unul impresionant. Profesor este și cel/cea care predă într-un liceul tehnologic unor elevi și eleve care sfidează toate regulile de conduita dintr-o unitate de învățământ, care te iau peste picior și iți râd cu nesimțire în fața. Nu-i asa ca-i vina profesorului că fetele vin la școală machiate ca niște paparude, cu fuste până la fund și unghii lungi, date cu gel, fumează și se droghează prin toate bodegile, iar limbajul lor e de mahala? E vina profesorului că băieții înjură ca la ușa cortului, vin cu mașini "bengoase" la școală, fumează și se droghează, iar la oră stau cu ochii-n telefoane, pe tik-tok?! Părinții nu există în ecuația asta. Profesorul e de vină, el e de vină și mai are și un salariu "impresionant". Aș vrea să o văd pe madam Budeanu într-o clasă de haimanale care umblă înarmate cu tot soiul de cuțite și cuțitașe, iar seara te așteaptă la ieșire și te interpelează "politicos": - Te tai, pe tine și tot neamul tău dacă mă lași corijent! Apropo, după cum bine știm, tăiatul se practică și la "case mari".  Profesoară este și doamna înjunghiată de elevul acela de la liceul din miezul Bucureștiului.Pana mai  ieri o compătimeam.Astăzi, să injurăm profesorii! Profesori nu sunt doar diversele "uscături", slab pregătite, nu există pădure fără ele, ci și cei care au multă carte, au vechime în învățământ, cărora le place ceea ce fac.Profesori sunt si aceia care în pofida presiunilor uriașe, nu au cantat odă "pandemiei", nu le-au impus elevilor măsurile demente ale sistemului opresiv, ba chiar au rezistat șantajului ordinar al statului și nu s-au vaccinat. Profesori sunt și ei.”

·         Cristina Tunegaru: ”Când un profesor țipă la niște copii obligați să stea în papuci în bănci, oricine ar trebui să poată întrerupe ora pentru a corecta comportamentul nepedagogic, care poate avea repercusiuni serioase. Dacă legea educației nu acceptă, atunci trebuie modificată legea. Muștruluiala publică aplicată de doamna ministru unui profesor a deranjat pentru că ne recunoaștem cu toții în postura celui vulnerabil, pus la zid de autoritate; a fost o abordare greșită, dar hai să nu confundăm abordarea cu problema de fond: în lipsa acelei intervenții, adultul se purta la rândul său agresiv, însă cu niște copii în fața cărora e atotputernic și protejat de secretul orei. Filozofia că nicio autoritate nu îl poate deranja pe profesor în timpul orei este inacceptabilă în mediul școlar. Am văzut atât de multe situații grave de violență, atâtea abuzuri care se petrec în spatele ușilor închise, copii loviți, amenințați, profesori depășiți de situațiile din clasă. Cele mai multe cazuri de violență din școli sunt ascunse sub preș. Ceea ce se întâmplă cu copiii noștri 4-6 ore pe zi nu poate fi un secret, dezvăluit numai în cazuri flagrante care se 'scurg' în presă. Dacă în școala românească esențial este binele elevului, atunci actul didactic trebuie să fie public, deschis și accesibil pentru părinți, școală și alte autorități.Dacă interesul nostru este binele copilului, haideți să punem copilul pe primul loc. Profesorii care își fac meseria cu pasiune - și nu sunt puțini în România - sunt mândri de ce reușesc să facă la orele lor. Și să nu spună unii , vai doar 0,002 % din elevi sunt olimpici, restul vai de ei. E un motiv de mândrie! `

·         Cursuri. A: pictura-zapada: 1.Albul zapezii devine mai cald pe masura ce ne indepartam. Desi regula de baza in pictura spune ca pentru a reda corect perspectiva, este bine sa folosim culori mai reci pentru obiectele indepartate, albul pare sa se comporte alfel. Priveste de exemplu norii. Ei sunt albi sus pe cer, dar pe masura ce te apropii cu privirea de orizont, albul devine mai galben si chiar portocaliu daca ora tarzie indica inceputul crepusculului. Acelasi lucru se intampla si cu zapada.2. Zapada care este foarte apropiata tinde sa capate o tenta de albastru, iar zapada din planul mijlociu o tenta de mov.3. Fii atent la reflexii.Zapada reflecta purnic lumina, motiv pentru care, precum sticla (desi intr-o proportie mult mai mica), va prelua o parte din culoarea obiectelor din jur. Prin urmare, este posibil ca acele culori de pe cer sa apara si pe zapada. Un cer albastru, in plina zi, fara nori, va determina zapada sa aiba acel colorit albastrui care ne ia ochii. Foloseste putin albastru in ameste cu alb pentru zonele umbrite. Daca, in schimb, cerul este innorat, albastrul tinde spre mov, cu amestec de gri. Un cer de apus, plin de culori galbene, va determina un joc de culori si pe zapada: purpuriu intretaiat de portocaliu, roz, si mov-albastrui.4. Fii atent sa nu contaminezi zapada cu alte culori. Din simpla neatentie, daca nu cureti pensula , s-ar putea sa amestesti in alb putina culoare pe care ai folosit-o, de exemplu, pentru cativa brazi verzi. Acel verzui nu prea are ce sa caute pe zapada ta. Pentru a evita astfel de incidente, foloseste o pensula separata, doar pentru zapada.5. Fii antent la spatiu si forme.Delimiteaza clar zonele de umbra, penumbra, lumina reflectata si zone puternic luminate. Pentru aceasta, atunci cand pictezi, ia pe rand toate aceste zone critice, coloreaza-le fara grija detaliilor, apoi revino cu mai mult alb daca si unde este nevoie, modeland in acelasi timp si formele. Forma umbrelor lasate de obiecte pe zapada este si ea importanta pentru ca tabloul sa nu para ciudat.6. Iata un truc special: Daca vrei ca albul zapezii sa nu se piarda prin tot acel albastru si mov pe care l-ai folosit din plin pentru umbre, adauga o picatura mica de galben cadmiu in albul pe care il vei folosi in zonele luminoase. Astfel, printr-un contrast cald-rece, vei face “albul” zapezii sa sara in ochi precum zapada care o vezi pe geam. 7. Umbrele din zapada sunt luminoase si complexe. Da, folosim albastru, mov si gri in componenta umbrelor, insa, dat fiind indicele de refractie puternic al zapezii, umbrele sunt dificil de realizat. In loc sa avem o simpla pata de mov-gri, vom avea o combinatie de pete: unele de mov-gri mai inchis, altele cu mov-gri mai deschis, si chiar mov amestecat cu putin din culoarea obiectului. Acest lucru il stabilim in functie de forma obiectului umbrit. Apoi, umbrele dintr-un unghi diferit fata de alte umbre pot sa aiba o cu totul si cu totul alta nuanta (de exemplu, umbre de pe dealuri diferite).8. Picteaza cerul cu o valoare ceva mai mica decat in mod obisnuit.In acest fel vei face zapada ta “colorata” sa para mai alba. 9. Tine minte faptul ca albul nu face culorile mai luminoase, ci ii va da sentimentul de “mai gri”.Pentru a lumina o zona, urmeaza sfatul de la punctul 6. 10. Sa nu-ti fie teama ca vei consuma prea mult alb si ramai fara. In general, pictorii consuma mult alb, chiar si daca nu picteaza mereu zapada. Tine minte sa e aprovizionezi mereu cu mai mult alb decat cu orice alta culoare.

·         D. Popescu: „Educaţia copiilor trebuie să înceapă prin perfecţionarea sau chiar prin reeducarea educatorilor.”

·         Dan Chelaru: ”La examenul de licenţã a unei Facultãţi cunoscute din Iasi, la proba oralã de evaluare a cunoştinţelor fundamentale şi de specialitate, ultima întrebare a testului a fost o surprizã pentru toţi studenţii. ştiţi care este numele femeii de serviciu care face curat? Toți au crezut că este o glumă. La sfârşitul examenului, studenții au prezentat foile de examen, fără să fi răspuns nimic la neașteptata întrebare. Un student l-a întrebat pe un profesor universitar, dacă ultimul subiect va conta la nota finală a examenului.- Fără îndoială că da, a rãspuns profesorul. De-a lungul carierelor voastre, veţi cunoaşte multe persoane. Toate sunt importante, toate merită atenţia şi îngrijirea voastră, chiar dacă ele vi se adresează doar cu un simplu - Bună ziua! A  fost o lecție pe care studenții nu vor uita niciodată. Desigur, toți o știau. Era înaltă, căruntă, în jur de 60 de ani, harnicã ca o albinã, dar foarte tãcutã. De unde să știi cum o cheamã? Pe cine interesa acest lucru? Toţi au trecut pe langã ea de sute de ori, fãrã ca prezenţa ei sã conteze pentru unii sau pentru alţii. Şi uite aşa au aflat că o chemã Ecaterina, are 57 ani, este vaduvã, şi are 2 copii: unul inginer IT la Cluj şi  ,medic oftalmolog la o clinicã din Bucureşti şi cã lucreazã ca femeie de serviciu în cadrul Facultãţii de 23 de ani şi este foarte mulţumitã de acest lucru. Concluzie: toţi suntem importanţi, indiferent dacă suntem bogați sau săraci, cu sau fără școală, femei sau bãrbaţi, profesori, directori sau femeie de serviciu...toţi contăm .

·         Dan Diaconu: ”Sistemul de învăţământ comunist avea un ciclu primar, unul gimnazial, două trepte, a căror picare echivala cu o reorientare a celor slabi către şcoli profesionale, un BAC şi o admitere deosebit de dură la facultate. Existau ceva studii postuniversitare, dar erau puţine şi, în general, fără mare importanţă. Doctoratul era aproape un vis. Trebuia să-ţi aloci cel puţin 6-8 ani şi să treci prin furcile caudine ale coordonatorului şi ale diverselor comisii. Acuzele care s-au adus sistemului comunist de învăţământ au fost, de cele mai multe ori, penibile. În afara problemei concentrării excesive a elevilor pe materiile de la examenele de treaptă sau admitere(probabil singura problemă serioasă a acelui sistem), argumentele de genul „elevi stresaţi”, „materie prea concentrată” sau „manuale lipsite de creativitate” s-au dovedit a fi simple imbecilităţi.Elevul pregătit după programa comunistă ieşea din şcoală cu o bună cunoaştere a istoriei, cu o cunoaştere rezonabilă a literaturii naţionale, cu noţiuni solide de geografie şi reuşea să se descurce într-o limbă de circulaţie internaţională. Vorbesc despre elevul mediu, care reuşea să finalizeze un liceu. Elevul comunist de top avea performanţe excepţionale la olimpiadele naţionale şi internaţionale, iar ca student reuşea să absoarbă cunoştinţe extrem de vaste în perioada facultăţii. Singurul lucru care-i lipsea şcolii româneşti era deschiderea şi, în ultima perioadă, actualizarea programei.Însă ceea ce frapa la elevul român al acelor vremuri era diferenţa netă dintre el şi elevii din spaţiul occidental. În timp ce un elev occidental rar ştia care-s vecinii ţării sale, un absolvent român de şcoală generală îi putea da inclusiv referinţe istorice despre cum au evoluat graniţele ţării sale de-a lungul timpului. Lucruri despre care occidentalul rar avea habar.După Revoluţie, şcoala românească a fost târâtă în tăvălugul reformei. Fiecare Ministru al Învăţământului a venit cu propria sa reformă, propria sa viziune de optimizare a şcolii, toţi având în cap celebrul „model nordic”. Aşa cum nea Nelu ne vorbea despre modelul politic suedez (lesne de înţeles deoarece era cel mai comunist model capitalist), corifeii învăţământului ne arătau cu degetul acelaşi model. Iată-ne la aproape treizeci de ani de reformă continuă. Care-s rezultatele? Elevul român e un golan care-şi jigneşte profesorii şi care, dacă e luat mai tare, vine cu tata sau mama şi ameninţă profesorul cu procese interminabile. Elevul român iese din şcoală analfabet, din liceu la fel, iar facultatea a ajuns aproape un drept. Studiile postuniversitare (aşa-zisul master) sunt în realitate nişte glume.Însă, ca o îngemănare a picajului absolut, doctoratul se ia precum o diplomă de studiu. Urmezi un program de studiu şi te faci doctor! Elevul român bun, teoretic, poate ajunge la 28 de ani profesor universitar cu conducere de doctorat. Orice om cu picioarele pe pământ, se gândeşte că un conducător de doctorat de numai 28 de ani e cel puţin geniu. Nicidecum, conducătorul nostru de doctorat, de cele mai multe ori e un neghiob, care n-are habar de mai nimic. Citindu-i teza de doctorat, dacă nu te prăpădeşti de râs, ajungi să apreciezi că există uneori chiar şi o pagină fără greşeli gramaticale.Singurul domeniu în care excelează şcoala autohtonă este cel al asimilării limbii engleze. Însă aceasta nu se datorează şcolii, ci unei tendinţe de americanizare a societăţii, care vine la pachet cu o asimilare din ce în ce mai facilă a limbii Imperiului. Privind spre Suedia, patria care ne-a inspirat pe noi la începutul demersului revoluţionar din învăţământ, constatăm acelaşi dezastru. Învăţământul suedez e într-un picaj accentuat, prezis prin anii 80 de cei care încă mai erau profesori adevăraţi. Ce e sistemul suedez de învăţământ? O maşină de spălat creiere, care optimizează rezultatele la testele internaţionale de evaluare a învăţământului (gen PISA). Atât! În rest, elevii ies prost pregătiţi, dar perfect spălaţi pe creier întru înrobirea lor în perfecta lume a coprporaţiilor neocomuniste. Aud vorbindu-se de creşterea salariilor în învăţământ, de strategii naţionale de educaţie s.a.m.d. N-aud însă nicăieri de evaluări ale profesorilor, de scoaterea din sistem a elementelor nepregătite. Dacă intri într-o cancelarie de şcoală ţi se face frică. Atâta incultură şi îngustime e rar de imaginat undeva. Acelaşi lucru îl constaţi şi la licee, iar prin facultăţi, corpul profesoral tânăr e de-a dreptul înfiorător. Părerea mea e că învăţământul autohton a fost iremediabil distrus. A-l reconstrui e extrem de greu. Odată ce cancerul prostiei a atins corpul profesoral, standardele se prăbuşesc. Indiferent ce copii ai introdus în ciclul primar, la ieşire nu trebuie să te aştepţi decât la vaci şi boi. Atât!Un singur lucru e neschimbat în învăţământ: ministerul. Acea institiuţie stalinistă continuă să funcţioneze la fel ca-n anii 50, fără să fie perturbată de nicio schimbare politică. Şi, dac-ar fi să acuz pe cineva pentru actualul dezastru din învăţământ, acela ar fi Ministerul Învăţământului în integralitatea sa. Probabil motivul pentru care mamuţii stalinişti de prin minister au pus osul la reformele continue de după Revoluţie ţine de ataşamentul de idei: stalinismul funcţionarilor din minister a rimat de minune cu comunismul sistemului suedez de învăţământ. Dac-ar fi să se facă o nouă reformă a învăţământului aş propune să se înceapă cu ministerul, mai precis cu dărâmarea sa şi cu alungarea tuturor şobolanilor care se ascund. Apoi, obligatoriu, cu cadrele didactice. Ar trebui organizate concursuri periodice al căror scop exclusiv ar trebui să fie eliminarea proştilor din sistem. Ştiu, ar zbura peste 80% dintre angajaţii actuali, dar ar fi benefic deoarece doar aşa ne-am putea aştepta ca, după două decenii, din şcoala românească să iasă iar indivizi decenţi. Dar oare are cineva stomac pentru o asemenea reformă?

·         Dan Radu: ”Un profesor de liceu cum nu ați mai văzut niciodată. Dar niciodată. Și nici nu veți mai vedea. În ultimul an de liceu, la mate-fizică în Roman, prin '83, aveam în programă o materie pusă acolo degeaba – se numea ”Organizarea și legislația muncii”. O glumă, firește.Dar iată că pe ușa clasei intră un bătrânel jovial, nu foarte înalt, suplu și vioi, cu un zâmbet permanent pe o față radioasă. Ce a urmat, ne-a marcat viețile iremediabil, un șoc. Acel om a făcut o gaură mare în peretele clasei și a început să ne arate lumea, în culori Nu am făcut nici un minut din inutila materie din programă, nici unul.  În schimb, un an de zile, acel batrânel, pe care imediat l-am iubit cu toții, ne-a dus ușurel, cu multă măiestrie și umor, prin toată istoria artei, prin muzică, științe juridice, literatură, filosofie, elemente de psihologie, ceva istorie comparată, cu multe discuții despre viață și cum trebuie să îți alegi valorile, într-un excurs general asupra culturii lumii.  Eram stupefiați. Ora cu el curgea altfel decât tot ceea ce văzusem până atunci. Aveai voie să răspunzi fără să te ridici din bancă, colegii te puteau contrazice fără să ceară voie profesorului, eram tratați ca adulți, eram tratați ca studenți, și asta ne umplea de mândrie.  Profesorul aducea uneori magnetofonul și ascultam muzică clasică, iubirea vieții lui, pe care ne-o explica de ne dădeau lacrimile. Ținea in liceu o suită de audiții despre Enescu, în biblioteca, seara, de fugeau elevii de la seral ca să fie de față. Ce separă o operă de artă de lumea reală? Un tablou e separat de ramă, un spectacol de teatru de o scenă, o statuie de un soclu. De ce spun glume cam la un sfert de oră? Pentru că, psihologic, cam asta e timpul de atenție al vostru, de aceea vă relaxez periodic, să vă țin atenți mai apoi. Știți cine fost Rîmaru – și de aici o poveste demnă de un documentar polițist. Haideți să auziti Ave Maria în diferite interpretări muzicale, inclusiv rock, sau fiți atenți ce lin curge Vltava în muzica lui Dvorjak... Și tot așa, și tot așa. Realitatea ni se părea mai simplă, lucurile mai clare, lumea mai accesibilă. La orele lui, puse sâmbăta, la sfârșit, nu lipsea nimeni. Le așteptam ca pe un balsam sufletesc. Dacă te-ai fi uitat pe geam ai fi văzut 35 de elevi stând cu gurile căscate și, din când în când, râzând din toată inima.  Tezele erau o nebunie, abia le așteptam. Aveai voie să ții pe bancă orice carte voiai, să vorbești cu colegii, să te ridici sa pleci și să revii. Iar subiectele erau cam așa: tratați la alegere, din punct de vedere juridic – după ce ne predase elemente de Drept – drama Romeo și Julieta sau Meșterul Manole sau Miorița. Și la sfârșit, vreau să văd o sentință. Ne bușea râsul pe loc și ne apucam de treabă. Mințile noastre lucrau altfel, nu mai era nimic de redat, nimic din ce învățasem cândva. Era mintea ta la lucru în stare pură. Un om delicat, extrem de smerit, de o blândețe christică. Eram uneori obraznici, uneori de-a dreptul tâmpiți, puneam întrebări stupide – la toate răspundea cu acel zâmbet cu care cred că se născuse.  A murit acum două zile, la 95 de ani, la Roman. A fost timp de 50 de ani numai suplinitor, un om al școlii interbelice, preda orice ii cădea în mînă – filosofie, istoria muzicii, istoria artei, matematică, fizică, chimie, română, literatura universală. Pentru un salariu mizer, de numai 2000 de lei. Pentru noi a fost profesorul Gheorghe Ciobanu. Și sunt sigur, absolut sigur, că a murit zâmbind. Cu acel zâmbet al lui, care l-a despărțit tot timpul, ca la operele de artă, de lumea reală

·         Dan Raspopa: ”Pricopie, ministru decat al educatiei, dupa dan r.

·         Dan Rather: ”Visul incepe cu un profesor care crede in tine, trage de tine si te impinge la un nivel superior, intepandu-te uneori cu un bat ascutit numit adevar. -

·         Daniel J. Boorstin: ”Educatia inseamna a invata ceea ce n-ai stiut niciodata ca nu stii.

·         Daniel Mois: ”Bună ziua, doamna Dana Budeanu! Ce mai faceți?  Sper că sunteți bine! Eu nu sunt bine. O să vă povestesc și dumneavoastră cauza nefericirii mele. Azi dimineață, în timp ce îmi beam cafeaua, am îndrăznit să comentez pe un grup de profesori și părinți, spunând că eu nu pot trăi cu 3000 de lei pe lună, mai ales că din acești bani, pe lângă facturi, rată și alte necesare, mai trebuie ca, din când în când, să îmi cumpăr și o carte, să îmi plătesc un curs pentru că, știți ceva, doamna Budeanu? Mie îmi place să îmi fac profesia bine, să merg în fața clasei pregătită, să aduc mereu ceva nou copiilor. Din acest motiv mă simt obligată să investesc în permanență în formarea mea profesională și, întrucât statul nu mă sprijină în acest sens, mă descurc din salariul meu de 3000 de lei. Mi-a răspuns o mamă. O mamă al cărei copil fie are, fie a avut, fie va avea, o învățătoare, așa cum sunt și eu.  Sunteți curioasă, doamna Budeanu, ce mi-a răspuns? Voi presupune că da și voi răspunde. Mi-a spus atât: „Marș, fă, la ore, că și așa nu faceți nimic toată ziua!".Doamna Budeanu, vă spun sincer, am plâns. Am plâns, doamna Budeanu, pentru că doamna nu mă cunoaște, nu știe ce rezultate am obținut cu elevii mei de-a lungul timpului, nu știe câți elevi cu CES am în clasă, nu știe câți elevi am întors din abandon școlar, nu știe câte ore de recuperare am făcut fără să mă plătească nimeni, nu știe în câte seri m-a prins miezul nopții pregătind lecții pentru a doua zi. Am plâns, doamna Budeanu, pentru că părinții mei nu și-au permis să mă trimită la studii în străinătate și pentru că, deși mi-am dorit foarte mult să am un doctorat, nu mi-am permis. Și nici nu îmi permit, doamna Budeanu, să îmi trimit copiii la școli private ori la studii în țări străine. Am plâns, doamna Budeanu, pentru că nu mi-am imaginat vreodată că, după 3 ani de facultate, 2 ani de master, titularizarea, definitivatul și gradul II obținute cu media peste 9, îmi va spune o mamă „Marș", ca la câini. Dar a folosit acest cuvânt, pentru că și dumneavoastră ați ieșit public pe post și v-ați permis să spuneți profesorilor: "Marș!".Doamna Budeanu s-a adresat profesorilor ca unor câini vagabonzi și, cum doamna Budeanu se laudă cu studiile dumneaei în străinătate, înseamnă că doamna Budeanu este o intelectuală și toată lumea își poate permite să se adreseze profesorilor ca unor câini. Îmi cer iertare față de mine că au fost zile când v-am admirat curajul. Doamna Budeanu, mi-ați dat o lecție! M-ați ajutat să înțeleg că, în această țară, educația nu se poate face cu zâmbet. E ok....atât ați putut...

·         Daniel Erzse: ”In 1990, numarul profesorilor era de aproape 260.000, in 2001 depasea 275.000, in 2007 era mai mic de 250.000, iar în anul şcolar/universitar 2018-2019, acesta a însumat 234.600 de persoane. Vorbim de personal didactic. Foarte mica variatia comparat cu elevii.

·         David Boia: ”Inceputul scolii e poarta spre alte universuri.

·         Democrit: "Exista, fara indoiala, tineri cu judecata si batrani fara minte, caci nu timpul ne invata sa gandim, ci o educatie timpurie si predispozitia.

·         Democrit: Obiceiurile tatilor, atat bune, cat si rele, se transforma in vicii ale copiilor.*** ”Educatia copiilor e un lucru gingas. Cand duce la rezultate bune, ea n-a fost decat lupta si grija; cand nu reuseste, durerea nu mai cunoaste margini.

·         Diana Rotaru: ”O olimpica la matematica a fost gasita moarta sub balconul camerei de hotel unde era in tabara. Inghetata, ca s-a folosit tarnacopul sa sparga gheata. A cazut la la 7 metri. Avea alcoolemie 0,8%

·         Diderot: ”Tare aş vrea să ştiu unde este şcoala în care se învaţă a simţi.

·         Diogene: ”Fundatia fiecarui stat ar trebui sa fie educarea tinerilor.

·         Doina Sipos: NOUL SISTEM EDUCAȚIONAL DIN JAPONIA. „Este atât de revoluționar încât formează copii ca „Cetățeni ai lumii”, nu ca japonezi. Un plan pilot inovator numit „Brave Change” (Futoji no henko) este în curs de desfășurare în Japonia pe baza programelor educaționale Erasmus, Grundtvig, Monnet, Ashoka și Comenius. Este o schimbare conceptuală. Ei vor înțelege și accepta diferite culturi, iar orizonturile lor vor fi globale, nu naționale. Programul de 12 ani se bazează pe conceptele: Zero materiale de umplere. Zero teme Și are doar 5 materii, care sunt: Aritmetica de afaceri. Operații de bază și utilizarea calculatoarelor financiare. Citirea. Civism. Încep prin a citi o fișă zilnică a cărții pe care o alege fiecare copil și ajung să citească o carte pe săptămână . Înțelegerea acestui lucru, cum ar fi respectarea deplină a legilor, valoarea civilă, etica, respectul pentru regulile de conviețuire, toleranța, altruismul și respectul pentru ecologie și mediu. calculator.Birou, internet, social media și afaceri online.limbi.4 sau 5 alfabete, culturi, religii, inclusiv japoneză, latină, engleză, germană, chineză, arabă; cu vizite de schimb de socializare la familii din fiecare țară în timpul verii.Care va fi consecința acestui program? Tineri care la 18 ani vorbesc 4 limbi, cunosc 4 culturi, 4 alfabete. Sunt experți în utilizarea computerelor și telefoanelor mobile ca instrumente de afaceri.Citesc 52 de cărți în fiecare an.Respectă legea, ecologia și conviețuirea.Se ocupă de aritmetica de afaceri și finanțare la decolare.Vor fi pregătiți să fie cetățeni ai lumii și nu doar ai țării lor...”Sursa FB Your Edu Action

·         Dorel Schor: ”Se lauda ca are trei licente: Cultura, Fizica si Sport. -

·         Dr. Rafa: ”Sunt multe lucruri care se pot schimba în sistemul de învățământ cu 0 RON și care ar produce rezultate uriașe dar ei nu vor ca tu să fii educat. Dacă ai 10 la matematica ai 10 și la sport. Dacă ai 10 la sport nu ai nici un avantaj la matematică. Dacă notele ar fi puse pe merit, cineva care are 10 la mate și 5 la sport era coleg de bancă cu cineva care are 10 la sport și 5 la mate. Școala nu face decât să despartă războinicii de intelectuali, de aceea ajungi să ai oameni puternici dar fără creier și oameni deștepți dar fricoși

·         Dualism: ”Un copil înconjurat de critici învață să dea vina; Un copil înconjurat de ridicol învață să fie neîncrezător;Un copil înconjurat de ostilitate - învață să lupte;Un copil înconjurat de furie - învață să rănească;Un copil înconjurat de neînțelegeri învață să nu-i audă pe alții;Un copil înconjurat de înșelăciune învață să mintă;Un copil înconjurat de rușine - învață să se simtă vinovat;  ... și doar sufletele puternice pot rupe acest ciclu...Un copil înconjurat de sprijin învață să protejeze;Un copil înconjurat de așteptări învață să aibă răbdare; Un copil înconjurat de laude învață să fie încrezător; Un copil înconjurat de onestitate - învață să fie corect;Un copil înconjurat de securitate învață să aibă încredere;Un copil înconjurat de aprobare învață să se respecte pe sine însuși Un copil înconjurat de iubire - învață să iubească și să dăruiască iubire Un copil înconjurat de libertatea de alegere - învață să fie responsabil pentru deciziile sale ... și o astfel de educație este greu de rupt...

·         Dumitru Borțun: ”Patriotismul etnic, cu miros de ceapă şi usturoi, din secolul XIX, să se transforme într-un patriotism civic, care înseamnă participarea la un proiect comun, implicarea în proiecte sociale, solidaritate de tip cetăţenesc. Nu din acela, care durează câteva zile, când e o catastrofă, o revoluţie sau un război şi pe urmă îl uităm. Este nevoie de educaţie, dar nu educaţia ca metodă de învăţare şi ascultare. Ci educaţia gândirii critice. Gândirea critică ne ajută să înţelegem trei lucruri esenţiale pentru viaţă. Ce judecaţi putem admite ca fiind adevărate. Ce judecaţi trebuie să respingem. Ce judecaţi trebuie să suspendăm, până când vom avea argumentele şi datele necesare acceptării sau respingerii lor. Campanii de comunicare, nu de propagandă, care să propună alt cuplu, valoare- atitudine.

·         E. Renan: „Cel mai simplu şcolar ştie acum adevăruri pentru care Arhimede şi-ar fi sacrificat viaţa.”

·         E.M. Foster: ”Hranirea cu lingura pe termen lung nu ne poate invata decat despre forma lingurii in sine.

·         E.T.: ”Stați să vedeți rezultatele de la anul, după "marea reformă" cu cele 5 module, cu tablele "intelighente" și cu toată creta aruncată la gunoi... o să regretăm tot sistemul de învățământ bazat pe programa și manualele ante-'89... atunci mult se cerea, mult rămânea (și pentru un timp îndelungat)... acum puțin se cere (și în joacă), puțin rămâne (și zboară imediat)... paradigma actuală e la fel de toxică pentru noi toți pre  cum cea anterioară, dar din alte considerente... noi am preluat-o din vest acum 33 de ani, atunci când era falimentară acolo... am crezut că la noi va fi de succes, dar a fost și este un dezastru, pe măsură ce au trecut anii... digitalizarea la scară națională în educație este sinonimă cu imbecilizarea din ce în ce mai tare a școlarilor, cu cât vârsta lor este mai mică... școala va produce niște roboței buni la butonat, dar cu "divaisuri" mai deștepte decât ei... "omul nou" visat de clica lui schwab și descris de orwell...” 

·         Edmondo De Amicis: ”Educatia unui popor se judeca dupa tinuta de pe strada. Vazand grosolania pe strada esti sigur ca o vei gasi si in casa

·         Edmund Burke: ”A citi fara a reflecta este ca si cum ai manca fara sa digeri. -

·         Edward A. – Murphy: ”Cu cat inveti mai mult pentru un examen, cu atat vei fi mai nesigur in privinta raspunsurilor pe care le vei da la examen.***Daca trebuie sa sustii un examen cu cartile pe banca, in mod sigur vei uita cartile acasa *** In ziua in care se da testarea, cel putin 15% din clasa va absenta. *** Nu e importanta cat de mult inveti pentru examen, ti se va pune o intrebare din acea mica parte de materie pe care nu ai mai apucat sa o mai inveti. *** Nu esti suficient de tanar pentru a sti tot.*** Tot ceea ce este intre paranteze este de obicei ignorat.

·         Edward Gibbon: ”Orice om primeşte două feluri de educaţie: una dată de alţii şi alta, mult mai importantă, pe care şi-o face singur.

·         Edward James Olmos: ”Educatia este un vaccin contra violentei.

·         Elena Stan: ”Adevarata scoala ar trebui sa te constientizeze de faptul ca tu esti cel mai bun profesor al tau. *** ”La scoala, elevii ar trebui sa invete cum sa se orienteze corect si sa actioneze eficient pe campul de lupta al vietii!

·         Elena Stanciu: Ni s-a indus ca scoala inseamna educatie. Si in realitate copiii nostri ies din ea mai goi interior, mai tristi, mai superficiali decat daca ar fi crescut in lipsa e.

·         Ella Pm: „Autoritatile, inclusiv SCOALA, care ar trebui sa protejeze COPIII, ASCUND ABUZURILE si NU FAC NIMIC in legatura cu aceste lucruri, ba, mai mult, daca un parinte se duce sa se planga ca, copilul lui a fost strans de gat de un copil mai mare care a intrat in clasa peste el, d-na Directoare a Scolii Apele Vii, ii spune acelui parinte ca nu se comporta potrivit si ca o sa vada ce o sa faca, si, desi e directoare, imi spune ca nu dansa e responsabila de ce se intampla cu copiii in acea scoala. Vi se pare potrivit sa se intample aceste lucruri cu copiii nostri atunci cand se duc la scoala? Si, ne mai miram de ce se aude la televizor, de acele stiri oribile. Autoritatile de ce sunt platite? De ce le platim? Autoritatile sunt in slujba cetatenilor? Pe cine servesc autoritatile? De ce sunt copiii nevinovati umiliti? Romania trebuie sa ia atitudine!

·         Emilia Sercan: Ministerul Educației a pus azi în dezbatere publică Ordinul de ministru care vizează modificarea Regulamentului de organizare și funcționare a CNATDCU și a metodologiei de verificare a sesizărilor de plagiat, în ciuda faptului că Consiliul General al CNATDCU le-a respins în totalitate cu 15 voturi "împotrivă" și trei abțineri. Cum au fost puse în dezbatere aceste controversate modificări? În cea mai perfidă modalitate posibilă, astfel încât să nu te prinzi dacă intri pe site-ul Ministerului Educației la secțiunea transparență decizională. Deși în ultima luna s-a discutat enorm despre aceste modificări, denumirea sub care sunt puse pe site e una făcută în așa fel încât să treacă neobservată, în cea mai tipică manieră a ministrului academician în securitate națională Sorin Cîmpeanu: "[Consultare publică] Ordin privind modificarea și completarea unor acte administrative cu caracter normativ în domeniul învățământului universitar și referatul de aprobare aferent". Proiectul va rămâne în dezbatere până la finalul lunii. Până acum am explicat ce e în neregulă cu aceste modificări, articol cu articol. Acum, sper ca oamenii onești din mediul academic, care țin măcar o fărâmă la integritatea învățământului doctoral, să trimită punctele lor de vedere Ministerului. Sper. Doar sper...

·         Emma Bombeck: ”Cu totii avem momente in viata cand trebuie sa ne punem la incercare curajul. A intra cu copiii intr-o casa cu un covor alb pe jos este unul dintre acestea.

·         Epictet: ”Dintre toate creatiile, cea mai frumoasa este o persoana care a primit o educatie excelenta. 

·         Episcopul Mandell Creighton: ”Adevaratul scop al educatiei este sa aduca un om in starea de a pune mereu intrebari. 

·         Erika si Nicholas Christakis: ”Cand le interzicem copiilor sa se joace, le interzicem dreptul de a intelege lumea.

·         Eschil: ”Imbatranesc si tot invat.

·         Euripide: ”Educația, oricât de bună ar fi, nu poate înlătura consecințele unei eredități rele. 

·         Evgeny Schwartz Copiii trebuie rasfatati apoi devin adevarati talhari. -

·         EXAMEN DE CAPACITATE 2013: 13.000 copii de 14 ani nu s-au prezentat la examenul de capacitate

·         Ezra Pound: ”Adevarata educatie trebuie sa fie in cele din urma rezervata numai oamenilor care insista a cunoaste, restul nereprezentand decat ducerea la pascut a unei turme de oi. -

·         Faina Ranevskaya: ”Un copil inca din clasa I ar trebui invatat stiinta singuratatii. -

·         Federatia sindicatelor libere din invatamant îi scrie lui Ponta: Şcoala, nevoită să apeleze la sprijinul financiar al părinţilor din cauza subfinanţării educaţiei: parlamentarii, indiferent de partidul politic din care fac parte, să adopte măsuri urgente de modificare a legislaţiei şi, în special, a Legii educaţiei naţionale". FSLI aminteşte de cazul recent de la Şcoala nr.10 "Maria Rosetti" Bucureşti, dar nu numai şi arată că aceste probleme sunt generate de subfinanţarea învăţământului de stat, în ultimii 24 de ani. De asemenea, FSLI cere să se instituie măsuri de protecţie a personalului din unităţile de învăţământ, tot mai des ajunse victime ale violenţei verbale şi fizice a părinţilor şi elevilor, şi fără vreo posibilitate de a interveni. "Nu trebuie uitat constituirii «fondului clasei», atât de mult hulit, îşi au rădăcinile în subfinanţarea cronică, în ultimii 24 de ani, a învăţământului românesc de stat şi în salariile de mizerie ale cadrelor didactice. Interzicerea, prin lege, a «fondului clasei» presupune să se intervină cu măsura compensatorie absolut necesară de a se aloca şase la sută din PIB pentru finanţarea învăţământului. FSLI susţine că pentru a supravieţui şcoala este nevoită să apeleze la sprijinul financiar al părinţilor, statul şi comunitatea locală fiind incapabile să asigure condiţii materiale suficiente."În secolul informaţiei, al comunicării, şcoala trebuie să fie factorul decisiv în ridicarea nivelului cunoştinţelor ştiinţifice, să faciliteze accesul şi însuşirea unor noi tehnologii, să asigure o gândire creatoare tinerelor generaţii. Altfel, tinerele generaţii formate în sistemul de învăţământ românesc, vor fi eliminate din competiţie. Mai mult, fondurile alocate de-a lungul timpului pentru dotarea unităţilor şcolare au fost, în mare parte, irosite pe achiziţionarea unor mijloace depăşite, planşe făcute în grabă, materiale de slabă calitate, adesea cu greşeli, neadaptate programei şcolare", se mai arată în document. Statul român trebuie să asigure accesul la un învăţământ de calitate pentru toţi copiii, se mai precizează în adresă. "Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ consideră că este de datoria statului român să asigure accesul la un învăţământ de calitate pentru toţi copiii, indiferent de mediul din care provin, şi acest lucru este posibil numai prin respectarea Legii educaţiei naţionale, în sensul alocării a minimum şase la sută din PIB pentru finanţarea învăţământului",

·         Fekete Alex: ”Scoala romaneasca a luat-o la vale cam de prin 54, foarte multi profesori competenti au fost trecuti in linia a doua sauexclusi, trimisi la tara, pe motiv de..incompatibilitate cu noua clasa politica . Ultimile generatii de profesori remarcabili au iesit in acei ani , maxim anul 60, dupa aceea a urmat o cadere accentuata . Dovada ca dupa 95-98 , cand majoritatea au iesit la pensie, ce a urmat dupa ei vedem clar azi . Am studiat mult fenomenul, am discutat cu multi profesori iesiti la pensie in anii 90, toti au facut o radiografie dura a generatiilor noi de profesori iesite in anii 70, 80, spuneau ca erau cu 3 clase sub proprii lor profesori . Politicul a schimbat sistemul radical. alta dovada clara o reprezinta intelectualitatea noastra in ultimii 25 ani, uitati-va ce panarame avem in Academia Romana, uitati-va la ce generatii de actori avem in prezent, etc, etc .Parerea mea , personala, este ca in ultimii 70 ani , nimeni dintre absolventii cu studii inalte ( existau 563.000 in anul 89 ) nu a fost peste predecesorii lor , indiferent de domeniu Predecesorii de pana in 47 .

·         Femeia de serviciu: "Dragi copii, eu sunt "femeia de serviciu" a scolii voastre. Si doamna directoare m-a rugat sa va spun cateva cuvinte la inceput de an scolar. De unde sa incep? De la toalete! As vrea sa-i rog pe baieti sa nu mai faca pe jos. Nici treaba mica si, ideal, nici cea mare. Daca pot, sa nu se mai urce cu picioarele pe toalete.  Si mai bine, sa nu arunce acolo tot ce nu le mai trebuie: pixuri, gume, penarul luat de la cel mai fraier din clasa... Pe fete as vrea sa le rog sa nu mai lase gumele pe chiuveta si nici pungile de la grisine sau chipsuri in wc.  Pe toti parintii as vrea sa-i rog sa ii intrebe pe copiii lor daca scoala asta e a lor. Pentru ca pare ca vin aici in casa unui dusman! Peretii sunt continuu pictati, scrisi, patati. Instalatorul repara cate o banca pe zi... iar curtea scolii e plina de ambalaje de la fast-food-ul de peste drum. Dar dincolo de toate astea, dragi copii, as vrea sa va rog un lucru: sa va ganditi ca tara asta, in care sperati sa traiti bine, e la fel ca o scoala. Poate fi curata sau murdara. Cu o singura deosebire: Tara nu are "femeie de serviciu". Si se cam vede.  Poate voi veti schimba asta cumva. Va multumesc!"

·         Florentin lehaci: Acum mă doare să văd părinți așezați confortabil în tabăra adversă. O societate civilă care aruncă cu piatra fără ezitare.  Cândva profesorii erau respectați. Acum părinții îi ceartă. Iar elevii îi înjură.  Sunt luați la rost cu privire la cât muncesc. Și ce anume muncesc. Oare de ce trebuie să țină alții contabilitatea? Numărul de ore contează sau valoarea adusă într-o oră? Ani de zile am avut această convingere: educația pe care mi-am format-o să aducă un plus de valoare pentru elevi.  Copiii vor uita informațiile teoretice, dar vor rămânea cu ceea ce au nevoie în viață. În viața reală. Acesta a fost crezul meu. Și pentru asta mi-am format o filosofie de viață pe care să o pot comunica cu ușurință. Acum însă nu mai am entuziasm. Nu mai am viziune în acest sistem care mă lasă tot mai rece. Ca să supraviețuiesc îmi direcționez timpul și energia spre al doilea job. Mi-am găsit împlinirea în el. Dar oare așa ar trebui să fie în România „lucrului bine făcut”? Prețul pe care acest sistem îl pune pe prestația mea este mult sub nivelul investițiilor pe care le-am făcut. Mi se cere să mă vând pe „doi arginți”. Iar eu trebuie să trăiesc! Vreau să trăiesc fără să îmi fie rușine de ceea ce am ales să fiu! Fără să regret anii petrecuți în educarea mea și a altora. În fiecare lună îmi achiziționez cărți. Din acei bani puțini. Fiindcă înțeleg necesitatea educării continue. Din păcate, nu pricep și cei care consideră că educația autentică se poate face stând în fața elevilor pentru a le arăta cât de ușor te prefaci că este bine atunci când ești disprețuit. NU. NU ESTE BINE!

·         Florian Colceag: Profesorii acuză guvernele, care au plasat şi continuă să plaseze educaţia şi copiii pe ultimele locuri în ierarhia priorităţilor lor, ceea ce, evident, conduce la „performanţe” ce ne poziţionează elevii pe ultimele locuri! Profesorii noştri predau fără asumarea rolului de actori cheie în procesul de învăţare şi spun că elevii nu învaţă şi, prin urmare, îşi merită locul. Cei mai mulţi dintre profesori sunt demotivaţi, nemulţumiţi şi neîncrezători, lipsiţi de pasiunea învăţării şi fără speranţă (şi au suficiente motive să fie aşa). Dar, cel mai trist este că toate aceste lucruri sunt duse în clase şi transmise elevilor. Un profesor demotivat, nemulţumit şi frustrat nu poate motiva copiii să vină la şcoală şi să înveţe. Un profesor lipsit de entuziasm nu poate inspira copiilor încredere şi speranţă în viitor Profesorii sunt inima sistemului de educaţie. profesorii să colaboreze, să fie parte ai aceleaşi comunităţi de practică în care împărtăşesc aceleaşi valori, principii şi idealuri educaţionale; în şcoală învăţarea este mai importantă decât competiţia, încurajarea mai eficientă decât critica sau ironia, iar ei, profesorii sunt modele pentru copii. trebuie să accepte că fiecare copil este important, să-şi asume responsabilitatea învăţării în clasă şi să creeze o atmosferă care promovează şi susţine învăţarea, să relaţioneze cu elevul, să-l încurajeze şi să-l susţină în mod constant. Predarea trebuie să producă învăţare pentru toţi copiii, la fiecare oră. elevii trebuie pregătiţi în primul rând pentru viaţa reală şi nu au înţeles că învăţământul obligatoriu nu înseamnă doar să mergi la şcoală 10 ani, ci acumularea obligatorie a cunoştinţelor corespunzătoare celor 10 ani de şcoală şi formarea acelor competenţe cheie ce le vor permite elevilor să-şi continue studiile, să se formeze pentru a trăi în societate ca persoane împlinite şi responsabile. ** elevilor români nu le place şcoala, ei vin la şcoală dar nu învaţă. Altfel spus, cei mai mulţi dintre elevii noştri sunt analfabeţi funcţional: citesc şi nu înţeleg, nu fac conexiuni cu ceea ce ştiau dinainte, nu-şi pot formula un punct de vedere cu privire la textul lecturat şi nu sunt în stare să-şi exprime opinia. ** mai mult de 70% dintre elevii români se simt singuri la şcoală.Cum să nu te simţi singur atunci când tu exişti în clasă doar pentru a primi o notă în catalog şi nici asta nu e sigur că se întâmplă, pentru că poţi primi nota şi fără a răspunde la vreo întrebare directă într-un semestru întreg... ** Un studiu la nivel european ne spune despre copiii români că ei se consideră a fi cei mai nefericiţi. ** pe timpul comunismului, sistemul de învăţământ românesc ajunsese să fie recunoscut la nivel internaţional... Acel sistem era, bănuiesc, sub influenţa puternică a statului. Cred că problema de fapt este că nu se mai promovează la scară largă în prezent performanţele actuale ale elevilor. Nu se mai scot în evidenţă şi lucrurile bune, iar oamenii ori nu au timpul ori nu au dorinţa să le caute. Se promovează alte lucruri, mult mai rele sau nocive şi inutile... Totul în spiritul "libertăţii". Mă confrunt adesea cu imaginea aceasta de titan pe care o are comunismul. E greu să combaţi ceva clădit pe propagandă, pe un idealism agresiv. E incomparabil mai greu să realizezi lucruri măreţe dacă nu apelezi la FORŢĂ brută, nemiloasă, fără compromisuri, fără ruşine, fără Dumnezeu... O problemă masivă este că prea puţini înţeleg ce este libertatea.  Am ajuns să cerem ca cineva (statul) să vină să ne forţeze să ne respectăm libertatea proprie şi pe a celorlalţi. Lucruri măreţe se pot face şi astăzi. Pentru început, trebuie să se vrea.

·         Foaie matricola a unei eleve de clasa a 7-a in anul scolar 1939-1940 -Starea sociala a copilului, daca i-a murit vre-un frate, cu cati doarme in camera sau in pat, cum ii este somnul si alimentatia, ce preocupari extra scolare are, si ce profesie i s-ar potrivi. Care este profilul psihologic al elevei... iata cu ce rubrici: intelect ( inteligenta, atentia, memoria, imaginatia): temperament (viteza de reactie, sensibilitatea, puterea de munca, sarguinta, voiosia): personaliate si caracter (neinfluentabilitatea, sociabilitatea, camaraderia, onestitatea, bunatatea, simtul dreptatii, spiritul de conducator, starea sufleteasca) -Situatia scolara impartita in categorii ( educatia sanatatii, educatia mintii, educatia artistica, educatia moral-religioasa) care se noteaza individual sau ca grupe de cunostiinte. Este incredibil cum se evalua un elev cu atata complexitate si atentie la el ca intreg.

·         Foxnews: ”Unul din cei mai influenti psihologi din lume" vrea sa ancheteze profesorii care dau note mici negrilor. Autor a 40 de carti si 700 de articole stiintifice, dr Roy Baumeister vrea sa taie capul hidrei rasismului in scoli, convins ca daca s-ar face publice numele dascalilor, care dau frecvent note mai mici negrilor, acestia ar fi presati sa nu mai discrimineze. Umilirea in public a profesorilor care tradeaza astfel prejudecati, e singura cale sa starpim rasismul sistemic, crede el.Universitatile si scolile practica deja discriminarea unora in favoarea altora prin locurile rezervate pentru minoritati. Dar nu e destul pentru atingerea egalitatii. Si cum stim ca rasele sunt un construct social, nu biologia poate fi de vina, ci ranchiuna profesorilor. Inevitabil va ajunge si la noi metoda pedagogilor de scoala noua cand vor veni inspectori de la minister sa afle de ce-a ramas Bulă repetent. Luati profesoara si bagati-o in duba!”

·         Fran Lebowitz: ”Gandeste inainte sa vorbesti, citeste inainte sa gandesti. *** In viata reala, te asigur ca nu exista algebra.

·         Francis Bacon: ”Citeste nu pentru a contrazice nici pentru a crede, ci pentru a cantari si a lua in considerare. ***Lectura te va face un om complet. ***A calatori este, pentru cei tineri, o parte a educatiei; pentru cei mai varstnici - o parte a experientei

·         Francois de La Rochefoucauld: ”Educatia care li se da tinerilor este un al doilea amor propriu care li se inspira.

·         Frederick Douglass: ”Din momentul in care inveti sa citesti, vei trai vesnic. -

·         G. Cesbron: „Din fericire, profesorii noştri ne luau drept imbecili – fapt fără de care am fi rămas imbecili.”

·         G.K. – Chesterton: ”Fara educatie, suntem intr-un pericol extrem de mare sa ii luam in serios pe oamenii educati.

·         G.M. – Trevelyan: ”Educatia...a produs o vasta populatie de oameni capabili sa citeasca, dar incapabili sa distinga ceea ce merita sa citeasca.

·         Geo Pataki: „Fac ce vreau!”„Nu aveți ce să îmi faceți!”„Și ce dacă îmi scădeți nota la purtare?!”„Nu mă interesează notele!”„Școala trebuie să fie haioasă!” „Vine tata și vă face bucățele!”„Vorbesc când vreau, pentru că am dreptul!” „Părinții mă susțin indiferent ce fac!”„Nu aveți voie să mă atingeți!” „Am bani și valoare!”„Merg doar la orele la care am chef!” „Tocilarii mor săraci!”„Școala în care nu te distrezi e pușcărie!”„Mă îmbrac cu ce vreau la școală!”„Doar fraierii respectă regulile! Mi-a zis mama...”„Nu mă interesează ce cred alții despre mine!”„Am primit cel mai tare telefon!” ”Îmi place să fiu rebel, să fac senzație!” „Dacă mă supărați, vă distrug!”„Profesorii, niște săraci care se cred importanți!” „Contează doar cât de jmeker ești!” „Cititul e plictisitor!”„Școala nu mă învață nimic, alții fac bani fără școală!”„Profesorii ne distrug tinerețea!” „Diferit și nonconformist e cool!”„Vin părinții și mă scot din belele, au bani și influență!” Nu s-a ajuns aici de azi, de ieri. Elevii de azi sunt produsul unei societăți în derivă, a unor familii care au aruncat valorile tradiționale la coș și au îmbrățișat selectiv non-valori progresiste. Sunt rezultatul mediocrității, a speculației socio-economice, a unei democrații și capitalism prost înțelese. Suntem o țară condusă de „psihologi”, care știu ei mai bine să facă legi pentru bunăstarea copilului, pentru devenirea lui ca membru activ și de bază al comunității. Rezultatele le vedem cu toții...și e doar începutul. Elevul care a rănit-o pe profesoară cu cuțitul este condamnat de toată comunitatea adultă, însă el poate fi privit ca erou inspirațional de către elevi, un luptător curajos pentru drepturile copiilor - dreptul de a nu da test neanunțat. Sunt convins că vor apărea manele în curând care vor elogia faptele lui de arme iar ME va interzice peste câtva timp profesorilor să testeze elevii fără să îi anunțe în prealabil. Deja se întâmplă voluntar în unele școli...elevii sunt ascultați sau testați doar dacă declară că sunt pregătiți..

·         Georg Christoph Lichtenberg: ”Educatia este un fel de procreatie. *** Invatatorii si profesorii nu formeaza indivizi, ci numai specii. -

·         George Becali: ”Nu conteaza daca nu am scoala, ca nu sunt la „cine stie, castiga”!

·         George Boas: ”Educatia inseamna a invata ceea ce nu stiai ca nu stii. -

·         George Clooney: ”A iesi din forma este o placere, a va intoarce este un chin martiric.

·         George Herbert Palmer: ”Ma simt invins atunci cand intalnesc o fiinta umana de la care sunt incapabil sa invat ceva.

·         George Petrovai: ”A treia sursă de nenorociri pentru prezent și viitor o constituie școala în derivă și educația în mare suferință pe aceste meleaguri. Nici nu-i cu putință altminteri, când impertinența, indisciplina, nesârguința și lipsa de respect a majorității școlarilor (față de educatori și colegi) a mers atât de departe, încât în tot mai multe școli postdecembriste se petrec grozăvii de genul următor: (a)Agresiune premeditată din partea unui licean, care – înarmat cu un cuțit – atacă și rănește profesoara ce a îndrăznit (sic!) să dea un test neanunțat din timp (de parcă testele cunoscute ar avea vreo relevanță); (b)Un elev drogat din Târgu Mureș își bate măr diriginta și nu-și regretă oribila faptă, ci – dimpotrivă – îi spune cu bădărănie directoarei: „Și așa nu aveți ce să-mi faceți…”; (c)Un alt licean îl înjură pe portar pentru că, respectând acesta regulamentul de ordine interioară, nu-l lasă să intre după începerea cursurilor, iar părinții huliganului, înștiințați de director, explodează cu năduf: „Păi pentru un portar se face atâta zarvă?!…”; (d)Elevi și eleve care fug de la ore, se bat între ei/ele și-i sfidează pe profesori, ba chiar le strigă în față: „Lasă că vine taică-meu la școală și vă arată el vouă”.Adică, nici pomeneală de o strânsă și fecundă colaborare între educatori și părinți, proces la care-i recomandat să participe și psihologul (cu toții urmărind necontenit să descopere aptitudinile elevului și să-l îndrume întru maxima lor valorificare), atâta timp cât cei mai mulți dintre întreținători înțeleg să nu-și supere odraslele cu vorba sau cu fapta, pentru ca să-i poată acuza doar pe dascăli de toate neîmplinirile intelectuale și derapajele comportamentale ale acestora: dezinteres la învățătură, aroganță, mitocănie, anturaje dubioase, țigări, băutură, droguri, încăierări, probleme cu oamenii legii. Că, de, părinții de soiul ăsta înțeleg să-i pună beizadelei totul pe tavă (țoale de firmă, bani de buzunar, cea mai performantă aparatură electronică, mașină luxoasă), ca el să constate că neșcolații descurcăreți sunt putrezi de bogați…Ce-i de făcut ca școala să nu mai fie un loc de distracție contraproductivă pentru elevi și unul de coșmar pentru educatori? În primul rând o lege prin care să se reîntroneze disciplina și respectul față de semeni (profesori, colegi, părinți, cunoscuți și necunoscuți, prioritar față de bătrâni și persoanele de sex feminin). Căci pretutindeni și tot timpul este mare nevoie de așa ceva într-o comunitate ce se pretinde civilizată: în familie, pe stradă, la școală, în vizită la cineva, la viitorul loc de muncă. Bunăoară, o armată indisciplinată nu mai poate fi numită armată în sensul clasic al acestui cuvânt, ci eventual hoardă sau gloată, sortită nimicirii la prima confruntare cu vrăjmașii disciplinați.Indiscutabil că în prima linie a acestei legi, precum în licee de prestigiu de pe alte meridiane (Japonia, Franța, Germania etc.), trebuie să stea uniforma și interzicerea telefoanelor în incinta tuturor unităților de învățământ preuniversitar: uniforma va elimina discrepanțele exterioare și va stimula dezvoltarea mult necesarelor însușiri lăuntrice (decența, modestia, cumpătarea, simplitatea, altruismul), iar neutilizarea telefoanelor câteva ore în fiecare zi, va contribui în chip miraculos la însănătoșirea moral-spirituală a copiilor și adolescenților, deschizându-le pofta de-a ști (prin citit, empatie, socializare și discuții cu miez), în dauna celei de-a avea (în tot mai multe cazuri fără efort) și de-a butona sculele electronice.Totodată, în respectiva lege trebuie repuse în drepturi mijloacele firești de disciplinare a școlarilor turbulenți (avertisment, scăderea notei la purtare, exmatriculare) și de îmboldire la instruirea competitivă (reintroducerea tezelor, corigență, repetenție). Cu acest temei legal, învățământul postdecembrist are șansa de-a redeveni din ce în ce mai performant prin calitate (nicidecum prin actuala cantitate dătătoare de analfabeți funcționali), lucru realizabil prin triada: flexibilizarea programei (aplicarea ei în funcție de potențialul elevilor și specificul clasei), renunțarea la manualele alternative (de altminteri, pline de erori gramaticale și logice, ba chiar științifice), transformarea în școli profesionale a tuturor liceelor tehnice cu zero promovați la bacalaureat. Intens preocupat de starea deplorabilă a învățământului românesc postdecembrist (poate datorită faptului că am făcut cândva parte din sistem), iată câteva dintre concluziile trase de mine în articolul Japonia – țara contrastelor și a progresului (15 nov. 2010): „După cum ne avertizează adevăraţii specialişti ai istoriei şi proceselor specific nipone, aşa numitul «miracol japonez» îşi are propriile sale explicaţii. Prima dintre aceste explicaţii priveşte gradul de instruire al japonezilor din vremea shogunatului, dată la care Japonia era mult mai alfabetizată decât Franţa celui de-al doilea imperiu în aceeaşi epocă! Iar o asemenea afirmaţie tranşantă n-ai cum să n-o iei în seamă, îndeosebi atunci când afli că ea vine din partea specialistului francez Augustin Berque…Tot aşa, Mason şi Craiger, doi istorici de origine engleză, notează că pe la 1800 toţi membrii clasei samurailor erau nişte oameni cultivaţi, că în ultima parte a epocii Tokugawa rata de alfabetizare a întregii populaţii ajunsese la 30 la sută (peste 50 la sută dacă se ia în considerare numai populaţia masculină), ceea ce – concluzionează ei – «este cu totul extraordinar pentru o societate premodernă» şi că «aspectele de masă ale educaţiei Tokugawa au ajutat în mod cert modelarea viitorului ţării după 1868».Învăţământul japonez actual cuprinde trei trepte: a) Învăţământul obligatoriu include şcoala elementară, cu o durată de şase ani (începând de la vârsta de șase ani) şi prima treaptă sau primul ciclu al şcolii liceale, cu o durată de trei ani. Această treaptă este absolvită de peste 99 la sută dintre copiii japonezi de vârstă şcolară; b) High school este al doilea ciclu al învăţământului liceal (teoretic sau tehnic), pe care de regulă îl absolvă circa 90-93 la sută dintre copiii japonezi cu vârste cuprinse între 15-18 ani. Această treaptă îi uimeşte pe specialiştii americani atât prin proporţia de absolvire, cât şi prin cantitatea şi diversitatea cunoştinţelor acumulate. Căci, în medie, elevii şi studenţii japonezi cunosc mult mai bine decât elevii şi studenţii occidentali istoria mondială şi evenimentele curente. Tot aşa, tineretul nipon îl depăşeşte pe cel din ţările vestice nu doar la capacitatea artistică, muzică şi agilitate fizică, ci şi în domeniul ştiinţelor şi matematicilor, singurele domenii în care există o posibilitate demnă de încredere pentru comparaţii internaţionale de cunoştinţe; c) Cea de-a treia treaptă o reprezintă învăţământul superior, în care intră circa 38-39 la sută dintre tinerii japonezi. Demn de reţinut este următorul lucru: Deşi numărul instituţiilor de învăţământ superior din Japonia este mare (peste 400 universităţi şi peste 500 colegii universitare, majoritatea particulare), rolul central în sistemul de învăţământ superior revine, ne informează Costin Murgescu în cartea Japonia în economia mondială (Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1985), «celor 87 de universităţi naţionale şi 33 de universităţi publice, la care intrarea este posibilă numai în cazul în care candidatul reuşeşte să dobândească un loc, după ce trece de barajul a două examene de admitere (subl. mea, G.P.): primul, cu caracter preliminar, uniform organizat de Centrul Naţional de Examene pentru Admitere la Universitate; al doilea, organizat de fiecare universitate în parte, care duce la clasificarea candidaţilor în raport cu capacităţile şi aptitudinile specifice pentru specialitatea aleasă». Cât se poate de elocvent, în condiţiile în care la noi grosul facultăţilor (avem peste 100 de universităţi, dar nici una nu figurează între primele 500 ale lumii!), deci grosul facultăţilor aleargă după cursanţi (a se citi după bani), prin urmare nici pomeneală de examene de admitere… Şi încă ceva. Întrebat un profesor universitar japonez ce urmăreşte să afle când examinează un student, acesta a răspuns: «Cantitatea de cunoştinţe acumulate este foarte importantă, este baza culturii lui de specialitate. Dar nu este singurul aspect. Astăzi cunoştinţele se reînnoiesc repede. Mă preocupă foarte mult să văd dacă a învăţat să înveţe şi să judece singur problemele pe care le discutăm. Asta îl va ajuta toată viaţa». Nota1: Desluşim în răspunsul profesorului două chestiuni esenţiale, care au dispărut aproape cu totul de pe meleagurile noastre în deceniile de scremut reforme postdecembriste: a) Preocuparea constantă a dascălilor japonezi de a scoate cadre nu doar bine pregătite, ci mai ales însetate de dorinţa de a şti; b) Dacă scopul imediat (dictat ba de puţina ştiinţă şi conştiinţă, ba de interesele materiale) al dascălilor români este de a nota studentul la examene pentru ceea ce acesta nu ştie, scopul cu bătaie lungă al dascălilor niponi este de a-i învăţa pe studenţii lor să înveţe şi de a-i răplăti cu o notă corespunzătoare pentru ceea ce ştiu…Revenind, să precizăm că răspunsul profesorului japonez seamănă foarte mult cu celebra parabolă a unui învăţat chinez din antichitate, parabolă pe care o citează cu satisfacţie reputatul economist Saburo Okita în cartea sa „Cu faţa spre secolul 21” (Editura AGER-Economistul, București, 1992), atunci când ne oferă o altă explicaţie a miracolului japonez – Planurile economice: «Dacă vei da un peşte unui om, el îl va mânca pe loc. Dar dacă îl vei învăţa să pescuiască, va mânca peşte tot restul vieţii lui»”. *** ”Toată lumea este de-acord că şcoala – alături de familie, biserică şi armată – reprezintă una din instituţiile fundamentale ale statului modern, căci de modul cum este ea organizată şi de producţiile sale de azi depinde viitorul de mâine al unei naţiuni. Ştim cu toţii cât de greu s-a pus învăţământul românesc pe picioare, într-o vreme când apusenii (italieni, francezi, englezi, germani, spanioli) aveau tot dreptul să se mândrească cu renumitele lor universităţi, deja ajunse la vârste seculare.În Principatele unite a fost nevoie de foarte importanta Lege a instrucţiunii publice din vremea lui Alexandru Ioan Cuza, prin care învăţământul primar devenea esenţialmente modern şi deplin european, el fiind decretat obligatoriu şi gratuit, fapt care a contribuit la rapida lui răspândire în toate localităţile ţării. Cât priveşte celelalte provincii româneşti aflate în continuare sub dominaţie străină, îndeosebi Transilvania şi Basarabia, aici a fost nevoie de mult curaj şi perseverenţă din partea unor intelectuali intransigenţi, pentru ca fiii românilor să poată învăţa româneşte, iar românii să nu fie asimilaţi forţat prin draconicele legi de maghiarizare şi rusificare promovate de autorităţile budapestane şi moscovite, atât de ostile românilor şi limbii lor.La fel ca toate celelalte sfere de activitate, învăţământul românesc interbelic a cunoscut un maxim de înflorire şi afirmare internaţională, fapt evidenţiat nu doar prin calitatea unanim recunoscută a învăţământului din universităţile româneşti ale acelor timpuri, cât mai ales prin producţiile culturale de excepţie şi prin impresionanta densitate a savanţilor şi cercetătorilor români de rang internaţional: inventatori (Traian Vuia, Aurel Vlaicu, Henri Coandă), medicină (Ioan Cantacuzino, Gheorghe Marinescu), biospeologie (Emil Racoviţă), matematică (Gheorghe Ţiţeica), ştiinţele naturii (Traian Săvulescu), agronomie (Gheorghe Ionescu-Siseşti), fizică (Horia Hulubei), istorie (Nicolae Iorga, Vasile Pârvan, Ioan Lupaş, Silviu Dragomir, Gheorghe Brătianu, Constantin C. Giurescu, Petre P. Panaitescu), filologie (Ovid Densuşianu, Al. Philippide), geografie (Simion Mehedinţi), filosofie (Nae Ionescu, P.P. Negulescu, Mircea Florian, Lucian Blaga, D.D. Roşca), literatură (Mihail Sadoveanu, Liviu Rebreanu, Tudor Arghezi), critică şi istorie literară (Eugen Lovinescu, George Călinescu, Tudor Vianu, Perpessicius, Şerban Coiculescu, Vladimir Streinu), muzică (George Enescu), sculptură (Constantin Brâncuşi), pictură (Nicolae Tonitza, Gheorghe Petraşcu).Iată de ce după aproape un secol, noi cei de astăzi privim la această perioadă de graţie divină a spiritualităţii româneşti ca la un pisc imposibil de atins cu mijloacele şi resursele intelectuale pe care le avem la îndemână, aşa cum de altminteri privim şi la anul 1938, ca la un vârf al belşugului şi prosperităţii româneşti din toate timpurile.Fireşte, vinovată de acest mare recul material şi moral-spiritual al românilor este perioada de instalare şi dominaţie a bolşevismului, acea întunecată jumătate de secol din istoria României, în care a fost decimată întreaga cremă a intelectualităţii româneşti inflexibile, iar românii cu mic cu mare au fost ţinuţi din scurt şi supuşi la o permanentă presiune psihică în asasinul proces de forjare a omului nou (homo sovieticus), cu penibilele şi inconfundabilele lui trăsături  de caracter: mincinos şi leneş, şmecher şi hoţ, fricos ca un iepure şi gata în orice clipă să denunţe pe oricine. Altfel cum naiba ar fi rezistat atâta timp acest odios regim, că doar nu erau atâţia securişti de profesie ca să le bage pumnul în gură tuturor celor care cutezau să murmure împotriva necurmatelor atentate săvârşite de instituţiile bolşevice la drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului?! E limpede că amatorii, adică delatorii de voie ori de nevoie, se străduiau în meseria lor respingătoare să fie la nivelul profesioniştilor, şi astfel îşi asigurau răsplata cuvenită din partea nomenclaturiştilor, stăpânii lor. Se subînţelege că într-un asemenea sistem sufocant, şcoala îşi avea un rol de prim rang în vastul proces de supraveghere atentă a lecturilor îngăduite, altfel spus de necontenită distorsionare şi strivire a personalităţii umane: profesorii aveau misiunea să buchisească pe rupte din ceasloavele materialismului dialectic şi istoric pentru obligatoriile şedinţe de îndoctrinare, iar elevii şi studenţii la rândul lor, indiferent de profilul urmat, erau bombardaţi cu mostre consistente din aberantul cocteil marxisto-leninisto-ceauşist.În pofida acestor absurdităţi rizibile cu care era încărcată programa şcolară şi universitară, elevii şi studenţii capabili se impuneau nu doar pe plan naţional, ci chiar şi la olimpiadele internaţionale. Iar asemenea succese dădeau apă la moară ideologilor regimului, vrednici urmaşi ai lui Jdanov şi Suslov, astfel că cei mai obtuzi dintre ei chiar erau convinşi că românii se simt admirabil şi că România înaintează în galop pe drumul construirii societăţii socialiste multilateral dezvoltată. Iată de unde a apărut nevoia presantă de activişti cu un oarecare lustru intelectual, însă perfect pregătiţi din punct de vedere ideologic, pentru ca la comanda partidului să poată prelua orice post de conducere, fie din sfera de activitate materială, fie din cea spirituală. Aşa s-a născut Academia “Ştefan Gheorghiu”, adevărată fabrică de clănţăi, devotaţi trup şi suflet atotputernicului partid, care se autoamăgea că face din ei oameni de elită… Evident, nu pot fi negate enormele eforturi materiale şi financiare făcute de vechiul regim (în ultima instanţă de întregul popor) în vederea generalizării învăţământului primar şi gimnazial, aşijderea în învăţământul liceal şi universitar: creşe şi grădiniţe, şcoli noi, cărţi gratuite, burse de studii, cămine, biblioteci şi cantine etc. Dar întrucât se urmărea cu prioritate dimensiunea cantitativă, văzută şi cuantificată ca o mare victorie a socialismului biruitor la oraşe şi sate, fireşte că din punct de vedere calitativ învăţământul românesc a făcut serioşi paşi înapoi, comparativ cu perioada interbelică. Pentru că o ştim prea bine: contactele şi schimburile de idei cu exteriorul au fost subţiate până aproape de inexistenţă, iar funcţiile în instituţiile didactice şi de cercetare, ca de altfel pretutindeni în societatea românească de-atunci, se obţineau în exclusivitate pe bază de dosar!Cât priveşte învăţământul superior, ei bine, aici lucrurile se degradaseră într-un mod de-a dreptul penibil: cei mai mulţi dintre dascălii universitari nu ştiau nici măcar o limbă de circulaţie internaţională, căci înscrierile la doctorat şi promovările se făceau pe bază de dosar şi cu aprobări speciale venite de foarte sus (de regulă cabinetul doi, patronat de Elena Ceauşescu)! S-a ajuns atât de departe cu aproximativa cultură şi ştiinţă din universităţile de-atunci şi din puzderia de institute tehnice, încât însuşi Ceauşescu s-a arătat la un moment dat indignat de această stare de lucruri, motiv pentru care a afirmat într-una din cuvântările sale că “profesorii universitari nu au cursul în cap, ci capul în curs”…Dar ce se întâmplă în ziua de azi, la 24 de ani trecuți de la Decembriada din ’89, este mai mult decât penibil şi alarmant deopotrivă: peste tot au apărut universităţi, ceea ce face ca oferta să depăşească cu mult cererea de cursanţi şi absolvenţi, prin urmare intrarea în învăţământul superior nu se face nici măcar printr-o minimă testare a candidaţilor în lipsa examenului de admitere, ci cu bani şi pe bază de medie (dosar); promovările în învăţământul universitar au loc cel mai adesea pe baza unor criterii extraintelectuale şi extraprofesionale, dacă nu cumva adevărata profesie şi menire a aşa-zişilor dascăli este aceea de-a scoate bani şi din piatră seacă, în primul rând pentru ei şi apoi pentru instituţiile unde-şi desfăşoară negustoria; masteratele şi doctoratele la rândul lor se iau pe bandă rulantă, pentru că aici mai mult decât oriunde banii şi relaţiile au cuvântul cel mai greu de spus.Probă în sensul celor afirmate mai sus stă scandalul cu cele circa 20.000 de diplome false depistate până în prezent. Şi acesta-i doar vârful aisbergului, ce avansează ameninţător spre fundamentele societăţii româneşti. Este la mintea oricui că numărul titraţilor din această scandaloasă categorie este cu mult mai mare, dar că ei nu vor putea fi niciodată depistaţi cu toţii. Iar dintre cei nedescoperiţi, mulţi vor aspira la posturi de conducere, de vreme ce unii chiar le deţin în clipa de faţă…Culmea este că nu ajunge puzderia de universităţi private, care au apărut pretutindeni în localităţile României aşa ca ciupercile după ploaie (în Sighetul Marmaţiei, de exemplu, oraş cu circa 40.000 de locuitori, sunt nu mai puţin de trei universităţi, între care se detaşează extensia “Spiru Haret” cu cele 14 facultăţi şi mii de cursanţi la lesnicioasa formă de învăţământ la distanţă!), deci cum spuneam, nu ajunge puzderia de universităţi româneşti, pentru că unii dintre aspiranţii la diplomele universitare – poate că printre cei mai descurcăreţi şi ambiţioşi – trec graniţa în Basarabia, în căutarea deliciilor oferite de Universitatea Agricolă de Stat “M.V.Frunze” din Chişinău.Iar cu aceşti studenţi întârziaţi (nu neaparat mental) se întâmplă următorul paradox: În conformitate cu raportul existent între cererea şi oferta din învăţământul românesc actual, unde – după cum spuneam – oferta depăşeşte binişor cererea, respectivii întreprinzători, deci, trec graniţa în dibuirea unor avantaje şi mai consistente decât cele de pe meleagurile carpato-danubiano-pontice. Şi care, mă rog, pot fi aceste avantaje? Dacă se poate studiu ioc şi bani cu ceva mai puţini decât loco (“Spiru Haret” a intervenit în forţă pe piaţa diplomelor şi a tranşat problema în favoarea profesorilor autohtoni!), căci în conformitate cu înţelegerile dintre ministerele de resort ale celor două ţări, diplomele eliberate de partea moldoveană sunt de îndată omologate de partea românească, de parcă ar fi eliberate de Sorbona sau Oxford (este obligatorie traducerea din moldoveneşte în româneşte!), iar nu de nişte bieţi specialişti în pomicultură, pe care e mai bine să nu-i întrebi nimic din istoria şi cultura României…În ce constă paradoxul? În aceea că respectivii cursanţi, pe care convenim să-i numim chişineveni, încep aşa-numitele studii superioare cu intenţia precis formulată de-a se vedea cu o diplomă şi, în consecinţă, de-a înşfăca o leafă mai mare. Nimic neobişnuit într-o asemenea aspiraţie umană, ştiut fiind că doar extrem de puţini dintre muritori, anume cei cu vocaţie de sfinţi, nu sunt atraşi de deşertăciunea onorurilor şi nu tind la un trai mai îmbelşugat. Iar dintre nesfinţi, cine ar avea dreptul să-i condamne pentru ceea ce ţine de condiţia omului iubitor de glorie vană şi plăceri trecătoare? Dimpotrivă, spun eu, mulţi dintre ei sunt de apreciat, dacă se au în vedere măcar cele două mari dezavantaje: vârsta şi povara familiei. Numai că de prin anul trei de studii, aceşti năzdrăvani chişineveni încep să emită pretenţii de mari specialişti, de parcă examenul de pomicultură i-ar fi dat de-a berbeleacul din pomul cunoaşterii şi ei ar fi căzut taman în cap. Şi precum se întâmplă iarna în munţi cu bulgărele de zăpadă pornit la vale, care în final generează avalanşa, tot aşa cresc pretenţiile acestor chişineveni bâzâitori, pe măsură ce se văd tot mai aproape de fructul îndelung jinduit numit diploma de licenţă. După care să te ţii! Pretenţiile lor, aidoma broaştei din fabulă, cresc de la o zi la alta în progresie geometrică, întrucât ei ştiu mai bine ca oricine să le salte la cote rizibile cu ajutorul masteratelor, poate chiar a doctoratelor, luate în aceeaşi notă scandalos de negustorească. Şi astfel ei reuşesc să devină teribil de amuzanţi, atunci când interlocutorii lor au depăşit stadiul firesc de indignare…De aceea, atenţie vă zic la această generaţie chişineveană! Pentru că inşii ce o alcătuiesc vin, aidoma absolvenţilor de la “Ştefan Gheorghiu”, de pe poziţiile de forţă, rezultată din goana fără jenă după funcţiile bine plătite. Iar în faţa osârdiei de care dau dovadă întru atingerea ţelului stabilit, înclin să cred că s-ar ruşina până şi Machiavelli, cu toate că în concepţia sa mijloacele utilizate erau scuzate de scopul urmărit. Fireşte, el avea în vedere doar înalte scopuri de ordin politic. Dar ce, se pot compara chişinevenii cu Machiavelli la  capitolul “lipsă de scrupule”, având în vedere că aceştia nu se sinchisesc nici cât negru sub unghie de mijloacele întrebuinţate, de-ar fi să calce şi pe cadavre?! Există totuşi deosebiri între cele două “ilustre” categorii de licenţiaţi – ai Academiei “Ştefan Gheorghiu” şi ai Chişinăului. Gheorghienii erau făcuţi la comanda partidului-stat, pe când chişinevenii au apărut la cererea, mai bine spus din cauza indolenţei ce tescuieşte piaţa noastră complet dezarticulată; Gheorghienii aveau un partid în faţă şi în spate, în vreme ce chişinevenii se dau de ceasul morţii să găsească partidul care să-i propulseze în funcţiile visate cu ochii deschişi.Quod erat demonstrandum pentru bătuta pe loc a românilor: Alte măşti, aceeaşi piesă, cum admirabil a sintetizat Eminescu năravurile de nevindecat ale românilor…Deşi cele două ţări au pornit pe calea modernizărilor în aceeaşi perioadă (România în vremea lui Alexandru Ioan Cuza, Japonia prin reformele demarate de Restauraţia Meiji), diferenţele uriaşe dintre nivelele lor de dezvoltare ar fi cazul să-i facă pe români să se gândească că, măcar acuma după şapte decenii de penibile angajamente şi promisiuni (bolşevism + postdecembrism), ar cam trebui sa renunţe la tripla lor specializare: pălăvrăgeală, bătuta pe loc şi aflarea în treabă.*** ”Axioma care stă la baza concursurilor româneşti de promovare: Scrisul zboară, vorba bine pusă rămâne şi alesu-i o minune; ***Şcoala este acea instituţie educativă din care educaţia şi-a luat zborul, iar studiul a fost trimis la plimbare;*** Tot mai mulţi elevi sunt într-atât de ocupaţi cu pregătirea temeinică pentru viaţă, încât e de mirare că mai au timp să treacă pe la şcoală;***” Un dascăl bun îşi îndeamnă elevii să lupte cu neştiutul, pe când unul slab îi sfătuieşte pe elevi să trăiască-n pace cu ştiutul. *** Este evident că, din totdeauna, orice societate civilizată și ferm angajată pe calea progresului spiritual și material, așează la temelia giganticei sale construcții binomul educație-autoeducație. Căci care om cu scaun la cap își va construi casa pe un teren mlăștinos sau nisipos, dar fără a acorda fundamentului atenția necesară? Tot astfel, conducătorii popoarelor mai expuse decât altele la capriciile și vitregiile destinului după unii, ale istoriei după cei mai mulți (bunăoară așa ca poporul român), ar trebui să fie preocupați până la obsesie de făurirea unei baze statale deodată trainică și suplă, care în scurt timp să se constituie într-o adevărată rampă de lansare a țării și poporului respectiv în universalitate, ceea ce pentru sărmana istorie umană este totuna cu eternitatea. Dar câți dintre românii zilelor noastre se simt îndreptățiți să afirme că sunt mulțumiți de ceea ce se întâmplă pe meleagurile mioritice și că aleșii lor postdecembriștri măcar s-au străduit să-și ducă la îndeplinire promisiunile demagogice, promisiuni cu ajutorul cărora s-au văzut cu sacii plini de voturi mai  mult sau mai puțin murdare în căruța puterii, după care se pun temeinic pe căpătuiala lor și a clanului ce i-a fătat, când este lesne vizibil pentru oricine că România de azi ar fi o adevărată gură de rai dacă acești avortoni ar face pentru grosul alegătorilor doar o fărâmă din ceea ce realizează pentru ei și ai lor?! Cei mai nemulțumiți se arată a fi ipochimenii de teapa lui Dan Diaconescu și Gigi Becali, care – iată – taie și spânzură în politica românească (mai bine spus au făcut-o cu  ceva  timp în urmă) tot perorând și visând la o Românie prosperă și fără ciocoi, adică o Românie care, după o exemplară manelizare prin contribuția a aproape tot ce mișcă-n țara asta, astăzi – prin nerușinare, impostură și o trufașă incultură – se vede stăruitor îndrumată pe calea largă a becalizării. Și, mă rog, de ce s-ar rușina doar aceste două chipoase personaje mai sus pomenite (Dan Diaconescu pentru măreția imposturii lui, pușcăriașul de Jiji Becali pentru sărăcia sa spirituală, adânc îngropată în purcoiul de bani dobândiți pe căi hipersuspecte), când de fapt asta-i starea naturelă, vorba lui Caragiale, din profund ticăloșita politică a României postdecembriste, cu o Uniune Social-Liberală (USL) atât de încrezătoare în steaua sa parlamentară după alegerile din decembrie 2012 (acum după ce steaua îmbătrânită în bădărănii a lui Jiji a fost atrasă în jenanta constelație politică a Partidului Liberal), încât nici măcar nu s-a sinchisit că sfidează sărăcia grosului românilor prin opulența (ca număr de participanți și bani mătrășiți, nicidecum valoric) la care s-a dedat în urmă cu aproape un an pe Național Arena pentru a-și prezenta cu surle și trâmbițe candidații la parlamentare, un spectacol cu adevărat demn de monstruoșii săi predecesori din iepoca ceaușistă, pentru ca astăzi unii dintre aceștia (din păcate prea puțini) să compară în fața instanțelor pentru a da explicații în legătură cu pungășiile lor mai vechi și mai noi (Relu Fenechiu, Dan Voiculescu, Liviu Dragnea, Varujan Vosganian). Vine la rând primul plagiator al României? Nu de alta, dar celula fostului său mentor încă e călduță… Iar pe fondul unei atari admirabile continuități în gândire, năravuri și deprinderi, nu cred că mai poate mira pe cineva regretul a tot mai mulți români după imaginea edulcorată a comunismului antedecembrist și cu siguranță nu va surprinde pe nimeni renașterea unui partid de cea mai pură orientare bolșevică… Este bine de precizat că rezultatele binomului educație-autoeducație nu vor întârzia să se concretizeze în comportamentul cetățenilor și, pe ansamblu, într-un grad tot mai înalt și mai rafinat de civilizare a societății respective, doar atunci când cele două componente vor fi aplicate neîntrerupt și corect. Firește, luat cronologic, prima la rând vine educația, căci ea i se transmite copilului prin limbaj, sentimente și exemple, deodată cu laptele supt de la mama lui. De unde marele adevăr cuprins în sintagma limba maternă (mama este aceea care-i comunică și deslușește copilului înțelesul noțiunilor de bază, astfel dezvoltându-i apetitul pentru lărgirea necontenită a orizontului moral-spiritual, implicit al celui existențial), precum și adevărul cuprins în zicerea cei șapte ani de-acasă. Dar cum progresul în lumea asta se învederează în respingerea cu dispreț a tradițiilor și în impermanența gusturilor, iată că familia a fost deposedată de aura sa sacră din urmă cu, să zicem, un secol (locul ei fiind în bună măsură ocupat ba de conviețuirea în concubinaj, ba de împerecherile între partenerii de același sex), timp în care sintagmele aferente se golesc încet-încet de conținutul lor religios și de sensul tradițional. Și n-are cum să fie altminteri, atâta timp cât omul zilelor noastre își sacrifică (conștient ori inconștient?) împlinirea moral-spirituală prin familie și urmași, de dragul plăcerii comode și egoiste. Consecința acestei stări de lucruri, deodată anticreștină (prin ignorarea celebrului îndemn biblic Crescite et multiplicamini – Creșteți și vă înmulțiți) și împotriva firii (prin legalizarea în tot mai multe țări a căsătoriilor între homosexuali și lesbiene), a dus la o alarmantă îmbătrânire a populației globului, cu deosebire în țările cele mai prospere ale lumii. Vine apoi la rând educația prin școală. Dar, cu toate că în multe școli din România postdecembristă se predă religia, această foarte importantă verigă a educației tinerilor, respectiv a pregătirii lor temeinice pentru viață, este din ce în ce mai fragilă. Din următoarele motive: 1)Părinții ori lucrează în străinătate, ori sunt ocupați până peste cap să câștige cât mai mult ca să le facă odraslelor toate hatârurile, așa că aceștia fie că nu sunt supravegheați de nimeni din afara școlii, situație ideală pentru ca cei mai mulți dintre copiii în cauză să dea uitării bunul-simț și ascultarea, fie că sunt lăsați în precara grijă a unor rude (de regulă bunicii), care de la bun început se dovedesc o pradă ușoară pentru tendințele de emancipare ale tinerilor dedați plăcerilor și distracțiilor. 2)În cazul celor mai mulți copii și adolescenți este de semnalat influența nocivă exercitată asupra lor ba de televizor și internet, ba de generozitatea nechibzuită a părinților cu dare de mână, generozitate concretizată în bani peșin, bijuterii, mașină și tot mai multe libertăți neîngrădite de obligații. Și încă ceva. Tinerii din România de azi au atât de puține modele onorabile printre concetățenii cu niscaiva ștaif și influență (doar politicieni mincinoși și corupți, ce-și afișează mutrele odioase pe toate canalele de televiziune, doar vampe cu ifose de vedete, respectiv milionari de carton, încă neluați la întrebări pentru megapotlogăriile săvârșite), încât nici nu-i de mirare că aceștia ajung să disprețuiască școala, normele morale, dascălii, părinții și cam tot ce-i românesc, luându-și ca modele de urmat anumite personaje dubioase descoperite pe internet, în filme (cel mai adesea americane) sau în reviste aculturale, reviste ce nu prididesc să aducă elogii bogăției și succesului și care, în general, cu bună știință omit să menționeze prețul plătit pentru dobândirea acestor mult jinduite bunuri. 3)Manualele școlare sunt atât de neinspirat alcătuite, încât devin descurajante deopotrivă pentru elevi și educatori. Consecința acestui fapt este mai mult decât îngrijorătoare pentru viitorul românilor: Elevii și studenții nu numai că nu citesc nimic înafara programei, dar nu-și citesc nici măcar manualele, respectiv cursurile, ci – sfătuiți și îndemnați chiar de profesori – s-au obișnuit să ia totul de-a gata și fără pic de discernământ de pe omniscientul internet! 4)Eficiența educației școlare și universitare este în directă și inseparabilă legătură cu autoritatea profesională și morală a dascălilor. Căci dascălii sunt aceia care prin lumina chemării și rigoarea dăruirii se pot constitui în modele vrednice de urmat de către discipoli, după cum tot ei în primul rând pot contribui la sporirea prestigiului școlii unde-și desfășoară activitatea, implicit la întărirea încrederii în învățământul românesc și la propagarea faimei sale peste hotare. Numai că distanța dintre realitatea lui ”este” și potențialitatea lui ”ar putea fi”, te duce de îndată cu gândul la aceea dintre cer și pământ. Căci universitățile românești postdecembriste, cu deosebire cele particulare, sunt cu adevărat ceea ce sunt, nicidecum ceea ce ar trebui să fie. Adică, niște foarte profitabile fabrici de diplome, în care cursanții-clienți sunt serviți prompt de așa-zișii dascăli universitari cu tot ce le poftește inima (patalamale, titluri, ranguri universitare), cu condiția ca ei (clienții) să-și achite la timp toate taxele la vedere și încă multe altele la nevedere, astfel ca să se poată adeveri întocmai trista cugetare a unui student: ”Universitățile românești de azi nu sunt pentru studenți, ci pentru profesori” Acesta fiind mediul universitar postdecembrist, din care noțiunile de studiu și student aproape că au dispărut (locul lor este în prezent ocupat de atributele descurcărețului ajuns cursant-client), iată de ce plagiatul și furtul intelectual s-au convertit în fapte cotidiene care doar mai deranjează oleacă pe ici-pe colo, dar fără a izbuti să-i rușineze pe cei în cauză (vezi grosolanul și neclintitul plagiat al lui Victor Ponta) și, desigur, fără să-i descurajeze câtuși de puțin pe cei ce vor să se ridice pe aceleași neonorabile căi, iată-i, de asemenea, pe profesorii de gimnaziu și liceu (produsele acestor universități) copiind pe rupte la examene și – în mod firesc – pe elevi urmând cu sârg exemplul dascălilor, adică fofilându-se și furând ca-n codru. Căci – ne spune academicianul Solomon Marcus într-o emisiune – dacă s-ar lăsa în seama cunoștințelor acumulate, cei mai mulți dintre elevi n-ar putea să precizeze cine a fost Stalin – fundaș sau centru înaintaș la o echipă de fotbal din Rusia!Nici educația socială sau, după caz, cea profesională nu-i cu nimic mai brează, atâta timp cât în România de azi profesiile oneste nu se bucură de căutare (de florile mărului se spune că cine muncește n-are timp de făcut bani?!) și atâta timp cât instituțiile statului (fie că-i vorba de familie sau biserică, fie de președinție, parlament sau guvern) sunt privite de tot mai mulți români cu o neîncredere ce pendulează între dispreț fățiș și acuzații extrem de grave.Ei bine, rolul autoeducației se învederează cel mai pregnant taman în atari momente de supremă lehamite. Căci ea nu numai că-i o însoțitoare permanentă a educației, încurajând-o și completând-o de la primii fiori ai conștienței de sine (direcția de acțiune a educației este din exterior înspre individ, pe când autoeducația acționează în interiorul individului, dinspre conștient către mai puțin conștient – subconștient și inconștient), dar – fiind liber asumată, respectiv autoimpusă – ea își perfecționează necontenit cele două însușiri indispensabile pentru un filtru spiritual: autocontrolul și autocenzura. Iar celebrul autodidact Hermann Hesse, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură pe anul 1946, face dovada vie cum că autoeducația nu-i nicidecum o găselniță sau o simplă noțiune… 

·         George Santayana: ”Un copil educat la scoala este un copil needucat. -

·         George Scutaru: ”Propune introducerea in scoli a unui curs de siguranta cibernetica

·         George Valsan: ”Priviti singuri in cartea naturii, cu atentie, cugetand, asa cum se citeste inteligent si o carte in biblioteca.

·         George Washington Carver: ”Educatia este cheia care descuie usa de aur spre libertate. -

·         Gheorghe A. Stroia: ”Dezvăluiri din culisele învăţământului românesc Vine septembrie și va reîncepe bătălia pentru impunerea din partea ministerului (prin efectuarea de licitaţii… corecte?!) şi a Inspectoratelor Şcolare: a manualelor, a caietelor speciale (pentru învăţământul preşcolar) şi materialelor „auxiliare” acestora. Spun materiale auxiliare, cu ghilimelele de rigoare, care – culmea ironiei – în loc să ajute, mai mult încurcă lucrul la grupă şi mintea şi aşa destul de încercată a micilor şcolari. Editurile s-au întrecut în oferte (care mai de care) pentru caiete speciale şi auxiliare. Aceste oferte au fost făcute direct Inspectoratelor şcolare, care de pe urma acestei afaceri au câştigat comisioane grase ( cca. 20 la sută) din distribuirea acestor materiale.Iată un mic exemplu, comparativ ! La o editură, pentru o comandă făcută direct pe internet: 1 set caiete speciale nivelul I (trei-cinci ani) costă 20 lei şi nivelul II (cinci-șapte ani) costă 22 lei. Continuăm cu exemplul. Pentru o grupă simultană cu 28 de preşcolari (11 nivelul I şi 17 nivelul II), preţul caietelor calculate pentru o comandă online este de 594 lei, la care se aplică o reducere de 20 la sută (118,80 lei), rezultând un preţ final de 475,20 lei. În acest caz prezentat, un cadru didactic care ar fi făcut comanda direct la editură, ar fi obţinut reducerea de 118, 80 lei, în contul căreia ar fi putut achiziţiona materiale auxiliare pentru lucrul la grupă. În schimb, având contracte direct cu editurile, Inspectoratele Şcolare au impus cadrelor didactice să cumpere toate materialele trimise, cu titlu de „obligaţiune”. Ca să nu apară direct implicate în acest proces ( să mascheze diversiunea ), Inspectoratele Şcolare au trimis materialele la câte o grădiniţă coordonatoare, care s-a transformat în centru de vânzări en-gros, prin care Inspectoratul Şcolar impunea un comision de zece până la 20 la sută (depinde de fraier).Cadrelor didactice li s-au băgat pe gât diverse materiale, la care s-au adăugat şi altele, printre care şi Caietul Educatoarei ( caiet de evidenţă didactică ). Acest „monumental” material trebuia obligatoriu cumpărat, deoarece era „făcut” ( după celebra formulă Copy – Paste) de însăşi Inspectorul de specialitate. Relatez – spre exemplificare, opinia en-gros-istului (un „căţel” al inspectoratului) – care spunea: „Îndrăzneşti să nu-ţi cumperi caietul făcut de însuşi inspectorul…X – ca şi coordonator? Dacă vine cumva în control şi cere Caietul Educatoarei, cum ai să te justifici că nu l-ai cumpărat pe al său ? Ce contează că ai o altă ediţie mai veche, acela nu este bun! Şi oricum la acest caiet nu se mai poate oferi nici o reducere! Preţul este integral de 20 de lei”). Iată cum unii se pricep să transforme orice chestiune legată de învăţământ, într-o afacere profitabilă şi să smulgă cadrelor didactice până şi posibilitatea de a-şi putea achiziţiona materiale auxiliare, pentru care Inspectoratul Şcolar şi Ministerul Învăţământului niciodată nu găsesc bani.Ca să nu mai vorbim despre faptul că aceste materiale – artificial create – sunt urmate de nişte ghiduri şi îndrumare metodice (foarte piperate la preţ – trei bucăţi, 100 lei şi de o calitate îndoielnică ), în care foarte multe dintre lecturile adunate între paginile lor au fost preluate de pe internet. Destul de jenant (pentru ei, bineînţeles), fără să mai amintim de prefaţa extraordinar de savantă, făcută de câte un…profesor universitar…al unei anonime universităţi. Aş dori să lecturaţi câteva dintre scrierile adăugate în aceste îndrumare (câte unul pentru fiecare nivel de vârstă la domeniul limbă şi comunicare şi unul pentru domeniul ştiinţă), ca să constataţi şi singuri (fără a avea studii de specialitate ) cât de penibile pot fi unele dintre ele şi complet neadaptate nivelului de vârstă al preşcolarilor. Scrieri, cu finaluri fabuloase, pline de învăţăminte şi de metafore (unele cu un grad de abstractizare teribil) pentru care îţi stă mintea în loc, darămite unui preşcolar! Aş dori să mai spun că atât Caietul Educatoarei, cât şi Caietele Speciale sunt făcute pe acelaşi calapod, cu teme impuse, luate din îndrumătoarele metodice. Dacă este îndrumător, de ce trebuie să impună o anumită temă, o anumită lectură şi să nu lase o oarecare libertate de mişcare educatoarelor, care să decidă ce este mai bine pentru buna desfăşurare a lucrului la grupă? E lăudabil – dacă se poate spune aşa – gestul de a „aduna” într-o carte, o listă de lecturi completă, dar vă rog mult de tot (ca părinte), faceţi-o în limita normalităţii şi a bunului simţ! Nu treceţi pe lista lecturilor necesare în educarea preşcolarului şi scrieri, care nu-şi au nicidecum locul într-un astfel de îndrumar! Oare în acest fel vă gândiţi domnilor din conducerea educaţiei naţionale să faceţi educaţie? Să impuneţi ca materiale „auxiliare” în şcoli şi grădiniţe manuale, caiete speciale, tipărite de edituri care vă oferă cel mai gras comision? Sau pe cele proprii, făcute cu copy-paste, fără măcar un dram de contribuţie personală, dar care vă ridică la nivelul de coordonatori? De ce nu vă gândiţi oare că este vreme de criză şi că un părinte face un imens sacrificiu să cumpere pentru copilul său cele trebuincioase pentru şcoală? De unde să mai scoată bani populaţia acestei ţări şi aşa la limita subzistenţei, să vă cumpere ca „necesare” toate gogoşile înfuriate? Aşa credeţi că puteţi face reforma în educaţie? Aşa v-aţi gândit să eficientizaţi sau să încurcaţi procesul de învăţământ? De ce nu simplificaţi câte ceva şi încercaţi doar să ne scoateţi ochii cu o pretinsă (dar nu evidentă) erudiţie. Unde vă este deontologia profesionala? Ştiţi oare ce înseamnă etica şi morala, pe care în orice „ieşire” mediatizată o propovăduiţi cu neruşinare?Reforma în educaţie trebuie să aducă (începând de la vârf) un plus de calitate şi nu un plus de şpagă ordinară, care vă închide gura şi vă face să distrugeţi premeditat orice posibilitate de revigorare a învăţământului românesc! Reforma în educaţie înseamnă găsirea oricăror metode şi mijloace de atragere a preşcolarilor, şcolarilor, cadrelor didactice, familiei şi nu de impunere a unor absurdităţi în care nici domniile voastre nu mai cred! Reforma în educaţie înseamnă şi decongestionarea curriculei, a manualelor şcolare şi dezbrăcarea lor de acele conţinuturi care nu fac altceva decât să chinuie elevul şi nu să-l educe ! Ştiţi că preşcolarilor noştri li se cer (conform noilor orientări curriculare) să stea „în priză” patru ore din cele patru, cât sunt la grădiniţă? Ştiţi că la nivel de clasa a IV-a numai, un elev trebuie să facă intensiv teme peste teme, minim patru-cinci ore, din care multe nici măcar nu-şi au rostul? Ştiţi că există elevi de clasele V-VIII care au de rezolvat ca teme pentru acasă, zilnic între 30-50 de exerciţii şi probleme? (şi astea numai la matematică?) Unde le este copilăria, bucuria vârstei, de ce le-aţi furat-o, domnilor? Oare nu-i credeţi că deja sunt suprasaturaţi şi suprasolicitaţi? Că nu se mai citeşte pe faţa lor bucuria aceea de „A fi şcolar”. Cât să-i mai minţim spunându-le că „cea mai frumoasă meserie este cea de elev”? Nu că nu ar mai fi parţial adevărat…dar, credeţi-mă devine mai stresantă ca o slujbă în sine!DE CE NU vă inspiraţi din „relele” unuia dintre cele mai avansate sisteme de educaţie din lume – cel finlandez, unde elevii sunt „obligaţi” să facă doar ce le place şi cum le place?. Unde nu există acest sistem absurd de munţi de teme pentru acasă, care torturează atât elevul, cât şi cadrul didactic respectiv? Unde se pune preţ pe un elev superspecializat, cu performanţe într-un singur domeniu şi nu pe unul „multilateral dezvoltat”!(ca-n „Epoca de aur”) Din cauza faptului că doriţi să fim aşa de „performanţi” în învăţământ, a ajuns România unde este astăzi ? Din cauza faptului că ne dorim să facem atât de multe lucruri, am reuşit să facem pentru copiii noştri atât de puţine? Vă rog, coborâţi din jilţurile dumneavoastră ministeriale şi mergeţi în teritoriu să discutaţi şi cu cei care ştiu cum să educe, care educă şi sunt direct implicaţi. Să luaţi pulsul stării reale a învăţământului românesc, care e aproape de colaps. Şi nu datorită numai cadrelor didactice – pe care dumneavoastră le arătaţi sistematic cu degetul – ci din cauza intereselor dumneavoastră meschine, care v-au devenit crez şi faptă! Interese care vor ruina şi ce a mai rămas din sufletul dascălului, care încă mai face educaţie, îndrumă, sfătuieşte, ascultă, înţelege şi reuşeşte să-şi ducă la bun sfârşit sacra lui misiune. Nu vă vorbesc apărând cadrele didactice, ci ca un părinte care înţelege şi vede multe. Se vede cu ochiul liber ignoranţa şi incapacitatea dumneavoastră de a face din sistemul de învăţământ unul viabil domnilor, unul în care fiecare părticica sa de demnitate şi respect pentru o misiune sacră: aceea de a educa! Unde vă este dorinţa de a stârpi nepotismul, şpaga şi…corupţia ? Oare de aceea România este printre cele mai corupte sate din Europa (sondajele internaţionale o confirmă!!!)? V-aţi îngropat dorinţa aceasta… autoproclamată…în uitare, domnilor, aţi mascat-o undeva în spatele intereselor dumneavoastră ! Le-aţi pasat altora menirea de a vă aduce foloase – pe care nu le meritaţi – pe care le furaţi abuziv altora! Nu vă gândiţi niciodată la defavoarea pe care o faceţi învăţământului românesc! Nu vă gândiţi decât la interesele dumneavoastră. Sunteţi de-a dreptul patetici ! Sper – să puteţi realiza într-o bună zi – imensul deserviciu pe care vi-l faceţi propriilor dumneavoastră persoane, numelui şi reputaţiei dumneavoastră pe care românii – la un moment dat – le vor călca în picioare. La cât sunt de şifonate, ca să le îndrepte…nu de altceva! Iată câteva din întrebările pe care şi le pune românul de rând, dar pe care nu îndrăzneşte să le spună mai des şi mai tare, ca să se facă auzite! Iată nedumerirea noastră, a celor conduşi, despre felul în care suntem conduşi. O proliferare a unei neruşinări naţionale, dusă până aproape de perfecţiune. Asta da, artă, domnilor! Daţi-mi voie să vă doresc… pe viitor multe…multe… SUCCESURI!

·         Gheorghe Piperea: ”Media europeană (27 state membre) a salariilor profesorilor de gimnaziu și liceu este de 47.76 dolari anual, adică în jur de 4000 de dolari lunar. (raport recent OCDE)Pe primul loc la nivel global, Olanda, 76.004 dolari. Pe locul 6, Statele Unite, 58.625 dolari. Franța, aproape de media UE - 48.311 dolari. Ungaria - 25.728 dolari, adică, 2000 de dolari pe lună, mai mult decât decent. România nu există în clasament (nu pentru că nu ar fi membră OCDE, ci pentru că salariile profesorilor sunt prea mici pentru a face comparații). Cam cu asta se face “România educată”. Ce să-i faci, nu toată lumea poate cumpăra din meditații 6 (șase) case. De fapt, în acest domeniu, toată lumea are ghinion, minus știm noi cine. Cum am ajuns în prostocrație? Cam așa. Cu salarii ridicol de mici pentru dascăli. Iar acum îi punem cu ochii pe foc să se vakseeneze, că de nu - toți vor trimiși “să se odihnească puțin” acasă (min învăț dixit). Se întreabă cineva cine va munci de 2 ori pentru aceste salarii ridicole, în loc să își încerce norocul în UE, unde penuria de locuri de muncă e la cote paroxistice?

·         Giacomo Casanova: ”Caracterul e alcatuit din minte si din suflet. Asa se intampla ca el depinde de educatie si, prin urmare, poate fi indreptat sau imbunatatit.

·         Giami: „Vorba tatălui nu-l va putea opri pe copil când spune „nu mânca”, iar el însuşi înfulecă halva.”

·         Gilbert K. Chesterton: ”Educatia este sufletul unei societati care se transmite din generatie in generatie. -

·         Giuseppe Mazzini: ”Educatia este painea sufletului.

·         Gregor Teodorescu: În Suedia e un sistem bun. Check this out: familia care are un copil primește ea, nu școala bani de la stat sub forma unor vouchere educaționale. Acele vouchere sunt calculate la costul per elev al unei școli de stat. Tu ai de ales să mergi cu voucherele să plătești la o școală de stat și îți înscrii copilul fără vreun cost suplimentar, mergi și plătești și îți înscrii copilul la o școală privată ieftină tot fără vreun cost suplimentar sau mergi și îți înscrii copilul la o școală privată mai scumpă plătind voucherele și diferența. Lucrurile pe care trebuie să le faci să meargă sistemul ăsta e să lași școlile private să existe, să echivalezi Bacalaureatul cu SAT-urile și să nu te bagi în curiculă. Merge brici. Sunt sisteme similare care merg și la sănătate. Aici, trebuie să spun că în medie, sistemul sanitar american livrează mult mai mult și la calitate mai mare decât cel european. Dar și acolo sunt chestii de mijloc care se pot adopta. Un exemplu e stomatologia. Stomatologia românească e un exemplu în toată europa - cabinete private, foarte ieftine și calitate ca la Munchen, pentru că pur și simplu statul nu se bagă. Cu excepții gen operații pe creier sau cancere complicate, poți să aduci performanța din stomatologie în multe specializări ale medicinei.

·         Grigore Vieru: ”Este nedrept sa inveti copilul cum sa moara pentru patrie, inainte de a-l invata cum sa traiasca pentru ea.

·         Guy Bedos: ”Atunci cand un stat nu isi plateste profesorii, copiii sunt cei ce platesc in cele din urma.

·         Guy Bedos: ”Cand statul nu plateste profesorii, copiii sunt cei care vor plati.

·         Hafez: „Floarea neîngrijită de mâinile grădinarului, chiar dacă se înalţă până la izvorul soarelui, tot sălbatică rămâne.”

·         Hans Christian Andersen: ”Viata si lumea sunt scoala mea. -

·         Harry S. Truman: ”Nu toti cei care care citesc devin lideri. Insa toti liderii citesc. -

·         Hector Hugh Munroe: ”Baiatul tau nu va stapani obiceiurile rele in mod corespunzator decat daca il vei trimite la o scoala buna. -

·         Heidi Kaduson: ”Atunci cand esti liber, te poti juca, iar cand te joci, devii liber. -

·         Helen Keller: ”Minte educata va avea mereu mai multe intrebari decat raspunsuri.*** Toleranta este cel mai mare rezultat al educatiei.

·         Helvetius Claude Adrian: ”Educatia este in primul rand sa ne insamantam inimile cu obiceiuri benefice pentru individ si societate. -

·         Henry David Thoreau: ”Ce face adeseori educatia? Ea sapa un vad drept pentru un liber, plin de meandre izvor. 

·         Henry Ford: ”Oricine renunta sa invete este batran, chiar daca are 20 sau 80 de ani.Oricine continua sa invete ramane tanar.Cel mai important lucru in viata este sa-ti pastrezi propria minte tanara. -

·         Henry James: „Trei sunt în viaţa omenească lucrurile importante. Primul este să fii amabil. Al doilea este să fii amabil. Şi-al treilea este să fii amabil.”

·         Henry: ”Stand in sali de clasa, scotocind prin enciclopedii si carti de istorie nu ne va face mai intelepti.

·         Heraclit din Efes: ”Educaţia este un al doilea soare pentru cei care îl avem. –

·         Heraclit: ”Invatatura, oricat de multa, nu invata intelegerea.

·         Herbert Spencer: ”Educatia nu inseamna cunoastere, ci actiune. -

·         Honore de Balzac: „Cusururile necombătute în timpul şcolii devin vicii în viaţa omului.”

·         Horace Mann: ”Fiinta umana nu isi atinge potentialul maxim pana cand nu este educata. *** Profesorul care nu incepe prin trezirea dorintei elevului de a invata forjeaza fier rece.

·         Horatiu Anghelescu: ”Invatamantul s-a degradat dupa ’90.  educatia ar trebui sa devina prioritatea zewro. Din criza morala numai prin educatie se poate iesi. suntem preocupati de interese mici, cele de la varful nasului, si nu vedem ansamblul societatii. Astfel, am ajuns pe nesimtite la o societate bolnava, cu speranta mica de viata,  si va trebui sa cheltuim mult mai mult s-o vindecam. 

·         https://www.bursa.ro Strigoii …. Cum ştim care sunt trăsăturile necesare acestui “om nou”? Simplu, ne spune ideologia şi anume, ne spune tabloul oficial al “societăţii viitorului”. Omul nou trebuie să fie perfect adaptat acesteia, capabil să o “făurească” şi desigur să o ducă “pe cele mai înalte culmi”! Acum, ţineţi-vă bine de ceva de prin prejur, o masă, un scaun, ceva solid şi ascutaţi cum văd marii noştri vizionari ai reformelor din învăţămînt şi educaţie, viitorul copiilor şi al nepoţilor dumneavoastră. În treacăt fie spus, aceşti vizionari stau adunaţi sub cupola largă a Parlamentului României, o grădină care rivalizează prin aglomerarea de proşti cu cea a lui Dumnezeu, după ce au dat chix după chix, din incompetenţă şi deficit funcţional, prin diferite poziţii ministeriale, inclusiv şi evident, pe la ministerul învăţămîntului, mai ales! Prin vocea profetică a doamnei Anisie, ale cărei competenţe ministerial-educaţionale au făcut înconjorul lumii, unde au şi fost larg recunoscute, în ciuda faptului că aici, pe meleagurile carpato-danubiano-pontice, nu au fost neam zărite, grăit-a mai elocvent ca Zarathustra: “planurile cadru de învăţămînt trebuie să pună un semn de egalitate între profilul absolvenţilor şi nevoile viitoare ale societăţii în care trăim”. De unde ştim ce şi cum trebuie să înveţe copiii noştri pe la şcolile în care sunt îngrămădiţi ca cireada-n staul? Ne spune doamna Anisie: Planurile cadru trebuie să ţină cont de răspunsurile la cîteva întrebări, şi anume, “cum vrem să arate societatea în care dorim să trăim? Ce competenţe îi sunt necesare absolventului de învăţămînt preuniversitar pentru a se integra şi a contribui într-o astfel de societate? E clar, nu!!! Doar că nu ne spune că societatea asta a viitorului în care, desigur, toţi deopotrivă şi fără nici o excepţie vrem să trăim împreună cu dumneaei, este “societatea socialist/capitalistă multilateral dezvoltată în drum spre viitorul de aur al omenirii”. Las la o parte că doamna Anisie şi, asemenea ei, mai toţi cei ce s-au ocupat cu reformele nu ştiu şi deci nu fac diferenţa dintre educaţie şi învăţămînt, considerîndu-le, cumva, echivalente şi mă opresc asupra “viziunii cadru” despre ce înseamnă învăţare şi învăţămînt, deci despre ce trebuie făcut să scoatem carul împotmolit din nămol şi zloată. Păi, e simplu! Absolventul de învăţămînt este un fel de recipient care timp de nişte ani a ingurgitat, cuminte şi sistematic, nişte pastile, pe care le putem numi cuante de ştiinţă şi ştiinţă cu aplicaţii-practice ce i-au fost furnizate de profesorii intraţi în clasă şi disciplinele pe care le-au predat. Aceste pastile, odată înghiţite, eliberează şi depun în corpul “şcolerului” ştiinţa şi aplicaţiile administrate, astfel încît, odată ieşit pe poarta şcolii, individul cu pricina este gata pregătit să dea buzna într-o cît se poate de folositoare activitate profesională şi să contribuie… .şi să se integreze… să participe la dezvoltarea şi… înaintarea neabătută spre….!!! Tot chichirezul chestiei este să ştim ce punem în pastile şi în ce ordine, formulă, le administrăm “pacientului”. E simpluţ şi oarecum mecanic. Ca şi mintea care a născut elucubraţiile cu pricina, de altfel, pentru care şcoala nu este altceva decît o “uzină” unde sunt făuriţi în regim şi după algoritmi industriali “oameni noi” şi utili pentru societatea viitorului! Vestea bună, dar care desigur o va pune în mare încurcătură pe doamna Anisie, ca şi pe toţi ceilalţi reformatori de “calibrul” dumneaei, este aceea că pe poarta şcolii şi pe uşa clasei nu intră manechine sau efigii, ci nişte copii, oameni vii adică, cu zestrea lor de socializare dobîndită, foarte diferită de la unii la alţii, cu dorinţe, înclinaţii şi talente diferite, cu mecanisme motivaţionale pentru învăţare foarte diferite şi încă în formare, cu deprinderi cognitive şi comportamentale mai mult decît diferite, cu atitudini şi fragmente de reprezentări asupra vieţii sociale, inclusiv asupra relaţiilor instituţionale cît se poate de diferite şi … aşa o putem ţine cu înşiruirea pînă la primăvară, incluzînd chiar şi experienţa emoţională sau impactul comportamental al diferitelor patologii cu care au fost confruntaţi pînă la vîrsta respectivă. În ziua în care “reformatorii” învăţămîntului din România vor fi în stare să vadă intrînd în şcoli oameni, cu nevoi, probleme şi achiziţii comportamental-cognitiv-emoţionale tot atît de diferite cît sunt plantele care formează ecosistemul unei jungle, în acea zi, va putea începe procesul lor de învăţare şi achiziţionare a competenţelor necesare pentru a putea emite măcar umbra unei idei despre ceea ce trebuie făcut şi cum trebuie să funcţioneze “sistemul de învăţămînt”. Despre educaţie… nu mai e loc, poate altădată. Cît despre veştile proaste pentru doamna Anisie şi adunătura reformatorilor învăţămîntului românesc după chipul şi asemănarea strigoiului ceauşismului ele sunt potop şi nu contenesc, neam! Doar cîteva ca să îşi poate face cineva o idee. Prima ar fi aceea că atîta vreme cît nu schimbăm radical, adică nu ridicăm la nivel profesional competenţele educaţionale, pedagogice, psihologice, ştiinţific-aplicative şi emoţional-comportamentale ale profesorilor, ale celor care interacţionează cu elevii, orice reformă a învăţămîntului este imposibilă. Dacă vrem să începem de undeva, ne trebuie vreo 20 de ani de formare sistematică şi neîntreruptă a unei noi generaţii de profesori şi educatori şcolari la standarde care nu au fost practicate niciodată pînă acum în România.”

·          https://www.contributors.ro: ”Cu stiletto pe pârtia de ski sau cum mint politicienii că… depolitizează educația Politicienii, noi și vechi, vor să… depolitizeze educația cu grația unei doamne care, după șampania de anul nou, o ia pe pârtia de ski încălțată cu stiletto… Există totuși speranță, președintele Iohannis promițând recent organizarea concursurilor ”ca la carte”. Să vedem însă despre ce ”carte” e vorba. Chiar dacă lucrurile sunt foarte simple, niciun politician nu le explică, în schimb toți își fac PR pe seama acestei chestiuni fundamentale. Nu le explică pentru că, în opacitatea cețoasă, pot fi făcute orice mișculații, pe care ei, politicienii, știu să le ambaleze în fraze meșteșugite din care nu pot să lipsească “depolitizare”, “bun profesionist”, “concurs corect”, “menegiment profesionist” și alte baliverne. Așadar, fiat lux! Singura nevoie a societății pe care politicienii trebuie să o satisfacă e să avem directori buni. Directori cu știință de carte și pedagogie, gospodari, cu autoritate în fața corpului profesoral, părinților, elevilor, primarului, inspectorului școlar general și a comunității. Restul e periferic: vârsta, sexul, etnia, apartenența politică nu trebuie să intereseze și nici nu e legal să intereseze pe cineva. E de o ipocrizie grețoasă să ceri directori care să nu fie membri ai vreunui partid politic: apartenența politică e un drept garantat prin Constituție și nu poate fi luat directorilor decât tot prin Constituție. Nu apartenența la un partid e problema, ci condiționarea accesului la funcție de apartenența la un partid. Dar pe cine mai interesează logica astăzi? Rețineți așadar: singurele elemente care trebuie să fie corect legiferate sunt: a) calitatea omului și b) absența mijloacelor de a condiționa accesul în funcția de director de apartenența politică … Subliniez că, oricât ai fi de intransigent și de informat, e imposibil de controlat de către minister modul de desfășurare al celor 8000 de concursuri: nu poți să urmărești dacă pila preotului din satul X e mai capabilă ca pila șefului de post, ai în schimb datoria să te asiguri că toți candidații, indiferent de sistemul PCR (pile, relații, cunoștințe) căruia îi aparțin, sunt de calitate. Cum a fost, ulterior, deturnată această măsură? Destul de simplu, fără modificarea legii: guvernul plagiatorului Ponta, prin ordinul OMECTS 4838/2012, semnat Andronescu, a denaturat toate criteriile de calitate stabilite de mine, perimțând și nulităților accesul în “corpul experților” în care, de-acum, erau prezenți și oameni capabili și oameni slab pregătiți. B: Ce am făcut pentru a mă asigura că accesul la funcție nu e condiționat de apartenența politică? Simplu conceptual: – am evitat ca politicul să impună directorul de sus în jos, pe verticala de putere ministru-inspector școlar general, legiferând organizarea concursului pentru director de jos în sus, de către consiliul de administrație al școlii, din care fac parte profesori (6 din 13 membri), reprezentanții părinților (3 din 13 membri), și ai primăriei (1 din 13 numit de primar și 3 din 13 numiți de Consiliul Local). E limpede că într-o asemenea compoziție în care toți cei interesați sunt reprezentați, e aproape imposibil de impus un director pe criterii politice. E vorba de (art. 257 și 258 din Legea 1/2011, inspirat de raportul comisiei Miclea). – În plus, fapt esențial, am prevăzut că în caz de vacantare a postului, devine director o persoană numită de consiliul de administrație, adică din nou de jos în sus, mult mai greu de influențat pe criterii politice. De ce anume e importantă această ultimă prevedere? Pentru că una din șmecheriile des utilizate pentru a avea directori cu cheie politică în spate constă în a aștepta ca mandatul directorului (obținut prin concurs, sub un guvern de culoare politică diferită) să expire, și numirea ”temporară”, dar care în realitate dura cât dura și sprijinul politic al respectivului, de sus în jos, de către inspectorat, adică, în practică, de filiala locală a unui partid. …. Câteva concluzii: Soluția corectă azi este o revenire la varianta originară a Legii 1/2011 pentru că dacă se organizează concursuri de directori conform legii actuale, condiționarea accesului la funcția de director de apartenența politică e ga-ran-ta-tă. Așa cum am arătat mai sus Legea 1/2011 prevedea cu precizie cea mai bună soluție pentru a ne asigura că cei care participă la concurs sunt de calitate și că este imposibilă condiționarea accesului la funcția de director de apartenența politică. Conform Legii 1/2011 se asigură reprezentarea în comisia de concurs a celor interesați de bunul mers al școlii: profesori, părinți, primărie. Responsabili de modificările prin OUG ale Legii 1/2011 sunt binomurile Ponta/Pricopie și Cioloș/Dumitru, aceștia din urmă aducând modificări minore răului făcut de OUG semnat Ponta/Pricopie. Consider că OUG 96/2016 (Cioloș/Dumitru) a ratat șansa de a repara ceea ce stricase Ponta. Îi îndemn pe habarniști, așa cum dovedește că e în ale educației domnul vicepremier Barna, să se abțină de la comentarii publice și de la reinventarea apei calde și să pună mâna să citească legislațiem că nu e greu. Aceste lucruri, spuse de vicepremier, nu de un wanabe de opoziție introduc confuzie. Integral:

·         IEducame: ”Am fost intrebată odata... -Ce profesie ai? Iar eu am raspuns: Sunt profesor. Acea persoană, privindu-mă cu o expresie ciudată pe față, a râs și a spus: Ce profesie ușoară! Îți petreci ziua jucându-te cu copiii...  Eu, cu capul sus, i-am spus hotărâtă Da! Sunt profesor! Nu lucrez în companii, dar lucrez într-un spațiu în care promovez cunoștințe si ajut copii și tineri să se dezvolte. Nu discriminez, pentru că le ofer dragoste tuturor în mod egal. Nu sunt șefă, dar fiul tău mă vede un lider și sunt modelul lui. Nu sunt psiholog, dar pot face copilul să creadă în sine. Nu sunt medic, dar pot trata deficiențe la acești micuți. Nu am un program de lucru, pentru că în timp ce tu te uiți la televizor și dormi, eu plănuiesc ca fiul tău să aibă cea mai bună experiență de învățare. Nu sunt un arhitect care să construiască clădiri, dar construiesc vise și valori. Nu fac figuri cu plastilină, modelez vise. A fi profesor este o mândrie!

·         Ignacio Estrada: ”Daca un copil nu se poate adapta metodelor noastre de predare, poate ar trebui sa ne adaptam noi cerintelor lui.

·         Ilya Ehrenburg: ”Scoala mult mai buna inseamna cartile si oamenii intalniti in afara scolii.

·         Immanuel Kant: ”Educaţia morală nu trebuie să înceapă cu îmbunătăţirea moravurilor, ci cu schimbarea modului de cugetare şi cu formarea caracterului. ***Omul nu poate ajunge om decât prin educaţie.***  ”Omul poate deveni om numai prin educaţie. El nu e nimic decât ceea ce face educaţia din el. –

·         Ioan Slavici: ”Menirea firească a şcolii nu e să dea învăţătură, ci să deştepte cultivând destoinicirile intelectuale în inima copilului, trebuinţa de a învăţa toată viaţa.

·         Ioan-Aurel Pop: ”Președintele Academiei Române „Ce rost mai are să știe absolvenții teorema lui Pitagora, volumul sferei, scrisul și cititul, Creangă și Eminescu, franceză ori spaniolă, mecanisme simple și vectori, compoziția chimică a materiei, viața plantelor și animalelor, Renașterea și umanismul, marile descoperiri geografice, deosebirea dintre Munții Alpi și Munții Anzi sau dintre limba latină și America Latină?
Există mulți oameni astăzi, mai ales dintre reprezentanții noilor generații, care nu simt nici un fel de handicap în lipsa lor de cultură, în ignoranța lor, în mintea lor vidată în mod intenționat și care – educați pentru contingent și obișnuiți cu trăirea clipei – vor ca în școală să se dobândească nu cunoștințe, ci numai deprinderi, numai tehnici de viețuire și de supraviețuire, numai modalități de adaptare la mediu.Adaptarea omului la viața curentă pe care o trăiește nu s-a făcut niciodată prin discipline practice care să le excludă pe cele considerate „teoretice”, ci prin teorie serioasă care să explice bine viața cotidiană.De aceea, a spune că matematica este inutilă, fiindcă elevii nu vor folosi niciodată în viață integralele sau limitele este un nonsens. Matematica este prezentă în toate fibrele omului contemporan, în toate evenimentele vieții cotidiene, dar ea trebuie studiată în școală ca să poată fi folosită. Altminteri devin problematice chiar măsurarea unui teren, exprimarea unui procentaj, regula de trei simplă sau transformarea hectarelor în kilometri pătrați. Veți spune că toate astea le face acum computerul. Fals! Le face omul cu ajutorul computerului, iar dacă omul face acest lucru în mod mecanic, fără să înțeleagă și să poată explica ce face, atunci omul contemporan a ajuns deja un mecanism, încetând să mai fie om. La literatură, un elev nu mai poate citi toate romanele importante ale omenirii sau ale românilor și nici nu mai acceptă să preia mecanic opiniile criticilor și istoricilor literari și să le învețe pe de rost. Dar asta nu-i dă cuvânt să spună că literatura secolului al XIX-lea – de exemplu – este desuetă și să pretindă în programele școlare texte sportive, reportaje despre catastrofe naturale, regulamente și instrucțiuni etc. în locul textelor literare. Lectura clasică se poate completa cu filmul inspirat din literatură (și se poate îmbina arta literară cu arta cinematografică). În locul textelor plicticoase din criticii consacrați, se pot face dezbateri și se pot ghida elevii spre descoperirea de către ei înșiși a sensurilor unui text literar. Dar nu se poate înlocui textul literar cu textul banal!Firește, anii au trecut și școala este obligată să țină pasul cu viața, dar nu aruncând peste bord valorile reale în favoarea unora iluzorii. Iar programele europene, naționale sau locale de educație sunt   importante, dar nu de ele ducem lipsă în primul rând, ci de aplicarea legilor existente, de scoaterea educației din statutul de cenușăreasă, de tratarea cu seriozitate a școlii.
Altminteri, vom distruge fără bombe și pandemii, dar pas cu pas, acest popor.”

·         Ion Corbu: ”Pe când se vor studia în școli acțiunile antiromanesti? Si holocaustul impotriva românilor? ***  Paleologu, intelectualul bufon. Când ești atins de băsită păcat de educație și cultură!

·         Ion Creanga: „Dac-ar fi să iasă toţi învăţaţi, după cum socoţi tu, n-ar mai avea cine să ne tragă ciubotele.

·         Ion Heliade Radulescu: ”fara scoala sa nu astepte nimeni nici parinti buni, nici fii buni, si prin urmare nici stat bine organizat si bine carmuit si pastorit.

·         Ion Manzatu: "Educația prin școală a ajuns în zilele noastre să fie puternic și profund adaptată. De cele mai multe ori aducându-și subiecții în conflict cu realitatea. Mulți oameni fac diferențe între sistemul de școlarizare din sat și cel din oraș, net în favoarea celui din oraș. Este sistemul în funcție, cel care poate oferi condiții de educare armonizabile cu tendințele ce se definesc tot mai evident? mulțimea de comentarii vorbesc despre o deteriorare continuă a sistemului de învățământ. Nu calitatea sistemului de învățământ ar fi preocuparea imediată, cel puțin așa cred. Sistemul de învățământ din întreaga lume, a început de pe la mijlocul anilor ’70 ai secolului trecut, să abordeze strategii și politicii prin care copiii să fie educați să se adapteze sistemelor sociale în funcție. Tinerii, deveniți membrii ai societății, trebuiau să dețină capacități de adaptare la modul în care sistemul social se modifica dintr-un motiv sau altul. Ori, aceste capacități s-a spus că trebuie dezvoltate de la o vârstă fragedă, pentru a se transforma în reflexe. Întreg sistemul de învățământ a început să stratifice cunoștințele de bază, elaborând ierarhii tot mai sofisticate, dar toate menite a dezvolta tehnicile de adaptare. Dacă generațiile următoare nu vor fi educate în spiritul asumării și vor continua să asimileze cunoștințe despre adaptare, totul devine o mare inutilitate."

·         Ionut-Emanuel Tudose: ”Un profesor,un învățător creaza inimi și suflete,creaza societatea,creaza România de mâine!Ei sunt și mama și tata...mulți copii au traume sufletești,au neîmpliniri,complexe de inferioritate....dar un dascal poate sa-l ducă intr-o lume de poveste în care copilul poate fi un print sau o prințesa...felicitări Andreea pt tot ce ai făcut și faci pt copii noștri....sunt tare mândru de tine si-ti voi fi mereu aproape!Respect pentru scoala românească și dascălii noștri!

·         Irina Elisabeta: ”Cei care au impus acest sistem de educație permisiv prin care au luat autoritatea față de elev a instituției de învățământ și a profesorilor sunt suedezii, considerând că nu este bine sa impui ceva copiilor ca vezi Doamne le starpesti personalitatea. Însă acum tot suedezii sunt cei care conștientizează greșeală enormă pe care au facut-o, considerând acum ca elevii,  copiii în general nu au nevoie de permisivitate, ci de a autoritate atat din partea părinților cât și a școlii, pentru ca au înțeles si ei ca un copil este în formare și are nevoie să fie ajutat să se orienteze în viața de către un adult si nu lăsat să facă ce-l taie capul, inclusiv multe rele din cauza lipsei de discernământ sub privirea neputincioasă a părinților, profesorilor care nu au voie sa-i zică nici du-te mai încolo pt ca riscă să se trezească cu protecția copilului pe cap.”

·         Isaac Asimov: ”Auto-educaţia este, după părerea mea fermă, singurul tip de educaţie care există. *** „Educaţia nu este ceva ce poţi termina.”

·         Isabelle Filliozat: ”Copilul are dreptul sa simta furie– este emotia naturala a frustrarii. *** Ii ceri sa se calmeze, dar aceasta criza este felul sau de a se linisti. ***  Iubirea nu este o rasplata.Iubirea este combustibil. -

·         Iulian Chivu: ”Autocefalia școlii, o potențială soluție?!Pentru numeroşi cititori, BAC-ul de la Dimitrie Bolintineanu ar fi un spectacol cu totul surprinzător mai ales dacă aceştia nu au absolvit cândva liceul şi nu ar fi dat acest examen în Bucureşti sau mai pe oriunde în România. Pentru mine nu e nimic nou nu fiindcă am slujit sistemul mai bine de patruzeci de ani şi din clasa întâi până la pensie am stat numai în şcoală, ci pentru că şcoala este o instituţie iniţiatică a statului nostru ca şi armata până nu demult, iar iniţierea se face în conformitate cu idealul naţional de educaţie. Numai că aici apare problema: idealul educaţional naţional, oricât de bine ar fi gândit, nu se suprapune întocmai peste suma intereselor educaţionale româneşti.E adevărat că nu pot fi disculpate cadrele didactice de abandonul crezului profesional şi nu ar putea fi incoruptibile indiferent ce salarii ar avea, ba mai mult sistemul le ocroteşte în ultima vreme şi de compromisul dintre principiile deontologice şi un cod etic naţional pentru că educaţia morală reală nu se mai promovează în şcoli nici măcar prin simboluri; ce texte literare, de pildă, mai vizează în chip coerent şi consecvent înalte trăsături morale românești sau universale? Şi chiar dacă ar face-o ele rămân anacronice într-o lume care nu mai crede în nimic.Acesta este fondul problemei BAC-ului de la Bolintineanu şi nu mă surprinde fiindcă şi pe vremea când se mai învăţa carte (o problemă serioasă de motivaţie) erau profesori corupţi şi examene mimate; chiar dacă disciplina de partid clama în gura mare codul eticii şi echităţii socialiste, fiii şi fiicele activiştilor de partid aveau totuşi privilegii nescrise. Despre debusolarea din sistemul naţional de învăţământ actual am mai scris în aceste pagini. Ruptura evidentă dintre un anumit elitism şi majoritatea unităţilor de învăţământ se cere echilibrată cumva. Şi primii care o încearcă sunt cei care o simt primii, adică oamenii şcolii. Ei simt ameninţarea şomajului sub presiunea scăderii dramatice a populaţiei şcolare. Ce altceva pot să aştepte cadrele didactice care se văd nevoite să asigure cifra de şcolarizare pentru anul următor spre a nu intra în restrângere de activitate şi a nu se confrunta cu „rigorile” ocupării unei alte catedre într-o altă școală? Nici cei care sunt mai siguri de postul didactic ocupat nu sunt incoruptibili şi vina nu este legată musai de salariu, ci de seriozitatea lor. Mulţi, aşa cum a relevat-o presa zilele trecute, vin să asigure asistenţa sau vin în comisiile de evaluare pe liste de partid şi totodată au şi anumite obligaţii.Oameni de „încredere”, au fie sarcini speciale (liste cu numele „loazelor”, se știe numărul lucrării, s-au făcut semne discrete pe prima pagină etc.), fie sacini generale (să arate că, prin „măsuri înțelepte”, promovabilitatea a crescut și că tânăra generație e totuși demnă de încredere). Dar  e inutil să mai vorbim despre cauze, fiindcă doar ipocriții se fac că nu le știu și se uimesc în fața Liceului Bolintineanu, parcă singurul în care se întâmplă astfel de lucruri în România. Problema este cât se mai amână măsurile firești, fiindcă pierderile devin amenințătoare. „Lanțul slăbiciunilor” nu este totuși de nedezlegat.  Eliminarea reală a imixtiunilor politice din școală rămâne prima condiție. Dar pentru asta ar trebui ca Școala să fie, precum Biserica, autocefală ca reglementări și să se conducă precum Justiția ca structură. Descentralizarea să fie reală, cu eliminarea intermediarilor politici, iar decizia să revină în întregime consiliului de administrație al unității. Echilibrarea ar fi imediată și rezultatele ar fi cu ușurință previzibile. Politicile educaționale și marketingul ar fi singurele care ar susține competiția reală de pe poziții egale, iar finanțarea de la bugetul statului ar rămâne o simplă formalitate. Nu trebuie decât voință politică, nu un premier care să cenzureze măsurile procedurale; problema e în școală, nu în parchet. ***scoala românească – debusolată, birocratizată. Nu cred că, dintre cei responsabili, va avea cineva răbdare să citească acest text până la cap, deşi l-am dorit cât se poate de succint, deşi vizează o problemă cât se poate de serioasă; bulversarea funcţiilor fundamentale ale şcolii româneşti din învăţământul preuniversitar. Fenomenul plana mai demult, doar ca un risc, asupra învăţământului nostru, dar sub noua conducere a ministerului de resort destructurarea efectivă a şcolii se pune în operă printr-un birocratism rar întâlnit şi greu asimilabil unei instituţii care trebuie să rămână în interesul formării tinerilor conform unui orizont educativ naţional(!). Excesul de control tinde să asfixieze însăşi menirea şcolii spre disperarea explicită a părinţilor, spre debusolarea elevilor, spre disperarea directorilor de şcoli, dar şi a inspectorilor şcolari, şi ei ameninţaţi cu controale din minister, aşa cum arată  graficele  de monitorizare. A se vedea, de pildă, graficele de monitorizare pe site-urile ISJ Gorj, ISJ Dolj, ISJ Bucureşti etc. Scriu aceste rânduri din mijocul problemelor, cu experienţa a 42 de ani de carieră, spre ştiinţa părinţilor, fără a reuşi să văd însă vreo speranţă imediată pentru cadrele didactice debutante, legată de redresarea sistemului. Pe lângă tradiţionalele planificări anuale şi semestriale a materiei de predat, pe lângă portofoliile personale care cuprind o  serie de date personale, acte de studii şi de perfecţionare didactică, programe remediale, de pregătire cu elevii din loturile olimpice, evaluări, bareme şi prelucrarea rezultatelor, lucrări scrise semestriale, lectorate cu părinţii,  pe lângă activităţile metodice din comisii pe arii curriculare (comunicări de specialitate, ori activităţi model) ‒ practicate de multă vreme din raţiuni profesionale efective, ca diriginte ar mai fi o mapă specială de documente cu fişe de observare psiho-pedagogică a elevilor, de urmărire a rezultatelor la învăţătură în date comparate, cu evidenţa absenţelor şi măsuri de contracarare a absenteismului şi abandonului şcolar, programe de combatere a violenţei în şcoli, de prevenire a accidentelor rutiere, de combatere a fumatului, a consumului de alcool şi de droguri, de prevenire a infracţionalităţii, de orientare şcolară, procese verbale de la şedinţele cu părinţii, prelucrarea regulamentelor de ordine interioară (cu dovada luării la cunoştinţă şi de către elev şi de către familia acestuia), profesorul trebuie să se mai angajeze într-o suită de alte activităţi şcolare, multe din ele lipsite şi de raţiune şi de eficienţă. Aşa de pildă, dacă şcoala în care lucrează are doar 150 de elevi şi sunt numai 10 cadre didactice (în situaţia asta sunt poate 1000 de unităţi din învăţământul rural), organigrama instituţiei de învăţământ cuprinde, conform actelor normative, consiliul profesoral cu atribuţiile lui stabilite prin lege şi consiliul de administraţie; fiecare cu programe manageriale, cu rapoarte de activitate, cu grafice de şedinţe tematice, cu planuri de măsuri, consiliul părinţilor şi de relaţie comunitară. În plus, aceleaşi 10 cadre didactice fac parte dintr-o serie de 22 de comisii de sprijin: comisia de programe educative, comisia pentru curriculum, comisia pentru cercetarea şi sancţionarea abaterilor disciplinare, apoi comisia de prevenire şi combatere a violenţei, o comisie  pentru orar şi încadrare, alta pentru organizarea olimpiadelor şi a concursurilor şcolare, apoi pentru protecţie civilă şi apărare împotriva dezastrelor, de formare profesională, pentru sport şi turism, pentru minorităţi, pentru evaluare iniţială, pentru corigenţe şi încheierea situaţiei şcolare, pentru monitorizarea absenţelor, de recepţie a materialelor, de crucea roşie, de inventariere, comisia „Laptele și cornul”, comisia „Euro 200”, comisia de conservare și gestionare a manualelor școlare, de acordare a rechizitelor școlare și a burselor, de verificare a documentelor școlare, comisia pentru promovarea imaginii școlii și implicare în programe  educaționale. Fiecare comisie, din care fac parte minimum trei membri, are propriul dosar de activitate, cu programe punctuale, cu măsuri, cu termene scadente de urmărire a lor și cu rapoarte periodice de activitate. Dar lucrurile nu se opresc aici. Pentru a accede la obținerea gradelor didactice sau a unei gradații de merit, cadrele didactice sunt determinate prin nevoia unui punctaj eligibil să se înscrie într-o serie de programe ale caselor corpului didactic, în activități culturale, în simpozioane pe teme de specialitate sau metodice, în activități comunitare. În plus, în fiecare școală trebuie să fie un consilier cu munca educativă care urmărește un calendar al activităților organizate la nivel județean sau local, calendarul unor zile din programele europene pentru mediu, evenimente UNESCO, UNICEF, parteneriate, un grafic de participare la activitățile educative organizate la clase etc. Și totuși, dacă a mai rămas ceva timp liber (nicicum pentru a citi o carte), nu trebuie uitat consiliul elevilor, cu şedinţele lui adoptate prin grafic, care se vrea o şcoală a democraţiei  pentru elevi. După toate acestea, vine programul de monitorizare și control al inspectoratului școlar care, semestrial, trebuie să vada, cu un supliment de stres, toate unitățile de învățământ din teritoriu pe teme ale evaluării calității serviciilor educaționale furnizate, ale evaluării calității ofertei educaționale, de monitorizare a modului de pregătire, organizare și desfășurare a examenelor naționale etc. Pentru toate acestea, se organizează inspecții tematice, speciale și de specialitate. Unele sunt de-a dreptul stupide: Verificarea modului de selecție, angajare și gestionare a resursei umane  ‒ aceasta în situația în care nu unitatea de învățământ are libertatea de a angaja personal didactic. Formalismul devine și mai accentuat: verificarea modului de completare a documentelor școlare conform legislației în vigoare, ori verificarea modului de organizare, desfășurare și analiză a rezultatelor simulării Examenului de  Eevaluare Națională. Secretariatele școlilor sunt verificate pe tema dosarelor personale ale cadrelor didactice, a arhivării documentelor școlare și chiar a utilizării sigiliului școlii etc. In urma inspectoratelor școlare vin, cu un nou supliment de stres, inspecțiile din minister (controlul controlului ‒ spaima inspectorilor școlari și împingerea acestora spre excesul de zel până la ridicol), acreditările ARACIP, comisiile CEAC şi, de parcă nu ar fi de ajuns, vin organele sanitare pentru autorizarea instituţiei şi controlul igienic, pompierii pentru securitatea contra incendiilor, poliţia pentru patrulele de circulaţie, reprezentanţii rromilor pentru a vedea dacă nu se fac discriminări etnice, iar cadrele care asigură serviciul pe şcoală trebuie să încheie procese verbale (adesea delegate în seama elevilor de serviciu scutiţi de prezenţă la ore) cu menţionarea afluenţei persoanelor străine în şcoală, cu observaţii şi constatări zilnice. Totul trebuie consemnat în scris, îndosariat, ca să nu mai amintim de situațiile zilnice solicitate directorilor de școli pe forumul acestora de la inspectoratele școlare. Văzând toate astea în raport cu bugetul de timp cotidian (nu şi cu nivelul retribuţiei cadrelor didactice), categoric observăm o nouă și cel puțin stranie  destructurare a funcțiilor școlii, iar observațiile legate de nivelul la care citesc și scriu elevii (se extinde scrisul cu mâna stângâ nestingherit!), cândva cerinţe minimale în şcoli, ori cele privind rezultatele la bacalaureat devin colaterale dacă nu chiar anacronice. Aşadar, încotro, şcoala românească? *** Cine își pune speranțe prea mari în Guvernul Ponta va avea dezamăgirea excedentului din mai multe direcții: 1) voința premierului exuberant (care jubileaza la investitură, încât uită să se mai și închine) va fi moderată de rigorile crizei și de angajamentele comunitar-europene; 2) mesajul politic în numele USL va încerca să nu o compromită cel puțin până la alegerile parlamentare; 3) clientelismul politic, mai ales în condițiile unei așteptări de două mandate pentru social-democrați, se va manifesta disimulat și va fi greu de stăvilit; 4) vanitățile puterii vor risca schimbări necugetate cât să șteargă toate urmele guvernării PDL; 5) guvernarea lui Ponta va fi marcată de lupta pentru președinție, angajată împotriva dorinței unei majorități a electoratului de a avea președintele de altă culoare politică decât guvernul etc. Deocamdată, guvernul rabatabil încropit în grabă evidentă și sub impulsurile emoționale ale victoriei va fi nevoit să răspundă unor comandamente de agendă electorală fie amânând unele scadențe cum ar fi cele revendicativ-salariale, ceea ce s-ar putea simți la urne, fie trecând fără echivoc la pomeni electorale frontale, fiindcă românul se lasă încântat ușor de promisiuni și speranțe ieftine, ca mai apoi tot el să achite costurile naivității.Unul dintre sectoarele pe care s-a bătut multă monedă de schimb electoral în ultimele două legislaturi, Învățământul, se va confrunta în mod evident cu tendințe restauraționiste păguboase; cu Sănătatea lucrurile stau precum cu Justiția – adică nu vor putea fi închise toate robinetele fiindcă, dacă nu va mai curge, măcar va trebui să pice. In DNA, dacă nu vor fi  tăiate elanurile, ele vor fi revanșard orientate spre PDL și clientela lui, așa încât un Adrian Năstase să pară o victimă grațiabilă a Traian Băsescu. Din păcate, în învățământul preuniversitar, efectul Andronescu se va resimți și din umbră știut fiind că, în domeniu, emulul are multe opinii și soluții originale. Revenirea la vechi forme de organizare și desfășurare a evaluării (teste naționale, bacalaureat, admitere în învățământul superior etc.), adoptarea unui nou curriculum național, poate și recentralizarea angajării personalului didactic vor conduce la o nouă Lege a Învățământului, care ar bulversa sistemul și așa zdruncinat deinechități, de ezitări, de  tatonări, de impas. La această dată, în învățământul preuniversitar se derulează pregătirile pentru angajarea/titularizarea descentralizată a personalului didactic, un prim pas spre autonomia unității de învățământ, după ce criteriul bugetului pe numărul de elevi a devenit deja operant. Delegarea unor responsabilități în seama consiliilor de administrație din școli e un act de normalitate, un pas firesc după ceilalți și în perspectiva altora.Ruptura care s-ar putea crea este o evidentă stagnare morală a sistemului și asta numai din vanitățile înguste ale puterii executive, mai întâi, și ale celei legislative, mai apoi. Discontinuitățile formale în învățământ și în cultură conduc la amânarea profilării unui sistem propriu durabil de valori, ceea ce înseamnă lipsă de maturizare națională și dezvoltare socio-culturală haotică, lipsită de predictibilitate. Și apoi orice restaurație înseamnă cel puțin un pas înapoi și, implicit, dificultate trenantă în proiectarea progresului național.*** Un paradox al descentralizării în învățământ. Cred că nici actualul executiv și nici viitorul produs electoral nu își vor permite, deliberat sau nu, pași înapoi în străveziul progres românesc de după 1989, cu atât mai mult în bulversatul învățământ. Legea 1/2011 deschide calea descentralizării și articolul 254 din Statutul personalului didactic, la punctul 3, menționează ad literam: În învățământul preuniversitar de stat și particular, posturile didactice se ocupă prin concurs organizat la nivelul unității de învățământ cu personalitate juridică, conform unei metodologii-cadru elaborate de Ministerul Educatiei, Cercetării, Tineretului și Sportului. Desigur, acesta este principiul; legea cuprinde deziderate pe care le detaliază ulterior prin metodologii, norme și precizări. Judecând după conținutul articolului citat, școala este determinată și interesată să-și asigure cadrele care  să o conducă spre competitivitate. Numai că a lăsa mână liberă consiliilor de administrație înseamnă a le scăpa de sub controlul politic sau/și de alte ingerințe. Pașii parcurși până acum în consorții au pornit de la același art. 254, care, la punctul 4, evocă dreptul unității de învățământ de a vacanta posturi didactice, respectiv, în consorții se cunosc posturile didactice  titularizabile sau ocupabile pe o perioadă determinată, ceea ce nu e nimic nou. În consorții, spre deosebire de unitățile care și-au asumat responsabilitatea organizării concursului, comisiile de concurs au fost validate de consiliile de administrație ale unităților de învățământ componente pe temeiul bunei credințe. Candidații s-au înscris la concurs și, într-o primă etapă, se derulează probele practice care constau în lecții pe care aceștia le susțin în unitățile care au posturi vacantate. Consorțiile au solicitat unităților componente liste de metodiști și de cadre didactice cu gradul unu care să asigure observarea la clasă a concurenților. Metodiștii, doi observatori pentru fiecare candidat la fiecare oră, fac  rapoarte de inspecție și consemnează în procese verbale observațiile, apoi acordă un punctaj care va fi considerat la media finală împreună cu nota la proba scrisă din 2 august 2012. Directorul școlii interesate în angajarea unor cadre didactice apte de performanță profesională nu are însă dreptul să participe la aceste inspecții. Delegarea de încredere nu ar trebui să fie exclusivă și directorul, care are contract managerial cu unitatea pe care o conduce, se vede doar  teoretic în contextul art. 97 din lege, care la punctul 2 îi enumeră atribuțiile, printre care și pe aceea de a fi reprezentantul legal al unității de învățământ și realizează conducerea executivă a acesteia iar, în cele din urmă, își asumă, alături de consiliul de administrație, răspunderea publică pentru performanțele unității de învățământ pe care o conduce. Or, dacă directorul unității, cu toate prerogativele pe care le are prin lege, este exclus de la observarea concurenților în vederea selecționării lor pentru angajare, efectiv nu mai poate să gireze personal nevoile de competență ale colectivului didactic, dar este obligat prin lege să își asume răspunderea publică a perfomanțelor, cu alte cuvinte este văduvit de mijloacele care asigură scopurile. În această situație, veto-ul consiliului de administrație este din start formal și contestabil. În concluzie, consorțiile au devenit, prin metodologie, o verigă de intermediere, nu de mediere a descentralizării, dar asta nu înseamnă să schimbi Legea 1/2011 pentru că provoacă o disfuncție, ci doar să îi asiguri coerențele prin metodologii și norme de aplicare. *** Ecaterina Andronescu bagă gunoiul sub preș. Ceva mai slabe decât cele de anul trecut, rezultatele din acest an de la Bacalaureat nu par totuși să invite la o analiză prea serioasă a cauzelor din moment ce însuși ministrul Educației crede că printr-un plan de măsuri, cu responsabilități precise și cu termene de remediere totul se rezolvă ca în ședințele de partid din tinerețea lui Ion Iliescu. Ecaterina Andronescu lăsa de înțeles, la prima sa declarație de presă de după afișarea rezultatelor bacalaureatului 2012, că lucrurile se pot regla printr-un cadru legislativ mai flexibil, cu alte cuvinte Legea 1/2010, fiind cel mai mare rău,  ar putea fi înlocuită curând cu o alta sub guvernarea Ponta. Dar dacă totul se rezumă la a face o analiză și a adopta un plan de măsuri cu scadențe și responsabilități precise, înseamnă că ne putem aștepta curând la o remediere a situației ce ar echivala cu scoaterea camerelor de luat vederi din sălile de examen, adică cu ascunderea gunoiului sub preș. A dispune măsuri fără a lua în calcul implicația corectă a tuturor factorilor educaționali, a cauzelor socio-culturale obiective, a orizontului de așteptare propus absolvenților de sistemul educațional, a determinațiilor care conduc la formarea de scopuri educaționale, a restructurării sistemului de promovare și motivare a cadrelor didactice înseamnă să ne învârtim în același cerc vicios care s-a închis imediat după ministeriatul lui Andrei Marga la Învățământ. Lipsa unei politici coerente pe termen lung în școala românească face ca odată cu orice nouă guvernare să se caute altceva; ori aceasta este o formă indirectă de subordonare politică a sistemului, cu decontul pe termen lung, achitat de generații de tineri înșelați în orizontul aspirațiilor lor. Ecaterina Andronescu, cel puțin în recentele sale discursuri, evită să vorbească despre descentralizarea reală a sistemului tocmai fiindcă acesta nu poate fi scos din calculul unor interese străine de sine: clientelism politic, presiuni ale unor interese particulare (învățământul ca piață a muncii pentru fabricile universitare de diplome) etc. Amenințarea  cu inspecțiile la disciplinele de examen nu este o soluție până când în politica retributivă nu se fac distincțiile care se impun; nu poți să pretinzi unuia mai mult decât altuia fără să răspunzi automat și cu o determinare salarială adecvată. A nu se înțelege de aici că rezultatele slabe ale candidaților la ultimele ediții ale bacalaureatului vin din direcția salariilor nivelatoare ale cadrelor didactice. Ministrul Educației nu poate rezolva problemele sistemului schimband Legea 1/2010 fiindcă nu de acolo vin rezultatele slabe ale elevilor, ci din cele trei mari pachete de probleme: elevul, școala și societatea. Rezolvarea dnei Andronescu nu va fi una eficientă fiindcă nu vizează cum se cuvine nici măcar problemele școlii. Problemele elevilor decurg din cele ale societății, în raport cu care trebuie să se formuleze scopuri educaționale. Într-o economie de piață nu piața muncii trebuie acordată cu școala, nici în socialism nu a fost posibil așa ceva, ci școala trebuie să răspundă cererii cantitative și calitative de forță de muncă. Abia apoi se discută problemele școlii și ale slujitorilor ei. Modul în care concepe Ecaterina Andronescu reforma în învățământ (a câta oare de după 1989?), judecat după declarațiile sale legate de rezultatele la bacalaureatul de anul acesta, nu este unul dătător de speranțe. Soluțiile competente ar trebui să vină dinspre părinții elevilor (parteneri educaționali maturi), iar aceștia au de soluționat nu probleme în raport cu Ministerul, ci în raport direct cu școala, în contextul descentralizării efective. Iar elevul trebuie considerat ca beneficiar real al actului educațional, pe seama căruia nu trebuie făcute calcule reversibile privitoare la cifra de școlarizare, în interesul școlii, al liceului și al ofertei sale cu profiluri concepute în cancelarie și nu în aspirațiile elevului și pe piața muncii. *** Bulversarea învățământului la sfârșit de an școlar. În opinia tuturor cadrelor didactice și a părinților copiilor de vârstă școlară, graba cu care guvernul nelegitim Ponta a decis să lichideze orice speranță de descentralizare în școala românescă produce adânci nemulțumiri. Cele mai zgomotoase înlocuiri după principiul „noi suntem la putere” se fac la această oră în ministerul sindicalistului Pop, cu încălcarea flagrantă a articolului 96 (7) lit. e din Legea 1/2010 care prevede expres atribuția consiliului de administrație de a organiza concursul de ocupare a funcțiilor de director și director adjunct, consiliile de administrație fiind singurele îndrituite de lege să conducă unitățile din învățământul preuniversitar cu personalitate juridică, după art. 96(1).Că este o grabă justificată doar de interese clientelare de partid nu ne mai îndoim, din moment ce toți directorii numiți pe bază de delegație și inspectorii sunt  trecuți la catedre bulversând la sfârșit de an școlar întregul sistem. Fără a se face măcar o evaluare de suprafață a muncii acestora cât să se motiveze cumva decizia grăbită, pur și simplu se numesc noii directori și inspectori exclusiv pe criterii de partid (graba este în totalitate a PSD riscând nemulțumirea liberalilor). Pe catedrele rezervate acestora, conform legii, s-au făcut detașări în interesul învățământului, fără a mai aminti că o serie de directori nu sunt membri de partid și au fost numiți absolut pe criterii de competență. Trecerea lor la catedră la sfârșit de an școlar are un impact evident nu atât în mișcarea personalului didactic, cât mai ales în rândul elevilor care se trezesc pe neașteptate cu un alt profesor la catedră. Și nu e numai atât: cel revenit la catedră trebuie să finalizeze ceea ce nu el a început, nu (mai) cunoaște elevii, nu a parcurs pas cu pas programa în legătură cu care va fi nevoit să facă evaluări sub presiunea timpului.Și dacă știm cui servesc toate acestea, nu putem să ținem sub tăcere cui aduc ele deservicii, urmând apoi să aruncăm în obrazul cadrelor didactice insuccesele elevilor la evaluarea națională și la bacalaureat.Încrușișarea contradictorie a actelor normative emise de la ministru aduce și ea un plus de bulversare, de parcă nu era de ajuns numai atât. În plină derulare a procesului de evaluare a cadrelor didactice în vederea angajării și titularizării în învățământ prin consorții și prin concursuri organizate ditrect de unitățile școlare interesate, se revine peste noapte, cu aceeași grabă, la deblocarea detașărilor, altfel un lucru bun în sine dacă se face cu bună intenție, dar care, făcut în grabă, poate face mai mult rău decât unul rău conceput. La inspectoratele școlare vin zilnic din teritoriu numeroase demisii ale directorilor care nu sunt angajați politic ca cedare etică în favoarea celor grăbiți să le ia locul fără a se ști sigur în ce măsură pot să îl și onoreze. Se intenționează organizarea sub lupă a testelor naționale și se trimit în teritoriu ordine imperative pentru asigurarea camerelor de luat vederi în sălile de examen, însoțindu-le de un buget insuficient pentru abordarea ofertanților.Încheierea situației la învățătură, înscrierea elevilor în clasa I și în grupa pregătitoare, organizarea testelor naționale, pregătirea dosarelor de înscriere în liceu, serbările școlare se vor face anul acesta mai prost ca oricând tocmai din cauza acestui grăbit schimb de ștafetă din care învățământul ca atare nu are nimic de câștigat, iar orizontul de speranță într-o apropiată și atât de necesară descentralizare se amână, se îndepărtează spre a da curs doar unei restaurații care condamnă un sistem și așa îmbătrânit în forme să se învârtă cu pierderi pe termen lung într-un cerc al neputințelor și al lipsei de voință de care sunt vinovați numai cei care l-au politizat până la nivelul directorului de școală, al secretarei și al femeii de serviciu *** Școala, sufocată de hârtii. Cei mai vârstnici din învățământul românesc au prilejul să compare starea actuală a sistemului cu cea din anii ʼ85-ʼ90 și, printre multe schimbari evidente în plan calitativ, sunt unele disfuncții care au instaurat un alt fel de birocratism în școală. Această schimbare are tendința să deplaseze centrul de greutate din școală dinspre informal spre formalul excesiv. E adevărat, în școală sunt lucruri care s-au făcut dintotdeauna, după cum o atestă și arhivele: planificări ale materiei de predat, cu sau fără obiective operaționale, ședințe de consiliu profesoral, actvități metodice, activități educative diverse, activități în comunitate (odinioară cercuri de citit, muncă propagandistică chiar), pregătire pentru obținerea gradelor didactice, inspecții curente etc. Sunt însă în școala de astăzi atât de multe activități colaterale procesului educativ, încât s-a creat o adevărată birocrație didactică de sistem. Și am să fac aici o succintă enumerare  a celor mai importante argumente, fără pretenția de a fi epuizat șirul lor. Începând din acest an școlar, s-a introdus o așa-zisă foaie de parcurs, care jalonează o serie de evenimente educative urmărite cu atenție epcială în timpul ministrului Funeriu (analiza periodică a absenteismului, nivelul de lectură, exigențe față de examenul de bacalureat, sarcini pentru inspectori etc.). Apoi s-au schimbat termenii calendarului mișcării personalului didactic cu o atenție deosebită pe consorțiile școlare și angajarea personalului didactic pe posturile disponibile (comisiile pe consorțiu, rolul consiliului de administrație din școală). Înainte de vacanța de Paște a elevilor, o noutate (fără să excludem rolul benefic al unor acțiuni) s-a referit la săptămâna „școala altfel”, cu angajarea în atâtea activități a elevilor încât aceștia nu au putut să le guste decât în pas alergător, din nevoia ca fiecare cadru didactic să-și justifice în contrapartidă numărul săptămânal de ore pentru care e plătit. La acestea se mai adaugă acțiunile din graficul de inspecții al inspectoratului școlar (fiecare școală a fost  prinsă măcar în două-trei acțiuni de îndrumare și control). Să nu uităm că la nivelul fiecărei unități de învățământ funcționează minimum 18 comisii de sprijin (comisie pentru evaluarea calității, comisie de curriculum, comisie de disciplină, comisie pentru proiecte și programe cu atragere de bani europeni etc), fiecare cu dosarul ei de activitate. Lunar se fac raportări privind programul laptele și cornul (iar unul, două sau trei cadre didactice, în funcție de numărul de clase, se ocupă de recepția și distribuția produselor). Inspectoratele școlare, pe de altă parte, derulează cu bani europeni o serie de programe cu participarea directorilor de școli sau a cadrelor didactice, cointeresate printr-un număr de puncte ce contează la acordarea gradației de merit. Să mai adăugăm olimpiadele școlare cu programele lor speciale de pregătire, aprobate de conducerile școlilor, organizarea de zile festive (Ziua Pământului, Ziua Francofoniei, Ziua Internațională a Femeii, Ziua Internațională a Apei, Ziua Internațională a Poeziei etc.).Dacă nu mă înșel, anul acesta nu am mai auzit de concursul revistelor școlare, însă s-a accentuat încheierea de parteneriate (punctate și ele la obținerea gradației de merit), apoi simpozioane, comunicării științifice, publicații (fiecare cadru didactic, are sau nu înclinații, scrie și publică, fiindcă tot se publică orice, dacă ies puncte la dosar). Activitățile de analiză ale comisiei pentru calitate includ evaluări inițiale ale elevilor, evaluări periodice, evaluări finale cu concluzii și cu noi programe de remediere, cu programe de sprijin pentru copiii cu nevoi speciale sau cu dizabilități. Problemele disciplinare ale elevilor cad în sarcina diriginților și ele trebuie soluționate prin ședințe de consiliere cu părinții. Și fiindcă orice profesor vrea să se înscrie la concursul pentru acordarea unei gradații de merit (25 la sută din salariul tarifar), atractiv, dar tot mai greu accesibil, trebuie să fi obținut calificativul foarte bine pe ultimii cinci ani, rezulate deosebite, cuantificabile în munca la clasă și la sfârșit de ciclu, rezulate la olimpiade (cel mai adesea olimpiada devine un scop în sine al elitelor, altul decât cel al clasei în întregimea ei), rezultate în activitățile culturale, practice și de voluntariat cu elevii, rezultate în munca de coordonare a elevilor în proiecte și programe, participare la cursuri de formare, performanțe deosebite în inovarea didactică (evaluator de manuale, autor sau coautor), în activitatea de mentorat, de metodist, de inițiator de acte normative, crearea de softuri profesionale, de platforme de e-learninguri avizate de MECTS, programe realizate cu Banca Mondială, cu Institutul Goethe, cu Organizația Salvați Copiii. Și nu în ultimul rând, contribuții la creșterea prestigiului unității școlare, promovarea imaginii școlii pe site-ul acesteia, actualizat periodic. Însă peste interesul personal al cadrului didactic, determinat salarial, se așază interesele unității de învățământ evaluate periodic de Agenția Română pentru Asigurarea Calității în Învățământul Preuniversiatar (ARACIP), evaluare care interesează acreditarea unității de învățământ, directorul școlii și consiliul de administrație asumându-și rezultatul evaluării. ARACIP urmărește existența, structura și conținutul documentelor proiective (proiectul de dezvoltare și planul de implementare, organizarea internă a unității de învățământ, existența și funcționarea sistemului de comunicare internă și externă (promovarea ofertei educaționale), gestionarea informației, asigurarea serviciilor medicale pentru elevi, capacitatea instituțională (bază materială, documentele școlare, resursele umane), eficacitate educațională, managementul calității și funcționarea structurilor de asigurare a calității, conținutul programelor de studiu, activitatea financiară a unității, transparența informației de interes public etc. De aici, opiniile se împart: specialiștii spun că tocmai aceasta înseamnă eficiență în învățământ, educatorii spun că asta este birocrație neaoșă, iar elevii spun și ei ce ar mai fi de spus la testele naționale, la bacalaureat, prin deprinderile de lectură și scriere tot mai îngrijorătoare. Un lucru e totuși de remarcat: am auzit pe un post de televiziune pe cineva din minister recunoscând (nu știu dacă cu consecințe sau nu) că în sistem s-a strecurat prea multă birocrație. Mai rămâne de făcut totuși un pas; pasul decisiv.

·         Iuliu Hatieganu: ”S-a dovedit ca educatia fizica este cea mai buna metoda de educatie, care sinergic contribuie la otelirea trupului si a sufletului, la formarea caracterului. -

·         Izvoranu: ”Se predau in scoli si lucruri absolut inutile. E nevoie de ore de supravietuire si prin ajutor, . izvoranu propune ca oamenii care se expun accidentelor sa poarte placute de identificare: nume, boli, grupa sanguina etc.care sa ajute in caz de catastrofa. 

·         J. Lubbock: „Şcoala este uneori mormântul originalităţii.”

·         J.P. Richter: ”Educatia trebuie sa aduca la lumina idealul individualitatii. -

·         James Arthur Baldwin: ”Copiii n-au stiut niciodata sa isi asculte parintii, dar au reusit intotdeauna sa ii imite. -

·         Jan Amos Komensky: ”Un om ce poseda cunostinte dar e needucat este ca si un inel de aur pus in botul unui porc. -

·         Jane Nelsen: ”Parintii perfecti nu au copii. *** ”De unde am luat ideea nebuna ca, pentru a-i determina pe copii sa faca mai bine, mai intai trebuie sa-i facem sa se simta mai rau? Gandeste-te la ultima oara cand ai fost umilit sau nedreptatit. Ti-ai dorit sa cooperezi sau sa faci mai bine?

·         Janet Nica: ”Scoala este un iad unde elevii se simt ca-n rai.

·         Jean Jacques Rousseau: ”Este o iluzie jalnica sa ne imaginam ca exercitiile corporale sunt daunatoare exercitiilor mentale! De parca aceste doua lucruri nu ar trebui sa mearga una langa alta, ca si cand una nu ar trebui sa fie dirijata de cealalta. ***  Educarea parintilor este cel mai important lucru, iar aceasta educare este incontestabil a femeilor.*** „Plantele se formează prin cultivare şi omul prin educaţie.” *** Tot ceea ce n-avem de la nastere si de care avem nevoie cand suntem mari, ne este dat prin educatie. Aceasta educatie ne vine de la natura, de la oameni sau de la lucruri.*** Educatia unei persoane incepe cu nasterea sa; el nu vorbeste inca, nu asculta inca, dar invata deja.Experienta precede invatarea.

·         Jean Paul: ”Se spune ca cea mai buna regula a politicii este sa nu fie guvernat excesiv. Aceasta regula este la fel de adevarata si pentru parinti.

·         Jean Piaget: ”De fiecare data cand cineva il invata pe un copil ceva ce putea sa descopere singur acel copil nu va inventa singur acel lucru si nu il va intelege complet. *** Principalul scop al educatiei in scoli ar trebui sa fie modelarea barbatilor si femeilor, astfel incat acestia sa fie capabili sa faca lucruri noi, nu pur si simplu sa repete ce au facut generatiile dinaintea lor. 

·         Jean Vant Hul: ”Copiii sunt creativi in mod natural.Este responsabilitatea noastra sa le oferim libertatea, materialele si spatiul in asa fel incat creativitatea lor sa infloareasca la maxim. -

·         Jeremy Collier Cartile reprezinta ghiduri pentru cei tineri si divertisment pentru cei batrani. -

·         Jesper Juul: ”Copiii nu trebuie sa fie educati, ci trebuie sa fie sustinuti cu empatie. –

·         Jess C. Scott: ”Cei mai multi oameni sunt ca oile iar televizorul le este pastorul. -

·         Jiddu Krishnamurti: ”Adevarata lectie vine in momentul in care spiritul competitiv a incetat. ***Educatia nu se termina niciodata.Nu citesti o carte, treci un examen si gata cu educatia.Intreaga viata e un proces de educatie, din momentul in care te nasti si pana dispari. -

·         Jim Henson: ”Copiii nu isi amintesc ce incerci sa ii inveti, ci isi amintesc cine esti. -

·         John Amos Comenius: ”A instrui pe tineri cum se cuvine nu consta in a le vari in cap multime de cuvinte, fraze, expresiuni si opiniuni din diferiti autori, ci a le deschide calea cum sa priceapa lucrurile. *** Omul nu poate deveni om decat daca este educat.

·         John Capozzi: ”Dacă crezi că educaţia este scumpă, aşteaptă să vezi cât te va costa ignoranţa ta.

·         John Cotton Dana: ”Cine indrazneste sa ii invete pe altii nu trebuie sa inceteze niciodata sa invete el insusi.

·         John Dewey: ”Educatia nu este o pregatire pentru viata, ci insasi viata. *** Oferiti-le copiilor ceva de facut, nu de invatat.Iar acel lucru de facut sa necesite gandire.In felul acesta rezulta invatarea. -

·         John F. Kennedy: ”Scopul educatiei este inaintarea in cunoastere si distingerea adevarului. *** Un copil educat gresit este un copil pierdut. -

·         John F.W. Herschel: ”Un roman bun este un motor puternic pentru civilizatie. -

·         John Green: ”Cartile bune te ajuta sa intelegi, dar si sa te simti inteles. -

·         John Horne Tooke: ”Chiar daca citesti putine carti, citeste-le bine. -

·         John Ruskin: ”Educatia morala consta in promovarea dezvoltarii abilitatilor de incantare, speranta, iubire. -

·         John Sculley: ”Ne asteptam ca profesorii sa faca fata problemei sarcinii fetelor adolescente, uzului de droguri si destramarii familiilor.Ne asteptam ca ei sa ii educe pe copiii nostri. -

·         John Witherspoon: ”Sa nu termini de citit o carte doar pentru ca ai inceput-o. -

·         John Wooden: ”Cel mai puternic instrument de leadership este exemplul personal. - 

·         Joseph Brodsky: ”A nu citi o carte este o crima mai mare decat a o arde. -

·         Joss Whedon: ”Scriu ca sa devin mai puternic.Scriu ca sa devin orice personaj imi doresc.Scriu ca sa explorez toate lucrurile de care mi-e frica. -

·         K. - Patricia Cross: ”Sarcina unui profesor este sa stimuleze oameni aparent obisnuiti sa faca un efort neobisnuit.Marea problema nu consta in a identifica invingatori, ci a-i transforma pe oamenii obisnuiti in invingatori.

·         Karl Menninger: ”Ce le faci copiilor, aceea vor face ei societatii. -

·         Khaled Hosseini: ”Casatoria poate sa astepte. - Educatia nu!

·         Khalil Gibran: ”Profesorul care este intr-adevar intelept nu te conduce catre casa intelepciunii sale, ci spre pragul propriei tale gandiri.

·         Klaus Iohannis: ”sesizează CCR asupra contestării paternității stabilite definitiv

·         Konstantin Ushinsky: ”Calea principala a educatiei umane este convingerea. ***Cea mai importanta parte a parintilor este educarea caracterului. -

·         Krishnamurti: ”Educatia inseamna a intelege copilul asa cum este, fara a-i impune sa fie ceea ce credem noi ca ar trebui sa fie. -

·         Laura Gunesch: "Școala nu e parc de distracție.Profesorii nu sunt animatori, nici clovni. Credeți-mă, nu vreți entertaineri, vreți profesori buni.Copiii progresează doar provocați, cu rigoare, cu reguli, cu respect...cu dat de greu.Școala nu e locul unde copilul trebuie doar să râdă, să se distreze, să facă numai ce-i place, să dea pe "emisiunea" preferată. Observ un trend așa care îndeamnă, dictează chiar, să ne dăm peste cap noi adulții ca celor mici să le fie cald, ușor și bine. Să nu cumva să fie deranjați de vreo cerință care-i pune la treabă. Ba chiar indicat să le facem noi deja treaba pe jumătate și-apoi să continue ei ce mai e de continuat. Pe jumătate sau chiar pe de-a-ntregul, că, deh, se uită ei ca la spectacol și învăța. Că doar copiii din ziua de azi sunt muuult mai deștepți decât eram noi. Și, atenție, spectacolul trebuie să fie pe placul lor, musai pe placul lor. Deci dați-vă peste cap să găsiți mereu și mereu scene noi de spectacol. Că ei se plictisesc ușor, n-au răbdare. Și schimbă canalul....ăăă ecranul imediat. E concurență mare.Dar binele copiilor stă în educația cu rigoare, cu bun-simț, cu provocări, uneori cu disconfort și dat de greu, cu responsabilitate și reguli nu totdeauna pe plac. Aș spune că tocmai acestea fac diferența.Confruntarea cu sarcini, cu experiențe nu tocmai pe plac.Sunt de-o viață alături de copii, împreună cu ei. Și cei mai înverșunați impotriva regulilor de bun simț, a provocărilor, a exigențelor, nu sunt de fapt copiii, ci adulții de lângă ei, care înțeleg greșit binele pentru ei în educație.Toată aprecierea și recunoștința mea pentru părinții care înțeleg să-și lase copiii să mai dea de greu, să muncească, să se străduiască. Să învețe și singuri. Nu e o jertfă!"

·         Laurence J. Pete: ”Educaţia este o metodă prin care cineva capătă un nivel mai ridicat de prejudecăţi –

·         Le Monde: ,,Guvernul României, zguduit de acuzații de plagiat. Mai mulți miniștri sunt bănuiți că au copiat."

·         Leonardo da Vinci: „Puţin înzestrat este elevul care nu-şi poate întrece maestrul.”

·         Lev Tolstoi: ”Toata educatia se reduce la a trai bine pe cont propriu, pentru a te educa pe tine insuti: numai in felul acesta oamenii ii influenteaza pe ceilalti, ii educa.

·         Lhana Roma-Nova: ASTA ÎNSEAMNĂ, DIN PĂCATE, ȘCOALA? <<<Discursul unei șefe de promoție care ”le-a căzut greu” profesorilor ce o ascultau.  Iulia Cociuba, șefa de promoție a Colegiului „Mihai Viteazul” din Ineu, județul Arad a susținut un discurs de absolvire neobișnuit, în care a criticat școala și care a devenit viral pe rețelele sociale. Mesajul șefei de promoție nu a punctat mulțumiri pentru sistemul de învățământ și nici experiențe plăcute din anii de liceu, ci experiența personală, una care a lăsat în urmă nemulțumiri și dezamăgiri, numind școala un loc al frustrărilor și un loc care știrbește personalitatea. „Astăzi vreau să împărtășesc cu dumneavoastră o perspectivă diferită asupra anilor de liceu. Poate că nu e discursul clasic de mulțumire și celebrare, dar este unul sincer și reflectă în mod real experiențele mele. Am petrecut ani învățând pentru note și validare academică și am realizat abia acum cât timp am pierdut.  Am dobândit doar cunoștințe, nu și valori, pentru că asta înseamnă, din păcate, școala.În loc să fie un loc al învățării și dezvoltării, școala a devenit o sursă de frustrare și dezamăgire pentru mulți dintre noi.Ne-am simțit deseori în imposibilitatea de a ne exprima punctul de vedere, de a gândi diferit sau de a fi autentici.Ce m-a învățat școala?  Să mă conformez, să mint, să-mi șterg cu buretele personalitatea și să mă ascund în spatele unor standarde absurde.  Școala a devenit un loc unde performanțele noastre sunt atribuite meritelor instituției și profesorilor, iar eșecurile ne sunt puse în cârcă.Am avut parte de un sistem care ne-a învățat mai degrabă cum e să fim superficiali și ipocriți, decât să ne dezvoltăm etic”, a transmis eleva (absolventă Matematică-Informatică).>>www.ziare.com ÎNTREBARE: Se pot crea Valori fără Cunoștințe?

·         Lili Craciun: ”Bătaie ruptă din gard A fost ultima mea generație de elevi, înainte de a părăsi învățământul și a mă aventura în cariera juridică. O clasă pe care o păstoream de 4 ani, îi preluasem niște țânci în clasa a V-a. speriați că se perindă atâția profesori prin clasă și, iată-i!, ajunși în clasa a VIII-a, cu aere de domnișoare și cavaleri, visând la următoarea etapă din viața lor. O clasă cu elevi buni, cu care mă mândream atunci și care au ajuns azi oameni adevărați dar și cu elevi care sufereau la capitolul educație. Nu știu de ce se băteau părinții în clasa a V-a să-și dea odorul în clasa unde urma să fiu dirigintă, eram foarte severă. Poate pentru faptul că, dincolo de severitatea mea, știam să fiu prietena lor când era cazul, să dansez cot la cot cu ei în excursii și să-i învăț cântece de drumeție, să îi pregătesc nu numai la istorie ci și la restul materiilor, în afara orelor de curs, înainte de o teză sau un extemporal anunțat, să le împrumut cărți din biblioteca mea personală, să îi ascult și să îi sfătuiesc dacă îmi încredințau o taină. Sau poate pentru faptul că nu solicitam nimic de la părinți sau copii, în afara notelor bune și a unui comportament civilizat în școală și nu dădeam note subiective. Într-una din seri, m-a abordat una din fetele care îmi era tare dragă, o copilă sfioasă care stătea cuminte în fața cancelariei, mult după ce terminase orele de curs. Era târziu, avusesem șase ore în ziua aceea, ai mei avuseseră doar cinci încât m-am mirat să o văd încă prin școală. M-a rugat să stăm de vorbă separat, fără să ne vadă nimeni. Părea ceva serios, fetița de numai 15 ani era tristă și speriată. Mi-a povestit rușinată, cu glasul tremurând, roșie la față, că cinci băieți din clasa noastră au intrat peste câteva colege de-ale lor în toaletă și aproape că le-au obligat să își dea chiloții jos. Fetele au început să țipe și au reușit să scape doar pentru că au sărit în ajutor fetele care se aflau pe hol. Pe etaj era un profesor de serviciu dar fetele au refuzat să povestească unui bărbat ce se întâmplase. În plus, băieții le amenințaseră că dacă ajunge la urechea mea povestea, le vor snopi în bătaie. Fetița mă ruga, plângând, să iau măsuri fără să se afle că era trădătoare. I-am promis că voi găsi o soluție fără a o implica. În noaptea aceea n-am avut somn. Cum să pedepsesc atitudinea huliganică a celor cinci elevi? Spre dimineață mi-a venit ideea. Se știa că ședințele mele cu părinții erau altfel decât ale celorlalți diriginți, invitam nu numai părinții ci și elevii încât să nu existe suspiciunea că una le zic părinților și alta elevilor, să nu poată fi întoarse de unii sau de alții hotărârile luate în ședință. Asta era soluția, voi lăsa la latitudinea lor pedeapsa. Sigur, puteam să anunț directoratul să ia măsuri dar fetele nu voiau să se afle dincolo de mine, erau jenate. Biletul pe care l-am dat fiecărui elev era tranșant, anunța că pentru examenul de capacitate care se apropie este nevoie să luăm anumite hotărâri. Am avut surpriza ca toți să semneze biletele confirmând prezența iar în seara următoare, după ora 19,00 când nu mai era nimeni în școală părinții mă așteptau îngrijorați iar elevii fremătau în clasă căci nu știa nimeni ce anume doresc să le spun. Pregătisem de acasă un chestionar multiplicat în atâtea exemplare câți elevi aveam în clasă în care le expuneam două probleme: 1. Este adevărat că în seara zilei de —-, băieți din clasa noastră au intrat peste fetele aflate în baie și au încercat să le dea chiloții jos? Bifați în căsuța de mai jos Da sau Nu. 2. Aveți mai jos lista tuturor elevilor din clasa noastră și în dreptul fiecăruia două căsuțe, una cu Da și alta cu Nu. Bifați cu Da sau cu Nu în dreptul fiecărui elev dacă acesta este sau nu unul din agresorii evenimentului descris la întrebarea nr. 1. Cum chestionarele erau secrete, am avut surpriza ca, în afara a cinci chestionare care au fost date în alb, restul clasei, inclusiv băieții, să fie sinceri și să recunoască cinstit existența întâmplării și cine erau nătărăii agresori. După ce s-au strâns chestionarele, i-am întrebat pe părinții celor cinci derbedei care ar fi pedeapsa pe care cred că o merită odraslele lor. Spumegau de furie și de rușine. În hărmălaia care se instalase în clasă, căci și ceilalți părinți erau la fel de furioși, am auzit propunerea venită de la părinții celor vinovați: cei cinci trebuiau bătuți până când îți vor da seama că astfel de gesturi nu se fac. N-am apucat să le explic că sunt și alte soluții, că una din mamele de fete care locuia într-o casă lângă școală, la fel de furioasă deși fiica ei nu fusese supusă abuzurilor, a plecat val-vârtej pe ușă și în câteva minute s-a întors cu un par. Un par adevărat. Și i-a invitat pe părinții celor cinci vinovați care stăteau spășiți în fața clasei, să le aplice pedeapsa propusă de față cu toată lumea, pentru că ea nu suportă nici măcar gândul că mâine poate fi copilul ei cel agresat. Am asistat la cea mai cruntă bătaie pe care am văzut-o vreodată. N-am putut decât cu mare greu să o stopez căci țipau cu toții să-i las în pace, și părinții celor nevinovați dar și ai celor cinci vinovați. Sau poate, în adâncul sufletului, nici nu doream, aveam și eu un băiat și nu știu dacă nu i-aș fi aplicat o corecție zdravănă dacă s-ar fi comportat atât de golănește. Cei cinci derbedei, care implorau iertare cu lacrimi amare, au fost măcelăriți. După ce am reușit să calmez lucrurile, în timp ce derbedeii își ostoiau loviturile plângând, părinții m-au mandatat să pedepsesc orice abatere de la regulile de civilizație și bună cuviință. N-a fost însă nevoie căci în ultimele luni de școală a fost o liniște în clasă cum nici nu visasem. Nimeni nu jignea, nimeni nu vorbea urât. Iar cei cinci o luau la sănătoasa de parcă l-ar fi văzut pe Satana când apăream în capătul holului. La sfârșitul anului am fost sigură că băieții, măcar cei cinci, își vor face cruce că scapă de școală și nu vor regreta că ne despărțim căci îi pedepsisem destul de des în cei 4 ani. M-a așteptat însă cea mai mare surpriză din cariera mea de profesor. Toată clasa era în picioare când am intrat la ultima oră de dirigenție, fiecare cu un trandafir în mână și mi-au cântat un cântec de despărțire pe care îi învățasem într-o excursie. Iar dacă mi s-au părut firești perlele care alunecau din ochii mei și din cei ai elevilor care mă îndrăgeau, cel mai mult m-a uimit atitudinea celor cinci băieți care m-au îmbrățișat plângând și mi-au spus că le pare rău că ne despărțim.***  Licențierea prostiei Am preluat din Occident moda facultăților particulare. Sigur, am preluat doar fațada pentru că era prea greu să pătrundem și esența. Facultăți care au funcționat ani de zile fără licență de la Ministerul Învățământului, subiectele unor scandaluri privind diplome false și alte șmecherii, continuă să existe și azi și să scoată zeci de mii de absolvenți pe an din care majoritatea nu-și găsește de lucru în nici un domeniu ca să nu mai vorbim despre domeniul absolvit. Acesta este absurdul, să vrei și să aii studii superioare chiar atunci când nu poți să-ți aduci aminte nici ce școală ai terminat darămite să mai și știi ceva din cunoștințele pe care se presupune că le-ai asimilat acolo. După distrugerea învățământului de către clasa politică (cu largul concurs al celor care își doreau o diplomă universitară în orice condiții), prin nesancționarea acestor facultăți particulare care nu aveau nici în clin nici în mânecă cu un sistem de învățământ serios și performant, a urmat și declinul facultăților de stat. Puse în fața lipsei de studenți care din cauza condițiilor grele de admitere fugeau spre universitățile private mult prea permisive, au fost și ele nevoite să coboare ștacheta în fiecare an pentru ca să continue să existe iar profesorii să aibă catedre. În acest fel am ajuns azi la distrugerea aproape totală a învățământului universitar care scoate licențiați pe bandă rulantă dar nu mai scoate specialiști. Faină găselnița asta cu facultăți câtă frunză și iarbă, seamănă cu puzderia de magazine de la colțul străzii sau crâșmele din cartier. Vânzare de iluzii la negru. Apariția acestor școli fără cunoștințe a stins invidia existentă înainte de 1990 printre părinții care plângeau: ”al tău a luat?, al meu e vai! steaua lui”. Orice loază, indiferent dacă a învățat în liceu sau a frecat menta pe la cluburi și discoteci, dacă a luat bacul a ”nșpea” oară mai trăgând cu ochiul la colegul din față, mai având veșnicul noroc, își face dosărelul, se duce cu el frumușel la Facultatea de ”nuconteazăcare”, situată în Dealul Ploii sau în Cucuieții Veseli și peste patru ani flutură arogant diploma, este LICENȚIAT. Habar nu are ce a terminat, își scrie numele cu greu, nu știe să spună măcar o propoziție simplă fără să violeze limba română, dar are pretenții,. Este absolvent de facultate, vrea slujbă de birou, salariu mare, mașină bengoasă și ”smartfon”. Iar dacă tata are ceva pile pe la vreo instituție de stat îl regăsești acolo pătruns de importanța a ”cine sunt eu”, capabil să urle la cetățeanul care îndrăznește să-l deranjeze. Nenorocirea e mai mare decât atât. Moda facultăților particulare a dat posibilitatea să-și ”completeze” studiile și acelora care nu visau pe vremea lui Ceaușescu mai departe de o școală profesională. După revoluție, a dat ambâțul în ei. Ofuscați că vecinul, colegul lor de școală e inginer, profesor sau jurist, au hotărât să arate că și ei pot chiar dacă abia silabiseau iar noțiunea de carte le era străină. Iar facultățile private, adevărate paradisuri universitare sau fabrici de diplome, le-au îndeplinit visul. Reprezentanți ai clasei muncitoare de mecanici, sculeri matrițeri, oieri și alte meserii oneste, supărați că un cizmar a ajuns președinte iar ei erau doar niște executanți la munca de jos, s-au bucurat că în democrația originală din România se pot inventa diplome pentru toată lumea la Facultăți gen Popândăul din Vale și că au ajuns (cred ei!) în rândurile intelectualilor pe care i-au urât în comunism. Azi au masterate, doctorate iar unii dintre ei ne conduc chiar țara. Vorbesc și scriu agramat dar se pot lăuda în CV că au fost deputați, senatori, miniștri sau eurodeputați.Le-aș putea spune acestora că o diplomă nu valorează nimic câtă vreme nu este însoțită și de dovada cunoștințelor acumulate. Dar ce rost are? Se vede treaba, din demnitățile și funcțiile pe care le ocupă, că sfatul meu este nul, nu mai este valabil principiul după care am crescut, ”cine are carte, are parte”. Cu certitudine însă că dacă nu se vor naște minți luminate care să repună învățământul în locul cuvenit, proștii licențiați vor distruge lumea.

·         Lily Tomlin: ”Imi plac profesorii care iti dau, pe langa obisnuitele teme, si ceva de gandit pentru acasa. -

·         LINK, https://educatieprinlectura.ro/vocea-profesorului/917-ce-am-fost-si-ce-am-ajuns-mars-in-viitor?fbclid=IwZXh0bgNhZW0CMTEAAR2kTyMOBMsQpEDLA1YtoC66bhktxNTDVE3TSZ91cln9fC1MnC0T19fvZAw_aem_AWCso755gv-2mhg5mgDsKwnN6LaZXanOtbRqS5jR0mLTHFkZ4ywTYN37H2UoKy-_zvrq2Uc8QDCTQRgc3gq94qMP

·         link: Diana Sosoaca despre educatie: https://rumble.com/vtmh0o-discurs-parlament-senator-diana-iovanovici-ooac-invmntul-romnesc.html

·         Link: https://fb.watch/m3a6en4VT3/

·         Lise Bourbeau: ”Misiunea noastră în această lume e de a trăi o serie de experienţe până când ajungem să le acceptăm şi să ne iubim pe noi înşine trecând prin ele. Când un copil se naşte, el ştie, în adâncul lui, că motivul pentru care s-a născut e acela de a fi el însuşi, trecând printr-o serie de experienţe. După scurt timp însă, el observă că atunci când vrea să fie el însuşi, deranjează lumea adulţilor, ajungând la concluzia că a fi natural nu este bine, nu este corect. Această descoperire, provoacă copilului accese de furie.Majoritatea copiilor trec prin următoarele 4 etape: 1.- în prima etapă a vieţii copilul cunoaşte bucuria de a fi el însuşi;2.- apoi cunoaşte durerea provocată de faptul că nu are dreptul de a acţiona mereu aşa; 3.- urmează o perioadă de criză şi de revoltă 4.- în cea de-a patra etapă, pentru a-şi micşora suferinţa, copilul se resemnează şi ajunge să creeze o nouă personalitate pentru a deveni ceea ce vor ceilalţi ca să devină. În timpul celei de a treia şi a patra etape, ne creăm mai multe măşti pe care le folosim pentru a ne apăra împotriva suferinţelor trăite pe parcursul celei de-a doua etape. Aceste măşti sunt in număr de cinci şi corespund celor cinci răni importante trăite de fiinţa umană: respingere, abandon, umilire, trădare şi nedreptate. Înlocuirea rănilor cu măştile este consecinţa faptului că vrem să ascundem de noi înşine şi de ceilalţi ceea ce încă nu am vrut să rezolvăm. O mască reprezintă un tip de personalitate şi e purtată atunci când vrem să ne protejăm. În continuare, voi prezenta pe scurt câteva caracteristici ale fiecărei răni, însoţite de câte o imagine cu reprezentarea corporală specifică. Caracterul fugarului: *preferă să nu se ataşeze de lucrurile materiale; * este perfecţionist deoarece crede că dacă face o greşeală va fi judecat; * trece de la etape de mare iubire la faze de ură profundă; * nu crede în dreptul lui de a exista; * se crede nul, fără valoare; * are dificultăţi în a-l lăsa să trăiască pe copilul său interior; * are capacitatea de a se face invizibil; * găseşte diverse mijloace de a fugi de dificultăţi; * pleacă în astral cu uşurinţă; * se crede neînţeles; * caută singurătatea pentru că îi e frică că dacă primeşte mai multă atenţie nu o să ştie ce să facă cu ea; * ştie ce vrea, dar nu îndrăzneşte să ceară, considerând că nu e suficient de important pentru a-l deranja pe celălalt. Caracterul dependentului:* se consideră o victimă;* crede că nu poate să reuşească singur şi că are nevoie de altcineva pentru a-l ajuta;* are o dificultate în a face sau de a decide ceva singur;* cere sfaturi pe care nu le urmează neapărat; * are voce de copil; * are o dificultate în a accepta un refuz; * îi e teamă de orice formă de autoritate; * emoţia cea mai intens trăită de el e tristeţea; * se agaţă fizic de ceilalţi; * caută independenţa; * singurătatea e cea mai mare frică a lui; * într-o zi e vesel, într-o zi e trist; * este o persoană care fuzionează uşor cu ceilalţi; * poate să mănânce mult fără să se îngraşe. Caracterul masochistului: *îi e adesea ruşine de el însuşi şi de ceilalţi sau îi e teamă ca celorlalţi să nu le fie ruşine cu el; * nu îi place să meargă repede; * îşi cunoaşte nevoile, dar nu le ascultă; * adună multe greutăţi în spate; * se crede murdar, lipsit de suflet, sau fiind mai puţin decât ceilalţi; * cea mai mare teamă a lui este libertatea; * face în aşa fel încât să nu fie liber, deoarece a fi liber înseamna a fi “nelimitat”; Dacă nu are limite îi e teamă de excese. * se pedepseşte pe sine crezând că astfel îl va pedepsi pe celălalt; * are talentul de a se plasa în situaţii în care trebuie să aibă grijă de altă persoană; Astfel uită de sine din ce în ce mai mult. * compensează şi se recompensează pe sine prin mâncare; Caracterul dominatorului: * se consideră foarte responsabil şi puternic; * caută să pară special şi puternic; * nu îşi ţine promisiunile şi angajamentele sau face eforturi pentru a le ţine; * minte cu uşurinţă;* este manipulator, seducător;* are multe aşteptări;* are dispoziţie schimbătoare;* este convins că are dreptate şi încearcă să-i convingă şi pe ceilalţi;* este nerăbdător;* este intolerant;* înţelege şi acţionează repede;* este performant pentru a fi remarcat;* se confensează greu;* nu îşi arată vulnerabilitatea;* este sceptic; * îi e teamă să iasă dintr-un angajament. Caracterul rigidului: * caută dreptatea cu orice preţ. Devenind un perfecţionist, va încerca să fie mereu corect.* este invidios;* îşi blochează sentimentele;* îşi încrucişează des braţele; * are dificultăţi în a cere ajutorul;* îi place ordinea;* tonul vocii e sec şi inflexibil;* nu recunoaste ca are probleme; * se îndoieste de propriile alegeri;* are dificultăţi în a primi, în general; * i se pare nedrept să obțină mai puţin, dar şi mai nedrept când obţine mai mult decât alţii; * are o dificultate în a se simţi bine, fără să se simtă apoi vinovat; * nu îşi respectă limitele, cere prea mult de la el; * este foarte rar bolnav, e dur faţă de corpul lui; * are dificultăţi în a-şi arăta afecţiunea;* îi place să aibă o înfăţişare sexi; * e foarte sensibil, dar îşi dezvoltă capacitatea de a nu simţi acea sensibilitate și de a nu o arăta celorlalţi. E important de reţinut faptul că purtăm măştile pentru a ne proteja doar atunci când ne este teamă să suferim, să retrăim o anumită rană. Totuşi, pentru că atunci când purtăm masca nu mai suntem noi, e important să ne vindecăm rănile.

·         Liviu Ioan Stoiciu: ”Ce nevoie are lumea de armată? Tot de la educaţie pleacă. Dacă oamenii ar fi educaţi din copilărie în spiritul respectului pentru viaţă, în spiritul toleranţei şi a iubirii semenului, dacă ura, răutatea violentă ar fi tratate ca cel mai mare pericol al speciei, copiii ar avea la maturitate o altfel de atitudine…

·         Liviu Plesoianu: ANALFABETISMUL FIINTIAL, Mult, mult mai grav decât analfabetismul funcțional este analfabetismul ființial! Poți să fii absolvent de Harvard, Yale și Oxford în același timp, dacă nu vei fi muncit cu tine însuți spre a te recunoaște și dezvolta ca ființă eminamente spirituală, totul e în zadar... Am cunoscut oameni simpli, dar cu spiritul treaz, la fel cum am întâlnit mult prea mulți intelectuali fandosiți a căror ariditate interioară ar face gelos până și deșertul!***”Sistemul educațional actual nu e în stare să treacă dincolo de epiderma lumii. Elevul e privit în cel mai fericit caz ca un viitor produs social și ca o resursă lucrativă. Dincolo de excepții, elevul e pentru sistemul educațional la fel de puțin om cât sunt „clientul” și „resursa umană” pentru sistemul economic.Învățământul trebuie reformat din temelii. Însă nimic din ce dezbatem în prezent nu are legătură cu o reformă reală, una menită să transforme învățământul într-un proces care vede în elev în primul rând omul-elev, iar abia apoi produsul-elev, ori resursa-elev. De zeci de ani, singurele discuții care se poartă fac referire la „eficiență”. Se urmărește, în cel mai fericit caz, obținerea de „produse” cerute pe piață. ...Numai că, ce să vezi, tânărul acela e mult mai mult decât un... „produs”. Cum, oare, ne putem aștepta ca cei care vin după noi să poată schimba lumea în bine în condițiile în care, cu fiecare deceniu care trece, toate acele lucruri care ne fac cu adevărat oameni dispar din procesul educațional!?Orice om dotat cu un minimum de înțelepciune, atunci când caută remedii pentru anumite probleme, își oferă mai întâi răgazul necesar pentru a descoperi CAUZELE care generează acele probleme. Or, în mod evident, starea deplorabilă a relațiilor interumane și internaționale își are cauza principală în absența UMANULUI din ecuație, indiferent dacă vorbim despre economie, educație sau politică. Dacă, timp de aproape două decenii, omul tânăr nu e încurajat și sprijinit în NICIUN fel să se dezvolte armonios, atunci cum ar putea acel om să contribuie la un viitor mai bun al său, al nostru, al speciei omenești în genere? Ne mirăm că planeta asta stă pe un butoi cu pulbere, dar nu ne punem absolut deloc problema că tocmai lipsa oricărui interes pentru o dezvoltare armonioasă a ființei omenești ne aduce în această situație. ...Am scris mult, de-a lungul timpului, despre școală, despre „școala ca sete”, despre „școala omului”. Este și un capitol consistent din cartea „România – Țara unui VIS posibil”. Cred că ar trebui să ne intereseze în cel mai înalt grad acest subiect. Pentru că este una dintre cheile care pot deschide cu adevărat poarta unui alt viitor. Discuțiile sterile actuale, în care cuvântul „om” nu își găsește deloc drumul către idei, NU vor schimba absolut nimic!

·         Liviu Voicu: "Noi, cei de peste 50 de ani, suntem o generație care nu se mai întoarce. O generație care a mers si s-a întors de la școală pe jos. O generație care, daca profesorul te trimitea după cretă la secretariat, te umflai în pene de parcă erai mesagerul ONU. O generație care a studiat singură, nu aveam bani de meditații, sau, mai bine zis nu se dădeau...daca nu intelegeai ceva, ramaneai după ore si ti se explica. O generație care a stat la tablă si a scris cu mândrie în fața clasei. O generație care nu mergea cu automobilul la școală. O generație care scria în jurnalele sale, o generație de elevi care si-au facut temele singuri,nu si-au sunat părinții. O generație rusinata să stea pe scaune în autobuz lângă un adult în picioare. O generație care a râs mult si in liniște cu frații înainte de somn, ca să nu știe părinții ca sunt trezi. O generație care crede în Dumnezeu, care a respectat mult părinții, profesorii si vecinii. O generație care s-a jucat pe stradă și a băut apă la fântâna. O generație care a iubit binele, frumosul,adevarul si a fost mulțumită. Suntem o generație care, din pacate, nu se mai întoarce..."

·         Liz Armbruster: ”Am nascut copii in lumea asta intunecata pentru ca aveam nevoie de lumina pe care numai un copil o poate aduce.

·         Lloyd Alexander: ”Fantezia nu e o escapada de la realitate.Din contra.E o modalitate de a o intelege. *** Invatam mai mult cautand raspunsul la o intrebare si nereusind sa il gasim, decat atunci cand raspunsul ni se ofera pe tava. -

·         Louis A. Berman: Un bun profesor este un maestru al simplificarii si un dusman al simplismului.

·         Lucian Mindruta: ”Dragi părinți, cum vă creșteți copiii? Singurii vinovați pentru acești mulți de Goe sunteți doar voi. Dacă vouă vă lipsește respectul pentru învățător și profesor, cum să îl aibă copilul vostru? Cum adică 'nu am ce îi face. Așa face și acasă?' Aici v-a adus lipsa de educație, limite și reguli care se pun copiilor încă de la 2 ani. Aici v-a adus educația cu libertate deplină unde copilul conduce o casă și lui îi sunt îndeplinite și cele mai aberante dorințe.Pe vremuri un părinte ar fi intrat în pământ de rușine să fie chemat la școală și să i se spună toate tâmpeniile făcute de copilul lui. E logic și normal să îi iei apărarea copilului tău atunci când i s-a făcut o nedreptate! Dar nu să aperi comportamente de derbedeu. Nu mai justificați că acasă e cuminte. E imposibil! Doar dacă suferă de bipolarism. Altfel, sigur îi vedeți de acasă cu acest mod deplasat de a reacționa, dar le tolerați. Nu e și treaba profesorului de a o face.Respectul se învață de acasă! Nu școala face asta cu copiii voștri. Voi aveți această responsabilitate de a vă educa frumos copiii. Să nu vă mirați când copiii voștri se vor purta cu voi așa cum o fac cu profesorii. Cine le-a pus ecranele în brate de când gângureau? Cine le-a dat totul, 'pentru că noi nu am avut?' Culegeți ce ați semănat. Din nefericire până să vă dați seama de propriile greșeli, mai au mulți profesori de plătit pentru lipsa voastră de implicare. Tot ce au copiii nevoie este un acoperiș deasupra capului, mâncare pe masă și părinți aproape. Dar când le oferiți palate, icre negre și bone tailandeze, să nu vă mai mire de ce veți avea lângă voi mai târziu...*** ”Uite care e chestia cu scoala romaneasca, aia de tot scoate la PISA rezultate proaste: E plicticoasa. Nu se intampla nimic interesant acolo.La romana se invata toti plicticosii pe care nu ii mai CONSUMA nimeni in viata reala. Da, ati citit Eminescu azi? Va ganditi cu drag sa va duceti acasa si sa deschideti Slavici? Exact. Nimeni in toate mintile nu mai consuma produsele culturale promovate de scoala. Nu mai zic de comentarii, pe care trebuie sa le FUCKING INVETI PE DINAFARA! Cum, mah, nu sunteti curiosi sa aflati pe bune ce credem despre un autor? Tot parerile voastre vreti sa le aflati? Pai nu le stiti deja? Istorie. Mituri si fabricatii nationaliste de secol 19. Nici macar comunismul, unde aveam o buna ocazie sa facem misto de bunicii comunisti inca, nu e ca lumea tratat.Religie. Marketing pentru un business mai tare decat ala care taie copacii. Ca aici se taie ratiunea. Biologie. 100 de metri sub canalele de documentare de pe cablu. Audiovizual? Nimic. CARTI! In secolul asta, CARTI! Matematica. Pentru cei daruiti, prea usor. Pentru restul, inutilitati. Matematica practica? Cursul leului si calculul dobanzii? Niciodata! Economie? Nici nu exista materia. Desi ar trebui. Chiar si numai ca sa stim ce credit sa luam. Am cunoscut pe cineva care terminase ASE si nu stia sa faca o factura. ASE, nu liceu economic! Limbi straine? Singura chestie utila. Atat. Scoala, dupa mine, e folositoare la un singur lucru: ca sa nu stai toata ziua cu parintii. Si ca sa-ti faci o prietena / un prieten. Pentru succes trebuie sa te uiti in tine. Scoala romaneasca ramane o institutie a monologului care nu te pregateste decat pentru trei meserii intr-una.Platitor de taxe. Alegator PSD. Enorias la cea mai apropiata biserica. Atat, puteti elibera deja diploma de absolvire.

·         Lucian Vele: ”Cameramanul roman are scoala nuntii.

·         M. Sântimbreanu: „Şcoala nu e anticamera vieţii, ci unul dintre laboratoarele ei ocupate de copii.”

·         Maimonides: ”Da-i unui om un peste si il vei hrani o zi.Invata-l pe om sa pescuiasca si il vei hrani toata viata. -

·         Malcolm Forbes: ”Scopul educatiei este acela de a schimba o minte goala cu una deschisa. -

·         Malcolm X: ”Educatia este pasaportul nostru pentru viitor, caci ziua de maine apartine celor care se pregatesc pentru ea de astazi. –

·         Malcom s. Forbes: ”Scopul educaţiei este de a înlocui o minte goală cu una deschisă.

·         Mandell Creighton: ”Adevaratul scop al educatiei este sa aduca un om in starea de a pune mereu intrebari.

·         Marcus Fabius Quintilianus: ”Repetia este mama invataturii.

·         Marcus Tullius Cicero: ”Cultivarea mintii e la fel de importanta ca mancarea pentru trup. -

·         Margaret Fuller: ”Azi cititor, maine lider. -

·         Margaret Mead: ”Copiii trebuie invatati cum sa gandeasca, nu ce sa gandeasca. -

·         Maria Callas: ”Care este diferenta dintre un profesor bun si un mare profesor? Un profesor bun dezvolta abilitatile elevului la limita, un mare profesor vede imediat aceasta limita. -

·         Maria Holtzhauser: ”In trecut, pe parcursul majoritatii istoriei umane, marea majoritate a populatiei era analfabeta. Accesul la marea cultura a cartilor si traditiilor intelectuale era restrains la probabil in jur de 5% (poate cateva procente in plus in anumite contexte sociale si istorice). Ne indreptam spre un viitor in care lucrurile vor reveni intr-un sens la normal, in ciuda alfabetizarii generalizate, dupa anomalia indusa de Reforma, Contrareforma si revolutia tiparului care a creat iluzia ca o cultura in acelasi timp si “inalta” si “de mase” ar fi posibila, daca toata lumea ar fi alfabetizata si indrumata cultural “corect” intru internalizarea “marii culturi”. Evolutiile recente – atat tehnologice cat si ideologice din centrele intelectuale si academice occidentale – indica un trend foarte interesant. Atacul la adresa “canonului” si marilor carti si “marilor autori ai civilizatiei occidentale” dublat de revolutia IT si a retelelor sociale vor avea efecte surprinzatoare in acest sens: O minoritate autoselectata va avea (fie prin vocatie, fie prin accident biografic) in continuare acces intelectual la marea traditie culturala in sensul de intelegere si asimilare intelectuala si existentiala a canononului culturii inalte si a standardelor de interpretare si de gandire si de ethos induse de aceasta. (Accesul fizic va fi o alta poveste si aici parabola din Fahrenheit 451 este mai mult decat relevanta, date fiind trendurile.) Restul populatiei va fi insa definit de o forma de analfabetism functional in aceasta privinta. Captivi deplin ai audiovizualului, memeticului si pictogramaticului, sufocati de propaganda, ideologie si publicitate fara sa mai fie constienti de conditia lor, incapabili sa se concentreze pentru a putea citi mai mult de 2 sau 3 paragrafe fara sa oboseasca sau sa se plictiseasca, vor fi structuralmente incapabili sa acceseze sau intelega orice forma de literatura complexa, oricat de dotati sau bine intentionati vor fi. Orice va tine de registrul superior al filosofiei, romanului, nuvelei, istoriei, eseului stiintific etc. le va fi neinteligibil si le va parea lipsit de interes existential. Si astfel vom avea astfel din nou doua categorii, doua clase, doua tipuri umane: “Oamenii cartii” si restul. Pe de o parte, o minoritate pe care necesarmente nu o putem inchipui decat destul de restransa numeric si pe de o alta parte, o supermajoritate… Integral https://ziare.com

·         Maria Montessori: ”Cele mai mari daruri pe care i le poti oferi copilului tau sunt radacinile responsabilitatii si aripile independentei. *** Copilul nu este o fiinta goala care ne datoreaza tot ce stie noua.Nu, copilul este constructorul adultului.Nu exista om care sa nu fi fost format de copilul care a fost la un moment dat. - ***Copilul, in momentul in care devine sigur pe el, nu va mai cauta pentru fiecare pas aprobarea figurii care reprezinta autoritatea. *** Educatia timpurie este cheia imbunatatirii societatii. *** Elibereaza potentialul natural al copilului si il vei oferi lumea. ***  Grija pe care o oferim copiilor nu ar trebui sa fie guvernata de dorinta de a-i face sa invete lucruri, ci de a-i ajuta sa aprinda in ei insisi lumina care se numeste inteligenta. *** Joaca este munca celor mici. *** La varsta de 3 ani, deja copilul are pusa fundatia personalitatii sale. *** Prima idee pe care trebuie sa si-o insuseasca un copil este diferenta intre bine si rau. *** Primul lucru esential pentru dezvoltarea copilului este capacitatea de concentrare. *** Rolul profesorului este sa asiste, sa hraneasca, sa observe, sa incurajeze, sa ghideze, nu sa interfereze, prescrie, restrictioneze. *** Sa lasam liberi copiii.Sa-i lasam sa fuga pe afara cand ploua.Sa-i lasam sa-si dea jos pantofii cand gasesc o balta. *** Sa nu-i educam pe copiii nostri pentru lumea de azi.Aceasta lume nu va mai exista cand ei vor fi mari si nimic nu ne permite sa stim cum va fi lumea lor.Atunci sa-i invatam sa se adapteze. *** Scopul educatiei timpurii ar trebui sa fie activarea interesului natural al copilului de a invata. *** Secretul unui profesor bun este acela ca trateaza inteligenta copilului ca pe un teren fertil unde pot incolti seminte la caldura imaginatiei. *** Unul dintre testele corectitudinii educatiei este daca copilul este fericit. *** ”La scoala ca exista un singur raspuns corect. Viata ne dovedeste permanent contrariul.

·         Marian Tudorel Lazar: ”Am doi copii la liceu: unul tocmai a trecut clasa a noua, celalalt a unsprezecea. Nici nu va inchipuiti ce fericit sunt ca s-a intamplat asa la BAC! De ce? Unul din cei doi copii ai mei este silitor din fire. Invata destul de bine si-i place sa studieze. Din pacate, scoala nu mai stimuleaza de mult astfel de copii. Si cum sa-i stimuleze daca cel ce nu invata ia aceleasi note cu cel care invata si profesorii sunt preocupati mai mult de suete si barfe decat de predat. Pentru MAJORITATEA dintre ei, fursecul si cafeaua sunt mai importante decat sa ajunga la timp la ore si sa faca ceea ce scrie in programa. De multe ori imi trimit cu teama copilul la scoala pentru ca pauza de zece minute, singurul timp in care elevul ar trebui sa ramana nesupravegheat (de ce, totusi?), se transforma intr-o "ora" de schimb "interdisciplinar" intre elevi de atitudini si aptitudini golanesti. Clasa devine o jungla in care cel mai impertinent si cel mai violent detine controlul si suprematia. Si as mai zice multe, dar nu vreau sa o lungesc prea tare si sa spun cateva cuvinte si despre celalalt copil al meu, cel "lenes". Foarte inteligent, efectiv nu vrea sa invete pentru ca ma intreaba mereu "de ce?". Da, de ce sa mai invete, domnilor, daca TOTDEAUNA, fara exceptie, pana va termina studiile, va fi pus pe acelasi nivel, ba chiar de multe ori la un nivel inferior, fata de cel care nu invata. De ce sa invete daca pana si profesorii se intrec nu in retorica, nu in pedagogie, nu in stiinta, ci in POPULARISM. Da, vor sa fie populari si pe placul leprelor, pentru ca leprele sunt la moda, au bani, detin controlul sau pur si simplu seamana cu ei cand erau de aceeasi varsta: minte putina dar mari oportunisti. Cu greu am reusit sa-i dau acestui copil motive sa invete, macar la obiectul care il intereseaza cel mai mult si vrea sa-l practice: informatica. Scoala insa nu m-a ajutat cu nimic in privinta aceasta, iar daca am incercat sa discut si sa cer ajutor am fost privit ca un ciudat sau, in cel mai bun caz, IGNORAT. Tocmai de aceea ma bucur atat de tare ca s-a intamplat ceea ce s-a intamplat la BAC. Ma bucur enorm ca aceste TENTATIVE DE PROFESORI, care detin suprematia in invatamantul romanesc, nu au mai reusit SA-SI ASCUNDA GUNOIUL SUB PRES! Iar daca un profesor se ridica impotriva a ceea ce s-a intamplat la BAC-ul de anul acesta, stau si ma intreb: face parte, oare, dintre cei oripilati de gunoiul ascuns sau dintre ceilalti? Pentru a deveni oameni importanti in viata, prin competitie cu alti semeni de-ai nostri, ne dam seama ca tocmai ducem un razboi cu aproapele nostru. Rezultatul scolar (nota), este unitatea de masura prin care putem sa ne dam seama de ceea ce cunoastem. Avem proasta gandire sa punem in balanta nota noastra cu cea a colegului nostru. Ceea ce trebuie sa corectam in ideea asta, e ca trebuie sa traim in solitudine, sa avem un univers propriu si sa cautam ca tot ce invatam sa o facem din pasiune. Va bucurati de nota buna care ati castigat-o prin munca si pasiune? Gresita idee e prezenta in constiinta fiecarei persoane ce studiaza. Fii fericit doar pentru ca ai fost capabil sa cunosti, sa retii, ca ai bogatii intelectuale. Nota este decat o masuratoare nu prea corecta care ne face diferiti, care ne ofera mandrie sau umilinta. Cel mai ingrijorator lucru este lipsa dragostei pentru cunoastere, a ramas doar fantezia de a atinge gradul de importanta in societate, unde dorim... prin ceea ce nu stim. Am uitat ce inseamna placerea de a cunoaste pentru noi insine, nu mai stim cine suntem, rolul memoriei si al sufletului in viata noastra. Un pianist invata sa traiasca muzica, sa o simta din varful degetelor pana la capatul sufletului, astfel implineste tainele pianului.

·         Mariana Bechir: ”Amploarea dezastrului: Burse de merit acordate elevilor cu medii între 2 și 5: fac parte din cei mai buni 30% din școală Ministerul Educaţiei a solicitat Inspectoratelor şcolare să transmită până luni situaţia o situație defalcată pe medii a burselor de merit acordate în învățământul preuniversitar. Datele vor fi apoi utilizate pentru a modifica legislația ce a dus la anomalia primirii bursei de merit, în valoare de 450 de lei lunar, și de către elevi repetenți, cu medii sub 5. Secretarul de stat în Ministerul Educației Florian Lixandru a declarat pentru CursdeGuvernare.ro că estimarea pentru toate tipurile de burse acordate elevilor în luna septembrie se ridică la aproximativ 400 de milioane de lei. Articolele ce au dus la situație apar în Legea învățământului preuniversitar, una dintre reglementările la baza cărora a stat proiectul România Educată, finalizat după mai mult de șase de la inițierea demersului sub patronajul președintelui Klaus Iohannis, fost profesor înainte de a intra în politică. Ministrul Ligia Deca declara în septembrie, la TVR, referitor la prevederile din lege ce ăși arată acum efectele, că prin noua schemă se încurajează competiția sănătoasă în fiecare clasă: „Ideea este nu să comparăm medii care, de altfel, arată foarte diferit de la o școală la alta, ci să-i susținem pe cei care performează cel mai bine în fiecare clasă” Măsuri de remediere în funcție de rezultatele analizei Solicitarea transmisă inspectoratelor se referă la toate situația tuturor tipurilor de bursă, a explicat secretarul de stat Florian Lixandru, dar urgența o reprezintă aceste burse de merit. Datele au ca termen limită de sosire luni, 30 octombrie, urmând a se face rapid analiza statistică, pentru a vedea câți elevi primesc burse și ce fel de burse primesc, și a poi se va face gruparea pe tranșe de medii, în cazul burselor de merit. Prevederile ce au creat aberanta situație vor fi modificate cât mai repede, printr-o ordonanță de urgență, ținând cont și de contextul macro-economic dificil.„Am discutat la nivelul conducerii ministerului şi acest lucru poate fi remediat doar prin modificarea legii. Legea poate fi modificată printr-o ordonanţă de urgenţă sau printr-o iniţiativă parlamentară. (…) Noi am solicitat din teritoriu o statistică pe fiecare categorie de bursă, pe fiecare criteriu, să vedem care este numărul de beneficiari şi, în funcţie de ce vom constata aici, vom propune măsuri de remediere”, a declarat pentru Agerpres secretarul de stat. Elevi care nu au susținut Evaluarea Națională, cu medii sub 5, primesc bursa de 450 de lei pe lună Florin Lixandru a explicat că există cazuri în care, potrivit actualelor prevederi ale legii învăţământului preuniversitar vor primi burse de merit elevii de clasa a IX-a care au avut note mici la Evaluarea naţională sau care chiar nu au susţinut acest examen: „Această anomalie care a apărut cu medii sub 5 pentru bursa de merit – este vorba de elevii din clasa a IX-a, în special elevii de la învăţământul profesional, care au fost admişi chiar şi fără Evaluarea naţională. Practic, criteriul de ierarhizare pentru bursa de merit la clasa a IX-a este media de admitere. (…) Sunt clase, în special în învăţământul profesional unde au fost admişi toţi elevii indiferent de medie, au fost ierarhizaţi după această medie şi au fost admişi, iar prin aplicarea procentului este posibil ca elevi cu medii sub cinci să beneficieze de burse de merit pentru că aşa prevede legea. Probabil că vom avea şi situaţii în care au fost admişi elevi la profesională fără Evaluarea naţională, pentru că, nefiind obligatorie Evaluarea naţională, ei au participat … Cei care nu au susţinut Evaluarea naţională au putut fi admişi la învăţământul profesional în limita locurilor disponibile. (…) Întâi intră în calcul cei care au susţinut Evaluarea naţională”. Prevederile vinovate de situație apar într-una din reglementările pachetului „România Educată” Sursa situației este o reglementare din Legea 198/2023 privind învățământul preuniversitar, lege ce face parte din pachetul legislativ cunoscut sub numele de România Educată pentru că a fost elaborat pe baza acestui proiect de suflet al președintelui Klaus Iohannis. La articolul 108, referitor la burse, se prevede că bursa de merit are o valoare lunară de 450 de lei, iar la alin. 12 (a) se preciează: „Bursele de merit pentru minimum 30% din elevii din fiecare clasă de gimnaziu și liceu dintr-o unitate de învățământ preuniversitar, cu respectarea criteriilor și condițiilor stabilite prin metodologia-cadru”. Fără a se stabili un prag al mediilor pentru care se pot acorda aceste burse. „Aplicând acest procent situaţia diferă de la o clasă la alta. La o clasă pot să am burse de merit până la media 9,50, pentru că noi am prevăzut în metodologie că, în urma aplicării acestui procent dacă rămân elevii cu medii peste 9,50 inclusiv în afara procentului de 30%, lista se va extinde, astfel încât să fie cuprinşi toţi elevii care au cel puţin media generală pe anul şcolar trecut de 9,50. Vom avea şi anumite colective de elevi, anumite clase unde ultima medie poate să fie sub 9,50, poate să fie 8,7, depinde care este nivelul fiecărei clase”, a indicat Florian Lixandru. Evoluția numărului burselor de merit și a miliardelor alocate. În 2020, bugetul a transferat la administrațiile locale suma de 270 de milioane de lei, valoarea tuturor burselor plătite în învățământul preuniversitar. Majorarea valorii a dus la un total de 1,33 miliarde de lei, suma prevăzută inițial în buget la acest capitol. Estimarea de anul trecut, pentru 2023, arăta un total de circa 2,7 miliarde de lei anual, conform declarațiilor fostului ministru al Educației Sorin Cîmpeanu: ”Prin proiectul Legii România Educată, bugetul anual pentru bursele elevilor se va dubla în raport cu anul 2022 și va fi de zece ori mai mare în raport cu anul 2020 (2,7 miliarde lei anual față de 270 milioane lei în anul 2020)”. Estimarea pentru septembrie este, conform secretarului de stat Florian Lixandru, de aproximativ 400 de milioane de lei, pentru toate tipurile de bursă din preuniversitar, număr confirmat de un document al Ministerului Educației. MEN a cerut eliberarea din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului a sumei de 838,516 milioane de lei, fonduri necesare pentru acoperirea cheltuielilor cu bursele elevilor aferente lunilor septembrie și octombrie. Finanțarea necesară pentru nouă luni de școală depășește consistent estimarea de anul trecut – 3,6 miliarde de lei, în loc de 2,7 miliarde de lei.(Citește și: „Ministrul  Educației cere la rectificare 9 miliarde lei – nu mai sunt bani nici de salarii, nici de burse„) În ceea ce privește numărul elevilor, la finalul anului școlar 2020-2021, numărul total de beneficiari de burse școlare, acordate conform OME 5870/2021, cu modificările și completările ulterioare, a fost de:651 beneficiari pentru bursa de performanță, 369.946 de beneficiari pentru bursa de merit, 74.299 de beneficiari pentru bursa de studiu,, 402.455 beneficiari pentru bursa de ajutor social. În anul școlar 2021 – 2022, numărul elevilor cu burse de merit a crescut cu 123.762. Luni vom afla câți elevi vor primi burse de merit pentru lunile septembrie și octombrie. Evaluările – problemă pe care MEN a dorit să le repare prin noua prevedere Peste 53% din elevi au avut în 2021 medii peste 8,50 asta în contextul unui an de pandemie, cu o perioadă de online și în chiar cea mai mare acumulare a golurilor educaționale, unanim recunoscută de către autorități, asociații ale părinților și ale elevilor, ONG-uri. Ponderea nu reflectă nicidecum performanțele elevilor, cât timp doar 28% din absolvenții participanți la bacalaureat au obținut medii de cel puțin 8,50, iar statisticile și studiile arată că 40% din absolvenți sunt analfabeți funcțional. Aproximativ 753.400 de elevi au avut medii de cel puțin 8,50 în 2021. (Citește și: Anomalie brutală în Educație: Procentul elevilor de top urcă la 60% din totalul celor înscriși la școală. Problema drastică de la evaluarea școlară) Raport OECD: În România, evaluarea elevilor este dominată de examinări cu mize importante, care limitează procesul de învățare.Un studiu din 2017 al OECD privind evaluarea elevilor, cadrelor didactice și a școlilor din România insista pe nevoia trecerii la evaluarea formativă (evaluarea procesului de învățare pe parcursul acestuia, prin feedback, cu scopul de a forma și dezvolta studiul pe viitor). Analiza recomanda chiar  „elaborarea unei declarații de politică națională cu privire la valoarea evaluării formative și importanța ei pentru educația din România”.Evaluarea sumativă (evaluarea procesului de învățare ce a avut loc) încurajează elevii să obțină rezultate bune la evaluările naționale, întrucât de ele depinde admiterea la liceu și facultate, explica raportul. Observațiile din respectivul raport:În România, evaluarea elevilor este dominată de examinări cu mize importante, care limitează procesul de învățare și promovează o definiție restrânsă a succesului. Plasarea învățării în centrul evaluării va permite reechilibrarea acesteia și recunoașterea abilităților și intereselor tuturor elevilor, oferindu-le șansa de a da to ce e mai bun. Consolidarea instrumentelor de monitorizare a rezultatelor învățării și a echității, printr-o evaluare standardizată și colectarea mai multor informații contextuale referitoare la elevi și mediul lor educațional, va permite urmărirea cu mai mare acuratețe a progreselor înregistrate de România în raport cu provocările naționale și elaborarea unor politici mai informate. Este crucial ca România să investească în capacitatea sa analitică pentru a putea folosi informațiile adunate. Având în vedere consecințele negative ale actualelor examinări naționale asupra învățării, motivației și evoluției elevilor, este necesară creșterii calității lor. Ar trebui să îmbunătățească calitatea și imparțialitatea evaluării naționale pentru clasa a VIII-a, ținând cont de miza importantă a acestuia pentru studiile viitoare. Pe viitor, România ar trebui să revizuiască parcursurile școlare și certificarea de la nivelul învățământul secundar, luând în considerare inclusiv posibilitatea suspendării evaluării naționale pentru clasa a VIII-a. Profesorii au nevoie de mai multă susținere pentru a putea evalua corect performanțele elevilor și pentru a oferi feedback-ul și sprijinul de care au nevoie aceștia.

·         Marinel Ursache: ”Educatia sănătoasă poate costa mult, dar uitați cât ne costă needucația. De aceea drumul cel mai sigur în viața, e acel drum înțesat de oameni bine educați.

·         Mario Benedetti: ”Floarea soarelui, si fara scoala eclipsei, te lumineaza. -

·         Marius Nistor: ”invatamantul are zeci de mii de posturi deficit vacante, blocate.

·         Marius-Cristian: ”Pană amenda ca reformă a educaţiei. Începerea noului an şcolar a readus în discuţie vechile probleme ale sistemului public de educaţie. Lipsa utilităţilor, întârzierile în executarea “lucrărilor de reabilitare” şi disfuncţionalităţile de tot felul care însoţesc furnizarea publică a educaţiei sunt cunoscute deja şi reluarea lor tinde să devină plictisitor de (a)normală. Pe lângă toate acestea am avut ocazia să asistăm la câteva “proiecţii” ministeriale referitoare la modul cum este văzută îmbunătăţirea performanţelor sistemului public de educaţie. Cugetările de sezon merită analizate aici pentru că explică, o dată în plus, cauzele pentru care furnizarea publică a educaţiei reprezintă un eşec. Dincolo de toate argumentele pe care le putem găsi în zona eşecului sistemului public, a birocratismului, aceste cugetări denotă o înţelegere profund viciată a semnificaţiei educaţiei.Este greu să ai o abordare coerentă, chiar şi presupunând ca inexistente viciile sistemului public, dacă te bazezi pe asemenea „viziuni”. Iată două dintre ele: Educaţia este un bun al comunităţii. Afirmaţia de mai sus reprezintă nucleul tuturor argumentelor pe care adepţii intervenţionismului le aduc în favoarea controlului autorităţilor statului asupra educaţiei. Mascat elevat sub denumirea de externalitate pozitivă, mitul expus anterior i-a atras şi pe economişti în focul descoperirii beneficiilor sociale prevalente ale educării. Efectele nocive apar abia după introducerea abilă a mitului în discursurile politicienilor. Etalată cu nonşalanţă, aparent lipsită de orice stângăcie, la ore de maximă audienţă, pancarta cu mesajul de mai sus atrage adepţi din toate sferele vieţii academice, economice, sociale şi, mai ales, politice. Dar ce este atât de atractiv aici? Ca orice altă abordare holistă lasă impresia că tot ceea ce contează este satisfacerea interesului societăţii. Aderenţi necondiţionaţi la ideea eronată privind existenţa şi, mai ales, importanţa majoră a interesului general, cei mai mulţi dintre semeni tresar la gândul că beneficiile educaţiei publice vor fi socializate. Alertaţi de proiecţiile extrem de nerealist-optimiste privind câştigurile, aceştia tind să piardă complet din vedere pierderile. De fapt, educaţia, în sensul de obţinere a unor abilităţi, este un bun privat de care caută să beneficieze cel care se educă. Eventualele beneficii „externe” au o importanţă secundară şi neclară. Chiar şi presupunând că părinţii îşi educă odraslele pentru a deveni buni membrii ai comunităţii, beneficiile îi vizează în primul rând pe copiii lor. Statutul pe care aceştia îl vor dobândi şi respectul de care se vor bucura vor reprezenta câştiguri proprii ale educării lor. Validarea sau nu a rezultatelor aşteptate ale educaţiei este, fără îndoială, rezultatul cooperării sociale în cadrul comunităţii, pe diferite paliere ale acesteia. Inversarea rolurilor în această chestiune produce în mod voit confuzie şi determină promovarea unor măsuri complet eronate în privinţa furnizării serviciilor educaţionale. Părinţii trebuie să îşi educe obligatoriu copiii, aşa cum prevede legea. Această cugetare derivă din precedenta şi a putut fi auzită de curând provenind din partea principalului promotor de politici publice în domeniul educaţiei. Altfel spus, dreptul la educaţie este obligatoriu iar dacă părinţii beneficiarilor nu îl exercită, atunci trebuie amendaţi în consecinţă. Sancţiunea contravenţională, ca vârf de lance al combaterii abandonului şcolar, este măsura cea mai clară a ineficienţei sistemului public de educaţie. „Convinşi” anterior că educaţia copilului este, în primul rând, un bun al tuturor, foarte mulţi sunt dispuşi, probabil, să îmbrăţişeze soluţia de mai sus. Înainte de a scrie procesul verbal trebuie să facem „procesul” acestei măsuri. Decizia părinţilor de a-şi trimite copiii la şcoală este consecinţa unor anticipări optimiste privind contribuţia acesteia la formarea lor în acord cu aşteptările proprii şi ale familiei. Acest raţionament este valabil în cazul educaţiei furnizată privat (contracost) ca şi în cazul celei (intenţionat eronat numită) gratuită. Desigur, stimulentul unei analize mai atente cu privire la calitatea serviciului educaţional este mai puternic în cazul primeia decât al celei din urmă. Dacă părintele alege să nu îşi mai trimită copilul la şcoala publică (gratuită), atunci putem deduce două concluzii: eşecul educaţiei publice în atingerea celor mai elementare obiective ale sale şi, respectiv, lipsa de persectivă a beneficiarului serviciilor educaţionale publice. Decizia în cauză nu trebuie interpretată ca fiind, în mod necesar, o alegere proastă. Contrar opiniei generale, tinerii care „nu termină o şcoală” pot deveni membrii onorabili ai comunităţii. Persoane cu un nivel redus de educaţie, dar care practică o meserie cerută de semeni pot căpăta această calitate. Ceea ce trebuie să înţelegem din toată această tiradă lipsită de fundament este, de fapt, grija iniţiatorilor de politici publice pentru funcţionarea sistemului pe care îl reprezintă şi nu pentru finalitatea acestuia. Forţarea părinţilor să îşi înscrie copiii la liceu sau să îi păstreze cu orice preţ în şcoala publică este rezultatul dorinţei de a prezerva sistemul public de educaţie actual supradimensionat ca personal, birocratizat şi profund rezistent la orice tentativă de reformă. Între digitalizarea manualelor şi soluţia amenzii ca măsură de reformă se întinde o prăpastie temporală care ne arată că sistemul public de educaţie nu a evoluat mai deloc faţă de momentul debutului în "forţă" de acum aproape un secol şi jumătate.Acesta este un bun exemplu privind modul cum fundamentarea complet eronată a unei chestiuni extrem de importantă pentru individ, cum este educaţia, duce la soluţii dintre cele mai ridicole. Introducerea unor concepte folosite complet distorsionat propagă idei ce riscă să devină măsuri greşite. Departe de a realiza eşecurile atâtor ani de intervenţionism asupra educaţiei, autorităţile pledează constant pentru şi mai mult intervenţionism, mergând până la educarea forţată. Sistemul educaţional are nevoie de stimulente care să-l determine să funcţioneze în raport cu alegerea beneficiarilor educaţiei, nu cu bunul plac al reprezentanţilor statului.

·         Mark Twain: ”Educaţia este îmblânzirea unei flăcări, nu umplerea unui vas *** Nu am lăsat niciodată şcoala să-mi afecteze educaţia. –***Educatia consta mai cu seama din ceea ce nu am invatat. *** Educatia este calea de la ignoranta increzuta la incertitudinea jalnica. ***  Educatia: drumul de la o mandra ignoranta spre o nefericita nesiguranta. *** N-am lasat niciodata scoala sa-mi afecteze educatia. ***  Pregatirea inseamna totul.-Conopida nu este altceva decat o varza care a fost educata intr-un colegiu. *** „Buna creştere constă în a ascunde ce părere excelentă avem despre noi înşine şi ce părere proastă avem despre ceilalţi.” *** „Pregatirea înseamna totul. Conopida nu este altceva decât o varza care a fost educata într-un colegiu.

·         Martha Braunstein: ”Un director de liceu german trimite următoarea scrisoare profesorilor săi la începutul fiecărui an școlar. "Sunt unul dintre supraviețuitorii unui lagăr de concentrare. Ochii mei au văzut lucruri pe care niciun bărbat nu ar trebui să le vadă. Camere de gazare construite de ingineri bine pregătiți, copii otrăviți de medici bine pregătiți, bebeluși uciși cu ace de asistente medicale instruite, oameni împușcați și incendiați de absolvenții de liceu și universitate.Acesta este motivul pentru care sunt sceptic în ceea ce privește educația. Rugămintea mea către voi este următoarea. Străduiește-te să-ți faci studenții oameni. Nu permite eforturilor tale de a produce monștri informați și psihopați inventivi. Alfabetizarea și matematica contează doar dacă îți ajută copiii să devină mai umani."

·         Martin Buber: ”Adevarata batalie nu e între est si vest, între comunism si capitalism, ci între educatie si propaganda.

·         Martin H. – Fischer: ”Educatia este procesul de indesare pe gatul tau a unor numeroase prejudecati.*** Tragedia educatiei e jucata pe doua scene: elevi incompetenti care trebuie sa faca fata unor profesori competenti si profesori incompetenti care trebuie sa faca fata unor elevi competenti.

·         Martin Luther King Jr. ”Inteligenta plus caracter.Acesta este adevaratul obiectiv al educatiei. -

·         Martin Luther: ”Buruienile cresc singure; florile trebuie cultivate.

·         Mary Lam: ”Copiii mananca lapte si lauda. -

·         Matthew Arnold: ”Învaţă-i pe copii calea pe care trebuie să meargă şi apoi...mergi tu însuţi pe ea.

·         Max DePree: ”Nu putem deveni ceea ce ne dorim ramanand ceea ce suntem.

·         Maya Angelou: ”Mama mi-a spus mereu sa fiu intoleranta cu ignoranta, dar intelegatoare cu analfabetismul.Unii oameni, desi nu au posibilitatea de a merge la scoala sunt mai educati si inteligenti decat profesorii universitari.

·         Mădălina Popa: ”Ieri s-a apropiat de mine un bețiv, murdar și aspect neîngrijit, fără pantofi și cu cămașa ruptă, mi-a cerut 20 de lei, i-am dat o hârtie de 50 lei, mi-a spus: "Multumesc frumos, șefa! Dumnezeu să te răsplătească ". Am exclamat - Ai grijă de tine! Nu își lua ochii de la mine, dintr-o dată fața lui s-a luminat de bucurie. Mi-a spus: - Nu-ţi aminteşti de mine? Am fost împreună în școala generală și la liceu, sunt Bogdan, îmi spuneau căposul, pentru că eram bun la încasat bobârnace! M-am uitat bine la el... O, Doamne! Bogdan!, desigur că îmi amintesc, odată ne-am bătut și ai câștigat, dar altă dată m-ai apărat de un tip care urma să mă lovească! Ce s-a întâmplat cu tine? - Trist, mi-a spus: mi s-au întâmplat de toate! Am intrat într-o gașcă, acolo alcool, țigări, femei, am lăsat borțoase trei, am furat, am bătut oameni, am fost în închisoare de 7 ori, copiii mei sunt un dezastru, nu mă vor, m-am gândit să mă sinucid de 2 ori şi acum cerșesc, ca să mănânc şi să beau... doar asta mi s-a întâmplat! Am lăsat capul în jos și i-am spus: - Ce trist! El, cu un zâmbet, mi-a răspus: - am deja pentru ziua de azi, ai grija de tine! Și a plecat cu un pas tremurând și nesigur. Pe drum am ajuns să mă gândesc de ce viețile noastre au luat direcți diferite, dacă de copiii am avut aceleași condiții și oportunități, și mi-am răspuns în același moment! Diferența între prezentul lui și al meu au fost PĂRINȚII MEI!!! Da, pentru că eu am avut cea mai rea mamă și cel mai rău tată din lume! În timp ce pe el îl lăsau să iasă pe stradă jucându-se și făcând ceea ce-i trecea prin cap, eu aveam reguli și orar, și pedepse dacă nu făceam totul la timp! În timp ce lui nu i se spunea nimic dacă nu mergea la școală, pe mine mă băteau dacă chiuleam sau dacă pur și simplu întârziam... În timp ce lui i s-a permis să mănânce orice din oraș, să fumeze, să bea, să vorbească urât persoanelor în vârstă! Eu, trebuia să mănânc supa de legume sau ciorba lungită, din tacâmuri de pui, să beau lapte şi socată, și apă de la chiuvetă! Să fumez sau să beau? Nici măcar nu îndrăzneam să vorbesc despre acest subiect!! Să vorbesc urât sau să răspund necuviincios? O privire ce tăia, cu o un dos de palmă peste gură! Mulțumesc mamă, mulțumesc tată! Datorită că am avut cea mai rea mamă și cel mai rău tată din lume, astăzi sunt eu, și nu sunt el! Astăzi îi mulțumesc lui Dumnezeu că am avut acei părinți care m-au crescut cu dragoste și disciplină. Mulțumesc, dragii mei “bătrâni”, vă port în suflet azi, mâine și mereu. De aceea insist! "EDUCĂ COPILUL PENTRU A NU PEDEPSI ADULTUL " și asa PUTEM SCHIMBA ACEASTĂ LUME CE SE DĂRÂMĂ... Sper că nu te superi, dar am vrut să împărtăşesc acest mesaj cu tine. Citeşte o dată, de două, de trei, de câte ori este necesar şi sper că şi copiii tăi, la fel, să îl poată citi.

·         Măriuca Talpeș: ”Cum se poate vindeca școala în țara în care 98,5% dintre profesori se consideră buni și foarte buni, iar 40% dintre elevi sunt analfabeți funcțional.  Din 230.000 de copii care au intrat în anul 2004 în clasa I în România, doar 35% au ajuns în anul 2016 să promoveze examenul de Bacalaureat. Instituția fundamentală care ar trebui să le ofere copiilor cunoaștere, valori, repere, evoluție s-a specializat, de fapt, în a-i pierde pe drum, de la semestrul 1 la semestrul 2, de la un ciclu de învățământ la celălalt. Măriuca Talpeș, CEO Intuitext și inițiatoarea proiectului Merito, care îi premiază pe profesorii valoroși din România, vorbește, cu cifre, despre situația învățământului românesc. Sunt procente care ocupă spații infime pe hârtie, dar care înseamnă de fapt că zeci de mii de elevi și absolvenți se află astăzi într-o poziție vulnerabilă, într-un loc rău și pentru ei, dar și pentru România. Un număr uriaș de copii, care și-au imaginat cândva, la începutul clasei I că ar putea avea un viitor frumos, riscă să se transforme în șomeri de lungă durată. Iar acest lucru se întâmplă la fiecare generație. „Noi păcălim copiii ani de zile cu note umflate” Potrivit testelor PISA, administrate de OECD, 40% din copiii români de 15 ani nu au abilități minime care să le permită să înțeleagă un text sau să facă un raționament matematic ori științific elementar. „Dacă comparăm aceste rezultate cu rezultatele de la Evaluarea Națională de sfârșitul clasei a VIII-a, vedem că regăsim acest procent de 40% în procentul celor care iau note sub 6. Evaluarea Națională e un test modest, făcut să aibă notă de trecere 6”, crede Măriuca Talpeș. În opinia ei, standardul de notare la clasă este viciat. „Noi păcălim copiii ani de zile cu note umflate. Îi trecem clasa, dar ei nu pot să înțeleagă un text sau să facă un raționament. 26% dintre ei au note mai mari cu între 3 și 5 puncte la clasă față de Evaluarea Națională, iar în mediul rural procentul este de 40%”, spune ea. Din datele pe care le deține, la precedentul examen de Evaluare Națională, în 168 de școli din cele aproximativ 7.000 din România nu a existat nici măcar o notă de trecere. Iar examenul nu ar trebui să pună, consideră ea, mari probleme. „Un profesor de matematică din Dej pe care noi îl admirăm foarte mult, dl. Sorin Borodi, compară din pasiune subiecte date la examenul de intrare la liceu din 1933 până astăzi. Acordă fiecărui subpunct o notă de la 1 la 10 în funcție de dificultate, apoi face media. În 1933, primul liceu măsurat de dânsul, un liceu militar, avea aproape nota 10 în ceea ce privește dificultatea. Înainte de 1989 erau toate peste 8, iar după 1989 am început să scădem dramatic și am ajuns la nota 4 și un pic. Copiii noștri dau examene mai ușoare decât am dat noi sau părinții noștri”, declară Măriuca Talpeș, și ea absolventă a Facultății de Matematică. Elevii care iau note mici la Evaluarea Națională și care se întâmplă uneori să nu știe nici măcar să scrie și să citească ajung mai apoi la liceele tehnologice. „Sunt licee unde se intră cu nota 1. Întrebarea este: Mai poți face ceva pentru ei în următorii patru ani sau în următorii doi ani de învățământ obligatoriu? Răspunsul este: Nu . Cu mari eforturi poți duce, la acea vârstă, un elev de la 4-5 la 6-7. Dar de la nota 1 niciodată”, spune ea. Intervenția trebuie făcută în clasele mici când copiii care se confruntă cu dificultăți ar trebui să aibă parte de ajutor pentru a recupera din decalaj. Atunci mulți ar putea ajunge cu adevărat să-și merite notele de trecere. Ce se întâmplă însă acum este că ei sunt trecuți de multe ori clasa pentru a nu afecta imaginea profesorului sau a școlii, fără să se preocupe cineva de problemele lor. „O școală rigidă, bazată pe penalizare. Ești bun sau prost” „Fiecare din clasa mea este un mic diamant. Eu doar trebuie să îl șlefuiesc și să îi dau aripi. Așa trebuie să gândească un profesor. În 2012, s-a făcut un studiu în care au fost întrebați cât de motivați sunt să meargă la școală. Copiilor români nu le place la școală, e o școală rigidă, care îi pune să memoreze, e bazată pe penalizare, ești bun sau ești prost. Trebuie să stai în bancă nemișcat, iar singurul lucru pe care îl faci este să asculți profesorul și atât. Apoi te duci acasă să te antrenezi pe modele pe care le-ai primit, nu trebuie să fii creativ, nu trebuie să pui întrebări, nu trebuie să faci nimic cu mânuța ta. Trebuie să fii nemișcat, cuminte în bancă și să memorezi”, vorbește Măriuca Talpeș despre doar unul dintre motivele care îi îndepărtează pe copii de școală. 98,5% dintre profesori se consideră bine și foarte bine pregătiți din punct de vedere pedagogic Ea citează rezultatele unui alt studiu internațional care se află în contrast puternic cu felul în care școala este trăită de elevi. Potrivit Teaching and Learning International Survey (TALIS) , realizat de OECD în anul 2013, 98,5% dintre profesorii români se consideră bine și foarte bine pregătiți în ceea ce privește pedagogia disciplinei predate, în timp ce 99,8% dintre profesori se simt bine și foarte bine pregătiți în ceea ce privește conținutul disciplinei predate. Acest lucru este alarmant, spune Măriuca Talpeș, pentru că dacă te crezi atât de bine pregătit nu mai ai de ce să înveți. La polul opus în studiul TALIS s-au aflat țări precum Japonia și Finlanda - în Finlanda, de pildă, doar 64% dintre cadrele didactice se consideră bine sau foarte bine pregătite din punct de vedere pedagogic. „Cred că mulți dintre profesori nu își iubesc meseria deloc și nu iubesc copiii” Cheia unei educații de bună calitate se află la profesori. De ei depinde, în opinia experților OECD, viitorul copiilor, iar de viitorul copiilor depinde mai departe viitorul țării. Din acest motiv, nu ar trebui să ajungă să predea decât cei care iubesc copiii. „Cred că mulți dintre profesori nu își iubesc meseria deloc și nu iubesc copiii. Sunt convinsă că mulți dintre ei au ajuns chiar din greșeala acolo și sunt nefericiți că sunt la catedră. Mulți sunt înspăimântați de dimineață în legătură cu ce-i așteaptă cu „nebunii ăsta de copii de la școală”. Dacă te duci încărcat, nu ai cum să-i deschizi pe copii, să-i faci dornici să învețe”, povestește CEO-ul Intuitext Acei profesori operează cu etichete, iar o etichetă pusă unui copil poate să îl frângă. Când îi spui că e prost, că nu e în stare, că nu îl duce capul, că e pramatie nu arunci doar o vorbă în vânt, ci creezi realitate. „E foarte greu să repari ce i-ai făcut atunci. dacă are încredere în puterea lui, dacă are încredere că poate să învețe, va putea să facă ceva, poate să fie un bun meseriaș. Altfel este condamnat să fie șomer pe viață. Acești copii care sunt analfabeți funcționali, nu mai pot spera a un job cu valoare adăugată. Pot spera doar la meserii care în curând vor dispărea prin automatizări. Noi condamnăm jumătate dintr-o generație să nu facă parte din economia viitorului”, spune ea. Aproape cel mai mic salariu raportat la PIB din Europa Una din frânele în calea unui învățământ performant este acel sistem care îi face pe profesorii titulari greu de înlăturat de la catedră chiar în cazul în care comit derapaje grave. Este ca și când, ar fi suficient să treci interviul de angajare pentru a rămâne până la pensie într-o companie. „Acest lucru nu poate să încurajeze performanța”.  O mare provocare este aceea de a-i aduce în sistem pe cei mai buni dintre absolvenți. Un lucru extrem de dificil de vreme ce în sistemul românesc de învățământ salariile pentru debutanți sunt extrem de mici. Potrivit studiului Eurydice un profesor debutant primește în România un salariu echivalent cu un procent între 44,1% și 47% din PIB per capita, aproape cel mai mic din Europa. În Finlanda, salariul pe care îl primește un debutant variază între 85,3% și 97,7% din PIB per capita. Odată cu trecerea anilor, nivelul de salarizare raportat la PIB crește de aproape trei ori în România, ajungând la un maximum de 125% din PIB per capita, în timp ce creșterea în Finlanda este mai puțin spectaculoasă și ajunge la 129,3%. Creșterea salariului pentru debutanți ar putea fi o soluție pentru a face meseria de profesori mai atractivă, însă nu este singura. „O schimbare care trebuie făcută repede este ca debutantul să nu plece de la un salariu atât de mic, mai ales că poate să fie un profesor foarte bun care iubește copiii. Nu trebuie să îl dezavantajezi total față de cineva care face o altă meserie care necesită o calificare similară. Apoi trebuie să îmbunătățim statutul acestei meserii, trebuie să îi lăudăm și să îi apreciem în fiecare minut pe profesorii buni. Nimeni nu promovează acest job. Meseria de profesor este una dintre cele mai importante din țară. El îi formează pe copiii tăi. Acești copii duc țara mai departe. De felul în care sunt formați depinde dacă vom avea sau nu o economie competitivă. Asta înseamnă să își dezvolte valori, să fie perseverenți, să iubească lucrul în echipă, să fie pasionați, toate astea le învață dacă au un profesor bun”, crede Măriuca Talpeș. Depolitizarea completă a școlii Un alt pas este o selecție mult mai riguroasă a profesorilor, care să includă și un examen practic serios, și pregătirea lor temeinică atât din punct de vedere al conținuturilor, cât și pentru situațiile reale care pot apărea în fiecare zi la clasă. Însă nicio schimbare de substanță nu poate fi făcută fără o depolitizare completă a școlii. „Cel mai important lucru care ar putea să se facă este să se delimiteze educația de factorul de putere politică. Inspectorii și directorii trebuie totalmente delimitați de puterea locală. Trebuie să ne dorim o educație independentă care să crească, indiferent de interesele oricui. Trebuie o autonomie reală a școlii. Ca să poți să încurajezi un director entuziast și bun să își ia o echipă bună, să-și păstreze doar oamenii buni, să dezvolte școală pentru interesele copiilor”, spune Măriuca Talpeș. Sfaturi pentru oamenii de afaceri: „Adoptați o școală!” În opinia ei, părinții nu ar trebui să lase educația copiilor exclusiv în sarcina școlii. „Tu ca părinte ești antrenorul principal al copilului, tu trebuie să te ocupi de educația lui rotundă, din care școala reprezintă doar o felie. De când se naște copilul, părintele îi citește mai întâi cărți, dezbate cu el, îl duce la muzeu și în natură, dezbate cu el lucrurile din jur, îi trezește interesul pentru lume.Se poate ca la școală să nu aibă un profesor pasionat sau să aibă un profesor care nu îi poate trezi lui pasiunea pentru o materie. Tu, părintel, trebuie să îi arăți ce e frumos în domeniul ăla și să îl încurajezi să rezolve”, crede CEO-ul Inutitext. Aceasta a inițiat, în urmă cu doi ani, proiectul Merito organizat de Romanian Businss Leaders, care îi premiază pe profesorii care sunt o sursă de inspirație pentru elevii lor. A descoperit atunci mulți oameni valoroși peste tot în țară, fie că e vorba de cătune de munte cu clase simultane, fie de licee din marile orașe. Acești oameni trebuie sprijiniți să facă mai mult, iar mediul de afaceri ar trebui să se implice, în opinia ei, pentru dezvoltarea școlii. De aceea, le sugerează oamenilor de afaceri să adopte o școală. „Trebuie să ai o școală în zona ta și poți descoperi ce profesori sunt cu adevărat pasionați acolo. Pe acei oameni trebuie să îi ajuți să le ofere copiilor mai mult. Iar parteneriatul acesta între tine și școală să fie mult mai profund decât am venit, am dat niște bani și am plecat. Trebuie să te implici cu adevărat, mai ales că în fiecare școală poți găsi profesori buni”, crede ea."

·         Michael Jackson: ”Cea mai bună educaţie din lume este să-i urmăreşti pe maeştri la lucru. –

·         Michel de Montaigne: ”Nu este suficient ca educatia sa nu ne strice este necesar sa ne schimbe in bine.*** Ucenicilor li se cuvine sa cerceteze si sa dezbata, dar invatatorului, sa rezolve. ***„Nimic nu este mai bun decât să aprinzi pofta şi iubirea de carte; altfel nu creşti decât măgari încărcaţi cu cărţi.” ***„Nu educi un suflet, nu educi un trup, ci un om; şi nu trebuie împărţit în două.” *** „Specialiştii ştiu să se slujească chiar şi de calul îndărătnic şi impulsiv.”

·         Michelet: ”Cât timp ţine educaţia? Atât cât ţine şi viaţa.

·         Michelle Obama: ”Trebuie sa te duci la scoala.Trebuie.Trebuie sa te duci la liceu.Trebuie sa-ti iei o diploma.Pentru ca educatia este singurul lucru pe care nimeni nu-l va putea lua inapoi de la tine.Iar asta merita aceasta investitie.

·         Michio Kaku: "În anul 2013 ziarul The New York Times l-a numit pe Michio Kaku unul dintre cei mai deștepți oameni ai New York-ului. Fizicianul și futurologul de origine japoneză s-a remarcat prin susținerea teoriei corzilor, care presupune că toate particulele sunt vibrații pe o bandă foarte îngustă de cauciuc. Omul de știință are opt cărți – bestselleruri și este profesor cu renume mondial. Iată un fragment dintr-un interviu oferit de Michio Kaku, despre cum acesta vede evoluția educației, a științei și a omenirii în viitor. „Procesul de învățământ nu se va mai baza pe memorizare. În viitorul apropiat calculatoarele și ochelarii Google Glass se vor transforma în lentile mici, oferind posibilitatea de a descărca toate informațiile necesare. Există deja ochelari cu realitate augumentată, care au această funcție. De aceea, peste câțiva ani studenții vor putea căuta răspuns la orice întrebare doar clipind din ochi. Pe de o parte, nu va mai fi necesar să ne supraîncărcăm creierul cu cunoștințe inutile, o mare parte din care, după cum arată practica, nu este folosită ulterior. Pe de alta – rezerva liberă mentală va fi reorientată spre dezvoltarea abilității de a gândi, de a analiza, de a argumenta și de a lua, în cele din urmă, deciziile corecte. Pentru a obține un adevărat succes în viitor, trebuie să ne dezvoltăm acele abilități inaccesibile pentru roboți: creativitatea, imaginația, inițiativa, abilitățile de conducere. Societatea trece treptat de la o economie de mărfuri la una intelectuală și creativă. Există mult mai multe șanse de succes pentru acele țări care vor reuși să echilibreze piețele de mărfuri și potențialul cognitivo-creativ. Națiunile care cred numai în agricultură nu o vor duce prea mult, acestea sunt condamnate la sărăcie. Cele mai profitabile domenii vor fi biotehnologia, nanotehnologia și intelectul artificial. Se va schimba nu doar sistemul de învățământ, ci și procesul de muncă. Foarte curând nu vor mai rămâne oameni în fabrici, dar vor exista multe specialități noi în sfera intelectuală. Primul lucru pe care trebuie să-l înveți dacă vrei să reușești în viitor este să nu te temi să fii diferit, să îți asumi întreaga responsabilitate pentru viața ta, să nu-ți fie frică să schimbi totul într-o singură zi și să urmezi o nouă cale. Este destul de real faptul, că până în anul 2050 va fi creată mintea supremă, care va depăși cu mult mințile cele mai bune ale omenirii în aproape toate domeniile. De exemplu, recent, o echipă internațională de oameni de știință au creat în cadrul proiectului Human Brain Project, cu o investiție de 1 miliard de dolari, o hartă unică a creierului uman Big Brain, care arată structura detaliată cu o precizie de 20 micrometri. Un astfel de atlas anatomic nu doar va simplifica activitatea neurologilor și a neurochirurgilor, va ajuta la tratarea bolilor grave, dar și va oferi o oportunitate de a vedea cum creierul procesează emoțiile, percepe informația.” Pe lângă acest pacemake r pentru creier, care să le fie util suferinzilor de Alzheimer și de alte boli neurodegenerative, fizicianul a mai vorbit despre faptul că vom putea să trăim lucruri cu care nu ne-am întâlnit niciodată, încărcându-le pur și simplu în mintea noastră. „Secolul XX a fost al fizicii, al computerelor, laserelor, televiziunii, radioului, Internetului, etc. Cred că secolul XXI va fi cel în care ne concentrăm pe fizică și biologie, o vom explora pe cea din urmă, folosind-o pe cea dintâi. Cred că viitorul aparține nanotehnologiei, biotehnologiei, inteligenței artificiale și fizicii cuantice” a mai spus fizicianul."

·         Mihai Eminescu: ”Copiii romani sunt incarcati cu materii atat de multe si atat de diverse incat nici profesorii, nici scolarii nu se pot orienta in capetele lor. Acesti copii nu invata nimic, pentru ca memoria nu pastreaza nimic nepriceput, nerumegat,unde interesul viu si judecata copilului n-au jucat niciun rol. Singurul efect al incarcarii memoriei cu lucruri pe care nu le poate mistui e sila si scarba copilului de carte. La acest rezuiltat au ajuns aproape toate scoalele de la noi. Vezi tineri care au invataT LATINESTE, greceste, istoria universala. Logica si psihologie, stiinte naturale, geografie in toate clasele, drept administrativ, economie politica, au trecut bacalaureatul si... cu toate astea, nu stiu a scrie o fraza corecta, iar a doua zi dupa ce au parasit scoala, au uitat tot*** Numai citind mereu creierul tau va deveni un laborator nesfirsit de idei si imagini. *** „Educaţiunea e cultura caracterului, cultura e educaţiunea minţii.” ***„Fiecăruia-i dată de natură măsura de minte, pe care a fost s-o aibă. Educaţia poate să dezvolte puterile minţii existente, nu poate pune însă ceea ce nu-i.” *** ”Scoala va fi școală când omul va fi om și Statul va fi Stat.”

·         Mihai-Bogdan Samson: ”Calitatea slabă a educației se datorează politizării. În momentul în care ai inspectori școlari și directori numiți politic, iar ăștia "moștenesc" sentimentul de impunitate de la patronii politici, nimic nu se va schimba cu adevărat. În 30 de ani nu a existat vreo strategie națională în nici un domeniu, nu doar în învățământ... Am scăldat-o într-o "reformă" continuă fără a avea un scop precis, doar pentru a lăsa deschisă posibilitatea unei "noi" reforme, noi manuale, noi "achiziții", "dotări" etc. bani ptr. firmele de partid.Și asta nu doar în educație...

·         Mihail Ispan: „Notele medii si mici sunt facute ca sa-ti distruga increderea in tine. Notelemari – sa accepti indoctrinarea si autoritatea. Adanc in spiritul tau se afala, insa, genialitatea in starea ei cea mai pura. Ai incredere in tine!

·         Mihail Kogalniceanu: ”Daca tara (…) trebuie sa aiba un loc in concertul Europei (…) apoi nu va putea ajunge prin industrie, nici prin comert, decat numai prin invatamant.

·         Mihail Neamtu: ”Platon și-a văzut maestrul ucis de orașul pe care l-a iubit: Atena. Trauma despărțirii de Socrate l-a făcut să scrie cea mai importantă carte a Antichității clasice: Republica. Teza filozofului? Bunăstarea cetății vine din educație. În fața tiraniei, a violenței și a nedreptății, omul învățat folosește arma cuvântului. Și câștigă! Republica prezintă imaginea unei cetăți unde „încă din copilărie”, cei mai mulți cetățeni se găsesc „cu picioarele și grumazurile legate”, văzând cu greu lumina care vine „de sus și de departe.” Orașul e locuit de muritori care abia depistează umbrele mișcătoare ale realității. Tabloul ignoranței colective pare complet. Mintea oamenilor e coruptă iar judecata e parțială, mioapă, distorsionată.  Principala problemă? Ochii ferecați nu văd la distanță. Unii pot dibui lumina Soarelui, dar preferă să-i nege exigența. După cum luciul de apă al mării captează razele discului solar, mintea școlită ajunge să împrumute trăsăturile divine ale Creatorului. Ce este adevărul? O dezrobire a minții. Ce este minciuna? O bâjbâire continuă în regatul umbrelor.  Soluția? Învățătura.*** ”Visul meu pentru copiii acestei țări? La vârsta de 12 ani, toți elevii care termină școala primară ar trebui să stăpânească patru materii de bază: scriere caligrafică. Aritmetica. lectură cursivă în limba română. conversație fluentă în engleză.  Scrierea înseamnă acces imediat la cuvânt, sens, logos. Un tânăr educat trebuie să dovedească familiaritatea cu vechile povești biblice, culegerile fraților Grimm și capodoperele literaturii universale. Calculul matematic descoperă minții raportul dintre parte și întreg, iar mai târziu noțiunea de număr, șiruri, algoritmi. Lectura este pentru creier precum mersul la sală pentru tricepșii sau bicepșii neantrenați. Omul care citește mai și gândește, filtrează, discerne și nu spune tot ce-i trece prin cap. Elevul citit nu înjură birjărește, nu blestemă prostește, nu ascultă muzică animalieră. Pentru copilul bibliofil, cartea e templul memoriei, cochilie protectoare a sufletului, insula reveriilor, barca salvatoare în fața oricărui tsunami de prostie.În sfârșit, limba engleză e moralmente obligatorie pentru oricine călătorește dincolo de Nădlac.Se pot încuraja, desigur, și alte discipline precum științele naturii, muzica, religia, performanța sportivă. Abia atunci vom înflori ca națiune!*** ”Cea mai mare sursă de bogăție a țării noastre nu este aurul de la Roșia Montană, cernoziomul Câmpiei Române, gazul din podișul Transilvaniei sau petrolul din Marea Neagră, ci inteligența oamenilor educați. Iată de ce trebuie abolit absenteismul școlar. Iată de ce avem nevoie de familii puternice și copii deștepți & motivați.  Nu vom progresa ca națiune fără să încurajăm investiția privată și publică într-un învățământ tehnic, umanist și profesional (în regim dual, unde elevii învață o meserie conectată la nevoile pieței muncii, fără a compromite cultura generală). S-a dovedit benefică existența liceelor confesionale (unele de foarte veche tradiție), dar și co-finanțarea liceelor profesionale de către companiile private (e și cazul Fabricii de vagoane din Arad). Reformele ministrului Daniel P. Funeriu ar trebui continuate, în special cele legate de cercetarea științifică și corectitudinea examenului la Bacalaureat, trebuie continuate.România ar putea avea, până în 2030, de minimum trei Universități în Top 300 din lume. Cu o singură condiție: să desființeze clanurile academice construite prin șpagă, nepotism sau impostură. Instituțiile invadate de plagiatori trebuie abolite, mai ales dacă numărul impostorilor depășește 50% din efectivul cadrelor didactice. Titlul de doctor nu mai poate fi un paravan în spatele căruia politrucii fac o carieră academică fictivă. Cercetarea științifică trebuie să revină în prim-plan prin atragerea de fonduri din mediul privat. Elevii pot fi devreme familiarizați cu universul științei și al tehnicii prin vizite regulate la diferite laboratoare, muzee și biblioteci.Taxarea obținută din activități precum jocurile de noroc s-ar putea vărsa într-un Fond Național de Burse pentru copiii geniali ai României. Viitorii tineri cu talentul unui Coandă, Enescu, Eliade sau Brâncuși n-au voie să-și îngroape talanții din pricina lipsei de bani. Cred în RomâniaDeșteaptă.

·         Mike Borze: „Si cel prost trebuie să învețe să gândească ca un elev deștept. Sistemul de școală primară plus cea secundară, dar și implementarea uniformei și ținutei care crează împreună disciplina ar trebui reintroduse în România. (…) De ce școlile private nu au renunțat la uniformă? Inclusiv școlile private unde merg copii de condiție bună practică aceleași standarde. Se crează o disciplină. Lucrurile nu trebuie privite de sus. Existând diferențe, elevii se formează în viață cu handicapuri” –

·         Minerva Grama: ”Cei care au gandit indelung asupra artei de a conduce popoarele au ajuns invariabil la concluzia ca soarta unei natiuni depinde de EDUCATIA care li se da celor tineri.

·         Ministerul educatiei nationale vrea recesamant pentru clasa zero *** ministerul educatiei vrea sa suspende alocatiile elevilor violenti***Tabloul dezastrului din învățământul superior: România – pe ultimele locuri din Europa la numărul de tineri cu studii superioare, rata de înscriere la universitate, personal academic – Raport Bologna 2020 România se află pe ultimul loc în Europa când vine vorba despre procentul persoanelor cu studii superioare în categoria 25-34 de ani, pentru care-și propusese o creștere substanțială până în 2020, potrivit unui nou raport dat publicității săptămâna aceasta. Documentul arată că țara se află, în același timp, printre ultimele din Europa din punct de vedere al persoanelor cu studii superioare pe celelalte categorii de vârstă, în pofida unor creșteri semnificative în ultimul deceniu și jumătate. În plus, se numără printre ultimele state europene la capitole precum rata de înscriere a tinerilor în învățământul superior, în timp ce numărul de instituții de învățământ superior și cel al angajaților din mediul academic au înregistrat scăderi în ultimele două decenii, marcate de dezvoltare la nivel european. Constatările rezultă din analiza “Spațiul European al Învățământului Superior în 2020 – Raport de Implementare a Procesului Bologna)“, dat publicității cu ocazia Conferinței Ministeriale de la Roma, desfășurată joi. Astfel, pe categoria de vârstă 25-34 de ani, procentul de persoane cu studii superioare a crescut de la 13,5% în 2005 la 24,9% în 2018, dar România se află în continuare pe ultimul loc în Europa. Pentru anul acesta, în Strategia 2020, țara își propusese o țintă de 26,7% (30-34 de ani). În 2018, pe celelalte categorii de vârstă România atinsese, la acest capitol, scoruri de 22,7% (35-44 de ani), 13,8% (45-54 de ani), 9,4% (55-64 de ani). România figurează cu una dintre cele mai slabe rate de înscriere în învățământul superior, în rândul populației de 18-34 de ani, cu o creștere foarte mică între 2000 și 2017. Mai precis, dacă această rată era de 7,1% acum 20 de ani, ea a ajuns la 11,9% acum 3 ani. România se clasează astfel în pluton cu Ungaria, Kazahstan, Macedonia de Nord, Muntenegru și Slovacia, la polul opus, cu rate de peste 20%, aflându-se Turcia, Grecia, Danemarca, Olanda, Spania, Finlanda. Media Spațiului European al Învățământului Superior era de 16,4% în 2017…..Iar raportul marchează o stagnare pe termen lung a cheltuielilor cu educația superioară în România, unde în 2016 era alocat același procent din PIB ca în 2000 – 0,7%. În marile piețe educaționale din Vestul Europei, procentul fie a crescut (Olanda, Marea Britanie, Germania), fie a stagnat la un nivel superior, de peste 1% (Franța). Integral: https://www.edupedu.ro *** Min ed . va inchiria spatii pentru clasa zero***  cheltuielile cu adm centrala s-a dublat din 2008, de la 7 la 16 mld lei*** Caligrafia, din cauza calculatorului, devine un obiect de studiu optional. *** Cate ore trebuie tinut un copil in scoala si cu cat trebuie el incarcat acasa suplimentar pentru studiu? Min. sanatatii are o lege  care reglementeaza, pe varste, orele maxime si minime/zi care nu produc oboseala, surmenaj si traume, cat sa fie pauzele.  Dar scolile nu tin 15 minute pauzele si maximul legii l-au preluat ca minim, toate zilele saptamanii cu 6 ore de studiu, nici macar 1 zi 5 ore, cand ar fi trebuit alternate. Emil moise a dat o scoala in judecata si a castigat. Acum a facut o petitie catre min. educatiei prin care cere respectarea drepturilor copilului in scoli si este decis sa dea ministerul in judecata, daca nu respecta programul derivat din lege, fiind constient ca ar putea cere si daune. “ Trebuie sa-I spun eu ministerului educatiei de ordinul ministerului sanatatii, cand el este dat de 18 ani? N-a avut timp sa-l cunoasca?”  Emil moise a cerut min ed.  copii dupa actele de studii ale unor reprezentati, care au oferit in scris anumite raspunsuri, nu le-a primit, dar are certitudinea ca acestia nu au studii.  Emil moise mai spune ca ministerul educatiei incalca dreptul la libertatile de gandire ale copiilor si parintilor oferind alternativa celor care nu vor ca copiii lor sa studieze in scoli disciplina facultativa “religia” sa faca o cerere. A obliga pe cineva  sa faca cerere este infractiune.  E ca si cum ai spune: eu va bat pe toti si cine nu vrea sa faca o cerere si nu-l mai bat. Nu se poate face cerere sa nu vrei ceva, cererea se face cand vrei ceva.

·         Mircea Albulescu:"Am făcut şcoala primară, până la reforma Învăţământului, la Liceul Sfântul Andrei. Erau două licee cu călugări din Germania, unde se învăţa intens limba germană – Sfântul Iosif şi Sfântul Andrei. Eh, această educaţie mi-a dat o anumită dispoziţie către ordine, către mai puţină întâmplare şi mai multă judecată înainte. Nu atunci, ci mai târziu. E un răsad care înfloreşte peste 20-30 de ani, iar la unii nu înfloreşte nici peste 80.

·         Mircea Costache: ”Reflecţii contemporaneCe mai învaţă copiii astăzi prin şcoli? Mai au ei prin manuale autori şi opere care să le cultive interesul pentru frumos, bine şi adevăr? Dar îndemnul de a respinge diferitele forme de oprimare, tirania,  despotismul, exploatarea, umilinţele, în consens mult clamatele drepturi universale ale omului la o viaţă liberă, demnă şi prosperă?Deschideţi manualele de limba şi literatura română şi le veţi găsi burduşite cu texte sarbede, lipsite de mesaj, de încărcătură emoţională, de valenţe educative, de modele de limbă curată şi de modele umane autentice. Acolo unde scriitorii valoroşi nu au fost scoşi cu totul, sunt prezenţi cu texte slabe, nereprezentative pentru scrisul lor. Din Sadoveanu, elevului de clasa a 7-a i se oferă un fragment din „Iapa lui Vodă“ din care se reţine anectoda sca­broasă cu pupatul iepii în fund. Maeştrii limbii române ca un fa­gu­re de miere, gen Fănuş Neagu, lipsesc cu desăvârşire, iar Ar­ghezi e prezent cu poezia „Creion“, irelevantă pentru scrisul său, dar musai însoţită de fotografia poetului cu ţigara în gură. Din folclor se mai păstrează ici-colo câte o floare aleasă precum bala­da haiducească Toma Alimoş, ilustrată, însă, cu o adevărată co­lec­ţie de pistoale, un adevărat îndemn subliminal la violenţă, me­nit să ocolească filonul liric al înfrăţirii omului cu natura. În schimb, nu putea lipsi anostul Mircea Cărtărescu cu cretina lui compunere „Florin scrie un roman“, prilej pentru autorii manua­lului de a-şi arăta obedienţa faţă de întâiul om din stat care afirmă de vreo zece ani că citeşte „Levantul“ lui…Cărtărăscu! Genialul humuleşten Ion Creangă nu a putut fi omis, dar îndru­mările autorilor îl fac de-a dreptul indigest. Şi ca boicotul să fie total, povestitorul care se autoportretizează ca fiind un copil „cu părul bălan“ („…ieşi copile cu părul bălan afară şi râde la soare doar s-a îndrepta vremea.“), este prezentat într-o fotografie în­tu­necată, brunet bine, cu un chip de zlătar, deşi junimiştii îl numeau Popa Smântână, pentru bărbuţa lui colilie. La fel este prezentat şi „acel rege al poeziei“, „veselul Alecsandri“: bătrân, zbârcit, cu un neg pe obraz şi chel, deşi, în saloanele pariziene, ambasadorul Ro­mâniei, chipeş şi şarmant, atrăgea ca un magnet privirile doam­nelor din înalta societate franceză a vremii. M-am referit aici doar la manualul editurii Humanitas, dar mai toate cărţile cărate de elevi în ghiozdane sunt adevărate pilde de ignoranţă şi tezism stupid, „curat meşteşug de tâmpenie, Doamne fereşte“, cum numea Creangă gramatica lui Măcărăscu, supranumit cu năduf, Măgărăscu. Acelora care mă vor întreba cum am înţeles eu să reacţionez într-o atare situaţie le spun că, pur şi simplu, am refuzat să mai predau limba română după asemenea manuale, continuând să predau limba engleză. Nu am scăpat nici acolo de impostură, dar măcar nu mai mutilez generaţiile de români perpetuând falsuri şi schimonosiri ale culturii naţionale. Altora, mai incisivi, care m-ar întreba de ce nu fac eu alte manuale mai bune, le voi răspunde cu versuri din Glossa eminesciană: „Nu spera când vezi mişeii/La izbândă făcând punte/Te-or întrece nătărăii/Chiar de-ai fi cu stea în frunte…“

·         Mircea Ivanof: ”Elementele care caracterizează o școală învechită pentru secolul 21. 1.Existența unei săli laborator de informatică în care se intră o dată pe săptămână si se utilizează computerele timp de 50 minute (ideea e că ceea ce numim ”computer skills” nu trebuie dezvoltate în cadrul unor ore speciale, ci la orele diverselor discipline). 2. Clase izolate, în două moduri: (1)izolate de părinți, care nu au voie să intre în școală si (2)de lumea din afară, inclusiv de cea virtuală (resursele internet). Extra Open Schooldays = părinții sunt încurajați să intre în clase/ școală în fiecare zi). 3.Nu au wi-fi, astfel încât să se poată învăța oriunde, oricând. 4. Interzicerea telefoanelor și tabletelor – acestea nu trebuie interzise, ci folosite în procesul de învățare, de ex., pentru a face poze, a edita filme, a accesa siteuri/bloguri etc. 5. Un responsabil cu computerele, care se ocupă în principal de partea tehnică – acesta trebuie să fie înlocuit cu un coordonator IT, care să îi sprijine efectiv pe profesori și elevi în procesul de învățare. 6. Are profesori care nu împărtășesc experiențe, care lucrează izolat – nu comentează pe bloguri, nu discută ideile cu ceilalți etc. 7. Nu are pagină de Facebook sau twitter – nu e de ajuns să producă un buletin informativ periodic, ci e nevoie de informare regulată ( If you don’t tell your story, someone else will). 8. Nu au cantină școlară, iar cele care au o formă de cantină servesc mâncare nesănătoasă – nu au hrană organică provenită din ferme locale și copiii nu contribuie la servirea mesei (să strângă masa etc., acțiuni considerate a fi parte din procesul de creștere și învățare). 9. Încep cursurile la ora 8 – pentru adolescenți este o oră foarte nepotrivită. 10. Își cumpără logo-ul, designul paginii web – acestea ar trebui realizate în școală, sub forma unui proiect. 11. Bibliotecile sunt cele traditionale, cu rafturi cu cărți – în sec. 21 biblioteca trebuie să fie un spațiu de relaxare, de citit, de accesare a unor device – uri, de editare video etc. 12. Toți elevii primesc același set de cunostințe – a-i pune pe elevi în aceeași clasă pe criteriul vârstei este un lucru depășit, pentru că educația ar trebui să fie individualizată, iar elevii ar trebui să lucreze pe grupe, în funcție de nevoi specifice și nu de vârstă. 13. Un curs/ atelier de formare pe lună, comun, la care participă toți profesorii –programele de dezvoltare profesională ar trebui să fie individualizate pentru fiecare profesor în parte. 14. Teste standardizate care măsoară calitatea educației- acestea mărginesc oferta curriculară și nu duc la formarea acelor deprinderi de care avem nevoie azi și in viitor, pentru meserii care nici măcar nu s-au inventat.

·         Mircea Marian: ”În România, între 1990 și 2017, s-au acordat 67.000 de titluri de doctor, față de 1.500 de titluri, între 1900 și 1989 - spune fostul șef al ANAF, Gelu Diaconu. Vârf de sarcină: 2013-2016, când s-au acordat cele mai multe, sub plagiatorul Ponta. Jumate din ăștia, estimează Diaconu, lucrează la stat și primesc spor de doctorat.

·         Mircea Miclea despre testele PISA, la Europa Liberă, cele mai clare explicații: - Arată (...) regresul semnificativ al eficienței în educație din România, faptul că salariile profesorilor au crescut degeaba dacă nu au fost însoțite de criterii de performanță, arată efectul unei subfinanțări cronice a învățământului și, din păcate, arată și incapacitatea de acționa, pentru că toate aceste rezultate au fost prezise de rezultatele de la Evaluarea din clasa a II-a. Atunci când această generație era în clasa a II-a, 30% din elevi nu îndeplineau standardele minime de performanță la lectură și la matematică. Acum avem același procent. - Dacă nu stabilești criterii de performanță pentru profesori și faci măririle de salarii uniform, aceste măriri nu au un efect asupra calității educației. - Să fie identificați elevii care au rezultate slabe în raport cu media de la Evaluarile naționale, o modificare a Inspecției școlare care să verifice dacă domnii profesori își fac orele în afară de faptul că se plâng mereu. - Opinia mea este că acolo unde programa noastră școlară nu se potrivește cu tipul de teste PISA ar trebui modificată programa școlară, nu testele PISA. Pentru că testele PISA sunt în așa fel făcute încât să măsoare capacitatea unui elev de a face față vieții de adult (...) De exemplu, dacă sunt capabili să exprime în limbaj matematic o situație reală, sau să explice niște cunoștințe de matematiccă la o situație reală. Dacă sunt capabili să extragă ideile principale dintr-un text, să facă distincția dintre un fapt și o opinie, aceste lucruri sunt măsurate de testele PISA. Iar aceste lucruri trebuie să fie în programa din România.

·         Mircea Platon: ”Rata analfabetismului funcțional în România a crescut cu 400-500% față de anul 1994. Studiu România este pe ultimul loc din Europa în ceea ce privește procentul de populație cu vârsta cuprinsă între 25 și 74 de ani care a absolvit cursuri de educație superioară.Ascensiunea fabricilor de diplome. Conform EUROSTAT, în 2022, România se afla pe locul 35, lanterna roșie a Europei, cu 17.4% dintre cetățenii români absolvenți ai unei forme de învățământ superior.Media europeană este de 31.8%, iar pe primele locuri se află Irlanda (49.8%), urmată de Luxemburg, Suedia, Norvegia, Cipru, Lituania, Marea Britanie, Belgia, Elveția, Olanda, Estonia, Islanda și Finlanda, toate cu peste 40% din populație cu studii superioare. Cu scoruri peste media Europeană, dar nedepășind 40%, vin Danemarca, Franța, Spania, Letonia, Slovenia, Austria și Grecia. Sub media europeană, dar peste 20%, se numără Germania, Polonia, Portugalia, Malta, Ungaria, Bulgaria, Slovacia, Muntenegru, Cehia, Croația, Serbia, Macedonia de Nord și Turcia. Pe ultimele două locuri de află Italia (18.5%) și România.În 2013, clasamentele de același fel așezau România ultima, cu 13.9%, laolaltă cu Italia (14.4%), Croația (17.0%), Malta (17.2%) și Portugalia (17.6%). Irlanda (36.3%) și Marea Britanie (35.7%) erau pe primele două locuri ale clasamentului.Dacă socotim educația superioară ca indicator relevant al nivelului de educație al populației României, atunci trebuie să acceptăm că, în ciuda creșterii de câteva procente, România a rămas codașă. Dar chiar și această creștere trebuie pusă în legătură cu ascensiunea fabricilor de diplome, a diluării standardelor universitare, a finanțării pe cap de student impusă de aderarea la sistemul Bologna, finanțare care obligă profesorii dornici să-și păstreze catedrele și salariile să promoveze studenți slab pregătiți și a apariției programelor de studii universitare în domenii intens ideologizate, după model extrem occidental, care nu produc cetățeni culți și specializați în domenii esențiale pentru bunul mers al societăți și economiei, ci simpli propagandiști DEI.Există însă o altă statistică de maximă importanță în aceste ultime date, și anume cea referitoare la ponderea învățământului vocațional și tehnic în cadrul învățământului liceal. La ora actuală, din categoria de vârstă cuprinsă între 23 și 74 de ani, 7.4% dintre români au absolvit licee teoretice, și 53.5% licee vocaționale (militar, teologic, artistic, sportiv, pedagogic) și tehnologice (profilurile tehnic, servicii, resurse naturale şi protecția mediului). Or, conform unui studiu realizat în 2019 de Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare, 41% dintre elevii cu note sub 6 la Evaluarea Națională urmează învățământul liceal pe filiera tehnologică. Creșterea ratei analfabetismului funcționalCa să înțelegem care au fost consecințele reformei neîncetate a educației și care sunt perspectivele educației superioare, trebuie să ținem cont de faptul că, după cum arăta un studiu realizat de Institutul de Științe ale Educației în 1994, analfabetismul funcțional afecta 10% din elevi care absolveau clasa a VIII-a în 1994. Astăzi, rata analfabetismului funcțional afectează între 40 și 50% dintre elevii care termină gimnaziul, adică a crescut cu 400-500% față de anul 1994.Numărul elevilor care urmează licee vocaționale și tehnice este în creștere, după cum o arată Raportul privind starea învățământului preuniversitar din România 2022 – 2023 elaborat de ME. La ora actuală, aproape 27% dintre elevii de liceu urmează acest tip de învățământ. Dar linia impusă de «România educată» a tehnologizat în bună măsură și școala primară, și gimnaziul, și liceele teoretice, cu propagarea profilului Matematică-Informatică în loc de Matematică-Fizică și accentul din ce în ce mai agresiv pus pe digitalizare și pe abilitățile IT (verificate chiar și la Bacalaureat).Asistăm așadar la o accentuare a tehnologizării învățământului teoretic, general. Pentru o combatere a analfabetismului funcțional și o ameliorare calitativă organică, nu pur cantitativă, a învățământului superior ar trebui puse în practică politici de umanizare a învățământului gimnazial și a celui tehnologic, nu de tehnologizare sau digitalizare a ciclurilor primar, gimnazial și liceal. Or, acest lucru nu se întrevede. Ceea ce înseamnă că o eventuală creștere a absolvenților de studii superioare se va face în dauna calității.Vom avea, eventual, mai mulți analfabeți cu diplomăQS World University Rankings include peste 1.500 de instituții de învățământ superior din peste 100 de locuri. În acest top internațional, universitățile din România se află spre sfârșitul clasamentului.Universitatea Babeș-Bolyai se regăsește pe locurile 801-850 în acest clasament. Universitatea din București se află pe locurile 851-900. Politehnica București pe 1201-1400, Universitatea Tehnică din Cluj Napoca pe locurile 1201-1400, iar pe aceleași locuri se află și Universitatea Transilvania din Brașov și Universitatea de Vest din Timișoara. Rezultatele sunt fundamentate pe analiza a peste 17,5 milioane de lucrări academice și pe feedback-ul a peste 240.000 de cadre didactice și angajatori.

·         Mircea Vintilescu: ”ISTORIA ÎNVĂȚĂMÂNTULUI ROMÂNESc. Istoria învățământului românesc este parte integrantă a istoriei sistemului educațional din România. Evoluția istorică a sistemelor de învățământ a urmărit îndeaproape evoluția sistemului politic și administrativ al formațiunilor statale de pe actualul teritoriu al României. primă perioadă a fost cea medievală, încheiată la 1821, caracterizată printr-un interes scăzut și limitat al elitei conducătore, boierești și ecleziastice, de a dezvolta instituții de învățământ de calitate și durabile.  Cu câteva excepții de marcă (cum au fost cazurile lui Vasile Lupu sau Iacob Heraclid Despotul) domnii Țărilor Române nu au acordat practic nici o atenție creării de școli și academii pentru educarea tineretului țării. În toată această perioadă, populația formațiunilor statale românești a fost practic analfabetă în cvasi-totalitatea ei.Începutul procesului de formare a statului român modern după Revoluția de la 1821 condusă de Tudor Vladimirescu a dus și la inițierea procesului de construcție a unor sisteme educaționale și de învățământ naționale, proces care s-a desfășurat pe toată perioada secolului XIX. Astfel au apărut și s-au dezvoltat diferitele tipuri de instituții de învățământ (școli elementare, gimnazii, colegii, pensioane, universități etc.). Totodată au apărut o serie de legi de organizare și funcționare a acestui sistem (Regulamentul Organic, legea lui Cuza, legile lui Spiru Haret etc.). Învățământul în această perioadă e unul destul de „elitist” deoarece accederea în formele sale superioare și chiar în cele de bază presupunea o anumită stare materială, pe care cea mai mare parte a populației nu o avea.În perioada de după primul război mondial principala provocare a constituit-o integrarea diferitelor sisteme educaționale, ca urmare a realizării statului național unitar român. Sistemul de învățământ atinge un nivel înalt de maturitate, reușindu-se integrarea unui număr semnificativ din populația țării într-o formă organizată de învățământ. Învățământul primar era obligatoriu și gratuit pentru toți cetățenii, totuși analfabetismul afecta încă o proporție semnificativă a populației (în special segmentele vârstnice).După cel de-al doilea război mondial și instaurarea regimului comunist, sistemul educațional liberal a fost înlocuit cu un sistem de tip sovietic, bazat pe ideologie și îndoctrinarea de masă. În condițiile „deschiderii” din perioada 1965-1975 sistemul de învățământ românesc a fost reformat printr-o serie de măsuri vizând renunțarea la ideologizarea excesivă, recuperarea unor tradiții naționale, studiul limbilor străine și al științelor exacte, conectarea la evoluțiile din Occident etc. S-a reușit astfel eliminarea practic a analfabetismului concomitent cu obligativitatea și gratuitatea învățământului până la nivel liceal sau profesional.Caracteristica principală a sistemului educațional din Țările Române până la începutul epocii moderne, a fost cvasi-absența sa de-a lungul întregii perioade. Au existat unele încercări timide, limitate ca scop și cu durată efemeră a unor domni, principi sau conducători religioși de a înființa o serie de instituții cu rol educațional, dar acestea au fost foarte puține și fără realizări notabile la scara societății. Aceste „școli” sau „academii” ofereau o educație predominat de natură religioasă, precum și câteva noțiuni de educație științifică elementară (scrisul, cititul, operațiile aritmetice de bază, unele limbi străine, elemente de geografie, etc.). Limbile de predare au fost de regulă greaca și slavona (în Țara Românească și Moldova) și latina în Transilvania.Primele așezăminte de tip școlar au apărut pe lângă mănăstiri și aveau ca scop învățarea scrisului în limba slavonă, necesar întocmirii documentelor și corespondenței oficiale. Din aceste „școli de chilie” cum la numea Nicolae Iorga au provenit tahigrafii Atanasie și Paladie or Mircea caligraful, din Moldova secolului al XV-lea.Tot cam din aceeași perioadă sunt menționate și primele elemente ale unui învățământ profesional cum ar fi școlile de meserii care pregăteau meșterii îmbrăcători în argint ai cărților și ai icoanelor de catapeteasmă sau școala de muzică, de psaltichie, a câte unui diac domnesc care învăța la șapte glasuri.Școala era văzută mai degrabă ca o pedeapsă, iar școlarii erau înmatriculați prin procedee mult diferite de cele moderne. După cum arată o cronică a vremii se recrutau învățăcei, copii prinși, furați de prin sate, din care se făceau oameni de treabă, vlădici și egumeni și preoți și diaconi pe la sfintele mănăstiri. Cercetările istorice au demonstrat că primii voievozii și cnezii români din Maramureș știau să scrie în slavonește. De asemenea domnii, atât în Moldova cât și în Țara Românească învățau carte. Chiar aceia care nu puteau scrie erau datori să știe să vorbească slavonește.Diaconul Coresi, argumenta și el în Psaltirea sa, prima în limba română, apărută în 1577, necesitatea învățământului și a tipăriturilor în limba vorbită de majoritatea populației:„Cu mila lui Dumnezeu eu diacon Coresi, deacă văzuiu că mai toate limbile au cuvântul lu Dumnezeu în limbă, numai noi rumânii n-avăm; și Hristos zise: cine ceteaște să înțeleagă și Pavel apostol încă scrie, că întru besearecă mai vârtos cinci cuvinte cu înțelesul mieu să grăiesc, ca și alalți să învăț decât întunearec de cuvinte neînțelease într-alte limbi. Derept aceeia, frații miei, preuților, scrisu-v-am aceaste psăltiri cu otveat de-am scos de-n psăltirea sârbească pre limbă rumânească să vă fie de învățătură și grămăticilor. Și vă rog ca, frații miei, să cetiți și bine să socotiți că veți vedea că e cu adevăr.”Dimitrie Cantemir, în cunoscuta sa operă Descriptio Moldaviae apărută în 1716, menționa următoarele aspecte referitoare la atitudinea moldovenilor față de cultura scrisă:„Pe de altă parte, moldovenii nu numai că nu iubesc învățătura, dar aproape toți o urăsc. Nici măcar numele științelor și artelor nu le sunt cunoscute. Ei cred că învățații nu pot fi cu mintea întreagă în așa măsură încât, atunci când vor să laude știința cuiva, spun că a ajuns nebun de prea multă învățătură. În această privință o vorbă proastă, care se aude des în gura moldovenilor, este că învățătura e treaba preoților, mireanului îi e de ajuns să învețe să citească și să scrie, să știe să-și semneze numele, să-și poată însemna în condică boul alb, negru, cornut, caii, oile, vitele, stupii și ce altele mai sunt; mai departe este cu totul de prisos.”În Moldova, un Colegiu Latin (Schola Latina) este fondat la Cotnari, lângă Iași, de către Iacob Eraclide, apoi, tot la Cotnari a funcționat în vremea lui Petru Șchiopul (1574 – 1578), o altă școală latină, cu profesori iezuiți aduși din Polonia. La anul 1634, este înființată la Iași, de către domnitorul Vasile Lupu, Academia Vasiliană, cu predare în limbile slavonă și latină, organizată după modelul Academiei Movilă din Kiev (creată de mitropolitul Petru Movilă), de unde i-au și fost trimiși profesori. În cele din urmă, în anul 1707, Antioh Cantemir fondează Academia Domnească din Iași, cu predare în limba greacă, o instituție similară cu Academia Domnească de la București.La rândul său, Constantin Mavrocordat, nemulțumit de analfabetismul și lipsa de pregătire teologică ce domneau în rândul clerului, dispunea la 1741, o serie de măsuri pentru ridicarea nivelului cultural al acestora: „Poruncit-au de au adus și cărți pe-nțeles din Țara Românească, căci în Moldova nu se aflau Evanghelii, Apostole și Liturghii, dând poruncă mitropolitul aceste cărți să le citească pe-nțeles pe la biserici, mai poruncind domnul mitropolitului și episcopilor să facă tipografii fieștecare la eparhia lui, ca să se tipărească cărți pe înțeles. […] Care, la aceasta au lăsat mare pomenire în țările acestea”. În Țara Românească, istoria învățământului superior, a început la sfârșitul secolului 17-lea. Constantin Brâncoveanu, domnitorul Tării Românești, a fondat Academia domnească de la București în 1694.  Educația a fost disponibilă numai în limba greacă. În 1776, Alexandru Ipsilanti, domnitorul Țării Românești, a introdus noi cursuri în cadrul Academiei. De la acea dată, franceza și italiana au început să fie predate de asemenea. învățământul privat a fost, de asemenea disponibil.Încă din secolul al XIV-lea, sașii din Transilvania au început să înființeze școli primare, astfel că la începutul secolului al XVI-lea exista câte o școală primară în aproape fiecare comună săsească. În 1541 s-a înființat primul gimnaziu săsesc, iar în anul 1722 s-a introdus învățământul obligatoriu pentru națiunea săsească. În Transilvania, conform regulilor austriece, cea mai mare parte a educației a fost fie în limba germană sau latină. Structurile medievale, cum ar fi șerbia și un puternic sistem de breasle au supraviețuit până în secolul al 19-lea. Astfel, a fost o educație religioasă sau de breaslă. Alfabetizare a fost destul de scăzută, în toate provinciile românești.Educația modernă, cu toate acestea, începe să apară și în Transilvania și Banat, școlile au apărut în orașele mari (cum ar fi Cluj sau Timișoara). În Bucovina, Liceul Teologic, care mai târziu a devenit Universitatea din Cernăuți a fost format pe regulile austriece. REGULAMENTUL ȘCOLILOR DIN ȚARA ROMÂNEASCĂ (1776. Regulamentul a fost introdus de domnitorul Alexandru Ipsilanti, fiind prima încercare de reglementare coerentă a sistemului educațional. Principalele sale prevederi se refereau:la corpul profesoral: „Dascălii să se așeze totdeauna în număr de șase, învățați fiind pentru fiecare fel de obiect, însă: doi pentru gramatică, unul pentru matematică sau aritmetică, geometrie și astronomie încă și istorie; unul pentru științele naturale, unul pentru religie și unul pentru limba latină veche și italiană. Științele naturale să se învețe în limba elină, urmând pe Aristotel și pe comentatorii lui, iar matematicele, de nu se va putea să se învețe cum se cuvine în limba elină, să fie predate și în limba latină sau în limba italiană, care din ele se va socoti mai prețioasă.” Erau precizate totodată și criteriile după care se stabileau veniturile acestor dascăli și anume: „după predare și valoarea lui personală, după judecata și hotărârea înălțimii sale”.sprijinirea elevilor fără posibilități, introducându-se pentru prima dată un sistem de burse acordate de domnitor, câte doisprezece burse pentru fiecare din cei cinci ani, deci un total de 60 de burse:„pentru ca lipsiți de orice altă grijă și nepreocupați de cele necesare pentru viață să aibă neîntrerupt în vedere învățarea lecțiilor”proveniența elevilor. În acest sens reglementarea era una restrictivă, accesul în academie fiind permis:„doar copiilor de neam bun, adică copii boerilor în lipsă, sau urmașii boerilor numiți mazili, sau străini săraci, nu însă și ai țăranilor cari se îndeletnicesc cu plugăria și păstoria”. În același sens, copiii negustorilor sau ai meșteșugarilor erau admiși doar la cursul elementar de „învățare numai a gramaticii.” Vârsta minimă de admitere pentru elevii bursieri era de șapte ani cu condiția:„ca să nu fie însă niște proști și leneși încât pe alții sârguitori să-i lenevească”. programul de desfășurare a lecțiilor, timpul liber și repausul duminical. măsurile disciplinare, cu accent pe tactul pedagogic și concordanța dintre greșeală și pedeapsă:„Iar dacă vreunul din ei pare neorânduit și turburător al ordinii celorlalți, pe unul ca acesta să-l îndrepteze, nu însă cu injurii și cu biciul, ci cu mijloace atrăgătoare pe care pedagogia le arată, de la cele mai ușoare către cele mai grele înaintând. ”Educația în secolul al XIX-lea și începutul secolului al XX-leaAceastă perioadă a fost marcată de organizarea educației în teritoriile care mai târziu urmau să formeze România Mare. Teritoriile aflate sub puterea habsburgică aveau un avantaj, în 1786, la Sibiu, a fost creată Școala de Teologie. Școala a fost unită 1844 cu o Academie de drept, înființată de minoritatea germană. În anul 1887, Academia a fost desființată. Transilvania a avut o rețea de școli mai mici (inclusiv în sate mai mari) și școli secundare (gimnaziale). Alfabetizarea a fost mai mare în această regiune (Transilvania și Bucovina, pentru întreaga perioadă). Mulți dintre scriitorii români din perioadă (cum ar fi Ioan Slavici, Mihai Eminescu, au studiat sau a debutat în această regiune). Această situație a durat până în 1867, când, dominația peste Transilvania a fost transferată la Ungaria în nou formatul imperiu Austro-Ungar.După transferarea dominației la Ungaria (ca parte a Imperiului Austro-Ungar), cele mai multe școlii de limba germană și română au fost închise, maghiara a devenit principala limba în administrație și cele mai multe organizații culturale românești au fost închise. Lent, de-a lungul anilor 1870 și 1880, au fost redeschise, de cele mai multe ori ca organizații private, și, uneori, la un pas de legalitate (și, de obicei, susținute de grupări culturale de români, cum ar fi ASTRA), continuând să ofere chiar și de limba română educație în această perioadă.În Țara Românească și Moldova, deși școlarizarea era disponibilă mai ales la orașe, în mod frecvent funcționând pe lângă biserici și mănăstiri, dezvoltarea sistemului de educație continuă cu organizarea primele cursuri de studii superioare in limba română. Astfel, în anul 1813, Gheorghe Asachi deschide la Iași prima școala de ingineri hotarnici, iar în anul 1818-1822, continuatoarele celor două academii domnești din București și Iași sunt desființate și înlocuite cu alte instituții de învățământ în limbă română, Colegiul Sfântul Sava, respectiv Academia Mihăileană. Ulterior, aceste instituții aveau să constituie bazele înființării primelor două universități moderne din Romania, Universitatea din Iași (1860) și Universitatea din București (1864).În anul 1864, domnitorul Alexandru Ioan Cuza aprobă prima Lege a Instrucțiunii Publice, care reglementa de o manieră modernă, organizarea și funcționarea sistemului educațional. Conform legii, instrucțiunea publică se împărțea în trei mari cicluri de învățământ: primar, secundar și superior (Art. 2). Ciclul primar includea „școalele primare din comunele rurale și urbane” (Art. 3). Ciclul secundar includea „liceele, gimnaziale, seminariale, școalele reale, de bele-arte, profesionale și școalele secundare de fete”(Art. 4).  Ciclul superior includea „facultățile de litere, de științe matematice și fizice, de drept, de medicină” (Art. 5).În anul 1866 apare primul Regulament de ordine și disciplină pentru licee și gimnazii iar în anul 1870 regulamentul similar pentru școlile primare. Regulamentele au stabilit obligațiile și drepturile elevilor și profesorilor, normele de conduită în școală și în afara ei, sistemul de pedepse și recompense, etc. multe dintre acestea fiind preluate în reglementările ulterioare, unele ajungând până în zilele noastre.Reformele ortografice din 1862 au permis un sistem unic de educație pentru tot teritoriul României. Anii 1880 au fost marcați de alte reforme, ministrul educației Spiru Haret creează unui ambițios program reformă și modernizare în învățământ. Programul lui a fost un amestec de educație și de construire a națiunii – foarte reușit în alfabetizarea zonelor rurale. Programul lui a implicat deschiderea de nenumărate școli în zona rurală (uneori nu mai mult de o cameră cu un profesor, o tablă, o hartă și un steag), reorganizarea a ridicat și modernizat sistemul de învățământ și, practic a creat învățământul superior tehnic românesc de la zero. Datorită reformelor duse de el în sistemul de învățământ, multe instituții de învățământ îi poartă numele și este chiar și astăzi asociat cu educația.Sistemul de învățământ a fost, totuși, destul de limitat. Au existat foarte puține cadre didactice (media a fost de 82 de studenți la un profesor în 1908-09, în zonele rurale, și 56 în mediul urban), precum și ratele de abandon, chiar și în primii patru ani de școlarizare obligatorie au fost foarte mari (până la 30 % în 1910/11). Alfabetizare, în special în zonele rurale, a fost extrem de scăzută, fiind estimată la aproximativ 25-30% pentru mediul rural, de sex masculin și în jur de 80-85% pentru zona urbană, de sex masculin din aceeași cohortă (Hoivik, 1974, p.283) .Educația între 1918-1944Două probleme trebuiau să fie depășite, după 1918 – în primul rând, integrarea a nu mai puțin de patru sisteme de învățământ diferite datorită uniri a celor patru provincii istorice Bucovina, Transilvania și Basarabia, și în al doilea rând, nevoia de industrializare și modernizare pe care societatea o întâmpină. Ministrul Constantin Angelescu a avut un rol esențial în modelarea inter-război a sistemului de învățământ din România. Modelul lui Spiru Haret a fost păstrat, iar, modelele sistemelor austriac și maghiar răspândite în Transilvania și Bucovina au fost eliminate.Până în 1941, au existat diferențe între tipul de educație primită de către copii de vârstă școlară în zonele rurale și urbane – fiecare au fost adaptate la nevoia de forță de muncă din zona respectivă. Diferențele puteau fi foarte mari, elevii din școlile rurale care se transferau în școlile urbane trebuiau să repete anumiți ani, pentru a se putea adapta sistemului educativ. Liceele de asemenea, au fost modernizate – învățământul clasic a fost simplificat într-o măsură (limbile moderne și limbile clasice au fost comasate în ceea ce a devenit programa de studii sociale), iar învățământul tehnic s-a îmbunătățit semnificativ pentru a furniza tehnicieni și muncitori pentru fabricile care au fost construite în toată țara.Dictatura legionar-fascistă și al doilea război mondial au marcat sistemul educațional, mulți profesori universitari fiind uciși sau forțați să se pensioneze. Cu toate acestea, ocupația sovietica, au schimbat fundamental sistemul de învățământ românesc, rotind-o de la un sistem liberal, de inspirație franceză, la un sistem educațional de tip stalinist. Educația între 1945-1990 Această perioadă poate fi împărțită în trei perioade mai mici, bazate pe cele trei reforme ale învățământului. Prima dintre ele a fost reforma din 1948/1949, care în esență a instalat un sistem copie a sistemului educațional din URSS.Cea de-a doua a fost de reforma din 1958, care a liberalizat mai multe segmente ale sistemului de învățământ. Cel de-al treilea din 1972, care din nou restricționa sistemul și readucea ideologia național-stalinistă în sistemul educațional. Această reformă urma modelul schimbărilor din societatea românească, după vizita lui Nicolae Ceaușescu din China și Coreea de Nord.Prin decretul nr. 175 din 3 august 1948, în școlile din România a fost impus sistemul manualului unic. Sarcina întocmirii cărților de școală nu a revenit însă Ministerului Învățământului, ci Comisiei de Învățământ a Direcției de Agitație și Propagandă a Comitetului Central al P.M.R., condusă de Mihail Roller, care a elaborat manualele pentru ciclul elementar, cu durata de șapte ani. În prima fază, acestea au fost traduceri ale manualelor sovietice. Ulterior, s-a trecut la întocmirea lor în țară, păstrând spiritul celor dintâi. În perioada 1949-1958 întregul sistem educațional a fost sub controlul Partidului Comunist Român, sprijinit de Uniunea Sovietică. Educația a fost considerată de către guvernul comunist, ca un instrument important de a controla oamenii și de a crea “omul nou”. Reformele din 1949 au fost esențiale în distrugerea sistemului vechi și crearea unei noi versiuni. În primul rând, un număr mare de educatori și profesori au fost arestați sau uciși, iar cei mai puțini calificați, dar cadre ascultătoare de partid le-au luat locul. Clasică divizare între liceele tehnice, clasice și școlile profesionale au fost eliminate complet – școlile au fost segmentate pe trei niveluri (grupuri școlare, școli și universități de mijloc), care ofereau o educație identice la toată lumea. Cele mai multe universități au fost retrogradate la nivelul de institute tehnice. Toate școlile private și religioase au fost închise și au fost preluat de către stat (care le-au limitat sever). Noi materii au fost introduse – rusa a devenit obligatorie la toate nivelurile iar franceza a fost eliminată.Ateismul științific a luat locul religiei, iar materia despre studiul sovietic a devenit foarte răspândită. Cele mai multe științe sociale au fost suprimate complet, sau comasate – sociologia a fost aproape interzisă, psihologia, dreptul și filozofia au fost reformate pe baza dogmei staliniste. Cenzura a devenit foarte răspândită – mulți autori clasici fiind interziși pe loc, iar proletariatul și realismul socialist au devenit normă în artă, știință și educație. Școlară obligatorie a crescut la 7 ani.Partidul Comunist Român sa implicat în procesul educațional prin crearea de organizații în interiorul școlilor (ca de exemplu Pionierii și Uniunea de Muncă pentru Tineret). Cu toate acestea, au existat unele realizări – unul, tipic pentru regimurile totalitare, alfabetizarea în masă, fiind realizate campanii de educație pentru adulți (alfabetizarea a sărit la peste 90% în această perioadă) precum și apariția (reintroducerea) educației în limbile minorităților (în special în limba maghiară). În ultimi ani ai comunismului, s-a introdus sistemul de treapta, între clasele a 10 a și a 11 a, treapta care reprezenta un examen la materiile de bază din clasele a 9 a și a 10. Odată cu aceasta treaptă, s-a introdus și obligativitatea celor 12 clase, obligativitate care a fost anulată odată cu revoluția din 1989. Educația după 1990. Încă de la Revoluția română din 1989, sistemul de învățământ românesc a fost într-un continuu proces de reorganizare care a fost atât lăudat cât și criticat. În conformitate cu legea educației (adoptată în 1995), sistemul educativ românesc este reglementat de către Ministerul Educației, Cercetării și Inovării (MECI). Fiecare nivel are propria sa formă de organizare și este subiectul legislației în vigoare. Grădinița este opțională între 3 și 6 ani. Școlarizarea începe la vârsta de 6 ani și este obligatorie până în clasa a 10-a (de obicei, care corespunde cu vârsta de 16 sau 17). Învățământul primar și secundar este împărțit în 12 sau 13 clase. Învățământul superior este aliniat la spațiul european al învățământului superior. Sistemul oferă următoarele diplome:de absolvire (absolvirea școlii generale, fără examen), Bacalaureat (absolvirea liceului, după examenul de Bacalaureat),licență (Cadru de absolvirea a Universității, după un examen și/sau a tezei)Masterat (diplomă de master, după o teză și, eventual, un examen),Doctorat (doctor, după o teză).Primii patru ani sunt predați de către un singur profesor (învățător), pentru majoritatea elevilor. Alte cadre didactice sunt folosite numai pentru câteva discipline de specialitate (de limbi străine, informatică, etc.). Cursurile sunt reconfigurate la sfârșitul clasei a patra, pe baza performanțelor academice. Selecția pentru clase se face pe baza testelor locale. Începând cu clasa a 5-a, elevii au un alt profesor pentru fiecare materie. În plus, fiecare clasă are un profesor desemnat pentru a fi îndrumătorul clasei (diriginte). Studiile liceale sunt de patru ani, doi obligatorii (a 9-a și a 10-a ), doi neobligatorii (a 11-a și a 12-a). Nu există examene între a 10-a și a 11-a ani. Sistemul național de învățământ superior este structurat pe 3 niveluri de studii universitare: studii universitare de licență, de masterat și doctorat.În 2004, aproximativ 4.4 milioane din populație era înscrisă la școală. Dintre aceștia, 650.000, în grădiniță, 3,11 milioane (14% din populație), în învățământul primar și secundar și 650.000 (3% din populație) la nivel terțiar (universități). În același an, rata de alfabetizare a adulților români era de 97,3% (al 45-lea la nivel mondial), în timp ce raportul combinat brut de înscriere în sistemul educațional primar, secundar și terțiar a fost de 75% (al 52-a din întreaga lume).Asociația Ad Astra a cercetătorilor români a publicat ediția din 2007 a topului universităților din România. Acest top, aflat la a 3-a ediție, cuprinde un clasament general, respectiv un clasament pe domenii științifice, care reflectă pregătirea și performanța științifică a cadrelor didactice ale universităților. Clasamentele sunt realizate pe baza articolelor științifice publicate de personalul universităților în reviste științifice recunoscute pe plan internațional. În clasamentul general, pe primele locuri se situează Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași (locul 1), Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj (locul 2) și Universitatea din București (locul 3). Comparativ cu țările UE, competitivitatea forței de muncă din România din punct de vedere al educației și competențelor (abilităților) este încă redusă. În cadrul PISA, aproximativ 70% din elevii de 15 ani din România au avut performanțe situate sub nivelul cerut pentru un loc de muncă modern, față de 37% din elevii de 15 ani din Uniunea Europeană. Nivelul indicatorilor privind educația în România este scăzut comparativ cu al celor din UE.

·         Mirela Popa: "Eu predau istorie, acum doi ani am urmat un curs de asa zisa perfectionare, CRED, acronimul de la ... "creatori in educatie" (sic!). Dar in ce fel ar trebui sa fim noi, cadrele didactice, "creatoare in educatie"?! Va explic imediat. Cursul si-a propus sa familiarizeze cadrele didactice cu competentele generale de invatare, stabilite de ... Uniunea Europeana, care trebuie aplicate in toate tarile apartenente la acest infernal imperiu si, atentie, la TOATE disciplinele de studiu, indiferent de specificul lor! Aceste competente generale, in functie de care noi trebuie sa cream lectiile, in realitate sa le siluim pentru a intra intr-un tipar general, sunt : competente in limba materna, nimic rau in asta, competente in limbi straine, nici aici nu vad un pericol, competente ... digitale, adica exact ceea ce ati spus dumneavoastra, fiindca aceste competente trebuie dezvoltate prin folosirea plaformelor de invatare online, competente din matematica, stiinte si tehnologii, care sunt imposibil de aplicat la discipline umaniste, ca istoria, dar care trebuie sa fie dezvoltate si in lectiile de istorie, fiindca asa se vrea de catre UE, competente sociale si civice, si aici trebuie sa fim in alerta, fiindca ele se refera la acceptarea unor asa zise valori sociale specifice UE si stim cu totii care sunt aceste "valori" introduse agresiv in programele de invatamant! Istoria este o disciplina de studiu cu un puternic caracter formativ, istoria, ca stiinta, inca de cand a aparut, a urmarit evidentierea unor valori morale pe baza a ceea ce s-a dovedit a fi bun din experienta inaintasilor, nu degeaba, romanii o numeau "magistra vitae". Dar nimic despre rolul de formator moral al istoriei in sirul de competente rigide elaborate de UE, de aceea eu am banuiala, ca istoria, care nu poate fi folosita pentru a dezvolta multe dintre "competentele" de invatare, dezirabile la nivelul UE si care este supusa unui proces de denaturare agresiva, nu va mai exista ca disciplina de studiu distincta peste cinci, zece ani, ci va fi incorporata, probabil, disciplinei "educatie sociala". Cred ca si alte discipline "neconforme" cu viziunea UE asupra invatamantului, vor disparea in curand.

·         Miron Costin: ”Nu e alta mai frumoasa si de folos in toata viata omului zabava decat cititul cartilor. *** Mai vartos sa intelegi ce citesti.

·         Moise Emil: ”biletele la bazinul olimpic se dau nu cu semnatura elevilor, ci cu martori

·         Monica Tatoiu: ”invatamantul este asa din cauza banilor. S-a reintrodus bataia in scoala, in nu stiu ce tara.  

·         Morise Constantinna: ”Dintr-o carte daca poti strange o pagina de informatii esentiale, in cazul cel mai fericit. Restul sunt doar pentru a-ti tine mintea ocupata. La fel si in privinta culturii. Daca memorezi cu succes o serie de informatii si povestiri neadevarate esti premiat si mediatizat. Dar cand vine vorba de a gandi efectiv, e catalogata drept erezie. Cum iti permiti? Cine esti tu sa gandesti? Au gandit altii pentru tine. Tu nu trebuie decat sa reproduci variantele oferite de unii.

·         Mortimer Adler:”Scopul educatiei este evolutia, iar mintile noastre, spre deosebire de trupurile noastre, pot continua sa evolueze cat traim.

·         Mr. Rogers: ”Joaca le ofera copiilor posibilitatea sa practice ceea ce au invatat.

·         Mucanu Aurel: ”Fireşte, vinovată de acest mare recul material şi moral-spiritual al românilor este perioada de instalare şi dominaţie a bolşevismului, acea întunecată jumătate de secol din istoria României, în care a fost decimată întreaga cremă a intelectualităţii româneşti inflexibile, Desi Cuza a generalizat invatamantul primar gratuit, la sf sec XIX 85-90% din populatie era analfabeta. Desi unii lauda perioada interbelica vezi doamne ce culturalizat era ea, conform recensamantului din 1930 peste 50% din populatia adulta era analfabeta. Desi unii incrimineaza „bestialul” regim comunist, analfabetismul a fost eradicat in tara noastra. Se poate sa fi ramas fara scoala tziganii care umblau cu satra si greu sa-i scolarizezi. Daca nici „bestiile” comuniste nu s-au ingrijit ca fiecare cetatean cel putin sa stie sa scrie si sa citeasca, atunci nu s-a mai ingrijit nimeni. Ca scoala a inceput sa se degradeze in ultimii ani ai lui Ceausescu, este adevarat, dar acest lucru s-a datorat celor care subminau regimul indemnand tinerii sa nu mai invete pentru Ceausescu(sic).

·         Muhammad Ali: ”Copiii te fac sa iti doresti sa iei viata de la inceput. -

·         Muriel Spark: ”Pentru mine, educatia inseamna sa scoti ce se afla deja in sufletul unui copil. -

·         Nae Ionescu: „Scoala-i buna, dar sa n-o iei in serios.”

·         Nathaniel Hawthorne: ”Firea omeneasca nu va da roade, cum nu da nici un cartof, daca va fi sadit si rasarit un sir prea indelungat de generatii in acelasi sol secatuit.

·         Neagu Djuvara: ”Indarjirea mea a fost de a fi un bun student toata viata.Si cand am plecat la pensie la varsta de 68 de ani am venit la Paris si m-am inscris la scoala de limbi orientale, am facut o licenta in sarbo-croata.Intre 68 si 72 de ani. -  

·         Neale Donald Walsch: ”Inţelepciune? Da. Bine, mă dau bătut. Care-i diferenţa? Înţelepciunea înseamnă cunoştinţe aplicate. Deci, se presupune că noi nu trebuie să incercăm să le oferim copiilor noştri cunoştinţe. Se presupune că trebuie să incercăm să le oferim inţelepciune. În primul rând, nu „încercaţi” să faceţi nimic. Faceţi. In al doilea rând, nu ignoraţi cunoştinţele în favoarea înţelepciunii. Ar fi fatal. Pe de altă parte, nu ignoraţi înţelepciunea în favoarea cunoştinţelor. Şi asta ar fi fatal. Ar omorî educaţia. Pe planeta voastră, chiar o omoară. Noi ignorăm inţelepciunea in favoarea cunoştinţelor? În cele mai multe dintre cazuri, da. Şi cum facem asta? Voi îi învăţaţi pe copiii voştri ce să gândească în loc de, cum să gândească. Explică, te rog. Bineînţeles, când le daţi copiilor voştri cunoştinţe, le spuneţi ce să gândească. Adică, le spuneţi ce ar trebui să ştie, ce vreţi voi să înţeleagă ei ca fiind adevărat. Când le daţi copiilor voştri înţelepciune, nu le spuneţi ce să ştie sau ce e adevărat ci, mai degrabă, cum să ajungă la propriul lor adevăr. Dar nu poate exista inţelepciune fără cunoştinţe. De acord. De aceea am spus că nu puteţi ignora cunoştinţele în favoarea înţelepciunii. O anumită cantitate de cunoştinţe trebuie să se transmită de la o generaţie la alta. Este evident. Dar cât mai puţine cunoştinţe cu putinţă. Cu cât cantitatea e mai mică, cu atât e mai bine. Lasă copilul să descopere singur. Să ştii: Cunoştinţele se pierd. Înţelepciunea nu e niciodată uitată. Prin urmare, şcolile noastre ar trebui să-i inveţe pe copii cat mai puţin cu putinţă? Şcolile voastre ar trebui să pună accentul pe altceva. În clipa de faţă sunt axate în special pe cunoştinţe - şi acordă deosebit de mică atenţie înţelepciunii. Ore de curs, cum ar fi: gândire critică, soluţii la probleme, logică, sunt considerate de către părinţi o ameninţare. Ei vor ca asemenea ore să fie scoase din programă. Şi ar trebui să o şi facă, dacă vor să-şi protejeze modul lor de viaţă. Deoarece, copiii cărora li se permite să-şi dezvolte un mod de gândire critic sunt cei care vor abandona criteriile morale, standardele şi întregul mod de viaţă . Pentru a vă proteja modul vostru de viaţă, aţi construit un sistem educaţional bazat pe dezvoltarea memoriei copilului şi nu a aptitudinilor lui. Copiii sunt învăţaţi să-şi amintească fapte şi poveşti - poveşti pe care fiecare societate le-a construit despre ea însăşi - mai degrabă decât să le oferiţi abilitatea de a descoperi şi de a crea propriile lor adevăruri. Programele care le cer copiilor să dezvolte aptitudini şi indemanări, mai degrabă decât memorie, sunt ridiculizate foarte tare de către cei care-şi închipuie că ştiu ce trebuie să înveţe un copil. Iar ceea ce i-aţi învăţat voi pe copiii voştri a condus lumea inspre ignoranţă, nu a îndepărtat-o de ea. Şcolile noastre nu predau poveşti, ele predau fapte. Vă minţiţi pe voi înşivă, aşa cum îi minţi şi pe copiii voştri. Dar ce părere ai despre afirmaţiile făcute de atat de mulţi oameni in legătură cu vechile valori şi dezintegrarea actuală a societăţii noastre? Ce părere ai de creşterea incredibilă a numărului de adolescente care nasc copii, sau de mame care apelează la ajutor social, sau de lumea noastră care o ia razna? Lumea voastră a luat-o razna. Sunt de acord cu asta. Dar nu a luat-o razna pentru ceea ce aţi permis voi şcolilor să-i înveţe pe copii. A luat-o razna din cauza a ceea ce nu le-aţi permis să-i înveţe. Nu aţi permis şcolilor să îi înveţe că nu există nimic altceva decât dragoste. Nu aţi permis şcolilor să vorbească despre o DRAGOSTE NECONDITIONATA. Fir-ar să fie! Noi nu le permitem nici măcar religiilor noastre să vorbească despre asta. E adevărat. Şi nu veţi permite odraslelor voastre să fie învăţate să se bucure de ei înşişi şi de trupurile lor, de calitatea lor de oameni şi de minunatele lor fiinţe sexuate. Şi nu veţi permite copiilor voştri să ştie că ei sunt - în primul rând şi mai presus de orice – fiinţe spirituale care locuiesc într-un trup. Şi nici nu îi trataţi pe copiii voştri ca pe nişte suflete care vin în trupuri. În societăţile în care se vorbeşte despre sexualitate deschis, liber, unde aceasta este explicată şi trăită cu bucurie, practic nu există crime sexuale, apare un număr foarte mic de naşteri care nu sunt aşteptate şi nu există nici o naştere „nelegitimă” sau nedorită. În societăţile foarte evoluate, toate naşterile sunt binecuvântări şi toate mamele şi copiii sunt îngrijiţi. Într-adevăr, societatea nu poate proceda altfel. În societăţile în care istoria nu se supune punctelor de vedere ale celor mai puternici şi celor mai tari, greşelile trecutului sunt recunoscute deschis şi nu mai sunt repetate niciodată, iar comportamentele care sunt, în mod clar, autodistructive sunt abandonate, pe considerentul că o dată, ajunge.În societăţile în care se predau gândire critică, soluţii la probleme, cât şi deprinderi pentru viaţă, mai degrabă decât fapte memorate pur şi simplu, până şi aşa numitele acţiuni „justificabile” din trecut sunt supuse unei analize intense. Nimic nu este acceptat aşa cum se prezintă. Dar există şi dintre cei care ar spune că tineretul cu ideile lui trăsnite, nebune, libertine, au dus această ţară şi această lume de rapă. Au trimis-o in iad. Au impins-o la limită. Au distrus civilizaţia noastră bazată pe valori şi au inlocuit-o cu o moralitate bazată pe fă ce vrei, fă „orice-te-face-să-te-simţi-bine”, moralitate care ameninţă să pună capăt chiar modului nostru de viaţă. Tineretul intr-adevăr distruge modul vostru de viaţă. Intotdeauna a făcut-o. Treaba voastră este să-l încurajaţi, nu să-l descurajaţi. Nu tineretul vostru este cel care distruge pădurile tropicale. Ei vă cer să incetaţi această distrugere. Nu tineretul vostru este cel care degradează stratul vostru de ozon. Ei vă cer să incetaţi această degradare. Nu tineretul vostru este cel care îi exploatează pe săraci în ateliere ale trudei din toată lumea. Ei vă cer să incetaţi această exploatare. Nu tineretul vostru este cel care vă pune taxe îngrozitoare, iar apoi le foloseşte pentru război şi armament. Ei vă cer să incetaţi această practică. Nu tineretul vostru este cel care ignoră problemele celor slabi şi asupriţi, lăsând sute de oameni să moară de inaniţie în fiecare zi, pe o planetă care are mâncare absolut suficientă pentru a-i hrăni pe toţi. Ei vă cer să incetaţi aceasta. Nu tineretul vostru este cel care este angajat în politica de înşelăciune şi manipulare. Ei vă cer să incetaţi această politică. Nu tineretul vostru este cel care este oprimat, ruşinat şi făcut să se jeneze sub aspect sexual de propriile lor trupuri şi să le transmită şi copiilor lor această ruşine şi jenă. Ei vă cer să incetaţi toate astea. Nu tineretul vostru este cel care a instituit un sistem de valori care spune că „cel mare este şi cel tare”, cât şi o lume care rezolvă problemele cu violenţă. Ei vă cer să incetaţi de a-l mai folosi. Ba nu, ei nu vă cer, ... ei vă imploră.Cu toate acestea, tineretul e cel violent! Tineretul care intră in bande şi se omoară unul pe altul! Tineretul e cel care dă cu tifla legii şi ordinii - orice fel de ordine. Tineretul care ne innebuneşte!Când ţipetele şi rugăminţile tineretului pentru a schimba lumea nu sunt auzite şi nici băgate în seamă; când îşi vede cauza pierdută – când vede că faceţi cum vreţi voi, orice s-ar întâmpla - tineretul, care nu este prost, va face următorul lucru pe care-l va considera bun. Dacă nu vă poate înfrânge, va face ca voi. În ceea ce priveşte comportamentul, tineretul vostru a făcut ceea ce aţi făcut şi voi. Dacă ei sunt violenţi, e din cauză că voi sunteţi violenţi. Dacă ei sunt materialişti, e din cauză că voi sunteţi materialişti. Dacă ei se comportă ca nişte nebuni, e din cauză că voi vă comportaţi ca nişte nebuni. Dacă ei folosesc sexul ca pe un instrument de manipulare, fără simţ de răspundere, plini de ruşine, e din cauză că voi faceţi acelaşi lucru. Singura diferenţă dintre tineret şi oamenii în vârstă este că tinerii fac totul la vedere. Cei în vârstă îşi ascund comportamentul, cei în vârstă cred că tinerii nu văd. Cu toate acestea, tineretul vede tot. Nu li se poate ascunde nimic. Ei văd ipocrizia celor în vârstă şi încearcă cu disperare să o schimbe. După ce au încercat şi nu au reuşit, tinerii nu văd altă şansă decât să o imite. Aici greşesc, dar nu au fost niciodată invăţaţi să procedeze altfel. Nu li s-a permis să analizeze în mod critic ce făceau părinţii lor. Li s-a permis numai să memoreze. Ceea ce memorezi, îţi revine mereu în minte.

·         Neil Degrasse Tyson: ”Ne petrecem primii ani din viata unui copil invatandu-l sa mearga si sa vorbeasca, iar restul spunandu-i sa taca si sa stea jos.Este ceva gresit aici.  

·         Neil Postman: ”Copiii sunt mesaje vii pe care le trimitem unor timpuri pe care nu le vom mai apuca.

·         Nelson Rolihlahla Mandela: ”Educatia este cea mai puternica arma pe care o poti folosi pentru a schimba lumea.

·         Nelu Bălan: ”Cer public desființarea celor 53 de licee, unde nu a absolvit NICIUN elev bacalaureatul!!! Băi, NICIUNUL!!!

·         New Mind: "Mulți oameni trăiesc toată viața cu iluzia că sunt educați, dar de fapt, ei sunt doar dresați și uniformizați în funcție de valorile altora. Educația adevărata vine din propria ta inteligență și înseamnă a trai la cel mai înalt nivel al Ființei tale. Inteligența nu se bazează pe educația de la școală, ci pe dorința de a ști și a experimenta ceea ce știi și înțelegi. ,, A fi în rândul lumii" este dogma cu care copilul este ,,educat " inconștient de părinți și adultul ,,prostit" conștient de cei care conduc societatea.  ,,A fi în rândul lumii" înseamnă a nu gândi, ci doar a reacționa după curent.,, A fi în rândul lumii "a fost dintotdeauna dictonul care a dus la uniformizarea maselor și a construit ceea ce se numește "turmă" .,,A fi în rândul lumii " a dus la imuniz@rea , a 5 miliarde de oameni,, degeaba" (ei au zis asta, nu eu),, A fi în randul lumii " a dus la cozile la pașapoarte , ulei și benzină și a ,,interzis" vizitele în pandemice la părinți, bunici etc.,,Fiți în lume, dar nu ai lumii" . Nu confunda o diplomă cu inteligența. Titlul respectiv are rolul de a obține un job în viață și de a supraviețui.diplomă atestă doar că ai făcut un curs, dar nu atestă că l-ai și înțeles și conștientizat ca să îl predai altora.Inteligența are rolul de a înțelege că tu nu ești un actor în viață , ci ești chiar regizorul ei, fiindcă tu ești creatorul realității tale.Fii dumnezeul vieții tale, nu servitorul minții tale. Nu aveți nevoie de o diplomă sau de un doctorat in neuroștiințe pentru a vă analiza găndurile, sentimentele și lumea inconjurătoare si pentru a deveni o persoană mai bună si mai fericită!Nu relația sentimentală este importantă, ci semnificația ei. Nu diploma de licență este cea care contează, ci semnificația pe care i-o acordăm. Ceea ce proiectăm asupra unui lucru sau modul în care ni-l însușim depinde de felul în care îl înțelegem, ce semnificație îi acordăm. În sine, lucrul respectiv nu are nici o semnificație, el nu face decât să existe. Valoarea este dată de propriile noastre sisteme de valori mentale/ emoționale care sunt proiectate asupra unui lucru din afara noastră."

·         Nicolae Ceausescu Functia principala a educatorului este sa-i ajute pe indivizi sa-si creeze o ierarhie de valori. *** Menirea unui educator este sa-l invete pe copil ce inseamna existenta si sa-i intareasca personalitatea, mai degraba decat sa-i reprime instinctele si inclinatiile. -

·         Nicolae Filimon: ”Nimic nu este mai periculos pentru un stat ce voieste a se reorganiza, decat a da franele guvernului in mainile parvenitilor, meniti din conceptiune a fi slugi si educati intr-un mod cum sa poata scoate lapte din piatra cu orice pret!

·         Nicolae Gont–Topor: ”Scoala asta fara sport e cireasa… fara tort. -

·         Nicolae Iorga: ”Copiii trebuie să fie educaţi pentru ei nu pentru părinţi.***” Educatia, de cele mai multe ori, e numai pojghita sub care se desfasoara in liniste, pe incetul, firea cea adevarata. *** Faptele bune ale tale vor fi pornirile bune ale copiilor tăi.  Măcar atâta ar trebui să te îndemne a le face.*** Sa inveti pentru tine, dar sa stii pentru toti. *** Scoala cea buna e aceea in care si scolarul invata pe profesor. *** Scoala cea mai buna este aceea in care vezi alaturi de tine sufletele care-ti sunt ca fratii si surorile*** Scoala iti da uneori temelia casei si uneori numai invatatura cum nu se cladeste o temelie. *** Scoala trebuie sa te invete a fi propriul tau dascal, cel mai bun si cel mai aspru.*** Şcoala este tot ce vezi şi tot ce auzi…

·         Nicolae Tudor: "învăţăm de mici / să nu ne oferim voluntari, / ci să devenim repede / importanţi, pentru a fi mituiţi. / atunci, inima, care se vinde şi scapă cuvinte, / face să devină inutilă / întrebarea „de ce?” *** spuneti dv:"Avem şcoli, avem universităţi, avem ministere populate în majoritate cu mulţi idioţi, iar tragedia este că aceste insituţii au din nefericire în puncte cheie aceşti idioţi." potrivit acestei filozofii scolile scot pe banda rulanta idioti, nu? nu avem idioti, ci oameni cu interese, cu interese din ce in ce mai mari. as alatura femeii institutia scolii ca fiind urmatorul vinovat pentru dezastrul lumii. de ce? pentru ca de acolo ies specimene pregatite sa faca si mai rau celorlalte fiinte in numele unei organizari oarecare, a ideii de progres si civilizatie, religioase chiar. scolindu-ne stim nu sa depasim planetarul prag al animaliciei, ci cum sa obtinem cat mai multe fara sa facem nimic. si n-ar fi ceva rau sa fii fericit stand, este un vis frumos, numai ca, bunurile nu cad din cer, ci se dobandesc exploatand semenii.*** Scoala este de 4 feluri: in familie, online, cu profesori acasa, cu profesori la scoala. Multi ani copiii erau invatati de parinti sa cunoasca si sa faca fata celor ale vietii, asa cum fac si astazi animalele cu puii lor. Scolirea in institutii a dat de lucru unor invatatori si a oferit timp liber parintilor pentru a munci mai mult, dar profesorii fac scandal ca de ce nu se implica parintii in educatia copiilor lor si le ofera meditatii particulare. Eu cred ca educatia institutionalizata face mai rau copilului, decat educatia facuta la inceputul lumii, pentru ca, zice ea, educatia, trebuie descoperite si incurajate abilitatile personale incat copilul sa ajunga sa exceleze intr-un domeniu, ceea ce ii ofera lui implinire umana iar noua bunastare/confort de pe urma talentului cultivat si manifestat. De fapt societatea a crescut oameni care sa produca ceva pentru ea, ca organism viu, societate care se manifesta reprezentativ, prin clasa statatoare, de sus. Cu alte cuvinte, este nevoie de electricieni, sudori, tamplari, electronisti, zidari, agricultori samd, pentru ca toti acestia sa contribuie cu bratele lor la bunastarea celor care contribuie doar cu gura la mersul societatii, mers de care se fac, cica, raspunzatori. Din vremuri indepartate omul si-a facut obisnuinta sa faca jurnal de activitate si a scris acolo ce a incercat sa faca si unde a gresit. Invataturile le transmitea urmasilor. Pe masura ce ne apropiem de era noastra observam ca omul a evoluat prin descoperirea fierului, rotii, focului... Nevoile lui au fost tot mai complexe si a fost nevoit sa invete mai multe meserii necesare gospodaririi casei, fiindca normalitatea este sa te inconjori cu lucruri facute doar de mana ta. In felul acesta au aparut mai multe jurnale care deveneau o mostenire de pret, fiindca un tanar care voia sa faca un butoi, de exemplu, deschidea pagina : "cum se face un butoi" si afla cum se pastreaza lemnul, cum se indoaie, cum se traseaza, cum se imbina samd. Atunci fiecare familie detinea in gospodarie ateliere pe specialitati, dotate cu toate sculele necesare, deci tanarul respectiv avea nevoie doar sa stie cum se face si afla dintr-un caiet mostenit de familia sa. Acel caiet era un fel de scoala iar cele scrise in el ajutau sa faca fata nevoilor vietii. Ceea ce astazi nu se mai intampla, fiindca scoala ofera informatii de cultura generala, tinerii au fost atrasi in zone aglomerate unde casa inseamna cativa mp iar daca au nevoie de ceva platesc un om priceput, tinerii invata doar o meserie, cand intr-o gospodarie trebuie sa stii foarte multe meserii. Asta inseamna ca scoala acasa este superioara scolii de la stat, cu atat mai mult cu cat descoperirile lumii sunt multiple, deci caietele bogate in informatii. Un copil nu trebuie invatat decat sa citeasca, el nu este impiedicat sa aprofundeze ceea ce il pasioneaza si sa se manifeste in acel domeniu. Voltaire a venit cu o vorba mare: "sa vorbim, domnilor, dar sa nu uitam ca, mai intai, sa ne sapam gradina". Ceea ce inseamna ca vorbitul poate fi doar o pasiune, nicidecum un mijloc de existenta.

·         Nicoleta Bogoş: ”Sunt învățătoare de 25 de ani, o învățătoare norocoasă, care a avut parte de elevi grozavi, din toate categoriile sociale și din toate mediile vulnerabile, de părinți onești si respectuosi. Nu a fost nevoie să țip la elevi, dar de ridicat tonul, l-am ridicat uneori, politicos, cât de melodios am putut, pentru a mă face auzită într-o clasă de peste 30 de elevi, mai ales când aceștia sunt pierduți, ca vârstă și capacitate de înțelegere în ceea ce se numește școală, într-un sistem, pierdut el însuși într-o imensă gaură neagră. E o uriașă diferență între a ridica tonul și a urla. Animalele urlă, iar noi, dascălii, nu suntem animale. Am urmărit cu mare atenție filmarea în care învățătoarea din Ialomița este umilită într-un mod josnic și nedemn de cea care, cu câteva zile înainte, făcea afirmații susținătoare la adresa colegilor săi, dascălii. Dincolo de faptul că ascultatul la uși e o practică comunistă care nu face cinste nimănui, mai ales celor care ar trebui să ghideze, să ajute, să îndrume, d-na ministru a dat buzna peste învățătoare, însoțită de o armată de jurnaliști și cameramani și a supus-o, public, unei umilințe nedrepte și josnice, ștergând pe jos cu demnitatea ei de om, de dascăl, distrugându-i imaginea de oblăduitor al clasei pe care încearcă să o scoată la lumină, în fața copiilor, a părinților, a unei nații întregi. ,,Mama, o doamnă șefă a certat-o tare pe d-na învățătoare. Dacă mă supăr, o chem iar să o pună la punct pe doamna! Poate o și pocnește! Dacă nu, sigur o descalță!" Adio autoritate și respect! De ce? Unde e respectarea statutului cadrului didactic și a drepturilor omului? Unde e protejarea imaginii? Indiferent de cât ar fi greșit (Și nu s-a întâmplat asta, cel puțin, așa cum reiese din filmare), admonestările, observațiile, se fac individual și nu cu atâta înverșunare și neprofesionalism. Pentru ce? Ca un condamnat în piața publică? Mai lipsea biciul. Pentru a scoate în evidență că, sistemul acesta putred nu funcționează datorită nenorociților de dascăli care ridică tonul la copii? Cu ce drept a folosit imaginea învățătoarei și a copiilor pe un post public de televiziune? Mă îndoiesc că a existat un acord prealabil. Cu ce drept i-a făcut sufletul țăndări? Cu ce drept a denigrat întreaga tagmă a dascălilor? Cu ce drept suntem transformați, mereu, tot mai mult în nimicul societații, în sacii ce box în care li se permite, cu vârf și îndesat, tuturor, să lovească? Așa-mi vine să las naibii acest sistem și să mă apuc de cultivat castraveți! Dar iubesc prea mult copiii și nu stiu dacă viața mea ar funcționa altfel. Din acest motiv, ca miile de alți dascăli, trag la un jug greu, înot contra curentului, încerc să răstorn munții, rând, plâng, mă îmbolnăvesc, cad, mă ridic, mă lupt cu zmeii ...poate-poate voi reuși să fac și să păstrez puțină lumină! Și dintr-o dată, sunt trântită cu toată tagma mea, de toți pereții, pentru că îndrăznesc să fiu om, să simt, să fiu obosită, ingrijorată, să am slăbiciuni. nu plecați capul, doamnă invățătoare din ialomița! nu ați gresit cu nimic, ci doar ați fost speriată de taifunul cu miros de mâl și nu ați mai putut reacționa. oricare dintre noi, probabil, ar fi reacționat la fel! nu fiți struți, dragi colegi și nu mai permiteți să fiți umiliți si îngenuncheați! nimeni nu are dreptul să ne îngenuncheze! până și la judecata de apoi vom merge drept, cu privirea sus! iar dumneavoastră, d-nă ministru, cereți-vă scuze public!

·         Niss Francisc: ”Un fost elev se intalneste cu fostul lui profesor. Profesorul este salutat de elev, apoi profesorul il recunoaste ca i-a fost elev.Elevul completeaza ca i-a fost profesor in clasa a treia.Profesorul il intreaba ce a facut in viata, cu ce se ocupa.- Sunt profesor, sunt in sistemul educational raspunde elevul. - Ce te-a determinat sa devii profesor? - Dumneavoastra. a raspuns el. Cand am vazut ce impact ati avut asupra mea si cand am inteles ce impact poate fi asupra elevilor, am spus, asta vreau sa devin. - De ce am avut acest impact? - Nu va aduceti aminte domnule profesor? - In clasa a treia un coleg a venit cu un ceas, pe care il primise cadou de la tatal sau mama lui. Imi trebuia si mie un ceas si mi-a placut, asa ca l-am furat. El v-a spus si dumneavoastra ati facut un anunt ca cine a furat ceasul sa-l dea inapoi. As fi vrut sa fac asta, dar nu am avut curajul sa spun, imi era rusine sa vada clasa ce am facut.Vazand ca nu spune nimeni nimic, dumneavoastra ati incuiat usa, ne-ati aliniat si ne-ati anuntat ca ne veti cauta in buzunare si in felul acesta se va gasi ceasul si va fi inapoiat proprietarului de drept.M-am gandit ce urmeaza: ce rusine si ce imagine sa vada toti ca am furat ceasul.Dar ati completat: as vrea ca toti sa inchideti ochii, cand voi cauta in buzunare. Si asa am facut. Ati ajuns la mine, ati luat ceasul, ati continuat sa cautati in buzunare pana la capatul liniei de elevi, apoi la sfarsit ati inapoiat ceasul fara sa pomeniti nimic nici atunci si nici vreodata dupa aceea. Dumneavoastra mi-ati salvat demnitatea, nu ati facut din mine un stereotip, nu m-ati facut hot, furacios, nu ati pomenit nimic. Si am inteles atunci ce impact ati avut asupra mea si mi-am zis, asta vreau sa devin si eu.Nu va amintiti ,domnule profesor? - Nu. - Dar cum de nu va amintiti, ca este totusi ceva ce ramane imprimat, un furt, o situatie de genul acesta, cel ce a facut asta. - Nu imi amintesc spuse profesorul, pentru ca stiu ca si eu am inchis ochii cand am cautat in buzunare...”

·         Oana Moraru: „E cumplit ce se întâmplă acum. Suntem în cel mai jos moment al educației din România. Avem un sistem degeaba. Noi școlarizăm, dar nu școlim pentru schimbarea acestuia e nevoie de o viziune pe termen lung.„E cumplit ce se întâmplă acum. Suntem în cel mai jos moment al educației din România. Mai sunt cateva zile si o sa se anunte ultimele rezultate PISA din 2018. Acestea arata inclusiv starea de bucurie a copiilor. La un moment dat testul PISA arăta că România e țara cu cel mai mic impact transformațional pe destinele copiilor, în ce privește sistemul de educație.Școala românească are cel mai mic impact asupra transformării copilului. Avem un sistem degeaba. Noi școlarizăm, dar nu școlim. Înscriem copiii în sistem, concepem hârtii, facem documente, proceduri. Paradoxal, în acest moment, dacă vrei să faci schimbarea sistemului educațional în România,tot proiectul e deja pe hârtie, ARACIP are 400 de standarde despre ce ar trebui să facă fiecare școală”, spune Oana Moraru.De unde ar trebui să pornească schimbarea? „Experiența arată că o reformă bună în educație nu se poate face decât cu decizia înaltă politică și cu viziune pe termen lung”, explică expertul în educație.Nimeni nu are o responsabilitate directă legată de impactul unui profesor la clasă asupra copiilor, punctează Oana Moraru.„E deja o boală psihică națională, să-ți imaginezi că totul e bine, doar pentru că vii la serviciu și completezi niște hârtii și îți tii orele și semnezi în condică. Nimeni nu are o responsabilitate directă despre impactul unui profesor la clasă. La copilul meu la liceu, în aceeași zi, în cele 6-7 ore pe care le face, are prima oră un profesor minunat, a doua oră un profesor la limita suportabilității umane - țipă, pedepsește, amenință. A treia oră are un profesor care nu vine la școală, a patra oră un profesor care vorbește despre viața lui privată toată ora, a cincea oră unul care întârzie câte 20 de minute frecvent și dictează lecția din manual, a șasea oră mai vine unul minunat, să zicem. Ce simte copilul meu, în plină formare, din evantaiul acesta de ființe profesionale care vin în clasă după bunul plac și care nu au de unde să primească câte un feedback care să regleze responsabil activitatea?!Cine-și ia răspunderea într-o școală asupra unui profesor abuziv psihologic și emotional asupra copilului?”, spune expertul în educație.Lipsește omul care-și asumă răspunderea și care e tras la rândul lui la răspundere pentru ce nu merge bine, vede Oana Moraru. „Nu avem mecanisme de feedback și control. Nu-i trage nimeni de mânecă. Directorul ridică din umeri când părinții vin și spun că trebuie s-o scoatem pe doamna de la clasă: O numește inspectoratul pe doamna, eu nu am putere. Inspectoratul spune că este numită pe funcție, e titulară acolo, nu are cine să o scoată de acolo.”Sistemul nostru de stat, gras, lăbărțat, îngrășat, parazit, funcționează pe sistemul „hai să fie bine, să nu ne supărăm unul pe celălalt”. Când un stat își asumă o reformă în educație, durează, spune Moraru, cam 10 ani până apar rezultate palpabile pe copii.

·         Oana Negru: ”De ce Educația Juridică trebuie introdusă cât mai repede în școli: Faptul că ești foarte bun la română nu te absolvă dacă ai încălcat legea – Interviu cu președintele VeDem Just Educația Juridică ar trebui introdusă ca materie obligatorie în școli și ”cât mai devreme posibil” într-o țară ca România, unde în 2019, în medie, 11 copii au fost aduși zilnic în fața instanței, dintre care unul a ajuns în arest. ”Așa cum învățăm regulile de bun simț în cei 7 ani de acasă, așa ar trebui să învățăm despre drepturile și obligațiile noastre încă de la vârste mici”, spune Oana Negru, președintele organizației VeDemJust. În acest moment, în România sunt în vigoare circa 10.700 de legi și ordonanțe, iar Constituția spune că respectarea lor este obligatorie. În plus, după împlinirea vârstei de 14 ani orice cetățean răspunde pentru încălcările serioase ale legii, necunoașterea lor neputând fi invocată în apărarea proprie. Prin urmare, elevii ar trebui să afle din timp ce le este permis şi ce le este interzis să facă, mai ales că statisticile privind infracționalitatea sunt devastatoare. Planurile-cadru sunt acum în dezbatere publică, înainte să fie aprobate de Ministerul Educației, iar organizația VeDemJust (Voci pentru Democraţie şi Justiţie) speră că Educația Juridică va face parte, în sfârșit, din trunchiul comun de materie care se va studia la liceu, încă din această toamnă, până acum fiind predată doar opțional. Aș vrea să readuc în memorie Asaltul asupra Justiției în episodul OUG 13. Din ignoranță și neștiință am fost foarte aproape de un dezastru național. Puteam să ne luăm adio de la democrație. Am avut noroc că o mică parte din populație a înțeles ce se întâmplă. Dacă Educația juridică ar fi fost materie predată în școală cu mai multă vreme înainte de 2017, acest episod nu ar fi avut loc. Acei copii care ar fi beneficiat de această materie ar fi devenit, cu siguranță, adulți mai responsabili. În zilele noastre, adulții nu numai că nu cunosc legile sau principiul conform căruia nimeni nu poate invoca neștiința legii ca scuză, dar nici nu înțeleg importanța participării la democraţie prin diverse instrumente precum audienţa, petiţia, protestul, contestaţia, propunerea legislativă etc. La ce nivel credeți că ar trebui să se predea Educația Juridică – în gimnaziu, la liceu? În România sunt patru milioane de copii, din care un milion sunt deja adolescenți. De la 14 ani, orice cetățean răspunde pentru încălcările serioase ale legii, prin urmare elevii ar trebui să afle ce este permis şi ceea ce este interzis să facă înainte de a împlini această vârstă. Astfel, pot evita consecinţele negative asupra lor din cauza comiterii unor fapte sau a unor decizii greșite în situații specifice. În Europa nu există o astfel de materie în școală, ci se studiază diferite elemente în cadrul altor materii socio-umane. În SUA copiii învaţă despre Constituţie încă de la grădiniţă.  Educația Juridică ar trebui să existe ca materie obligatorie cât mai devreme posibil. Ea poate fi adaptată fiecărui nivel de vârstă și nu exclude celelalte materii socio-umane, de pregătire pentru viață. Așa cum învățăm regulile de bun simț în cei 7 ani de acasă, așa ar trebui să învățăm despre drepturile și obligațiile noastre încă de la vârste mici. Acestea sunt tot reguli, dar prinse în acte normative și care ajută copiii să înțeleagă că au atât drepturi cât și îndatoriri acasă, pe stradă, în online, la școală, în relația cu autoritățile și instituțiile statului. Se educă astfel în mod natural atitudinea față de sine, față de ceilalți, față de societate și stat, din perspectiva legilor care sunt făcute să ne protejeze și nu să ne pedepsească. Integral: https://spotmedia.ro

·         Octavian Serban: ”bíneînteles, vom avea mereu oamení íntelígentí sí talentatí care vor pleca dezgustatí în vest."

·         Olimpia Radu: ”Pai si nu faci mai bine “scoala acasa” decat sa l tampesti cu buna stiinta?

·         Oliver Hassenkamp: ”Persoana care practica sport poate suporta chiar si viata culturala. -

·         Omar Bradley: ”Educatia il face pe om usor de condus dar greu de manipulat, usor de guvernat dar imposibil de inrobit. -

·         Oprah Winfrey: ”Educatia este cheia care iti va deschide lumea, este un pasaport spre libertate. -

·         Oscar Wilde: ”Nu poti fi niciodata prea bine imbracat sau prea educat. -

·         Ovidiu Ivancu: ”Iată ce a scris eleva la Subiectul III:"Nu am studiat comedia la clasă, dar pot să prezint relația între un elev și oricare profesor. Nu vreau să generalizez, așa că o să profit de ocazia asta și o să spun un secret.Nu mă interesează atât de mult materia pe care o predă cineva, cât mă interesează omul din fața mea. Am o profesoară care, în cele 50 de minute petrecute la clasă pe săptămână, nu zâmbește absolut deloc. Sunt aproape doi ani de când se întâmplă asta și la un moment dat prezența ei a devenit epuizantă. Am ajuns să fac tot posibilul să-i evit orele, astfel încât să evit depresia în care intru după oră. Sunt o persoană mai sensibilă, totul în jur mă afectează. Doamna dirigintă a intrat la oră într-o zi și, după ce s-a uitat puțin la noi, ne-a cerut să nu mai fim atât de veseli. Poate că exagerez, poate o să mă aleg cu o pedeapsă mare pentru tot ce-am scris aici. Dar a fost o vreme în care și dumneavoastră ați trăit adolescența, știți cum e. Poate vă aduceți aminte de momentele de tristețe sau de pasele proaste. Țin să vă anunț că există și acum, iar data viitoare, când o să mergeți într-o clasă, uitați-vă mai atent la sufletele prezente și nu uitați că nu pentru toți e ușor și uneori tot ce ne lipsește e o privire încurajatoare. Știu că fericirea nu e o materie și nu doriți să predați așa ceva. Ne amintim de fiecare om care a trecut prin liceu; vrem să ne amintim de bine. Nu o să-mi amintesc definiția romanului sau a schiței, dar o să-mi aduc aminte de acea zi în care v-ați permis să lăsați materia deoparte pentru a ne cunoaște, pentru a ne aminti că nu e prea târziu să vedem ființa umană", a scris eleva în lucrarea sa. Impresionat de lucrarea elevei, profesorul decide să răspundă elevei: "Da, știm cum e adolescența, însă o cunoaștem acum doar teoretic. Memoria noastră e ușor disfuncțională; ne imaginăm întotdeauna că am fost adolescenți mai responsabili decât voi, ne închipuim că toată adolescența noastră a fost petrecută prin biblioteci, că eram cuprinși de o sete nemărginită de cunoaștere. Dacă am fi sinceri cu noi înșine, ar trebui să admitem că nu eram deloc așa. Așadar, învață să îți ignori profesorii atunci când îți cer să nu mai fii veselă. Învață să fii selectivă. Nu te împovăra cu propriile noastre depresii, atunci când, nemaireușind să le facem față, le aducem în fața clasei. Sensibilitatea e o calitate și dacă vreunul dintre noi, profesorii, îți spune că nu e așa, ignoră-l! Fără agresivitate, fără revoltă exterioară, doar cu zâmbetul superior al aceluia care înțelege că noi, profesorii, avem automatismele noastre, rigiditățile noastre. Nicio pedeapsă nu trebuie să te facă să-ți pierzi libertatea interioară de a gândi așa cum vrei, așa cum crezi! Limba și Literatura Română, ai dreptate, nu se reduce la definiția romanului și a schiței. Trebuie să vi le dictăm în caiete pentru că unii consideră că ele sunt esențiale și le-au trecut în programa de bacalaureat. Literatura română e un obiect care trebuie să îți stimuleze sensibilitatea, nu s-o inhibe. Dacă nu reușim să o predăm așa, înseamnă că noi suntem cei vinovați, nu materia în sine. Dacă suntem și preferăm să ne comportăm ca niște dinozauri, nu ne lua în seamă! Dinozaurii își imaginează că lumea le aparține, însă, în cele din urmă, ea aparține celor ca tine. Fericirea nu poate fi predată de către noi. Prin natura meseriei, prin faptul că trebuie să ne ducem existența cu salarii cuprinse între 200 și 400 de euro (lucru de care voi nu vă faceți vinovați!) și, nu în ultimul rând, prin faptul că, pur și simplu, suntem mai bătrâni, noi ne aflăm în situația nu de a preda fericirea, ci de a o învăța de la voi. De data asta, voi sunteți profesorii! Dacă vedeți că suntem prea încăpățânați ca să învățăm ceva de la voi, procedați așa cum facem și noi. Treceți-ne câte un doi în catalogul vostru personal, încercați să ne faceți să înțelegem ceva, iar dacă nu vom reuși, lăsați-ne corigenți și mergeți mai departe! Lumea noastră e aproape de apus, a voastră abia dacă a trecut de răsărit"

·         P. Pandrea: „Pedagogia nu se poate exercita fără tandreţe.” (

·         P.D. James: ”Daca iti tratezi copiii de mici precum Dumnezeu, ei vor fi predispusi sa se poarte la maturitate asemeni unor diavoli. -

·         Papa Francisc: "Nu va educati copiii sa fie bogati, ci invatati-i cum sa fie si sa aprecieze fericirea".

·         Paul Guth: ”Pe vremuri analfabeţii erau cei care nu mergeau la şcoală. Astăzi sunt cei care merg.

·         Paul Louis Lampert: ”Scoala are rostul sa te ridice undeva de unde sa-ti fie rusine sa mai cobori. -

·         Paulo Freire: ”Educatia ca un exercetiu de dominare stimuleaza credulitatea studentilor, urmarind intentia ideologica deseori neperceputa de educatori) de a-i indoctrina pentru a se adapta intr-o lume a opresiunii. *** Educatia inseamna libertate. -

·         Peggy O’Mara: ”Modul in care vorbim cu copiii nostri devine mica lor voce interioara.

·         Pete Seeger: ”Stiti care este diferenta dintre educatie si experienta? Educatia apare atunci cand citesti o carte buna; experienta este ceea ce obtii atunci cand nu faci acest lucru. –

·         Peter Brougham: ”Educatia face oamenii usor de condus dar greu de influentat, usor de guvernat dar greu de inrobit. -

·         Petre Burlacu: ”Fabricile de diplome. „Paul Cornea şi Dolfi Drimer au inventat «fabricile de diplome»! Ei au declanşat procesul de degradare a învăţămîntului românesc!” (Ion Coja) Domnule profesor Ion Coja, aţi publicat pe site-ul dumneavoastră textul domnului profesor Dan Ungureanu despre halul în care a decăzut învățământul filologic din România. Este un text mai vechi, de ce l-aţi publicat abia acum? Cumva sub impresia scandalului produs în jurul miniştrilor propuşi la Învățământ de Victor Ponta?***Cred că da! Nu pot spune că este picătura care a umplut paharul, mai degrabă m-am necăjit pentru Ponta că nu este cel care părea a fi… Încă o şansă ratată, se pare.***Cum apreciați reacția presei, a societăţii? ***Lamentabilă!… S-a oprit, nici măcar la mijlocul drumului nu a ajuns! S-a limitat la nişte excrescențe mai vizibile acum şi mai urât mirositoare după gafele lui Ponta, fără să meargă la esenţa şi totalitatea lucrurilor!… Nici măcar nu s-au întrebat cum a putut madam aceea să ajungă într-un organism juridic de elită, ca reprezentantă a societăţii civile?! Este evident că toată cariera ei este legată de minciună, de sistemul fraudulos de acordare a titlurilor universitare, a doctoratelor etc., sistem de care au beneficiat 80% dintre aşa zişii noştri politicieni, în frunte, probabil, cu soţul ei! Aşa se explică presiunile făcute asupra lui Ponta: majoritatea parlamentarilor USL, probabil, îi sunt îndatoraţi! I-a făcut oameni!… I-a făcut doctori şi profesori universitari pe bandă rulantă! O ruşine naţională, pur şi simplu! Iar presa comentează greşelile ei de ortografie numai!… Şi eu fac greşeli de ortografie! Nu sunt la pas cu DEX-ul! *** Credeţi că vom ajunge să-l regretăm pe Funeriu, fostul ministru?***Ipochimenul acela, care a făcut de ruşine biroul lui Spiru Haret, nu e cu nimic mai breaz! Tot un impostor! Când a fost numit ministru, nu exista nicio performanţă care să-l recomande, nu avea nici o oră petrecută la catedră, în viaţa lui nu ţinuse în mână un catalog, nu dăduse o notă vreunui elev sau student! Culmea, nu avea nici măcar liceul terminat!… I-a chemat pe subalternii săi din comisia de echivalare a studiilor şi le-a cerut să-i echivaleze studiile făcute în străinătate, să-i elibereze o diplomă de bacalaureat şi una de licență! Spre cinstea lor, membrii acelei comisii au cercetat actele prezentate de onor hahalera de ministru şi au ajuns la concluzia că nu pot fi echivalate ca bacalaureat şi licență! Iar presa, din ce motive?, nu a reacționat. S-a mulțumit cu bâlbâiala impostorului: cât timp va fi el ministru nu-şi va face echivalarea studiilor! Dar de ce nu a făcut până atunci echivalarea? De ce n-o face acum?!…*** Vorbiți serios? Domnul Funeriu... ***Care domn, domnule? Dacă ăstuia îi zici domn, atunci mie cum o să-mi mai spui!… Sau poştaşului? ***Iertare, vă rog!… Dar parcă nu aş crede!… Nici bacalaureatul? ***Aşa mi-au spus câţiva foşti studenţi care lucrează la minister, pe acolo. Tot ministerul ştie! Să facă bine domnul dumitale şi să vină cu diplomele la control! Iar domnul Boc nu e nici acum prea târziu să ne explice care a fost raţiunea pentru care a făcut ministru din acest ciudat personaj! Îl vezi după căutătură că ceva nu-i în regulă în capul individului!… Ca şi coafura fostei viitoare ministrese!… Cum să aduci în guvern asemenea arătări?! Credeam că e ceva de capul lui Ponta, ca şi de-al lui Boc!… Păreau mai deştepţi!***Credeți că legea Învăţământului promovată de… numitul Funeriu ar trebui abrogată şi de ce? ***Dacă informaţiile mele sunt corecte, se pare că Funeriu ăsta a fost şantajat de U.D.M.R. chiar pe acest subiect, al diplomelor sale imposibil de echivalat! Aşa se explică mulţimea de prevederi de inspiraţie udemeristă din lege. I-au forţat mâna! Legea trebuie urgent abrogată, până nu apucă să fie cât de cât pusă în funcţiune. Unele prevederi, chiar dacă ar merita să fie reţinute, sunt prea puţine în comparaţie cu celelalte, care ar bulversa învăţământul. ***Dacă, prin absurd, aţi fi numit ministru la Învățămînt, ce măsuri aţiați lua?***Domnule, mi-a povestit cineva despre Nicu Ceauşescu cum că la o întâlnire cu activul de partid din nu mai ştiu ce domeniu, ţinută la Păltiniş, pe când bietul băiat era secretar P.C.R. la Sibiu, a intervenit după o oră de dezbateri şi a întrebat cine din sală are studiile făcute la fără frecvență. Au ridicat mâna aproape jumătate din sală şi tot prezidiul, iar Nicuşor le-a zis ca în pauză să-şi facă bagajele şi să plece acasă! Lucrările conferinţei vor continua cu cei care şi-au făcut la zi studiile!… Era ştiut că la F.F., la „fără frică”, îşi făceau studiile toţi activiştii de partid, adică îndeplineau o formalitate şi deveneau licenţiați!… Deci, trebuie imediat făcut ceva ca să reparăm, să începem să reparăm răul imens provocat societății românești de apariția învățămânului privat, particular. Mă grăbesc însă să precizez că, totuşi, nivelul învăţământului universitar la F.F., înainte de 1990, nu se compara cu nivelul facultăților particulare de după 1990! Era net superior acestora! Au fost la F.F. absolvenţi care apoi şi-au dat şi doctoratul, „pe bune”! Nu ca domnii parlamentari care au trecut pe la felurite „fabrici de diplome”, singurele fabrici din România care duduie din plin!***N-aţi predat niciodată la o universitate particulară? ***Am refuzat câteva invitaţii, din principiu. Dar nu mi-ar fi fost ruşine să predau la „Spiru Haret”, de pildă! Sau la universitatea înfiinţată de regretatul Filipaş. Spun că am refuzat „din principiu”, deoarece de la bun început am fost împotriva universităţilor particulare, a învățămîntului privat, aşa cum s-a făcut acesta la noi! Dumneata nu ai de unde să ştii, dar totul a început ca o escrocherie, a unuia, Dolfi Drimer. În februarie 1990 a anunțat că el înfiinţează o universitate, că primeşte studenţi în anul I la medicină – era facultatea cea mai căutată pe vremea aceea, îi primeşte fără examen de admitere, dar, fireşte, cu o taxă substanţială! A încropit un sediu, un corp profesoral şi i-a dat drumul! Universitatea Ecologică!… M-am dus imediat la Mihai Şora, era ministru, i-am explicat că ministerul nu poate accepta asemenea aiureală şi că trebuie să intervină. Şora m-a trimis la Paul Cornea, care răspundea ca ministru adjunct de învăţământul universitar. Îl ştiam bine de Paul Cornea, ca pe un om serios, rezonabil, cu bun simţ etc. Spre marea mea mirare am dat peste un alt Paul Cornea, mult schimbat, se făcea că nu pricepe de ce ar fi nevoie de o lege, de o reglementare pentru a introduce în România învăţământul particular, de ce ar fi o problemă de interes pentru minister înfiinţarea acestor universităţi pariculare. După discuţia cu Paul Cornea am plecat de la minister cu o întrebare, o nelămurire: ce caută un asfel de individ la minister?!… Să răspundă de tot învăţământul universitar?! Era evidentă impostura! Am început, fără voia mea, să-mi aduc aminte toate vorbele, bârfele sau acuzele care circulau pe seama lui Paul Cornea în facultate, în mediul scriitoricesc. Nu le dădusem nicio atenţie până atunci!… Eram obligat acum să le iau în serios şi, pe cât se putea, să le verific! Mă obliga Paul Cornea…***Cam ce bârfe?***Ai să râzi! Printre altele, repet: printre altele, unele acuzaţii foarte grave, se vorbea şi de diplomele de studiu ale lui Paul Cornea, că nu ar fi în regulă. În sensul că este absolvent al facultății de drept, pare-mi-se, deci că nu are studii filologice, dar este profesor la facultatea de filologie, conduce doctorate! Ca şi Ovid Crohmălniceanu, absolvent al facultății de construcţii, sau Ion Vitner, absolvent al facultăţii de stomatologie… Să tot rămâi cu gura ca la dentist când auzeai poveştile astea!… Nu am dat atenţie acestor bârfe, numai că deunăzi, discutându-se despre subiectul diplome false, un cunoscut critic literar a lansat o acuzaţie tare neplăcută pentru memoria lui Crohu şi a lui Vitner, cum că diplomele lor erau false!***Cei trei foşti colegi ai dumneavoastră au fost evrei, după câte ştiu.*** Unul încă mai este!***Cum adică?***Adică încă mai trăieşte, Dumnezeu să-i dea zile cât mai multe. Mă refer la Paul Cornea! Se ţine bine, ştiu că nu-i pică bine să vorbesc eu de aceste lucruri, nici mie nu-mi face plăcere! Dar cred că greşim atunci când, de ruşinea celuilalt, nu-i punem în faţă oglinda! Şi această oglindă, pusă în faţa lui Paul Cornea, înseamnă să ceri explicaţii: ce mai căutai tovarăşe Paul Cornea, după decembrie 1990, la Ministerul Învăţământului?! De ce nu ai stat în banca ta, ca să ne ajuţi să uităm ce belele ai făcut cândva! Ce tinichele ţi s-au atârnat de coadă pe vremea când erai mare sculă în P.C.R., în anii ăia nenorociţi, ai cominternului?!… ***Nu vreți să fiţi mai explicit?***Nu prea vreau!… Mi-e ruşine, jenă, lehamite!… Dar n-am încotro şi, vorbind de dezastrul provocat în învăţământul românesc prin apariţia „fabricilor de diplome”, mă văd obligat să pomenesc aceste două nume, ale celor mai vinovaţi de acest dezastru: Dolfi Drimer şi Paul Cornea! Ei au săpat breşa, prima, care apoi s-a lărgit şi a devenit cancerul societăţii româneşti! Să-l vezi pe comunistul Paul Cornea elogiind proprietatea particulară împinsă până la proprietatea particulară asupra unei universități, ceea ce nici măcar înainte de 1944, pe vremea burghezo-moşierimii, nu s-a pomenit, a fost pentru mine spectacolul trist al negării de sine, oferit de Paul Cornea! Nu mai rămânea nimic din Paul Cornea cel ştiut de mine din amfiteatrul Odobeşti, unde lua din când în când cuvântul şi lumina conclavul de profesori şi studenți! Nu mai aveam ce respecta! Nu mai rămăsese nimic din ce respectasem cândva!… Mințise! Nu fusese niciodată comunist! Nici măcar atunci când participase la oprimarea şi încarcerarea tineretului anti-comunist! O făcuse din oportunism sau, Doamne, fereşte, din anti-românism, din pornirea de a compromite şi distruge tot ce este românesc!… Căci acesta a fost rezultatul înfiinţării peste noapte a învăţământului universitar particular, moşit cu discreţie şi eficiență de Paul Cornea: compromiterea aproape iremediabilă a învăţământului românesc la toate nivelurile sale! Sfertodocţii scoşi cu ghiotura de Dolfi Drimer & Comp. nu au ajuns numai în Parlamentul României şi în Guvern, mii dintre ei au ajuns şi vor continua să ajungă la catedră, prin şcoli şi licee, sunt acum profesori care predau elevilor propria lor incultură şi impostură, bezmeticeala arogantă din tărtăcuţa lor seacă! Şi mai ales vor afişa în relaţiile cu elevii şi părinții disponibilitatea la fraudă, frauda care pe ei i-a făcut din nimic intelectuali, ditamai profesorii, unii chiar universitari! Asta este marea contribuţie a lui Paul Cornea ca ministru, în 1990! A împins de râpă învăţământul românesc! A făcut-o pentru banii lui Drimer? Pentru ce aţi făcut-o, domnule Paul Cornea? Că nu de prost aţi făcut-o!***Putem reveni la diplome? Cum este cu diploma lui Paul Cornea?Auzisem că are studii de drept sau filosofie!… Nu filologice. Dar de curând, un critic literar care cunoaşte biografia scre***tă a tuturor confraţilor săi, susţine ceva foarte interesant, cum că diploma de inginer a lui Crohmălniceanu şi de stomatolog a lui Vitner ar fi false! Le-ar fi obținut aşa cum mulţi evrei s-au pricopsit după război cu o diplomă universitară fără să treacă pe la vreun curs sau examen. A fost atunci un fel de pomană, ca reparaţie minimă pentru suferinţele evreilor din timpul războiului!…***Ce interes aveau să falsifice o diplomă de inginer devreme ce ei au făcut carieră ca filologi?! De ce nu şi-au scos o diplomă falsă de filologi?!***Aşa am zis şi eu, dar mă înşelam! Hai să zicem că Crohmălniceanu şi-ar fi procurat o diplomă falsă de filolog, de absolvent al unei facultăţi de filologie! Şi venea cu diploma aia să predea la facultatea de filologie din Bucureşti! Nu l-ar fi întrebat ceilalţi profesori cu cine a fost coleg de facultate, de an? Cu cine a dat examenul de istoria limbii sau cel de estetică? Îl prindeau imediat cu minciuna! Aşa, susţinând că este diplomat inginer, nimeni nu l-a mai deranjat pe Crohu să-l întrebe cu cine a dat examenul de rezistenţa materialelor sau cu ce proiect ingineresc a obţinut licenţa! Ingenios, nu?! Ei, bine, acel critic literar scociorâtor prin biografiile obscure, susţine că aceeaşi este situaţia şi în cazul lui Paul Cornea!… Caz în care le-am găsi un precedent ilustru lui Funeriu şi Corina Dumitrescu: domnul Paul Cornea. Başca Ovid Crohmălniceanu şi câţi or mai fi, făcuţi doctori, profesori sau ingineri cu japca, după 1944!***Iar o să fiţi acuzat de anti-semitism!***S-ar putea, în cazul lui Paul Cornea, să fiu anti-semit, aşa cum în cazul lui Funeriu sunt anti-român. Şi aşa mai departe! Am fost anti-semit şi atunci când l-am acuzat pe Nicolae Cajal că nu are studiile complete pentru diploma de medic! Dar omul m-a căutat şi mi-a dat explicaţiile lămuritoare, drept care mi-am revizuit părerea, mi-am făcut mea culpa şi totul a re-intrat în normal! Abia aştept să-mi fac mea culpa şi în cazul lui Paul Cornea sau Ov. S. Crohmălniceanu! Ori Valter Roman!***N-ați zis nimic de Valter Roman!***E şi el pe lista suspecţilor! Nu l-am crezut pe neînduratul critic, aşa că am încercat să verific, ştiam că Valter Roman fost-a inginer. Iar ca militar fusese artilerist. Se potrivea. M-am dus pe Google şi am aflat că şi-a făcut studiile şi a devenit inginer la Brno. Dar din aceeaşi biografie reiese că „a tranzitat” prin Cehoslovacia, în drum spre U.R.S.S. Cum vine aia să faci o facultate tranzitând prin ţara respectivă?!… Aşa că-l fac atent pe Petre Roman, despre care mi s-a spus că are un cult pentru tatăl său, să lămurească această chestiune! E în joc onoarea lui Valter Roman! A ieşit cam terfelită după prestaţia ca prim ministru a feciorului şi mai ales după dezvăluirile făcute de mai mulţi istorici români şi străini privind poziţia sa, a lui Valter Roman, în problema Transilvaniei. Poziţie care frizează trădarea de patrie, dacă cumva România a fost patria lui Valter Roman…***Mi-e teamă că o să vă faceţi mea culpa şi pentru Valter Roman!***De ce să-ţi fie teamă?! Ar trebui să te bucuri că trăim într-o lume care se dovedeşte astfel a fi mai cinstită cu un om, Valter Roman, pe care, dacă ajung să-mi fac mea culpa, îl putem trece din categoria puşlamalelor în categoria oamenilor serioşi!… Dar cred că ar fi instructiv să dau mai multe detalii despre cazul Nicolae Cajal: în toamna lui 1944, Cajal şi alți tineri evrei, nu puţini, au venit la Institutul de Medicină şi au cerut să se înscrie în anul al V-lea de facultate. În versiunea auzită de mine, acei tineri evrei ar fi pretins că dacă nu ar fi fost aplicate legi discriminatorii în 1941, ei ar fi trebuit în toamna lui 1944 să fie în anul al V-lea! Drept care au considerat că este dreptul lor să se înscrie direct în anul V. Mi s-a părut cam abuzivă această interpretare şi m-am grăbit să sar la gâtul bietului Cajal, acuzându-l că a sărit peste… primii patru ani de facultate. Nicolae Cajal, într-o scrisoare publică în care mi-a răspuns, a făcut referire la alte afirmaţii de-ale mele, privind Transnistria, dar nu a zis nicio vorbă despre studiile sale universitare. În schimb l-a trimis la mine pe Eugen Simion, cu un mesaj oral, dacă pot spune aşa, explicându-mi că în anii aceia de teroare şi oprimare, când noi ştiam că evreii au fost scoşi din şcoli de Ion Antonescu, acesta le-a dat totuşi evreilor voie şi sprijinul material şi logistic necesar pentru a înfiinţa o reţea de învăţământ în toată ţara pentru copiii evrei. La Bucureşti s-a organizat și o universitate, cu facultate de medicină. Cajal făcuse deci primii patru ani de medicină la acea universitate, al cărei nivel era chiar satisfăcător. Dar s-a ferit Cajal să recunoască public aceasta, deoarece intra astfel în contradicţie cu istoricii evrei care susţineau pe toate televiziunile, după 1990, că Antonescu i-a dat afară pe evrei din şcoli, împiedicându-i să-şi continue studiile! O minciună neruşinată! Pe care Cajal nu a avut tăria s-o denunţe public… Ci numai la ureche, mie!…***Să ne întoarcem la scrisoarea domnului profesor Dan Ungureanu, la studenții de la filologie… ***Trist subiect!… Vreau să povestesc două întâmplări, cu mine martor: în 1969, la Nancy, am fost cu trupa studenţească de teatru „Podul”, care participa la un festival cu un spectacol după piesa mea Adio, Julieta, adio! În trupă erau şi vreo patru-cinci studente de la filologie! La Filologie veneau cele mai frumoase studente… Organizatorii au pus la dispoziţia fiecărei trupe de teatru un însoţitor, student, care să ne plimbe, să ne arate, să ne facă toate poftele incluse în program. S-a nimerit ca însoţitoarea noastră să fie studentă la filologie, se pregătea să se facă profesoară de limba franceză. Era în ultimul an de facultate. Printre fetele noastre, mi-aduc aminte, era şi viitoarea doamnă Mircea Martin. Fireşte, s-a legat o mică prietenie cu colega lor din Nancy, au stat de vorbă despre una, alta, inclusiv despre facultate. Şi numai ce mă trezesc eu că vin studentele din trupă la mine şi mă iau la rost: Domnule profesor, franțuzoaica noastră nu a auzit nici de Ferdinand de Saussure, nici de Meillet!… Nici de Martinet… Ce-aţi avut cu noi să ne chinuiți cu autori de care în ţara lor nu a auzit nimeni?!***Adică la București se făcea carte mai bună ca la Nancy? Însăși cultura şi literatura franceză se preda la un nivel mai înalt?A doua amintire: din 1969 n-am mai primit paşaport până în 1984, când m-am dus glonţ la Paris! Acolo m-am revăzut cu câţiva foşti colegi. L-am întâlnit cu mare plăcere și pe un fost student: Bogdan Bradoschi, unul dintre studenții cei mai buni pe care i-am avut, cam din stirpea lui Ioan Petru Culianu. Rămăsese în Franţa, după ce la Bucureşti făcuse engleza. Tocmai terminase la Sorbona a doua facultate: limba germană. Am discutat despre proiectele sale, ale mele etc. Am ajuns şi la discuţii despre studenţii şi profesorii de la Sorbona. Îl citez întocmai: „Nu se compară ce ce-i la noi!” Cum, domnule, suntem chiar aşa de răi? M-a corectat. Nu înţelesesem. A precizat: „Păi în Pitar Moş am făcut carte, se face carte, domnule profesor!” Şi mi-a dat o sumedenie de detalii despre nivelul Sobonei, mult sub al facultăţii noastre. Nu-mi venea să cred. În final i-am zis: Domnule Bogdan, când mă întorc la Bucureşti, îmi dai voie ca la prima adunare de sindicat să povestesc ce mi-ai spus despre nivelul şcolii din Pitar Moş, al cărei absolvent eşti? Foştii dumitale profesori sunt sigur că nu te-au uitat!… Aşadar, pentru un student eminent, care a făcut două facultăţi de filologie, una la Bucureşti, alta la Paris, la vestita Sorbona, comparaţia pe care o putea face în perfectă cunoştinţă de cauză era net favorabilă filologiei bucureştene!***Iar acum Universitatea Bucureşti e pe locul 500 în lume!…***Eu am făcut facultatea de limba română în anii 1960-65. Nouă semestre de cursuri şi seminarii, iar semestrul zece, ultimul, pentru pregătirea licenţei. La examenul de licenţă era ştiut că un sfert cel puţin dintre absolvenţi nu luau examenul din prima sesiune… Iar unii niciodată, după 3-4 încercări. Am făcut patru semestre de latină, două de slavă veche, două semestre de folclor, trei de teoria limbii, cinci semestre de literatură universală, nu mai zic de cursurile de bază, limbă şi literatură română, o limbă străină, pedagogie, psihologie… Erau şi cursurile de ideologie marxistă, dar dacă aveai noroc de un profesor isteţ, cum am avut-o noi pe doamna Ioanid, deveneau interesante, pasionante, utile, chiar şi aceste cursuri. Ce se face azi este un pospai de învățătură… Iar degradarea s-a produs după 1990, în ritm galopant. Nu era nevoie în U.E. să vină nişte români prea şcoliţi! Toţi copiii români care plecau din ţară cu familia şi se înscriau la şcoală în străinătate făceau furori cu câtă matematică ştiau, câtă istorie, cultură generală etc. S-au luat măsuri urgente de la Bruxelles ca situaţia să fie radical schimbată!***Când v-aţi întors în ţară, aţipovestit întâlnirea de la Paris cu fostul dumneavoastră student? *** Nu, n-am apucat, căci nu s-a mai ţinut nicio şedinţă de sindicat, până în 1990, când s-a ţinut ultima… Hai să povestesc de ce în ultimii zece ani noi, cei de la filologie, nu am mai ţinut nicio şedinţă de sindicat. Din cauza mea! Am avut, în 1979 sau 1980, un conflict cu doamna Angela Ion, soţie de general şi primar al Capitalei, mare lider sindical pe Universitate sau chiar pe Centru Universitar. În urma acelui conflict eu am decis să nu mai plătesc cotizaţia de sindicat decât după ce, la prima adunare de sindicat, eu le voi povesti colegilor conflictul meu cu doamna Angela Ion, iar ei să decidă dacă mai trebuie să plătesc cotizaţia!… Am dat această explicaţie colegului care strângea cotizaţia, am dat-o şi la Partid, unde m-au chemat, am dat-o şi lui Alexandru Graur care, la angajarea mea, se pusese garant moral că voi fi om serios. Graur m-a ascultat şi la sfârșit mi-a dat dreptate… N-am prea făcut caz de această întâmplare, dar m-a făcut atent alt coleg paraşutat la Paris înainte de 1990, Alexandru Sincu, cum că ar trebui să povestesc mai des acest episod, care dovedeşte multe, ar fi util pentru a înţelege anii aceia… Profit de ocazie şi apelez la cititorii acestui site: dacă vreunul dintre dumneavoastră îl cunoaşteţi pe Bogdan Bradoschi, m-aş bucura să aflu de bine despre el, eventual şi o adresă de Email… Repet, a fost cam de nivelul lui Culianu, ca dotare intelectuală, erudiţie. Aş zice că n-a avut norocul lui Culianu, cu gândul la Mircea Eliade… Dar cred că este vorba de altceva: sunt mulţi intelectuali de mare clasă care nu au priceperea de „a-şi vinde marfa”! Nu ştiu să se pună în valoare, să facă caz de ideile, de cărţile lor, de teoriile lor… Bogdan Bradoschi mi s-a părut a fi din această clasă de „handicapaţi”… Clasă din care fac parte şi eu, la urma urmelor!***Dumneavoastră?! N-aş prea zice! La ce vă referiţi?***Am să-ţi dau un singur exemplu: După 1990 am scris două romane, Salonul de reanimare şi Vin Americanii. Un autor normal „la cap” are grijă să ajungă cartea sa la criticii literari, la cronicarii literari. Eu am dat sute de exemplare gratuit la te miri cine, dar niciun exemplar din aceste cărţila criticii literari care stabilesc „cotaţia”… Nu aş putea spune exact de ce! Aşadar, criteriile de evaluare după care Universitatea Bucureşti este azi pe locul 500, dacă cineva s-ar apuca să le aplice Universităţii Bucureşti din anii 1960-80, sunt sigur că ne-am califica pe primele douăzeci de locuri din lume… Culmea, ştii care este la noi? Noi nu ne dădeam seama că nivelul şcolii noastre este aşa de ridicat! Am fi zis că multe merg aiurea, şi chiar mergeau aiurea! Dar nu vedeam şi partea cea bună a realităţii! Oricum, exista preocuparea sinceră, susţinută şi stimulată de autorităţi, pentru ameliorare, pentru îmbunătăţire! Care azi lipseşte cu totul! Adică lipseşte şi speranţa!…***E de vină tot Paul Cornea?***Fiecare, cu partea lui, suntem de vină toţi!… Nu numai alde Paul Cornea! Eu mă simt cel mai vinovat…

·         Petrescu-Redi: ”Pentru ca-si doreau doua altare, calugarii au inaltat langa biserica o scoala. -

·         Petronius Arbitru: ”Parintii care nu doresc sa-si creasca copiii in reguli stricte sunt demni de cenzura. -

·         Philip Chesterfield: ”Cunoasterea poate da greutate unei persoane, dar numai educatia ii poate da stralucire si exista mult mai multi oameni care vad decat cei care sunt capabili sa cantareasca. -

·         Philip Pullman: ”Dupa hrana, adapost si prieteni, cea mai mare nevoie a omului sunt… povestile. -

·         Phyllis Diller: ”Petrecem primele doisprezece luni din viata copiilor nostri invatandu-i sa mearga si sa vorbeasca, iar urmatoarele doisprezece spunandu-le sa stea jos si sa taca.

·         Pierre Athanase Larousse: ”Educatia intregii lumi este mai presus de orice. -

·         Platon: ”Inteleptul vorbeste pentru ca are ceva de spus. Prostul pentru ca trebuie sa spuna ceva.

·         Plutarh: ”Din cei mai salbatici manji ies cei mai buni cai, chiar daca ar trebui crescuti si calariti corespunzator.

·         Policarp Morusca: ”Intreita educatie: fizica pentru corp, intelectuala pentru spirit si religioasa pentru inima, in practica trebuie sa fie una, solidara si armonic dezvoltata, iar daca e ca una sa se ridice in contul celorlalte, dreptul este al educatiei inimii, prin religie.

·         PressHub: ”Reporter: Ați intrat în sistemul de învățământ în 2010, ca profesor de filosofie. Sunteți mulțumită de salariul pe care îl aveți în prezent, având în vedere cei 13 ani de experiență la catedră? Anda Irina Sturza: Nu, nu sunt deloc mulțumită de salariul pe care îl am în prezent. Cu sporul de doctorat și cu dirigenția abia ajungea, anul trecut, la 3.800 de lei. Acum lucrez cu jumătate de normă, dar chiar dacă aș lucra cu normă întreagă nu cred că aș avea 4.000 lei. Nu poți plăti toate utilitățile și crește un copil, nu poți cumpăra cărți, etc. Dacă ești mamă singură și profesoară, cu așa ceva nu poți trăi! Dacă ambii părinți sunt profesori și au doi copii, îmi este greu să îmi imaginez cum se descurcă. Cel mai ieftin afterschool este 1.300 lei. În trecut, ca debutantă, aveam 600 lei pe normă întreagă. După 13 ani, nu văd vreo îmbunătățire semnificativă, gândiți-vă și la cât s-a scumpit totul. Era 2010, anul în care se tăiase 25% dintr-un salariu deja foarte mic. În secolul acesta, în București profesorii încă se plâng pentru că nu le pot oferi propriilor copii lucruri de bază, sau că fac 3-4 joburi ca să poată avea venituri decente.Salarizarea proastă reprezintă unul dintre motivele pentru care cadrele didactice ies astăzi la proteste. V-ați gândit vreodată să renunțați la această profesie din cauza salarizării? M-am gândit să renunț, da. Nu am făcut-o, deoarece am avut situația familială și financiară de așa natură încât mi-am permis să fac ceea ce îmi place, fără a mă uita la cât câștig.Dar majoritatea colegilor mei de generație au exclus din start posibilitatea de a profesa în învățământ, tocmai datorită salarizării. Cunosc, de asemenea, cel puțin 15 oameni foarte competenți și cu vocație de profesor, care au renunțat la învățământ după un an sau doi, din același motiv. Sunteți împotriva meditațiilor în afara școlii, motiv pentru care nu dați meditații nici la filosofie și nici la logică, materiile pe care le predați. De ce nu au nevoie elevii de meditații la materiile dumneavoastră? E adevărat că eu personal nu dau meditații, dar nu sunt neapărat împotriva meditațiilor. Dacă ai PFA și activitatea este impozitată corect, dacă există pe piață o cerere și tu vii cu o ofertă, totul fiind perfect legal, nu văd care este problema. Dacă sistemul de învățământ ar fi ceea ce trebuie să fie, atunci nu ar mai fi nevoie de meditații... Mi-aș dori să fie așa, dar realitatea este alta. Părinții recurg la meditații pentru a compensa ceea ce mulți copii nu fac suficient de bine la școală. Iar dacă nu fac suficient de bine la școală motivul este, în opinia mea, subfinanțarea sistemului.Nu poți pretinde competență și performanță de la oameni pentru care fiecare zi este o luptă pentru supraviețuire. Dacă trebuie să am  trei job-uri sau trebuie să dau meditații ca să îmi pot crește copiii, atunci automat nu voi face ore bune la școală, pentru că nu voi avea timp să citesc, să particip la cursuri, să am timp de gândire. Toată creativitatea mi se va îneca în depresie și demotivare. Dacă întrebarea este referitoare la elevii mei, eu fac pregătire pentru Bacalaureat doar la școală. Am mulți elevi care au susținut Logica la Bacalaureat, obținând peste 9.50 fără a face meditații. Mai demult lucram și în altă școală: și acolo, fără meditații, doar cu această pregătire de la școală, o elevă a obținut 10 la Logică la Bac. Dar eu îmi permit să fac ore bune și ore de pregătire pentru Bac neremunerate, pentru că nu trebuie să mă lupt ca să supraviețuiesc. Ca să fac bine o oră de curs, uneori petrec două ore ca să citesc sau ca să mă documentez sau ca să mă gândesc cum ar merge mai bine abordată lecția la clasa respectivă. Și am 17 clase uneori.Și abordarea, dacă vrei să fii bun, poate să difere, de la clasă la clasă. Faptul că eu pot fi 100% investită intelectual în învățământ și dedicată elevilor mei este în întregime meritul familiei mele, care mă susține financiar: întâi au fost părinții, acum este soțul.Nu am eu vreun merit personal în asta și nu sunt cu nimic mai presus de colegii mei care se luptă să crească 1-2 copii din 4.000 de lei și de aceea ajung să facă unele compromisuri, să nu mai fie la fel de investiți în ceea ce fac și la fel de odihniți, calmi și dedicați școlii. Pur și simplu nu mai au timp. Cred că am deviat un pic de la întrebare, dar am simțit nevoia să o fac, pentru că problema nu cred că trebuie pusă astfel: de ce au unii nevoie de meditații și alții nu au. Nimeni nu ar trebui să aibă nevoie de meditații, asta dacă am avea un învățământ de calitate, pe care autoritățile politice l-ar susține în mod real, nu de fațadă, așa cum o fac acum. Este de fațadă pentru că nu este finanțat. Calitatea orelor înseamnă timp investit, iar ca să investești timp îți trebuie bani. Meseria de profesor poate fi epuizantă, atât din punct de vedere psihic cât și fizic. Cât de des ați simțit această epuizare de-alungul anilor de predare și cât de bine reușește un profesor să împace timpul acordat școlii cu cel acordat vieții private? Am simțit această epuizare mai ales după ce am devenit mamă. Fetița mea avea doi ani și încă se trezea noaptea, iar eu ajungeam la orele de la 7.30 dimineața deja epuizată. Mi se părea că nu reușesc să împac cele două roluri: că mereu sacrificam din timpul copilei mele ca să mă ocup de școală, iar treaba de la școală niciodată nu se termina. Aceasta până când am hotărât să pun prioritățile pe primul loc și să îmi stabilesc niște reguli și niște limite ferme. Cred că se pot delimita și împăca bine viața privată cu cea profesională, dar este nevoie de autodisciplină. De exemplu, încerc să nu răspund la niciun mesaj după ora 6 seara, nu răspund mesajelor elevilor sau părinților primite în weekend, nu îmi iau angajamente pe care știu că e probabil să nu le pot respecta etc. Nu îmi iese chiar de fiecare dată, dar mă străduiesc. Cine este Anda Irina Sturza? Am absolvit Facultatea de Filosofie, am urmat un master în domeniu și un doctorat, obținând titlul de doctor în 2013. Am urmat ulterior un alt master, în domeniul Psihoterapiei analitice. Din 2010 predau la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr”. Sunt pasionată de lectură și îmi place să transmit „microbul” acesta și altora. Recent, au apărut în presă cazuri de derapaje comportamentale ale elevilor față de profesori. Cât de ușor este astăzi ca profesor să impui disciplina la ore? Au profesorii suficiente pârghii instiuționale pentru a îndrepta abaterile de comportament? Mi-e dificil să răspund la această întrebare. Eu predau într-o școală anume, care este printre cele mai bune din țară și care este complet atipică în ceea ce înseamnă peisajul învățământului românesc. E o oază de normalitate, de competență și bun-simț, în mijlocul haosului. E o școală condusă bine, este o echipă formată în timp, personal eu consider miraculos că încă existăm, în ciuda tuturor adversităților. Dacă aș răspunde că mie îmi este ușor să impun disciplina la ore, aș fi nedreaptă față de tot restul colegilor mei din alte școli. Am predat și în alte două școli și am văzut cum e. În alte părți, îmi era foarte greu să impun disciplina la ore. Pentru că, pe lângă problemele sistemului, școlile respective erau conduse prost, pentru că nu exista dedicație și nu exista o echipă solidară, unită printr-un sistem de valori comune și printr-o stare de bine, fără de care eu nu văd cum poți face educație. Cred că pârghii instituționale ar fi, dacă există competența și voința necesare, dar aceasta este o problemă pe care ar trebui să o mai aprofundez, ca să pot avea o opinie fermă. Ce părere aveți despre exmatriculare, ca măsură corectivă?Nu m-am gândit suficient la această problemă, astfel încât să pot spune că am o părere. Dar tind să cred că exmatricularea nu rezolvă nimic, nu „corectează” nimic. E doar pasarea răspunderii mai departe – căci va fi o altă școală ce va trebui să preia elevul exmatriculat. Care este interesul elevilor de liceu pentru filosofie și logică? Cum faceți să îi atrageți către aceste discipline? Elevii noștri sunt foarte interesați mai ales de filosofie, dar le place și logica. Mulți dintre cei de la Uman aleg să dea Logică la Bacalaureat. Îi atragem mai ales prin multe cursuri opționale pe care le facem, colegii mei și cu mine: „Filosofie greacă”, „Filosofia lui Carl Gustav Jung”, „Idei filosofice în literatură”, „Filosofie politică”, „Retorică” etc. Cum apreciați dificultatea subiectelor de bacalaureat pentru disciplinele pe care le predați? Ați schimba ceva în modul în care sunt concepute aceste subiecte?An după an mi se pare că subiectele devin din ce în ce mai ușoare. Nu aș schimba nimic la subiecte. Aș schimba programele cu totul și atunci s-ar schimba și modalitatea în care este făcută evaluarea, dar aceasta este o altă discuție.Ați înființat un club de lectură la Colegiul „Gheorghe Lazăr” din București, unde sunteți profesoară. Cum au receptat elevii acest club de lectură și cum contribuie literatura la dezvoltarea lor intelectuală? Clubul de lectură este unul dintre cele mai frumoase lucruri pe care elevii mei și cu mine le facem împreună. Suntem acum la finalul celui de-al treilea an, sunt mulți elevi extrem de fideli Clubului, care participă la întâlniri lună de lună, sâmbăta. Au citit foarte mult în acești ani, inclusiv opere grele precum „Divina comedie” (Dante), „Faust” (Goethe) sau „Mizerabilii” (Hugo). Luna trecută am citit două volume ale Virginiei Woolf. Este important ca acest Club să contribuie și la dezvoltarea lor emoțională, nu doar la cea intelectuală, dar se întâmplă și una și alta: citind și încercând să înțeleagă ce citesc ajung să aprofundeze diverse curente literare și să le compare, reflectează asupra diferitelor teme sau probleme sociale ridicate de fiecare carte, iar faptul că își pot exprima opinia liber, într-un cadru sigur emoțional, alături de prieteni pasionați de cărți, le crește stima de sine și încrederea. Care considerați că sunt sunt cele mai importante trei măsuri pe care guvernul ar trebui să le implementeze pentru a crește calitatea sistemului educațional? O primă măsură importantă și, de fapt, singura ce poate aduce o schimbare reală, este finanțarea corectă a sistemului. Adică, mai concret, dublarea salariului și investițiile financiare în școli. Măcar dublarea salariului! Probabil multă lume va da ochii peste cap citind asta, dar nu poți să pretinzi calitate dacă nu plătești. Starea lamentabilă în care se află învățământul acum este direct proporțională cu subfinanțarea acestuia. Subfinanțarea hrănește la rândul ei incompetența și corupția. Vă pot da exemple concrete de oameni foarte competenți și dedicați și integri, care au părăsit sistemul din cauza salariului. Ei pleacă, rămân însă alții, mai puțin competenți și mai puțin dedicați, care nu au capacitatea de a se reprofila pe altceva și atunci se mulțumesc cu „merge și așa”. Vă pot garanta că absolvenții de facultate nici măcar în glumă nu mai iau în calcul ideea de a deveni profesor. Este criză de profesori de fizică și de învățători, la nivel național, pentru că oamenii nu își mai doresc să trăiască pe salarii mizerabile. Nici măcar nu mă pot gândi la alte două măsuri, dacă această primă măsură nu este implementată. Pentru că tot ceea ce se face de la Revoluție încoace este o încercare de a reforma învățământul, dar care nu rămâne decât la nivelul formei. Fondul este ignorat cu totul, deși este extrem de simplu: nu poți avea oameni motivați și competenți și integri dacă nu îi plătești. Nu se trăiește cu „vocație” și nici cu idealism. Ce să mai vorbim, apoi, despre starea școlilor ? Școli în care nu se investește nimic niciodată, în care copiii încă merg la toaleta din curte?”

·         Proverb: ”Cartea este precum o oglinda: daca se priveste in ea un magar, n-are cum sa vada un apostol. ***  Cartile sunt prieteni reci, dar siguri. *** „Semănând grâu, vei recolta o dată; sădind un copac, vei recolta de zece ori; instruind un popor, vei recolta de o sută de ori.” *** Cel care le da lectii copiilor, invata mai mult decat ei. *** Invatatura e cea mai buna avutie. *** Nu citi pentru a contrazice si combate, nici pentru a gasi ceva pe care sa-l critici si de care sa vorbesti de rau, ci pentru a cantari si cerceta. *** Omul invatat isi poarta mereu averea cu dansul. *** „Copiii sunt argila, iar mama e olarul.” *** „Dacă prima piatră e pusă strâmb, atunci peretele va fi strâmb până sus.” ***„Dacă vrei să-ţi faci feciorul om, dă-l la păstori, însă grăbeşte-te să-l iei acasă înainte de-a ajunge vită.” ***Sa nu treci prin carte ca gasca prin apa. ***Un copil fara educatie este ca o pasare fara aripi. ***Unde o scoala se iveste, pamantul se-mbogateste. *** Viata e o carte, iar noi o fila din ea. *** ”Educatia este ca erectia.Daca o ai, se vede.

·         Publius Cornelius Tacitus: ”Ridicati copiii pentru posteritate.  

·         R. Baker: ”Persoana educata este una care a invatat ca informatia se dovedeste aproape intotdeuna incompleta si falsa, eronata, fictiva, amagitoare, cu totul gresita.

·         Radu Satcau: ”Educație înseamnă ascuțirea sensibilității și lărgirea orizontului, nu pregătirea forței de muncă.

·         Ralph Ellison: ”Tot ce face educatia este sa construiasca poduri.

·         Ralph Waldo Emerson: ”E de asteptat ca un om mare sa fie un cititor impatimit. *** Educaţia este ceea ce mai rămâne când tot ce se învaţă în şcoală se uită.*** Ceea ce am învățat în școli și universități nu este educație, ci doar o cale de a obține o educație.***Eu plătesc profesorului, dar pe fiul meu îl învață colegii lui de clasă.*** Oamenii vad doar ceea ce sunt pregatiti sa vada. *** Secretul parintilor de succes consta in respectul pentru copil. *** ”Iti trimiti copilul la scoala, dar colegii lui vor fi cei care il vor educa.

·         Ramayana: ”Un învățător întrece în importanță zece preoți. 

·         Ramona Strugariu: "Deci noul episod evolutiv al educatiei romanesti se cheama "batalia pentru 5".Stim ce specialisti ne trebuie? Stim care este profilul scolilor profesionale de care avem nevoie? Exista cadre didactice pregatite in acele domenii? Putem sa le pregatim? Avem infrastructura educationala pentru asta? Exista vreun fel de studiu de impact/ analiza pe baza careia s-a luat aceasta decizie?Nu stim. Noi presupunem ca cei care nu-s in stare sa ia un 5 vor merge gramada la scolile profesionale si apoi Dumnezeu cu mila, s-o alege ceva de viata lor.Mi se pare nobil acest mod de gandire. Oglinda perfecta a egalitatii de sanse. Si daca un copil cu rezultate foarte bune vrea la o scoala profesionala, pentru ca e indragostit de o meserie si vrea sa o aprofundeze? Sau de un mestesug, in zona lui, cu traditie, un mestesug care se pierde si care trebuie pastrat? Dar daca ne-am gandi cum sa facem sa nu mai existe generatii de nota 4? Daca obiectivul ar fi un grad maxim de promovabilitate cu rezultate bune si foarte bune, iar apoi rafinarea optiunilor in functie de necesitatile regiunii, cererea de locuri de munca, interesul manifestat de copii etc? Are cine macar sa isi puna aceste intrebari, inainte sa reglementeze pentru viitorul unor generatii? N-are cine. Asta nu e educatie. Asta e umilinta, discriminare si captivitate."

·         Ray Meritt: ”Batranii pot face razboi, dar numai copiii vor face istorie. -

·         Răzvan Cuc: ”Senator PSD Neamţ,  a declarat că au trecut 7 ani de când proiectul "România educată", cu care Klaus Iohannis a câştigat alegerile prezidenţiale în 2014, trebuia implementat. "Cu proiectul 'România educată', cetăţeanul de la Cotroceni a câştigat alegerile din 2014. Vă daţi seama?!... Au trecut 7 ani în care acest 'proiect' a lâncezit ca şi aşa-zisul său autor. Acum l-a scos de la naftalină şi îl mai plimbă puţin prin faţa românilor, ca să rămână proaspăt. În acest an, o elevă din Galaţi a primit nota 3 la matematică la Evaluarea Naţională, dar, după contestaţie, a fost notată cu 8,25. Şi sunt nenumărate situaţii asemănătoare", a scris, pe Facebook, Răzvan Cuc. Fostul ministru al Transporturilor din guvernarea social-democrată a adăugat că "epoca Cîţu-Iohannis" este una de coşmar. "Un coşmar provocat de oameni bolnavi de putere, care mint cum respiră. (...) Iohannis şi liberalii săi au îndatorat tânăra generaţie ca nimeni alţii. În pandemie, i-au uitat complet pe copiii care nu aveau laptopuri sau tablete sau internet. Au refuzat să le mărească alocaţiile. Şi-au bătut joc de investiţiile în şcoli. Îşi bat joc de elevi, profesori şi părinţi. Nu au făcut şi nu fac nimic pentru educaţie. Dar au extrem de mult tupeu", a mai spus senatorul PSD Neamţ.

·         Regele Ferdinand I: ”Nu zidurile fac o scoala, ci spiritul ce domneste intr-insa. -

·         Remus Pricopie vrea sa injumatateasca manualele clasei intai, sa se tipareasca in cate 2 volume, ca greutatea ghiozdanelor sa se usureze. tot el anunta ca vor fi si manuale digitale in scolile dotate cu internet. ***: nu scoatem manualele de hartie, desi in unele tari se vorbeste de digitalizare completa.*** proiect de 100 mil pt digitalizarea scolilor.*** min ed. vrea e-book-uri in loc de manuale.*** de la 1 iun 2014 uniforme scolare obligatorii ***foarte multe probleme amanate de-a lungul timpului. *** daca profesorii strang fondul scolii, e frauda. *** de licitatii si santierele din scoli nu vor mai raspunde directorii de scoli, ci autoritatile locale.*** 76% din scoli sunt autorizate sanitar in 2013. o crestere cu 5 procente fata de anul trecut, spune min invat, pricopie, „acum 13 ani erau mai putin de 50 % avizate!”

·         Remus Tănasă: ”Educația universitară și capacitatea critică. Fluxul transfrontalier de bunuri, servicii, persoane, idei, tehnologii, capital și riscuri, adica globalizarea, influențează decisiv cultura. În măsura în care cultura a ajuns să fie considerată un serviciu pe piața economică, regulile aplicabile serviciilor devin reguli și pentru domeniul cultural\educațional. Universitățile produc și vând “cunoștință”, însă cunoștința universitară tinde să se ghideze după logica profitului. Universitățile din lume se află în competiție pe piața ideilor pentru a supravețui și, dacă este posibil, pentru a prospera. Exigența lor nu mai este căutarea adevărului ci generarea de profit care să se transformă în venit de supraviețuire pentru propriul personal.De aici se nasc o serie de probleme legate de educația universitară și de cercetarea științifică. Lăsate în voia pieții economice globale, vor putea supraviețui universitățile așa cum le știm, ca spațiu de căutare a adevărului și nu ca activitate comercială aducătoare de profit? Cum poate fi conciliat profitul cu dreptul persoanelor la educație și mai ales cu dreptul de a cunoaște adevărul? Cum ar putea fi evitată manipularea cunoașterii așa-zis științifice și deci cum ar putea fi evitată manipularea oamenilor în scopuri comerciale? Cine ar putea împiedica universitățile să devină multinaționale al căror unic scop să fie aducerea de profit pentru acționari? Cercetarea și educația trebuie să fie finanțate, iar cine le finanțează (public sau privat) o face cu un anumit scop. Dacă cercetătorii\profesorii tind să fie instrumentele, mai mult sau mai puțin conștiente, a celor care finanțează cercetarea, ar fi normal ca statul să protejeze cercetătorii\profesorii de interferențele ideologie profitului. Odată cu căderea zidului Berlinului a început o perioadă de transformare a sistemelor universitare și a cercetării științifice, caracterizată prin dezvoltarea învățământului privat, creșterea numărului de studenți străini, a filialelor universitare străine (branch campuses), diversificarea metodelor de predare datorită noilor tehnologii, în timp ce resursele publice destinate educației universitare sunt reduse tot mai mult, tendință ce caracterizează multe state este „mercificarea” educației (commodification), transformarea acesteia în „marfă” de vânzare. Mercificarea este posibilă datorită altor două procese concomitente, privatizarea și liberalizarea serviciilor, procese prin care educația este sustrasă sferei publice și inclusă în sfera privată. Consecința este reducerea controalelor normative tipice sferei publice, în special în ceea ce privește modalitatea de furnizarea și finanțare a serviciului, și a barierelor ridicate în trecut de către state pentru protejarea și realizarea propriilor politici sociale și educaționale. Este vorba de procese distincte dar complementare: prin privatizare sunt admiși furnizorii privați, în timp ce prin liberalizare este admisă concurența străină. Rezultatul este că prin intermediul proceselor prezentate mai sus este creată o piață privată a serviciilor educaționale unde acestea sunt schimbate la nivel global, la fel ca oricare altă marfă. Prin mercificarea educației tot mai des universitatea se identifică cu instrucția iar cercetarea cu manipularea. Devine „realitate” ceea ce se vinde mai bine iar ființele umane, începând cu studenții și cercetătorii\profesorii, încep să nu mai distingă adevărul de minciună, pierzându-și capacitatea critică. Studentul de astăzi tinde să fie tot mai mult instruit pentru a rezolva problemele practice pe care le va avea de înfruntat într-un viitor apropiat, fiindu-i cerut „să facă bine” ceea ce are de făcut conform unor parametri de eficiență și performanță constituiți astfel încât să se obțină anumite rezultate care să favorizeze anumite interese de grup. În numele ideologiei moderne care promite bunăstare, educația universitară se transformă într-o industrie care produce indivizi automatizați, persoane capabile să îndeplinească cerințele cerute în cadrul unui post de muncă astfel încât să își asigure venitul necesar supraviețuirii. Bineînțeles că pregătirea profesională trebuie să fie unul dintre obiectivele sistemului universitar, dar dacă studenții nu au și capacitate critică, universitatea își face treaba doar pe jumătate sau chiar mai puțin. Educația și cercetarea nu pot avea ca obiectiv doar eficiența, dezvoltarea economică și puterea statală; acestea trebuie să caute descoperirea și promovarea adevărului. La rândul său, profesorul „cel mai bun” tinde să fie cel ce vinde noi teorii, construite în așa fel încât „să prindă” la public, asigurându-și astfel o părticică din piața ideilor. Urmând modelul de la Hollywood, sistemul universitar actual poate fi descris în termeni de „star systen” unde câțiva profesori cu capacități antreprenoriale și de auto-promovare, își ridică cotațiile pe piață prin produse „culturale” de succes. Capacitatea managerială și de auto-promovare tinde să determine calitatea științifică și faima intelectualilor, devenind foarte dificilă distingerea falsului intelectual de cel autentic.Rezultatul pierderii capacității critice de a vedea realitatea este manipularea globală unde toți manipulează pe toți. Pe când unii manipulatori se îmbogățesc, majoritatea trăiește „liberă” în fața televizorului și a internetului, petrecând ore prețioase vorbind la telefon și fiind fericiți atunci când se plimbă agale prin centrele comerciale. Dacă persoanele nu au capacitate critică, adica capacitatea de a vedea dincolo de interesele materiale, sistemul politic bazat pe alegeri electorale este ușor de manipulat, democrația și chiar conviețuirea fiind în pericol.Într-un regim totalitar puterea este deținută de cine bate mai bine, într-o democrație deține puterea cine manipulează mintea alegătorilor iar piața economică este dominată de către cine manipulează dorințele cumpărătorilor transformându-le în false nevoi. Pentru conducătorii „democratici” capacitatea critică necesară demascării oricărei manipulări este un impediment în calea perpetuării propiei puteri. Universitatea trebuie să fie un pilon de rezistență în fața oricărei manipulări politice sau economice. Statul trebuie să sustragă educația și cercetarea puterii economice sau partidelor, acest fapt fiind posibil printr-o finanțare serioasă, evitându-se astfel ca școala\universitatea să cerșească fonduri private care inevitabil urmăresc scopuri private. Un stat democratic trebuie să își permită luxul de a finanța propria critică și nu numai forța de muncă necesară auto-perpetuării; astfel s-ar îmbunătăți serviciile oferite de către stat comunității naționale și s-ar justifica motivul existenței acestuia. Universitatea este una dintre instituțiile ce trebuie finanțate pentru a critica comunitatea, pentru a o educa și pentru a o feri de orice manipulare.

·         Reportaje is Back: ”Nu știu dacă exista cineva în România care se uita cu atenție și înțelege spre ce dezastru iminent și inevitabil se îndreaptă tara asta. Cifrele sunt absolut...ingrijoratoare. 126.000 înscriși la bacalaureat din care 111.000 promoția curenta restul din promoțiile precedente. De menționat ca în clasa a 12- sunt 150.000 de copii înscriși. Și acum sa vedem un pic ce înseamnă asta iau în calcul doar promoția curenta pentru ca restul...sunt deja victime fără prea multe sanse. deci din 150.000 de copii s-au înscris la examen doar 74%. Restul nici măcar nu participa. Va dați seama ce șanse au cei 26% la o viata de calitate. ZERO. Sclavii Europei scrie pe ei.***din ăștia 111.000 înscriși vor lua bacalaureatul 68%. Asta e media ultimilor ani. Adică 75.000 de copii vor lua și bacalaureatul.***practic statul roman și sistemul de educație PIERDE 50% din copiii care finalizează 12 clase. Catastrofal. Gândiți-vă ca aceștia măcar au ajuns sa facă 12 clase. Probabil ca alte procente semnificative se pierd prin abandon școlar cu mult înainte de ajunge în clasa a 12-a. Estimez ca încă 30.000-50.000 de copii se pierd pana în clasa a 12-a.  ***din cei 75.000 care trec bacalaureatul probabil ca vreo 25.000 sunt suficient de inteligenți pentru a reusi sa acceadă în joburi de vârf plătite bine sau sa devina antreprenori cu afaceri serioase. Restul sunt copii obișnuiți care vor deveni oameni normali.***drama este copleșitoare pentru ca statul roman ajuta de fapt doar 12.5% din copiii preluați în sistemul de stat sa reușească cu adevărat în viata. Pentru ca decarul este ca fără măcar un bacalaureat nu știu ce poți face. Și nici nu știu cât statul în sine și cât e munca părinților și a unor profesori excepționali ramasi accidental în sistem.***ca să înțelegeți cât de grava este situația imaginați-vă ca mulți din cei 25.000 probabil vor părăsi tara.*** imaginați-vă ce se va întâmpla în 2022 cu universitățile. Din 75.000 de potențiali studenți, 5000-10000 pleacă la studii în alta tara, vreo 25.000 nu se înscriu la facultate și mai rămâne ca toate universitățile din România sa se bata pe maxim, maxim 40.000 de studenți în 2022 deși estimarea mea este ca vor fi maxim 35.000 de studenți. CONCLUZIE impactul asupra economiei și viitorului României e dramatic, puțin spus dramatic. Ce vor face ceilalți 100.000 de copii sau poate 125.000 de copii fără bacalaureat? Ce șanse au? Zero va zic eu. O tara cu un procent atât de mic de absolvenți de studii superioare, cu un sistem de învățământ atât de praf nu are nici o șansa în viitor.Dragii mei, nu știu câți înțelegeți dar veți munci pana la 75 de ani sa le plătiți pensii speciale politicienilor, judecătorilor, generalilor și polițiștilor pensionați la 45 de ani. Pentru voi nu mai are cine sa va plătească pensie. Puneți aici și colapsul demografic.SOLUTII? E prea târziu cred dar poate ca soluțiile sunt trei: Pus educația pe locul 1 în topul priorităților statului cu susținerea totala a copiilor din familii vulnerabile și zone rurale. As plăti oricâte impozite e nevoie ca să știu că banii aceia îmbracă și educa și le dau de mâncare tuturor copiilor și mai ales acelor defavorizați. Susținerea familiilor cu copii și încurajat natalitatea prin impozite scăzute pe salarii și o rețea de suport foarte bine pusa la punct de creșe și grădinițe la cele mai înalte standarde. Deschiderea granițelor, vize și suport pentru cetățenii din alte tari cu studii superioare, skilled workers dar cu valori apropiate sau religii tolerante. Dar ma tem ca nimanui nu ii pasa de asta. Altfel nu înțeleg de ce România are cel mai mic procent alocat din PIB educației din toată Europa deși exista și lege pentru minim 6%. An de an educația e copilul sărac al unui buget care nu le mai ajunge.

·         Richard Feynman: ”Niciodată să nu confunzi educația cu inteligența... poți avea un doctorat și să fii tot un idiot.

·         Richard Yates: ”Se spune ca suntem mai bine educati decat parintii nostri.De fapt, nu facem decat sa mergem la scoala o mai mare perioada de timp, ceea ce nu este acelasi lucru. -

·         Rita Drumes: ”Cum poate avansa o natiune fara educatie si cultura?! Este precum o casa fara fundatie. -

·         Robert Brault: ”Lumea redevine noua cu fiecare copil care intra in viata noastra. -

·         Robert Frost: ”Educatia este abilitatea de a asculta aproape orice fara a-ti pierde cumpatul si increderea in sine. *** Predau pentru a invata tineretul sa citeasca viitorul. *** Educatia e ca un pom fructifer, daca nu e altoita, face fructe mici si acre.

·         Robert Fulghum: ”Nu va faceti griji ca copiii nu va asculta niciodata; va faceti griji ca va urmaresc mereu. -

·         Robert Lowe: ”Cultiva mai mult decat orice un bun gust pentru lectura. -

·         Robert M. Hensel: ”Nimeni nu a murit din cauza expunerii indelungate la educatie.

·         Robert Maynard Hutchins: ”Scopul educatiei este de a pregati tinerii ca sa se educe pentru tot restul vietii. *** Ideea mea despre educatie este sa destabilizezi mintile tinerilor si sa le incendiezi intelectul. -

·         Robert Turcescu: ”Ñ-a fost, bă, școală pe vremea lui Ceaușescu. Ca să nu mai rămîie nepoții fără Bac și în sesiunea din toamnă, doi bunici – sau dracu’ știe ce-or fi fost – discutau deunăzi despre școala din vremea lui Ceaușescu. Știți cum cîntă banda: cartea era carte, profesorii erau pasionați, copiii nu puseseră pic de etnobotanică în gură și, în general, comunismul, așa cum era el, ne-a făcut oameni. Mi-a venit să-i înjur, apoi mi-a venit să le trag șuturi în cur.Cînd am intrat în clasa I eram 35 de elevi și pînă la sfîrșitul primului trimestru mi‑aduc aminte că ne-am făcut 42. Și-așa am rămas sub „oblăduirea” Partidului și a tovarășei învățătoare Stancu pînă la finele ciclului primar. Directoarea școlii era o huidumă preocupată să transpună în practică prețioasele direcții ale educației socialiste, prin urmare, nu precupețea nici un efort dintre cele menite să ne transforme în vajnici fii ai comunismului victorios. Așa se face că am recitat și-am cîntat la versuri despre Ceaușescu pînă într-o zi prin clasa a șaptea cînd m-a pus dracu’ la o serbare să zbier „Andrii Popa“ la chitară. Brusc, am fost declarat lipsit de ureche muzicală, scos din corul școlii și repartizat în comitetul de organizare a activităților pionierești. Am luat premiul întîi pînă în clasa a opta. Am făcut traforaj, pirogravură, practică agricolă și i-am tras o călimară cu cerneală peste ochi dirigintei într-o zi cînd m-a acuzat că i-am furat pixul cu șapte culori. L-a găsit în cele din urmă în propria-i geantă, dar pînă să-l găsească ea m-a găsit pe mine dracu’ într-o ședință cu ușa închisă din biroul huidumei de directoare. În rest, toată școala generală a fost un exercițiu de memorare. Comentarii literare, formule matematice, poezii patriotice, date istorice, specii de plante și denumiri în latină pentru tot felul de gîndaci sau muște din cartea de biologie. Pentru celebra treaptă I am umplut cîteva zeci de caiete studențești cu exerciții suplimentare, iar cînd m-am văzut intrat la liceu am făcut din ele un foc imens în spatele blocului. Un trimestru am făcut liceul în comunism, apoi patru ani a trebuit să suport tot felul de experimente: ingineri care pînă în ’89 predau rezistența materialelor sau mecanică au devenit peste noapte profesori de matematică, iar un activist angajat ca profesor de socialism științific a început din februarie ’90 să ne vorbească despre Platon și Aristotel. La chimie am fost terorizat de un cretin pe nume Stană, care, în ultimul an de liceu, beat mangă fiind, s-a pișat pe el la propriu. Și, tot la propriu, s-a șters pe mîini trecîndu-și palmele prin părul lung al cîtorva colege de clasă. Fac parte din ultima generație care a dat și treapta a II-a. Și bac-ul la patru materii. Și examen la facultate. Aș putea să intru cu brio în corul celor care țîțîie din buze și oftează pe note înalte refrenul școlii care a fost. N-a fost, bă, ăsta-i adevărul! Se copia pe rupte, comentariile literare despre Eminescu, Sadoveanu, Slavici sau Alecsandri se memorau de la o generație la alta, meditațiile mergeau ca focul, profesorii luau șpagă în produse. În plus, să jure pe cravata lui de pionier ăla care n-a copiat la teze și să i se oprească Merțanul în drum mincinosului care se vaită ce greu se lua bac-ul înainte de ’89!Școala noastră a fost proastă. Și-a rămas la fel. Cine s-a salvat a fost norocos să aibă acasă părinți atenți sau unu-doi profesori care-și iubeau meseria. În rest, oricît s-ar enerva unii sau alții dintre cei care astăzi dau din cap îngrijorați, amintindu-și ce carte se făcea pe vremea lui Ceaușescu, ar trebui puși să scrie un comentariu literar despre pădurea Letea și puși să recite poezii de Mihai Beniuc.

·         Roger Lewin: ”Mult prea des oferim elevilor raspunsuri pe care le cerem sa le retina, decat probleme pe care sa le rezolve.

·         romaniafarajustitie wordpress.com: ”Elevii de liceu din Oregon nu vor trebui să mai dovedească stăpânirea de bază a cititului, scrisului sau a matematicii pentru a absolvi liceul, cel puțin până în 2029, a decis în unanimitate Consiliul de Stat pentru Educație, joi, 19 octombrie 2023! S-a dat oficial startul la analfabeți, nu doar la cei funcționali. Guvernele au nevoie de proști, nu de oameni cu creiere antrenate în raționamente!

·         Ron Paul: ”Monopolul statului asupra educaţiei. Principiul specific pieței libere, care constă în intrarea liberă pe piață, este constrâns de restricțiile guvernamentale în privința accesului la piețele de consum. Există o mulțime de justificări oficiale pentru aceste restricții, dar cea mai importantă este aceasta: ”Consumatorii nu știu ce este bine pentru ei.” Ei nu știu ce produse să cumpere, ce prețuri să plătească sau cum să negocieze cu privire la returnarea sau înlocuirea produselor. Consumatorii sunt, de fapt, teribil de ignoranți în legatură cu lucrurile de care au nevoie, deci statul intervine pe piață pentru a restricționa ceea ce consumatorilor le este permis din punct de vedere legal să cumpere. Ideea vehiculată aici este aceea că reprezentanții statului cunosc lucrurile de care consumatorii au de fapt nevoie, spre deosebire de lucrurile pentru care consumatorii sunt dispuși să plătească. Una dintre justificările care vin în susținerea acestui argument este faptul că publicitatea induce în eroare consumatorii. Acest lucru se referă la ideea potrivit căreia consumatorii nu sunt considerați capabili să distingă între realitate și ficțiune atunci când citesc sau văd un anunț publicitar. Interesant este faptul că aceleași agenții de publicitate angajate de companii pentru a le vinde produsele sunt, de asemenea, angajate de politicieni pentru a le face publicitate în campaniile electorale. Cu alte cuvinte, publicitatea este acceptată ca fiind o modalitate legitimă pentru a determina oamenii să adopte o anumită direcție de acțiune atunci când vine vorba de campaniile electorale, dar se află sub suspiciune atunci când vine vorba de publicitatea realizată pentru anumite produse și servicii. Oamenii, în calitatea lor de alegători, se presupune că sunt perfect capabili să ia decizii corecte, bazate pe publicitate. Pe de altă parte, aceiași oameni, în calitate de consumatori, se presupune ca sunt incapabili să ia decizii corecte bazate pe publicitate. Acest lucru este complet lipsit de logică, dar este fundamental pentru a înțelege toate guvernele moderne din Occident. Ori de câte ori statul intervine pe o piață pentru a restricționa intrarea comercianților, rezultatul va consta în prețuri mai mari pe piața respectivă. Clienții nu pot să cumpere bunurile și serviciile pe care le vor, la un preț pe care sunt dispuși sa îl plătească. Prin urmare, producatorii care ar fi intrat pe piață sunt obligați să intre pe alte piețe. Aceste piețe sunt mai puțin profitabile decât cele restricționate. Clienții de pe piețele reglementate sunt dezavantajați, la fel ca și furnizorii care părăsesc aceste piețe. Putem vedea aplicarea acestui principiu în cazul pieței serviciilor educaționale. Oferta serviciilor educaționale este limitată de restricțiile guvernamentale privind certificarea academică. Profesorii trebuie să treacă printr-un regim specificat la nivel de colegiu pentru a putea fi eligibili să predea în școlile de stat. Acest lucru reduce numărul de profesori care pot fi angajați în mod legal de către districte școlare locale. Mai mult, restricțiile în ceea ce privește construirea de școli de către firme private limitează concurența cu care se confruntă școlile de stat. Prin urmare, părinții sunt obligați să își trimită copiii la școală, dar statul limitează numărul de școli disponibile. Acest lucru creează un monopol al statului asupra educației, începând de la grădiniță până la clasa a douăsprezecea. Statul folosește fonduri publice pentru a construi școli și, de asemenea, folosește sistemul de reglementare pentru a restricționa construirea de școli care ar putea intra în concurență cu școlile de stat. Acesta este semnul clasic al unui monopol. Soluția pieței libere este intrarea liberă pe piață și concurența. Concurența poate fi sub forma calității. Unii părinți doresc o educație de foarte bună calitate pentru copiii lor și sunt dispuși să plătească o mulțime de bani pentru aceasta. Ei nu ar mai trebui să plătească atât de mulți bani în cazul în care intrarea pe piața locală ar fi liberă pentru școli. Alți părinți nu își pot permite cea mai bună educație pentru copiii lor pentru că nu au destui bani. Prin urmare, aceștia doresc ca educația să aibă un preț competitiv. Acest lucru este, de asemenea, pus la dispoziție de către întreprinzatorii din domeniul învătământului privat. Acești întreprinzători pot decide ce programe sunt accesibile pentru ce părinți și ce programe vor corespunde cerințelor anumitor părinți. Cu cât sunt mai multe școli, cu atât posibilitățile de alegere pentru părinți sunt mai mari. Aceasta este definiția standard a ceea ce constituie creșterea economică. Creșterea economică are loc atunci când consumatorii pot cumpăra mai multe bunuri și servicii decât erau în măsură să cumpere înainte de intensificarea creșterii economice. Birocrații din domeniul educației, sector aproape în întregime nonprofit, au o prejudecată împotriva programelor academice cu un preț competitiv. Ei pornesc de la ideea că aceste programe sunt de slabă calitate. Ei cred că este o idee bună să închidă piața pentru întreprinzătorii care oferă orice plan de studii care nu este certificat de birocrații educaționali. Ei au un control mai mare asupra conținutului și structurii învățământului atunci când pot restricționa intrarea pe piață. În ideea că ajută copiii, acești promotori ai restricțiilor la intrarea pe piață (care sunt pentru propriul interes) ascund faptul că ei sunt în măsură să exercite o putere mai mare asupra educației și apoi să pretindă mai mult pentru privilegiul de a face acest lucru. Acesta este motivul pentru care libertarienii consideră că ar trebui să existe intrare liberă pe piață în domeniul educației. Ei nu au încredere în birocrații care să acționeze în numele părinților, mai ales în numele celor care au o perspectivă individuală în ceea ce privește cea mai bună metodologie și cel mai bun conținut pentru educația copiilor lor. Birocrații acționează pentru propriul lor interes, acela de a-și crește puterea și venitul. Astfel apare poblema reglementării școlilor de către stat. În primul rând, guvernul impune prezența obligatorie. În al doilea rând, pentru a menține controlul asupra conținutului curriculum-ului, guvernele stabilesc reguli și reglementări care să guverneze aceste școli. Părinții nu au voie să își trimită copiii la școli care nu îndeplinesc aceste calificări. Calificările sunt stabilite la un nivel foarte înalt, astfel că nu foarte multe școli pot concura împotriva sistemului public de învățământ. Acest lucru crește puterea sistemului public de învățământ și puterea birocraților care conduc sistemul. Un exemplu al acestui tip de regulament este cerința ca liceele private să aibă biblioteci de cel puțin 1500 de cărți. Statele din America au avut această cerință sau o cerință similară în anii 1990. Dar la începutul anilor 1990, un student a reușit să realizeze un CD-ROM care conținea 5000 de cărți: „Biblioteca viitorului”. Însă acest lucru nu a contat. Un CD-ROM nu se consideră că îndeplinește cerința privind cele 1500 de cărți. Cărțile trebuie să existe în format fizic, astfel încât fondurile să fie direcționate pentru realizarea acestui scop. Astăzi, elevii au acces la sute de mii de cărți prin intermediul telefoanelor mobile pe care la au în buzunarele lor. Dar liceele acreditate trebuie să aibă în continuare biblioteci în care cărțile să fie în format fizic. Aceste biblioteci trebuie să fie conduse de către o persoană cu diplomă în acest domeniu. Concluzia: Cerința impusă în ceea ce privește bibliotecile nu are nimic de-a face cu numărul de cărți din bibliotecă. Această cerință presupune creșterea costurilor pentru construcția unei facilități ce se califică drept o școală care îndeplinește reglementările guvernamentale. Scopul reglementărilor în domeniul academic este acela de a limita oferta școlilor care concurează împotriva școlilor publice. Acest lucru este făcut în numele garantării calității educaționale a școlii, protejând astfel elevii. Cu toate acestea, performanța academică a școlilor publice continuă să scadă, acest aspect fiind vizibil încă de la începutul anilor 1960. Rezultatele pentru examenele SAT și ACT continuă să scadă. Punctul culminant a fost la începutul anilor 1960. Așadar, reglementarea nu a avut succes în asigurarea calității educației. Dar a avut un succes destul de mare în ceea ce privește restricționarea intrării pe piață în domeniul educației. În anii 1980 a existat o bătălie puternică pentru educația la domiciliu. Statele din întreaga națiune au adoptat legi care interziceau părinților să înlocuiască educația dintr-o școală publică sau una privată cu educația la domiciliu. Școlile private erau atât de scumpe încât doar o mică parte dintre părinți și le puteau permite. Acest lucru însemna că, pur și simplu, părinții au fost nevoiți să își trimită copiii la școlile publice. Apariția educației la domiciliu în anii 1970 și 1980 a reprezentat o amenințare pentru această strategie de restricționare a ofertei de programe educaționale competitive. Statul a urmărit în justiție părinții pentru faptul că au ales ca fiii lor să beneficieze de educație la domiciliu. Un caz important a avut loc în Texas în 1985, Leeper vs. Arlington, când o coalițiede susținători ai educației la domiciliu, a deschis un proces împotriva statului. Statul a pierdut procesul la Curtea Supremă, în 1994. Curtea a cerut districtelor școlare să îi despăgubească pe părinții elevilor care au intentat procesul. Acest caz a transmis un mesaj clar pentru districtele școlare locale din Texas. Peste noapte, au fost eliminate cele mai multe dintre restricțiile împotriva educației la domiciliu. Statul Texas a devenit foarte binevoitor în ceea ce privește educația la domiciliu. Dar a fost nevoie de un proces pentru a se atinge acest obiectiv... Nu ar trebui să existe ceva asemănător cu un monopol al guvernului asupra educației. Standardele care guvernează sistemul public de învățământ la nivel local nu ar trebui să fie impuse părinților care decid să își retragă copiii din acel sistem. Fără libertatea de alegere a părinților în domeniul educației, statul va urmări o politică de extindere a monopolului asupra educației. Birocrații vor folosi apoi acest monopol pentru a concepe idei care aduc în discuție legitimitatea intervenției guvernului în multe domenii ale vieții, inclusiv în educație. Guvernul nu trebuie să distrugă cărți pentru a convinge următoarea generație de votanți în legătură cu ideile care sunt in favoarea guvernului. Guvernul trebuie doar să selecteze cărți și materiale care sunt ostile creșterii intervenției statului.

·         Rudolf Dreikurs: ”Incurajarea este pentru copil ceea ce este apa pentru planta. -

·         Saadi: „Batul verde îndoaie-l dupa cum ti-e voia, fiindca uscat nu se îndoaie decât în foc.” ***  „Mai bun e un dascăl aspru decât tatăl ce răsfaţă.”

·         Samuel Smiles: ”O bună educaţie cere ca educatorul să inspire elevului stima şi respect, şi nu se poate ajunge la aceasta prin nimicirea individualităţii elevilor şi prin asuprirea stimei de sine ***  ”Orice om capătă doua feluri de educaţie: una pe care i-o dau alţii, alta, mult mai însemnată, pe care şi-o dă el însuşi.  

·         Sanda Bordei: ”Finlanda are cel mai ridicat nivel de trai din lume și cel mai evaluat sistem educativ. Finlanda atrage atenția lumii atunci când se constată că elevii săi obțin constant poziții de top la testele PISA – teste internaționale menite să verifice nu atât cunoștințele tinerilor, cât mai ales modul cum aceștia gândesc. Cum se face că finlandezii se plasează consecvent pe primele locuri la testările educaţionale internaţionale? Nu este de mirare. Sunt mai multe explicații pentru aceste performanțe. Pe la mijlocul secolului al XIX-lea, filosoful finlandez John Vilheln Snellman mobiliza masele în jurul unei idei că numai educația poate duce la bunăstare și punea bazele a ceea ce avea să devină cel mai performant sistem educațional din lume. Ideile acestuia au prins rapid și populația finlandeză a început să investească, mai întâi efort și apoi bani în educație. În prezent, învățământului îi revine nu mai puțin de 14% din bugetul de stat. 7-16 ani. 0 bani. Secretul stă în importantele reforme educaționale, implementate în urmă cu 40 de ani. Guvernul a hotărât să „reseteze” sistemul și să abordeze o altă direcție, dedicând astfel fonduri importante educației, cercetării și tehnologiei. Atunci a fost adoptat un nou sistem educațional. Iar acest sistem se referă de fapt la egalitate de șanse pentru toți copiii, indiferent de mediul socio-economic din care aceștia provin. Conceptul este „peruskoulu” și el desemnează o școală „comprehensivă” pentru toți elevii între 7 și 16 ani. Primul lucru care s-a decis a fost ca școala elementară să fie formată din nouă clase. Este o școală finanțată de stat și care oferă tuturor copiilor educație gratuită, o școală obligatorie și disponibilă pentru toți, dar și o școală fără examene de admitere și fără taxe. Egalité, Fraternité Sistemul este unul egalitarist, oferind şanse egale pentru oricine, indiferent de mediul socio-economic din care provin, sau de zona în care locuiesc, au același potențial de a învăța și trebuie să aibă aceleași șanse la o educație de calitate. În Finlanda nu există școli mai bune și școli mai proaste. Nu există învățământ privat. Întregul sistem universitar este de stat. Sunt permise liceele private, dar perceperea de taxe de studiu este interzisă. Această țară consideră pur și simplu că absolut toți copiii trebuie să beneficieze de același tratament. Copiii cu dizabilități învață în școlile normale. Copiii cu cerințe educaționale speciale nu studiază la domiciliu, nu sunt excluși sau izolați în școli speciale, ci participă la ore în clase normale, indiferent dacă au handicapuri grave. „Politicile educaționale în majoritatea țărilor lumii merg pe ideea de a identifica elevii cei mai buni, de a alege vârfurile, în timp ce ceilalți elevi sunt lăsați deoparte”, spune Pasi Sahlberg, un educator celebru în Finlanda. „Noi nu suntem așa, noi mergem pe cooperare, nu pe competiție. Dacă e să ne întrecem cu cineva, atunci tot ce putem spune e că vrem să fim mai buni decât suedezii. Pentru noi asta e suficient.” În Finlanda este mai ușor să devii medic sau avocat decât profesor. În Finlanda, școala pune preț pe calitatea profesorilor, investind doar în cei care realizează performanțe. Calitatea profesorilor finlandezi este, pur și simplu, exemplară. În Finlanda trebuie să ai facultate ca să predai la grădiniţă şi masterat ca să predai la şcoală. Astfel, legea impune fiecărui cadru didactic să aibă la bază cinci ani de facultate și un masterat în pedagogie. Poziția de profesor este drept una cu o mare responsabilitate și, în consecință, nu oricine poate intra în sistem. În Finlanda este mai ușor să devii medic sau avocat decât profesor. Salariile pe care le primesc sunt printre cele mai mari din Europa, alături de Germania, Marea Britanie și Franța. Profesorilor care nu își dovedesc competența nu li se prelungește contractul de angajare. Bonus! Cum spuneam, în Finlanda nu trebuie să plăteşti nimic pentru serviciile educaţionale nici măcar când faci o facultate, masterat sau doctorat. În plus, elevilor li se asigură un prânz gratuit şi transport gratuit dacă locuiesc la mai mult de 5 km de şcoală. Legea finlandeză obligă ca meniul să fie gratuit, nutritiv, și cu multe feluri de salate și fructe. Dacă orele se prelungesc până după-amiază, școala are obligația de a oferi o gustare elevilor. Practică, experimente, lectură. Copiii încep școala la 7 ani şi nu se confruntă cu examene până la vârsta de 16 ani, când susțin singurul examen important în sistemul lor educațional. Orele sunt scurte (45 min), intense și, mai ales, foarte participative. Au foarte puţine teme pentru acasă, se stimulează raționamentul critic înaintea memorizării mecanice. Învăţământul finlandez pune mare preţ pe ştiinţe şi pe practică, de aceea cele mai multe cursuri de ştiinţe au loc în laboratoare, în grupuri de maximum 16 elevi şi se concentrează pe experimente ştiinţifice. În urma evaluărilor internaţionale, elevii finlandezi s-au dovedit a fi cei mai inteligenţi. Ei au obţinut cele mai bune rezultate la cunoaştere ştiinţifică şi s-au clasat printre primii la matematică şi apetitul pentru lectură. Statul finlandez e preocupat de asigurarea unui învățământ viabil, capabil să motiveze elevii. Sistemul educativ este foarte bine gândit și făcut în sprijinul elevilor. Finlanda are cel mai mare procent, din Europa, al elevilor care ajung la facultate, 66%, iar 93% dintre finlandezi promovează liceul. În același timp, diferența dintre cei mai slabi și cei mai buni elevi este cea mai mică din lume. Sistemul de valori al finlandezilor are la bază educația nu acumularea de bunuri. Acest lucru este valabil pe tot parcursul vieții, când, arată statisticile, adulții preferă să dea bani pe un program de educație continuă decât pe ultimul telefon scos pe piață. Este un sistem de valori format în familie, consolidat în școală, pus apoi în slujba țării.

·         Scrisoarea unei mame către profesoara de matematică – Nu vreau să îmi mai găsesc copilul plângând  Nicoleta Ioniță, mama unui copil de gimnaziu din Târgoviște, a publicat o scrisoare către profesoara de matematică a fiului său:…. Sper ca aceasta scrisoare sa nu aibă repercusiuni asupra copilului meu, dar, dacă va avea, sa știți ca nu voi lasa lucrurile asa, înainte de toate eu vreau un copil fericit, nu un copil timorat, vreau sa participe cu drag la ore nu sa tremure si sa ii fie frica atunci când se apropie ora dumneavoastră. Imi pare rău ca nu îl pot certa pentru absentele pe care i le-ati pus doar pentru ca nu a deschis camera imediat, v-ati gândit ca poate nu ii functiona bine internetul? Sau poate inca nu iesise din camera fratele lui care avea si el ore? Pentru ca na, mai sunt și familii care au 2 copii ce stau în aceeași camera. Dacă dumneavoastră întârziați la ora va taie cineva acea ora din salariu? Va cearta cineva? Nu este cel mai bun la matematica dar, este copilul meu si pentru mine contează sa fie un copil bun, blând, cinstit, un stâlp de baza al societății intr-un domeniu care sa ii si placa. Imi pare rău ca nu îl pot “indopa” cu radicali si ecuatii cu n necunoscute, nu ii plac, asta e, iar aici este si vina dumneavoastră pentru ca nu ati reușit sa il faceți sa ii placa materia pe care o predați. Nu le mai dati teme din materia pe care nu ati predat-o inca! Si daca din întâmplare (sau nu) o faceti, nu ii mai așteptați “la cotitura” si ii întrebați fix acel lucru si apoi ii criticați ca nu au rezolvat singuri pentru ca nu aveau cum. Important este ca a avut vointa si a fost sprijinit de cineva! Nu vreau sa îmi mai găsesc copilul plângând asa cum l-am găsit astazi dupa ora dumneavoastră! Asta e, nu toți vor/ vom fi matematicieni, societatea are nevoie si de strungari, constructori sau chiar măturători, si acestea sunt meserii din care se pot câștiga bani cinstiți. Sunt convinsa ca si alti parinti gandesc la fel ca mine dar nu au curajul sa v-o spuna de teama, teama ca le veți pune note mici copiilor.Stiti, asta e răzbunare…. Sistemul nostru de învățământ este oricum greșit si stiti si dumneavoastră si multi alti profesori asta. La ce ii vor folosi adultului de mâine radicalii si ecuațiile sau altele daca va lucra de exemplu intr-un supermarket? Sau va lua drumul străinătății? La nimic, va spun eu! Stiti cu cata frica se gândesc elevii de clasa a V-a ca le-ati putea fi dumneavoastră profesoara? Si cat rasufla de ușurați cand afla ca nu veți fi dumneavoastră? Integral: https://alert24.ro

·         Sebastian Lazaroiu: ”Care-i scopul final al educației într o țară? Să dea generații de oameni educați, care discern informațiile, care fac față societății de azi. O școală nu scoate matematicieni, fizicieni, literați sau biologi. O școală produce oameni educați, iar dintre aceștia o parte vor profesa în diverse domenii. Daniel Funeriu se întreba retoric într-un interviu de ce din 1990 încoace școala românească nu a produs generații neînclinate spre corupție, generații care protejează mediul, generații care nu votează ca o turmă amorfă, generații neimbecilizate.Un posibil răspuns îl veți citi în acest serial. Va fi vorba de politizarea învățământului românesc, despre frauda masivă din învățământ produsă până la introducerea camerelor de supraveghere (dar și cu camere s-a fraudat), despre invazia din învățământ a CeAPiștilor, Spirtu-Haret-iștilor și altor produse refuzate în alte domenii, despre profesori cu limbaj de ciobani, despre pupincuriștii lui Ceașcă ce au făcut la greu apologia comunismului în învățământ (dovadă că 45% dintr români regretă ciuma roșie), despre intrarea în liceu chiar dacă nu știi nici măcar tabla înmulțirii, despre inspectori care nu reușesc să formuleze în mod corect câteva propoziții în limba română, despre miniștri care au stricat selecția corectă a valorilor în educația românească, făcând un mare rău acestei țări. Pentru început, iată un material în care un părinte, ziarist, se întreabă, pe bună dreptate, de ce copilul său trebuie să studieze o anume temă la limba română (dacă tot a fost azi simularea Evaluării Naționale la Limba și literatura română).Școala te învață să fii prost (Scurtă poveste despre caracterul dăunător al poveștilor populare)I-am ieri citit o poveste uneia dintre fetele mele. Am găsit-o într-o carte autorizată de Ministerul Învățământului, deci e „oficială”, are girul Forului Superior. Povestea asta conține atâta stupizenie și sfaturi proaste pe centimetrul pătrat de hârtie, încât nu cred că exagerez când spun că, impunând astfel de cărți, școala este un anturaj prost pentru copii și prima grijă a unui părinte responsabil ar trebui să fie aceea de a-l ține departe de manuale.Observație preliminară: povestea („Nevoia îl învață pe om”) s-a dovedit la origini, după o scurtă căutare pe net, o poezie de Anton Pann. Cineva a luat versurile lui Pann, le-a transformat în poveste, a pus două poze și gata cartea. Fără să scrie pe undeva că are la bază o poezie de Pann. Noua generație de plagiatori e pe băncile școlii, deja înscrisă la doctorate.Hai să vedem povestea. Un țăran sărac are un băiat. Nu și nevastă. Țăranul, pentru a supraviețui, taie lemne din pădure și le vinde în sat. Carul peizanului e vechi și se strică mereu. O dată, când țăranul revine acasă cu întârziere, copilul (care în carte e reprezentat cățărat într-un copac) îl întreabă dacă iar i s-a stricat atelajul. „Da”. „Și cine ți l-a reparat?” „Păi, Nevoia”.După o vreme, se întoarce roata. Acasă rămâne tatăl bătrân, la pădure se duce copilul. Cu același car deșucheat. Care, evident, când ajunge „în locul rău”, se strică. Copilul se dă deoparte, lasă cușma pe ceafă și începe să fluiere. Strategia asta muzicală nu repară carul, așa că se apucă să strige „Nevoie, nevoie, ajută-mă”. Dacă ar fi înțeles limba românească, fauna pădurii s-ar fi căcat pe ea de râs. Într-un târziu, cu bojocii iritați de urlete, copilul înțelege că unica lui șansă este să repare singur carul. Pann spune: „potrivit, nepotrivit/ Bine, rău a isprăvit”. Dă-o dracului de calitate, e suficient dacă „merge ș-așa”.Într-un târziu băiatul ajunge acasă, unde e întâmpinat de tatăl hâtru, care îl întreabă cum s-a descurcat. Flăcăul fătălău mărturisește că nu l-a ajutat nicio Nevoie, s-a descurcat singur. „Ba”, zice țăranul, probabil mândru de cât de pontos îl duce capul să fie, „nevoia te-a învățat. Dacă nu era ea, nu știai să repari carul”. The End.The End pe dracu`.Ce învață copilul meu din porcăria asta de poveste cu pilde.Unu la mână: mama e absentă. Poate e în Spania, la căpșuni, poate e angajata unui bordel, poate a dat colțul. Unde e mama? Dacă te întreabă copilul chestia asta trebuie să minți: „e la magazin, s-a dus să cumpere jucării pentru copil”. S-a dus pe dracu, poate e moartă de beată în vreun șanț. În fine.Ce face tata? Se duce în pădure, taie lemne și le vinde sătenilor. Sunt lemnele lui? Ei, aș! Nu se pune problema asta. Sunt lemnele tuturor, deci oricine poa` să ia acolo, un buștean, o căruță sau o garnitură de tren. Dă-o dracului de proprietate, e un moft.Ce face copilul? Stă în curte, puturos, abulic, indolent. N-are smartphone, c-ar posta pe Facebook, ar da like și ar șerui cu tovarășii de frecangeală. Așa, fără tabletă, trebuie să stea și să frece menta aiurea. Singura distracție e să-l vadă pe ta-su` revenind târziu, cu carul scârțâind, rupt, prăpădit. Căci carul tatălui se strică mereu. De fiecare dată când se duce la pădure i se rupe ceva. Din ce e făcut carul? Din lemn. Ce taie insul din pădure? Lemn. Deci material pentru reparații ar avea. De ce nu-și repară țăranul carul, dacă e singura lui șansă de supraviețuire? V-o zic eu: de putoare ce e. Și puștiul trăiește cu modelul ăsta în fața ochilor: dă-l dracului de car, știm că e un rahat, dar nu-l reparăm decât atunci când nu se mai poate. Altfel, dacă merge, chiar și târâș-grăpiș, e bun. Copilul îl întreabă pe tată: „iar s-a stricat?”. „Aha”, răspunde stimabilul, sastisit. „Și cine ți l-a reparat?” „Nevoia”, răspunde bicisnicul. În loc să pună carul cu roțile în sus și să-l repare degrabă, implicându-l și pe copil în chestia asta, țăranul (țărănoiul, de fapt) se ține de miștouri. Auzi la El, l-a învățat Nevoia. Evident, vine și vremea copilului să fure lemne din codru. Carul, același de generații, se rupe. „În locul rău”. Asta însemna vreo groapă adâncă, probabil. Pe care țăranul, în nerozia lui, nici de-al dracului n-a astupat-o, o viață întreagă. A preferat s-o ocolească sau să repare carul. Parcă-l aud: „da` ce, e drumu` meu? Da` de ce să-l repar eu, ce, sunt mai prost?”Copilul, învățat de ta-su` ăla bou, se așează lângă car și începe să fluiere. Bagă o melodie, bagă alta, termină plailistul, probabil trage și vreo înjurătură; nimic, carul nu dă semne că s-ar repara singur. Apoi, sfătuit de măgarul ăla de ta-su`, se pune pe urlat: „Nevoie, vino, fă, să-mi repari caru`!”. Țipă un minut, o juma` de oră, câteva ceasuri. Nevoia, când ai nevoie de ea, nu vine nici de-a dracului. Nici pe vremea aia Nevoia nu locuia în pădure, ca să ajute toți prostălăii blocați pe drumul forestier. Într-un târziu, micul retardat înțelege că trebuie să repare carul singur. Ajunge acasă pe înnoptat, unde prostovanul cel bătrân îl înțelepțește: „ai văzut, mă, că te-a învățat Nevoia?”Ei, cam asta învață copii la școală.D-aia, când cade avionul în pădure, nu știe nici dracu` ce trebuie făcut. Pentru că toată lumea, de la pilot la pasagerii scăpați cu viață, așteaptă să iasă Nevoia din pădure și să-i scoată din impas. (Sursa: academiacatavencu.info)Patru din zece elevi români pot citi acest text, dar nu-l înţeleg. Liceenii români, printre cei mai slabi din lume la testele PISA.

·         Seneca: ”Ce nebunie sa inveti lucruri de prisos, cand e atata lipsa de timp. *** Nu invatam pentru scoala, ci pentru viata. *** Pe cine doresc sa-i pedepseasca zeii, il fac profesor.

·         Sfantul Ioan Gura de Aur: ”Lucrarea dascalilor este mult mai grea si mai mare decat lucrarea mainilor. *** ”Invatatura din constrangere nu e facuta sa ramana, dar cea care patrunde in suflet prin dragoste si bunavointa, aceea ramane acolo pentru totdeauna.

·         Sfatul popular: ” Profesorii vin cu capsa pusa si se bat parte-n parte cu elevii.

·         Sfetoslav Cremarenco: Din pacate, inainte se facea educatie mai buna.  Sunt in total dezacord cu profesorii care folosesc nota ca un instrument de disciplina. Uniformele aduc prejudicii personalitatii elevilor, ii egalizeaza.

·         Sideny Hook: ”Toti cei care ne amintim de perioada noastra de formare ne amintim de profesori, nu de metode si tehnici.Profesorul este inima sistemului de educatie. -

·         Sigmund Freud: ”Fiecare om pe care il intalnesc in drumul meu imi e superior prin ceva. De aceea incerc sa invat cate ceva pe langa fiecare. *** Invata repede din greselile altora, ca nu ai timp sa le faci tu singur pe toate.

·         Silvana Baroni: ”Fiecare copil este curios din fire.Pe urma merge la scoala.

·         Silvia Dumitrache:  „În acest sistem inspectorii tremură în fața directorilor din ministere. Profesorii tremură în fața inspectorilor. Copiii tremură în fața profesorilor. Părinții tremură în fața grijilor legate de viitorul copiilor. Copiii tremură în fața părinților. E o spirală toxică, e unul dintre factorii care viciază profund sistemul de învățământ și care ar trebui să dispară. Fiindcă prin frică poți face doar dresaj, nu și educație. Educația are nevoie de curaj și de încredere. Încredere în ceilalți și în tine însuți”.

·         Silviu Borteş: ”Ce vine din tine,/ In mine se Varsă!

·         Simion Mehedinti: ”Scoala insemneaza ordine si chibzuinta de fiecare clipa.

·         Socrate: ”Educatia este imblanzirea unei flacari, nu umplerea unui vas. *** Educatia este o chestiune dificila, iar imbunatatirea conditiilor acesteia este una dintre indatoririle sacre ale fiecarei persoane, deoarece nu exista nimic mai important decat educatia propriei persoane si a vecinilor. *** Vreau sa devin mai echilibrat cu ajutorul gimnasticii intregului corp. *** ”Daca este ceva cu care trebuie sa ramana absolventul unor cursuri liceale, acel ceva este ınvatul de a gandi just.

·         Solomon Marcus:  initiativele nu trebuie sa vina de sus in jos, ci de jos in sus. raul este ca bucuriile ne vin din afara educatiei.

·         Solomon Ortiz: ”Educatia este cheia succesului in viata, iar profesorii au un impact durabil in viata elevilor lor.

·         Solomon: ”Educaţia cu care copilul intră în viaţă se resimte câteodată chiar până la o vârstă înaintată.

·         Soroban Abac Calcul Mental: ”Delimitarea lui Dweck între mentalitatea fixă ​​și cea de creștere are potențial implicații de anvergură pentru școli și profesori, deoarece modurile în care elevii gândesc despre învățare, inteligență și propriile abilități pot avea un efect semnificativ asupra progresului învățării și îmbunătățirii academice. Dacă profesorii îi încurajează pe elevi să creadă că pot învăța mai mult și pot deveni mai inteligenți dacă muncesc din greu și exersează, sugerează descoperirile lui Dweck, este mai probabil ca elevii să învețe, de fapt, mai mult și să învețe mai repede și mai detaliat decât dacă ar crede că învăţarea este determinată de cât de inteligenţi sau neinteligenti sunt. Munca ei a arătat, de asemenea, că o „modalitate de creștere” poate fi predată în mod intenționat studenților. Profesorii ar putea, de exemplu, să laude în mod intenționat efortul și perseverența elevilor în loc să atribuie realizările de învățare calităților sau talentelor înnăscute – de exemplu, oferind feedback precum „Trebuie să fi muncit foarte mult”, mai degrabă decât „Ești atât de inteligent”.

·         Stacia Tauscher: ”Ne facem griji in legatura cu ce va ajunge copilul maine insa uitam ca el este cineva astazi.

·         STATISTICI: ”16% dintre liceenii rurali renunta din primul trimestru ca parintii n-au bani sa-I intretina la scoli. *** 80% din tineri cred ca scoala nu este importanta *11% vor sa plece din r. si sa nu se mai intoarca niciodata. *** mai mult de 70% dintre elevii români se simt singuri la şcoală.Cum să nu te simţi singur atunci când tu exişti în clasă doar pentru a primi o notă în catalog şi nici asta nu e sigur că se întâmplă, pentru că poţi primi nota şi fără a răspunde la vreo întrebare directă într-un semestru întreg...*** Patru din zece elevi români pot citi un text, dar nu-l înţeleg. Liceenii români, printre cei mai slabi din lume la testele PISA. „De ce dansează albinele în drum spre plantele care au nectar?” Aceasta este una din întrebările la care elevii de clasa a IX-a ar trebui să răspundă, după ce au citit un text în care le este explicat pe larg motivul, la proba de citire a testului PISA. Un test care evaluează capacitatea de a înţelege un text şi cunoştinţele la matematică şi ştiinţe ale unui eşantion reprezentativ de elevi de 15 ani din 65 de state ale lumii.  În 2012, România s-a plasat pe locul 45 în rândul celor 65 de ţări participante la studiul PISA. Totuşi, comparativ cu testările din 2009, România a urcat patru locuri în clasamentul general, pe locul 49 din 65. În 2006, elevii români s-au clasat pe locul 47 din 57 de ţări participante. Datele de la testele Matematică, 438 puncte la Citire/Lectură şi 439 puncte la Ştiinţe. Media ţărilor participante la teste este de 494 puncte la Matematică, 496 la Citire /Lectură şi 501 la Ştiinţe. În clasamentul general, România se află printre cele 32 de ţări care şi-au îmbunătăţit performanţele la citire şi printre cele 25 de state care au obţinut rezultate mai bune la matematică. Potrivit studiului, rezultatele obţinute de români sunt comparabile ca scor cu cele din Turcia, Cipru, Thailanda, Emiratele Arabe Unite, Bulgaria şi Chile. De-abia au iesit rezultatele testelor invatamantului romanesc si cat de slaba este pregatirea elevilor romani in domenii fundamentale. Suntem pe ultimele locuri ale clasamentului la toate materiile testate, cu punctaje substantial sub media europeana. Este nevoie de un efort major in acest domeniu, pentru remotivarea cadrelor didactice, pentru remotivarea elevilor, cei mai demotivati din toata Europa, este nevoie de investitie in infrastructura scolara. *** 41% dintre romani au dificultati de citire. Suntem pe locul 1 in Europa, alaturi de Bulgaria. *** 1 din 6 adolescenti prefera sa nu fie vazut cu o carte in mana, pentru a nu fi considerat „tocilar*** 17% dintre copii nu merg la gradinita si probabil nici la scoala.*** 22.000 scoli in r. *** 25$% din liceeni au consumat macar odata etnobotanice, 4% sunt consumatori frecventi.  Dependenta de drog este compensarea unei nevoi nesatisfacute. *** 52% dintre elevii de liceu spun ca soarele se-nvarte in jurul pamantului si oamenii au fost contemporani cu dinozaurii.*** Cercetarea Net Children Go Mobile1, lansată în 2014, a dezvăluit că 9% dintre copiii români folosesc smartphone-uri în clasă, 20% colaborează cu alţi elevi pe internet, iar 27% folosesc internetul pentru căutări de materiale. Conform raportului Internet Helpline, dintre cele peste 2.400 de cazuri primite de consilieri, peste un sfert aveau în vedere probleme privind confidenţialitatea şi datele personale pe internet, în timp ce peste 250 aveau legătură cu cyberbullying (hărţuire online)."*** Clasa a 9-a legata de gimnaziu este un an pierdut din viata copilului. *** In România, aproximativ 8000 de cadre didactice au vârsta de peste 65 de ani, adică un procent de aproape 4% din totalul profesorilor.*** Cel mai în vârstă profesor a predat în anul școlar precedent la vârsta de 88 de ani, la o școală gimnazială din județul Bihor. La nivel național, în 2021 erau 4 profesori de 85 de ani: un debutant în județul Harghita, 2 în Giurgiu (grad didactic I) și unul în București (grad didactic I). Primul loc este ocupat de județul Ialomița, județ care a înregistrat un procent de 8.37% de profesori cu vârsta cuprinsă între 65 și 88 de ani. Astfel, dintr-un număr total de 2.316 de cadre didactice, 194 au vârsta fac parte din categoria de vârstă menționată anterior.Pe locul al doilea se află județul Tulcea, cu un procent de 8.17% de cadre didactice cu vârsta între 65 și 88 de ani. Numărul total al profesorilor din județul Tulcea este de 1.932, iar din aceștia 158 au vârste între 65 și 88 de ani.În București, procentul profesorilor cu vârsta peste 65 de ani este de 5.14%. Acest lucru înseamnă că dintr-un total de 16.259 de cadre didactice, 836 fac parte din categoria peste 65 de ani.În București, 200 profesori peste vârsta pensionării rămân titulari și în anul școlar viitor 2023-2024, după ce cererile acestora au fost acceptate în proporție de 99%, potrivit listei publicate de Inspectoratul Școlar al Municipiului București (ISMB), precizează edupedu.ro. Art. 29 – „(2) Condiţiile legale de pensionare, luând în calcul limita de vârstă şi stagiul de cotizare, la data de 1 septembrie 2023, sunt: pentru femei, vârsta la ieșirea la pensie, 62 de ani şi o lună, 32 de ani şi 3 luni stagiul complet de cotizare, respectiv 15 ani stagiul minim de cotizare;pentru bărbați, vârsta  la ieșirea la pensie, 65 de ani, 35 de ani stagiul complet de cotizare, respectiv 15 ani stagiul minim de cotizare.”Conform metodologiei citate mai sus, profesoarele titulare pot rămâne în funcție dacă nu împlinesc 65 de ani până la data de 1 septembrie 2023. Profesorii care au gradul didactic I sau doctoratul, chiar dacă până la 1 septembrie 2023 împlinesc 65 de ani, pot fi menținuți ca „titular”, până la 3 ani peste vârsta de 65 de ani, la cerere. Condițiile sunt următoarele: să efectueze stagiul minim de cotizare și să dovedească competență profesională deosebită, a obținut calificativul “Foarte Bine” și nu a fost sancționat disciplinar în ultimii 5 ani școlari încheiați.SALARII MINIME BRUT ANUALE IN INVATAMANT: AUSTRIA 33.157 E, ***BELGIA: 28/372 E; BULGARIA 3681 e; CIPRU: 23.885 E; CROATIA: 9.051 e, DANEMARCA: 44.580 E; SPANIA : 28.431 E; ESTONIA: 11.624E; FINLANDA: 32.234 E; FRANTA: 24.595e, GRECIA: 13.104 E; UNGARIA: 6.636E; ITALIA: 23.051 E; LETONIA: 4860E; LITUANIA: 4580E: LUXEMBURG: 72.000e, MALTA: 19320E; PAYS-BAS 34.806E; POLONIA: 5450E: PORTUGALIA: 21 960 E; CEHIA: 9238E; ROMANIA 3583 E, ROYAUME-UNI: 30646 E; SLOVENIA 17117 E, SLOVACIA 7362 E, SUEDIA 3791 E *** Venitul unui copil e de 42 lei/luna.44,2% au nivel scazut de educatie (primar, gimnazial sau fara scoala absolvita); 41,4% nivel mediu (postliceal, liceal, profesional sau tehnic de maistri) si 14,4% nivel superior.*** In anul 2011, erau 245,4 mii de persoane analfabete. In realitate, a avut loc o scadere a calitatii actului educational. Iar aceasta scadere este si mai vizibila cu cat tendintele de crestere a calitatii sistemului de invatamant sunt mult mai  in tarile Europei nordice decat erau in urma cu un deceniu. sistem educational performant (Finlanda, Marea Britanie, Elvetia, Irlanda, Danemarca, Polonia, Germania, Belgia), tari cu un sistem educational mediu (Ungaria, Franta, Austria, Italia, Spania, Suedia, Olanda) si tari un un sistem educational scazut (Romania, Bulgaria, Grecia, Cehia). In ultimii doi ani, observam o revenire la modelul ruso-ucrainean de invatamant, caracterizat prin competititivitate scazuta, inovatie aproape zero, economie controlata politic, interventionism guvernamental agresiv, materii scolare stufoase, adesea inutile, birocratie si coruptie, excluziune sociala, initiativa privata nula. Sistemul educational comunist porneste de la stat catre individ si nu invers, asa cum exista in tarile vestice. Din acest motiv, capitalul intelectual al scolilor, liceelor si universitatilor romanesti este foarte scazut. Asta nu inseamna ca inteligenta celor care le populeaza este scazuta, ci ca normele, valorile, regulile dupa care functioneaza au incorporate in ele o inteligenta scazuta, blocand creativitatea, inovatia, antreprenoriatul, libera initiativa, responsabilitatea. Care sunt cauzele nivelului scazut de educatie - doar 14% dintre cei recenzati au studii superioare - in conditiile in care multe dintre facultati si diplome sunt indoielnice? Dintre acestia, mai putin de 230 de mii au trecut de invatamantul universitar de licenta, adica putin peste 1% din numarul total al locuitorilor tarii. Cauzele tin de rolul nefast jucat de socialism in invatamant. Profesorii stiau in 1990 ca sistemul romanesc de invatamant era prost, dar nu aveau puterea sa-l schimbe. Asa ca au sustinut fatis la alegerile din 1996 partidele pro-occidentale, ajutandu-le sa castige alegerile. Cand socialistii au inteles ce forta electorala are aceasta categorie sociala, au inceput distrugerea sistematica a ei. In fruntea scolilor, liceelor si universitatilor au fost numiti simpatizanti politici, care si-au format o clica manageriala ce a blocat sansele de promovare ale celor care nu gandeau ca ei: au blocat bursele, schimburile universitare, posturile didactice ale celor care nu agreau socialismul. Si au trimis in schimb la specializari personaje slab pregatite profesional, dar obediente si predispuse la tot felul de complicitati murdare. Faptul ca decanii, rectorii sau directorii sunt importanti membri de partid si activisti zelosi ai partidelor politice (in special ai PSD) este responsabil de nivelul scazut al sistemului de invatamant romanesc. Decanii si rectorii universitatilor Harvard, MIT, London Business School afirma cu mandrie "noi scoatem specialisti, nu socialisti". Decanii si rectorii socialisti ai scolilor romanesti scot plagiatori, demagogi, impostori cu diplome cuparate pe nemerit, analfabeti in ponderi neintalnite nicaieri in Occident. Aveam 245 de mii de analfabeti, adica 1,4% din total, in anul 2011. Cat de mare este acest numar? Prin comparatie cu anul 1930, cand aveam 55% oameni fara scoala, procentul acesta este mic. Dar eradicarea analfabetismului s-a produs mai rapid in alte tari decat la noi. Daca ne uitam cu atentie cine sunt analfabetii Romaniei descoperim ca cei mai multi sunt de origine rroma si atunci putem trage concluzia unui rasism educational practicat de statul roman. Rata analfabetismului este un indicator clar al excluziunii sociale, iar excluziunea sociala este de neacceptat in tari precum Finlanda, SUA, Norvegia, Elvetia, Japonia, Hong Kong, etc. Dintre analfabeti, aproape 230 de mii au drept de vot. Ar trebui ingradit dreptul de vot de gradul de scolarizare - o scoala primara absolvita sau macar capacitatea de a citi si de a scrie? Exista un numar dublu de femei care nu stiu sa scrie sau sa citeasca, fata de barbati. De ce se intampla acest lucru? Analfabetismul a fost mai mare in randul femeilor in toata lumea pana acum 4-6 decenii, dar politicile de incluziune sociala ale unor state au facut ca aceste cazuri sa fie extrem de rare. In Danemarca de pilda 72% dintre femei sunt active pe piata muncii, fata de 79% dintre barbati. In Occident educatia reduce ponderea casnicelor pentru ca exista o piata a muncii foarte atractiva si dinamica. In Romania locurile de munca reprezinta o mare problema; corelata cu sistemul educational deficitar, oferim motive serioase unor femei sa ramana in afara sistemelor sociale, in interiorul propriilor gospodarii, ocupandu-se cu cresterea copiilor si cultivarea gradinilor proprii. Cu cat oamenii sunt mai educati, cu atat descopera ca institutiile, organizatiile au o forta cu care greu pot lupta. Organizatiile mari nu se schimba la presiunile oamenilor din interiorul lor, ci la presiuni externe. Daca cei care au parasit universitatile romanesti ducandu-se in alte tari ar fi ramas aici, ar fi ingrosat numarul celor scarbiti sau revoltati de ceea ce se petrece aici, dar n-ar fi putut face mai mult decat ei. Asa ei pot schimba in bine lucrurile din Romania avand in spate institutii occidentale puternice - si se intampla lucrul asta: forteaza scolile, liceele si universitatile sa trimita cat mai multi profesori la specializari in strainatate, cat mai multe burse pentru elevii si studentii merituosi, organizeaza conferinte la care ii atrag pe cei din tara, trimit materiale informative catre universitatile romanesti. Legatura cu inteligenta romaneasca din Occident este o solutie importanta pentru mentinerea Romaniei in afara sferei de interes a Rusiei si racordarea ei la valorile europene.***  41% dintre romani au dificultati de citire. Suntem pe locul 1 in Europa, alaturi de Bulgaria. *1 din 6 adolescenti prefera sa nu fie vazut cu o carte in mana, pentru a nu fi considerat „tocilar”. *56 de clase de elevi eminenti in 2014. Clasele de elita in scoli sunt discriminare sau progres? *Referendum pentru inghetarea anului scolar incepand cu 9 dec 2013, daca nu se vor mari cu 50% salariile debutantilor, educatia nu va primi 6% din PIB si nu va aparea „statutul cadrelor didactice”. *Profesorii care ii jignesc pe elevi, ii dau afara de la ora sau ii pun la colt risca amenzi intre 1000-2500 lei *voce: mai bine imi las copilul sa vada un film violent decat chestii din lumea reala! *Pricopie: foarte multe probleme amanate de-a lungul timpului. *Bz: pentru 400 prescolari si 800 elevi exista, potrivit legii, cabinet psihopedagogic. *Ministerul a platit 20,7 mil lei pentru un soft care depisteaza plagiatul. *30 ong ameninta ca dau in judecata men pt manifestarile organizate de halloween in scoli. *Capacitatea de concentrare se educa. *Lectii civice de legislatie in scoli de la procurori si judecatori - cursuri neobligatorii. *Parlamentarii usl vor sa scurteze vacanta de vara a elevilor. Analfabetismul functional:  ***”Intre 1900-1990 in Romania s-au acordat 1500 de titluri de doctor. In 2012 s-au acordat 6259 de titluri de doctor . in perioada 2000-2015 : 57.397 . in perioada 1an 1990 – dec 2022 : 80104.  In 2022: 77. 25% din deputatii si senatorii Romaniei sunt doctori in stiinte juridice, administrative, economie, strategie nationala si stiinte ale securitatii.. in 2o15 romania avea 251 doctori/1 mil locuitori. Nicio lucrare de licenta aa plagiatorilor dovediti nu a fost supusa analizei stiintifice. *** Când 48% dintre românii până la 38 de ani sunt analfabeți funcționali, la ce să te aștepți?

·         Stănciulescu-Bârda: ,,Modernizăm” mereu sistemul de învățământ, cu fiecare etapă, cu fiecare partid politic, cu fiecare ministru al Învățământului. Fiecare vrea să-și lege numele de acest domeniu atât de fragil, atât de delicat și atât de dificil. Fiecare vrea să facă experiențe și, din păcate, copiii sunt cobaii lor. Începutul școlarizării a coborât la cote alarmant de joase ale vieții. Dacă mai adaugi la aceasta anii de grădiniță, îți apare în minte întrebarea firească și fără de răspuns: ,,Unde este, oare, copilăria acestor copii? Cine le-a furat-o și cu ce drept?”În tradiția românească multimilenară se vorbea de ,,cei șapte ani de acasă” și nu întâmplător. Până la șapte ani copilul rămânea în sânul familiei. Se sudau pentru tot restul vieții legăturile lui cu părinții și bunicii, cu frații și cu celelalte rude. În timpul acesta cunoștea direct mediul înconjurător, natura cu toate ale ei, plante și animale. Cu nenumăratele lui întrebări afla multe și de toate în mod natural, fără teama calificativului, a notei de a doua zi, fără teama lecțiilor nefăcute. Copilul ședea mai tot timpul în aer liber, în mijlocul naturii, prestând și  activități utile, pe măsura puterii lui. Cel mai adesea el mergea cu vitele la câmp, împreună cu alți tovarăși de joacă din mahala. Cât timp vitele pășteau, ,,ciobăneii” jucau cum numai ei știau să joace, dezvoltându-și imaginația, inițiativa, gândirea, puterea fizică. Se dezvolta trupul, se dezvolta și sufletul. Mama îl învăță mai întâi primele cuvinte și primii  pași, apoi primele vorbe ale rugăciunii și primele semne ale închinăciunii. Părinții și bunicii îl învățau alfabetul comportamentului în lume, al relațiilor sale cu cei din jur și aceasta rămânea ca o amprentă pentru copil tot restul vieții. Cei șapte ani de acasă rămâneau  cea mai frumoasă perioadă din viață, o perioadă lipsită de griji, o perioadă fericită, care, pe bună dreptate, era asemănată cu perioada fericită a șederii lui Adam în rai.Bietul copil de azi este smuls de la sânul mamei de timpuriu și introdus într-o lume nu întotdeauna binevoitoare. Înregimentarea acesta de la o vârstă atât de fragedă face din sufletul copilului o cetate care-și închide porțile. Copilul devine egoist, se retrage în sine, se îngrijește doar  de eul său, de supraviețuirea lui în lumea aceea pestriță, în care oricând poate să fie bruscat, lovit, nedreptățit, în care dreptul forței predomină. Unii se ,,socializează”, integrându-se unor grupuri cu comportamente îndoielnice, așa-numitele găști, care le asigură o oarecare siguranță, încredere, putere. Alții se izolează de colectivitate și trăiesc în sine drama despărțirii de părinți și de mediul atât de primitor al casei părintești. Eram în clasa a IX-a la internat în Craiova și, după o săptămână sau două de la începutul anului școlar puteai vedea pe tot mai mulți pe la colțuri plângând. Dacă-l întrebai pe câte unul ce are, îți răspundea simplu și dezarmant: ,,Mi-e dor de acasă!”. Dar aveau 16-17 ani! Ce să faci cu Bibiluș, Bombonica, Bombița de la grădiniță, cu numai doi-trei ani ai lor; ce să faci cu Michi, Richi, Pichi și alții ca ei din clasa ,,zero”! Îi auzi vorbind cu lux de amănunte despre dinozauri și despre  tot felul de bazaconii, ca și când ar vorbi niște savanți! Menționez că dinozaurii sunt cele mai hidoase fiare care au trăit vreodată pe Pământ. Au dispărut în urmă cu milioane de ani și se mai găsește doar ici-acolo câte un oscior. Copiii se ,,specializează” în dinozauri, dar nu știu câte coarne are vaca, ce foloase ne aduce oaia, capra, porcul, găina etc.!Copii aceștia vor deveni ceea ce societatea sau mai bine-zis sistemul de învățământ dorește să devină: generația sticlei, a ecranului, a desenelor animate, generație de incubator. Sufletul acestei generații va fi însă un handicapat tot restul vieții. Un olimpic în informatică, adică în calculatoare, mărturisea că n-a citit niciodată o poveste cu Făt-Frumos, că n-a auzit de Miorița, că n-a fost la țară și n-a atins un animal domestic precum vaca, oaia etc., ci permanent a fost cu calculatorul lângă el, de dimineața până seara, de seara până dimineața. Priveam cu admirație pe acel tânăr pentru performanțele sale științifice, dar îl compătimeam pentru  cele ce pierduse din frumusețile naturii și ale sufletului românesc. Intrăm cu hăi-rup în sufletul acestor copii la vârste incredibil de mici, îi îndopăm douăzeci de ani cu multe și de toate, apoi îi băgăm în șomaj și suntem mulțumiți că i-am pricopsit. Ce vremuri, domʼle, ce vremuri! Și ce oameni!…

·         Stefan Odobleja: ”Este vina societăţii şi a familiei, a pedagogiei şi a şcolii că cei creativi nu evoluează spre destinul lor natural şi că atât de des ajung nişte epave ale societăţii.

·         Steluta Manda: "Mama mea și tatăl meu m-au învățat: Nu mâncați în fața altora, dacă nu aveți suficient pentru toată lumea. Dacă faci un ospăț și iti inviti colegii, ei sunt cu toții invitați. Atunci când faci voluntariat, fii primul care a ajuns și ultimul care să plece."

·         Stephen Covey: ”Daca nu il lasi pe profesor sa afle cat stii lasandu-i sa iti puna o intrebare, sau marturisindu-ti singur necunoasterea- nu vei invata cum sa progresezi. A ne recunoaste ignoranta este, de multe ori, cel dintai pas in educarea noastra. -

·         Stiri: ”56 de clase de elevi eminenti in 2014. Clasele de elita in scoli sunt discriminare sau progres?***Avem eleve repetente la sport din cauza neprezentarii! Ele zic ca "era prea de dimineata si erau si... indragostite"! S-a luat legatura cu iubitii si acestia au promis ca le lasa. La ore! (...) In fata scolilor se raporteaza tot mai des incidente intre elevi, declansate de certurile cu fetele. Curtea scolii a inspirat poeme si cantece, insa, la poarta scolii, la atat de mica distanta, se instareaza locul groazei.*** - BUZAU: pentru 400 prescolari si 800 elevi exista, potrivit legii, cabinet psihopedagogic. ***ministerul a platit 20,7 mil lei pentru un soft care depisteaza plagiatul.***30 ong ameninta ca dau in judecata men pt manifestarile organizate de halloween in scoli.***capacitatea de concentrare se educa ***lectii civice de legislatie in scoli de la procurori si judecatori. cursuri neobligatorii. ***parlamentarii usl vor sa scurteze vacanta de vara a elevilor. ***in scolile bucurestene se vor controla ghiozdanele la intrare, de droguri, arme etc.*** capacitatea de abstractizare a copiilor incepe de la clasa a 5-a*** pentru reparatii, scolile aveau nevoie de 1 mld lei si puterea a alocat doar 80 mil.***Intr-o scoala din tg frumos, iasi,  doi copii  de clasa a 9 a, provenind din medii sarace, sunt surprinsi de portar cand faceau sex in wc. Directorul face o ancheta, vrea sa stie: “de ce au recurs la asemenea gesturi”? *** Sc 15 emil palade BUZAU  are lab de circ . rutiera, primul din oras, singurul. ***Profesorii acuză guvernele, care au plasat şi continuă să plaseze educaţia şi copiii pe ultimele locuri în ierarhia priorităţilor lor, ceea ce, evident, conduce la „performanţe” ce ne poziţionează elevii pe ultimele locuri! Profesorii noştri predau fără asumarea rolului de actori cheie în procesul de învăţare şi spun că elevii nu învaţă şi, prin urmare, îşi merită locul. Cei mai mulţi dintre profesori sunt demotivaţi, nemulţumiţi şi neîncrezători, lipsiţi de pasiunea învăţării şi fără speranţă (şi au suficiente motive să fie aşa). Dar, cel mai trist este că toate aceste lucruri sunt duse în clase şi transmise elevilor. Un profesor demotivat, nemulţumit şi frustrat nu poate motiva copiii să vină la şcoală şi să înveţe. Un profesor lipsit de entuziasm nu poate inspira copiilor încredere şi speranţă în viitor Profesorii sunt inima sistemului de educaţie. profesorii să colaboreze, să fie parte ai aceleaşi comunităţi de practică în care împărtăşesc aceleaşi valori, principii şi idealuri educaţionale; în şcoală învăţarea este mai importantă decât competiţia, încurajarea mai eficientă decât critica sau ironia, iar ei, profesorii sunt modele pentru copii. trebuie să accepte că fiecare copil este important, să-şi asume responsabilitatea învăţării în clasă şi să creeze o atmosferă care promovează şi susţine învăţarea, să relaţioneze cu elevul, să-l încurajeze şi să-l susţină în mod constant. Predarea trebuie să producă învăţare pentru toţi copiii, la fiecare oră. elevii trebuie pregătiţi în primul rând pentru viaţa reală şi nu au înţeles că învăţământul obligatoriu nu înseamnă doar să mergi la şcoală 10 ani, ci acumularea obligatorie a cunoştinţelor corespunzătoare celor 10 ani de şcoală şi formarea acelor competenţe cheie ce le vor permite elevilor să-şi continue studiile, să se formeze pentru a trăi în societate ca persoane împlinite şi responsabile. ***"Silviu Crişan, de la Serviciul de Combaterea Criminalităţii Informatice din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei, a spus că în 2011 au fost depistate 38 de cazuri de pornografie infantilă pe internet, în 2012 -74 de cazuri iar în 2014 - 69 de cazuri." ***300 elevi buzoieni au pierdut bursele de studiu din cauza absentelor. ***Buzaul are 65ooo elevi.***Clasa zero nu iese in pauze ca micutii sunt impinsi/alergati de cei mari.  In sua pauzele sunt  astfel gandite incat anii nu se intalnesc intre ei.*** Dumitru Ene, zis beetoven, seful insp scolar judetean BUZAU  si cristinel romanescu acuzati de festivisme, ca au inaugurat clasa de educatie rutiera. Au interesul de a fi vazuti in mijlocul lumii. Una doua mot acolo la taieri de panglici.. sau 1 dec, 25 oct, la fel , ziua pietei…. Sa puna primarul mana pe oaie sau pe rosie… trebuiau sa fie prezenti la alegerea consiliului judetean al elevilor! Asa prevedea regul. Scolar. ( pres. Ionul madalin gavrila, alex serban, madalina florea, stanchescu alexandru, sandru andreea, alexandru dinulescu, grigore stefania, bianca buzaianu, etc)  Sa le spuna: n-o sa mai cumparam masina de teren pentru cj, ci o sa va ducem pe banii nostri la concursuri internationale!***Elevii liceelor sunt victime in scoli sau in apropierea acestora. La mijloc e intotdeauna o fata. Un elev de clasa a 9-a a fost injunghiat in gat de altul de 18 ani care se droga. Elevii s-au adunat la prefectura intr-un gest de protest. Discutii la tv: Statul sta cu mainile-n san sau facem uitate intamplarile dramatice si mergem inainte? Ar fi trebuit sa vina politia la scoala si sa vada cum stau treburile? Trebuie atitudine mult mai hotarata cand apare prima violenta verbala, trebuie o politie atenta, nu care sa ancheteze post-mortem***idolii liceenilor: andi moisescu, hagi, ion tiriac, mircea badea, mama, andra, andreea marin, antonia, nadia comaneci.*** esarfele, roba si toca oferite liceului lucian blaga din bucuresti au fost inscriptionate Vasile Blaga!***In 2012 s-au inregistrat 14.000 violente fizice si verbale in scoli. *** in bz 1,4 mil absente la scoli, motivul pare lipsa atractivitatii orelor de curs.***In italia invata peste 141000 elevi romani din 800.000 inscrisi in scoli. Albanezii sunt 100.000, marocanii 95.000. in ultimii 10 ani a crescut nr de elevi cu 12,3% proveniti din basarabia, 11,7 % din ucraina, 8,5% elevi filipinezi.***In scoli au aparut cataloage online./plata 30 roni/semestru pentru acces, au scazut absentele ***  in scoli ora de reflectie este de corectie***  In scoli se rotesc cadrele si se face astfel rau elevilor cand acestia nu sunt preluati de un profesor in clasa a 5 sa fie dusi pana-ntra opta.***In Statele Unite, cea mai mare putere mondiala, elevii de liceu au ore de self esteem! Oare la noi, unde stima de sine este atat de scazuta, ar fi de neconceput astfel de lectii? In niciun caz, dimpotriva! Dar de la cine sa vina o astfel de idee? In gluma am scris in “Nevroza balcanica” despre un Minister al stimei de sine. La lansarea cartii, cineva a sugerat ca ar fi mai bine sa infiintam un ONG al stimei de sine, pentru ca am depăşit se pare, milionul de analfabeţi, ***in timisoara o educatoare a lipit copiilor la gradinita gurile cu scoch sa fie liniste.*** Intr-o emisiune interlocutorii  n-au vrut sa vorbeasca cu calimente, cred, ca nu are studii: „mergeti la scoala, ca sa ne putem intelege.” *** Intr-un film un copil a dat profesorul in judecata ca nu l-a invatat nimic, cica l-a trecut clasa fara sa merite. Pe cand si in real?*** La prima ninsoare buzaul a inchis 2 scoli, o zi; una cu 9 copii din Cătieş. ***Elevii de clasa a 5-a invata dupa manuale vechi, dar vor da examen dupa cele ce se vor tipari la anul.***loc din bacau, hemeius, a desfiintat clasa a 9-a. 3 licee au avut promovabilitate zero la bacalaureat in bacau*** Manualele alternative sunt criticate. Astfel, o scoala  daca nu are in laborator substanta chImica ce trebuie predata, predau alta substanta. La matematica nu exista coerenta in lectii, incat unele repeta notiuni  demult invatate iar profesorii trec peste ele. ***Nedumeriri: E curios ca profesorii au tacut cand li s-au taiat salariile, au suferit 2 ani cu ele taiate si fac scandal mare tocmai cAnd le-au ajuns banii in trezorerie. Cica sa li se dea imediat banii. Acum!***Ong-urile pot supraveghea bacalaureatul, au putut tot timpul, de anul acesta vor disparea camerele de luat vederi.***Pe internet exista comentarii la lectii iar elevii dau copi/paste. Profesorii nu se implica incat copiii sa aiba propriile opinii*** testele scolare arata ca elevii romani nu au capacitatea sa inteleaga o intrebare. ***Tineri buzoieni valorosi  recunoscuti international, premiati: Andreea duta, andrei horia gheorghe, daniel iulian sandu.***Toata cunoasterea umanitatii scrisa este sau va fi foarte repede scrisa pe web***Un elev din vaslui, in coma alcoolica la cursuri. ***universitatea „al ioan cuza” da 300 doctorate/an, dar nu publica lucrarile si nici nu ofera lista doctoranzilor.*** ar putea si profesorii sa se mobilizeze sa dea zapada din scoala si din jurul scolii. e o rusine? in pauza. burducea: e prea mult ce-i cerem unui profesor. ar trebui ca fiecare parinte de la fiecare clasa sa vina si sa ajute.*** Copiii nostri sunt mult mai bine pregatiti teoretic, dar nu stiu sa faca nimic.  Doru Gheorghiade: dar aia din minister n-aud nimic?***MinISTERUL  edUCATIEI.: a doua limba straina din clasa a 3-a *** min ed. vrea gradinita obligatorie de la 5 ani. *** se legalizeaza fondul clasei fiindca aduce un plus de 5% la bugetul educatiei.*** Elevii refuza sa mearga pe jos la scolile alocate prin comasare. Parintii "ii obliga"sa mearga, spune presa. 'Ei, as! Se roaga de ei: "Hai, ma, du-te, ca nu mai primim ajutoru' social!"***”Cantinele scolare continua sa imbolnaveasca elevii, dar ministrul invatamantului nu pateste nimic. Nici macar directorii!

·         Sydney J. Harris: ”Intregul scop al educatiei este sa transforme oglinzile in ferestre.

·         Știați că? Statul român Nu acordă nicio o formă de sprijin tinerilor profesori în primii ani de carieră? 2. Nu a investit nimic în pregătirea resursei umane în ultimii 20 de ani3. Deși învățământul ar trebui să aibă alocat 6% din PIB din 2012 nu a primit anual decât cel mult 3%. 4. A construit/ renovat doar 300 de școli în ultimii 30 de ani, dintr-un total de 12.000 de unități cu pj sau fără aflate în toată țara 5.Recunoaște faptul că mai sunt peste 2000 de școli din 6400 cu pj care nu au apă curentă/ canalizare 6. Există sute de școli fără baze sportive, terenuri de sport. 7. În 99% din școli nu există cantine. 8. În mediul rural, în unele comunități, se vine la școală pe jos de la mai mulți kilometri sau se folosește chiar căruța. 9. Din anul 2007 unitățile școlare nu au mai primit niciun fel de dotare 10. Există încă foarte multe comune care nu acordă naveta profesorilor 11. Personalul nedidactic este insuficient și suprasolicitat 12. Salariul profesorilor este încă pe penultimul loc în UE deși în ultimii 2 ani a fost o creștere de 80% 13. În anul școlar 2018-2019 au existat județe care nu au finanțat programul ,, săracilor" lapte și corn 14. Nu a construit nici măcar o școală compatibilă cu cea din Occident 15. Nu a descongestionat programele școlare care sunt cele mai stufoase și irelevante din UE 16. Nu asigură egalitatea de șanse pentru toți copiii României? Există încă peste 4000 de necalificați 17. Doar 4% din copiii de la sate ajung la Facultate 18. Nu asigură finanțarea suficientă per elev în niciun județ 19. Drepturile financiare ale profesorilor câștigate în anii 2014, 2015, 2016, nu au fost încasate nici acum de cei în drept 20. Prin MEN, încalcă cu bună știință salarizarea profesorilor stabilind după bunul plac cuantumul drepturilor 21. Nu a luat nicio măsură pentru a recunoaște bolile profesionale 22. Nu a luat nicio măsură pentru a reduce greutatea ghiozdanelor la elevi 23. Nu a investit nimic în școli profesionale, licee tehnologice sau vocaționale.

·         Talmud: ”Atunci cand iti inveti fiul, il inveti pe fiul fiului tau.

·         Teodor Dume: ”Scoala vietii este singura institutie privata care nu necesita acreditare

·         Teofrast: ”Daca nu esti educat si taci, atunci esti educat, daca esti educat si taci, atunci esti bine educat. -

·         Theodore Roosevelt: ”A educa intelectual o persoana fara a o educa moral inseamna a ameninta societatea. *** Sunt o parte din tot ceea ce am citit. -

·         Thomas Aquinas: ”Fereste-te de omul care a citit doar o singura carte. -

·         Thomas Berry: ”Sa ii invatam pe copii despre lumea inconjuratoare si despre natura ar trebui sa fie considerat unul dintre cele mai importante lucruri. -

·         Thomas Carlyle: ”Ceea ce devenim depinde in mare masura de ce citim dupa ce toti profesorii au terminat cu noi.Cea mai mare universitate este o colectie de carti. -

·         Thomas Fuller: ”Lasa prima lectie a copilului sa fie ascultare apoi a doua poate fi ceea ce crezi ca este necesar. -

·         Thomas Jefferson: ”Omul care nu citeste nimic este mai educat decat cel care nu citeste nimic altceva decat ziare. -

·         Thomas Szaz: ”Un profesor trebuie sa aiba o maxima autoritate si o minima putere.

·         Titu Maiorescu: ”Scopul educaţiei este nimicirea mărginirii egoiste a individului şi supunerea lui la raţiunea lucrurilor. –

·         Tokaev: ”Am dat ordin să se tragă fără avertisment pentru a ucide

·         Tom Bodelt: ”Diferenţa dintre şcoală şi viaţă? La şcoală ţi se dă o lecţie, apoi un test. În viaţă, ţi se dă un test care te învaţă o lecţie.

·         Traian Bădulescu Șuteanu: ”Criza învăţământului românesc În România de ieri se vorbea de performanţă, de tradiţie în performanţă. În România de azi se vorbeşte de performanţă fără acoperire, de demagogie, de imbecili cu diplomă, de industrie de capete pătratre şi se ridică la rangul de valoare naţională plagiatul şi “lustrul fără bază”. Se vorbeşte astăzi la nivel înalt de criză de valori, dar şi de incompetenţa profesorilor, argument ce justifică mizeria salarială şi denigrarea profesională a cestora. Dar cei ce denigrează educaţia şi întregul sistem de învăţământ nu se sfiesc să pomenească în lungi discursuri demagogice, cu pretinsă naivitate, pentru a nu spune mai mult, de valori, de identitate, de deschidere şi transparenţă. Demagogi ce-şi trâmbiţează competenţele deşi au fost formaţi, în mod paradoxal în şcolile româneşti.Și nu pot să nu mă întreb cum să fie considerat prioritar învăţământul într-o ţară în care preşedintele ridică la rangul de valoare rezultatele sale mediocre, deci propria lipsă de performantă? Oare ce durată ar avea o conferinţă de presă avându-i ca invitaţi pe Spiru Haret, actualul Ministru al Educaţiei şi Traian Băsescu?Câţi români ştiu că a treia generaţie de beneficiari ai Bursei Speciale « Guvernul României » a revenit în ţară cu intenţia declarată de a lansa programe de dezvoltare în diverse domenii ale administraţiei publice româneşti?Deşi conform contractului semnat de către fiecare beneficiar, cei întorşi în ţară ar trebui să devină manageri publici, urmând să fie repartizaţi pe funcţii de conducere în administraţia publică românească pentru a acţiona ca agenţi ai schimbării, o nouă generaţie de tineri entuziaşti vine să îngroaşe rândurile celor ce aşteaptă recunoştere, debusolaţi şi demotivaţi.Pe de o parte cei aflaţi încă la studii, la universităţi de prestigiu, sunt prinşi între presiunea de a fi performanţi şi cea de a face faţă lipsurilor materiale, datorate unei proaste gestionari a banilor de către MECT.Pe de alta parte, cei întorşi în ţară încearcă să identifice Guvernul care i-a recrutat şi selectat, Guvernul actual parând surd la nevoile pe care specialişti din aparatul său le-au identificat în momentul lansării acestui program, fiind totodată mut cand i se cer justificări ale tergiversării îndeplinirii obligaţiilor sale contractuale.Cum poate fi calificat un Guvern ce nu oferă nici o şansa unui beneficiar al bursei sale, transformându-l în şomer de lux pe durată nedeterminată, dar pe care instituţii din Belgia îl recrutează într-o lună ?Câtă încredere să avem într-un Guvern care se dezice de propriile responsabilităţi, risipindu-şi resursele financiare şi umane şi totodată declamând cu infatuare reducerea exodului de materie cenuşie peste hotare ? Soluţii există , există şi oameni care le pot pune în practică, dar sunt şi interese politice PROcorupţie, PROhaos şi PROdevalorizare a imaginii românului.

·         Traian  Vajda: "Azi, dupa 20 de ani de cariera, am clacat in clasa. Am preferat sa ies din clasa, ca sa nu plesnesc pe cineva. Azi mi-a ajuns cutitul la os. Elevii au ajuns la un grad de nesimtire si tupeu maxim. Un elev si-a deschis telefonul si a inceput sa filmeze in ora, parerea mea e ca facea live pe tik tok. I-am cerut sa inchida si sa imi dea telefonul. Intentia mea era sa il pun pe catedra pentru a putea sa imi continui ora. Elevul in cauza si colegii au sarit cu gura ca nu am voia sa le iau lucrurile personale, o fata aproape ca tipa ca de ce ating elevul ca nu am voie sa pun mana pe el, in conditiile in care nu am atins copilul nici macar cu un deget. M-am intors spre domnisoara respectiva si am atentionat-o cu calm sa isi coboare tonul vocii si sa fie mai atenta ce afirmatii face si sa nu distorsioneze lucrurile pentru ca lucrurile neadevarate, indiferent de natura lor pot afecta un om. Stiti ce mi-a raspuns? " stiti ca pe mine ma vor crede, pe mine si pe colegii mei pentru ca toti  vom spune ca l-ati atins". Nu te puteai intelege cu ei, parca erau "posedati". E o clasa cu probleme dar niciodata nu au facut asa. Am iesit din clasa ca sa nu imi pocneasca ceva la cap,ma mir ca nu am facut vreun avc pana acum. Bine ca era spre sfarsitul orei. Nu am fost om toata ziua. Vorbim de clasa a VII a, scoala de cartier. Probleme au mai fost la aceasta clasa, nu doar la ora mea ci si la alti profesori sau in pauze, parintii chemati la scoala dar depasiti de situatie. Ridicau din umeri si spuneau "nici eu nu mai stiu ce sa fac cu el" sau "asa face si acasa". Politia a fost chemata de cateva ori la scoala in urma unor incidente dar a ramas la stadiul de constatare. Daca nu se va face ceva curand in scoli, unde gradul de violenta, tupeu, nesimtire a atins cote maxime, daca vom continua sa toleram asemenea derapaje si sa acceptam la nesfarsit toate tampeniile debitate de diverse ong-uri ca noi nu stim sa educam, ca scoala e despre jocuri si fericire, ca trebuie sa educam cu blandete, ne ducem naibii cu totii. Am facut o facultate, am invatat atat de mult ca sa ma duc la un loc de munca unde un copil de 13-14 ani isi bate joc de mine si eu nu pot sa ii fac nimic?  Asta e balamuc, nu scoala!!! Intru in scoala zambind, relaxat si plec cu capul bubuind si cu teama ca imi pocneste inima? Chiar nu se mai poate !!! Vreau sa ma duc la scoala sa imi fac orele in liniste, sa am liniste la ore si imi dau si sufletul pt ei. Sustinere??? Nu ai de la nimeni. Esti lasat singur in cusca cu lei. Pe usa scrie SCOALA. Ar trebui sa scrie BALAMUC pentru ca asta nu e o scoala din Uniunea Europeana.' Comentarii: ”Recent în Coreea de Sud a fost grevă a profesorilor din cam aceleași motive: manifestarea terorii elevilor și a părinților asupra cadrelor didactice. În ultimii 5 ani peste 100 cadre didactice coreene s-au sinucis. Ultima sinucidere a dus la grevă. Cutremurător!' *** 'Și eu am ieșit din clasă (clasa a-IV-a) !  Elevul avea pe bancă mai multe bancnote de 100 de lei și doua telefone la care asculta manele ! A spus sa nu ma ating de lucrurile personale , chiar dacă sunt tentata...  a auzit el ca avem salariile mici și ne fac ochii ca la " păcănele " când vedem atâția bani!'

·         Tudor Arghezi: Învățătorul e o lumânare care arde luminându-i pe alții.  

·         Tudor Matei: ”Scrisoarea unei profesoare pentru elevii săi: Îmi cer iertare în faţa inteligenţei lor O nouă sesiune de examene, o nouă serie de probleme. Subiectele de la Evaluarea Naţională 2014 au fost mult peste aşteptările elevilor, dar şi ale profesorilor. Acest lucru a dus la un fapt fără precedent: o profesoară a trimis o scrisoare deschisă prin care îşi cere scuze faţă de elevi, prezentând nemulţumirea faţă de sistem.

·         Tudor Musatescu: ”Amabilitatea adevarata trebuie sa fie, in primul rand, o chestiune de caracter si apoi una de educatie.

·         Ugo Foscolo: „În ciuda unei educaţii alese, copiii devin totuşi răi, dacă exemplul părinţilor sau al profesorilor lor nu corespunde învăţămintelor.”

·         Valentin Marc: ”Impostura prezentă în fiecare strat al societății de azi, are originile în obiceiul de a copia la școală.La noi copiatul e șmecherie iar copilul care semnalează se cheamă că pârăște și asta e rău.Avem o educație de infractori că numai la ăia semnalarea unei fraude este considerată păcatul suprem.Vom avea mereu oameni inteligenți și talentați care vor pleca dezgustați în vest pentru că nu vor să se adapteze acestui sistem.

·         Valeriu Butulescu: ”Educatie, cand dai viata cuiva, lasa-i si modul de intrebuintare.

·         Varro: „Pe profesori trebuie fie să-i iubim, fie să nu-i ascultăm.”

·         Vasile Conta: ”Educatorul nu face altceva decât îndreaptă ceea ce natura a creat.

·         Vasile Dem Zamfirescu: ”Unul dintre cele mai puternice simptome este rusinea, rusinea de a fi roman. Emil Cioran a fost printre primii care nu s-a jenat sa declare public rusinea de a fi roman in “Schimbarea la fata a Romaniei”. De atunci lucrurile s-au schimbat, nu neaparat in bine, pentru ca a urmat indelungata perioada comunista, care va fi accentuat aceasta rusine, fara a exista posibilitea exprimarii sale. Astazi, dupa 20 de ani de tranzitie, care ne-a dezamagit, inregistram o eliberare si generalizare a exprimarii rusinii. Omul de pe strada, nu numai intelectualul, este constient de rusinea de a apartine romanitatii si o spune fara ezitare, uneori in exces. Formulari larg raspandite, cum ar fi “Ce tara frumoasa, pacat ca e locuita!” sau “Ca la noi, la nimenea” si bineinteles varianta directa “Mi-e rusine ca sunt roman” sunt concludente pentru sentimentul de sine colectiv. In pofida rezistentelor pe care le trezesc in noi astfel de exprimari, ele pot fi un punct de plecare, in calitate de sentimente asumate, pentru actiuni de schimbare a situatiei. In Statele Unite, cea mai mare putere mondiala, elevii de liceu au ore de self esteem! Oare la noi, unde stima de sine este atat de scazuta, ar fi de neconceput astfel de lectii? In niciun caz, dimpotriva! Dar de la cine sa vina o astfel de idee? In gluma am scris in “Nevroza balcanica” despre un Minister al stimei de sine. La lansarea cartii, cineva a sugerat ca ar fi mai bine sa infiintam un ONG al stimei de sine, pentru ca tot ce este de stat se impotmoleste in cele din urma, in timp ce o organizatie a societatii civile are mai multe sanse sa fie consecventa....

·         Vasile Gavrilescu: ”In oricare scoala din lume nu te invata cum sa traiesti. -

·         Vasily Sukhomlinsky: ”Predarea este doar una dintre petalele acelei flori numite educatie. -

·         Vera Nazaria: ”De fiecare data cand citesti o carte buna se deschide o usa ca sa patrunda mai multa lumina. -

·         Vernon Sanders Law: ” Experienta este cel mai dur profesor, pentru ca intii iti da testul si apoi iti spune care era lectia.

·         Victor Deleu: ”Nu mai emiteți „analfabeți”! Nu mai emiteți analfabeți funcțional! S-a ajuns deja la cifra de peste 40%. Pe contul lor se face chiar și „circ”. De exemplu, unii corespondenți TV testează oamenii pe stradă cu întrebări de genul: Cât de lungă poate fi o menopauză? Sau: Cum stă România cu erecția? Asta nu e o „luptă” cu analfabetismul, ci intimidarea țării, Patriei lor proprii. E și Patria mea. Mie, îmi pasă!  Eu sunt cel ce sunt, inginerul care și-a luat funcția de a promova ingineria interioară a stării spiritual-intelectuale a omului (sufletul). Practica de dezvoltare a activității mele pe tot parcursul vieții, în diferite cazuri, m-au cerut acceptarea Aparatului explicativ oficial, înțeles de mai multe persoane, dar care în toate cazurile el era departe de perfecțiune, temporar. Asta mi-a trezit interesul: De ce, din motivul structurii limbilor tradițional imperfecte, nu e posibil de formulat un Aparat explicativ unic de reper, guvernator al tuturor aparatelor explicative? Argumentele necesare, cele care ar deschide ochii publicului larg pentru a structura metodologia educație tradiționale, voi încerca să le formulez chiar aici. Acum.  1.Toate lucrurile din lume sunt evidente și ascunse. Și dacă rezultatul evident al educației tradiționale e 60%/40% (cu Bac/ fără Bac), apoi cauza celor 40% e ascunsă. Avem o situație de neînțelegere totală. Suntem în sec. XXI, dotați cu IT, iar rezultatele - mai rele ca în trecut. Explicația ar trebui căutată atât în creșterea volumului necesar de cunoștințe, cât și de explozia informațională (IT). Structura informației se dovedește a fi aceiași, ca și a limbii vorbite, iar gândirea intimă și socială, ambele unite, se postează pe aceleași principii, aceleași consecvență liniară și planaritate. Tradițional, copii sunt educați în stil materialist, imitând și copiind cunoștințe unul de la altul sau Profesor. Am ajuns la un moment când calitatea educației nu mai crește. Moralitatea e în disgrație, iar încrederea în oameni scade. Respectul se confundă cu stima cerută forțat (ca la Putin). Nu mai poți vorbi de iubire de baștină, educa și promova sentimentul de patriotism. Se vede bine că cantitatea cunoștințelor e montată pe o structură deformată, neadecvată dorințelor interne ale omului, spiritului lui. De aceea, ca prim element al cunoașterii voi lua STRUCTURA.  2.Pentru a înțelege structura activității umane va trebui de adresat Științei. Și într-adevăr, avem o știință dezvoltată. Dar, și ea se folosește de aceiași structură liniară a informației. Social, pe hârtie, totul pare OK. Practic, însă, din punct de vedere al liniștii interne, totul e răvășit: depresia și stresul corupția, criminalitatea, războiul și terorismul, abuzurile în familie și divorțurile etc. Pare a fi un impas politic care aduce haosul și groaza de dispariție a ființei umane de pe pământ. Prin limbajul actual se ajunge cam greu la vreun consens, iar toate discuțiile merg în contextul larg al globalismului. Impas…Propunerea mea, de a analiza structura cunoștințelor noastre constă în legământul noțiunilor, reflecții adecvate, simboluri ale conceptelor noastre despre natură. Ca exemplu, să luăm cuvintele duale, contradictorii, împerecheate: la vedere-ascuns; zi-noapte; educat-analfabet… În ajutor îmi iau descoperirile științifice din fizică: fizica clasică (la vedere) - fizica cuantică (ascunsă). Mai simplu: fizica-metafizica. Adică, lumea exterioară fixă cu punct de referință, 0, și lumea de dincolo de lumea exterioară, unde totul e în viteză, în forfotă, fără puncte de referință. Împerecherea cuvintelor e o armonie, un echilibru, o balanță. Și dacă e așa, fiecare balanță are un punct de sprijin, un centru, 0. Așa, se face marea uimire: Vrem liniște și claritate în gând? Folosește structura: stânga-0-dreapta, 1-0-1. Iar mecanica cuantică, ne susține: Electronul are proprietăți duale: electron-0-undă. De ce electronul trece în undă? Pentru că în fața fluxului de electroni s-a pus un grilaj cu două (1-1) fisuri, 1-0-1. De distanța, -0-, dintre fisuri și prezența ambelor, depinde și rezultatul.3.Acum, să ne întoarcem la cuvintele împerecheate de mai sus: la vedere-0-ascuns (cu Bac-0-fără Bac); zi-0-noapte; educat-0-analfabet; clasic-0-cuantic; fizică-0-metafizică. Balanțele date nu numai că sunt balanțe, dar au și orientare, de zi și de noapte, părți clare și neclare. Nu este clară tuturor fizica cuantică, nu se vede bine noaptea, nu se înțelege de ce în aceleași condiții unii copii rămân „proști”. O metafizică. Punctul de reper, 0, al sistemului de coordonate, XYZ –„șters”. Se dă vina pe orice, numai nu pe structura instrumentului cunoașterii, limbii folosite. Așa, începem să înțelegem că avem nevoie de o unitate cognitivă nouă, triadele. De structură. Dar, unde s-o folosim? Răspuns: În meditație, la căutarea răspunsurilor necesare pentru activitate, învățământ și comportament. E o știință nouă, ascunsă. Iar asta e bine. Chiar dacă ea nu se dezvoltă aici de autorul acestor rânduri, oricum, descoperirea formei, „structura” căutată e asta: Știința ordinară (la vedere)-0-Știința extraordinară (ascunsă). Două științe? De ce nu? Doar, există deja două fizici: fizica clasică-0-fizica cuantică; fizica-0-metafizica. Avem deja recunoscute: o știința clasică și alta, o știință cuantică. Nu e așa? De ce să ne uimim? Să mergem mai departe…. Toată această cugetare nu este îndreptată spre demontarea cunoștințelor tradiționale, complicarea lor. Din contra – spre întregirea lor, spațializarea lor, condiție de a le da vederii adecvate, armonioase, în două părți: stânga-0-dreapta. Iar trecerea din un domeniu în altul e Saltul cunoștinței, deșteptare. Visul românilor pus în Imnul național.Aici, apare ceva nou. Meditația asupra acestor cuvinte perechi, duale, nu se mai efectuează prin programe sociale (stânga). Totul e individual. Iar fiecare elev are intelectul său intim, propriu. Atâta timp cât intelectul intim, înnăscut nu este afectat de intelectul social, oficial promovat de Programul de învățământ, atâta timp copilul are șansa să mai „rămână autentic”, să-și păstreze identitatea, să creadă în sine însuși: el are punctul de reper, triada: spirit-0-intelect. Profesorul, din punct de vedere moral, are funcția de al iniția, de ai da „cheia deșteptării”. Triada, spirit-0-intelect intim, e un fel de grilaj, 1-0-1 asemănător cu cel din Mecanica cuantică. Oricare flux de cuvinte, venite din societate, va fi îndreptat spre structurare, aranjare autentică, stânga-0-dreapta. Acum, cred că nu se mai îndoiește nimeni că armonia internă, bine structurată, poate exista dacă sunt prezente ambele intelecte: intim-0-social. Nu mai avem o concurență, o competiție adusă la abuz: „tabla rasă”- Programul de studiu. Atingem, complementaritatea, armonia, asemănarea autentică în analiza informației: una și aceiași structură, cu unul și același centru, început autentic, 0. Și, dacă la nivel irațional unii părinți spirituali, Guru, vorbesc de „ingineria interioară” pe care ei o promovează ca credință prin folosirea diferitor povești și practici experimentate local, apoi, la nivel rațional, prin Credința în rațiunea echilibrelor, teoretic, Profesorii noștri iubiți de ce n-ar vorbi la meditații elevilor despre armonia în cunoaștere, o inginerie interioară, o inițiere importantă în cunoașterea integrată, fractalică, pusă la punct prin Știință?  4. Care ar fi acea „Știință”? E simplu: asta e știința integrată despre sistemul Universal. Știința integrată e însuși Râul cunoașterii cu două maluri, stâng și drept: contradictoriu-0-complementar; știința ordinară-0-știința extraordinară; la vedere-0-ascunsă, fizică-0-metafizică; clasică-0-cuantică. Cunoștințele actuale sunt promovate contradictoriu și se învață competitiv, în lupta cu sine însuși. Pe toate căile se încearcă modelarea omului după iluzia liderilor sociali, tradiție. Între elev și profesor e pus un centru secund, 0”, ales din practica abuzivă a omului față de natură și sine însuși. Elevul trebuie să copie, că mimeze, să repete și să reproducă. Intelectul lui înnăscut, montat pe armonia autentică, este îndreptat spre o altă armonie, inventată, politizată, artificială. Scopul educației e atingerea unui obiectiv material sau poziție socială. Individualitatea lui e adusă la un numitor comun social, 0”, practicat deja: deștepți-0”-proști. Centru Râului cunoașterii, 0 autentic este ignorat. În discrepanța, 0-0”, ca într-o gaură neagră nimeresc peste 40% din elevi declarați „analfabeți funcțional”. Ei, inconștient, nu se supun modelării dorite de societate, și deci, nu iau parte la construcția acelei societăți imaginare, a liderilor. Societatea umană construiește o Lume a sa, artificială, adiacentă naturii. Oricum, ea nu e balansată cu legile naturii. Deci, și între aceste două lumi: Lumea naturii-0”-Lumea omului, avem un centru secund, 0”, non autentic. Apocaliptic… Această viziune firească, cu părere de rău, nu este promovată în rândurile profesorilor. Și ei, ca și elevii lor, au fost copiatori, imitatori și plagiatori ai Profesorilor lor „politici”, ai Programului de Învățământ. Cercul este închis. Situația se înrăutățește. Cei, care nu iau parte la activitatea socială, poluează la fel. Demografia globală e în creștere. Iar, peste 40% din populație rămâne analfabetă, nu ia parte la organizarea eficientă a acestei lumi. E pasivă, non necesară. Iar teoriile conspirației se înmulțesc… Legile sociale sunt puse la vedere, dar nu și în spațiul ascuns al gândirii intime. Ele nu sunt înțelese, nu corespund spiritualității. Intelectul lor intim e „spălat”, înlocuit cu cel social, oficial, de modă. Pentru a ieși din acest impas intern fiecare om are nevoie de un Salt emoțional și mintal, înțelegere: noi nu cunoaștem adecvat natura! Din aceste motive, armonia socială e în declin oriunde, fie în țările bogate, dezvoltate, sau cele aflate în dezvoltare, sărace. Ce e de făcut? E iminentă, deschiderea viziunii integrate despre lume. Prezentarea cunoașterii ca sistem bivalent: contradictoriu-0-complementar; general-0-particular; de credință în teorie-0-de știință practică. Iar la baza credinței oricărui om e voința de a fi util, necesar prin o relație, -0-, acceptată. Așadar, relația, -0”-, propusă de școală, nu e acceptată de peste 40% din elevi. Sunt ei într-adevăr analfabeți funcțional sau ei, pur și simplu, s-au blocat din motivul abuzului: ignorarea educației integrate, Răului cunoașterii înzestrat cu ambele maluri roditoare: educație contradictorie -0- educație complementară; Știință ordinară-0-știință extraordinară…. Astăzi, adesea, complementaritatea se confundă cu complimentul sau suplimentul. Adică, complementaritatea se confundă cu aceiași parte a unor elemente contradictorii, stânga. Armonie nu e pentru că nici „salt cuantic” dint-o parte, contradictoriu-0-complementar, în alta nu e. O resetare a sistemului cunoașterii actuale e iminent. Fenomenul e global. Iar românii au o misiune, a lor, ca inițiatori practici. Limba română e calibrată adecvat naturii armonioase, 1-0-1, chiar dacă multe cuvinte ale ei sunt „străine”. Greu a fost de ajuns până aici, de formulat Aparatul explicativ al ingineriei interioare în limba română. În alte limbi, și mai greu. Unele triade importante nu se traduc adecvat în limbile europene sau slave. Iar titlul provocător, „Nu mai emiteți „analfabeți”!”, îndreptat împotriva profesorilor, ar trebui să aducă emoție, dorință de a combate această chemare care e… de necombătut. Apoi, asumată. Cel doi combatanți sunt… unul, trinitar: intelectul intim-0-intelectul social asumat. Starea spiritual-intelectuală a sufletului uman, e în centrul 0, Sursă a cunoașterii. Lecțiile de comunicare vor trebui împlinite, dotate cu structuri autentice de aderare la armonia adecvată a lucrurilor. Așa, resetarea socială ar putea fi făcută complementar, metafizic, inițiată din intimitate. Adică, fără războaie, pandemii, terorism, corupție și crime, numite și ele „resetare”, dar, politic utopică. Mie îmi pasă! *** „Analfabetism funcțional” Oare, de ce „analfabetismul funcțional” e atât de manifestat în România? 44%! Aproape fiecare al doilea! „Nu sunt, eu!” - va susține oricare cititor. Voi riposta: „Ba, da! Și tu, dragă! Și tu!” Oricare. Chiar dacă ai trecut bine examenul de la PISA. „Și tu!” Scuze! Fac această aberație, pentru că dacă citești textele și le înțelegi, apoi, dragul meu, de ce nu le poți explica celor care nu le înțeleg? Deci, și singur ai „analfabetism funcțional” în reproducerea acelor lucruri „înțelese”. Înțelese, oare? Eu, unul, vreau să le explic… Propun: Hai, să lăsam la o parte calificarea omului prin analfabetism, prin deșteptăciune, carismă, ADN, naționalism sau rasism. Chiar, și prin „darul ceresc” dat de la Dumnezeu. Adică, fiecare al doilea român, chipurile, s-a născut fără noroc. Norocoși suntem toți. Suntem aici! Ascultă…. 1.Analiza. Cuvântul „analfabetism” se începe de la alfabet, limbă. Astăzi toată lumea știe a citi. Funcțional, toți suntem alfabeți. Sau poate, alfa-beți, trăim ca cei beți. Nu înțelegem Ceva? Adică, trecem printr-un „somn social” comun! Dormităm? Acele lucruri care sunt scrise în texte, sunt cuvinte, propoziții. Ele redau o realitate exprimată de cineva. Sensul textului, înțelegerea corectă a intenției de a reda ceva prin descrierea unui fenomen, cititorul îl primește conform structurii limbii vorbite, limbajului. În afară de subiect și predicat, oricare gramatică de școală e plină cu reguli de scriere corectă, de îmbinare a cuvintelor. Iar deoarece informația se dă în lanț, cuvânt după cuvânt, structura textului e pusă pe consecvență, în linie și plan, 2D. Da-da! 2D. De aici înțelegerea textului, e planară, 2D. Textele sunt înțelese de toți, dar nu toți le pot reproduce. De ce? Pentru că gândirea e intimă, are o structură intimă, spațială, 3D. Iar capacitatea de trecere a sensului „înțeles” planar, 2D, în cel spațial, 3D, și invers nu este antrenată (Nota bene!). Așa, practic avem 44% din populație de „analfabeți funcționali” și 56% de analfabeți la fel de funcționali care nu pot reproduce cele înțelese pentru a le explica celorlalți: 44%. Suntem în impas? Toți!! Toți! Din altă parte… Fenomenul dat, a fost recunoscut oficial la momentul adoptării textului „Deșteaptă-te române” în calitate de Imn național. Așa, românii au recunoscut, oficial, faptul precum că trăiește într-un „somn social” comun, dormitează. Punct. 2.Teza. Vorbind de analfabetism, discutăm de intelect (nu de trup), de o capacitate importantă a intelectului, facultatea de a gândi, primi și expune în forma percepției sale, proprii trupului dat, a textelor. Omul fizic e ființă biologică, iar o masa cenușie suficientă, creier pentru a comunica, deja are. Nu vom căuta indiciul biologic sau mistic al instinctului care formează sentimentul de încredere precum că omul e o ființă bivalentă, trup-suflet; spirit irațional și intelect rațional. E clar. Lumea omului, într-adevăr e bivalentă. Precum Sufletul lui e format din spirit și intelect, așa și Spiritul lui total e format din spirit intim și spirit bisericesc (sau ateist) social. Tot aici, și Intelectul lui integrat, la fel e bivalent, e format din intelect intim și intelect social. Așa, problema analfabetismului funcțional e în deșteptarea românilor, Iar asta înseamnă de „a o lua razna” de la definiția omului ca ființă unitară, animal-trup: femeie ori bărbat, ori alt animal modificat artificial prin metode chirurgicale, la definiția omului ca ființă cu intelect bivalent. Va trebui de acceptat că SPIRITUL personal intim al omului e unul, universal dar bivalent, un duh (1) spațial, 3D, alăturat de cel bisericesc, divin, la fel e un duh (1) spațial, 3D. Adică, 1-1. Dar, care e legământul lor, X, pentru că le vedem echilibrate?Din altă parte intelectul „educat” la școală e format pe texte planare, 2D, venite din activitatea socială planară, 2D. Conflictul conștiinței umane e aici: spirit/intelect; 3D/2D. Raportul acestor două proprietăți sufletești, spirit/intelect, generează acea contradicție care dă rezultatul de la PISA, 44% de analfabeți funcționali. Dar, pentru ca contradicția dată să fie abolită, școala actuală nu poate da elevilor educație „în duh”, spațială, 3D. Structura, 2D, a limbajului folosit în școli nu permite. Astfel, educația actuală „asfaltează” în plan, 2D, 44% din elevi. Aici, pot să fiu contrazis: 56% din elevi, chipurile, nu sunt „asfaltați”. „Vezi?” Văd! Ripostez: 1.Metodologia actuală a educației încă nu ne prezintă, la nivel rațional științific, cum acești elevi „scapă” de testul PISA. 2. Acești 56% din elevi, ca și profesorii lor, nu pot explica lucrurilor în așa mod, pentru ca cei „analfabeți” să devină „alfabetați funcțional”. Adică să treacă din alfa-beți în omega - treziți. Românii mai dormitează, trăiesc în al lor „somn social”, toți. Întorcându-ne la practica spirituală a religiei, unde spiritul intim și cel religios, 1-1, există într-unul și același spațiu, 3D, va trebui să căutăm diferența în structura limbajului religios și laic. Intelectul uman e planar, 2D, ca și limbajul. Echilibrul enoriașilor e garantat de un centru, -0-, o relație mistică și totodată clară, dacă o proiectăm în centrul spiritului intim și cel social, bisericesc, 1-0-1. Așa dezechilibrul, spirit/intelect; 3D/2D, va trebui cumva de explicat cumpătat, cu Știință de cauză. Să construim o cumpănă: spirit-0-intelect; 3D-0-2D. Centrul -0-, reprezintă centrul cumpănii, stânga-0-dreapta. E logic? Astfel, pentru a înțelege de ce spiritul bisericesc în ține pe oameni în credință, înțelegere și armonie, va trebui de cercetat nu numai conținutul mistic și mitic al Bibliei, ci și structura textelor. Și atunci, Creatorul binar al Ortodoxiei noastre, cei doi zei, se va răsfrânge în mintea românilor altfel: Tata-0-Fiul, stânga-0-dreapta, spirit-0-intelect, intim-0-social, băbat-0-femeie etc. Aceste triade sunt celule ale cunoașterii integrate, unități cognitive trinitare – lipsă în gândirea românului „modern”, prea civilizat cu Net în buzunar. Teza: În mentalitatea românească „lipsește” un segment important de cunoștințe. El se începe de la facultatea de a gândi, medita în șoaptă asupra cuvintelor duale, împerecheate. 3.Antiteza: Noi, românii avem o limbă bogată în cuvinte luate de pe la diferite „neamuri” ale lumii, selectate și puse în perechi, două câte două. Dar acest lucru nu este conștientizat. Cântecul, dansul, bocetul femeii la mormânt, durerea chinuitoare produsă de continuă invazie a străinilor , ne-a format o limbă separată de alte limbi. Oamenii o simt: „Limba română e cea mai frumoasă limbă din lume”, „un șirag de piatră rară”; limbă „născută nu făcută”, limbă „predecesor al limbii latine”…. Dar, cum se folosește această limbă?Practic, chiar și un Ministru al Educației „n-a observat” faptul precum că cuvintele „greșeală” și „eroare” sunt egale. O confuzie? Nu! Intuiția Ministrului era mai sus ca „logica” de școală. Eroarea e naturală, firească, iar greșeala e o inducție umană specială sau întâmplătoare. În acest mod, eroarea și greșeala nu pot fi egalate. Dar, asta nu se învață la școală. Este o mare nevoie de o formă imaginară universală pentru a înțelege ceea ce discutăm, noi românii. Iat-o, triada echilibrului: eroare-0-greșeală. A gândi prin cuvinte, gândim liniar și planar, 2D. A gândi prin imagini, putem spera că gândim spațial, cosmic, 3D (imagine-0-plan; 3D-0-2D). Triada: eroare-0-greșeală, e o derivată de la o unitate cognitivă, de bază: general(3D) -0-particular(2D). Deci, „eroarea” e o noțiune generală, 3D, iar „greșeala” e o particularitate, activitate, 2D, a omului. Ministru Educației n-a avut argumentele date pentru a explica situația, iar gazetarii „educați funcțional” s-au năpustit ca câinii asupra lui. A demisionat….Oricum cuvinte duale, din cele care ne-ar lărgi imaginea percepțiilor, demonta „funcționalitatea alfabetică” a românilor, la citirea textelor, sunt mai multe: morală-0-etică; ideal-0-perfect; respect-0-stimă; iubire -0-dragoste; preche-0-cuplu; nevastă-0-femeie; compliment-0-supliment etc. Toate ele sunt derivate ale Portalului orientat de la stânga la dreapta, general-0-partcilar. Dar, cum vorbește omul? NU vă este groază? Se confundă, stânga cu dreapta: morală=etică; ideal=perfect; respect-stimă; iubire =dragoste; pereche=cuplu; nevastă=femeie; complimen t=supliment, iar de aici: complementaritate=contradicție, iubire=sex; social=intim; femeie=bărbat…..E normal ceea ce se întâmplă? Educația actuală e montată pe un limbaj unilateral, pe o singură unitate cognitivă „cuvântul” dezechilibrat, profesor/elev; zeu/om (zeu=omul cu bani). Așa, armonia există numai acolo, unde se folosesc cuvintele duale: profesor-0-elev; zeu-0-om. Centrul cumpănii, 0, creează o relație intelectuală universală, -0-, condiția necesară pentru a fi folosită în diferite situații. Anume acolo, unde în gândirea, 2D a „analfabetului”, educat pentru asta, va trece în spațialitatea, 3D. Și acest lucru se întâmplă la toți, chiar și la cei 56% de alfa-beți, dar la nivel irațional, intuitiv, neconștientizat. Conștientizarea relației, -0-, ar schimba situația. Alfa-beții ar putea să se deștepte din „somnul social”, să devină omega -treziți. La fel,pe lângă ei, și o bună parte din cei 44% de „analfabeți”. Adică, prin triadă, prin cercetare, căutarea celui de al doilea cuvânt, pereche: bine-0-rău; crimă-0-pedeapsă, respect -0-stimă, muncă-0-afacere; muncă-0-hoție; muncă-0-proxenetism… Astfel, folosind ambele unități cognitive, cuvântul unitar și cuvintele duale, perechi de cuvinte (în triade)„funcționalitatea analfabetă” ca și „deșteptarea din somnul social” a românilor, ar obține culoarea albă a autenticității sale dacice, de origine, de intelect etern. Iar intelectul dacilor era „nemuritor”. Îl mai avem? Poate că el există și acum pe aici colea, pe matricea conștiinței urmașilor lor, cei care sunt prigoniți, numiți „dacopați”. Așa, dragii mei, e nevoie de un efort, de a face acest Salt al Cunoștinței de a însuși corect sensul cuvintelor pentru a desluși, prea bine, unde e cuvântul real, metaforic de școală și unde e cuvântul ce fals, unul indus ca fake news (analfabetism funcțional). 4. Sinteze? Pe pagina Facebook „Educația Complementară”. Luați câte puțin. Meditați în șoaptă sau în scris. Cea mai puternică armă din lume e Cuvântul. Suntem răniți… Nu e așa? *** ”Analfabet? Ridică-ți fruntea, copile! (pe înțelesul nostru, în cuvinte „văduvite”…) Ți-au spus că ești analfabet funcțional? Atenție mare! Nu căuta motivul în profesori. Ei își fac cinstit treaba. Nu învinui nici părinții, nici ADN-ul tău. Sau, nu cumva, pe Dumnezeu. Norocul!? Odată ce suntem aici, fiecare e cu noroc. Viața, nu are preț. Noi toți ne-am născut egali. Faptul că de la o vârstă atât de mică începem să fim divizați în buni și răi, s-a început demult, de pe când și străbunii noștri, părinții și profesorii lor, erau împărțiți la fel, în deștepți și proști. Acum, asta e o tradiție. Trebuie să știi. Mai târziu, ai să afli din Biblie, că la construcția unui templu antic, zidarii au abandonat din greșeală „piatra de colț”. Această legendă va trece pe alături de tine, ca și multe altele, pentru că cineva ți-a spus că Dumnezeu nu există. Iar tu, vrei să vezi realitatea reală, calea perfectă în cunoaștere, adevărul absolut, viață împlinită. Așa că, ceea ce ți se dă la școală, nu te satisface. Află de la mine, copile, că „templul” construit cândva, era pregătit pentru sufletul strămoșilor tăi. Așa, cum au fost „zidarii” de pe atunci, așa sunt și zidarii de astăzi. Rezultatul dezvoltării sufletului strămoșilor noștri îl suportăm cu toții. Acum, prin sufletele noastre modelate acasă și la școală, suntem divizați în deștepți și proști, bogați și săraci, frumoși și urâți, culți și inculți, credincioși și atei…. Nimic mai simplu nu este de înțeles, decât de știut, că din Fundamentul cunoașterii universale, „Templul” nostru comun, atât de necesar sufletului, lipsește un segment important de cunoștințe, „piatra de colț”. Cunoștințele date au fost „abandonate” odată cu despărțirea Școlii de Biserică. Acum, o știi! Află copile, că ai venit în lumea asta pe cale naturală. Probabil, ai doi părinți. Alții, se nasc din eprubetă, sunt însămânțați artificial. Lumea noastră e o invenție uriașă și se află în război deschis cu Lumea naturii. Oamenii deștepți, „alfabetizați”, modelează suprafața globului după placul lor. Locul gândirii noastre, a intelectului nostru, a relației pe care o creăm cu natura ar trebui să fie între două noțiuni: natural-0-artificial, natural-0-social, natură-0-om. Dar, nu e. Pe noi ne învață să gândim altfel, adică non natural, ci prin o inteligență artificială consecventă, liniară. Gândurile noastre sunt inventate, intim și social. Ele sunt „omenești”, dictate de sensul cuvintelor pe care ni-l explică la școală sau învățate din DEX. Pare a fi logic, dar un echilibru firesc al comunității noastre cu natura (natură-0-om), nu se manifestă. Care ar fi cauza? Poate că, din acest motiv, că activitatea noastră se începe de la o unitate, 1, un părinte, un profesor sau un șef. Adică, activitatea omului contemporan nu se începe din centrul autentic, 0, originea cunoașterii, balanța: eu-0-natura. Gândirea noastră, intelectul nostru, relația intimă, avută cu natura de la naștere, în mai multe planuri, este ignorată, iar nouă ni se propune s-o modificăm consecvent, numai în linie, egocentric, 0”. Forma internă a gândirii e le fel ca forma externă, cea socială. Relația dată, 0”, e una deviată, intim-0”-social, de la natură. Ea e secundă: natural-0”- artificial; elev-0”-profesor, om-0”-Om. Așa, între originea cunoașterii, 0, și centrul cunoașterii, 0”, inventat de om, există o discrepanță. Discrepanța se începe de la locul nostru de existență, de la locul experimentului social: eu-0”-societatea. Viața însă, e altceva…. Da, noi suntem născuți prin voința părinților, dar oare ei ne-au creat? Viața, nu începe de la voința unui om, 0”, ci, de la originea cunoașterii, 0, de la un Spirit: viață-0-existență; Lumea naturii-0-Lumea omului. Neștiind asta, elevii acceptă structura acelor cunoștințe care li se dau la școală, cu o origine inventată: elev-0”-profesor. Povești? Pentru a ne întoarce la originile noastre, 0, cele care au fost știute până la despărțirea Școlii de Biserică (a Științei de Religie), adică a celor „deștepți” de cei mai „proști”, va trebui totuși de învățat și alte povești decât miturile Bibliei, povești scrise de oameni contemporani. Poveștile trebuie numaidecât învățate pentru ca tânărul să aibă un vocabular bogat, duce o discuție, „afla adevărul”. Astăzi omul contemporan, trecut prin școală, deja e plictisit de științe. El e îndoctrinat. Ceea ce nu ia fost „pus” la timp în capul lui, nu poate exista nici în natură. De aceea, te rog copile, rabdă. Școala n-ai terminat, iar verdictul tău e acesta: „analfabetism funcțional”. Curaj! Am și eu o poveste. Dar, nu pentru povestire, ci, numai pentru amintire. O știi! Se numește „Mowgli”. Copilul „Mowgli”, a crescut în jungla naturii în egalitate cu animalele și fiarele. Iar când a crescut, a obținut cumva un pumnal, o armă de apărare. Povestea e captivantă. Citind-o, conștientizăm faptul că fără arma de apărare, pumnalul, viața lui Mowgli ar fi fost alta. Originea poveștii lui se găsește în relația, -0-: Pumnal-0-Mowgli. Dacă Mowgli, nu s-ar fi rătăcit de mic în jungla Lumii naturii, ce ar fi făcut el în „jungla” Lumii omului? Fără pumnal….În Lumea omului, lupta pentru existență e la fel. Dar, de ce e la fel? De ce „analfabeții funcțional” iau în mâinile lor pumnale, săbii, pistoale automate, rachete și chiar bombe? Oare, omul e dotat cu creier numai pentru asta, pentru a a-și crea echilibrele cu natura și oamenii cu arme de luptă? Fizice? Află, copile, că fiind aflat pe axa 0, între două lumi, Lumea naturii-0- Lumea omului, trebuie să alegi cu care armă să lupți. Rațional! Cu arma fizică, valabilă pentru ambele lumi, naturală și artificială, sau cu arma spirituală, cea inteligentă a minții. Și atunci, vei înțelege că există un spațiu larg al cunoașterii, nefolosit încă, pe care se poate construi o altă lume, una spirituală, a Treia. Asta e posibil numai de aceia, că omul spre deosebire de animal are limbă și intelect, suficient creier. Fenomenul dat e iminent pentru că folosirea inteligenței artificiale, „mândria” oamenilor moderni, oricum duce la conflicte antagoniste groaznice, „războaiele stelare”. Oamenii deștepți n-o pot explica. Doar se declară, că va trebui să ne mutăm pe o altă planetă, una mai „odihnită de civilizații” decât a noastră. Pe înțelesul nostru, la baza gândirii din cele două lumi fizice, naturale și artificiale, lipsește inteligența autentică, relația, -0-, natural-0-artificial (spirit-0-intelect; zeu-0-om). Așa, între cele două lumi, trebuie de construit Lumea a treia, una inteligentă. Iar la baza gândirii noastre stau… limbile. Atenție, copile! Atenție la Fundamentul cunoașterii folosit în descrierea acestui text. El e lărgit! Adică, nu e formulat pe o logică locală, practicată unilateral, egocentric, ci pe Logica generalizată. Adică, dacă cunoaștem lumea prin cele două metode, a) a intuiției și b) logicii științifice, atunci, și părții intuitive va trebui de dat o „pălărie”, o acoperire științifică: Știința extraordinară a axiomelor. Poate, chiar, o pălărie bărbătească. Așadar, un „fâs” auzit la citire va trebui descoperit nu aici, ci în „Manifestul Comunist”. El ți-a format viitorul încă pe atunci când a apărut. Prin el a fost promovată „fantoma” care mai zboară prin Europa. „Fantoma Comunismului” a fost prezentată apoi în toate consecințele de activitate a oamenilor, fasciste, comuniste și socialiste (50 milioane de jertfe). Trist!? Scârbos! Trist e, ca forma planară de existență a Lumii omului e creată artificial, montată pe niște idei separate de Legile universale ale naturii. De aceea, astăzi suntem în impas! 1.Limbile Limbile lumii omului sunt invenții. Iar cea mai mică unitate de comunicare e una, cuvântul. Biblia, a fost scrisă în câteva limbi. Coranul –în una. Ceea ce e interesant, e că raportul dintre numărul de litere al fiecărui alfabet al acestor limbi, arameică, ebraică, greacă și arabă, își găsește una din cifrele 7,8,9, în raport cu care ne dă constanta Pi=3,14. Exact sau pe aproape. Profețiile scrise în astfel de limbi se împlinesc (Din 2500-2000). De aceea, odată cu dezvoltarea Științei ordinare, obișnuite, trebuie de studiat și structura alfabetelor noastre, ale limbilor laice. Odată ce toate religiile promovează armonia, supunerea, pacea și iubirea, apoi, precum arma lui Mowgli a făcut pacea în jungla Lumii naturii, așa și din Biblie va trebui de scos, de extras arma pașnică a Lui Dumnezeu „Cuvântul”. El e necesar pentru a face ordine între Lumea omului și Lumea naturii. Asta trebuie să fie o armă inteligentă pusă la timpul respectiv, la îndemâna elevilor, pentru a „lupta”. Asta e „cheia” cunoașterii, Triada, 1-0-1; natură-0-om. Numai că a citi Biblia tradusă, spunea un evreu, e ca și cum „ai săruta o mireasa prin voal”. Așadar, nici asta nu-i pentru tine, copile, odată ce ești declarat „analfabet funcțional”. Ce să înțelegi din ea, Biblie? Doar misticismul ei? Vei citi-o la maturitate. Botezat ca creștin, negăsind în Biblie „cuvântul” lui Dumnezeu, l-am găsit în inima mea. Asta, probabil, deoarece am fost botezat în Numele Tatălui, Fiului și Sfântului Duh. Oricum, speriat de gândul că pot fi învinuit în blasfemie, am zis că trebuie să am dovezi că sunt curat și sincer în fața oamenilor și Dumnezeu. Acum pot să mă auto denunț. De aceea, că am înțeles, că nu e suficient să crezi numai în Dumnezeu, în mistica Bibliei popularizată cu atâta ardoare. A trebuit să cred și în rațiunea Lui Dumnezeu. Și ce păcat e în asta? Eu cred în rațiunea Lui Dumnezeu. Punctum! Așa, prin Trinitatea, Tatăl, Fiul și Sfântul Duh, am ajuns la Triada: Tatăl-0-Fiul. Iar de aici, la relația universală, cea care leagă binele de rău (bine-0-rău; religie-0-știință, general-0-particular, absolut-0-concret, zeu-0-om; Dumnezeu-0-satan etc.) Așa, l-am cunoscut pe Dumnezeu ca Duh Sfânt, aflat în inima mea între spirit și intelect: spirit-0-intelect. Așa, am înțeles că Dumnezeu e invizibil, 0, deoarece El nu e persoană, ci Duh. Iar Fiul Lui e o persoană (impersonal-0-personal), trup, în care a fost insuflat Duhul Sfânt, relația universală,-0-, Mântuitorul prorocit ca Hristos cu mult înainte de nașterea lui Iisus. Această relație, Duh, se manifestă (senzitiv, instinctiv, intuitiv) dual: ca spirit și ca intelect intim, ambele, independente de intelectul social. Așa, mistic cum este El, Duhul Sfânt are o Logică generalizată, integrată în cauzalitate, și un Intelect intim universal, de veghere (Mântuitor-0-Hristos, cauză-0-consecință). Saltul conceptului integrității noastre, 1-0-1, de la o triadă la alta, de la un 0, la altul, ne dă sensul ambelor părți. Triada e orientată de la general, la particular, de la multiplu la unitate. Sensul, se determină intim, personal, ca cunoaștere de Sine însuși, capacitate de a folosi limbajul său în formularea gândirii spațiale, volum. Acum, prin triadă, constatăm că limbile cărților sfinte au în posesia lor toate cuvintele pare, împerecheate două câte două, și permit profeția (2000 din 2500 deja sau împlinit), iar celelalte limbi, moderne, nu au posibilitatea de a structura un limbaj asemănător, unul necesar pentru programarea viitorului său personal și cel social. Sau, oamenii „moderni”, captivați de inteligența artificială, încă nu știu asta, preferă să se distanțeze de inteligența autentică păstrată cu grijă de Religie, o resping sau se prefac că sunt credincioși. Chiar, și unii slujitori ai Bisericii. 2. Inteligența E greu de recunoscut, dar armonia legilor naturii revelează o inteligență mult mai superioară decât inteligența artificială descoperită și folosită de om. Legile omului sunt formulate subiectiv, conform părerilor formulate de savanți din analiza și sinteza rezultatelor experimentale. Toți ceilalți, incompetenți în științe, sunt nevoiți „să creadă”, să gândească așa cum li s-a spus, dictat. Pentru știință, identitatea oamenilor simpli e nesemnificativă, clone (imită, repetă, reproduc). Iar deoarece structura limbajului e liniară sau planară, realitatea reală e descrisă „consecvent” deformat, modificată conform activității planare a experimentatorului. Deci, ne formulăm singuri o realitate artificială, comodă, temporară. Acum, având la mână, triada, în calitate de unitate cognitivă binară, spirit-0-intelect, inteligența omului, relația,-0-, rămâne intactă, sau mai puțin deformată sub influența tradiției, superstițiilor și percepțiilor, sau inteligenței artificiale folosită în exces. Această relație, -0-, se mai păstrează ca parte din spiritul tău (simțuri, instinct, intuiție), chiar dacă intelectul intim din triada, spirit-0-intelect, e modelat sută la sută de sistemul de învățământ, în intelect similar celui social, planar(intelectul intern=intelect extern). Iar pentru a construi o inteligență proprie, recunoscută de sine însuși, oricum e nevoie de dividerea intelectului comuniunii în social și intim (social-0-intim). Intelectul social se bazează pe credință și știință (credință-0-știință ordinară) (Religie-0-Știință); iar intelectul intim pe Credința în rațiune și o Știință nouă axiomatică. Acesta e acel Fundament științific, lărgit, pe care vom crea „Lumea spirituală, a treia”. Anume, între Religie și Știință.(Religie - Credința în rațiune-0- Știință nouă axiomatică-Știința ordinară.) Folosind Triada, general-0-particular, în calitate de Portal al cunoașterii orientate, de la stânga la dreapta, găsim că Credința în rațiunea Lui Dumnezeu e generală, iar religiile se bazează pe credințe diferite, particulare, în zei (de la 1, la 33). Așadar, prin triadă, Credința în rațiunea Lui Dumnezeu unește toate credințele lumii. Balanța: Credința în rațiune (generală)-0-(particularitate)Ortodoxie, Islam sau alta. La fel, și Știința axiomatică, le unește pe toate științele Lumii omului în una: Balanța: Știința axiomatică-0-Știința ordinară obișnuită. Aberație?Pentru a nu trata armonia autentică, a științelor, ca aberație, va trebui de adus argumentele. Axiomele nu sunt inventate, ci „luate”  din Știința ordinară, de acolo unde ele au fost descoperite și sunt chiar folosite, dar numai local, ca particularitate a unui fenomen sau altul (compoziția universului, structura materiei, constantele spațiului și figurilor geometrice, energiei cuantice etc.). Știința axiomelor e extraordinară. Un echilibru creativ nu e unul static, 50-0-50, ci dinamic, concret: 95%-0-5%. Știința axiomelor e generală, partea opusă complementar Științei ordinare care e o sumă, o multitudine de științe diferite, toate – particularități de descriere a fenomenelor. Așa, vorbind de integritatea și armonia științelor, va trebui de folosit o inteligență aparte, relația de origine, -0-, una naturală, un terț autentic. Precum structura axiomelor e trinitară, la fel și structura științelor e trinitară, balanța: generală -0-particulară. Adică: Știința extraordinară axiomatică-0-Știința ordinară obișnuită. Orientarea, stânga -0- dreapta, se păstrează. Pretenția de a numi generală Știința axiomelor, se explică simplu: teoretic fenomenele naturii sunt spațiale, 3D, iar descrierea științelor ordinare e consecvent liniară sau planară, 2D. Diferența în descriere se deschide prin triadă, unitate cognitivă binară: stânga-0-dreapta; înainte -0-înapoi, jos-0-sus (XYZ). Realitatea reală e tridimensională, iar realitatea umană, chiar dacă e bidimensională, 2D, va trebui să țină cont de spațiul tridimensional. Nu e! Realitatea creată de om, deseori, e abuzivă, conflictuală de până la devastarea relațiilor contradictorii, sursa dezvoltării non armonioase a omului. Fenomenul se explică prin formă și conținut. Conținutul nu totdeauna are forma, 3D. De aceea, însușirea științelor ordinare nu dă înțelegere („alfabetism”) tuturor oamenilor. Oamenii spun că știu, dar sensul celor știute e pierdut. Oamenii știu, dar nu înțeleg ce știu: expun vocal doar o „salată” de cuvinte desperecheate, „văduvite”. Astfel, fenomenul „analfabetismului funcțional” e firesc și se explică prin folosirea incorectă a sensului cuvintelor. Demontarea analfabetismului e posibilă numai prin cunoașterea cuvintelor împerecheate. Ele, în gândire, sunt alese cuantic prin axa, 0, prin salt de la o triadă la alta, efectuat înainte de pronunțarea lor, unul câte unul, desperecheat, în dependență de necesitate. Dar, nu numai cuvintele trebuie supuse revizuirii, dar și legile. Proclamând aici, Legea universală a Dualismului, filozofia modernă o poate „combate”, contrapune, doar cu o „teorie a dualismului”. Numai. Legea Contradicției universale – cu „Legea unității și luptei contrariilor. Legea Complementarității – cu „Principiul complementarității” elaborat de Niels Bohr. Acest principiu a rămas nefinalizat pentru alte discipline științifice și mai ales, pentru Educație, încă din anul 1948. Cam slăbuț, nu? Așa, discrepanță dată, 0-0”, e uriașă (Preot-0-enoriaș; Profesor-0”-elev). De depășit, nu e în puterea fiecărui om. Astăzi, nu ne mai putem întoarce în timp, la momentul când Știința s-a divizat de Religie, când a fost abandonată „piatra de colț”, Triada, Teorie științifică a cunoașterii. Doar, dacă se acceptă inteligența autentică, -0-, crearea unei Lumi noi, una fără arme fizice aflată între Lumea naturii și Lumea omului (Lumea naturii-0-Lumea omului): Lumea a treia, spirituală. 3.Lumea a treiaConceptul „Lumii a treia”, probabil a fost inventat de comuniști. Ei au „conturat” prin sânge Lumea omului în două părți, pereche: capitalism și socialism. Iar țările neutre au fost trecute la „Lumea a  treia”. De aici, aflăm că această lume cu economie slabă, a treia, e fără pereche. Dar, Universul e bivalent. Legea Dualismului a fost deja proclamată. Pe lângă lumea materială, există lumea spirituală. Asta e perechea ei. Spiritul este un deținător de inteligență, chiar și la animale. De exemplu, câinii sau delfinii. Faptul că aceste animale inteligente nu au intelect se explică prin volumul materiei cenușii și limbajul sărac. Și, dacă lumea fizică e vizibilă, apoi în relația, -0-, celor două lumi a lui Mowgli și a ta, între ele, trebuie de căutat și recunoscut încă un echilibru: spirit-0-intelect. Prezența materiei cenușii trebuie să genereze inteligența, -0-, de a căuta, de a dori, de a avea al său intelect, intim. Trecerea cantității în calitate e un Salt dovedit deja de Știința ordinară obișnuită. Saltul e necesar pentru demnitate, protejare de presiunea intelectului social formulat pentru Educație de lideri și de structura polarizată a limbii aflată în uz (spirit-0-intelect); (intelect intim-0-intelect social). Ceea ce se întâmplă cu noi prea mistic, impredictibil, se întâmplă din motivul lipsei în cunoștința noastră a structurii trinitare a cuvintelor, a viziunii noi în cunoaștere. Pentru sensul „sărac” în spirite al cuvintelor unitare, unul câte unul (burlăcesc, holteiesc ori văduv), nu ajung senzații depline care ar stârni voința de a gândi altfel, forma intelectul său autentic, personal. Majoritatea oamenilor sunt imitatori, copiatori, un fel de clone. Cred în Știință. Iar intelectul intim, interior, ar putea exista, numai dacă se va educa complementar, se va însuși „piatra de colț”, segmentul de cunoștințe pierdute sau Știința extraordinară axiomatică. Intuiția, fiind mai puternică decat logica, nu va mai permite auto blocarea sa. Atunci, va fi primit și „botezul” în Credința nouă: Credința în rațiunea lui Dumnezeu. Iată, numai acum, aplicând triada ca armă inteligentă, putem judeca asemănător, ca Domnul, aplica triada ca Cale spre cunoașterea Adevărului absolut: necesitatea creării Lumii a treia, cea spirituală, generatoare de inteligență. Și, cine este Domnul Dumnezeu? Creatorul. Cine este Dumnezeu? Mântuitorul. Cine este Dumnezeu? Judecătorul. Dar noi, cei analfabeți funcțional, putem judeca ca Domnul? Da, copile! Ridică fruntea sus! Nu trebuie să fii prea deștept. Aplică inteligența. Între bine și rău trebuie să introduci, terțul, -0-: bine-0-rău; deștept-0-prost. Acest fenomen al „terțului inclus”, a fost descoperit de Ștefan Lupașcu. El a încercat să lege filozofia cu fizica. Astăzi, după 70 de ani de la (pedepsirea) eliminarea lui Ștefan Lupașcu din rândurile filozofilor francezi, noi îl putem redescoperi din nou, prin relația, -0-. Putem include „terțul” între religie și știință, între intimitatea spirituală proprie și societate, părinți și copii, bărbat și femeie ….. Acum, tradiția „sălbatică”, amorală pentru noi, a unor popoare din țările din „Lumea a treia”, asiatice, de a face marșul pe un drum necunoscut, după o figură de doi metri, cioplită din lemn, asemănătoare cu penisul uman, devine înțeleasă. Această comunitate caută și ea inteligența lui Isus Hristos. Și ea are nevoie de Intelectul Mântuirii în viață, deșteptării, inteligenței, terțului, pentru a gândi ca Creatorul, trinitar. „Lumea a treia” e în starea de așteptare, de veghe. În timp, ceea ce e intim și cea ce e social, intim-0-social, ascuns-0-deschis, va schimba tradiția lor. Va apărea înțelepciunea, rușinea de a confunda noțiunile, intimul cu socialul. La fel, precum se dorește de a schimba tradiția și aici, în România – „Grădina Maicii Domnului”, unde terțul este încă… exclus, iar oamenii se auto divid în deștepți și proști. „Proștii” – sunt „Lumea a treia” cea românească, „analfabeții funcțional”. Prea mulți! Deci, misiunea românilor (Există!) de a se pronunța la nivel global, chiar și pentru „sălbatici”, e încă blocată. De ce? E în puterile tale, copile, s-o deblochezi. Doar, nu vei copia tradiția de pe la triburile asiatice, la fel precum americanii „deștepți”, copie de pe la moldovenii „proști” modul de a protesta (devastarea Parlamentului RM din anul 2009). Legea universală a Dualismului, condiția armoniei, om-0-om, ne mai lipsește la nivelul de rațiune. Altfel, dragul meu, vei exista așa: pe simțuri, instincte, intuiții, pe bâjbâite, ca iarba. Acum, copile, mă poți întreba: Care e scopul acestei „Științe” de Educație Complementară?1.Ai intelectul tău propriu ca punct de pornire, o axiomă, triada, 1-0-1; spirit-0-intelect. Asta e o știință nouă care poate fi a tuturora, fapt care ne unește pe toți într-o conștiință colectivă, ne apropie spiritual. 2. Nu e nevoie să ai prea multe cunoștințe pentru o educație decentă. 3.Științele de specialitate sunt destinate celor puternici pentru o educație particulară, una a contradicției, competiției și luptei tradiționale. Așa, alegoric, îți poți forma o „insuliță nescufundabilă” în mare și o „dronă” invizibilă în aer. Ambele, de cercetare a apei, atmosferei și pământului. Acum, înțelegi că adevărul nu se naște în lumina decorațiilor, ci în liniște, neștire și suferință? Mai vrei să fii primul pe Munții Himalaiei? Dorești să fii un Napoleon, Mussolini, Stalin sau Putin? Să fii un om cunoscut, ca ei, izolat de lume fără drept la liberă circulație? (Napoleon, Mussolini și Stalin au fost uciși, iar Putin asta știe.). De aceea, dacă vrei fericire n-o căutată la extreme, pe piscurile munților, ci pe valea mănoasă, plină de flori. Aici, e „floare de colț”. Viața e un teatru iar pe scenă, nu se dorește fiecare. Important, ca această inteligență superioară ,-0-, să ajungă la toți: spectator-0-artist; mulți-0-genii… Noi, suntem din cei mulți și nu avem nevoie de multe pentru a susține un echilibru similar cu cel observat în armonia legilor naturii. Armonia legilor naturii revelează inteligența necesară omului contemporan, condiția de asimilare echilibrată a noțiunilor, deoarece cuvântul „văduv” (văduvit!), popularizat de omul egocentric, dereglează echilibrul neurovegetativ, duce la depresie și stres (20% din populație). Și, dacă depresia și stresul se lecuiesc cu muzică și vorbă bună, psihologică, apoi analfabetismul funcțional, de ce nu se „lecuiește” prin însușirea unor cunoștințe complementare de structurare a cuvintelor, legilor și principiilor, științelor și religiilor? De ce-e? Se vede, că e nevoie de o academie aparte, „Academia Științelor Complementare”, una de tranziție, pentru a trece Lumea omului, din starea ei deplorabilă, impredictibilă, în starea sănătoasă a Lumii noi, numită eronat, a „treia”. Vorbind de triadă, „cheie” a cunoașterii, vom dori s-o folosim și la analiza perechii de cuvinte, sărac-bogat. Astăzi, prin consecvența „revoluționară” a omului contemporan, aceste două cuvinte se raportează una față de alta contradictoriu de până la cerința de a elimina o parte din populație, proletari/burghezi; exploatați/exploatatori. Sau, poate prin exproprierea „pașnică” a „bogaților”? Istoria ne arată, că oricare soluție elaborată prin Știința ordinară obișnuită, egalitate și frăție (sărac=bogat) nu se obține. Trecând de la raportul, da/nu, la egalitatea naivă, da=nu, va trebui să ne deșteptăm în soluționarea dorințelor noastre. Cum? Să folosim echilibrul: sărac-0-bogat; mulți-0-puțini; general-0-particular, da-0-nu. În general, pare că săraci sunt prea mulți. Includerea relației, -0-, terțului, integrează fenomenul stării firești de dezvoltare a societății. 95% din populația lumii dețin numai 5% din banii globali. Șochează? „Egalitate” nu este, dar Universul e creat prin cifre, numere și constante. Echilibrul, 95%-0-5% (am văzut mai sus), este folosit oriunde în Univers. Crezând în rațiunea creației Universului, va trebui să ne asemănăm Creatorului. Știința s-a dezvoltat. Dar oamenii încă n-au conștientizat că capitaliștii nu mai vor să-i „exploateze”. Oamenii sunt înlocuiți cu mașini. Oricum, dreptul oamenilor la viață e garantat. Cei care nu muncesc, „mănâncă”, primesc bani de la Stat, îi consumă prost și contribuie la poluarea naturii. Oamenii needucați duc o existență mai rea ca animalele. Regenerarea resturilor de după animale e cu folos pentru generațiile noi, animale și plante. La om, nu! Această abordare nu trebuie să sperie, să supere, să promoveze „teorii ale conspirației”. Mai mult, să continuăm să trăim în frică. Această abordare trebuie să instige părinții la Educația Complementară, la însușirea științei de a fi util și iubit pe acest pământ, de a iubi natura și oamenii. Uniunea Europeană, iată, ne dă bani, dar cine îi poate valorifica, crea armonie socială? Aceste științe, de a fi util, sunt Științele Complementare, „piatra de colț” abandonată din neglijență de savanți, la formularea Teoriei universale a cunoașterii.Ai câștigat un „Proiect european”? Șapte femei se vor ține de haina ta. Dar nu pentru bani, ci pentru că văd că ești luminat la mine, îl cunoști pe Dumnezeu. Probabil, îl cunoști pe Domnul prin o credință  ,mistic. Trebuie să știi, copie! E posibil să cunoști în direct și Creația Domnului, rațional, prin Credința în rațiunea Lui Dumnezeu. Este o mică diferență aici față de Credința în Dumnezeu. O poți determina prin aceiași *** ”Da! Pe atunci, încă nu ajunsesem la noțiunea convingător potrivită, Metafizica. Doar demult fizica e învățată în două compartimente, fizica clasică cu punct de reper, 0, și fizica cuantică fără punct de reper. Să folosim punctul de reper, 0: clasic-0-cuantic; fizica -0-metafizaica. Ce a „căzut”? Legămîntul cunoștințelor, punctul de reper, 0. Iar cu asta și noțiunea de Metafizicii din societate: complementaritatea, asemănarea, pacea, armonia dintre om și natură, încrederea, iubirea. Alternativă pentru „educația sexuală” Școala românească se află într-o situația gravă. Ea are de înfruntat nu numai Pandemia și problema analfabetismului funcțional, dar și așa zisa „educație sexuală”, un fenomen străin adus „pe aripile democrației”. Iar la formarea conceptului despre Educație, participă toată comunitatea conștientă. Părinții, din partea lor, cer și ei „schimbarea”. Pentru a satisface curiozitatea urmăritorilor Paginii Facebook, „Educația Complementară”, cu voie sau fără voie, va trebui să ne pronunțăm și aici, în acest domeniu ascuns, tabu, redeschis acum pentru români prin insistența unor „profesori” de a copia Vestul: „Educației sexuale - cale verde!” De copiat e ușor, dar pe cât de pregătit este auditoriul nostru pentru o astfel de „copiere”? Pe cât de corectă este forma organizatorică a acestor lecții care ni se „recomandă”? Doar nu suntem roboți! Fiecare cultură națională are limba sa și a sa individualitate. Noi, suntem alții! România e altfel. Iar scopul nostru nu este de a arăta ceva Vestului sau Estului, ci de a ne proteja identitatea sa omenească, cultura. După părerea noastră, discuții de tot felul pe marginea „educației sexuale” vor fi multe și contradictorii, continue ca și în cazul cu predarea lecțiilor de religie. Dar, straniu lucru se observă aici. Când se vorbește despre predarea Religiei în școli se ascunde cuvântul „educație”. Probabil pentru unii oameni mai „culți” sună urât: „Educație religioasă”. Oricum, pentru ei, să pronunți „Educație sexuală”, e o normă firească. Rușine nu există. Dar, nu ne vom implica prea adânc în asta. Încheiem părerea noastră, despre educația pentru sex, prin susținerea ideii firești, tabu, precum că relațiile sociale se discută social, iar relațiile intime – intim. Încălcarea acestui „tabu” e normală (omul e păcătos), dar ea se poate efectua doar periodic, din când în când, invitând de din afară, din spațiul științei psihologice, lectori speciali care vor organiza la școală un show, asemănător cu acesta: https://www.facebook.com/www.eLady.ro/videos/1197736643599505 Iar la școală, tradițional, toată lumea se socializează numai prin cunoștințe sociale, generale. De ce intimitatea fiziologică a copiilor trebuie socializată sistematic prin cursuri de lecții? De ce e nevoie să amestecăm sistematic socialul (ziua, lumina) cu intimul (noaptea, întunericul)? Doar sunt lecții de anatomie și igienă a omului, unde o inițiere firească de căutare de sine stătător, intim, a răspunsurilor la problemele sale, intime, deja e prezentă. Nu e așa? Dar, probabil aceste argumente sunt slabe și nu se vor liniști mințile „trezite” doritoare de a vorbi despre sex deschis, „democratic”, oriunde și oricând. Chiar atârnând panouri pe străzile Bucureștiului!? Cultura străinilor, totdeauna a sucit mințile unor români („Tot e bun ce e străin!” – observă Eminescu). Iar asta, e dovada concretă că din fundamentul cunoașterii omului contemporan lipsește (!) un segment de cunoștințe importante. Adevărat! Și, nu vă supărați. Continui! Fiecare lucru - la locul lui. Iar localizarea lucrurilor se face dacă există inteligența de a cunoaștere relația, -0-, de acasă: ziuă-0-noapte; social-0-intim; general-0-particular; lumină-0-întuneric. Apoi, și balanța: Educația de acasă (intimă, complementară)-0- Educația de la școală (tradițională, contradictorie). Deci, așa zisul „tabu”, prin aplicarea unității cognitive triada, 1-0-1, acum se vede altfel. Altfel! Ca și România noastră care are a sa misiune specială programată de Imnul național al României. Românul trebuie să fie „Deșteptat”, trezit la Credința în rațiunea cifrelor, 1-0-1, armoniei, iubirii puse în cuvinte perechi. Numai așa găsim structurile armoniei căutate: social-0-intim; iubire-0-dragoste; instinct-0-sex; senzații-0-sentiment; educație complementară-0-educație pentru sex. Toate aceste triade sunt derivate de la portalul cunoașterii: general-0-particular. Totul se cunoaștem se află între general și particular, absolut și concret. Intimitatea personală, sentimentele și sexul sunt lucruri particulare, concrete, nu e așa? De ce oare l-am băga în lucrurile generale? Iar dacă tabu, e un salt de pe o ceașcă a balanței, intim-0-social, pe alta, apoi și deșteptarea inteligenței autentice (generale, intime), un tabu, în detrimentul inteligenței artificiale (particulare, sociale), va trebui să se efectueze în materiile tradiționale, generale și nu cele practice, intime. Doar nu e normal ca „deșteptarea intimă” să de efectueze „revoluționar”, de un grup de oameni care va impune, va forța organizat educația instinctelor, senzațiilor, simțurilor, la toți odată. Florile se deschid încet, pe rând. Poate că nu e normal să se producă asta la nivel social, la comandă, ci, Numai intim! Deci, încălcarea „tabu” e un păcat. De aceea (repetăm), va trebui de căutat o altă soluție oficială, una în afara școlii. Oricum, reglarea socială a comportamentului sexual ne amintește zicala „fructul interzis e mai dulce”. Dar, interzicerea dată poate fi nu numai contradictorie, înscenată prin frică, „după faptă și răsplată”. Ea e posibilă și altfel, educată indirect, complementar, loial, ca cunoaștere integrată, conștientizată: complementar-0-contradictoriu; intim-0-social; general-0-particular. Lumină-0-Întuneric! Problema e în educația complementară – lipsă. Pentru promovarea acestei „discipline” a complementarității noi am folosit (și postat pe net zeci de articole) în diferite domenii ale cunoașterii, în care omul activează. Dar, tot ce e nou încalcă percepțiile vechi, irită omul deprins în leagănul său personal, izolat, format cumva cu atâta trudă. Fără supărare, dragi cititori, dar dacă se dorește armonie socială, cu mai puține fetițe minore devenite mame, va trebui de modificat ceva din „leagănul” domniilor voastre. „Segmentul pierdut de cunoștințe” de către civilizația noastră, recuperat de noi, vă stă la îndemână pe net. Aceasta e o prisma cunoașterii care luminează, adecvat naturii, oricare din domeniile dorite de a fi știute. Doar e simplu: bărbat-0-femeie. Împreună, familie. Relația,-0-, e tot: și iubire cerească, și dragoste de om, și amur nocturn. Toate lucrurile se fac doi, iar la granița a două faze, dintre oameni, din motivul lipsei de deșteptare, cel mai cutremurător instinct aduce sexul. Numai! Aici, aflăm că omul e slab. „Amoralitatea” se întâlnește și printre elevi, și profesori, și preoți, și parlamentari. Trupul, senzațiile, instinctele și intuiția îi guvernează. Toate acestea se întâmplă din cauza ignorării Legii universale a dualismului: senzațiile nu sunt educate în sentiment (simț-0-sentiment), instinctele în tradiție (instinc-0-tradiție), intuiția în logica generalizată (intuție-0-logică). Principiul logic indicativ al gândirii încă mai lipsește (El există, e recuperat!). Iar el indică relația universală, -0-, un „nimic” la prima vedere, dar de la care se încep toate lucrurile bune și rele. Doi ochi frumoși, doi obrăjori…. Totul e în pereche, iar între, în pereche se caută acea taină care ne-o prezintă primitiv cifrele: 1-0-1. Inteligența autentică, -0-, e demonstrată și în articolul nostru: „În pragul „Deșteptării”. Citiți-l și astfel veți că există un extaz mult mai de preț ca cel animalic, cel pe care „profesorii” noștri politici ar dori să-l ordoneze așa, după „părerea” lor. Iluzia nu ordonează niciodată, iar exemplul de viață a celor doi români, aflați în extazul cunoașterii și științei, Părintele Arsenie Boca, și „zeul fulgerului”, Nicola Tesla (persoane necăsătorite), va trebui să direcționeze întrebarea, educației pentru sex, cercetătorilor științifici moderni, deșteptați și ei din acest somn social, vis neîmplinit, la fel cum și auitorul acestor rânduri s-a deșteptat. Împlinirea poate fi și reală, autentică. Sunt o mulțime de personaje istorice care deja au demonstrat-o. Le cunoaștem, dar le ignorăm…. Folosiți triada zilnic, fiți fericiți mintal, pentru că de la mintea structurată se trage sănătatea trupului, nu de la instrucțiile unor politicieni de a ne trata în copie, ca pe indigo, copiii și nepoții, la comanda lor. Am auzit și o prostie pe acolo, printre parlamentari: „Copiii aparțin societății” (Statului). Se vede că din lipsa „segmentului” menționat de cunoștințe, -0-, inteligența autentică (natural-0-artificial, om-0-stat) a fost deformată sau înlocuită cu inteligența artificială, omul - robotizat. ***  ”Dac’ aș fi eu, Profesor. Dacă aș fi eu Profesor, aș „arunca oglinda” dintre mine și elev, I-ași ridica pe elev cu „un cap mai sus”, pentru că în locul oglinzii întunecoase, cea care dă rezultatul educativ de 40% de analfabeți funcțional, aș aduce conceptul armoniei, iubirii față de natură și om. Acesta, e un concept exprimat prin triade, unități cognitive binar-bivalente: om-0-om. Aș începe de la cifre. Relația universală, -0-, la formarea grafică a echilibrelor, balanțelor planetare (Soare-0-Pământ), ar putea fi de folos și aici, la însușirea cifrelor. Cine vrea, poate începe chiar acum. Regula numărul, 1: „Supune totul îndoielii”. Să dăm lovitura: „Numerele naturale” , cele folosite astăzi și în toate zilele, nu sunt naturale ci artificiale. Asta e o invenție bună de măsurat daunele pe care omul le face naturii. Iată-le: 1,2,3,4,5,6,7,8,9,0. Frumoase? Dacă ași fi eu Profesor, aș sta cu elevul în direct, față în față. Noi nu vom avea ce ascunde după cifre. Totul va fi pus la vedere. Suntem onești! Nu va mai trebui atât de intens de imitat, repetat, copiat, memorizat. Ne vom poziționa pe aceiași axă, 0, cifra universală, Sursa cunoașterii integrate. S-o folosim: profesor-0-elev. Această balanță e perfectă, adecvată echilibrului naturii. Dar, în practica acestei civilizații balanța cea tradițională, profesor-0”-elev, se reflectată prin o oglinda întunecoasă și e „ideală”, deviată de la realitatea naturii, de la perfecțiunea ei, profesor-0-elev. Deci, relația actuală, profesor-0”-elev, e o realitate artificială, cu sensuri deformate. Triadele ne prezintă diferența dintre ceea ce artificial și ceea ce e autentic, natural: Triada artificială: (1,2,3,4,5,6,7,8,9)-0”-(9,8,7,6,5,4,3,2,1). Zero secund, 0”, e centrul acestei triade. Partea stângă: ceea ce a dat profesorul. Partea dreaptă: ceea, ce a însușit elevul. Ideal. Ideal! Dar, nu e de loc bine.  Triada autentică: (1-2-3-4-5-6-7-8-9)-0-(9,8,7,6,5,4,3,2,1). Zero autentic, 0, e Sursa cunoașterii, centrul acestei triade: spațial-0- planar; autentic-0-artificial; natură-0-oameni (elev și profesor). Cifrele autentice se evidențiază din spațiul, XYZ. Deci, de la natura perfectă!  Axa X: vibrația, 1-0-1; stînga-0-dreapta; 1-2-3. Axa Y: vibrația, 1-0-1, înainte-0-înapoi; 4-5-6. Axa Z: jos-0-sus; 7-8-9.  Între cauză, 0, și consecință, 0, avem „viața” cifrelor: 0-1-2-3-4-5-6-7-8-9-0. Ele indică la trei etape de „viață”: 0-2-5-8-0. (Un portativ muzical) Tot ele, se indică la patru relații, „-”, note muzicale de trecere de la cauză la consecință. Aceste sunete, „-”, trebuie auzite! Dau întrebarea „proastă”: Pentru ce are nevoie elevul de o așa „perfecțiune”? Răspuns: Elevul ar putea să se orienteze corect în viața sa personală și socială.  Un exemplu formulat pe baza materialelor didactice nu mă încumet să fac. Ele nu sunt structurate adecvat naturii, ci unor practici locale, de profit material. (Lecția plătită bine să fie!). Adecvat naturii e construită Biblia. În profeția lui Daniel găsim ordinea: 0-2-5-8-0. Conform tălmăcirii profetului Daniel, lumea se dezvoltă de la Babilon încoace prin schema-imagine a figurii omenești, chipul Regelui Babilonului. „Capul de aur curat” al idolului visat de profet, e Babilonul, cauza, 0. Iar următoarele imperii sunt prezentate alegoric: 2.„de piept și brațele de argint”; 5. „pântece și coapse de aramă”; 8. „pulpe de fier”; și, iar 0, (în consecința), „picioarele, o parte de fier și o parte de lut”.  Dezvoltarea lumii omului într-adevăr confirmă profeția dată. După cauza, 0, Babilon, au urmat alte imperii, neștiute de profetul Daniel, 2 - Medo-Persia; 5 - Grecia; 8 -Imperiul Roman; 0 - Uniunea Europeană, consecința. Adică, Daniel a folosit axa: 0-2-5-8-0. Ea exista deja pe atunci, în lumea primitivă. De ce ea nu se folosește în școala acum, în lumea „civilizată”?  „…o piatră desprinsă, nu de mână, a lovit chipul peste picioarele de fier și de lut și le-a sfărâmat.” (Daniel 2-34) Așa, conform profeției lui Daniel, la fel cum s-a sfărâmat idolul Babilonului, așa se va sfârși și această Lume artificială, „modernă”, inventată de om. Apocalipsa! Dar, STOP! Poate EPOCA – LIPSA, două cuvinte românești? Ele exprimă o perioadă, un timp nefolosit (pierdut) pe băncile școlii! Oare, nu se poate anticipa distrugerea apocaliptică? Apocalipsa înseamnă cataclism, modificare fizică…  Dar mai există o explicație, Lumea artificială „modernă”, poate fi nu numai fizică, ci și cea intelectuală, Idol al percepțiilor formulate greșit datorită limbajului inventat de om, prin o inteligență artificială. O modificare intelectuală a „pietrei desprinse, nu de mână de om” „piatra de colț!”, trecerea de la structura limbajului actual, se va efectua prin folosirea triadei, cea care „lovește” structura contemporană a idolului „civilizat” jos la picioare, la nivelul educativ.  Asta e relația, -0-, capacitatea omului de a folosi inteligența sa proprie, cea autentică. Avem triada: epoca-0-lipsa. Deci, problema nu e numai în predarea nestructurată a numerelor, dar și a cuvintelor. Lipsește unitate cognitivă, 1-0-1, Triada. Și în Biblie vom „descoperi” mai multe structuri interesante: Caii, apocalipsei, corespund relației, „-”, (-1-; -3-4-; -6-7; -9-) dintre cifrele spațiale: alb (0-2); roșu (2-5); negru (5-0); vânăt(8-0); armele lor, etc. Așa, cele 4 relații dinamice, muzica lor, „-”, a șirului, 0-2-5-8-0; sunt „formulate” prin călăreți. Așa, ne convingem că Biblia e perfectă. Fiecare din noi poate continua, tălmăci și alte momente Biblice prin triade, fie ele formulate în numere sau cuvinte. De exemplu: 1.Tata-0-Fiul (1-0-1). 2.Iisus a zis: „Taie o bârnă (1-1), acolo (0) mă vei găsi (1-0-1)” etc, etc. Dar, nu vom putea tălmăci, la fel, și proza unor texte predate la școală…. Dacă aș fi eu Profesor de litere, aș „arunca oglinda” dintre mine și elev. Pe lângă cuvântul unitar, holtei fără pereche, în gândirea lor, ei ar folosi cuvintele perechi. Elevii ar putea compara, gândi spațial independent de mine, vor fi mai buni ca mine, mai puternici, mai înțelepți. Iar eu m-aș mândri cu ei, cu lumea nouă pe care ei o construiesc. Eu-Profesorul!  Nu e bine de loc să folosești cuvintele ca șosetele. Fiecare cuvânt apare cu un oarecare sens, orientație, de stânga sau de dreapta: eroare-greșeală; perfect-ideal; respect-stimă, morală-etică; nevastă-soție; iubire-dragoste; social - familiar; dragoste-instinct; intuiție-logică; credință-religie; credință- știință etc. Toate cuvintele puse în perechi, două câte două, trebuie să corespundă „Portalului cunoașterii integrate”, trinitare: general-0-particular. Sau, poate, vedeți: absolut-0-concret? Iar dacă cuvântul e singur (hoinar), apoi, unde e perechea lui, al doilea cuvânt? Unde a armonia, dorința de a fi fericit între oameni la fel de fericiți? Oamenii doresc și acum să trăiască bine în: comunism, socialism, democratism…. Dar, ideile sunt utopice. Toate! (Capitolia….) Practic, e ușor de constatat că aceste cuvinte, comunism, socialism, democratism, sunt niște cuvinte văduvite de armonie, familiarizare, muzică. La perfecțiunea socială, visul de veacuri a omenirii, practic, așa și nu s-a ajuns. Mergem spre nicăieri….Astfel, Știința sociologică nu mai are ce inventa decât întoarcerea la început, la originile sale, 0, de acolo de unde a plecat, de la Credința religioasă în creația divină a acestei lumi: credință-0-știință. Iar pentru a accepta această întoarcere în timp, pentru „rezetare”, este o mare nevoie de a accepta inteligența autentică, aplica conștient conceptul terțului inclus, 0, Sursa cunoașterii.  Esența acestei Surse, 0, a cunoașterii integrate apare din sinteza Universului, o stare firească de echilibru (Soare-0-Pământ), model de copiat ca pe o perfecțiune în slavă și de adus cu evlavie în Lumea inventată eronat de om, cea pe care o avem. Eroarea pusă la baza lumii noastre e generală și ea îl pândește pe om oriunde, îl face să greșească zilnic (să păcătuiască). Dacă aș fi eu Profesor de chimie, aș „arunca oglinda” dinte mine și elev. Aș da elevilor „Tabelul elementelor chimice” așa cum el a fost folosit inițial. Adică autentic, fără modificarea lui ingenioasă, „modernă”. Pe atunci, tabelul avea 7 perioade întregi și 2 suplimentare (7+2=9). Acel tabel avea numai 9 grupe: I, II, III, IV, V, VI, VII, VIII (grupa triadelor, a celor 9 metale) și IX (grupa gazelor inerte). În ce constă „rezetarea”? În autenticitate. Avem legătura elementară, trinitară: spațiu-0-materie; formă-0-conținut. În timp, elevii vor uita conținutul Tabelului, dar forma trinitară, armonia naturii și a științelor adecvate, va fi introdusă în mentalitatea lor, alături de cifre, cuvinte, Principii logice, Legi, Științe și Religii. Într-adevăr: cifrele „joacă”: 9+9+9=27: 2+7=9 (sursă de gândire pentru știința „Numerologie”). La fel de jucăuș și adecvat va fi și comportamentului social al omului matur. Nu e bine?  Dacă aș fi eu Profesor de sociologie, aș „arunca oglinda” dinte mine și elev. Principiile logice, 4 la număr, l-aș arătă adecvat naturii. Din ultimul Principiul logic, aș extrage Principiul logic indicativ – lipsă. Toate Principiile logice corespund șirului de cifre: 0-2-5-8-0. Astfel: 1. 0-Principiul indicativ; 2. 2-Principiul identității; 3. 5 – Principiul non-contradicției; 4. 8-Principiul terțului exclus; 5. 0- Principul rațiunii suficiente. Toate aceste abordări le-aș putea dezvolta, arăta jocul naturii între cifre, cuvinte, principii, legi…. Una din ele ar fi indicația la identitatea umană (2-Principiul identității): ea nu este unitară (cifra 1), ci binar-bivalentă: identitatea ființei umane e bivalentă, bărbat și femeie (cifra 2), Om, familie, viitor, Triadă: bărbat-0-femeie. Diferența biologică dintre bărbat și femeie, la nivel de intelect, se armonizează prin conceptul unei singure minți care gândește spațial, trinitar, adecvat naturii.  Dacă aș fi eu Profesor de filozofie, aș „arunca oglinda” dinte mine și elev. Dezvoltarea științei filozofice ne aduce cele două concepte, care apriori, susțin pe lângă știință, trebui să existe religiile, „opium pentru popor”. Folosind inteligența autentică, relația, -0-, ambele aceste concepte pot fi recunoscute cu drept la viață, integrate, ca două surori din o familie, montate în triada: materialism-0-idealism; știință-0-religie. Iar pe baza acestei abordări, voi instala conștiința studenților de asupra științelor, fiecare va fi guvernator al lor. Oricare ar fi, din studenți, nu poate însuși toate, toate informațiile despre Regina- Filozofia. Dar, fiecare student va avea instalată deja în minte prisma cunoașterii de „orientare pe străzile ei”, Triada. Apoi, calitatea cunoașterii, astfel însușită, se va completa cu cantitatea, „laptorul”. Omul se va armoniza singur prin valorile sale primite de la natură. Inteligența autentică, naturală, cu inteligența artificială (natural-0-artificial), vor conviețui stabil prin aceiași triadă, 1-0-1. Dacă aș fi eu Profesor în Justiție, aș „arunca oglinda” dinte mine și elev. Legile inventate de om, le-aș compara cu legile universale ale naturii. Aș pune în loc de Codexul civil în mentalitatea noilor generații, Triada, așa că nici cele zece porunci Biblice nu vor trebui memorizate. (Dar, cine le poate reproduce astăzi?) Folosirea inteligenței autentice, relația, -0-, deja ar practica un comportament uman (al fiecărui om) adecvat legilor naturii și celor „10 porunci”. Nu e nevoie de o memorie puternică, ci numai de a trezi necesitatea de a iubi natura, de a aduce acel sentiment în Lumea modernă a omului „civilizat”. Adică, da a aduce conceptul armoniei, iubirii față de natură și om.  Dacă aș fi eu Profesor, le-ași vorbi copiilor despre Legile adevărate ale naturii, Dualismul, Contradicția și Complementaritatea, despre științele relative și cele axiomatice, despre credința în rațiune și credința în idoli creați de om, despre indiciul perfecțiunii și falsitatea idealului….Dar, eu nu mai sunt Profesor. Îmi amintesc că la anul cinci de studii am trecut două cursuri de lecții: „Structura materiei” și altul, de „Matematică superioară”. Nici un student din cele două grupe de studenți (vreo 50 persoane), nu a luat note bune sau foarte bune. A fost o lovitură puternică pe demnitatea specialistului aproape licențiat. Tuturora li sa pus nota: „puntea măgarului”. Peste vreo 10 ani, l-am întâlnit pe „Profi” de la „Structura materiei”. L-am întrebat…. Cică, există o părere printre savanți că omul cu studii superioare nu trebuie să creadă că știe. El trebuie să aibă în sine simțul inferiorității ca impuls, motiv pentru „luptă”. Niciodată în viață nu am avut nevoie de acele „cunoștințe slabe” primite la cursul din „Structura materiei”, pentru a le folosi și întări. Poate să fie așa, ca această „plancă” Universitară să fi fost introdusă și aici, în școlile românești? Cui servesc cei 40% de analfabeți funcțional?

·         Victor Duta: Ca să reuseşti în viaţă, alături de studii şi diplome, îţi trebuie să ai şi şcoala vieţii.

·         Victor Hugo: „Cel ce deschide o şcoală, închide o temniţă.” *** ”Este necesar sa mentineti puterea corpului pentru a mentine puterea spiritului. *** ”Fiecare copil pe care-l instruim este un om pe care-l castigam.

·         Victoria Stoiciu: ”Că tot vorbim de rezultatele dezastruoase la testele PISA, două vorbe aș vrea să spun: - E o legătură directă între situația materială a unei familii și performanța școlară a unui copil. E un cerc vicios, surprins excelent de înțelepciunea populară într-un banc: sunt sărac pentru că sunt prost și sunt prost pentru că sunt sărac. - Cheltuielile cu educația sunt infime, dar și puținii bani pe care îi cheltuim, îi cheltuim prost. Învățământul primar, cel de care depinde startul în educație al unui copil, primește de două ori mai puțini bani, ca pondere în total cheltuieli, decât state cu sisteme de educație performante - 20% din total cheltuieli în România față de 44% în Danemarca sau 37% în Letonia (care au rezultate PISA foarte bune). Focusul cheltuielilor noastre educaționale este, pe scurt, pe fabricile de diplome, în loc să fie pe sistemul primar.*** Ce nu se vede pe Facebook în prima zi de școalăPrima zi de școală, flori, zâmbete, poze. Ce nu se vede nici pe Facebok, nici pe Insta, sunt copiii care azi nu merg la școală din cauza sărăciei sau cei 40% dintre copii care trăiesc în risc de sărăcie; nu se văd eforturile financiare disporoporționate pe care sute de familii le fac pentru ca copiii lor să fie azi "în rând cu lumea". Ce nu se vede este modul în care sărăcia afectează performanța școlară - în graficul de mai jos se poate observa cum copiii din familii cu situație materială bună au medii școlare mari, iar cei din familiile cu probleme materiale au rezultate mai degrabă slabe. La cel sărac, și mâța-i chioară, cum ar veni. Între timp, noi continuăm să trăim sub vraja meritocrației, amagindu-ne că dacă ești bun, nu ai cum să nu reușești. O consecință a acestei credințe oarbe este faptul că valoarea unei burse de merit este dublă față de cea a bursei sociale, iar banii sunt direcționați, cel mai adesea, către copiii care au cea mai mică nevoie de ei.Am uitat un lucru esențial - nu există meritocrație atâta timp cât nu beneficiem toți de același start în viață. Într-o lume în care unii își fac temele în frig sau cu burta goală și alții sunt luați și duși cu mercedez-ul la școală, există noroc sau, vorba președintelui Iohannis, ghinion. Cel mai adesea și pentru cei mai mulți, ghinion.

·         Virgil Burla: „În 2019 m-am trezit că aveam înscrişi în clasa VIII-a 186.000 de elevi şi au intrat în examenul de Evaluare Naţională 146.000. 40.000 de copii erau înscrişi virtual, să zic erau virtuali, pentru că finanţarea e per capita, ca urmare oricărui director de şcoală îi convine să aibă înregistraţi mai mulţi elevi decât sunt în ei în realitatea lor pentru că primeşte un buget mai mare”. Cu câteva luni în urmă, la un control de rutină, Inspectoarea Generală de la Gorj a găsit într-un liceu industrial din Targu-Jiu 4 (patru) elevi în 21 de clase! Nimeni din minister nu s-a grăbit să vadă de ce se întâmpla acest fenomen, dacă este extins la nivelul întregii ţări, dacă statul plăteşte salarii şi cheltuieli de funcţionare aiurea, pentru elevi „virtuali”, care nu există în realitate în şcoli. Doar în scripte! Aşa şi acum. Ca să-şi păstreze normele, profesorii şi directorii acceptă elevi „virtuali”, care sunt menţinuţi în cataloage, eventual trecuţi din clasă în clasă, fără să dea pe la şcoală. Au făcut inspectoratele şi ministerul vreun control cu această temă? Nu, pentru că cunosc şi ei situaţia aceasta şi o tolerează, să nu-şi pună în cap profesorii şi sindicatele!”

·         Vissarion Belinsky: ”Educatia este un lucru grozav: decide soarta unei persoane. -

·         Vladimir Dal: ”Profesorul insusi trebuie sa fie ceea ce vrea sa fie elevul.

·         Vladimir Ilici Lenin: ”Invatati, invatati, invatati.

·         Walter Cronkite: ”Indiferent de costul librariilor noastre, pretul este mic, in comparatie cu cel pe care il are o natie ignoranta. -

·         Will Durant: ”Educatia este o descoperire progresiva a propriei noastre ignorante. -

·         Will Rogers: ”Nimic nu este mai stupid ca un om educat caruia ii dai deoparte lucrurile primite prin educatie. -

·         William Arthur Ward: ”Profesorul mediocru vorbeste. Profesorul bun explica. Profesorul foarte bun demonstreaza. Profesorul eminent inspira.

·         William Godwin: ”Cartile depoziteaza cele mai onorabile valori ale oamenilor. *** Cel care iubeste cititul are totul la indemana sa.

·         William S. Burroughs: ”Scopul educatiei este cunoasterea valorilor, nu a faptelor. -

·         William Stafford: ”Copiii: ei danseaza inainte sa afle ca exista muzica pe lumea asta.

·         Winston Churchill: „Educaţia este iscusinţa de a asculta aproape orice fel de spuse fără a-ţi pierde stăpânirea, sau încrederea în tine însuţi.” ***„Educaţia primită nu ne schimbă prea mult viaţa. Nu te face decât să-ţi priveşti zbuciumul de pe un plan mai înalt…” ***  Este foarte bine ca o persoana needucata sa citeasca carti cu citate. -

·         Xenophon: ”Nimeni nu poate educa pe cineva, dacă-i este nesuferit.